PROVOCĂRILE INTERNETULUI ŞI APOSTOLATUL MEDIA

Lect. Dr. Radu Petre Mureşan

„REVOLUŢIA INTERNETULUI”
Internetul este o prelungire a revoluţiei generate de apariţia electricităţii şi a
computerelor, care antrenează schimbări şi transformări profunde în viaţa noastră de zi cu zi.
Specialiştii în noile mişcări religioase vorbesc de o „revoluţie a internetului”, care modelează
modul nostru de a munci şi a vieţui. Pentru mulţi, internetul este indispensabil atunci când au
de luat o decizie importantă în viaţa lor: alegera unei şcoli sau facultăţi, tratamentul unei boli,
cumpărarea unei maşini, schimbarea serviciului, căutarea unei relaţii amoroase, găsirea unei
biserici sau congregaţii „convenabile”. Cu toate acestea, s-a dovedit că internetul poate
provoca grave probleme de sănătate. A apărut un nou sindrom numit Internet Adiction
Disorder (IAD): victimele nu comunică decât cu ecranul calculatorului şi sfârşesc prin a
pierde orice contact cu realitatea sau ajung în grave situaţii de dependenţă. Există mai multe
centre, în toată lumea, care oferă servicii de consiliere pentru problemele celor dependenţi de
internet. Multe dintre acestea însă, folosesc servicii de consiliere „on-line”, ceea ce este cel
puţin contradictoriu. Nu trebuie să uităm că internetul se află în stânsă legătură cu fenomnul
mondializării, a cărui parte importantă este şi la care el contribuie din plin.
Internetul ocupă un loc important nu doar în viaţa noastră cotidiană, ci câştigă pondere
şi în cea spirituală. Comunităţi din toate religiile au propriile lor site-uri pe internet, iar noile
facilităţi tehnologice sunt folosite din ce în ce mai des în spaţiul cultic: becuri în loc de
candele sau lumânări, inclusiv pentru pomenirea morţilor şi pentru cei vii (în Biserica
Romano-Catolică şi cea Ortodoxă din America), acţionarea prin energie electrică a clopotului,
utilizarea casetelor înregistrate (CD, DVD etc.), înainte şi după terminarea unui serviciu
religios (cu muzică religioasă sau predici), fără a vorbi de posibilitatea de a audia şi chiar a
viziona sau participa prin internet la un serviciu religios.
Bisericile au o atitudine diferită faţă de această nouă realitate a vieţii contemporane. În
general tendinţa este, chiar şi în mediile creştine tradiţionaliste (fundamentaliste), de a afirma
că Evanghelia trebuie propovăduită prin orice mijloc pe care Dumnezeu îl rânduieşte în
fiecare epocă. Faptul că religiile sunt prezente pe internet este un fapt incontestabil. Problema
este de a evalua ce impact are asupra lor acest mediu virtual.
Principalele schimbări aduse de „revoluţia internetului” sunt: reducerea materiei
(informaţia nu se mai păstrează pe hârtie, ci este stocată pe suport electronic şi imprimăm

1
doar ceea ce ne este necesar), accelerarea timpului (avem răspuns aproape instantaneu la
mesajele electronice şi astfel avem acces la informaţii care acum 20 de ani ne parveneau în
săptămâni); reducerea spaţiului (aflăm repede ştiri despre ceva care se află la alt capăt de
lume; singurele frontiere sunt cele tehnice: site protejat, cu plată etc), modificarea
raporturilor interpersonale (se pot crea solidarităţi, curente de opinie, prietenii cu oameni pe
care nu i-ai văzut niciodată).
Prin internet, grupurile religioase au posibilitatea de a ignora frontierele şi de a trimite
un mesaj religios în locuri pe care nici o prezenţă misionară nu le-ar putea atinge. Există site-
uri ale unor mişcări religioase care anunţă că vor prezenta chiar a doua venire a lui Hristos în
direct. Oare nu am putea asista mai târziu, se întreabă specialiştii, la întoarcerea virtuală a lui
Hristos, direct din cyberspaţiu? Cu toate că internetul dizolvă frontierele, el poate contribui în
acelaşi timp şi la întărirea identităţii. Anumite biserici transmit slujbele prin internet. Publicul
vizat sunt bătrânii şi cei care, din motive de sănătate, nu pot participa la slujbe. Însă slujbele
on-line sunt folositoare şi pentru acei membrii ai parohiei care se află în străinătate, la sute şi
chiar mii de kilometrii de un locaş de cult în propria lor limbă.
Există o întreagă literatură care prezintă internetul în termeni mesianici: el este
începutul unei ere noi; acesta va fi începutul unei societăţi ideale; susţin promotorii. Mai mult,
internetul este pentru unii locul de împlinire a unor aspiraţii religioase asociate cu ideea de
„Noul Ierusalim” sau cu imaginile din cartea Apocalipsei.
Internetul este de asemenea locul prozelitismului şi al controverselor religioase. Orice
mişcare religioasă se poate face cunoscută pe internet: îşi poate prezenta doctrina; poate
comunica interactiv cu cei interesaţi prin forum sau chat; poate oferi servicii religioase, ca
sfatul pastoral; poate face activităţi comerciale, ca vânzarea de CD-uri cărţi, obiecte.
Problema este că motoarele de căutare, ca yahoo sau google, pun pe picior de egalitate religii
importante şi vechi cu grupări mai mici şi de dată recentă. De exemplu, la căutarea „great
religions of the world” pe yahoo, prima acceare afişează următoarea listă: Bahai, Buddism,
Creştinism, Confucianism, Hinduism, Islam, Iudaism, Scientologie şi Shinto
(www.elliottsamazing.com/religion.html ).

TRADIŢII RELIGIOASE ŞI INTERNETUL

Puţine sunt însă religiile sau mişcările religioase care apelează la acest mijloc în
activitatea lor pastorală. În anul 2001, un jurnalist francez a încercat să afle dacă „Dumnezeu
răspunde prin email” şi s-a adresat reprezentanţilor a cinci mari tradiţii religioase în Franţa
(Federaţia Protestantă, Confederaţia Epicopilor Catolici, respectiv şefii religioşi evrei,
musulmani şi budişti) cu un mesaj în care spunea că este debusolat spiritual şi că doreşte
ajutor. Nu a primit răspuns decât de la Federaţia Protestantă din Franţa şi Confederaţia

2
Catolică, care i-a cerut să indice locul în care locuieşte pentru ca un pastor (preot) din regiune
să ia legătura cu el (www.transfert.net/a7023 ).
Biserica Romano-Catolică a publicat mai multe documente referitoare la poziţia sa faţă
de internet şi la folosirea acestei tehnologii. Unul din documente de referinţă este cel intitulat
„Biserica şi internetul”, elaborat de Consiliul Pontifical pentru Comunicare (22 februarie
2002), unde se recomandă ca „oamenii Bisericii să folosească creativ internetul pentru a-şi
îndeplini responsabilităţile lor şi a contribui la dezvoltarea misiunii Bisericii”. Documentul
Vaticanului are în vedere în primul rând liderii bisericii, personalul pastoral, cei responsabili
cu educaţia şi nu în ultimul rînd tinerii. Este cunoscut faptul că Biserica utilizează internetul
atât la nivel instituţional, cât şi local, prin aceasta înţelegând intiţiativa unor persoane ale
Bisericii, convinse de utilitatea acestui nou mijloc tehnologic, dar care nu totdeauna au fost
mandatate la nivel instituţional să creeze un site al comunităţii lor.
Site-urile religioase vizează trei tipuri de public. În primul rând este vorba de
credincioşii practicanţi care caută pe site informaţii uzuale, ca programul slujbelor de exemplu
sau evenimente importante din viaţa comunităţii respective. Internetul se adresează de
asemenea oamenilor nu foarte angajaţi, dar care îşi pun întrebări referitor la anumite probleme
de credinţă. Web-ul îndeplineşte aici o funcţie de documentare şi de argumentare. În fine, sunt
oamenii care nu au de a face cu Biserica, şi accesarea unui site religios poate fi un prilej
pentru o „nouă evanghelizare”. Un site web poate fi un mijloc al prezenţei credinţei în lumea
profană, un loc unde se poate afirma identitatea creştină şi se poate propovădui evanghelia în
faţa lumii. Care ar fi însă valabilitatea convertirii pe internet, acesta rămâne o întrebare
provocatoare pentru noi.

PIETATE VIRTUALĂ ŞI CULT VIRTUAL

Există mai multe comunităţi monastice, mai ales în catolicism, care au site-uri pe
internet. Evident, ne putem întreba de ce călugării, care sunt retraşi din lume, preferă să fie
totuşi prezenţi în spaţiul virtual. Anumite mânăstiri plasează informaţii referitoare la viaţa din
mânăstire, care-i pot interesa pe cei ce se gândesc să se dedice vieţii monastice. O pagină web
nu este numai un mijloc de recrutare, ci un „loc” unde se pot exercita noi forme de apostolat şi
unde pot să se facă cunoscute idealurile pe care le urmează acea comunitate.
Există site-uri care aparţin unor tradiţii religioase diferite şi care oferă rugăciune on-
line celor care simt nevoia de susţinere religioasă. Un exemplu este site-ul „e-prayer”, care
funcţionează în mai multe limbi, şi care a fost creat de o familie din regiunea pariziană
(www.eprayer.org/ ). Fiecare poate posta on-line o rugăciune, care este preluată de grupuri de
rugăciune independente. Nu interesează identitatea celui care postează şi nici măcar nu i se

3
cere o adresă de email. Persoana care are nevoie de ajutor nu are nici cel mai mic contact cu
cel sau cu cei care urmează să îl ajute. O privire asupra respectivului site relevă faptul că cei
mai mulţi dintre oameni cer ajutor pentru probleme familale şi personale: păstrarea locului de
muncă, găsirea unui partener de viaţă, sănătate pentru o rudă bolnavă etc.
De asemenea, multe dintre comunităţile religioase, în special cele romano-catolice, au
site-uri unde cei interesaţi se pot adresa „preoţilor on-line”. Pentru a garanta faptul că nu se
află în faţa unor roboţi care folosesc mesaje standard replay, pe site sunt afişate pozele acelor
preoţi, precum şi câteva date referitoare la pregătirea lor. Şi în lumea ortodoxă, lucrurile încep
să se anime în această direcţie. În mai 2007, Patriarhul Alexei al Rusiei a dat binecuvântarea
pentru iniţierea unui serviciu ortodox de răspuns la întrebările credincioşilor, 24 de ore din
24, pe telefonul mobil. Astăzi pe internet sunt destul de multe situri de „consiliere” ce se
declară ortodoxe şi unele susţin că au binecuvântarea unor ieiarhi pentru serviciile oferite.
Însă problemele cele mai delicate pe care le provoacă internetul se înregistrează fără
îndoială în lumea musulmană. Există multe site-uri care nu fac altceva decât să preia fatwas
deja publicate (fatwa este o opinie religioasă în legea islamică, proclamată de un învăţat).
Există însă şi site-uri în care persoane de religie musulmană îi întreabă pe conducătorii
religioşi despre combatibilitatea între legea islamului şi anumite probleme pe care le ridică
internetul, ca de exemplu, faptul de a coresponda cu o fată sau baiat pe net.
Toate acestea ne îndreaptă către o întrebare firească: până unde se poate merge cu
„consilierea” sau cultul on-line? Este spovedania prin internet o taină? Ne putem împărtăşi în
general de ierurgii şi de Sfintele Taine prin internet? Din ceea ce putem vedea pe internet se
pare că totul ar depinde de contextul religios şi de tradiţiile mai mult sau mai puţin
conservatoare, deoarece ceea ce se petrece pe internet nu poate fi disociat de realitatea fizică.
Când protestanţii creează un site, ei tind să reproducă pe site ceea ce fac într-o biserică reală:
predicarea. Interesant este şi exemplul primului site al „Biserici Internaţionale pe Internet”
(FICOTW) http://www.ficotw.org/, creată de un pastor din Georgia, Statele Unite. Pastorul
participă la activitatea duminicală a unei comunităţi din oraşul său, dar s-a dedicat ajutării
celor care nu pot veni la biserică din cauza bolilor, a vârstei sau a vreunui handicap. În
general, se poate spune că o activitate religioasă intensivă on-line este susţinută de o implicare
paralelă într-o practică religioasă non-virtuală.
Mai mult, unele comunităţi sunt tentate să transforme vizita site-ului lor în experienţă
de rugăciune. Relevant în această privinţă este site-ul Bisericii Elisabeta (Elisabethkirche,
http://www.elisabethkirche.de/spiforum/gebetska/index2.htm ) din Magburg, Germania. Ceea
ce reţine atenţia vizitatorului care intră pe site este directorul „capela de rugăciune”. Cel care
ajunge aci, are posibilitatea să aprindă 2 lumânări virtuale, printr-un simplu click al mouse-

4
ului şi apoi să aleagă să rostească una din rugăciunile care sunt date on-line, începând cu Tatăl
nostru şi până la rugăciuni foarte personale create pentru diferite circumstanţe (pierderea
serviciului, boală etc). Afişarea rugăciunii dorite este însoţită de o muzică de orgă, ceea ce
contribuie la recreerea unei atmosfere familiare dintr-o biserică romano-catolică. Nu este
vorba doar de a asculta, ci şi de a te implica, de a te ruga on-line, într-un cuvânt de folosi
internetul ca sprijin într-un act de pietate personală. Ne găsim în faţa unei simulări a
experienţei cultului, aşa cum are el loc în viaţa reală. În comparaţie cu un serviciu liturgic care
este transmis prin internet, această experienţă prezintă o particularitate importantă: este
individuală şi asincronică. Adică credinciosul începe rugăciunea când vrea el şi cum vrea el,
avansând sau lăsând în urmă ce nu îl interesează printr-un simplu click.
În lumea romano-catolică s-a ajuns la o etapă şi mai surprinzătoare şi anume adoraţia
în on-line, practicată prin intermediul camerelor de luat vederi. Toate site-rile de acest gen au
grijă să atragă atenţia credincioşilor că adoraţia on-line nu este destinată decât celor bătrâni şi
bolnavi, ea nu înlocuieşte mersul la Biserică. Ne putem însă imagina familii unde rugăciunea
nu se mai face în faţa unui crucifix, a unei icoane sau a unei statui, etc. ci în faţa ecranului
calculatorului, care afişează imaginea unui altar situat poate la sute de kilometrii. Cercetătorii
au stabilit faptul că atunci când un credincios priveşte serviciul religios pe net, singura
modalitate de a se lega spiritual de acel serviciu, de o manieră tangibilă, este doar propria
experienţă particulară avută înainte în cadrul religiei respective. Aceasta nu este o problemă
nouă s-a pus deja atunci când au apărut alte mijloace media, ca radioul şi televiziunea. De
exemplu, potrivit învăţăturii catolice, un credincios poate primi binecuvântarea urbi et orbi a
papei în duminica Paştilor, chiar dacă el nu se află în piaţa Sfântul Petru din Roma, ci în faţa
televizorului, Potrivit aceleiaşi logici, oare se pot primi pe viitor şi ierurgiile sau Sfintele
Taine on-line?
În ceea ce priveşte noile mişcări religioase, s-a putut observa prezenţa surprinzătoare a
cultelor neo-păgâne. „Internauţii” lor au creat adevărate temple on-line, dedicate unei
divinităţi. Un exemplu este House of Netjer, un grup neo-egiptean care are sediul la Cicago
(www.kemet.org). Acesta nu este o religie virtuală, de vreme ce are un sediu, organizează
ceremonii şi reuniuni. Grupul utilizează internetul pentru răspândirea învăţăturilor lor: cursuri
prin corespondenţă, forumuri de discuţii. Însă ritualurile se derulează deopotrivă în templu şi
on-line. Site-ul este foarte vizitat. Cu toate acestea, nu se ştie dacă ar fi avut aceeaşi
consistenţă dacă exista doar virtual, fără să aibă în spate o comunitate reală.
De asemenea, este interesant faptul că multe loji francmasonice au propriile lor site-
uri, fără să vorbim de site-uri independente de informare sau de discuţii despre
francmasonerie. Obectivul este de a oferi informaţie pertinentă viitorilor francmasoni, de a le

5
permite să se întâlnescă dincolo de limetele geografice. Pe cunoscutul site elveţian
www.masonic.ch se poate vedea că unele informaţii nu sunt accesibile tuturor. Celor care, de
exemplu, sunt interesaţi să vadă o ceremonie li se cere să completeze un formular prin care
sunt verificaţi dacă aparţin masoneriei.
Existenţa şi utilizarea internetului pune grupurile religioase în faţa unor noi provocări
referitoare la frontiera dintre sacru şi profan. Exemplele pe care le-am invocat sunt mărturii
ale statutului, uneori ambiguu, al utilizării religioase a netului: pe de o parte, acesta contribuie
la banalizarea sacrului, pe de altă parte, el constituie suportul neaşteptat al unui sacru care
tinde să se adapteze noilor mijloace ale erei tehnologice.

INTERNETUL, MISIUNEA ŞI PROZELITISMUL

În anii 1990 opinia publică se arăta neliniştită de faptul că noile mişcări religioase
controversate folosesc internetul. Aceste temeri au fost confirmate de moartea celor 39 de
mebrii ai Heaven’s Gate în California, unii dintre aceştia fiind racolaţi prin intermediul
formurilor de discuţie pe internet.
Problema utilizării internetului în activitatea misionară este încă un subiect în
dezbatere. Este evident că internetul poate deschide căi nebănuite în faţa căutărilor spirituale:
o persoană se poate ataşa unei anume comunităţi, pe care o consideră adecvată pentru nevoile
sale sufleteşti, căutând acest lucru pe google. Nu este exagerat să vorbim de o manifestare a
credinţei on-line, de faptul că cineva se poate converti la un grup religios dacă site-ul acestuia
este destul convingător pentru a răspunde nevoilor sale sufleteşti.
Este posibil să vorbim de o convertire on-line, fără nici o interacţiune „fizică” din
partea altor credincioşi? Răspunsul la această întrebare depinde de contextul religios în care
ne plasăm. Noţiunea de „convertire”, aşa cum o înţeleg protestanţii evanghelici, se poate
adapta contextului web: convertirea înseamnă recunoaşterea lui Iisus ca Mântuitor personal.
Astfel, credincioşii nu trebuie decât să-şi ofere inima lui Hristos, fără că acest lucru să implice
şi adeziunea la o comunitate precisă. De exemplu, „cruciada” de evanghelizare a lui Billy
Graham n-a avut niciodată ca scop întemeierea de noi biserici.
Convertirea prin internet este posibilă şi în lumea islamică. Pe site-ul IslamiCity
(http://www.islamicity.com/) se răspunde pozitiv la întrebarea dacă este posibil să se facă
mărturisirea de credinţă pe internet. Singura condiţie este că trebuie făcută publică
convertirea. Iar acest lucru se poate face şi pe internet, atunci când noul musulman îşi declină
identitatea. În colţul din stânga sus a sitului, sunt afişate ultimele convertiri la islam, prin
internet, din toată lumea.

6
 Există şi alte modalităţi de a face prozelitism cu ajutorul internetului. Strategic
Resource Group (www.srginc.org) este o organizaţie din Maryland care îşi propune să-i ajute
pe donatorii creştini să dezvolte proiecte filantropice şi misionare în zone strategice şi de risc.
SRG este axată pe difuzarea mesajului evaghelic, dezvoltând peste 150 de proiecte misionare
în Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Peninsula Arabică.
Există ţări în care, cu ajutorul internetului, se poate construi singura strategie
misionară aplicabilă. Este vorba de ţări în care este dificil sau imposibil să se desfăşoare o
activitate misionară clasică datorită condiţiilor vitrege, dar în care implantarea internetului
este bună sau în orice caz satisfăcătoare pentru a permite o misiune virtuală. Aşa cum am
arătat, mediile evanghelice sunt primele care recunosc utilitatatea internetului în misiune. Mai
mult, din 2005 există Internet Evangelism Day, cu dată variabilă de la an la an, care are
misiunea de a sensibiliza bisericile la posibilităţile de misiune cu ajutorul internetului. De
fapt, evangheliştii sunt singurii care dezvoltă actualmente o strategie de misiune cu ajutorul
internetului. Site-urile lor au grijă să nu arate foarte mult afilierea religioasă, ci să prezinte
teme de interes comun, capabile să trezească interesul. Aceasta este de fapt şi problema
misiunii pe internet a unui grup religios. Site-urile trebuie să fie în aşa fel construite, încât să
convingă vizitatorul să nu abandoneze navigarea: prezintă teme foarte actuale, au o abordare
care nu trădează aparteneţa, oferă materiale spre informare avizate de specialişti recunoscuţi
în domeniu.
Din toate acestea se poate vedea că web-ul este considerat o simplă extensiune a
evanghelismului clasic: mesajul este acelaşi, doar metodele pot fi foarte noi. Rămâne însă o
provocare faptul de a şti până unde se poate merge cu adaptarea la noile mijloace de
propovăduire. Potrivit cercetărilor făcute în mediile evanghelice, activitatea religioasă pe
internet are 6 caracteristici: este interactivă (nu mai este vorba de un preot sau de un pastor
care se adresează comunităţii); se efectuează în reţea (informaţia circulă în permamenţă,
instituţiile religioase care tind să o controleze eşuează); se înscrie într-un context post-
modern, nu modern (toate ofertele religioase sunt puse pe picior de egalitate); este
confruntată cu punerea sub semnul întrebării (nu este acceptată automat); invită la
colaborare, barierele dintre grupuri se estompează (chiar necunoscuţii care nu s-au întâlnit
niciodată pot dezvolta o colaborare intensivă); este asincronică, nu este legată de timp.
Internetul se găseşte astfel în perfectă concordanţă cu o religiozitate nonconformistă, unde
totul este pus la dispoziţie şi relativizat. Nu există nici un motiv coercitiv ca să aderi de o
manieră absolută la un mesaj, link-urile permiţând în continuu mutarea de la un cadru de
referinţă la altul.

7
 Pe internet, credibilitatea este crucială. Dacă un site vrea să se adreseze unor adulţi sau
tineri în căutare, el nu trebuie să fie canalizat spre lecţii de catehism, deşi acestea trebuie să fie
prezente, în mod discret, pentru cei care doresc să mearga în această direcţie. Nu trebuie să fie
nici polemic, ci să prezinte de o manieră ştiinţifică celelalte mişcări religioase. Un exemplu al
felului în care se poate construi un site credibil este BustedHalo
(http://www.bustedhalo.com/index2.html) de orientare romano-catolică. Interesant este faptul
că alte site-uri catolice consacrate avertizează vizitatorii în legătură cu fidelitatea acestor situri
faţă de învăţăturile catolice. Există şi site-uri declarat catolice, ostentative, care promovează o
tendinţă conservatoare. Un exemplu este CatholicCulture (http://www.catholicculture.org/)
care are ca scop declarat „promovarea credinţei catolice pe intenet”. Este un site de actualitate
catolică menit să le ofere informaţii utile catolicilor mai mult sau mai puţin convinşi.
Prezenţa puternică a păgânismului pe internet este surpinzătoare şi intrigantă deoarece
internetul nu poate fi în nici un fel asociat cu o religie a naturii. O explicaţie ar fi că pentru
neo-păgâni internetul poate întruchipa acel univers al magiei care este prezent în cultura
contemporană. Web-ul este mai mult decât decât un mijloc tehnic: el facilitează accesul la alte
dimensiuni, aboleşte spaţiul şi timpul sau le face mai puţin rigide. Site-ul Witches’Voice,
dedicat informării şi punerii în legătură a site-urilor neo-păgâne inventaria, în februarie 2007,
9500 de site-uri active.
O privire asupra felului în care se prezintă câteva din aceste site-uri lasă să se
întrevadă o sete de informare din partea vizitatorilor. Forumurile sunt foarte active şi
problemele care sunt dezbătute acolo nu lasă nici o îndoială că lucrurile aflate de vizitatori vor
conduce apoi la practici individuale şi chiar convertiri. De asemenea, participarea pe forumuri
permite inserarea într-o comunitate virtuală pentru persoanele care sunt puţin izolate. Multe
dintre aceste formuri încearcă, după câtva timp de corespondenţă on-line, să organizeze
întruniri. Internetul devine astfel anticamera pentru crearea de comunităţi care nu mai sunt
virtuale. O altă consecinţă este că internetul intermediază contactul între tradiţii păgâne
diferite, ceea ce facilitează influenţarea lor reciprocă. Un exemplu de sincretism este site-ul
unei familii franceze, unde soţul este adorator al unei zeităţi nordice, iar soţia-egiptene
(http://pagesperso-orange.fr/bjornulfr/).

INTERNETUL ŞI CRITICA MIŞCĂRILOR RELIGIOASE

Internetul poate contribui în egală măsură la decizia unei persoane de a părăsi o nouă
mişcare religioasă. Adepţii au posibilitatea să vină în contact cu site-uri care vorbesc critic
despre mişcarea sau organizaţia din care fac parte. Descoperirea unor informaţii diferite faţă
de cele furnizate de conducerea organizaţiei determină apariţia unor crize care se soldează, de

8
multe ori, cu retragerea din acea mişcare. Internetul „arde” frontierea între interior şi exterior,
între membrii grupului şi cei care nu aparţin lui sau, mai rău pentru mişcare, cei care au
apostaziat (vezi http://www.martorii.ro/). Acest dialog între membrii şi nemembrii, criticile
dure, pe termen lung, duc la o transformare a grupurilor religioase.
Din acest punct de vedere, cerectătorii se întreabă dacă nu cumva internetul este un
cadou otrăvit pentru noile mişcări religioase. La prima vedere, apariţia internetului este o
veste bună pentru ei. Pentru prima dată în istorie noile mişcări religioase au posbilitatea să-şi
difuzeze mesajul, fără grija frontierelor şi fără oboseala inerentă călătoriei. Aşa cum am putut
constata, convertirile nu se fac (încă !) on line, însă există disponibilitatea de a se îndrepta
spre o mişcare sau alta cu ajutorul internetului. Însă noile mişcări religioase nu sunt singurele
care se bucură de această oportunitate. În egală măsură, adversarii lor au acces la internet şi la
resursele lui. Cei mai mulţi dintre cei care îi critică nu sunt organizaţi şi se prezintă într-o
formă foarte rarefiată, cel mai adesea pe bloguri.
Adesea informaţiile sunt inexacte şi subiective şi de aceea este greu, când vrei să te
interesezi de o mişcare, să triezi toate acestea. Cu toate acestea, existenţa site-urilor critice,
mai mult sau mai puţin organizate, nu poate fi neglijată. Noile mişcări religioase încearcă să
se protejeze prin trei metode: contra-atacul energic, prezenţă oficială insistentă on-line,
delegitimarea sau ignorarea internetului.
Contra-atacul este de multă vreme o practică a Scientologiei, deoarece internetul pune
în faţa mişcării problema spinoasă a protejării unor documente interne strict confidenţiale.
Acum câţiva ani, opozanţii scientologiei au intrat în posesia unor informaţii interne legate de
nivelul OT III şi le-au pus on-line pe internet. Aceste texte erau cunoscute şi înainte, dar ele
circulau sub formă de copii xerox şi aveau un impact limitat. Mişcarea a contracarat depunând
plângere contra indivizilor suspectaţi că ar fi încălcat copyright-ul deţinut de organizaţie. În
multe ţări, acest lucru a antrenat percheziţii şi confiscarea materialului informatic. Cu toate
acestea, este dificil să se stopeze circulaţia textelor de acest gen pe internet. Un exemplu este
un site olandez unde documentele referitoare la OT III sunt încă on-line deşi justiţia se
pronunţase în acest caz. (http://www.spaink.net). Rezultatele eforturilor Scientologiei sunt
ambivalente. Pe de o parte, ei au obţinut în instanţă un succes pe termen scurt împotriva celor
care au pus on line materiale protejate prin copyright. Pe de altă parte, intervenţiile lor au
stârnit un mare val de nemulţumiri din partea celor care afirmă că internetul este un spaţiu de
exprimare liberă. S–au putut constata manifestări de solidaritate cu site-urile blocate sau
amendate, ceea ce a făcut ca aceste documente interne să fie şi mai mult căutate şi cunoscute
şi în final să fie transferate pe alte situri înregistrate în ţări unde mâna lungă a justiţiei
americane nu ajunge.

9
 Unul din incidente s-a petrecut în 2002, când Google a retras din motorul său de
căutare paginile site-ului Operation Clambake, unul din cele mai cunoscute site-uri împotriva
scientologiei în limba engleză (www.xenu.net/). Vestea a provocat o mică furtună în lumea
internetului, Google fiind acuzat de a fi luat o decizie pripită şi nedreaptă. Motorul de căutare
era însă hărţuit de avocaţii scientologi, care se bazau pe Digital Millennium Copyright Act
adoptat în 1998. Legea americană nu se poate aplica în Norvegia, unde este înregistrat site-ul
Operation Clambake, dar poate fi utilizat contra Google care-şi are sediul în Statele Unite. În
faţa protestelor, Google a repus site-ul norvegian în funcţie, dar a interzis accesul la pagina în
litigiu. Există şi alte modalităţi prin care Scientologia face faţă provocărilor Internetului:
prezenţa puternică on-line sau încurajarea de site-uri personale favorabile mişcării. Tema
„Internetul şi Scientologia” ar putea forma, de altfel, subiectul unei cărţi.
„Biserica Sfinţilor din Ultimele Zile” (Mormonă) are propiriul ei site din 1996. La
început avea scopul de a pune on-line un ghid pentru media, pentru ca jurnaliştii să-şi poată
lua informaţii avizate de pe site. În acelaşi timp, se dorea informarea publicului referitor la
această mişcare şi la mesajul ei. Astăzi, mormonii sunt foarte prezenţi pe internet. Dacă
căutăm pe Google „mormon”, prima pagină este constituită aproape integral din site-uri
oficiale şi de abia în paginile următoare se pot vedea cele critice. Site-urile personale ale
mormonilor reflectă o mare diversitate, majoritatea acestora fiind destinate să combată site-
urile critice.
Alte grupuri religioase rămân rezervate în faţa internetului, unele având chiar o
atitudine ostilă. Martorii lui Iehova nu ignoră internetul dar au o atitudine ostilă referitoare la
utilizarea lui. Site-urile lor sunt într-un fel atipice, nu conţin formulare de contact electronice,
doar adresa poştală, şi nici forum. Chiar pe prima pagină se află întrebarea „Acceptaţi studiul
biblic la domiciliu?“. Cel care clikează „da“ este îndreptat spre un formular unde va trebuie
să-şi lase numele şi adresa pentru a fi contactat de un martor al lui Iehova. De asemenea, nu se
funizează legături spre alte site-uri. O altă particularitate este că site-urile iehoviste oficiale
sunt puţine, în timp ce cele anti-iehoviste sau dizidente sunt foarte numeroase (în limba
română, http://the-true-jw.oltenia.ro/index-ro.html, http://www.exm.lx.ro/ etc.). În publicaţiile
iehoviste se menţionează adesea că site-urile internet, în general, sunt create de indivizi
animaţi de intenţii imorale, şi că navigarea pe internet este de evitat. Este invocată de
asemenea problema pierderii de timp, lucru deloc surpinzător dacă ne gândim că martorii sunt
încurajaţii să dedice tot timpul lor activităţii de predicare de la uşă la uşă.
De asemenea, publicaţiile iehoviste atrag atenţia asupra pericolului legăturilor de
prietenie pe internet. Acest lucru nu este fără fundament, deoarece în ultima vreme
proliferează site-urile matrimoniale care se adresează în mod particular martorilor interesaţi

10
să-şi găsească „sufletul pereche“. Actualmente, poziţia conducerii iehoviste este nuanţată. Nu
se interzice utilizarea netului, dar se recomandă moderaţia şi prudenţa.

CONCLUZII: INTERNETUL ŞI RELIGIILE VIITORULUI

Existenţa internetului îşi pune amprenta asupra culturii contemporane pe mai multe
planuri. Timpul şi spaţiul nu mai au acceaşi semnificaţie, internetul este pretutindeni şi
nicăieri. Ierarhiile tradiţionale sunt bulversate de intrarea în scenă a unor noi actori.
Frontierele între local şi mondial se diluează: o comunitate locală poate face misiune în locuri
foarte îndepărtate fără să fie nevoie ca membrii ei să pornească la drum. Internetul pare să
ofere „un mijloc adaptat unei mentalităţi de liberă alegere spirituală” şi să deschidă calea
căutărilor religioase individuale. Internetul permite de asemenea cuiva să se exprime
instantaneu şi să primească răspuns imediat. Anonimatul în spatele căruia se pot ascunde
utilizatorii favorizează exprimarea liberă, fără inhibiţii. Oameni care nu s-au văzut niciodată
îşi vorbesc şi comunică nestingherit lucruri esenţiale pentru ei.
Utilizarea internetului nu atrage după sine o dezrădăcinare spirituală cum susţin
anumite medii religioase. Anumite studii de specialitate au stabilit că „internauţii” religioşi cei
mai activi sunt cei mai implicaţi în comunităţile lor. Se pune în mod firesc întrebarea dacă
internetul este doar un factor de atomizare sau divizare. Răspunsul este nuanţat. De exemplu,
odată cu internetul şi canalele de televiziune, „lumea musulmană” începe să-şi creeze o
unitate care nu a existat niciodată până acum. Pe de altă parte, există temeri întemeiate că
internetul va transforma religiile şi practicile lor. Au apărut „eparhii” pe internet unde
episcopi romano-catolici „păstoresc” de la distanţă „turma cuvântătoare şi căutătoare”.
Odată cu internetul s-a născut practic o nouă lume. Au apărut deja anumite reţele
sociale şi religioase prin intermediul internetului, dar este greu de spus dacă ele vor sfârşi să
constituie comunităţi viabile. Oamenii secolului al XXI-lea s-au angajat deja într-o experienţă
pe care strămoşii lor nu şi-ar fi putut-o imagina. Biserica Ortodoxă are datoria să se folosescă
de această provocare. Sunt deja încercări timide, situri oficiale de prezentare şi neoficiale,
bloguri care încearcă să posteze cât mai mult din tezaurul de învăţătură, cultură şi trăire a
Bisericii dar acest lucru se face sincopat şi de multe ori amatorist fără o viziune misionară
coerentă şi eficientă. Biserica noastră nu trebuie să ignore acest spaţiu al misiunii, având în
vedere cât de familiar şi accesibil a devenit internetul. În ceea ce priveşte misiunea adresată
tinerilor, ea nu se mai poate concepe fără această componentă.

11
 Bibliografie selectivă orietativă:
Barlow, Aaron, Blogging America: the new public sphere, Westport, Conn.: Praeger, 2008,
183 p.
Bauer, Johann, Internet und Religion. Ein prakticher Ratgeber, Freiburg Schweiz:
Paulusverl., 2006, 191 p.
Bazin Jean-Nicolas and Jérôme Cottin, Virtual Christianity: potential and challenge for the
churches, Geneva: WCC Publications, 2004, 123 p.
Beaudoin, Thomas M., Proclaiming the gospel in a wired world, Princeton, N.J.: Princeton
Theological Seminary, 2001, 137 p.
Blackmore, Vernon, God on the Net: a guide to the best sites for study, inspiration and
resources, London: HarperCollins, 2001, 342 p.
Blackmore, Vernon, Using your church web site for evangelism, Cambridge: Grove, 2001, 24
p.
Brasher, Brenda E. Give me that online religion, New Brunswick, N.J.: Rutgers University
Press; London: Eurospan, 2004, 203 p.
Brother, John Raymond, Catholics on the Internet: 2000-2001, Roseville, Calif.: Prima Pub.,
2000, 545 p.
Buisine, Alain L'ange et la souris, Cadeilhan, France: Zulma, 1997, 122 p.
Bunt, Gary R., The good web guide world religions, London: Good Web Guide, 2001, 160 p.
Bunt, Gary R., Virtually Islamic: computer-mediated communication and cyber Islamic
environments, Cardiff: University of Wales Press, 2000, 189 p.
Bunt, Gary R., World religions: the good web guide, London: Good Web Guide, 2001, 160 p.
Campbell, Heidi A. and Jolyon Mitchell, Interactions: theology meets film, TV & the Internet,
Edinburgh: Centre for Theology and Public Issues, University of Edinburgh, 1999,
64 p.
Campbell, Heidi A., An investigation of the nature of the church through an analysis of
selected email-based Christian online communities, Thesis (Ph.D.), University of
Edinburgh, 2002
Campbell, Heidi A., Exploring Religuious Community Online: We Arre One in the Network,
New York, Peter Lang, 2005, 213 p.
Campbell, Heidi A., When religion meets new media: media, religion and culture, London:
Routledge, 2007
Careaga, Andrew E-vangelism: sharing the Gospel in cyberspace, Lafayette, La.: Vital Issues
Press, 1999, 161 p.

12
Clough, David Unweaving the web: beginning to think theologically about the internet,
Cambridge: Grove Books, 2002, 28 p.
Cobb, Jennifer J., Cybergrace: the search for God in the digital world, New York: Crown,
1998, 258 p.
Cowan, Douglas E., Cyberhenge: modern Pagans on the Internet, New York; London:
Routledge, 2005, 224 p.
Cybernauts awake!: ethical and spiritual implications of computers, informtion technology
and the internet, by Church of England. Board for Social Responsibility, London:
Church House Publishing, 1999, 94 p.
Dawson, Lorne L. and Douglas E. Cowan (eds.), Religion online: finding faith on the Internet,
New York: Routledge, 2004, 279 p.
Dixon, Patrick, Cyber church: Christianity and the Internet, Eastbourne: Kingsway, 1997,
190 p.
George, Susan Ella, Religion and technology in the 21st century: faith in the e-world,
Hershey, PA: Information Science Pub., 2006, 272 p.
Guide du Web chrétien, (édition 2003-2004), Paris, Bayard, 2003
Haddon, Jeffrey K., Douglas E. Cowan (eds.), Religion on the Internet: research prospects
and promises, Amsterdam, London: JAI, 2000, 365 p.
Hammerman, Joshua, Thelordismyshepherd.com: seeking God in cyberspace, Deerfield
Beach, Fla.: Simcha Press, 2000, 261 p.
Højsgaard, Morten T. and Margit Warburg (eds.), Religion and cyberspace, London:
Routledge, 2005, 207 p.
Howard, Roland, Shopping for God: a sceptic's search for value in Britain's spiritual
marketplace, London: HarperCollins, 2002, 288 p.
Hughes, Simon, ICT in religious education, Cambridge: Pearson, 2002, 64 p.
Hughes, Simon, Using the internet: religious education, illustrations by Julie Beer and
Virginia Gray, Cambridge: Pearson, 1999, 58 p.
Karaflogka, Anastasia @-religion: a critical appraisal of religious discourse on the World
Wide Web, London: Equinox, 2006, 264 p.
Kellner, Mark A., God on the Internet, Foster City, Calif.: IDG Books Worldwide, 1996, 308
p.
Lawrence, Bruce B. The complete idiot's guide to religions online, Indianapolis, Ind.: Que,
1999, 418 p.
Lochhead, David Shifting realities: information technology and the Church, Geneva: WCC
Publications, 1997, 110 p.

13
Mayer, Jean-François, Internet et Religion, colecţia RELIGIOSCOPE, Fribourg 2008, 187 p.
Meredith, Susan and Clare Hickman, The Usborne encyclopedia of world religions: Internet-
linked, edited by Kirsteen Rogers; illustrations by Leonard Le Rolland; maps by
Verinder Bhachu; consultant, Wendy Dossett, London: Usborne, 2005, 127 p.
Mitchell, Jolyon and Sophia Marriage (edited by), Mediating religion, conversations in
media, religion and culture, London; New York: T & T Clark 2003, 407 p.
NightMare, M. Macha, Witchcraft and the web: weaving pagan traditions online, with a
foreword by Phyllis Curott, Toronto: ECW Press, 2001, 271 p.
Pisarra, Pietro, L`Evangile et le web: quel discours chrétien dans les médias?, Paris: Les Ed.
de l'Atelier, Les Ed. ouvrières, 2002, 199 p.
Pragman, Jiri, L'Internet est-il maçonnique ?, Editions Ivoire-Clair 2005 vezi şi blogul său
http://www.hiram.be/
Puddefoot, John, God and the mind machine: computers, artificial intelligence and the human
soul, foreword by John Polkinghorne, London: SPCK, 1996, 145 p.
Purves, Alan C. The web of text and the web of God: an essay on the third information
transformation, New York; London: Guilford Press, 1998, 240 p.
Rossman, Parker and Richard Kirby, Christians and the world of computers: professional and
social excellence in the computer world, London: SCM Press; Philadelphia: Trinity
Press International, 1990, 173 p.
Stover, Mark (ed.), Theological librarians and the Internet: implications for practice,
Binghamton, NY : Haworth Information Press, 2001, 219 p.
Stratford, Tim, Liturgy and technology, Cambridge: Grove Books, 1999, 24 p.
Wertheim, Margaret, Pearly gates of cyberspace: a history of space from Dante to the
Internet, London: Virago, 2000, 320 p.
Zaleski, Jeff, The soul of cyberspace: how new technology is changing our spiritual lives, San
Francisco: HarperEdge, 1997, 284 p.

14