Sunteți pe pagina 1din 1

Legenda tricolorului

după Andrei Ciurunga


Când Tudor Vladimirescu, marele nostru revoluţionar a chemat Ţara la
luptă împotriva vrăjmaşilor, din unul din satele olteneşti a venit şi Dragomir.El era
tatăl a trei fetiţe foarte istețe.

Înaintea plecării, omul a primit de la cele trei fete câte un dar. Fata mai
mare i-a dat o batistă albastră ,ca și culoarea ochilor ei, cea mijlocie una galbenă ca
pletele sale, iar fata mai mică, Ileana, i-a dat una albă.

Dragomir a luat darurile copiilor săi, a pus cele două batiste colorate în
câte un buzunar al hainei, iar pe cea albă, curată ca sufletul Ilenuţei, a ascuns-o în
buzunarul de la piept al vestonului.

Dragomir s-a luptat ca un leu, dar iată că, în cea mai dură dintre bătălii, un
glonte i-a străpuns inima.

Tovarăşii săi de luptă, înainte de a-l îngropa, i-au căutat în buzunare


lucruri personale . Dragomir nu avea prin buzunare nimic altceva decât cele două
batiste date de fetele mărişoare. În cel de la piept ostașii au dat peste batistuţa
Ilenei ,care căpătase culoarea roșie de la sângele tatălui ei.

Vitejii au luat cele trei bucăţi colorate, care acum erau: una roşie,
una galbenă şi a treia albastră. Au legat între ele batistele şi le-au prins în
vârful unei ramuri rupte dintr-un stejar. Cu acest simbol în frunte, ei au
luptat mai departe .

S-ar putea să vă placă și