FUNDATIA NATIONALA PENTRU STIINTA SI ARTA a Colectia ,OPERE FUNDAMENTALE” Coordonatorul colectici: acad. EUGEN SIMION TITU MAIORESCU OPERE I Critice Editie ingrijita, cronologie, note si comentarii de D. VATAMANIUC Studiu introductiv de EUGEN SIMION Ze pela Rona BIBLIOTECA (6§77:2,fy05)) rm 46513 Editura Fundatiei Nationale univers enciclopedic pentru Stiinta si Arta Ky Bucuresti, 2005«845399 Coperta: PODALV Redactor: Elisabeta SIMION ‘Tehnoredactor: Liliana KIPPER COMPANIEI NATIONALE ,,.OTERIA ROMANA* S.A. Multumim Regiei Autonome ,Monitorul Oficial", indeosebi Doamnei Director General, ing. Eugenia Ciubincan, pentru sprijinul acordat tiparirii acestei lucrari. © Toate drepturile asupra acestei editit apartin Fundatiei Nationale pentsu Stiinta si Arca si Editurii Univers Enciclopedic ISBN: 973-7934-46-6 ISBN: 637-115-8 973-637-116.6 STUDIU INTRODUCTIV 1. Figura autorului* in doua fotografi ‘Am scris in mai multe randuri despre Maiorescu: si am observat ca se petrece, aproape fara voia mea, un fapt foarte ale, discursul meu ciudat: in loc sa vorbeasca despre textele itic Fuge spre omul din spatele lor. ,Fuga* vinovata, inac- ceptabilé intr-o epoca in care, asa cum ne-a avertizat inc’ din anii 60 Roland Barthes, antorul este mort, iar locul autorului este luat de fiunctia-autor, cum zice filosoful Michel Foucault, adica de un discurs care-| reprezinté in lume si-l identifica printre alte, infinite discursuri literare. Chestiuni complicate, chestiunisubtile, tema profunda de meditatie, azi ca si ieri. Pus in tema (am scris, doar, 0 carte despre Intoarcerea autorului’), n-am putut, totusi, si nu pot nici azi si impiedic fenomenul de care vorbeam mai s\ fuga discursului meu spre omul care scrie, autoritarul Maiorescu, cel care i-a contestat pe filologii, istoricii, juristii, dar si pe multi dincre scriitorii grafomani si aberanti ai epocii sale, O epoca plina de fervoare si confuzil Pot da, la nevoie, mai multe explicagii de ce in preajma lui Maiorescu incale regulile lui Barthes si Valéry, dar cum nu acesta este subiectul preféfei de acum, aman reflectiile pentru alta data, Fara sé promit insa ca voi stapani atat de bine lucru- rile ineat voi vorbi, in cele ce urmeaza, numiai de ideile si devl STUDIU INTRODUCTIV scenariile culturale ale lui Maiorescu si deloc de personatitatea Jui umana (cum tice elevul sau, Mihail Dragomirescu) sau de personalitatea sa ideala. Despre aceste doua personalitati, daca acceptam ideea ca ele pot fi despargite, am scris deja un studiu amplu in Ficyin- nea jurnalului insim, 11, acolo unde analizez diarismul roma- nesc. Maiorescu este un reprezentant timpuriu al genului in literatura noastra. Incepe si noteze in caietele sale la 15 ani si incheie in preziua mortii sale (1917). Din aceste insemnétri gi din corespondenga care s-a pastrat, putem deduce persona- litatea omului care vrea si puna ordine intr-o cultura ame- nintata de invazia formelor fara fond. Cu ele lupta, la inceput, Maiorescu, adaptindu-si mijloacele critice, iar cand are sentimentul c& a reusit si ci lucrurile au intrat in normalitate, declara ca trebuinga criticii generale a slabit si, in consecinta, se retrage. Nu de tor, dar nu mai face ceea ce se cheama critica ortografic al latinistilor ardeleni si nu mai cautt argumente pentru a respinge sistemul juridic propus de Barnutiu... militanta, cu alte vorbe: nu mai combate sistemu G. Calinescu remarca (in Jstoria literaturii romane) »ingus- timea receptiunii sale critice" si ,0 doza de platitudine™ in scrisul lui Maiorescu si, ba chiar saracia sa sufleteasca. Jude- cata discutabila, cel putin in ceea ce priveste fiinta interioara acriticului, asa cum reiese ea din insemnarile confesive. Este drept ca tor G. Calinescu da o justificare acestei programate platitudini: nivelul sc&nut al culturii din veemea criticului, lipsa de rafinament intelectual, confuzia, pe scurt, de valori, putinatatea conceptelor sinatoase... ,Un Maiorescu estet al esentelor rare ar fi fost un dezgustat, un neinctezator in literatura romana" ~ zice autorul Vietii lui Eminescu, renuntand, astfel, la stilul ceremonios si encomiastic folosit de urmasii lui Maiorescu in critica romaneasca. Maiorescian el insusi, in sensul c& accepta primatul autonomiei esteticului, G, Calinescu incearca sa treaca dincolo de aparentele spiritului STUDIU INTRODUCTIV Vil olimpian si si descopere motivatiile interioare. Ce descoperi este de natura sa socheze. Mai intai, faprul ci Maiorescu nu opereaza, cand e vorba de literatura, cu mari subtilitati, ci cu citeva principii ,marginite dar sanatoase". Principiile fune- tioneaza, sunt potrivite intr-o epoca in care spiritul estetie al vremii nu este deloc complicat, iar gustul public este asa de elementar. Concluzia vine de la sine: ,Criticul [Maiorescu] n-avea nici o greutate sa afirme valoarea lui Eminescu, dupa ce cu atit de norocoasa usurinté 0 afirmase Vulcan“, O propozitie ce merita sa fie discutata, ca si cele dinainte. Cat de ingusti este receptiunea critica a lui Maiorescu, cat de mare este dozade platitudine din gindirea sa critica, in fine, cat de reali este, daca este, siracia sufleteasca a criticului care are curajul d2 a pune in 1872 poezia lui Eminescu, contestati in epoca, indata dupa aceea a veneratului de tori Alecsandri? Cu aceasta simt cd discursul meu fuge din now spre figura autorulus care ajunge spre noi insorita de doua fantasme: a) un Maiorescu impus de elevii si admiratorii sai univer- sitati celebri (de la Lon Petrovici la Tudor Vian): un spirit olimpian, auroritar, omul care aduce conceptele in cultura romana, criticul care a despartit apele de uscat in literaturi, pastorul spiritual al unei mari epoci de creatie in cultura ro- mang etc. E, Lovinescu a schimbat ceva in acest scenariu, Dind putin la o parte perdeaua care acopera acest inalt spirit olim- pian, el scoate la iveala complicatiile sentimentale ale marelui intelectual si tribulatile iui sociale (avocatura, agitatia politica ctc.), Ramane insa, dominanta, imaginea omului care impune legi si traseaza frontiere in mai multe domenii.... Si ne amin- tim numai de metafora degetului de lumina, la raspantie de drumuri, in vremnuri tulburi... Insa pe acest Maiorescu — filo sofal de scoala, omul silogismului —il contesta vehement tinerii filosofi din anii’30. Ei pun in discutie filosofia ca sistem si vor s& revizuiasca toate conceptele puse in circulatie in cultura romana de Maiorescu si elevii sti. Noica il numeste, panavur STUDIU INTRODUCTIV tarziu, pe seful spiritual al junimismului ,bietul Maioresc Filosofia fiingei nu rimeaza cu omul de sistem si filosofia de scoala. Dintre tinerii critici de atunci doar Eugen Lonescu regret in. Nw absenta unui critic de directic ca Maiorescu fntt-o lireraturd care, dupa opinia lui, cultiva impostura si merge in ritmuti de vodevil spre dezastru b) G. Calinescu a incercat s& construiasca in Poezia realelor (1948), fantasma unui alt Maiorescu, trecand dincolo de apa- renjele olimpianismului, Eseul merita a fi luat in seam si altel: cao tentativa dea face 0 ti ologie a geniului in literatura r0- mdnii, varianta la mai vechea incercare de a clasifica spiritele exemplare in functie de datele caracterului, psihicului ete Cilinescu rastoarna imaginea dinainte si vede in Maiorescu un arivist superior, subtil, ,usor melancolic, energic cu deli- catere" (asta in alt eseu, din aceeasi perioada, Domina bona). In Poezia realelor revine asupra ipotezei si face o demonstratie ampla, extinzind ideca tipologiei spiritului in cimpul intregii liveraturi roméne. Credinga lui este c4 Maiorescu e structural ton tran si cd ruralismul lui se justificd nu atat prin origine (Maiorescu este, se stie, nepot de aran ardelean!), cat prin ati- tudinea fara de femeie si prin instinetul de conservare econo- mica individuala... Criticul aduce in sprijinul acestei ipoteze dace din biografia lui Maiorescu, cum ar fi despartirea de Clara, relatia cu Mite, a doua casatoric ~ cu ,incAntatoarea Anette*, coroborate cu elemente luate din opera propri-zisa. Concluzia la care ajunge Calinescu este cunoscuta: ca si dranul roman, ‘Maiorescu, considera femeia un bun matetial, ca este inferioara intelectualiceste barbatului, superior, intre altele, pentru ci se poate obiectiva si, prin asta, se poate ridica la adevar. Maiorescu ar manifesta, in discutarea acestei chestiuni, 0 tendinta spre divortium. Este un idealist dialectic si, om al epoci de tranzitie economica, se poate remarca lal yfoarte putina preocupare de valorile care transcend existenta istorica*.... N-a STUDIU INTRODUCTIV 1X lsat o opera intinsa pentru ca n-a avut timp s-o serie, dar nici nu a eavtat, A facut avocatura ca si cistige bani mai multi a suferit pe cat se crede atunci cand a fost scos din Univer- si sitatea care nt-i putea asigura o existenta confortabila... Op- tiunea lui politica pentru Partida Conservatoare s-ar explica, tot asa, prin dorinta spiricului rural de a patrunde in clasa aristocrati... Calinescu strange, repet, toate datele biografiei siale ideologiei maioresciene fn jurul acestei scheme si fixeaza la urma portretul unui fin terian ardelean in latura moral... Trebuie si spunem ca portretul este, ca executie artistica, reusit si esl in coralitate este remarcabil pentru ca sparge, cum am precizat deja, o schema ce parea de nemiscat in cultura noastra, Portretul este, cu toate acestea, discutabil din alt punct de vedere. Corespondenta de tinerere a lui Maiorescu arata — vom vedea deindata ~ un om mai profund, cu o psihologie oricum mai complexa. Ca Maiorescu este un ambitios este to afard de discutic, ca-si stapaneste instinctele si, in genere, ca nu se las dus de soarta in mai toate imprejurarile vietii este, iarasi, cert. Dupa cum este cat se poate de evident ca fiul pro- fesorului loan Maiorescu vrea si patrunda in cercurile de sus ale societatii romanesti si si-si creeze relatii utile... Incercarile uunor cercetitori mai noi dea face un examen psihanalitic n-au dus la mari rezultate. Oricum, n-au modificat prea mult cele doua imagini cu care circula de un secol in lumea spirivului romanesc criticul Convorbirilor literare... 2. ,Omul simturilor“. Cineva care se bazeaza numai pe el insus' Ce-am putea reprosa acestor portrete morale? Inainte de orice, carseterul lor reductionist, schematic... Sentimentul puternic pe care il ai cind citest, azi jurnalul intim si scrisorilex STUDIU INTRODUCTIV (indeosebi acelea de tinerete) este acela ci Maiorescu e infinie mai male i, in acelasi timp, cu mult mai putin decit zic co- mentacori lui c& este... El ramane si din acest punct de vedere cerprecil Nu mi-am propus, in studiul de fata, sé rstorn toate ipostazcle ctitice privitoare la Maiorescu, nici sa scriu un eseu biografic care si corecteze pe foarte competentii Ini biografi... Ma inte- reseav’, repet, si determin structura de existenta a unui spirit fntemeietor asa cum se vede ea in si prin documentele intime. Jin cazul de fata dominanta este corespondenta care, imutil si mai precizez, trebuie judecata si ea in spirit critic. O scrisoare are un destinatar precis si, prin chiar acest simplu fapt, cu- prinde un anumit grad de conventionalitate. Mai jurnalul intim care nu-i destinae, de regula, public wun caz“ in literatura noastra, un subiect deschis is cer este tii. Scri- sorile hui Maiorescu nu contrazic prea mult jurnalal sau, dar arata un suflet mai complex. Lam, de pilda, atitudinea fara de femeie, citata ca probit principal de G, Calinescu in exa- menul mentalitatii maioresciene. In ce masura se justifica rura- sma lui? Prin atitudinea criticul, trimitand la 0 proporitie in care Maiorescu arava ca femeia are 0 capacitate craniana cu zece la suté mai mica decét a barbacului si, in consecingé, nu putem incredinta soarta po- poarelor pe mana unor astfal de fiinge... tatull este exact, numai ca, in alte imprejuriri, Maiorescu exprima un punct de vedere diferit. De pilda, in comentariile din epistola adresata doamnei Agnes Le Prétre sau intr-o scri- soare (24 aug, 1860) catre Th. Rosetti. Aici dam peste urma- toarele argumente cand vine vorba de locul pe care il ocupa fFemeia in istoria universala: ,de fapr, influenta femeilor n-a fost fnca deloc apreciata istoric; ca, in filosofia istorief omenirii si fn primul rand intr-o istorie universala psihologica, curn pare -0 fi conceput Edgar Quinet, femeile ar trebui luate in con- siderare ca un factor principal. Un termometru este cu att mai scriminatorie fata de femeie, zice STUDIU INTRODUCTIV x bun cu cit este mai sensibil la temperatura. Pozitia femeilor este, de aceea, o unitate de masura excelenca, fiindca este cea ‘mai buné si cea mai sensibila pentru masurarea acelei tempe- raturia istoriei universale pe care o numim civilizatie. Aceasta este 0 idse poate, fructuoasi“. Cat de discriminatorie este aceasta opinie fata de femeie si in ce masura transpare in aceste fraze poritia unui Tanase Scatiu superior? Chestiunea este relativa. Maiorescu nu se gandeste, este cert, sa dea destinul omenirli 5e mana femeilor, dar nu neaga brutal capacitatea lor intelectualé si nici rolul lor in societatea moderna. Amicului Capellmann, proaspat casatori, fi face aceasta recomandare care, citi detasat, are valoarea unui aforism: ,Elemental moral in casnicie incepe in primul rnd cu respectul, nu cu subju- garea personalitatii celuilale*, N-am putea spune, vazand aceasti propozitic, a rerianud Maiorescu vrea sa tina femeia in Langu Cit ce specific rurala este aceasta moralitate? Este mai degraba o prejudecata sa crezi ca numai rural au spirit practic si ca numai ei sunt ambitiosi, dornici de a promova in alta clasa. Ambitia se manifesta in toate straturile unei societii si este de mirare c& G. Calinescu, care I-a citit bine pe Balzac, nu observa ci mari ambitiosi se nase pretutindeni si ca nici intelectuclii nu sunt incoruprbili ta acest capitol. Dar nu trebuie sa dramatizim acest aspect. Majorescu este un om al timpului sau (timpul european) si, in comparatie cu mentali- tatile din cele trei mari provineii romanesti, el este, negresit, cu un pas inainte. Criticul cultiva 0 conceptie mai degraba liberala asupra femeli, oricum nut vede in ea, pentru a folosi o alta vorbaa lui G. Calinescu, a cincea roata a carului, adici un animal de povara sau un obiect strict erotic.... $i, apoi atitu- dinca teoretica fata de femeie nu trebuie sepatata total, cind judecam pe omul Maiorescu, de romanul sau sentimental Omul se defineste nu numai prin cea ce gandeste, dar si prin ceea ce face.xl STUDIU INTRODUCTIV Este interesant de urmaris, pe scurt, romanul sentimental al tanarului Maiorescu, asa cum reiese din scrisorile catre familia Kremnitz si, in parte, catre sora sa Emilia, rinuta la curent cu incurcaturile pasionale ale fratelui’. In jurul varstei de 20 de ani, tandrul valah, aflat la studii la Berlin, apoi la Paris, este coplesit de iubire pentru nepretuita Clarchen si duce batalie sustinuta pentru a capita asentimentul familiei Kremnitz pe drept circumspecta cu acest tinar ambitios venit din alta civilizatie, Este vorba de o casatorie calculata, o alianta ‘Tanarul valah pare sincer indragostit si agicatia pe care o depune nu pare deloc calculata. Sa mai citim 0 data sctisorile din faza logodnei. Unele dintre ele par scrise de un personaj din romanele lui Stendhal. La 3 ianuarie 1860 preten- dentul cere oficial in casatorie pe Clara si, dupa o scurta dis- cutie in familie, cererea este acceptata. I se ingaduie s-o sarute {in fata paringilor, face, apoi, muzica, danseaza, cineaza in fami- lie, Primeste ingaduinta, chiar, s4 ramana singur cu Clara in camera... E fericit si comunicd numaidecat starea lui Emiliei: »Dumnezeul meu sporeste astfel in intindere, Emilie, iar lega- turile mele cu viata se inmulesc*. Cind pleaca din Berlin spre Paris, Clara este 2drobita, totusi se stépaneste, rimane ,senina si hotaratd, uriasa".. Maiorescu ctede ca trebuie si fie fericie si cd humea este expresia dreptatii... Helenei, alta fata Kremnity, ti face teoria fericirii prin cunoastere sau a cunoasterii ca fericire: ysingura fericire este cunoasterea, caci pe aceasta se intemeiaza mulqumirea®... Aici Maiorescu este acela pe care il stim, Curtenitor si specu- Jativ, atent cu tor clanul Kremnitz. Dar, iata, un fragment in care omul rece, calculat, cum este numit deseori Maiorescu, isi pierde capul si se last cuprins totalmente de beatitudinea iubirii. Scena buna de roman, si anume scena pregititoare a intimitatii: ,Lupta spiritului cu crupul are in mine toate pre- dicatele teribilului — ciudareniile mele, ce vrei. leriera cat pe-aci de ratiune? STUDIU INTRODUCTIV xu si flu coplesit de senzualitate, dar Clara este totusi un inger senin al moralitatii. In jurul oricarei fecioare sia orice e fecio- rese se dezvolti 0 asemenea atmosferd de vraja inet mie unul ca alde noi mi se pare ca un animal care patrunde nating si bajbaind acolo. lar animalul patrunde totusi pe bajbaite; si orice prima clipa a unui nou teritoriu abia cucerit este una solemna si pastreaza inca beatitudinea dragostei, dar indara- tul oricarei noi realitati se afla un paradis pierdut. Atinge in treacat aripa flutureluis de ce trebuie oare ca pulberea lui sa fie iremediabil pierduta. Cu luni in urma imi dadea bratul imbricat; apoi mana goala, apoi i-am atins obrazul; m-am aninat de buze; ea mi-a lasat in voie sinul, in cele din urma piciorul - pfu, suna oribil cand scriu asta; si cotusi sunt atat de fericit cand o face; dar cand ma gandesc la acest lucru mi se face teamal* Fragmencul, cu putina ironie, multa exaltare si oarecare melancolie de tanar cultivar, face parte dintr-o misiva catre Th. Rosetti (22 aprilie 1860). Se poate, deci, conta pe since- titatea ei, Mai retinem din alta insemnare citeva comparatii, metafore in discursul indragostit maiorescian: Clara este »dragul si voiosul meu inger, un inger ,atat de plin de viata side rezon*. Este la mijloc, cum am sugerat, si o mica ipocrizie de om tanar decis s4 reuseasca, 0 ofensiva pe mai multe pla- nuri... Maiorescu doreste sa escaladeze pragurile si reuseste. face mai bine decat alti si cu mijloace intelectuale, Menta- litatea rurala, cel putin asa cum 0 prezinta proza romaneasca, nu intr deloc in discutie... Casatoria este pentru el o proba necesara, ca doctoratul, dar si un spatiu de securitate. Ce se intémpla mai departe contrazice si mai mult ideea unui Meiorescu rece si arivist. Complicatiile in care intra (scandalul de la Scoala Central de fete din Iasi, amoral, aproape conjugal, cu Mite, divorqul de Clara, crizele de di perare si singuratate etc.) denota mai degraba altceva. Un carie- rist dorn’c sa ajunga, prin orice mijloace, ar fi procedar altfel,xIV STUDIU INTRODUCTIV ar fi evitat anumite situati, si-ar fi stapanit mai bine sentimen- tele... Dimpotriva, Maiorescu produce taraboi (cum ii serie Jui Carp) oriunde se baga si nu practic deloc prudenta. Cultiva teoretic diseretia, dar este acuzat public pe drept sau pe nedrept de imoralitate... Este gresit sa credem (cum crede G. Calinescu) ca Maiorescu trece totdeauna cu umor peste aceste incetciri... Serisorile si jurnalul arata, dimpottiva, 0 mare inchietudine si, in anumite clipe, omul este sincer dispe- tat si se gindeste si-si puna capat zilelor. Maiorescu este, repet, un suflet conjugal si chiar in aven- tura tdinuita cu Mite el traieste intr-o conjugalitate amoroas’, Divorrat de Clara si despartit de Mite, o ia, de la capat cu geloasa, posesiva Anette care taie toate puntile sentimentale din jurul familie... Le domina, le dispretuieste, la manipuleaza Maiorescu pe femeile care au jucat un rol in viata lui? Impresia este mai degraba ca femeile, inferioare lui intelectualiceste, ii acapareaza existenta si, daca nu i-o determina in liniile esen- tiale, i-o influenteaza si i-o coloreaza in amanunt... Ceea ce nui deloc de ignorat... Faptul citin momentele decisive ale viesii Maiorescu a avut taria si taic nodul gordian arata ci omul sentimental este controlat, totusi, de omul spiritului. Divortinm mu intra, in nici un caz, in mentalitatea rurala. Superbul paradox calines- cian nu pare a fi, asadar, confirmat, Unde se poate vorbi, fntr-adevar, de ruvalismud lui Maiorescu este in respectul su pentru noblete si in aspiratia de a patrunde in aristocratia societatii roménesti... Aici, da, Calinescu a prins exact nuanta. Cu o precizare, totusi: Maiorescu intelege prin aristocratie nu o aristoctatie a bunurilor materiale, cio aristocratiea spiricului, {n sensul dat mai tarziu acestei categorii de Berdiaev... Ca este asa o dovedese parerile din jarnal si din scrisori despre Pogor, Carp si ceilalti amici politic, eratati fira menajamente... Este nevoie de aceea si se bizuie pe sine (,numai pe mine insumi"), nu numai in viata politica. STUDIU INTRODUCTIV xv ‘A fost Maiorescu un mare profesor? A creat, oricum, un stil in Universitatea romaneasca, dar nu putem spune (si aici G. Calinescu are dreptate) cd Maiorescu a fost un martir al ‘invapamantului. Spre batraneye tinea acelasi curs si facea, me- canic, aceleasi ironii... Influenga lui a fost considerabila prin articolele pe care le-a publicat si, in genere, prin prestigiul sau intelectual... Crede in Dumnezeu? Se declara ateu si nu face caz, in criticile sale, de elemental religios. Are mari succese ca orator parlamentar si, in genere, el este un om al monologului, nu al dialogului, Dezvolta ideile sale in fata unui public select, chiar si lecturile - arata Jnsemnarile zilnice —le face intr-un cere de amici... Nu-i un spirit sedentar, agrecaza cilatoria de studii si calatoria sentimentala tnsotit, iardsi, de un grup de tineti amici sau de o femeie pe care o iubeste. li este teama de singu- ritate si, cind izbueneste conflictul cu Clara, casa clin strada Mercur {i pare dezolanta... Nu-l putem inchipui pe autorul Directiei nowa reteas la. manastire din Carpati pentru a medita sia pune ordine in categorii. Observim ci atunci cand cau solitudinea, solitudinea lui este, ca si aceea a lui Montaigne, populata: solitudine in mijlocul unui cere de amici. ‘Maiozescu este, dupa criteriile propuse de Tournier (Vol du vampire, 1981), un spirit primar, nu un spirit secundar. Este atent la istoria ce se face sub ochii lui si nu pune mare pret pe trecut, Nu mitizeaza istoria si nu crede, neconditionat, in ra- tiunile ei. [si asuma responsabilitati publice, dar nu gaseste stilul potrivit pentru a dainui, Pune la cale mari reforme (in invaramant), dar n-are timp si le aplice. De altfel, proiectele sale de reforma nu sunt ireprosabile.... Stie si fie prieten si araca lojalitate in relatii. Este, towusi, mefient si cu prietenii si cu adversarii, dar mai niciodata cinic, duplicitar in modul bi- zantin. .. Cultiva onorabilitatea si, intr-o lume schimbatoare, Maioresca a voit si construiasca un stil de existenta durabilXVI STUDIU INTRODUCTIV si esential. A rousit. Stilul a devenit pe masura ce opera s-a impus ca model spiritual. Marea lui sansa este ci modelul nu vine spre noi singur: incurajat in literatura... Caci nu-i suficient sa fii un spirit eminent intt-o epoca in care domina mediocritatile, trebuie sa fii in cultura si un spirit rodnic. Tinand seama de nivelul intelectual al epocii si de starea gustului estetic al publicului, n-a fost, poate, o mare greutate si un enorm risc pentru Maiorescu si recunoasca valoarea poeziei lui Eminescu, dar, jaca, la 1872, decizia lui a fost hotiratoare. Chiar daca, dupa Eminescu, el citeaza poeti contemporani care nu mai spun nimic azi. Important este faptul ci in purinele pa alcatuiese Criticele sale, Maiorescu are, ca si losif Vulcan, sforocoasa usurinta de a impune talentul lui Eminescu, Slavici, Creanga, LL. Caragiale,.. Nu-i dat oricui acest noroe. Putem incheia acest portret spundnd c& omul care trece din cind in cand prin ,dezolanta singuratate" si se gindeste la sinucidere sat Ia exil are de foarte tanar constiinta personalitatii (si chiar a ,preeminentei*) sale siisi face un program de lucru in care intra mai toate dis iplinele umanistice, Este interesat fn grad maxim de filosofic (,0 stiinta divina*), citeste Biblia si 0 comenteaza cu prietenul stu de gimnaziu Capellmann, analizeaza Faust si descopera, cu oarecare uimite, ci Goethe are o remarcabila politete a inimii (formula de tetinut), dupa ce, mai inainte, gasise ca spiritul lui este ylingusitor reptil*, studiaza dreptul, filologia, invasa sa cinte la flaut si da lectii de franceza. Este orgolios, nu-si ascunde ambitile, stie deja la 15-16 ani si-si organizeze timpul si si faca proiecte mari. Merge regulat la opera din Viena si, intr-un rand, asculta Lohengrin. E ingrozit (,¢ muzica asta?) si, intors acasa, in- cearci sa explice in carnetele sale de ce Wagner n-a pastrat uni- tatea dintre muzica si poezie. Are, in genere, explicatii pentru ine insotit de ceea ce el a descoperit si toate lucrurile si nu ezita, nici acum (la inceputul tineretii), STUDIU INTRODUCTIV xVva nici mai tirziu, s& atace teme generale de cultura, dela filosofie, repet, pana la istorie, filologie si, bineinteles, literatura. Nu reiese din Insemnarile zilnice ca este un soarece de biblioteca. Consulta lucrarile esentiale, isi face 0 idee despre o problema de estetici sau de filologie, iar cand se apuca si redacteze un articol are deja schema argumentarii in cap, Nu-si incarci articolul cu multe referinge bibliografice, din cand in cand citeaza autoritate in materie, pentru a-si intari ideca, nu pentru al nuangei, nu-i place sé despice firul in patru, limbajul este, se va putea usor constata, exact si memorabil. C. Radulescu-Motra, care i-a audiat cursurile, spune ci Maiorescu nu ficea prea mari cforturi intelectuale, repeta cu o distinctie bine regizata ceea ce stia, in fine, elevul crede ca profesorul venerat de atatea gencratii de intelectuali nu prea era bun la suflet... In schimb, Maiorescu ar fi fost ,bun vanator de oameni, in sensul cd avea intuitia calitati sia caracterului lor. Cat de bine, se vede din jurnalul intim si din aforismele sale. Maiorescu este mizantrop, parerile despre prictenii si adversarii sti sunt revelatorii in acest sens. si dovedi cultura. Este decis, autoritar, mu-i un spirit 3. .Omul ideilor“. Proiectul cultural Maiorescu. Lupta cu ,megalografia® noastra In studiul Din experiensa (publicat in 1888 in Almanabul Societatii Academice ,Roménia Juna* din Viena), Maiorescu reia vechea, banala idee ca intr-un singur om sunt cel putin doi oameni (omul ideilor si omul simeurilor) si atrage atentia cA este gresit sd judeci pe cineva numai dupa ideile sale. »Trebuie st astepti ocaziile de a-i constata adevaratele hui simtiri cel putin in privintele mai importante* = zice el. Daca in privinga omulid simturilor ne-am facut o idee, si vedem, acum,XVI STUDIU INTRODUCTIV cum arata onnul ideilor Maiorescu. Exista deja o intreaga lite- raturi in acest sens. O liceratura care acopera o gama intins& de atitudini pentru ci Maiorescu este in calea tuturor ideilor noastre si, cum spune fn mai multe randuri Lovinescu, re- venim ka cl ori de cate ori aver nevoie si clarificam o problema de ordin intelectual. Problema ,degetului de lumina’... Ce-ar putea arata acest deget de lumina generatilor care nu mai cred in modelele clasicitatii, nu mai cred nici in acelea ale moder- nitatii, generasiile de intelectuali care considera ci am intrat deja intr-o epoca post-istorica, post-industrial, post-crestina, post-moderni ete. ...? Primul lucru pe care il observi cand recitesti Crisicele lui Maiorescu din aceasta perspectiva, este sentimentul lui sté- ruitor ca traieste intr-un aos al erorilor siintr-o epoca a frazei goale, a formelor desarte... Seudiul de patologie literara Ras- punsurile , Revistei contimporane“din 1873 se incheie cu citeva fraze despre misiunea si folosul criticii, Misiunea este de a denunta pericolul frazelor goale sia iluziilor desarte, iar Folosul este acela de a sadi in suflecele tinere ideea e& neadevarul nut este etern: ,Lupta in contra hui {pericolul ca ,formele desarte pot tinea locul fondului solid") ne pare a fi misiunea princi- pala a criticei romane. Fara indoiala, ea nu va fi niciodata in stare si stirpeasca cu destivarsire fraza goala si aceailuzie desarta ¢ vor gisi tordeauna coameni cari, exploatand aparentele usoare, vor pune nalucirea in locul realitatii si caricatura in locul fiintei adevarate. Totul ocupe locul cel de frunte in miscarea intelectual a poporului lor. Datoria si folosul criticei este, aici, de a le arata treapta pe care stat, pentru ca nu cumwa incurajarea lor s4 produca in juna generatie ce-i incunjurs fala credinea ci roadele se pot dobindi fara mune’ si laurii fara merit. din viata publica a poporului nostri sii ca acestui Fel de oameni si nt le fie ingidui STUDIU INTRODUCTIV XIX Acesta este punctul de plecare a cea ce poate fi numit proiectel Maiorescu in cultura romana. Un project care, in fapt, depaseste granitele culturii, punand in discutie societatea romineasca in totalitatea ci, de la moral la mecanismele economiei si de aici la ceca ce tot Maiorescu numeste smegalozrafia noastra, Vazand exemplele aduse de critic, con- statam fira dificultate ct megalografia a rimas si c& vipinl neade- varwlui v-a disparat nici azi in lumea romaneasca. In fine, discutam si acum, in epoca informayici sia cunoasteri, despre ce trebuie si ce nu trebuie si imprumutim de la altii, dovada a procesul formelor fara fond nu s-a incheiat inca, Multe pro- pozitii din discursul lui Maiorescu, vreau sa spun, au ramas actual, altele s-au datat. Rasfoiese Criticele (a cata oar) si dau Ja intamplare peste propozitia urmatoare (accea care rispunde laintrebarea: ce ovitica este autorizata?!): ,aceea care in limitele obiectului ei cuprinde adevarul". © propozitie arhicunoscuta, un bun de manual scolar, bine de pus sub ochii generatiilor suceesive. Propozitia nu mai are, azi, nici o reeonanta in spicitul nostru, ea se subingelege de la sine atunci cand te apuci sa faci critica literara. Cand mergi mai departe cu lectura Criticelor, remarci ci ccea ce pare azi o banalitate are o mare indreptatire pentru Majorescu intrucit ea se leaga de programul sau cor centrat asupra luptei contra neadevarului in societatea timpu- lui. Tema adevarului si a neadevarului este, in fapt, prioritara in aceasti faza de inceput. O aflam, sub diverse forme, in toate studiile sale estetice, lingvistice, filosofice, in articolele despre morala si, in genere, despre fantasmele timpului sau. Ceca ce numim demersul maiorescian (modul de apropiere de opera, criterile de apreciere, stilul critic, punctele de refe- tinta etc.) este determinat intr-o masura hotardtoare de fan- tasma neadevarului care, in mod fatal, nu poate fi perceputa decat in raport cu iluzia ca adevarul exista si cd poate fi deier- minat si aparat. Sunt atétea referinge la aceasta chestiune inxx STUDIU INTRODUCTIV textele lui Maiorescu incat e greu sa te oprestila una singura. Intr-un loc vorbeste de culpa de a tacea in fata neadevarului.. 4 Tacerea ne pare o lipsa de constiinta ~zice criticul in studiul Asupra poeziei noastre populare (1868). Mai inainte (in O cer- cetare critica, 1867), vorbise de datoria stiintei (prin care inte- lege si critica literara) de a se opune in contra raului contagios" si de a separa modelele bune de eel rele. Se va vedea de indata c& a separa este un verb esential in discursul critic maiorescian. Deocamdata suntem la capitolul principiilor ge- nerale si capitolul incepe cu lupta in contra visiulud neadeva- rului, cum am precizat deja. Cand scrie despre Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Maiorescu revine asupra tacerii in fata aberatiilor lingvistice. Stilul jurnalistilor din regiunile citate ,nu mai ingiduie vicerea cu care a fost primit pana acum", Criticul denunga, in continuare, ,o monstruoas’ ger- manizare", ,haosul crorilor*, ,ingreuiarea stiului paralel cu exa- gerarea lui si da exemple intr-adevar savuroase prin arifcalitatea lor. Maiorescu nu are mila faya de inaintasii sai ardeleni (cu Cipariu se inrudea chiar), executia este facuta la rece, profe- soral, Biewii cdcturari invatati si onesti sunt decapitagi pur si simplu. Limba lor pare, intr-adevar, aberanta: ,o viata natio- naka constiuta si scoposita®, ,c’ pe care“, ,ci cum s& stramutim adresa etc. Neadevarul din sfera lingvistica este urmatit, metodic, in diverse compartimente. Unul cuprinde ,disproportia intre iuteala gindirii si forma prin care se exprima, Aceasta vrea si spund ci numarul de cuvinte folosit este prea mare pentru cea ce ele vor sa exprime. Altfel zis, gazetarul de peste mungi cade in betia de cuvinte. Vin la rand, apoi, ,miraculoasele exemple de asta manic a exageratit" in scrierile beletristice din Familia si, prinzand un capat al firului, criticul desface tot ghemul acestor exageratiuni, repettii, autologii, aberatii.. E limpede cA exercitiul decapitarii cuprinde nu numai cruzime, dar si o STUDIU INTRODUCTIV XXxI anumite plicere. Plicerea cruzimii maioresciene! Dupa ce aduce atatea dovezi care, puse la un loc, aleatuiese un mic muzeu al erorilor, criticul formuleaza, in stilul stu, regula sau, mai bine zis, abaterea de la regult: ,Gresala fundamentala in toate aceste provine din necunoasterea valorii proprii ce o are limba unui popor. Limba in orice manifestare a ei, in grama- rica ca siin expresiuni si idiotisme, este un product necesar si instinctiv al natiunii, si individul nu o poate niciodata modi fica dupa ratiunea sa izolata. Fara indoiala, limba nu exisca decit in rariunile indivizilor, si voata viata fi este atarnata de cugetarea si reproducerea in mintile generatiunii prezente si acelor vitoare, Insa aceasta viata, in esenta, nu este reflexiva, ci instinctiva, si se produce in majoritate cu forta fatala a legilor naturale, si nu dupa arbitriul reflectiunii individului. Inte-un singur loc Maiorescu se ingeala, cred. Atunci cind respinge termenul refritorin, zicdnd c& ,document referitoriu“ este un nonsens, Cuvntul s-a pastrat, totusi, in limba romana, Janga cuvancul relativ pe care il propune criticul. Aga ca bietul gazetar din Federatiunea, acela care vorbea de ,document de concesiune referitoriu, poate fi iertat penteu aceasta culpa. Pentru altele nu. Le citim azi cu oarecare satisfactie pentru umorul lor involuntar. In Odservari polemice (1869), acolo unde este vorba de ,megalografia noastra in politica, dove- rile de incalcare a adevarului lingvistic curg urmarite de ochiul rece si ucigitor al criticului. Se opreste, la un moment dat, pentru a formula regula generala. Regula adevarului sau regula care ar uebui sa impiedice producerea neregulelor in literatura, lingvistica, morala, societate. Maiorescu nu renunta, in nici o situatie, Ia ideea de a da o lege morala, O moral buna, in cazul de fata, intr-o fabula despre raul contagios: ,De la sine nu se indrepteaza nimic in capetele unei generatiunis caci orice cultura este reaultatul unei lucrari incordate a inteligent libere, si datoria de a afla adevarul si de a combate eroarea seXm STUDIU INTRODUCTIV impune fara sovaire fiecdrui om, care nu se muljumeste cu existenga sa privata de toate zilele, ci mai are o coarda in sine, ce raisund la fericirea si la nefericirea natiunii din care s-a nas- cut.* Criticul da si reteta succesului in upta pentru progresul adevarului: in afara de libertatea inteligentei pe care o reclama fn fragmentul citat mai sus (in alt loc spune ,inteligenti amica), cl aminteste de wn anumit grad de prudenta si cel putin simpdrnantul elementar pentru ceea ce numeste bund-cuviinga. Nu admite tranzactiuni cind e vorba de realizarea adevarului siarticolul (ne referim in continuare la Observari polemice) se termina in stil, ca de obicei, moralistic: ,Caci nu fara lupte grele poti rupe roadele din pomul cunoasteri, si indaratul fie- carui adevar la care ai ajuns lasi o iluzie pierduta® 4. Impotriva ,formelor fara fond*. Maiorescu nu respinge, totusi, integral sincronismul. Un spirit national cu faa spre Europa Infatisarile ncadevarului in critica maioresciana acopera 0 lung’ naratiune. Multe, oricum, siin toate domeniile. O veri- tabili comedie a erorilor sau, daca vrem sé ajungem la rada- cinile raului generalizat, putem spune: o mitologie a ceea ce criticul numeste curencul de idei bizantine sau, in alt loc, ,in- corigibila suficienta“, domnia frazei goale, agresiunea formelor fara fond, proliferarea vorbelor fara rost, gradul sporit de ne- stiinga, in fine, invazia de fantasmagorii in cultura... Cu acesti monstri se lupti tinarul Maiorescu in perioada 1867-1873 si nici mai tarziu nu-si abandoneaza tema, dovada ca, in 1883, simte nevoia si sctie din nou despre Progresul adevarului, rezumandu-se, aici, la progresul adevirului in sfera literatur Comentariile de acum au 0 nota filosofica mai pronuntata STUDIU INTRODUCTIV XXII Criticul vorbeste de ,entuziasmul impersonal’, citeaza teoria gravitatiunii lui Newton, aminteste de Buckle si Lecky, trimite la Phedra lui Racine sila Phedra lui Pradon, voind si dove- deasca faptul ci succesul imediat poate fi inselator; in fine, face apel la dita intelectuala a timpului pentru a lupta pentru obiectivitate (,entuziasm impersonal‘) si, bineinteles, pentru adevar. In calea adevarului, incheie Maiorescu, nu sta igno- tanta, ci ignorarea... Nu mai da exemple de neadeviruri, pentru ci nu mai are timp sa le caute in presa timpului sau nui maisunt de trebuingd in acest mic eseu in care cerceteaz’, mai degraba decit visiul neadevarului, filosofia adevarului, Faza militant’, in ceea ce priveste aceasta tema, ramane cea din jurul anului 1870. Acum sunt denungate, in stilul reputat prin recea lui cruzime, abaterile de la adevar, fantasmele, visile, inertiile, agresiunile neadevarului vazut, repet, ea un rau pri- mordial pentru o societate civilizata si pentru o cultura sina- toasa, cum le doreste criticul acesta format la scoala german’. Laacest capitol intra si lupta lui Maiorescu contra formelor fara fond. Este alt mod de a numi manifestarea neadevarului in socictate prin imprumuturi care se dovedese a fi neproductive pentru cé nu existd un fond care sale sustina. O teorie prea cunoscuti pentru a fi repetati si o disputa care, asa cum am precizat mai inainte, nu s-a incheiat nici azi in cultura romana. In orice epoca exists partizani ai imitatici tarilor dezvolrate (imprumutul de forme) si adepti ai ideii c4 evolutia unei tari se face in chip organic, fara bruscari, fara transfer de forme strdine si, mai ales, fara a renunta la sanatoasele traditii, sin- gurele care regleaza progresul adevarul sunt, cu hotardre, impottiva formelor fara fond si, in con- i. Maiorescu, Eminescu secinga, combat ideile rosilor care, vorba unui persona} al lui LLL, Caragiale, vor progresul cu orice pret. Subiectul a trecut de la o generatic la alta si, in perionda interbelica, a fost reluat, intre altii, de sociologi, ideologi, critici literari. E. Lovinescuxxv STUDIU INTRODUCTIV a dovedit in Istoria civilizatiei romane moderne (1924~1925), apoi in studiile junimiste din jurul anului 1940, de ce proiectul lui Maiorescu, bazat pe climinarea formelor fara fond, a fost gresit si ca a fost o binefacere faptul ci ministrul Insteuctiunii Publice n-a avut timp si desfiinteze scolile care nu aveau pro- fesori buni. Imprumutul de forme, zice, E. Lovinescu, adept al sincronismului, este necesar chiar daca nu exista ined un continut (fond) stimulativ, creator, pentru ci formele, odata adoprate, se adapteaza sisi creeaza fondul de care au nevoie... Scolile isi cteeaza profesori, academia de arti dramatica { formeazi actorii care s-o ilustreze in chip adecvat ete... Teorie cunoscuta, teorie verificata in multe situati, ceorie, towusi, mere pusa in discutie sub diverse forme. Cel mai virulent impotriva acestui proces este, se stie, Eminescu, Critica formelor goale atinge in publicistica lui nu numai un grad ‘maxim de violenga, dar si un punct inalt metafizic pentru ca, in jurul acestci idei, poctul aduna teoriile sale despre lume gi convingerile, fantasmele sale despre spiritualitatea romaneascd, Teoria lui, in sfera strict sociala, este discutabila, ca si nu zicem nerealista, cei care au dreptate, in epoc’, sunt cei care vor sa modernizeze Romania, si aduca drumul de fier si sistemul bancar... Dar critica acestui proces inevitabil, in fond, este indreptatita pentru ca procesul asociazé un numar mare, cople- sitor, exasperant de falsuri, improvizatii etc. Este indrepratita sialtfel: in ordine dialectica pentru c4 un fenomen nou, sin- cronic, are nevoie pentru a rodi intr-o societate in vesnica tran- titi, de critica fenomenului, de o privire aspra si justa care si-] vegheze si si-i arate fantasmagoriile (un termen pe care tl folo- seste des si Eminescu). Fara a mai pune la socoteala creatia din interiorul acestei proze politice vehemente si stralucite in or- dine intelectuala.... Dar Maiorescu? Maiorescu este ceva mai ponderat in com- baterea procesului de imitare a formelor. Defineste fenomenul STUDIU INTRODUCTIV xxv sil combate teoretic fara a se inflama, ca Eminescu, [deca lui este c& haosul crorilor este provocat, nu numai de nestiinga, dar si de modelele rele pe care romanii le imprumuta si le folo- sesc fia spirit critic. Proces cu urmari grave pentru ca el pro- voacé inaultura, succesul imposturii, incurajeazd mediocritatea, in fine, discrediveaza valorile adevarate si, in genere, cultiva confuzia... Este cunoscut pasajul din studiul /n contra direc- tiunii de astazi a culture’ romane (1868) in care criticul denunga amploarea acestei mistificari: ,Forma far fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasi, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si, prin urmare, vom zice: este mai bine si nu facem o scoala deloc, decit sa facem 0 scoala rea, mai bine si nu facem o pinacoteca deloc, decit si o facem lipsita de arta frumoasis mai bine st nu facem deloc starutele, organizarea, membrii onorarii si nconorati ai Uunei asociatiuni, decit sa le facem fara ca spiritul propriu de asociare si se fi manifestat cu sigurang in persoanele ce 0 compun; mai bine s4 nu facem deloc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de recepyiune, cu analele pentru elaborare, decat sa le facem toate aceste fra ma- turitatea stiintifica, ce singura le da ratiunea dea fi. Caci, daca facem altfel, atunci producem un sir de forme ce sunt silice st existe un timp mai mult sau mai puyin lung fara fondul lor propriu. [nsa in timpul in care o academie e osindica si existe fara stiinta, o asociatiune fara spirit de societate, 0 p fara arta si o scoala fara instructiune buna, in acest timp for- nacotecd mele se discrediteaza cu totul in opinia publica si intarzie chiar fondul, ce, neatarnar de ele, sar putea produce in viitor si care atunci s-ar sfii sa se imbrace in vestmantul lor desprequit. Varand exemplele de elucubratiuni pe care le aduce, ad- Maiorescu are dreptate sa fie atat de necrutator cu contemporanii sai care, asa cum zice unul dintre ci, ,asuda pe piscurile fepese ale filosofici"... mitemXXVI STUDIU INTRODUCTIV Maiorescu nu-i, totusi, atat de orbit in atitudinea lui fata de formele fara fond, inct si nu ingeleaga faptul 4 o cultura nu poate trai izolatd de miscarca de idei a timpului. Mi-au cazut ochii zilele acestea pe un fragment pe care, nici ew nu stiu de ce, nu |-am luat in seama pana acum, desi am citit de atatea ori Directia noua, lata cum suné el: ,Indata ce in apro- pierea unui popor se afla o cultura mai inalea, ea inrdureste cu necesitate asupra lui, Caci unul din semnele inaltimei culture’ este tocmai de a parasi cercul marginit al intereselor mai indivi- duale si, fara a pierde elementul national, de a descoperi totus side a formula idei pentru omenirea intreaga. (...] La aceasta chemare nu te poti impotrivi: a se uni in principiile de culeura este soarta neaparata (s.2.) a fiecérui popor european. Intre- barea este numai daca 0 poate face ca un sot de asemenea, sau ca un rob supus; daca o poate face scapéndu-si si intarindw-si neatérnarea nationala sau plecindu-se sub puterea strtina(s.n.). Ce-i neadevarat in aceste fraze? Inainte de a spune ce-i ncadevarat, sa spunem ce ne pare a fi adevarat. De pilda, ideca ulturilor, cel putin a culturilor europene: ,a se uni in principiile de cultura este soarta neaparata a flecarui popor european, A doua idee justa este ca 0 cultura national trebuie sa depascasca spatiul marginit al intereselor individuale sisi ofere idei intregii omeniti, si fie, altfel spus, deschisa spre universalitate. fn fine, este in textul lui Maiorescu si observatia ca unirea yin principiile de cultura" trebuie facuta in asa fel incat cultura 0 data: ce-i gresit in acest punct de vedere, unde este conser- vatorismul lui Maiorescu, ce se intdmpla cu faimoasa lui osti- litate fata de ,formele fara fond’ etc.? Se intimpla ca, in fapt, Maiorescu nu-i un adversar neconditionat al sincronismului incronizari -si intdreasc& ,ncatérnarea nationala*... Inca in cultura. El accepta parteneriatul in culturile europene, ct 0 conditie: ca aceasta colaborare si se poate faca ,ca un sot de asemenea", nu ,ca un rob supus"... $i, mai ales, ca in acest STUDIU INTRODUCTIV XXVII proces neaparat s& mu se micsoreze, cumva, neatérnarea nati nala, Cu alte euvinte: cultura romana si nu-si piarda identi- tatea in procesul inevitabil de sire (Intalnire, inréurire reciproca sin principiile de culeura*). Clauze corecte. Pe scurt: Maiorescu, membru de frunte al unui partid conservator, nu-i cu totul strain in cugetarile sale— si chiar in sfera criticii estetice pe care 0 practica— de spiritul just al si cronismului. Vrea numai ca sincronismul sa nu uniformizeze culturile nationale. In limbajul politologiei de azi, Maiorescu nu-i un altermondialist, este un adept moderat al wniversa- lizarii, Tot Maiorescu a spus, nu mai stiu exact unde (pi anii ’80) ca trebuie si fim ,nationali cu fata spre universalitate®, Else gindea, desigur, la atitudinea spiritului romanesc in cul- turd, dar propozitia memorabila poate fi luata si ca un punct de reper pentru pozitia lui generala fata de progresul adevarului fn circumstantele dificile ale dominatiei neadevarului sia fra- zelor goale. Filosofii din anii’30, care reiau tema formelor fara fond, nul tree pe Maiorescu printre organicise’ (Kogalniceanu, Eminescu, Hasdeu, lorga, Nae lonescu). Ma gindesc la por- wretele vitriolante ale lui Petre Pandrea. Ceilali, filosofii fiintei, nu-l accept nici ei pe Maiorescu, am vazut din ce motive. Totusi, prin felul lui de a gandi si de @ fi, Maiorescu nu-i departe nici de linia organicista, nici de cea care promoveaza innoirea. Vrea numai ca, si intr-un caz si tn celalalt, traditiile si progresul social si treaca prin teritoriul adevarului. El nu combate progresul, combate vehement si documentat impos- tura moral si national care prolifereaz’ in numele pro- gresului. Aluminteri, ca individ, Maiorescu se bucura mai mule dct adve:sarii sai de binefacerile civilizatiei. fi place confortul, se comporta civilizat in societate si cere tuturor si respecte re- gulile unui comportament civilizat, cand osaindeste pe cineva,XXVIII STUDIU INTRODUCTIV il citeste in prealabil cu atengie si ataca ideile, nu omul care scrie, in fine, criticul recomanda buna-cuviinga si respinge tri vialitatea. Este, putem zice, un factor de progres, un om cu stil, un spirit european, care, in tot ce scrie, vrea sa puna o frina in calea improvizatiei sia confuziei de valori. 5. Delimitari necesare. Contra ,relelor aberatiuni® in literatura Ideile estetice ale lui Maiorescu au fost indelung examinate de cateva generatii de specialisti si au intrat de mult in manualele scoalare, Amestec de hegelianism si schopenha- uerism — zice G. Calinescu. Alfii au descoperit si alte surse. Spirit sistematic, criticul incepe in Poezia romdnd si examineze conditiunea materiala a poeziei, apoi conditiunea ideal. Asa va proceda in toate ocaziile: defineste intai teoretic obiectul, fo- losindu-se de un numar de concepte clare, trece apoi la identificarea obiectului de arta, folosind citate doveditoare, Studiul citar mai sus este, in recumat, un mic manual de poezie pentru uzul celor care nu vor si riticeasc’ in padurea de con- fuzii a literacurii din epoca frazclor goale. Esteticianul, stipan pe notiunile generale, procedeara didactic, expune limpede ideile, le sistematizeara, apoi da la urmi o definitie ce se poate memora: poczia este chemata sa exprime frumosul, stiinga se ocupa de adevar, materialul poetului mu se afla in lumea din afaré, frumosul nu este 0 idee teoretied, ci o idee invaluisa si incorporata in forma sensibila, poetul nu trebuie st aleaga crevinte abstracte, poetul nu poate fi totdeauna now in idei, poate fi insit now in vesmantul sensibilerc. Estetica dogmatica si dualista", conchide Calinescu vazand aceste propozitii intrate in voca- bularul elevilor. Dogmatice si dualiste, aceste propozitii cle- mentare trebuie spuse la 1867 cind educatia esteticaa publicului nu arati semne de mare subtilitate. Maiorescu intelege STUDIU INTRODUCTIV 2x necesitatea dea se supune imperativelor timpului: organizeaz aprelectiuni", scrie studii de initiere filosofica si estetica, clarifica notiunile, aduce exemple din cultura clasica, citeara modelele bune si, vom vedea de indata, osindeste produc- tiunile literare rele Mai face ceva inainte de a trece la partea ilustrativa a teo- lor sale, si anume desparte frumosul (artele, in spet poe~ zia) de falsele aliante. Criticul le zice ,rele aberatiuni®. Arata, de pilda, de ce poezia nu poate sta in aceeasi loja eu politica (politica este un product al ratiunii; poezia este gi trebuic sa fie un product al fanteziei*) sau: ura, tristesea, desperarea sunt obiecte ale pocziei in timp ce perceptele morale, consideratiunile politice sunt obiecte ale stiingeis in consecinta, poezia nu tre buie si se ritaiceascd in sfera stiingei sau a politici ete. Precizarea din urmaa starnit, in epoca si mai tarziu, multe comentarii, considerindu-se 4, dact admitem aceasta disociere radicals, respingem din sfera artei poezia-patriotica. Ideologii postbelici au combarat cu multa sirguinta si putina subtilitate aceasta idee care, ca orice idee estetica, poate fi discutat. Adevarul este 4, intr-o epoci de o descurajanta mediocritate pusé mai tor- deauna sub semnul patriotismului, o asemenea despartire radicala a lucrurilor era necesara. Maiorescu este, din nou, pe fara si nn ezita sa spund ce trebuie. Mai tarziu, va nuanta lucrurile si va respinge numai patriotismul ad-hocin poezie. La 1867 scrie insa, cu indreptatire, c& ,poezia nu e tractat de fiziologic", ,poetul sa nu-si injoseasca obiectul", recomanda {in arti ysimtamntul natural" si judeca poezile in functie de catatimea mai mare sau mai mica de sensibilitate“, osandind ratacirile bolnavicioase... Criterii, inca o data, elementare, estetica dogmatic’, propozitii de manual scolar, adevarat, dar cat se poate de folositoare cind e vorba sa intémpini sisi judeci 0 literatura in care toate se amesteca. Fxemplele aduse de Maiorescu in sprijinul teoriilor sale acopera tot spatiul litera- tur, dela Shakespeare, Goethe si Victor Hugo la Bolintineant,XxX STUDIU INTRODUCTIV Andrei Muresanu si Alecsandri, Mai interesante sunt citatele negative. Aici criticul este in clementul sau. Versurile culese din foile literare ale timpului sunt delicioase elucubratiuni, ca sa folosese un termen repetat de critic. Le insoteste mai tor- deauna cu scurte comentarilironice. Celebra ironie maioresciana! In Directia noua in poezia si proza romana (1872), Maiorescu incearca sé aplice principiile formulate anterior la productiile literare ale vremii, Remarca, inainte de orice, 0 noua directie, o directie salutara, dupa el, caracterizata prin ,simtimant na- tural, prin adevar, prin intelegerea ideilor ce omenirea intreaga le dacoreste civilizatiei apusene si totodata prin pastrarea si chiar accentuarea elementului national". O precizare pe care trebuie s-o tinem minte, Ea sugereazd inca 0 data faptul ca Maiorescu, adversar al formelor fara fond, nu este ostil patrun- derii civilizatiei apusene. Cu alte vorbe, nu respinge, principial, procesul sincronizarii. fl asociaza insa — cu indreptatire — cu elementul national. Asadar: divectia noua merge spre adevar si in fruntea ei se afla Alecsandri, Criticul citeste Pastelurile si este satisfacut Satisfactia estetica este justificata elementar, dar sigur — prin limba frumoasa, simtirea curata si puternica tn fata naturii etc. Criterii, repet, corecte, dar insuficiente pentru a dovedi ca Pastelurile constituie 40 podoabii a literacurei romane in- deobste".. Ele sunt, esteticeste vorbind, frumoase, dar din cu rorul alte pricini. Maiorescu se mulgumeste sa le aseze inte-un compartiment luxos al poeziei in baza a doua-trei ctiterii generale, Nu greseste, dar nu le justifica estetic. Un procedeu (un demers) asupra ciruia voi reveni. Dupa Alecsandri, ur- meazi numele lui Eminescu, insotit de celebrele fraze: yCu total osebit in felul sau, om al rimpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai STUDIU INTRODUCTIV XXXT peste marginile iertate, pana acum asa de putin format, incat ne vine greu si-l citam indata dupa Alecsandri, dar, in fine, poet, poe: in toati puterea cuvantulu, este dl Mihail Eminescu. Cevar putea indreptati aceste norocoase propozitii? Criticul aduce argumentele urmatoare: farmecul limbajului, 0 conceptie inalta, inbirea si intelegerea artei antice. Argumente, iarisis generale, corecre, dar insuficiente. Mai puternice, mai convin- gitoare sunt citatele bine alese din Venere si Madona, Epigonit, ‘Mortua et... Nu-i place cuvancul pala si nu-i multumit de antiteza ,foarte exagerata" din Epigonai, iar in poemul Veriere si Madona crede ca uncle comparatiuni sunt repetitive si, prin aceasta, slabesc efectul poeziei... Rezerve minore, citer estetice prea abstracte, Folosindu-se de ele, Maiorescu a reusit si atraga atentia asupra unui poct nar despre care, dowizeci de ani mai tarziu, va spune ca este om al timpului modern si ca literatara sccoltlui XX va incepe sub auspiciile geniului sau (Eminescu si pocsitle lui, 1889)... Intuigie buna, intuigie noro- coasa pentru un critic. Cele‘alte cxemple aduse in sprijinul directie? noi nu sunt atat de fericite. Poeziile Ini Bodnarescu, ale Matildei Cugler, Serbiinescu nu sunt deloc elocvente. Infinit mai eloc- vente pentru discursul sau critic sunt productiunile poetice negative pe care le citeaz. Aici este un regal. Maiorescu isi rogaseste stilul si ironia superioara. Ce urmeaza este un macel (Petrino, Cir Oeconomu, Petre Gridisteanu, E. B. Stanescu, in, M. Botta, B. Petric, dr. 1.C. Dragescu, Tustin Popfiu, Patarlageanu 5.2.). Erorile de gramatica, tautologiile, non-sensurile, absurdititile.. pe scurt, elucubratiunile mingilor bolnave sunt pescuite in insufletitoarele productii literare din toate provinciile romanesti ati ciudate, in vittina unci critici negatoare, dar niciodava injurioasa... Di- rectia noud se sprijind, in ceea ce priveste proza, pe Odobescu, Negruzzi, Gane, Vargolici. Prilej pentru Maiorescu de a pune, mai expuse, ca niste viXXXII STUDIU INTRODUCTIV din nou, chestiuni generale de estetica si de a osindi impro- vizatile in sfera stiingei, inclusiv pe acelea ce se alla sub obla- duirea tinerei Societati Academice. Cu aceasta din urma tanarul Maiorescu (are 32 de ani cind publica Directia noua!) intra in conflict si, cum explica intr-o nota, demisioneaza formal Revine si, mai térziu (in anii'80), accepta sa fie chiar vicepre sedintele Academiei Romane. Deocamdati are dificultati cu stilul greoi al productiilor stiintifice, cu utopiile invaratilor nostri, cu pedantismul filologilor si galimatia publicistilor daco-romani. 6. Demersul critic maiorescian: a pune pietre de hotar, a trage linia de despartire intre modelele bune si elucubragiunile primejdioase. Critica de identificare. Critica enuntiativa Ca sa ingelegem mai bine critica lui Maiorescu si veneratia Pe care ca a provocat-o in rindurile mai multor generatii de sctitori si evitici trebuiie s2 citim Comediile d-lui Caragiale (1886), Poeti si critic (1886), Eminescu $4 poeziile sale (1889) i, in parte, Literatura roména si strainatatea (1882). Aici se remarci mai bine gustul sau estetic si ceea ce am putea numi demersul sau critic, adie modul de apropiere de opera de arta si punctul in care se opreste critica estetica generala, Citind articolele fn ordine cronologica, observam 4 principiile si ctiteriile formulate in 1867-1868 si verificate in 1872 in Directia noua sunt utilizate si aici, in notele in care e vorba, fn afara de Alecsandri si Eminescu, de Slavici si de ,nepretuicul Creanga“. Maiorescu face, in stilul sau enuntiativ, teoria no- velei sia romanului poporan, trimisind, cam hazardat, la Flaubert, George Sand si Richardson, fara mari legituri cu STUDIU INTRODUCTIV XXXII scticrile romanesti. Justificarea ar fi cd Maiorescu pune orice discutie esteticd in context european, arata directia... In ca- zal Lui Caragiale, el apara piescle de acuzatiile de imoralicate (indeosebi O serisoare pierdutd), formulind teoria ,inaleérii mo- tale“ a individului in fata operei de arta si a ,tinaltarit im- personae" ca o conditie absolut a impresiei artistice. Ideea simpla si adevarata este cd arta are o misiune morala, dar ca morala ei depinde de impresia artistica pe care o produce. Cri- ticul foloseste in demonstratia sa cateva formule care au facut, apoi, carierd in critica i estetica romaneasca: emotiunea im- personala, lumea fictiunii ideale, privire curat obiectiva, patrio- tism ad-hoc etc. Demonstratia este buna si, la aparitia piesei, ra foarte necesara. Putinele argumente estetice sunt, in conti- nuare, generale (armonia partilor, verosimilitatea caractere- lor etc.). Criticul si-a format un model si, in orice situatie, compara opera cu modelul ideal. O critica, este locul sa spu- nem, nu de justificare estetica a operei literare, ci o critica de identificare a operei in sfera artei sinatoase (adevarate). Pentru a defini mai precis acest demers, sa citam cateva fragmente semnificative. Cel dintai, in ordinea importantei, este sfirsitul studiului Comediile d-lui Caragiale. Aici, Maiorescu formuleaza, mai direct decat oriunde in textele sale, scopul ctiticii, mijloacele pe care le foloseste si, cum am spus mai {nainte, etapele demersului stu: ,Terminand aceasta incercare de ingelegere, ne aducem aminte de cuvintele cu care am inceput-o: in materie de gust literar discuyia ¢ tordeauna grea, si tocmai in fata acestei greutati amm trebuit sa ne marginim la simpla tragere a liniei de hotar inure ceea ce este arta si se poate cere de la arta si fntre ceea ce nu este arta si nu i se poate cere. Odeta hovarul asezat, nu mai fncape indoiala ca se por face multe deosebiri si inleuenorud terenulu artei: nusmai s2 se recunoasca mai intai ca ne aflam pe teren de arta (s.n.). Valoarea va fi mai mare sau mai mici dupa insemnatatea mai mare sau mai mica a caracterelor prezentate, a conflictului, a situatiilor. $i in aceastaxx STUDIU INTRODUCTIV privinea am simtit si noi, ca toata lumea, diferenta de valoare in diferitcle comedii ale d-lui Caragiale; si noi credem, de exemplu, cd O sevisoare pierduta este superioara farsei Dale carnavalului. Dar nu vedem pentru moment nici o trebuinta de 4 stiri asupra acestui punct. Cu atat mai putin, cu cét atunci s-ar da ultimei piese a d-lui Caragiale o tnsemnatate la care nu aspiri. Diale carnavalului este 0 simpli farsi de carnaval, precum se si numeste, vesela si fira pretentii, si un public ne- prevenit nu-i poate cere alta decit un moment de buna petre- cere, Ins in aceste limite mai modeste si aceasta lucrare rimdne 0 lucrare de merit. Caci literatura adevarata, cu feluritele ei producer, e poate asemana unei paduri naturale cu feluritle ei plante. Sunt si copaci mari in pitdure, ete gi tufs, sunt si flor, sunt si simple fire de iarba. Toate impreuna aleatuiese padurea, flecare in flul sae traieste i smueseleste ochiul privitoruluis numai sa fie planta adevtrata, cu radacina ei in pamént sanatos, iar nu imitazic in tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras. (s.n.) Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fie tufig, fic fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai." Daca punem acest text esential, repet, pentru ingelegerea demersului ct ic maiorescian, intr-un mic scenariu, ce obser- vami? a) scopul criticii este sa traga o linie de horar futre ceea ce este arta si se poate cere de la artit si intre ceea ce nu este arta #4 mu i se poate cere; b) odata linia de hotar trasa, se poate patrunde (se pot face multe deosebiri) si in interiorul spariului ‘marcat (interiorul operei), dar functia prineipala a criticii ra- mane aceca dea identifica teritoriul artei sau, in termenii lui Maiorescu, sa se recunoasea mai intdi ci ne aflam pe teren de «artas c) criticul recunoaste posibilitatea acestei analize, dat n-o introduce printre preocupatile sale: nu vedem pentru moment nici o rrebuinga de a starui asupra acestui punce; misia criticii se incheie aicis d) Maiorescu avea prilejul si fact aceste deosebiri STUDIU INTRODUCTIV xX chiar in cezul pe care il discura: teatrul lui LL. Caragiale; si dovedeasca, de pilda, de ce O serisoare pierduta este, estetic vor- bind, superioara farsei Dale carmavaluluis nu Face inst aceasta justificare, se multumeste doar sa tragi o linie despartitoare fintre cele doua piese: una este arta adevarata, cealalti o simpla, avesela si fara pretentii" farsa care nu are alte pretentii decat aceea de a produce publicului un moment de petrecere. Sunt multe lucruri de obiectat fata de acest refuz: mai intdi aun enunt nu inseamna un adevar sau un neadevar; Maiorescu se bizuie doar pe autoritatea sa cind formuleaza propozitia citata mai sus; in critica, insa, simplu enun despre valoarea sau nonvaloarca operei de arta nu-i suficient; autoritatea criti- cului este importanta, desigur, dar autoritatea nu scuteste pe critic de a ustfica estetic opera pe care o prezint&; procedind {in felul in care procedeaza, Maiorescu sugereaza ci nu vrea si depaseascé limitele criticii generale, criticié enunsiative (i-am putea spune), critiii de pura identificare, importanta, dar nu suficienta in critica moderna; mai este, in fine, ceva nepotrivit fn acest enunt, si anume faptul ca nu-i deloc sigur ca Diale carnavalului este 0 pies’ fara nici o pretentie artistica; este, intr-adevar, o farsa, dar nu toate farsele sunt menite si produca doar un moment de petreceres pot avea si ambitiiartistice mai inate, ceea ce este si cazul farsei lui ILL. Caragiale... Dovada, inca o data, ca simpla linie de hotar in critica nu lamureste toate caunalitatile operei si nici valoarea ei specifica... “Maiorescu: propune o mica fabula care sugereaza mai bine scopul si limitele criticii de identificare; 0 fabula putin naiva, dar nu lipsita de sens: literatura este o padure in care se afl tufiguri, flori, iarba etc.; fiecare specie are indreptatire si existe si si fic recunoscuta ca atare daca ¢ adevarata in raport cu natura (genul) ci, Conditia recunoasterii critice este s& fie dincoace de linia de hotat, adica in ceritoriul artei adevarate, 11u imitatie in tinichea vopsita, cum se pune pe unele case de oras, asadar: problema capitala in critica este aceea de a aseza undeXXXVI STUDIU INTRODUCTIV trebuie pietrele de hotar, dea desparti corect arta de non-arté, plantele adevarate de imitatiile in tinichea vopsica. ‘Tema liniei de hotar apare si in alte insemnari ale lui Maiorescu, uncle anterioare articolului despre comediile lui Caragiale. Conditiunea materiala a poesiei se incheie cu recomandarea, deja citata de noi, ci o critica sanatoasa trebuie sa curete literatura de multimea erorilor, sa distings modelele bune de modelele rele. Precizarile acestea sunt, repet, din 1867. Inca de acum, Maiorescu are clar in minte trebuintele criticii sale si totodata, scenariul pe care trebuie si-l urmeze. Lupta impo- triva neadevarului in toate domeniile spirivului face parte din acest scenariu si marcheaza tipul sau de discurs: transant, enun- tiativ, polemic, dar fara a cadea in pamflet, ironic cind este vorba de ,vitiul erorilor" si de haosul absurditatilor, nonsensu- tilor in literatura. Pornind 0 cercetare intr-un domeniu oarecarc (filologie, drept, poezia populara etc.), el pune mai intai ordine in con- cepte si trage, apoi, linia de hotar: intte poezie gi politica, intre stiinea gi arta, intre adevar si confuzie, intre ce e arta si ce este improvizatie... In studiul Jn contra directiei de astdzi in cultura roména vorbeste de necesitatea de a trezi in sufletul generatiei tinere o reactic cnergica fata de neadevar si de necesitatea de a-i destepta ,vointa de a pune fundamentul adevarat acolo unde se afli astizi numai pretentii iluzorii®. A pune fianda- mentul adeviarat este alt mod de a wage linia de hotar sau a pune pietre de hotar intre ceea ce este si ceca ce nu este adevarat in diverse domenii.... Critica de identificare depaseste, asadar, sfera liveraturii, Sa mai aducem un exemplu. Voind si arate ce caracte- ear’ directin noua in cultura de directia veche, Maiorescu spune ca directia veche era indreptata spre jormele din afira, in timp ce directia nowd $i juna cauti mai intai ,fundamentul STUDIU INTRODUCTIV XXXVI I giseste, sdispretuieste forma i jund din launtru* si, atunci cand ni din afara ca neadevarat si nedemn*. Ergo: directia noua stie sa traga linia de hotar, a deprins regulile adevarului, a in- vvatat deja si deosebeasca plantele reale de tinichelele vopsite... Mai putem cita, tot din acest studiu, si idea de curative la care se refera in mai multe randuri criticul sau, cum spune el, procesul de curdtive (,trebuie dat sustinut si terminat acel proces de curatire*), Procesul de curatire este o etapa importanta in {in buna asezare a lucrurilor. Maiorescu revine asupra acestei idei si, pentru a 0 explica mai bine, ne sugereaza o alta fabula: statuia zcifei se afla, undeva, inconjurata de haosul erorilor, prejudecatilor, neadevarurilor, de o padure, pescurt, de con- fuzii, Penteu a ajunge la ,statuia alba“ (opera de arta veritabila) trebuie dat la o parte tufigul inestetic ce 0 inconjoara... Tre- buie, altfel zis, ,procesul de curatire*. Aceasta-i sarcina critici adevarate, a criticii de identificare... Indata ce terenul a fost cliberat, ctiticul se opreste. A pus semnele de hotat si con- templa, liber, tupul zeitei si indeamn’ pe cititorii sai sa faca acelasi lucru. Trebuingele criticii s-au incheiat. 7. ,Dublul proces de apropiere si de departare. Critica de situare. Critica prospectoare, critica de intemeiere. Mitologia critica maioresciana dominata de personaje buimacite de vorbe Vorbind de stilul lui Maiorescu, B. Lovinescu face obser- vatiile urmatoare: ,Limpiditatea lui se scurge neoprita prin nimic ~ obiectul se prezinta singur, si nu prin intercesiunea ‘unui mijlocitor, care tine st dea relieful cuvenit ideilor expuse, adevarului simplu si elementar. Cu toata nuditatea, calitatea lui literara e cu atat mai mare cu cat ¢ mai putin aparenta: el € strict notional si fra imagini sensibile. Rece in genere, inXXXVI STUDIU INTRODUCTIV unele pagini circula totusio calduri emorionala, care-i da sti- lului o miscare, un ritm mult mai viu, desi in aceeasi tonali- tate de seninatate si de noblet [.... Sectetul arte lui de scritor este la fel cu cel al oratoriei: dublu proces de apropiere si de de- (partare, de scoborire si de inaltare a continutului si a expresied {s.n.] Continutul este redus la un minimum de formule clare; orice complica, secundar sau partial, este inkaturat sistematic pentru a nu ramane decit miezul clementar. Procesul de simplificare a ideilor ¢ urmat apoi de un proces de inaltare a cxpresici lor la o demnitate stilistica, la o proprictate de ter- mini, la un ton sustinut, ce le da in forma ceea ce le luase in continut. De aici satisfactia cetitorului de a putea urmari cu lesniciune idei recunoscute ca subtile intr-o forma a cael ele- vatie ¢ totusi evidenta*. Dou’ idei putem resine de aici: calitatea expresici se ba- zeaz’ pe lipsa figuratici, iar secretul artei pe dublul proces al simplificarii continutului sial innobilatii lui prin demniatea stilului rece si notional, fara podoabe imagistice. Lasim deo- parte problema discutabili a stilului fgurat in critica si ne oprim asupra atitudinii lui Maiorescu fara de opera literara Simplificare, zice comentatorul lui, si apoi fnaltare a ceca ce a fost simplificat, ordonat prin exercitiul gandirii. Am araat mai inainte cd Maiorescu nu exclude posibilitatea de a disocia sin interiorul operei, dar, odata hotarul fixat, el nu simte im- pulsul si treaca in yinauntrul terenului artei, Critica maio- resciana ramane, in esenta, 0 critica de situare a operei in plan estetic general. Rolul criticului este si separe, in padurea litera- turii ~ si mai citam o data propozitia stiura — plantele adevarace (cu viata lor organica*) de imitatile sin tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras". Tata, aici, Logica lui da si nu in critica, iava, inca o data, sugerat printr-o metafora comuna, programul criticii selective si prospectoare. Critica lui dincoace sinnu a lui dincolo; critica pedagogica in sens superior, pentru ca, aritand ce nu este arta, creeaza premiscle pentru a vedea STUDIU INTRODUCTIV XXXIX si ingelege bine arta; critica, intr-un cuvant, a intemeierilor despre creapit intemeietoare. Viate criticii moderne incepe, totusi (are dreprate E. Lovinescu), in momentul in care legislatorul se decide sa treaca de la identificarea si contemplarca exterioara a operei la analize universului interior. Maiorescu ramane, ca Moise, la marginile ei, dupa ce a distrus robia prejudecatilor si a pus hotare pustiului intelectual din epoca lui, Daca inaltarea in lumea conceptelor ideale este sensul demonstratiei sale, figura interioara a critici se exprima prin obsedantul lui apel la hotare, temelii principit, printr-o extraordinara vointa de a ingradi desertul si de a gasi elementele stabilizatoare. Ori de unde ar tincepe siindiferent daca este vorba de etimologisiaul ciparian, de teoriile juridice ale lui Barnutiu, de analogismul lui Pumnul au de betia de cuvinte in literatura, Maiorescu cauta remelii, linii despartitoare si, negasindu-le in mintea contemporanilor, le ageaza fara a trai drama omului de cultura nevoit si faca de toate. El se simte competent si in drept, si in politica, si in filologie, si in istorie, si fn literatura. A limita neadevarul sia pune peste tot bazele adevarului mde atunci preocuparea esentiala a criticului. Toata logica (imaginatia) lui se invarce in jurul acestui cuplu de notiuni Imaginaria este, in sens literar, saraca: citeva analogii, 0 com- paratie dezvoltata si avat, Demonstratia se mentine la nivelul limbajului notional si, pe calea speculatiei, tinde s& ajunga la adevar. Insé, ca sa se apropie de adevar, critica maioresciana srebuie, -a vazut, si treact prin teritoriul neadevarurilor. Aceast realitate determina tipul de apropiere de opera, ritmul si stra- tegia critica a lui Maiorescu. Ritm incisiv, penetratie directa, se consuma in desfisurare progresiva de forte. Energia criti cea mai mare parte in acest spatiu larg, (spatiul mistificatiei, spatiul ,imputarilor nechibzuite*) care inconjoara spatiul mai dl restrns al operei (al adevarului). Am vazut cum analizea (sau cum nu analizeaza) comediile lui Caragiale. Tot ce discuta