Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif (n. 11/23 octombrie 1875, Brașov, Austro-Ungaria –

d. 22 iunie 1913, București, România) a fost un poet și traducător român,
membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

 Biografie
S-a născut în ziua de 11/23 octombrie 1875.Era fiul lui Ștefan Iosif, directorul
gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiica preotului
Mihălțeanu și nepoata lui G. Munteanu, profesor și literat, primul traducător în
românește al Suferințelor tânărului Werther. A urmat studiile gimnaziale la
Brașov și cele liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în
anul 1895. A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București
(1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența.
A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de
Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode
al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții
particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor
volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a
lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri
literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie
Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca
literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini
literare, Ramuri, Viața, Viața Românească ș. a.
A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu
poezia Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii,
în anul 1902 și Credințe, în anul 1906.
A tradus mult din poezia lui Johann Wolfgang von Goethe, Heinrich
Heine, Pefőfi Sándor, Friedrich Schiller, Paul Verlaine etc.
Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri
din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13
martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor
preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.
 Prietenia cu Dimitrie Anghel
Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la
studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau:
amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și
amândoi erau - structural vorbind - visători și romantici. Deși psihologic se
deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe
când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din
urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental,
de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel
28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-
au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări
originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din
urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut
în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.
Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru.
Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită
Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează cu
sentința pronunțată pe 21 iunie 1911. Natalia Negru se recăsătorește la 3
noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în
urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își
împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit
aproape încă 50 de ani.
 Sfârșitul
Șt. O. Iosif suferea de sifilis și consuma alcool. A murit la spital Spitalul Colțea,
în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.[

Opera

 Versuri (1897),
 Patriarhale (1901),
 Romanțe din Heine (1901),
 Poezii (1902),
 Din zile mari (1905),
 Credințe (1905),
 Cântece (1912).
 Cântec de primăvară