Sunteți pe pagina 1din 2

TesteTN 2023 • Ediția 8

Testul 3 Participant Punctaj Corector Data


2-3 – 25+

I Puneți A (adevărat) sau F (fals) în dreptul fiecărei afirmații: (câte 2 puncte fiecare)

1 Moise a văzut pe un evreu care bătea pe un egiptean.


2 Egiptencele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.
3 În timp ce a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile, în locurile
unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.
4 La Horeb, Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
5 Îngerul Domnului i S-a arătat lui Moise într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul
unui rug.

II Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect: (câte 3 puncte fiecare)


(doar un răspuns corect)
1 Unde l-a întâlnit Aaron pe Moise?
a. pe malul râului
b. la muntele lui Dumnezeu
c. în Egipt

2 Cine erau cei care le-au luat la goană pe fetele lui Ietro, când adăpau turma tatălui lor?
a. păstorii
b. niște egipteni
c. slujitorii lui faraon

3 Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu:


a. Moise le-a făcut case
b. faraon le-a făcut case
c. Dumnezeu le-a făcut case

4 Faraon a cerut lui Moise și Aaron să se roage ca Domnul să depărteze broaștele de la


el și poporul său. Atunci, Moise l-a întrebat când vrea să se roage, iar faraon a răspuns:
a. „Acum”
b. „În această noapte”
c. „Mâine”

5 Câte zile trebuiau să mănânce copiii lui Israel azime?


a. 3
b. 6
c. 7

© 2023 TesteTN. Toate drepturile rezervate. testetn.com


III Faceți asocierea dintre cele două coloane: (câte 1 punct fiecare)

1 vedenie minunată A Moise


2 tot felul de minuni B Aaron
3 albă ca zăpada C lepră
4 vorbește ușor D rugul
5 vorba şi limba îi sunt încurcate E Egipt

IV Scrieți răspunsul corect: (câte 4 puncte fiecare)


1 Pentru că faraon căuta să-l omoare, Moise a fugit dinaintea acestuia şi a locuit în ţara:

2 Numele fiilor lui Israel intraţi în Egipt cu Iacov și cu familiile lor sunt:
Ruben, Simeon, Levi, Iuda, ___, Zabulon, ___, Dan, ___, Gad şi ___.

3 Aşa vorbeşte Domnul: „___ este fiul Meu, întâiul Meu născut […]”

4 Moise s-a rugat Domnului să depărteze lăcustele din Egipt. Atunci, Domnul a făcut să
sufle un vânt foarte puternic dinspre ___, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în ___ ___.

5 Cine i-a pus fetei lui faraon următoarea întrebare: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre
femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”

V Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect: (câte 5 puncte fiecare)


(poate fi unul, două, trei sau nici un răspuns corect)
1 Cum se numeau cetățile care slujeau de hambare lui faraon?
a. Pitom
b. Gosen
c. Ramses

2 Cum se numeau moașele evreilor?


a. Sefora
b. Şifra
c. Pua

3 Ce distrugeri a provocat piatra (grindina) care a lovit Egiptul?


a. a nimicit toată iarba de pe câmp
b. a frânt toţi copacii de pe câmp
c. a prăpădit inul și orzul

© 2023 TesteTN. Toate drepturile rezervate. testetn.com

S-ar putea să vă placă și