TEORIA UNIUNII VAMALE

- note de curs -

1. Integrarea comercială – componentă de bază a integrării economice

Integrarea economică regională este consecinţa fenomenului de intensificare a

interdependenţelor dintre economiile naţionale. Alături de legăturile financiare, tehnologice,
turistice etc., relaţiile comerciale constituie una dintre cele mai importante forme de concretizare
a interdependenţelor. În consecinţă, integrarea comercială constituie o componentă de bază a
procesului de integrare economică. În esenţă, integrarea comercială ar putea fi definită ca un
proces complex de liberalizare progresivă a schimburilor între ţările participante.
Dacă ne raportăm la cele cinci stadii progresive ale integrării economice, constatăm că
integrarea comercială le defineşte pe primele două şi rămâne caracteristica de fond a
următoarelor trei.
Astfel:
I. Zonele de liber schimb se definesc prin regimuri preferenţiale de taxe vamale sau
prin eliminarea completă a taxelor vamale şi, eventual, a barierelor netarifare din
calea schimburilor comerciale reciproce cu anumite produse (industriale, de exemplu)
sau cu toate categoriile de produse dintre statele aderente.
II. Uniunea vamală, considerată atât în teorie, cât şi în practică, drept adevăratul nucleu
de formare a unui bloc economic integrat regional, păstrează caracteristica de liberă
circulaţie a bunurilor între membri, dar implică în plus şi adoptarea unui tarif vamal
comun faţă de ţările terţe.
Păstrând şi aprofundând liberalizarea comercială, următoarele trei stadii adaugă noi
trăsături, după cum urmează:
III. Piaţa comună este caracterizată şi prin libera circulaţie a factorilor de producţie şi a
activelor financiare.

1
 IV. Uniunea Economică – se caracterizează în plus prin politici economice comune şi
strategii de dezvoltare convergente;
V. Uniunea Economică și Monetară – presupune şi o politică monetară comună şi o
piaţă unică a capitalului;
Având în vedere că liberalizarea comercială este elementul de fond al integrării
economice, teoria uniunii vamale se înscrie ca principalul fundament teoretic al procesului de
integrare.

2. Teoria uniunii vamale: obiectul de analiză şi ipotezele ei

Teoria clasică a comerţului internaţional demonstrează că liberul schimb la scară

mondială este soluţia ideală, dar, bineînţeles, pentru o lume ideală. Cum liberalizarea completă la
scară mondială nu apare realizabilă, teoria uniunii vamale demonstrează că liberalizarea la scară
regională este „o a doua cea mai bună soluţie” faţă de liberul schimb generalizat la scară globală.
Printre reprezentanţii cei mai de seamă ai teoriei uniunii vamale se numără:
- Jacob Viner – 1950;
- Jan Tinbergen – 1954:
- James Meade – 1955;
- Bella Balassa – 1961;
- R. G. Lipsey – 1970;
- Harry G. Johnson – 1973.
Localizarea în timp a primelor contribuţii evidenţiază că teoria uniunii vamale a apărut
anterior constituirii grupurilor regionale.: C.E.E., AELS etc. Teoria uniunii vamale are ca obiect
de analiză studiul efectelor generate de constituirea unei uniuni vamale la nivelul economiei
fiecărui stat membru şi la nivelul grupului de state aderente în planul comerţului exterior şi al
bunăstării economice. Ea studiază, de asemenea, efectele de antrenare sau cele restrictive asupra
comerţului cu restul lumii.
Explicaţiile oferite de teoria uniunii vamale au la bază un exemplu simplificat. Se
presupune că ţara A intenţionează să creeze o uniune vamală cu un alt grup de state,

2
considerate ca o entitate şi desemnate drept ţara B. Similar, restul lumii este reprezentat prin
ţara C.
Ipotezele pe care se bazează teoria uniunii vamale sunt:
- costurile de transport şi cele ale serviciilor comerciale sunt considerate
neglijabile;
- singurele restricţii comerciale luate în consideraţie sunt taxele ad valorem, pe
unitate de produs importat.
- în cadrul uniunii vamale concurenţa este considerată pură şi perfectă;
- factorii de producţie sunt consideraţi perfect mobili în interiorul fiecărei ţări
membre, ca şi în interiorul uniunii;
- preţul de pe orice piaţă (inclusiv cea a forţei de muncă) este egal cu costul
marginal al ultimei unităţi vândute sau cumpărate;
- pentru un anumit produs piaţa este considerată ca având atomicitate perfectă;
- din punct de vedere al pieţei mondiale, uniunea vamală este privită ca un
cumpărător unic şi se consideră că poziţiile adoptate de ea nu pot influenţa preţul
mondial.

3. Consecinţele şi tipurile de efecte generate de uniunea vamală

În condiţiile aratate, consecinţele imediate ale creării uniunii vamale vor fi următoarele:
- eliminarea taxelor vamale din schimburile reciproce dintre A şi B;
- adoptarea de către statele membre ale uniunii a unui tarif vamal comun faţă de
restul lumii (ţara C);
- veniturile provenite din aplicarea tarifului vamal comun devin proprietate comună
a statelor membre A şi B.
Dintre toate investigaţiile teoretice asupra uniunii vamale, cea realizată de Jacob Viner
este recunoscută ca fiind cea mai analitică şi plină de semnificaţii pentru descifrarea
consecinţelor regionale ale schimburilor comerciale. Analiza economică propusă de el identifică
patru tipuri de efecte asupra dinamicii economiei statelor membre şi anume:

3
 - accelerarea progresului tehnologic;
- stimularea investiţiilor;
- extinderea producţiei de bunuri industriale ca efect al amplificării economiilor de
scară;
- stimularea dezvoltării economice.
Analizând consecinţele creării uniunii vamale în planul comerţului internaţional,
Viner distinge trei tipuri de efecte şi anume:
- efectul de creare de comerţ;
- efectul de deturnare (de reorientare ) a comerţului;
- efectul de restricţionare, de reducere a volumului tranzacţiilor din comerţul
extracomunitar.
Din punct de vedere al sferei circuitului economic în care se manifestă se face distincţie
între:
- efectele de producţie;
- efectele de consum.
De remarcat că toate aceste categorii de efecte se află în strânsă interdependenţă, în
sensul că efectele din planul comerţului reprezintă cauză şi, totodată, efect pentru efectele de
producţie şi de consum şi viceversa.
Efectul de creare de comerţ constă în reorientarea achiziţiilor din cadrul uniunii de la o
sursă mai scumpă la una mai ieftină. Efectul apare în situaţia în care, în absenţa uniunii, ambele
ţări A şi B produceau bunul în cauză, dar la costuri şi preţuri diferite. Ţara B, de exemplu,
produce mai eficient. Dar în prezenţa taxelor vamale dintre ţările membre, producţia ţării A, mai
puţin competitivă, era vândută pe piaţa locală la un preţ mai mic decât preţul bunului care ar fi
putut fi importat din țara B, dar majorat cu impunerea vamală. Anularea taxelor vamale dintre
ţările membre face produsul ţării B mai competitiv în întreaga uniune, fapt care va declanşa un
efect de producţie: producţia în ţara A încetează, iar factorii de producţie vor fi atraşi în
producţia bunului în ţara B, care se va lărgi, cel puţin până la acoperirea cererii unionale. Ca
rezultat al economiilor de scară, preţul de aprovizionare poate să scadă nu numai în ţara A, ci şi
în ţara B. Acest fapt declanşează un efect de consum, care constă în creşterea volumului total al
consumului produsului în cauză, ca rezultat al reducerii preţului intracomunitar datorită anulării

4
taxelor vamale din schimburile reciproce. Efectul de consum poate fi amplificat în măsura în
care reducerea de preţ face ca produsul în cauză să devină substituibil altor bunuri, devenite
relativ mai scumpe.
Efectul de deturnare a comerţului constă în reorientarea comerţului de la o sursă mai
ieftină spre una mai scumpă. Aceasta se întâmplă atunci când importurile ţării A provenind din
ţara C (extra-comunitară sau restul lumii), cea mai competitivă, sunt înlocuite cu importurile din
ţara B, membră a uniunii. Deşi aceasta are performanţe de cost mai reduse, în contextul creării
uniunii, prin dispariţia taxei vamale în comerţul intracomunitar, ea devine competitivă ca
furnizor pentru ţara A. Bineînţeles că acest lucru se întâmplă în măsura în care importurile din
ţara C sunt grevate de tariful vamal comun. Şi efectul de deturnare generează efecte de
producţie, respectiv de realocare a resurselor, precum şi efecte de consum, în condiţiile în care
preţul la care ţara B livrează produsul este mai mic decât nivelul precedent al prețurilor
importurilor din țara C.
Efectul de restricţionare a comerţului depinde de nivelul taxelor vamale din tariful
vamal comun. Cu cât nivelul acestora este mai ridicat, cu atât presiunea în sensul limitării
accesului produselor din exteriorul uniunii este mai mare.
Dacă în interiorul uniunii vamale se instaurează liberul schimb, din punct de vedere al
ţărilor terţe, politicii comerciale protecţioniste a fiecărui stat i se substituie un tarif vamal comun
care instituie un protecţionism colectiv. Acesta apare ca o opţiune de grup pentru favorizarea sau
discriminarea anumitor categorii de mărfuri, în funcţie de originea lor geografică. Este cert că
instituirea uniunii degajă pentru ţările membre efecte pozitive, dar pentru restul lumii poate
menţine sau chiar genera noi elemente de discriminare.
Situaţia nu este generală nici pentru ţările membre, nici pentru terţi. Natura efectelor
depinde de nivelul taxelor vamale pentru o ţară înainte şi după crearea uniunii. Astfel, dacă
pentru ţara A nivelul taxelor din tariful comun este mai scăzut decât cel aplicat înainte terţilor,
comerţul cu restul lumii poate fi favorizat, în condiţiile absenţei sau lipsei de competitivitate a
partenerilor comunitari. Dar, în situaţia inversă, în care, după crearea uniunii vamale, tariful
pentru importurile din țara C au un nivel mai ridicat decât media generală a tarifelor naţionale
anterioare, posibilităţile de producere a efectelor restricţioniste sunt mai mari, dar rămân diferite
de la caz la caz.

5
 Astfel să luăm în consideraţie cazul în care, sub influenţa tarifului comun, preţul
importurilor din C urcă la un nivel puţin mai mare decât cel al livrărilor intracomunitare din B. În
cazul incapacităţii ţării B de a satisface integral cererea, până la saturarea pieţei rămâne o marjă
de desfacere asigurată pentru importurile din C. Deci, prin aplicarea tarifului vamal comun, sunt
încurajate schimburile reciproce dintre ţările membre, protejate de concurenţa din partea terţilor,
chiar dacă importurile sunt permise în anumite limite. Prin urmare nu este vorba de un
protecţionism strict, ci doar de un cadru favorizat pentru membrii uniunii vamale, dar permisiv
şi pentru terţi.
Natura şi intensitatea efectelor uniunii vamale, atât pentru ţările membre, cât şi pentru
terţi depinde nu numai de nivelul taxelor vamale, ci şi de natura specializării ţărilor. Astfel, dacă
ţările membre au specializări diferite (de exemplu, A este agrară şi B este industrială) efectele
negative ale creării uniunii vamale sunt minime sau nici nu apar, ele beneficiind doar de
avantajele protecţionismului colectiv. De asemenea, în comerţul cu terţii, dacă ţările B şi C sunt
producătoare de bunuri diferite, efectele de deturnare şi cele de restricţionare a comerțului pot fi
neglijabile, dacă nu există furnizori intracomunitari.
Evaluarea eficienţei creării uniunii vamale se face pe baza principiului compensării
efectelor negative cu cele pozitive, chiar dacă ele acţionează asupra unor ţări diferite. Rezultatul
se cumulează la nivel regional. Efectul total al creării uniunii vamale depinde de tipul de efecte
parţiale care au ponderea cea mai mare: efectele de creare de comerţ sau cele de deturnare. Pe
ansamblu, crearea uniunii vamale poate fi considerată benefică dacă la nivel intracomunitar
predomină efectul de creare de comerţ.
Acesta s-a dovedit a fi situaţia cea mai frecventă generată de procesele de integrare,
inclusiv de procesul de integrare vest-europeană. Din perspectiva acestor realităţi, opinia
frecvent exprimată că uniunea vamală reprezintă o atitudine protecţionistă faţă de concurenţii din
afara unei regiuni geografice apare falsă. În fapt, prin preponderenţa efectelor de creare de
comerţ, ca şi prin extinderea uniunii prin creşterea numărului de membri, uniunea vamală
reprezintă o deschidere spre practica liberului schimb la scară mondială.