sper ca timpurile de mult uitate

de limbile ceasului meu,

pline de amintiri curate
cand nimic nu era greu
si viata mea parea tiparita
in stele indepartate
cu milenii in urma
sa ramana o sclipere in oglinda nostalgiei

prefer sa fiu rasturnat de soarta

la fiecare colt de strada
in locul teatrului de marionete
controlat de destinul meu imaginar
in care aveam rolul principal
si pe care il jucam zilnic
in fata nimanui

prefer sa mi se arunce-n fata

pietre si batjocuri nesfarsite,
provocari si probleme incalcite
decat sa traiesc precum o rigla,
drept si fara intamplari
si la fiecare salutare sa raspund
"nimic, tu?"