7.

EPIDEMIOLOGIA PSIHIATRIEI

Definitie

Epidemilogia psihiatrica reprezinta ramura psihiatriei ce se ocupa cu studiul cantitativ al

distributiei si al cauzelor tulburarilor psihice in populatia generala.
! principala furnizare a datelor privind raportul concret sanatate/boala mintala,
morbiditatea prin boli psihice, factori etiopatogenici ai b psihice, factori de risc, etc

Contributii ale studiilor epidemiologice:

- se bazeaza pe grupuri populationale nu pe indivizi;
- precizeaza intregul spectru calitativ si cantitativ al manifestarilor unei boli;
- stabilirea caracteristicile evolutive si riscul morbid al unei boli;
- construirea conceptuala a diagnosticului si clasificarii bolilor psihice;
- ajuta la adoptarea unei politici organizatorice coerente, eficiente si in concordanta cu
nevoile de asistenta ale populatiei;
- ajuta la elaborarea de masuri cu caracter profilactic adresate patologiei psihiatrice.

Epidemiologia psihiatrica vizeaza cel putin 7 domenii principale:

1. studii privind tendintele istorice ale variatiilor frecventei bolilor in populatie;
2. stabilirea naturii si relatiilor dintre afectiunile psihiatrice dintr-o comunitate si problemele
de sanatate generale;
3. analiza serviciilor de sanatate (cost/eficienta);
4. cercetarea riscurilor individuale de imbolnavire;
5. descrierea clinica si completarea cunostintelor privind evolutia boliilor;
6. identificarea sindroamelor in grupuri populaţionale;
7. determinarea cauzelor imbolnavirii si a factorilor sanogenetici ( mediu, locuinta,conditii
de munca etc. - ce contribuie la mentinerea starii de sanatate) intr-o colectivitate.

Aspecte practice ale psihiatriei sunt influentate de rezultatele studiilor epidemiologice, cum ar fi :
- spatiul acordat diferitelor afectiuni in tratatele de specialitate;
- stabilirea tematicii manifestarilor stiintifice;
- aprovizionarea cu medicamente psihotrope la nivel national;
- elaborarea programelor de cercetare stiintifica psihiatrica.

Necesitatea studiilor epidemiologice se impune si datorita faptului ca datele epidemiologice

dintr-o tara nu sunt aplicabile in alte tari datorita :
 variatiei transculturale ale bolilor psihice;
 situatiilor economico-sociale diverse;
 criteriilor diferite de clasificare si diagnostic (chiar daca exista un limbaj nosologic
comun impus prin clasificarea nationala tip ICD si DSM );
 metodologiei diferite de studiu.

Epidemiologia psihiatrica foloseste 3 metode principale de investigatie:

1. metoda activa prin investigarea directa a unor esantioane cu/fara metoda screeningului;

1
 2. metoda pasiva prin prelucrarea datelor aflate in evidentele primare ale retelei de
asistenta psihiatrica; dezavantajul acestei metode: inregistreaza doar cazurile care sunt in
evidentele retelei de psihiatrie nu si pe cele care ar putea sau ar trebui tratate;
3. metoda combinata – furnizeaza datele cele mai apropiate de adevar; elimina din erorile
aplicarii izolate a celor 2 metode anterioare.

Conform Kaplan principalele tipuri de studii clinice si epidemiologice sunt :

- observationale in care este urmarita evolutia naturala a bolii, fara nici un fel de
interventie;
- experimentale in care o parte sau toti factorii studiati sunt controlati de investigator. Cele
mai multe studii sunt experimentale dar deoarece variabilele implicate in aria bolilor
psihice sunt foarte multe si dificil de controlat , aceste studii nu sunt usor de realizat .

Diferitele aplicatii ale epidemiologiei depind de 3 nivele de investigare care pot fi grupate astfel:
sursa neidentificata

1. nivelul descriptiv = studii care produc estimari de baza ale ratelor boliilor in populatia
generala ajuta la:
a. diagnosticul comunitar – studiile epidemiologice incep prin estimarea ratelor bolii intr-o
populatie data; asigura un fundament pentru intelegerea poverii bolii in populatii
generala, amestecul de boli prezent si intinderea cazurilor netratate intr-o comunitate;
b. completarea tabloului clinic :
- raspunsuri mai precise la intrebari precum cele legate de diagnosticul comunitar si
prevalenta bolii pot fi obtinute numai cu o evaluare standardizata care poate stabili
diagnosticul unui mare numar de indivizi;
- tabloul clinic complet al bolii poate fi studiat prin caracterizarea cazurilor subclinice
sau usoare, prin studierea rudelor pentru a stabili incidenta familiala a afectiunii si
prin urmarirea evolutiei ulterioare a bolii pentru a-i determina cursul si prognosticul.
c. identificarea sindroamelor – in mod similar, anumite afectiuni pot apare intr-un lot
populational care nu au fost detectate in studii care au avut loturi luate doar din populatia
ce se prezinta in clinica;

2. nivelul analitic – studii care exploreaza baza variatiilor in proportia bolilor printre diferite
grupuri pentru a identifica factorii de risc care pot contribui la dezvoltarea tulburarii ajuta la:
a. evaluarea riscului individual legat de unele caracteristici cum ar fi saracia, densitatea
populationala, locuinta precara, factori genetici, nutritionali sau alte riscuri familiale sau
agenti toxici si infectiosi pot avea densitate mai mare in astfel de conditii.
b. studii istorice – identificarea factorilor de risc poate fi mai usoara daca sunt descoperite
cateva variatii istorice.

3. nivelul experimental- studii care testeaza asocierea prezumptiva intre factorii de risc si o
afectiune si cauta sa reduca incidenta bolii prin controlul factorilor de risc. Ajuta la:
a. identificarea cauzelor – odata cu demonstrarea factorilor de risc, se poate intervenii si
astfel influenta aparitia/evolutia bolii;

2
 b. activitatea serviciilor de sanatate – metodele epidemiologice sunt de obicei luate ca ghid
in preventia primara dar pot fi folosite si in preventia secundara, prin diagnosticul
precoce si tratamentul eficient al persoanele care au dezvoltat simptomele bolii.

Diferentele de morbiditate inregistrate depind si de structura populatiilor studiate: urban/rural,

grupuri etno-culturale, zone geografice, nivel socio-economic.

In afara studiilor transversale, cele longitudinale analizeaza tendintele evolutive ale morbiditatii
inrt-o populatie.

Studiile desfasurate atat in tara, cat si in strainatate au relevat ca:

- frecventa patologiilor evidentiate este cu atat mai apropiata cu cat metodologia adoptata este
mai asemanatoare;
- patologia psihiatrica este mai frecventa in mediul urban decat in cel rural (datorita
proceselor de dezvoltare, industrializare, urbanizare), mai ales in cazul patologiei reactive
(nevroze);
- frecventa patologiei reactive (marginale) e mai frecventa la femei
- pe masura inaintarii in varsta, frecventa tulburarilor psihice creste (mai ales pe baza
afectiunilor de etiologie organica);
- frecventa bolilor psihice majore (psihoze afective, schizofrenii, deliruri cronice, demente si
retarduri mintale) este remarcabil de constanta de la o tara la alta;
- patologia psihiatrica marginala evidentiaza mai multe cazuri cu cat asistenta psihiatrica e
mai bine dezvoltata si mai uniform repartizata teritorial;
- accelerarea ritmului de viata determina „stresul endemic” care actioneaza asupra indivizilor
si peste care se suprapun factori stresanti specifici, cu caracter personal ( evenimentele de
viata ), contribuie la manifestari patologice in mare masura independent de eventualele
trasaturi premorbide ale persoanei respective;
- dezorganizarea sau disfunctia familiala in copilarie reprezinta un factor de risc pentru boala
psihica la adult; la fel cum si cei necasatoriti, divortati , vaduvi par sa fie mai expusi
afectiunilor psihice – din sfera reactiva .

Studiile epidemiologice:
 aduc date despre: structura psihopatologica, factorii de risc ai bolii psihice
 nu sunt solutia problemelor de sanatate mintala
 nu dau date despre mecanismele imbolnavirii psihice
 nu pot preveni, nici rezolva terapeutic cazurile depistate
 reprezinta punctul de plecare pentru cercetari:
- clinice – pe grupuri de bolnavi depistati in pop generala

3
 - profilactice – de prevenire activa a aparitiei de cazuri noi de boala pe baza
cunostintelor acumulate

Studiile populationale in psihiatrie reprezinta un tot unitar al celor 2 faze: constatarea si actiunea.