Tema și viziunea despre lume într-un roman realist, obiectiv, interbelic

Enigma Otiliei (G. Călinescu)

I. PREZENTAREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE FAC POSIBILĂ

ÎNCADRAREA OPEREI ÎNTR-O PERIOADĂ/CURENT
1. Autor, text
George Călinescu este un important critic (Istoria literaturii române de la origini
până în prezent) şi prozator interbelic (Enigma Otiliei, Cartea nunții) . El îl consideră pe
Balzac modelul esenţial, iar în eseul Teoria romanului, el consideră că romanul trebuie să
fie o scriere tipic realistă, care să demonstreze idei printr-o experienţă de viaţă.
2. Trăsăturile romanului realist, obiectiv
a. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu
o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare
de personaje.
b. Caracterul realist este dat de: prezentarea veridică şi verosimilă a oamenilor
şi evenimentelor ceea ce presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi
propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi
timp iluzia unei lumi adevărate, care respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei.
Incipitul susţine obiectivitatea romanului în spirit balzacian, veridicitatea și
verosimilitatea prin fixarea precisă a cadrului spaţial şi temporal: „Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909 [… ], pe strada Antim…”.
Obiectivitatea este o condiţie a acestui tip de roman, prin naraţiunea la persoana a
treia, realizată de către un narator omniscient şi impersonal. De asemenea, personaje
tipice acționează în împrejurări tipice (ilustrează tipologii umane), iar opera se remarcă
prin circularitate (simetria dintre incipit și final). Finalul evidențiază circularitatea
specifică romanului realist (prin simetria cu incipitul). Felix, medic renumit, îl
reîntâlnește după multi ani pe Pascalopol, care îi arată o fotografie a Otilei, în care Felix
nu o mai vede pe tânăra fată de care se îndrăgostise la sosirea în casa unchiului său, ci o
femeie pe care o aseamănă cu o ”actriță întreținută”(percepția bărbatului matur).
Rememorarea iubirii din trecut îl determină să viziteze vechea casă din strada Antim și
să-și reamintească vorbele cu care fusese întâmpinat de unchiul său : Nu mai locuiește
nimeni aici”.

II. PREZENTAREA TEMELOR PRIN RAPORTARE LA DOUĂ

SECVENȚE SEMNIFICATIVE
1.Tema romanului este enigma feminității, titlul fiind primul indiciu al acestei
interpretări. Asfel, se pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei, o secvență
sugestivă fiind cea a vizitei la moșia lui Pascalopol când Otilia se comportă dual: râde,
aleargă, trăiește cu exuberanță copilărească iubirea alături de Felix, dar redevine serioasă
și pragmatică în preajma lui Pascalopol. Pentru ambele personaje masculine, Otilia este,
într-o anumită etapă a existenţei lor, o enigmă, ceea ce justifică titlul romanului.
În intenţia scriitorului, cartea purta titlul Părinţii Otiliei, ilustrând astfel motivul
balzacian al paternităţii, urmărit în relaţiile părinţi-copii, în contextul epocii interbelice.
Fiecare dintre personajele romanului pot fi considerate părinţi ai Otiliei, pentru că, într-un
fel sau altul, îi hotărăsc destinul.
De fapt, iubirea poate fi considerată tema reprezentativă pentru primul plan al
romanului, din perspectiva cuplului Felix- Otilia. O secvență sugestivă este aceea în care
cei doi petrec o noapte împreună, înainte ca Otilia să plece cu Pascalopol. Este prilejul
care i se oferă tânărului ca să-și mărturisească sentimentele și intența de a sacrifica totul,
chiar și cariera în numele iubirii.
2. O altă temă a romanului este moștenirea, element de inspiraţie balzaciană,
marcată prin încercările familei Tulea de a moşteni averea lui Costache. O secvență
sugestivă este cea în care Costache se îmbolnăvește și întreaga familie a surorii așteaptă
moartea lui. Faptul că toți stau impasibili și nu se străduiesc să-i vină în ajutor bolnavului
sugerează lipsa de afecțiune dintre membrii familiei.
III. PREZENTAREA A DOUĂ ELEMENTE ALE TEXTULUI NARATIV
1. Conflictele romanului corespund celor două mari planuri ale romanului.
a) În primul rând se remarcă un conflict exterior între Costache Giurgiuveanu
și familia surorii sale, Aglae Tulea , miza fiind averea bătrânului Costache. Acesta o
creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia, deşi fata reprezintă în
opinia Aglaei, sora lui Costache, un pericol pentru moştenire. Lupta pentru moştenirea
bătrânului este dată de Aglae şi de ginerele ei, Stănică Raţiu, care vor, fiecare pentru el,
să pună mâna pe banii lui Giurgiuveanu. În cele din urmă, banii sunt furaţi de arivistul
Stănică chiar de sub salteaua bolnavului paralizat şi, din cauză că a fost jefuit fără să
poată face nimic, Costache moare.
Un alt conflict exterior se manifestă între Felix și Pascalopol, având ca miză
iubirea Otiliei. Pentru Felix, Otilia reprezintă feminitatea tulburătoare, iar Pascalopol
mărturiseşte că nu poate delimita sentimentele virile de cele paterne. După moartea lui
Costache, Otilia părăsește la scurt timp casa și se căsătorește cu Pascalopol, iar lui Felix îi
trimite o carte poștală cu textul : ”Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să
învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.” Felix îi mărturisise visul de a
se realiza în profesie, unde nu ar fi suportat o poziție superficială, inferioară, astfel încât
ambiția, perseverența, spiritul profund intelectual, aplicația către studiu sunt trăsăturile
care întregesc portretul tânărului în formare. Pe de altă parte, gestul Otiliei de a se
căsători cu Pascalopol reflectă maturitatea ei, spiritul de sacrificiu în vederea împlinirii
profesionale a lui Felix.
b) Singurul personaj care are un conflict interior este Felix, acesta intenționând
să aleagă între iubirea - pasiune față de Otilia și cariera de medic, pentru care, de altfel
venise la București. Otilia este cea care îi ușurează alegerea, întrucât decide să plece,
considerându-se nedemnă de o asemenea dragoste și pentru un astfel de sacrificiu.
2. Personajele ilustrează o umanitate canonică, prin tipologiile în care se
încadrează, dând obiectivitate romanului. Ele se definesc printr-o singură trăsătură, fixată
încă de la începutul romanului şi nu evoluează, cu excepţia lui Felix. Restul reprezintă
caracterele clasice, balzaciene: aristocratul rafinat (Pascalopol), cocheta (Otilia), femeia
uşoară (Georgeta), femeia lacomă și rea (Aglae), avarul (moş Costache), arivistul
(Stănică Raţiu), debilul mintal (Titi), fata bătrână (Aurica).
Felix este singurul personaj rotund al operei, acesta evoluând de la tânărul
adolescent , aflat la prima iubire la bărbatul matur, care-și realizează visul în carieră.
 Un personaj realizat amplu, prin procedeul reflectării poliedrice, este Otilia
care se reflectă diferit în percepția celor din jur. Portretul ei este complex si
contradictoriu: „fe-fetiţa” cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata „admirabilă,
superioară” pentru Felix, femeia capricioasă, dar şi copilăroasă pentru Pascalopol, „o
dezmăţată, o stricată” pentru Aglae, „o fată deşteaptă”, cu spirit practic pentru Stănică.
3. Tehnica narativă
Discursul îi aparţine unui narator obiectiv, omniscient, heterodiegetic, care
relatează la persoana a treia, controlând traiectoriile existenţei personajelor sale.
- deşi naratorul pare a nu se implica în acţiune, el face mai mult decât atât,
comentează permanent evenimentele, ceea ce a şi determinat observaţia că autorul îşi
prelungeşte mijloacele criticii în literatură. Perspectiva narativă este auctorială (relatare la
pers a III-a)
IV. În concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist balzacian, obiectiv.
Naratorul prezintă viaţa societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea,
folosind procedee specifice ca realizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizării,
motivul paternităţii, veridicitatea, depăşind însă modelul realismului clasic, prin
elementele de modernitate (spiritul critic şi polemic, ambiguitatea personajelor,
reflectarea poliedrică).