Tema 5.

Impactul mediului exterior asupra clădirei

1. Variaţia principalilor factori meteriologici

2. Parametrii aerului exterior
3. Parametrii climatici exteriori de calcul
4. Condiţii exterioare de exploatare

1.Variaţia principalilor factori meteriologici

Pentru dimensionarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, precum şi pentru

evaluarea consumurilor de energie ale acestora, este necesară cunoaşterea variaţiei
în timp a factorilor meteorologici.
Influența factorilor meteorologice simple asupra regimului de căldură, umiditate și
de aer ale clădirei și asupra funcționării sistemelor inginerești este complexă.
Climatul interior este format de efectele perturbatoare ale mediului exterior și de
procesul tehnologic din interiorul clădirii, care este neutralizat de instalațiile de
încălzire, ventilație și aer condiționat. Interacțiunea clădirii cu mediul exterior este
prezentat sub formă de fluxuri de căldură, umiditate și aer cu direcția de la exterior
spre interior sau invers. Direcția și intensitatea de transfer de căldură-umiditate-aer
prin îngrădirile exterioare se datorează diferenței de potențial de transfer.
Schema de influiență a mediului exterior asupra transferului de căldură și masă ale
îngrădirilor exterioare este prezentată în fig. 4.1. Parametrii definitori ale
mediului exteriori sunt:
 temperatura aerului (ta),
 temperatura solului (tsol),
 temperatura cerul - bolta (tcer),
 viteza și direcția vântului (v);
 intensitatea directă (S) și difuză (D) a radiatiei solare,
 presiunea parțială a vaporilor de apă Pv;
 umiditatea aerului.
Fig. 4.1. Schema de influiență a mediului exterior asupra transferului de căldură și
masă a îngrădirilor exterioare
Temperatura aerului exterior. Factor important în dimensionarea instalaţiilor de
ventilare şi climatizare, aceasta este determinată în apropierea scoarţei terestre, pe
de o parte, de radiaţia solară şi absorbţia sau cedarea medie de căldură a solului şi,
pe de altă parte, de vânt. Ciclul zilnic al temperaturii aerului reprezintă o variaţie
cvasicosinusoidală, prezentând un punct de minim, înainte de răsăritul soarelui, şi
un punct de maxim, în mijlocul după amiezii.
Minimul zilnic este atins vara în jurul orei 4, iarna, către ora 8, iar maximul
este cuprins între orele 14 şi 15. Oscilaţiile zilnice de temperatură au o amplitudine
de 6...7 oC vara (în afara litoralului, care este de 4 oC) şi 3...4 oC iarna. Alături de
variaţia zilnică, temperatura exterioară prezintă şi un ciclu lunar, precum şi unul
anual. Temperatura mai variază cu latitudinea, cu altitudinea şi cu înălţimea
deasupra solului. Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în luna iulie, iar
cele mai scăzute, în ianuarie. De aici rezultă şi necesitatea definirii a două
temperaturi de calcul pentru dimensionarea instalaţiilor, şi anume una, pentru
perioada caldă a anului (iulie), şi alta, pentru cea rece (ianuarie).

Transferul de căldură prin îngrădirile exterioare se datorează diferenței de

temperatură a mediului extern și intern. Pentru o definiție a temperaturii mediului
exterior trebuie luate în considerație condițiile de transfer de căldură de pe
suprafața exterioară (vezi figura 4.2).
Fig. 4.2.Condițiile de schimb de căldură a suprafeței îngrădirei cu mediul exterior

Transferul de căldură de la suprafața exterioară este compusă din componenta

radiantă și convectivă. Ecuația bilanțului termic pe suprafață are următoare formă:

(4.1)

în care: t – temperatura suprafeței exterioare,˚ С;

tRex – temperatura de radiație a mediului exterior, ˚ С;
qsup – fluxul de căldură care trece prin suprafață, W/m2;
q – intensitatea de radiație solară totală pe suprafața;

q = S + D, W/m2;

p – coieficientul de absorbție a radiației solare de pe suprafață ;

αrad , αcon – coeficienții de transfer de căldură radiantă și convectivă W(m2/˚С).
În ecuația 4.1 se va introduce temperatura mediului exterior tex:

(4.2)

Pentru a ține contde căldura de radiație solară absorbită de suprafața îngrădirei se

folosește noțiunea de temperatură convențională.
Ecuația (4.1) în acest caz va deveni în felul următor:

unde: α - coeficientul total de transfer de căldură pe suprafață exterioare, în W/m20C:

Suprafața exterioară are schimb de căldură prin convecție cu aerul exterior și

schimb de căldură radiantă cu cerul, solul și clădirile opuse.
Coeficientul de transfer de căldură radiantă a suprafeței dispuse la un
unghi Δ față de orizont, se determină cu relația:
αrad = 5,77 ε [сos Δ + ε sol (1- сos Δ)], (4.6)

unde ε –coeficientul de emisivitate a suprafeței exterioare a îngrădirei.

Transferul de căldură prin convecție a suprafețelor exterioare are loc în regimul
de convecție forțată. Pentru a determina modelele de curent de aer la suprafețele
exterioare se va examina aerodinamica clădirii.

Fig. 4.3. O imagine idealizată a fluxului de aer în jurul plăcii

După cum este bine cunoscut (vezi p. 6.1), în suprafață expusă văntului este o
mișcare a aerului plană, paralelă, iar în fața opusă se formează vîrtejuri. Deoarece
natura vîrtejului este întinsă, se poate presupune că în contact cu suprafața
deasemenea există un flux plan. În Figura 4.3 se prezintă o imagine idealizată a
fluxului de aer în jurul plăcii. Astfel, pentru alegerea dependenților criteriale pentru
transferul de căldură convectiv trebuie să se accepte condițiile de curgere în jurul
placii plane.
Este cunoscut faptul că regimul de curgere turbulent se caracterizează printr-un
număr Reynolds critic Re > 5 ⋅ 105. Acest lucru înseamnă că, când temperatura
aerului t = 00C corespunde cu produsul de viteza vântului V, cu dimensiunea
caracteristica ℓ: V ℓ> 6,8. Dacă luăm viteza minimă de vânt de 1 m / s, mărimea
caracteristică ℓ> 6,8 m . Această condiție este îndeplinită, în aproape toate cazurile,
mișcării fluxurilor de aer din jurul clădirii. Pentru cazul dat la curgere turbulentă
se folosește ecuația criterială Nu = 0,032 Re0,8, în care:

criteriul lui Nusselt ,

iar criteriul Reynolds

Valoarea medie a coeficientului de transfer de căldură prin convecție la

temperatura de zero grade .

Pe fațadele clădirii expuse vîntului, viteza de curgere a fluxului de aer pe plan este
diferită de viteza vântului. Dacă se vor echivala presiunile totale în îndepîrtarea
clădirii și pe suprafața ei, și luînd în considerație ecuația lui Bernoulli se va obține
viteza fluxului de aer Vx funcție de viteza vântului V:

unde k - coeficient aerodinamic (vezi pct. 6.1).

Prin urmare, pe partea clădirei expuse vantului, unde k> 0, există un flux de
decelerare, iar pe partea opusă vântului, unde k <0, - accelerație. Această concluzie
corespunde naturii fizice a procesului. Astfel, forma finală a unui obține formula
pentru calculul coeficientului de transfer de căldură de pe suprafața exterioară:

αex = 5,77 ε [cos Δ + ε g (1 - cos Δ)] + 2,95 V 0,8 (1-k) 0,4 (1-0,002 tn).

Într-o formă simplificată această expresie este:

αex = 5,2 + 2,1 V, W / (m2 ° C)

Temperatură echivalentă a cerului tcer se calculă, știind radiația efectivă a

suprafeței pământului E și temperatura solului, t sol.
Formula de calcul a temperaturii exterioare de radiație se obține din ecuația de
echilibru de căldură radiantă pe suprafața exterioară:

În care: εsol- coeficient de radiație de unde lungi de la suprafața solului (are valori
diferite de iarnă și, de asemenea, în timpul verii);
Δ - unghiul înclinării suprafeței la orizont, în grad.

Având în vedere schimbarea parametrilor externi, cu timpul, transferul de căldură

prin îngrădirile exterioare are un caracter nestaționar. Fluxul de căldură care trece
prin fereastre nu se schimbă în mărime și în timp din cauza
inertiei termice neglijabile a ferestrelor. În același timp, îngrădirile exterioare
masive (pereți, tavanul) transmit fluxul de căldură transformat.

Nebulozitatea atmosferei. La străbaterea straturilor dense ale atmosferei, radiaţia

solară este redusă ca urmare a reţinerilor şi disipării energiei. Astfel, sunt reţinute
razele X, γ şi o parte din cele ultraviolete. O altă parte din radiaţii sunt reţinute de
vaporii de apă şi dioxidul de carbon existenţi în atmosferă. Prin aceste procese de
absorbţie atmosfera se încălzeşte şi produce, la rândul ei, o radiaţie cu lungime de
undă mare, numită radiaţie atmosferică. Radiaţia solară globală, IG [W/m2] este
compusă din radiaţia directă ID şi din radiaţia difuză Id. Radiaţia directă este
diferită, după orientarea suprafeţei receptoare. Radiaţia difuză poate fi considerată
aceeaşi, indiferent de orientarea suprafeţei receptoare, deşi, în realitate, există mici
diferenţe. La fenomenele menţionate trebuie spus că, prin modificarea unghiului de
înălţime al soarelui, a înclinării axei Pământului şi a distanţei Pământ-Soare, apar o
variaţie zilnică şi una sezonieră ale radiaţiei solare. Radiaţia solară variază de
asemenea şi cu latitudinea geografică.

Radiaţia solară. Soarele emite, în spaţiu, în permanenţă, o cantitate mare de

energie, din care Pământul primeşte anual circa 2,8·1021 kJ. Spectrul de emisie
este compus din radiaţii de undă scurtă (raze X, γ şi ultraviolete – circa 9%; raze
luminoase vizibile – circa 41%) şi lungă (raze infraroşii – circa 50%). Circa 97%
din energia totală este emisă în domeniul de lungime de undă 0,2-3 μm, 3% în
restul benzii de emisie, cuprins între 10–10 şi 103 m. Energia termică
corespunzătoare acestui spectru care cade pe o suprafaţă normală la rază, situată la
limita atmosferei terestre, se numeşte constantă solară şi are, în medie, valoarea Cs
= 1355 W/m2. Această valoare suferă abateri ca urmare a fenomenelor solare şi a
modificării periodice a distanţei Pământ-Soare.

Fluxurile de caldura de la radiatia solară de unde scurte diferit se transmit prin

îngrădirile exterioare. În îngrădirile masive căldura radiației solare este absorbită
de suprafață. Suprafața încălzită (a se vedea figura 4.4) întoarce parțial căldura
mediului exterior, iar parțial trece prin grosimea îngrădirii în încăpere.

Fig. 4.4. Schema de transmitere a fluxurilor de căldură de la radiatia solara

de unde scurte, printr-o îngrădire exterioară masivă

În mod similar, are loc procesul de transfer de căldură prin ferestre. Diferența
constă în aceia că fereasta are un coeficient mic de absorbție P (~ 0,07) și, fluxul
de caldura de la radiatia solara în întregime trece prin grosimea lor. Valoarea
fluxului de căldură penetrant depinde de intensitatea radiației solare, tipul
fereastrei și dispozitivelor de umbrire, iar în lunile mai calde acestea pot fi decisive
în comparație cu alți factori ai mediului exteriori.
Vântul. Reprezintă mişcarea curenţilor de aer orizontali provocată de câmpuri
barice diferite, ca urmare a încălzirii neuniforme a Pământului. În zonele mai
încălzite aerul se ridică în sus, locul acestuia fiind luat de alt aer din zonele
alăturate, mai reci. Mişcarea aerului este influenţată şi de rotaţia pământului, de
forţele Coriolis şi de forţele de frecare de la nivelul solului. Vântul este o mărime
vectorială caracterizată prin valoare, direcţie şi sens.
Viteza vîntului afectează transferul de căldură convectiv pe suprafața exterioară a
îngrădirilor. Dar mai semnificativ este efectul vitezei vântului la distribuția
presiunii pe partea exterioară a clădirii.
Ventilarea naturală organizată se realizează în vederea combaterii degajărilor de
căldură şi umiditate. Ea reprezintă schimbul de aer realizat între interior şi exterior
sub acţiunea factorilor climatici: presiunea vântului şi presiunea termică. Diferenţa
de presiune rezultă în urma diferenţei de densitate dintre aerul exterior şi interior
Presiunea vântului este proporţională cu coeficientul aerodinamic kv, care
reprezintă practic raportul dintre presiunea efectivă pe o anumită faţă a clădirii şi
presiunea din impact a vântului.

,Pa
Coeficientul aerodynamic kv depinde de profilul halei şi de direcţia de bătaie a
vântului. Această mărime se determină prin încercări pe modele de hale, în tunel
aerodinamic.
Pe feţele expuse vântului valorile sunt pozitive, iar pe zone de siaj sunt negative. În
principal sub acţiunea vântului orificiile de pe faţa bătută de vânt lucrează la
introducere, iar cele amplasate pe partea opusă lucrează la evacuarea aerului.
Clădirile reprezintă un obstacol în calea vântului, la colţurile lor se produc
desprinderi ale stratului limită atmosferic, ceea ce duce la formarea unor zone de
circulaţie (umbre aerodinamice), dependente de dimensiunile şi profilul clădirilor.
Pentru clădirile „late” (b > 2,5 h cl) (fig. 2.2a) se formează o zonă de circulaţie pe
acoperiş şi una adăpostită. Pentru clădirile „înguste” ( b ≤2,5 hcl) (fig. 2.2b), zonele
de circulaţie ale aerului sunt comasate. În interiorul zonelor de circulaţie se
formează vârtejuri care depind de: viteza de curgere în curentul neperturbat, de
direcţia mişcării aerului în raport cu clădirea.Viteza aerului în aceste zone este mai
redusă, însă creşte gradul de turbulenţă în raport cu cel din amonte de clădire.
Suprapresiunea şi depresiunea în jurul clădirii se formează prin transformarea
energiei cinetice a vântului în energie potenţială.
Figura 4.5. Schema de curgere a fluxului de aer în jurul clădirii
a - o secțiune verticală;
b – schema de mișcare a aerului în zona de siaj aerodinamic,
1 - granița dintre vartejuri în domeniul siajului aerodinamic, tronson cu viteza zero
de mișcarea aerului, 2 - zona de suprapresiune , 3 - clădire 4 - zonă de depresiune
și mișcării aerrului cu vîrtejuri, 5 - flux invers de aer care intră în zona de siaj
aerodinamic, 6 – granița zonei de siaj aerodinamic, 7 - limita influenții clădirii
asupra fluxului de aer, 8 - fluxuri ale aerului în formă de vîrtejuri din zona de
suprapresiune în zona de depresiune.

Diferența dintre presiunea parțială în interiorul și în afara clădirii servește ca un

potential de transport a vaporilor de apă. Difuzia vaporilor de apă este mai
semnificativă pentru îngrădirile masive în sezonul rece. Condițiile de umiditate au
un impact semnificativ asupra proprietăților termice a îngrădirilor și durata de
exploatare.
Perturbarea transferului de umiditate normală conduce la acumularea de umiditate
în grosimea îngrădirii și la apariția de mucegai.
Sistemul de ventilație introduce aerul exterior în îmncăperi și are o influență
directă asupra parametrilor microclimat interior.
Umiditatea aerului exterior. Joacă un rol deosebit în tehnica ventilării şi
climatizării şi poate fi exprimată sub forma umidităţii relative (φ, în %) sau a
conţinutului de umiditate (x, în g vapori/kg de aer uscat). Umiditatea relativă, φ,
are o variaţie zilnică inversă variaţiei temperaturii. Ca urmare, umiditatea relativă
are valoarea cea mai scăzută în luna iulie şi cea mai ridicată în ianuarie. Este
recomandabil ca umiditatea de calcul să fie indicată sub forma conţinutului de
umiditate, x, deoarece în timpul zilei aceasta se modifică în mică măsură.
Umiditatea aerului exterior în mare măsură determină umiditatea aerului din
interiorul încăperilor, dacă clădirea nu este echipată cu un sistem special care va
umidifica aerul în perioada rece a anului și care îl va usca în
perioada caldă. De asemenea, în perioada caldă a anului atunci când nu există nici
un sistem de răcire, temperatura aerului interior din clădire este direct dependentă
de temperatura aerului exterior.

4.2. Parametrii climatului exterior

Factorii meteoriologici sunt măsuraţi şi înregistraţi de către staţiile meteorologice

locale și rezultatul acestor măsurări reprezintă datele meteorologice pe o perioadă
de timp dată. Pentru calculul de dimensionare, este însă nevoie de date climatice,
derivate din datele meteorologice măsurate.
Diferenţa dintre cele două tipuri de date constă în faptul că datele meteorologice
sunt măsurate în mod direct cu aparatura de măsură dedicată acestui scop (staţii
meteo), în timp ce datele climatice rezultă în urma unor prelucrări statistice ale
datelor meteo înregistrate pe perioade mari de timp (10-20 ani sau mai mult),
pentru fiecare localitate în parte.
În concluzie, datele climatice sunt utilizate pentru dimensionarea instalaţiilor de
ventilare/climatizare şi pentru prognoze ale consumurilor de energie, în timp ce
datele meteorologice permit evaluarea consumurilor de energie dintr-o instalaţie de
climatizare existentă pe baza înregistrărilor meteo reale culese pe perioada de timp
în care sunt evaluate consumurile. Astfel, datele meteo sunt utile şi pentru auditorii
energetici autorizaţi pentru clădiri şi instalaţii.

Baza informațiilor climatice constituie măsurători continuă regulate ale

parametrilor meteorologici, efectuate de rețeaua de stații meteorologice. La stațiile
măsură temperatura aerului și suprafața solului, radiația efectivă, viteza și direcția
vântului, umiditatea relativă și presiunea barometrică, precum și intensitatea
radiației directe și difuze pe o suprafață orizontală.
\Un număr de parametri climatice, cum ar fi presiunea parțială a vaporilor de apă,
conținutul de umiditate și entalpie a aerului, intensitatea radiației pe suprafețele
verticale și înclinate cu diferite orientări sunt calculate folosind valorile disponibile
ale parametrilor măsurați.
Valoarea unui anumit parametru se datoriază numărului mare de factori și este
aleatoriu -случайный характер. Deci, pentru obtinerea unor parametrii climatici
se folosește teoria probabilității și metodele de statistică matematică.
Se disting două tipuri de informații climatice necesare: parametrii de calcul și de
exploatare.
Noțiunea parametrilor de calcul se referă la condiții meteorologice nefavorabile
pentru care este selectată izolarea termică a unei clădiri și puterea instalată a
sistemelor de asigurare a microclimatului.
Condițiile de exploatare sunt caracterizate prin modificări ale parametrilor de
climat exterior în timp de zi și an în intervalul de la condiții de calcul de vară pînă
la condiții de calcul de iarnă și invers.
Radiaţia solară – nu este luată în calcul în mod direct. Pentru recalculare
intensității a radiației solare măsurate sunt folosite formulele de geometrie sferică.
Intensitatea radiației pe suprafața de orice orientare și poziție este determinată de
unghiul profilului. Unghiul de profil - unghiul dintre raza si normala la suprafața
Soarelui (vezi Figura 4.6). Intensitatea pe suprafețele orizontale, înclinate și
verticale se determină în funcție de unghiul de profil.
 Figura 2.7: Unghiul zenital (z) şi de inălţime solară (h)

Intensitatea de radiație pe suprafețele orizontale, înclinate și verticale se determină

în funcție de unghiul de profil cu relația:

Sj = Sn cos θ,
unde Sn - intensitatea radiației directe normală la razele de suprafață, W/m2.

Radiația solară risipită la condiții medie de nori este distribuite în mod egal pe
suprafața de orientare diferită. Cantitatea de radiatii risipită și reflectate este numita
radiație difuză și se determină cu relația:

în care: D0-este intensitatea radiației risipită pe suprafața orizontală , în W/m2

∆- Unghiul de înclinare a suprafeței la orizont, în grade.

Presiunea parțială a vaporilor de apă se calculă după umiditatea relativă masurată

Ps- presiunea de saturație.

Conținutul de umiditate a aerului exterior se determină cu relația:

Entalpia aerului exterior se determină cu relația:

Parametrii de mediu variază în timp, menținînd anumite legi. Regularitatea

schimbării parametrilor se observă dacă acestea se ilustrează prin valori medie pe
termen lung de ani. средними многолетними значениями

Parametrii climatici exteriori de calcul

La determinarea parametrilor de calcul al climatului exterior cel mai important este

de a formula criteriile de selecție de condițiile calcul (de proiectare).
Pentru a selecta condițiile de calcul este necesar de a determina sarcina maximă a
sistemului pentru asigura microclimatului, care este compus din cele mai înalte
valori ale părților sale componente. În perioada rece a anului sarcina termică pe
sistemul de încălzire corespunde temperatura cea mai joasă posibilă a aerului
exterior și viteza mai înaltă a vântului. La determinarea sarcinei termice pentru
iarnă nu se ia în considerare fluxul de căldură de la radiatia solara, care reduce
sarcina termică. Conținutul de umiditate al aerului în această perioadă are o valoare
foarte mică.
În perioada caldă se calculează sarcina sistemului de răcire a spațiilor și uscarea
aerului. Valoarea maximă al sarcinei de răcire poate corespunde valorilor ridicate
de temperatură, umiditate, entalpie al aerului exterior și intensitatea radiației
solare. Viteza aerului ar trebui să fie minim posibilă.

Parametrii de calcul ar trebui să fie în valoare absolută mai mici decât valorile
extreme. În practică în calitatea criteriului de alegere a parametrului de calcul ( de
proiectare) este probabilitatea de încălcarea a condițiilor interne de calcul cu durata
totală sau de o singură dată. I.V.Machinskii la selectarea temperaturii de calcul al
aerului pentru perioada rece a anului a calculat durata de răcire a clădirii atunci
când temperatura aerului exterior scade sub valoarea de calcul. S-a constatat că,
într-o clădire de cărămidă, cu o grosime a peretelui de 0,51 m , perioadă de scădere
a temperaturii aerului cu 4 ° C este 152 de oră, iar pentru o clădire cu ziduri ușoare
- 100 de ore, aceasta corespunde perioadă medie de 5 zile.
Astfel, a fost motivată temperatura de calcul în sezonul rece a anului
cea mai scăzută temperatură medie a aerului exterior de cinci zile.
Fig. 4.11. Dependența vitezei vântului de temperatura exterioară: 1 - cele mai
mari valori medii ale vitezei vântului la temperaturi diferite pentru perioadele de
iarna cele mai severe, 2 - dependența vitezei vântului de calcul funcție de
temperatură.

În anul 1951 Promstroiproiekt a stabilit parametrii de calcul a aerului exterior

pentru perioada caldă a anului pentru sisteme de aer condiționat, impartindu-le in
trei clase. Dacă entalpia (conținutului de căldură în aer) totală avea valori mai
mari timp de 200 de ore pe an atuci se adoptă sistemul de clasa a doua și 450 de
ore pe an pentru sisteme de clasa 3. Această abordare este păstrată și pentru
parametrii moderni.
Alegerea parametrilor climatici exterioare folosite pentru a calcula regimul termic
al încăperilor, V. N. Bogoslovschii a propus de efectuat pe baza coeficientului de
asigurare kas. Coeficientul de asigurare în fracțiuni de unitate indică numărul de
cazuri în care sunt asigurate condițiile interioare în raport cu numărul total de
cazuri (numărul de membri ai parametrilor statistici).

Folosind coeficientul de asigurare se poate leaga nivelul de confort în clădiri, cu o

temperatura a aerului exterior după cum se arată în tabelul. 4.2.

Tabelul 4.2 Coeficientul de asigurare condițiilor de calcul pentrun perioada

rece a anului

Caracteristica încăperilor Coeficientul de asigurare kas

Cerințe igienico-sanitare mărite 1,0
Aflarea permanentă a oamenilor sau a 0,9
 regimului tehnologic permanent, timp
de 24 de ore
Aflarea limitată în timp a oamenilor 0,7
Aflare de scurtă ședere a persoanelor 0,5

Cu problema de alegere a complexului de parametri de calcul a aerului s-a ocupat

A.Y.Kreslin, A.G.Sotnikov, A.M.Sizov, L.E.Anapolskaya și alții cercetatori.
În cea mai recentă versiune a Snip 2.3.01-99 "Climatologie clădirilor" s-a colectat
bază de date, în primul rând pentru valorile de calcul a temperaturei aerului
exterior. În special, sunt indicate valori medie a tex pentru cea mai rece zi și cele
mai reci cinci zile cu coeficientul de asigurare de 0,98 și 0,92, care se folosesc
pentru calculul termotehnic a îngrădirilor exterioare și calculul sarcinei de
încălzire și de răcire de bază, pentru sistemele de ventilație și aer condiționat în
perioada rece a anului.

Se definesc pentru perioadele rece şi caldă ale anului şi pentru tipurile de instalaţii
(de încălzire, de ventilare, de climatizare). Parametrii climatici exteriori de calcul
se referă la: temperatura aerului; umiditatea relativă/conţinutul de umiditate; vânt,
radiaţie solară.
Pentru perioada rece a anului, parametrii climatici de calcul sunt:
– temperatura aerului exterior, entalpia aerului exteror, viteza vântului pentru toate
tipurile de instalaţii (încălzire, ventilare,
climatizare) – se alege din SniP 2.04.05-91 și SniP Climatologia și geofizica;
– umiditatea relativă a aerului exterior se ia din diagrama I-d în funcție de t și I.
– radiaţia solară – nu este luată în calcul în mod direct.

Pentru perioada caldă a anului, parametrii climatici de calcul au fost adoptaţi

pentru luna iulie, deoarece temperatura aerului exterior şi radiaţia solară conduc la
solicitare termică exterioară cea mai defavorabilă.

Parametrii aerului exterior (tex, Iex) trebuie sa fie luati in functie de localitatea
respectiva si de categoria climatului A sau B (Snip 2.04.05.91- anexa 8). Pentru
perioada de tranzitie se adopta temperatura t ext =8 ºC , Iex= 225 kJ/kg. Conform
Snip 2.04.05.91 pentru perioda calda a anului parametrii aerului exterior trebuie
luati după parametrii A, iar pentru perioda rece a anului după parametrii B.
 4.3. Condiții exterioare de exploatare

Condițiile exterioare de calcul simulează situația meteorologică artificială pentru a

selecta parametrii a sistemelor de construcție al clădirei și pentru sistemele de
asigurare a microclimatului.

Condițiile de exploatare (de lucru) trebuie să reflecte, schimbările climatice în

perioadele anulul apropiate de cele reale.

Examinarea regimului de funcționare anual al sistemelor de asigurare a

microclimatului este necesar, în primul rând, pentru a evalua costurile de energie.
Printre varietatea de modele a modificărilor anuale ale parametrilor exteriori se
disting două grupe:

- Primul tip de model se bazează pe o descriere a variației anuale a

parametrilor medie pe lună. Modelele sunt prezentate sub formă de tabel,
sau descrise analitic. O variantă a acestui model al mediul extern este așa-
numitul an reprezentativ, a căror utilizare a fost larg răspândit în
străinătate. Distribuiția parametrilor climatici în cadrul unui an reprezentativ
se ia în considerație pentru o anumită gradare a parametrilor - sub un cer
senin sau o varietate de nori.
- Al doilea tip de reprezentare a informației climatice utilizează prelucrarea
măsurătorilor în felul funcției de distribuție a parametrului. Funcțiile de
distribuție sunt prezentate sub formă de tabel, sub formă de grafice sau
aproximată prin funcții analitice.
 Fig. 4.13 Curs anual de temperatura medii de zi și temperatura maximă
de zi în aerul exterior în trei zone climatice diferite

După cum se poate observa din fig. 4.13, modelul schimbării anuale de
temperatură are un caracter armonic și este comună pentru diferite zone climatice.

Fig. 4.14 Curs anual de viteză medie a vîntului

Curs anual de viteză medie a vîntului prezentat în fig. 4.14 nu are un caracter
comun. Caracteristicile de mai sus ale climatul exterior sunt obținute din datele
medii pe termen lung.
Indicator, care leagă valoarea parametrului al climei cu frecvență de apariție a ei
pentru un număr de ani acceptat spre examinare, este coeficient de asigurare care
se determină cu relația:

Cob = Nn, (4.17)

unde n-numărul de ani (cazuri), atunci cînd parametrul deviază (de exemplu,
depășește ) valorile date; N- numărul de ani examinați.

Dependența valorilor numerice ale parametrilor climatice funcție de coeficientul de

asigurare climatică are funcția de repartiție F (y).
Ca un exemplu, în fig.4.18 este arătată funcția de distribuție de temperatură medie
a aerului exterior în Moscova și în fig..4.19 - variația anuală a curbei temperaturii
cu diferit coeficient de asigurare care este peste sau sub o valoare prestabilită.
Prezentarea variația anuală a parametrilor cu aceeași coeficient de asigurare în
toate lunile este ilustrativ, deoarece probabilitatea de apariție unui astfel de an este
aproape de zero. Cu toate acestea, prezentarea variației anuală cu un anumit
grad de asigurare va permite de a sistematiza variabilitate interanuală a
parametrilor.

Coeficient de asigurare
Fig. 4.18 Fig. 4.19
Fig. 4.18. Funcția de distribuție variației de temperatură medie anuală
exterioară de la Moscova.

Fig.4.19 cursul anual de temperatură cu același coeficient de asigurare .