ANEXA E

CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU WINKLER

1. Metoda Hetenyi

Efectul unei forţe concentrate pe un radier flexibil se amortizează relativ rapid, resimţindu-se asupra
unei arii reduse din jurul ei. Suprapunând zonele de influenţă se poate determina efectul într-un
punct al tuturor încărcărilor concentrate transmise de stâlpi. Deoarece zonele de influenţă nu sunt
foarte mari, în marea majoritate a situaţiilor este suficient să se considere o distanţă definită de două
rânduri de stâlpi faţă de punctul considerat.

Din moment ce efectul unei încărcări se transmite radial prin radier, cea mai bună formulare este
cea în coordonate polare.

Etapele calculului sunt următoarele:

Se determină înălţimea h a radierului în secţiunile critice la forţă tăietoare şi se calculează

rigiditatea cilindrică D

Se calculează raza rigidităţii efective cu relaţia:

(E.1)

Zona de influenţă a încărcării din stâlp se consideră egală cu 4L.

Se calculează momentul pe direcţie radială Mr, pe direcţie tangenţială Mt şi săgeata z a radierului:

(E.2)

(E.3)

(E.4)
unde r este distanţa de la punctul considerat la încărcare, iar Z3, Z’3, Z4 şi Z’4 sunt funcţii de r/L, a
căror variaţie este prezentată în figura E.1.

Se trec momentele din coordonate polare în coordonate carteziene:

(E.5)

(E.6)

unde  este unghiul definit în figura E.2.

E-1
 Figura E.1. Funcţiile pentru calculul forţei tăietoare, momentului încovoietor şi săgeţii

Figura E.2

Forţa tăietoare pe unitatea de lăţime de radier poate fi determinată cu ajutorul relaţiei:

(E.7)

Când marginea radierului se găseşte în zona de influenţă r, se aplică următoarele corecţii: se

calculează momentele încovoietoare şi forţele tăietoare perpendicular pe marginea radierului în
ipoteza că radierul ar fi infinit de mare. Se aplică pe margine, ca încărcări, momente încovoietoare
şi forţe tăietoare egale şi de semn contrar cu cele calculate. Se utilizează mai departe ipoteza
grinzilor pe mediu Wnkler.

În cele din urmă, momentele încovoietoare şi forţele tăietoare pentru fiecare stâlp se suprapun şi se
obţin valorile finale totale ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare.

2. Metoda diferenţelor finite

Presiunile de contact cu terenul şi eforturile secţionale în radierele flexibile, aşezate pe medii

deformabile de tip Winkler pot fi determinate ţinând seama de ecuaţia diferenţială a suprafeţei lor
mediane deformate redată de expresia (E.8) şi utilizând metoda diferenţelor finite.

(E.8)

E-2
Pentru rezolvare se consideră puncte dispuse în nodurile unei reţele pătratice, la interdistanţe d, pe
planul median al plăcii radier.

În cazul unei forme dreptunghiulare în plan a radierului, ecuaţiile cu diferenţe finite care
aproximează, în fiecare nod, ecuaţia diferenţială (E.8), se stabilesc, având în vedere expresiile
derivatelor parţiale după cum se prezintă în ecuaţiile (E.9)÷(E.14).

Ecuaţiile depind de poziţia nodului de calcul în reţeaua de discretizare.

Coeficienţii deplasărilor fiecărui nod în funcţie de poziţia faţă de nodul de calcul, notaţi cu indici
după punctele cardinale conform figurii E.3a sunt prezentaţi în figurile E.3b÷E.3g.

Figura E.3. Coeficienţii de calcul pentru metoda diferenţelor finite

Cazul din figura E.3b:

E-3
 (E.9)

Cazul din figura E.3c:

(E.10)

Cazul din figura E.3d:

(E.11)

Cazul din figura E.3e:

(E.12)

Cazul din figura E.3f:

(E.13)

Cazul din figura E.3g:

(E.14)
În relaţiile (E.9)÷(E.14) prin q se înţelege reacţiunea terenului pe unitatea de arie iar Q este forţa
concentrată în punctul a.

Exprimându-se ecuaţiile diferenţiale pentru toate nodurile reţelei se obţine un sistem de ecuaţii care,
prin rezolvare, conduce la obţinerea tasărilor în fiecare nod.

După ce se află tasările se poate calcula momentul încovoietor pe fiecare direcţie.

Utilizând relaţiile din Teoria Elasticităţii, se scrie :

(E.15)

unde:
Mx momentul încovoitor pe o fâşie unitară pe direcţia x
M’x momentul încovoietor pe direcţia x, fără influenţa momentului pe direcţia y.
M’y momentul încovoietor pe direcţia z, fără influenţa momentului pe direcţia x.

Astfel, considerând o fâşie pe direcţia e-v, se poate exprima momentul încovoietor pentru un punct
interior ca:
E-4
 (E.16)

Precizia utilizării metodei diferenţelor finite depinde de desimea reţelei de noduri considerate.

3. Metoda reţelei finite

În această metodă radierul este discretizat într-un număr de grinzi cu rezistenţă la încovoiere şi
torsiune (Fig. E.4). Rezistenţa la torsiune, caracterizată de modulul de forfecare G, este folosită
pentru a lua în considerare voalarea plăcii. În terminologia elementelor finite, metoda reţelei finite
foloseşte elemente neconforme deoarece compatibilitatea între deformaţiile elementelor este
asigurată numai în noduri.

Figura E.4. Metoda reţelei finite

4. Metoda elementelor finite

Această metodă transformă problema radierelor pe mediu Winkler într-o analiză matricială a
structurii. Radierul este modelat printr-un set de elemente interconectate la noduri, în timp ce
pământul se modelează prin resoarte izolate.

Discretizarea radierului poate să nu fie doar izolată, ci să cuprindă şi restul structurii. Nodurilor
structurii li se atribuie un număr de grade de libertate în funcţie de tipul analizei. Figura E.5 prezintă
un exemplu de analiză în care radierul este discretizat printr-un element de tip placă, iar pământul
printr-un mediu Winkler. În acest caz gradele de libertate sunt o translaţie pe direcţie verticală
(tasarea) şi două rotaţii (după axele din plan).

Figura E.5. Metoda elementelor finite – modul de discretizare al radierului rezemat pe mediu
Winkler

E-5