SUBIECTUL II.

Activităţi extracurriculare şi activităţi extraşcolare organizate de cadrele didactice

şcolare
Abrevieri:
EEC – educaţie extracurriculară, EEŞ – educaţie extraşcolară, AEC – activitate
extracurriculară
AEŞ – activitate extraşcolară
AC – activitate curriculară, AEC şi EŞ – activitate extracurriculară şi extraşcolară

Unităţi de conţinut
1. Locul şi rolul AEC şi al EŞ în formarea personalităţii elevului. Scopul AEC şi EŞ.
2. Delimitări terminologice.
3. Tipuri şi profiluri de activităţi.
4. Particularităţile AEC.
5. Beneficiile AEC.
6. Metodologia proiectării şi realizării AEC şi EŞ.
7. Formele de bază în organizarea AEC şi EŞ.

Locul şi rolul AEC şi al EŞ în formarea personalităţii elevului

Politica europeană în domeniul educaţiei urmăreşte pregătirea tinerei generaţii pentru a
participa la dezvoltarea economică, socială şi culturală a comunităţii europene şi la integrarea într-o
entitate multilingvistică şi multiculturală.
Acest demers educativ se realizează prin intermediul planurilor de învăţământ şi a
programelor şcolare ale diferitor discipline, prin abordări interdisciplinare şi, de asemenea, prin
activităţi extracurriculare. Olimpiade şi concursuri, tabere internaţionale şi vizite reciproce,
schimburi de elevi/studenţi şi profesori, burse în străinătate şi alte posibilităţi sunt disponibile pentru
formarea tinerilor în spirit european.
Conform curricula pentru domeniile incluse în Cadrul de referință al educației și
învățământului extrașcolar, se oferă minim 1 oră și maxim 3 ore săptămânal pentru realizarea
activităților extrașcolare. Grupele vor fi constituite din cel puţin 15 elevi care învaţă în aceeaşi clasă
sau din clase diferite.
Fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, actualmente devine tot mai evident faptul
că EEC şi EŞ, adică cea care se realizează în afara procesului de învăţământ, după orele de clasă, îşi
au rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii generaţiei în creştere. Activităţile EC şi EŞ au
menirea să ofere elevilor oportunităţi multiple de recreare, să le dezvolte spiritul de competiţie, să le
creeze condiţii pentru valorificarea potenţialului intelectual şi ale aptitudinilor, să le stimuleze
imaginaţia, creativitatea şi iniţiativa. Scopul activităţilor extracurriculare şi extraşcolare rezidă în
dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în
conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socioculturale, facilitarea integrării în mediul şcolar,
oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale.
Delimitări terminologice.
 Termenul de educaţie extracurriculară şi educaţie extraşcolară desemnează realitatea zilei de
azi: aceea că educaţia nu se mai limitează doar la aceea ce se proiectează şi se realizează în cadrul
programului formal al clasei.
Domeniul extracurricular acoperă o arie foarte largă de activităţi, cu o tipologie extrem de
variată. Până în prezent nu s-a desprins o definiţie comună a acestora. Nu sunt clare limitele a ceea ce
înseamnă extraşcolar. În literatura de specialitate se utilizează termeni ca: activitate în afară de lecţii
şi şcoală, activităţi extracurs, învăţare şcolară şi învăţare extraşcolară, activităţi extradidactice,
activitate şcolară şi extraşcolară, activităţi în afara orelor şi a şcolii, activităţi perişcolare, activităţi în
afara şcolii, activităţi complementare etc.
Astăzi, tot mai frecvent se folosesc termenii activitate extradidactică, activitate
extracurriculară şi extraşcolară.
I.Nicola include în activităţile extradidactice acele activităţi ce se desfăşoară sub
îndrumarea profesorului, dar care nu sunt prevăzute în documentele şcolare (plan de învăţământ şi
programă). Ele au un caracter complementar faţă de activităţile didactice, urmărind lărgirea şi
adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ, valorificarea şi dezvoltarea intereselor şi
aptitudinilor elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber. Prin activitate extracurriculară,
V.Ursu înţelege ,,totalitatea acţiunilor educative organizate şi desfăşurate în afara planului de
învăţământ, dar strâns legate de acesta, sub îndrumarea cadrelor didactice”. Prin demers
extracurricular, S.Cristea are în vedere „unele acţiuni extradidactice situate în afara programului
şcolar formal”.
Activitatea extraşcolară este activitatea instructiv-educativă organizată de către colectivul
didactic al şcolii, de diferite instituţii extraşcolare (cluburi pentru copii, biblioteci etc.), de
organizaţiile politice şi obşteşti, de organizaţiile sportive cu scopul de a completa activitatea şcolară
şi cea din afara clasei. AEŞ urmăreşte lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivarea interesului pentru
diferite ramuri ale ştiinţei şi tehnicii, dezvoltarea înclinaţiilor, aptitudinilor şi talentelor, lărgirea
orizontului, atragerea individului la viaţa socială şi folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util.
Activitatea extraşcolară presupune totalitatea manifestărilor organizate de şcoală, cu obiective
educative şi recreative, care se desfăşoară în afara programului şcolar. Această accepţie a termenului
se foloseşte în sens restrâns.
Activităţile extracurriculare se pot desfăşura atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei.
AEC, desfăşurate în şcoală, cuprind o arie destul de restrânsă de manifestare, realizată prin: activităţi
ştiinţifice (cluburile de ştiinţă); activităţi culturale (cenacluri, cercuri artistice, reviste şcolare,
întâlniri cu oamenii de cultură, spectacole cu distribuţie internă sau externă şcolii); activităţi
distractive (serbări de date festive, vizionări de spectacole de teatru, film etc.).
AEC derulate în exteriorul şcolii sunt activităţi ce se pot organiza atât la nivelul unei clase de elevi,
cât şi la nivelul întregii şcoli sau chiar la nivelul interşcolii. Ele presupun un organizator sau un grup
de organizatori şi un plan de activitate aprobat de Direcţia şcolii, anumite costuri (deplasare, cazare,
masa etc.) care vor fi suportate de participanţi sau de către sponsori.
Activităţile extracurriculare au un rol complementar faţă de activităţile curriculare, urmărind lărgirea
şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ, valorificarea şi dezvoltarea intereselor
şi aptitudinilor elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber al elevilor.
 Particularităţile AEC
Ca activităţi complementare, ele reprezintă unele trăsături ce se referă la participarea elevilor,
la conţinutul şi durata lor, la formele de organizare şi metodele folosite, la evaluarea rezultatelor. I.
Nicola evidenţiază următoarele particularităţi:
 Participarea elevilor este facultativă, profesorul poate interveni, însă, prin dirijare sugestivă
pentru antrenarea elevilor la unele din aceste activităţi.
 Conţinuturile se fixează în funcţie de dorinţele şi preferinţele elevilor, de condiţiile şi
posibilităţile de realizare.
 Formele de organizare sunt mult mai elastice, ingenioase şi cu caracter recreativ. Se oferă în acest
fel câmp deschis manifestării spiritului de iniţiativă din partea elevilor.
 Pentru evaluarea rezultatelor se folosesc alte modalităţi decât cele aplicate în cadrul lecţiei. Ceea
ce predomină este forma aprobării prin laudă, participările la expoziţii, popularizare şi
evidenţiere.
Tipuri de activităţi
Autorii Manualului de pedagogie I.Jinga şi E.Istrate [31, p. 246] ne prezintă următoarea
clasificare a formelor complementare lecţiei:
Activităţi didactice desfăşurate în şcoală Activităţi didactice desfăşurate în afara
(în afara clasei) şcolii (extraşcolare)
Activităţi desfăşurate de colectivul didactic al şcolii:
 consultaţii;  excursii şi vizite didactice;
 meditaţii;  activităţi cultural-distractive;
 cercuri pe materie;  vizionări de spectacole, filme tematice etc.
 şezători literare;
 jocuri şi concursuri şcolare;
 serbări şcolare;
 cenacluri;
 întâlniri cu personalităţi din diverse domenii
Activităţi organizate de instituţii în afara şcolii:
 brigăzi cultural-educative  tabere naţionale, judeţene de documentare
 acţiuni de educaţie sanitară, rutieră; şi creaţie;
 vizionări de spectacole etc.  manifestări cultural-educative în biblioteci,
muzee, case ale tineretului;
 excursii şi drumeţii;
 emisiuni radio şi TV etc.
Domeniile și profilurile AEC
În figura 1 sunt prezentate domeniile și profilurile educației și învățământului extrașcolar.
Astfel, sunt 4 domenii principale: domeniul Cultură și Societate, domeniul Arte, domeniul Știință,
Tehnică, Tehnologii, domeniul Sport, Turism și Agrement.
 Figura 1. Domenii și profiluri ale educației și învățământului extrașcolar

Beneficiile AEC
Cele mai răspândite beneficii ale AEC pot fi grupate astfel:
 activizarea copiilor, dezvoltarea unei atitudini proactive;
 integrarea copiilor într-un colectiv, dezvoltarea spiritului de echipă şi experienţa lucrului în
echipă;
 creşterea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii, autocunoaşterea;
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
 creşterea interesului pentru şcoală, în general, şi stimularea interesului pentru cunoaştere, în
special;
 descoperirea şi dezvoltarea talentelor şi aptitudinilor copiilor;
 experienţă, îmbunătăţirea CV-ului, în cazul activităţilor de voluntariat;
 dezvoltarea unei atitudini deschise, tolerante, umaniste şi ecologiste;
 dobândirea abilităţilor practice în situaţii concrete, utile pentru viaţă (să vorbească cu instituţiile
statului, să caute informaţii pe internet etc.);
 capacitatea de a se adapta uşor unor situaţii noi, dezvoltarea unor comportamente adecvate social
pentru situaţii uzuale;
 îmbunătăţirea relaţiei cu profesorii, crearea unei legături mai apropiate între cadrele didactice şi
copii;
 îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii.
 S. Cristea, la rândul său, menţionează că, demersul nonformal are un rol major în stimularea
anumitor competenţe, insuficient proiectate sau exersate în limitele teleologice ale programelor
şcolare formale. Autorul are în vedere următoarele competenţe:
A) Competenţe psihomotorii (cu implicaţii socioafective) în domeniul: artei, sportului,
tehnologiei;
B) Competenţe socioafective în domeniul educaţiei morale (educaţia moral-civică; educaţia
moral-politică; educaţia moral-religioasă; educaţia moral-juridică; educaţia moral-
economică);
C) Competenţe cognitive superioare proprii unor domenii reflectate la nivel de arii
curriculare:
a) competenţa comunicării (tipică limbii şi literaturii);
b) competenţa esenţializării şi exprimării în sens matematic şi computerial (tipică
matematicii şi informaticii);
c) competenţa cercetării experimentale (tipică ştiinţelor experimentale);
d) competenţa cercetării hermeneutice şi istorice (tipică ştiinţelor socioumane).
D) Competenţe profesionale în domeniul educaţiei tehnologice, la nivel de formare iniţială şi
continuă, de formare de profil, de specializare iniţială, de specializare largă, de
specializarea aprofundată, de specializare de vârf;
E) Competenţe generale şi de profil în domenii ce vizează „noile educaţii”, formarea în
spiritul valorilor democraţiei; formarea pentru valorificarea resurselor comunitare la nivel
global, naţional, teritorial, local; formarea managerială, formarea spiritului antreprenorial
etc.
Participarea la activităţi extracurriculare structurate, organizate de şcoli, spre deosebire de
participarea la activităţi nestructurate (uneori incluzându-le şi pe cele organizate în şcoli), se asociază
cu rezultate pozitive în ceea ce priveşte dezvoltarea adolescenţilor:performanţă şi rezultate şcolare
mai optime; coeficienţi de abandon şcolar mai scăzuţi; stare psihologică mai bună, incluzând un nivel
de stimă de sine mai înalt, mai puţine griji privind viitorul şi un sentiment redus de izolare socială; un
grad mai scăzut de abuz de alcool şi droguri; un grad mai scăzut de activitate sexuală în rândul
fetelor;
un nivel scăzut de comportamente delincvente, incluzând arestări şi comportamente antisociale.
Indiferent de tipul activităţilor extracurriculare urmate, efectul acestora pare să fie în toate
studiile realizate pe această temă unul pozitiv.
a) Participarea la activităţi extracurriculare scade probabilitatea de abandon şcolar.
Printre factorii care pot reduce riscul de abandon şcolar se numără şi gradul de implicare în
mediul educaţional, ce poate fi influenţat de activităţile extracurriculare.
b) Activităţile extracurriculare au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice a
elevilor care iau parte la ele.
Se menţionează efectul pozitiv al unor activităţi extracurriculare asupra stimei de sine în
rândul elevilor care participă la atare activităţi. Primirea aprecierilor din partea celorlalţi a
îmbunătăţit percepţia adolescenţilor privind abilităţile lor, fapt care a majorat nivelul de devotament
al acestora faţă de activitatea respectivă.
 În plus, participarea la activităţi extracurriculare are un impact pozitiv asupra adolescenţilor
care provin din medii familiale precare. S-a dovedit că implicarea în astfel de activităţi poate media
relaţia dintre problemele care ţin de interacţiunea defectuoasă între părinţi şi adolescenţi şi stările de
depresie. Dintre adolescenţii care aveau relaţii defectuoase cu părinţii, cei care au participat în
activităţi extracurriculare au înregistrat stări depresive în mai mică măsură decât cei care nu au
participat, şi aceasta s-a întâmplat cu preponderenţă în cazul celor care au perceput un nivel mai
ridicat de susţinere din partea liderului activităţii.
c) Participarea la activităţi extracurriculare poate fi asociată cu scăderea delincvenţei în
rândul adolescenţilor.
Una din explicaţiile privind motivele corelaţiei negative dintre delincvenţă şi participarea la
activităţi extracurriculare este că acestea din urmă au un caracter puternic prosocial, ceea ce
încurajează adoptarea de norme comportamentale constructive.

Metodologia organizării şi desfăşurării AEC şi EŞ

În procesul de proiectare şi organizare a activităţii extraşcolare vom ţine cont de următoarele
aspecte:
Tematica e de preferat să fie destul de variată. În determinarea ei se va ţine cont de viaţa
social-politică, evenimentele din viaţa şcolii şi a clasei, sărbătorile calendaristice şi de familie,
sărbătorile laice, obiceiurile şi tradiţiile populare, datele istorice, evenimentele cultural-artistice etc.
Data şi timpul realizării activităţilor se vor determina ţinând cont de temă, de vârsta elevilor,
de condiţiile psihopedagogice corespunzătoare.
Durata activităţilor depinde de vârsta elevilor, timpul desfăşurării acestora, de forma şi
tehnicile utilizate.
Forma de organizare a AEC (activităţi colective, activităţi de grup, activităţi individuale).
Cele mai reprezentative activităţi extraşcolare sunt: cercurile de elevi; excursiile şi vizitele;
manifestările cultural-artistice şi sportive.
În continuare vom evidenţia aspecte metodologice ale acestor forme ale AEC şi EŞ,
menţionate mai sus.

Formele de în organizarea AEC şi EŞ

I. Cercurile de elevi sunt o formă de organizare a activităţilor extracurriculare în şcoală, în
care elevii se grupează conform înclinaţiilor şi aptitudinilor. Se organizează în scopul aprofundării
pregătirii elevilor într-un anumit domeniu. Există o mare varietate de cercuri-culturale, artistice,
sportiv-turistice, tehnice etc. Multe din ele se organizează în raport cu tradiţiile şi condiţiile locale.
Cercurile urmăresc să majoreze nivelul competenţelor elevilor în domeniul preferat, să dezvolte şi să
fructifice aptitudinile lor, să le lărgească orizontul profesional. Elevii – membrii cercului, participă la
alegerea temei activităţii, iar atmosfera de cerc este recreativă, motivaţia acţiunii fiind interesul
pentru activitatea practică. Lucrul în cercuri are scop, obiective şi un rezultat aşteptat. Evaluarea se
realizează prin concursuri, expoziţii, spectacole, demonstraţii sportive etc., conform specificului
cercului. Metodologia organizării acestei forme de activitate este destul de complexă şi de aceea nu
trebuie subestimată de cadrele didactice – conducători de cercuri. Profilul cercurilor diferă în funcţie
de natura obiectivelor de învăţământ, de aptitudinile şi interesele elevilor, de tipul şcolii, precum şi
de condiţiile materiale şi financiare ale şcolii.
Prin activitatea în cercuri se completează şi se aprofundează orizontul ştiinţific şi cultural al
copiilor, se stimulează dezvoltarea aptitudinilor şi a talentelor, se favorizează iniţiativa şi spiritul
creator. Anume în atare cercuri copiii însuşesc metode şi tehnici de învăţare creativă, de cercetare
ştiinţifică, îşi dezvoltă interesele profesionale, înclinaţiile, spiritul de observare şi investigare,
receptivitatea faţă de ceea ce este nou, îşi educă voinţa şi perseverenţa. Cercul de elevi se formează la
nivelul clasei sau grupei de clase, frecventarea fiind opţională.
Privind strategiile didactice utilizate în cadrul cercurilor ştiinţifice, conducătorul va ţine
seama de unele tendinţe, şi anume:
 valorificarea metodelor în scopul activizării elevilor;
 accelerarea caracterului formativ al tuturor metodelor didactice;
 aplicarea cu prioritate a metodelor activ-participative, centrate pe elev, favorizându-se
astfel învăţarea prin problematizare şi descoperire.
Se va pune deci accentul pe caracterul euristic al strategiilor utilizate. Printre care menţionăm:
 strategia învăţării prin descoperire (metode – studiu de caz, observaţia, experimentul);
 strategia învăţării prin reflecţie (conversaţia euristică, dezbaterea euristică,
problematizarea, jocul simulat);
 strategia învăţării prin gândirea transductivă (metode de dezvoltare a creativităţii folosite
în sens euristic). Prin aceste metode elevul învaţă să ghideze, asemenea unui cercetător,
prin observarea faptelor, formularea unor ipoteze, verificarea presupoziţiilor şi continua
restructurare a sistemului conceptual personal.
Utilizarea metodelor sus-menţionate în cadrul activităţilor extracurriculare contribuie la
activizarea optimă a elevilor nu numai pe plan intelectual, ci şi în cel narativ, asigură cultivarea
atitudinii euristice, investigatoare, formarea spiritului de iniţiativă. În condiţiile folosirii în cadrul
cercurilor cu prioritate a metodelor cu caracter mobilizator, activizant elevii sunt puşi în situaţia de a
gândi, acţiona şi descoperi singur, prin propriile eforturi.
Activitatea de cerc se desfăşoară în mod sistematic, după un orar bine stabilit în vederea
realizării obiectivelor educaţionale şi a conţinuturilor tematice, planificate de cadrele didactice.
Deseori, organizarea unui cerc are loc din iniţiativa cadrului didactic, care este obligat să informeze
copiii despre obiectivele, forma şi modalităţile de activitate în cadrul lui. De asemenea, iniţiativa de
organizare a unui cerc poate veni din partea unui grup de elevi preocupaţi de un anumit
domeniu/specialitate. În esenţă, este vorba de cercurile ştiinţifice.
Pentru o bună funcţionare a activităţilor în cadrul cercului de elevi, cadrul didactic va
respecta unele acţiuni, şi anume:
1. Elaborarea proiectării anuale a activităţii cercului.
Proiectarea anuală trebuie să corespundă anumitor cerinţe:
 să pornească de la interesele copiilor;
 să îmbine teoria cu practica;
 să contribuie la formarea personalităţii copiilor.
 2. Alegerea şefului cercului şi stabilirea obligaţiunilor acestuia.
3. Monitorizarea şi evaluarea activităţii cercului se asigură prin:
- registrul de evidenţă a activităţii cercului;
- activităţi de evaluare (participarea la concursuri, expoziţii tematice, recitaluri, serbări);
- prezentarea diverselor materiale (referate, lucrări practice ale copiilor, proiecte,
publicarea în reviste şcolare sau alte publicaţii etc.)
În fine, o condiţie importantă pentru reuşita activităţii cercurilor este climatul educaţional,
care presupune relaţii pozitive, stimulative, bazate pe încredere reciprocă, precum şi o disciplină
şcolară liberă consimţită.
II. Excursiile şi vizitele, prin conţinutul lor, se deosebesc de cele cu caracter didactic.
Organizate la nivelul clasei sau şcolii, cu participare benevolă, ele urmăresc lărgirea orizontului de
cunoştinţe, familiarizarea cu frumuseţile naturale ale ţării, asigurarea unor ocazii de recreare şi
destindere.
Cele mai răspândite activităţi extraşcolare organizate de cadrele didactice sunt excursiile şi
vizitele în instituţii culturale – biblioteci, muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case
memoriale; excursiile şi vizitele la obiective de interes comunitar (instituţii publice, fabrici etc.);
excursiile în natură.
Ele le oferă copiilor ocazia de a ieşi din perimetrul local şi de a cunoaşte şi alte locuri
pitoreşti. În cadrul acţiunilor turistice, copiii îşi pot forma afecţiunea faţă de natură, faţă de om şi de
realizările sale. În urma excursiilor şi a vizitelor în natură, copiii pot reda cu mai multă creativitate şi
sensibilitate imaginea realităţii în cadrul activităţilor de desen şi modelaj, iar materialele pe care le
culeg sunt folosite în activităţile practice, în jocurile de creaţie.
La organizarea şi desfăşurarea excursiilor şi vizitelor, cele mai importante cerinţe
psihopedagogice ţin de:
 pregătirea foarte serioasă a desfăşurării activităţilor;
 desfăşurarea vizitei sau a excursiei;
 valorificarea rezultatelor obţinute în timpul excursiei sau vizitei.
A. Pregătirea vizitei sau a excursiei
1. Fiecare excursie sau vizită pedagogul o pregăteşte prudent:
 În prealabil, el trebuie să se deplaseze la locul desfăşurării excursiei pentru a stabili ziua şi
locurile de popas;
 Profesorul anunţă, din timp, elevii şi părinţii despre destinaţia şi obiectele excursiei,
actualizează regulile de conduită în transport şi în natură;
 De găsit obiecte mai interesante şi de le examinat atent;
 De aflat ce e posibil de selectat pentru colecţia clasei ori a şcolii.
2. De elaborat planul excursiei.
3. De stabilit felul raportului elevilor cu: întrebări pentru conversaţie, alcătuirea unei povestiri scrise
sau orale, alegerea informaţiei suplimentare pentru orele de dirigenţie.
B. Desfăşurarea excursiei sau vizitei
 asigurarea disciplinei în timpul deplasării spre obiectele programate, în cadrul vizitării acestora;
 efectuarea unui instructaj cu privire la respectarea cerinţelor de ocrotire a vieţii şi sănătăţii
copiilor;
 consemnarea de către elevi, după posibilităţi, a datelor oferite de ghizi sau surprinse în mod
independent în timpul vizitei.
C. Valorificarea rezultatelor obţinute în timpul excursiei sau vizitei
Aceasta se poate face în două subetape: la sfârşitul vizitării obiectului: prin concluzii ale
ghidului şi, dacă e nevoie, ale conducătorului excursiei sau vizitei, întrebări şi lămuriri din partea
ghidului de specialitate; sau la şcoală, prin: efectuarea unor lucrări de laborator, prin dezbaterea unor
teme de proiecte, prin teme de cercetare în cercurile pe obiecte sau prin apeluri la cele constatate în
timpul vizitei sau excursiei în cadrul procesului instructiv-educativ.
Pentru realizarea eficientă a excursiei sau vizitei, cadrele didactice, responsabile de
organizarea şi desfăşurarea lor, trebuie să respecte careva condiţii:
 pregătirea ghizilor în concordanţă cu nivelul pregătirii copiilor;
 manifestarea respectului faţă de persoanele cu care copiii vin în contact în timpul excursiei sau
vizitei;
 cunoaşterea mai bună a copiilor şi dezvoltarea unor relaţii de cooperare, înţelegere, respect şi
ajutor reciproc;
 atragerea părinţilor în pregătirea şi desfăşurarea excursiei sau vizitei;
 să ţină cont de interesele şi doleanţele elevilor;
 de luat în consideraţie vârsta elevilor;
 fiecare excursie sau vizită să fie analizată şi să se ţină cont de opiniile elevilor cât priveşte
organizarea viitoarelor activităţi.
III. Manifestări cultural-artistice şi sportive. În această categorie se includ activităţi
precum: serbările şi manifestările şcolare, carnavalurile, vizionări de filme şi spectacole, concursurile
artistice şi sportive, întâlnirile cu personalităţi şi oameni de ştiinţă şi cultură, iarmaroace, baluri etc.
În continuare, vom examina metodologia proiectării şi desfăşurării serbării şcolare.
Serbările şcolare sunt activităţi tradiţionale, care au mari valenţe educative. Există serbări pe
clase, pe întreaga şcoală sau chiar cu caracter interşcolar. Pot fi prilejuite de sărbători naţionale sau
religioase, de aniversarea şcolii, de evenimente locale, de sfârşitul anului şcolar etc. Unele serbări au
caracter tematic. De regulă, la serbările şcolare participă şi părinţii elevilor, precum şi alţi membri ai
comunităţii locale. Esenţial este ca serbările să permită exprimarea activă nu numai a câtorva elevi
mai talentaţi într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în
felul lui, la reuşita comună. Serbările şcolare prilejuiesc trăiri afective comune, acţiune solidară
pentru prestigiul şcolii; ea devine, astfel, un factor de coeziune.
Serbarea şcolară este cadrul afirmării talentului, aptitudinilor artistice ale copiilor, dar,
totodată, şi cadrul descoperirii unor laturi ale personalităţii multor copii care, la lecţii sau la alte tipuri
de activităţi, rămân latente atât pentru părinţi, cât şi pentru cadrele didactice.
Pregătirea sărbătorii începe cu elaborarea scenariului, care este un act de creaţie pentru pedagogi.
După aceasta are loc repartizarea rolurilor pentru fiecare elev, pregătirea costumaţiei şi foarte multe
repetiţii.
Se va avea grijă de instalaţii pentru amplificarea sunetului, instrumente muzicale pentru
acompaniere.
Serbările au un caracter stimulator nu doar pentru elevi, ci şi pentru părinţii acestora.
Antrenarea părinţilor şi a copiilor în pregătirea recuzitei, a costumaţiei pentru personajele interpretate
constituie momente de manifestare a creativităţii fiecăruia, dezvoltându-se gustul estetic. Graţie
faptului că fiecare copil primeşte rolul potrivit dorinţelor şi aptitudinilor sale, se contribuie la
cultivarea performanţelor elevilor. Repetiţiile organizate în scopul pregătirii serbărilor generează
buna dispoziţie, dar şi respectarea disciplinei. Acţiunile în comun, colaborarea între cadrele
didactice-elevi-părinţi este o condiţie importantă a consolidării parteneriatului şcoală-familie.
La organizarea serbărilor şcolare, cadrele didactice vor utiliza diferite materiale didactice şi
audiovizuale. Tehnologiile educaţionale sunt dintre cele mai variate: elemente de surpriză, jocuri,
concursuri, înscenări, recitaluri, cântece, dansuri, imprimări audio şi video, demonstraţia (portrete,
cărţi, obiecte), recuzita scenică.
La pregătirea serbării şcolare se va ţine cont de următoarele aspecte:
 tematica activităţii propriu-zise;
 precizarea temei serbării şi determinarea obiectivelor;
 se stabileşte data, ora şi locul desfăşurării activităţii;
 selectarea conţinuturilor și repartizarea rolurilor;
 pregătirea recuzitei;
 elaborarea și realizarea scenariului;
 evaluarea activităţii.

Bibliografie
1. Comunităţi şcolare în acţiune pentru educaţie nonformală, coord. Goraş-Postică V.,
Chişinău, 2012.
2. Cadrul de referință al educației și învățământului extrașcolar din Republica Moldova.
Chișinău, 2020. 99 p.
3. Convenţia cu privire la drepturile copilului, UNESCO, Chişinău, 2007.
4. Cristea S., Demersul extracurricular în sprijinul formării de competenţe // Didactica Pro,
2011, nr. 5-6(69-70).
5. Educaţie pentru toleranţă. Material de reper în ajutorul cadrelor didactice din
învăţământul preuniversitar, Chişinău, 2004.
6. Florea V., Cocean A., Prutean E., Educaţie nonformală, Ghid metodologic pentru cadrele
manageriale şi didactice, Chişinău, 2012.
7. Goraş-Postică V., Dezvoltarea activităţilor extracurriculare prin intermediul proiectelor
educaţionale // Didactica Pro, 2011, nr. 5-6(69-70).
8. Granaci L., Sărbători, obiceiuri, tradiţii, Activităţi extracurriculare, Ghid pentru cadrele
didactice, Chişinău, 2006.
9. Jinga I., Istrate E., Manual de pedagogie, Bucureşti, 1998.
10. Lazăr V., Cărăşel A., Psihopedagogia activităţilor extracurriculare, Constanţa, 2007.
11. Nicola I., Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, 2003.
12. Ursu V., Metodologia educaţiei, Chişinău, 2010.