Eu nu strivesc corola...

LUCIAN BLAGA
~1919~

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul debut a lui
Lucian Blaga, „Poemele luminii”, constituindu-se intr-o arta poetica in care
autorul isi exprima, intr-o maniera inedita si usor polemica ideile despre rolul
creatorului in lume, despre poezia ca forma de cunoastere si despre relatia eului
cunoscator cu misterul; toate aceste teme ilustrand viziunea expresionista a
poetului modernist asupra lumii. Caracterul modern al operei este sustinut de
intelectualizarea emotiei, noutatea metaforei si influentele expresioniste.
Tema este de factura filosofica: dualitatea cunoasterii de natura paradisiaca si
luciferica. Tematica este sutinuta de metafora „lumina”, dar si de atitudinea
poetului in fata marilor taine ale Universului. Cunoasterea lumii in planul creatiei
poetice este posibila doar prin iubire, sugestiva fiind secventa: „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”.
Enumeratia de metafore reveatorii desemneaza temele fundamentale ale creatiei
poetului, drept pentru care arta poetica joaca rol manifest al operei blagiene:
florile reprezinta misterul rodirii vietii, ochii reprezinta cunoasterea de tip
contemplativ, buzele misterul iubirii si al rostirii, iar mormntele moartea si
efemeritatea.
Atitudinea poetului fata de cunoastre poate fi explicata cu ajutorul terminologiei
„Trilogia cunoasterii”, unde autorul pune in relatie cele doua tipuri de cunoastere:
luciferica-cunoastere de tip poetic, intuitiv, misterul fiind sporit cu ajutorul
imaginatiei poetice si al trairii interioare, adancit prin creatie: „lumina mea”-si
cea paradisiaca-cunoastere rationala, misterul fiind partial redus cu ajutorul
logicii si al intelectului: „lumina altora”.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprima prin marcile eului
liric:topica si pauza afectiva, dar si verbe, pronume si adjective posesive la
persoana I: „eu iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid”, „calea mea”, „ochii mei”.
Titlul contine o metafora revelatorie: „corola de minuni a lumii”, conturandu-se
raportul dintre fiinta poetica si marele unives bazat pe credinta că splendorile
lumii adancesc taina misterului. Primul cuvant, pronumele „eu”, si plasarea sa in
fruntea primei poezii din primul volum corespunde influentelor de tip
expresionist prin exacerbarea eului.
Corola este o imagine a perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de intreg,
ceea ce desemneaza perfectiunea misterelor universului ca intreg neatins.
Discursul liric se construieste in jurul relatiei de opozitie dintre cele doua tipuri
de cunoastere, care se realizeaza prin antiteza „eu/altii”, „lumina mea/lumina
altora” si prin alternanta: motivul luminii si al intunericului, evidentiate prin
conjunctia adresativa „dar”.
Prima secventa lirica subliniaza atitudinea poetului fata de cunoastere, care
exprima dezacordul fata de cunoasterea logica, dezvaluindu-se cunoasterea
luciferica prin insistenta asupra celor doua atitudini: „nu strivesc” si „nu ucid”.
Eul se imagineaza ca un contemplator fascinat care parcurge un destil lumesc si
creator, de-a lungu caruia i se arata numeroase taine, cuprinse in enumeratia „in
ochi, in flori, pe buze, ori morminte”-elemente ale corolei lumii.
Cea de-a doua secventa este delimitata prin conjunctia „dar”, construindu-se pe
baza unor relatii de opozitie: „lumina mea”-„lumina altora”, favorizand antiteza
intre cele doua tipuri de cunoastere. Lumina este o metafora revelatorie a
cunoasterii, astfel, se compune forta metaforica din radicalismul opiniei despre
efectele acestei lumini asupra esentei universului, care trebuie sa ramana la forma
sa originara-„vraja nepatrunsului ascuns”.
Secventa a III-a este constituita de catre ultimele doua versuri, fiind marcata de
conjunctia „caci” ce desemneaza un raport de cauzalitate. Cuprinde o idee-
confesiune: cunoasterea poetica ca act de contemplatie, surprinsa in secventa „tot
[…] se schimba […] sub ochii mei” si ca act de iubire in secventa „caci eu
iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”
Asadar, viziunea lui Lucian Blaga creatia devine un mijlocitor intre eu si lume, o
rescumparare a neputintei de a cunoaste absolutul. Ars poetica „Eu nu stivesc
corola de minuni a lumi” apartine modernismului printr-o serie de particularitati
de structura si expresivitate.