Afecte, emoţii, sentimente

Emoţiile negative în viaţa

noastră; este oare prea târziu să
ne schimbăm?
Carl Gustav Jung, James Hillman,
Joe Henderson, Silvan Tomkins,
Louis Stewart, Joan Chodorow

Prof. univ. Dr. Mihaela Minulescu

Emoţii fundamentale, experienţe
fundamentale
Jung, 1907: emoţiile sunt o sursă a
valorii, imaginaţiei, energiei şi suport pentru
o nouă conştiinţă.
Tomkins,1962, Affect, Imagery,
Consciousness: introduce ipoteza
evoluţiei afectelor: există un set specificat
de emoţii care au funcţii specifice.
Afectele sunt sistemul primar biologic
motivaţional şi înnăscut la mamiferelor
superioare şi la om; ele nu numai amplifică
pulsiunile, ele motivează memoria,
percepţia, gândirea şi acţiunea.
Inconştient arhetipal, inconştient
personal, conştietizare
Hillman, 1960, 62: pornind de la teoria
arhetipală a lui Jung,
ajunge la concluzia că orice emoţie
fundamentală trebuie să aibă propriul său
sistem simbolic de stimulare.
Acest sistem specific este parţial
inconştient şi parţial conştient.
Partea conştientă constă din
anumite situaţii de viaţă tipice care sunt
pretabile să stârnească o reacţie emoţională
/ trăire similară majorităţii oamenilor.
James Stewart: 7 situaţii de viaţă
prototipice
Pierderea şi asociată ei, ca emoţie tipică,
tristeţea
Necunoscutul asociat cu teama, frica
Restrângerea autonomiei asociată cu mânia
Respingerea asociată cu dezgustul sau
ruşinea
Neaşteptatul asociat cu activarea , activarea
energetică (emoţională)
Familiarul şi asociat lui bucuria
Noutatea şi asociată ei interesul.
Aspectul inconştient
Este reprezentat de acele arhetipuri, imagini
primordiale care stau la fundamentul
psihicului şi care corespund acestor 7
tipuri de situaţii existenţiale:
» vidul,
» abisul,
» haosul,
» alienarea,
» dezorientarea
» iluminarea
» insightul
Vidul – pierdere – tristeţea ca afect
arhetipal
Pierderii îi corespunde la nivel arhetipal,
vidul. Există un tip de experienţă virtuală
definită ca trăirea vidului şi o emoţie
asociată, tristeţea primordială.
Când, în trăirea psihică actuală, se
întâlnesc situaţia existenţială a pierderii şi
vidul interior, cele două aspecte se unesc
pentru a forma un stimul simbolic care
eliberează o emoţie specifică, în acest caz
tristeţea, anxietatea, angoasa în funcţie şi
de tipul de pierdere şi de situaţia
individuală.
Imaginile (afective) arhetipale,
transpersonale acţionează ca
vehicule pentru rezolvarea
problemelor emoţionale foarte
personale ale vieţii. Ele se manifestă
prin intermediul complexelor al căror
factor formator sunt.
 De ex, Cx. matern
se bazează pe imaginea afectivă
arhetipală a Marii Mame şi
începe să ia formă în acele
momente în care trăirea
emoţională a mamei de către
copil coincide cu natura
emoţională a arhetipului;
mama este apoi percepută prin
imaginea afectivă arhetipală.
Mai apoi, se vor adăuga
conţinutului acestui complex
experienţe (trăiri) ulterioare care
sunt similare ca tematică
Pollock,
1951
Condiţie arhetipală: Situaţie existenţială Afecte primare,
imaginea arhetipală a... tipică; tip de experienţe primitive, arhetipale
actuale

vidul pierderea tristeţea

abisul necunoscutul teama
haosul restrângerea mânia
autonomiei
alienare respingerea dezgust/
ruşine
dezorientarea neaşteptatul excitare, stârnire

iluminarea familiaritatea bucuria

Insight-ul noutatea interesul
Primele 5 tipuri de imagini arhetipale
şi emoţiile fundamentale care le
însoţesc subliniază condiţia de criză
existenţială.
Celelalte sunt de natură să permită
ieşirea din criză prin energizare şi,
ulterior prin creativitate în raport cu
viaţa.
La începutul începuturilor vieţii psihice
umane, miturile şi religia identifică o
matrice de imagini proteice,
simboluri ale pre-creaţiei,
care deţin potenţialul pentru
ceea ce va fi creat în pasul
următor: abisul, vidul, haosul,
alienarea, dezorientarea.
Vidul: imensitatea
oceanului şi
vastitatea spaţiului
gol
Griul oceanului, Pollack, 1953
Abisul: abisul
profund al timpului,
cavernele şi
profunzimile
nesfârşite ale mării,
cerul înstelat
Polii albaştrii, Pollock, 1952
Haosul: natura
multiplă şi
fecunditatea informă
creatoare de
confuzii a vieţii
Alienarea: răceala
de gheaţă a
golului, spaţiul
cosmic lipsit de
viaţă a universului
străin, de neînţeles
dezorientarea:
profunzimea întunecată a
nopţii fără lună în care
omul pare a se pierd în
lipsă de repere, pierderea
orientării interioare în faţa
valurilor de voci interioare
şi proiecţiilor.
iluminarea:
revelarea
apartenenţei la
lumea interioară
a Sinelui, cu
profunzimile şi
abisurile, dar şi
cu bucuria
sensului
imanent, ascuns
şi a acceptării
Insight-ul, noutatea
care eliberează
interesul pentru...,
curiozitatea
descoperirii şi creaţiei
Imaginile şi simbolurile primordiale
sunt sursă pentru emoţiile fundamentale,
bazale
Dacă ne imaginăm în abisul iadului, în
prezenţa demonilor şi a răului, apare
teroarea... la fel dacă visăm un astfel
de loc
Dacă reuşim să trecem prin acest
abis, ajungem la Muntele sfânt al lui
Dante.
Este şi drumul procesului de vindecare prin
“asumare”.
Aceste imagini primordiale pot fi utilizate,
asumate şi “trecute” în simboluri ale
vindecării şi întregirii.
Iar acest proces de asumare şi
vindecare se poate pune în joc pentru
fiecare simbol; aceste imagini pot fi
utilizate ca simboluri ale vindecării şi
întregirii, înţeleasă ca individuare, drum
spre completitudine asumată,
conştientă.
Trăirea, experimentarea, aducerea
conştientă în viaţă a afectelor şi
umanizarea lor prin asumarea lor
treptată la nivelul eului are loc cu
participarea tuturor funcţiilor şi
conduce implicit la dezvoltarea
eului.
Aceste funcţii vor fi a-propriate,
masterizate şi dezvoltate
asigurând creşterea spre condiţai
eului înţelept.
Dezvoltarea afectelor fundamentale
conduce şi susţine acţiuni umane foarte
diferenţiate simbolic care apar a fi
energizate şi modelate de combinaţii
specifice de afecte.
Aceste combinaţii includ:
Acţiuni ceremoniale de rugăciune şi
adorare
Acte expresive care oglindesc
frumuseţea naturii
Gesturile formal emfatice care
punctează argumentul scolastic,
ordonator
Obiceiurile sociale care mediază relaţiile
umane.
Asumarea abisului înseamnă
asumarea intuiţiei:
Poţi să fii singur pe marginea abisului,
sau să cazi în abis, în lumea
intangibilului.
Omul primitiv s-a eliberat de teamă
prin ritual. Ego-ul se poate elibera
sumându-şi conştient funcţia intuiţiei.
În plan spiritual atitudinea de tip
religios.
Trăirea vidului
înseamnă implicarea simţurilor.
Trăirea vidului este sentimentul fizic de
gol
şi aduce ca apercepţie ideea de
tangibil.
Funcţia eului pusă în joc este cea
a perceperii
iar în plan spiritual nevoia de
estetic.
Trăăirea haosului mobiliează
funcţia ordonatore - logică
Trăirea haosului este sentimentul de
confuzie, frustrare şi mânie.
Depăşirea haosului înseamnă găsirea
ordinii, a unei ordini cantitative, care
pune limite tangibile, practice,
cantitative .
Funcţia eului este gândirea
Iar dezvoltarea în plan spiritual
aducecultivarea atitudinii filosofice.
Trăirea alienării înseamnă asumare
transformării emoţiilor în sentimente

Trăirea alienării este respingerea reală pe

care o resimţim ca dezgust, dispreţ iar,
când dezgustul se întoarce spre tine însuţi
îl numim ruşine...
Omul primitiv şi copilul are nevoie de
ordine în relaţionarea cu obiectele lumii.
Funcţia eului care este pusă în joc este cea a
afectivităţii, a sentimentului.
ÎN plan spiritual se dezvoltă atitudinea
socială.
 Trăirea dezorientării conduce spre
asumarea conştientă a propriei persoane
ca reper fundamental – punctul arhimedic

Trăirea dezorientării este momentul

neaşteptat, suspendat care te
striveşte prin dezorientarea totală.
Primitivul îi face faţă încercând să se
orienteze şi să reflecteze.
Ceea ce se poate câştiga la nivelul
eului este conştiinţa de sine şi, în plan
spiritual, atitudinea psihologică.
Toate funcţiile evolutive, spirituale şi
creative ale psihicului conştient, care includ
funcţiile creative ale eului precum şi
atitudinile culturale simbolice

apar să fi evoluat din trăirea

bucuriei şi a interesului, pe măsură ce
acestea au modelat şi transformat afectele
asociate crizei şi supravieţuirii (teamă,
tristeţe, mânie, dezgust) şi afectul de
orientare – excitare.
 Bucuria asumată conduce spre eului înţelept
care pune lucrurile în legătură, Eros

Iluminarea în faţa a ceea ce este trăit ca

familiar aduce bucurie.
Omul primitiv şi copilul trăiesc acest spaţiu
a bucuriei în conectarea la bucuria
existenţei în sine şi prin joc.
În planul eului înţelept, funcţia care
evoluează este cea a Erosului care ne
pune în legătură cu tot ceea ce există, o
identitate asumată conştient. În plan
spiritual, se dezvoltă imaginaţia. Nu
fantezia ci imaginaţia activă.
 Asumarea insight-ului conduce spre eul înţelept
care dă sens diferenţiat lumii

Isight-ul, această totalitate de sensuri

diferenţiată suportă efortul de
schimbare, transformare şi
curiozitatea.
La nivelul eului înţelept, apare
valorizată funcţia logosului înţeleasă
ca discriminare de sensuri asumate şi
atitudinea spirituală este cea de
explorare.
Creativitatea umană: Sinele are
nevoie de om pentru a-şi continua
opera creativă
în realitatea spaţio-temporală
spune Jung.
Bucuria este sursa arhetipală pentru
joc, imaginaţie şi construcţie.
Interesul este sursa afectivă pentru
curiozitate, explorare şi dezvoltarea
creativă.
Imaginaţia creatoare ca funcţie
umană conştientă:
Imaginaţia face ca,
în locul unei trăiri directe a
emoţiei crude,
să se creeze imagini
simbolice şi poveşti care vor exprima
emoţia respectivă într-un mod care
poate fi suportat.
Imaginaţia este modelată mai ales de
emoţiile de bucurie şi modelează şi
transformă emoţiile de criză.
Imaginaţia tinde să treacă (ontogenetic şi
filogenetic) prin jocul spontan al bucuriei, la
miezul arhetipal al unui anume complex
producător de tulburări.
De exemplu, metaforic, “lumina de la
capătul tunelului”, “iluminarea cu întuneric”,
viziuni spontane de lumină în mijlocul unei
perioade foarte întunecate..
Tristeţea, mâhnirea, angoasa conduc
spre o imaginaţie a frumosului,
esteticului exprimată prin artă.
Teama, teroarea conduc spre o
imaginaţie a sacrului şi medierea lor
prin bucurie conduce spre
întemeierea în sensurile sacre.
Frustrarea, furia conduc spre
imaginaţie foilosofică şi ordorare
transcendentală, spre descoperirea
lui unus mundus şi înţelegerea
sincronicităţii.
Dezgustul, dispreţul şi ruşinea prin
imaginaţia relaţională compensatorie
modelează o lume mai bună în care
empatia pentru sine şi pentru celălalt
iau locul dezinteresului.
Surpriza şi stârnirea exprimate
simbolic prin imaginaţie conduc spre
conştiinţa auto-reflexivă.
Este iminentă o mare schimbare a
atitudinii noastre psihologice. Este
sigur acest lucru. Avem mai multă
nevoie de psihologie, de o mai mare
înţelegerea a naturii umane pentru că
singurul pericol real care există este
omul însuşi. El este marele pericol şi
suntem în mod tragic inconştienţi de
acest lucru. Nu ştim nimic despre om.
Suntem departe de acest lucru.
Psihicul trebuie studiat pentru că
noi suntem originea oricărui rău care
va veni.
Schizofrenia: activarea imaginilor arhetipale şi
sensul procesului de re-organizare

John Perry
când în psihic se manifestă ideaţia
psihotică, nu se face simţită legătura
imageriei cu contextul ei emoţional pentru
motivul că Cx. au fost dezintegrate şi
fragmentate şi imaginile arhetipale
rădăcină ale complexelor au fost activate în
afara contextului lor obişnuit ca şi
componente nucleare ale acestor
complexe.
În acest proces, activitatea producătoare de
mituri reprezintă o fază în procesul în care
reorganizarea are loc la cele mai profunde
nivele pentru a realinia motivaţiile şi
fundamentele structurii psihice a individului.
“gânduri care ies din cap”
activarea imaginilor arhetipale şi
procesul de reorganizare
H.S. Sullivem, A. Boisen
"mase întregi de experienţă de viaţă sunt
reorganizate" în cursul acestei furtuni
psihotice:
Imageria de tipul celei mitice are de a face
cu problemele centrale în termeni de
afirmaţii centrale. Esenţele vieţii emoţionale
sunt manipulate de imageria universală
care aparţine tuturor oamenilor şi
timpurilor. De aici nivelul înalt - de fapt
profund - al reorganizării.
Individul este liber să se reconecteze cu
acele preocupări şi probleme specifice
vieţii sale personale obişnuite numai după
ce aceste imagini afective arhetipale îşi
ating obiectivele,. Individul revine dar cu o
nouă perspectivă, un nou mod de a
experimenta (trăi) oameni şi lucruri, cu noi
preocupări şi noi investiri în relaţii. Astfel,
fructele acestui proces pot fi considerate ca
soluţii potenţiale ale problemelor
emoţionale. Ele aşteaptă reconectarea cu
problemele specifice prezente ale vieţii
cotidiene.
...

Altfel spus, imaginile afective -

arhetipale aşteaptă un tip de re-
inserţie în contextul lor natural din
complexe şi a implicării lor proiective
în viaţa exterioară. Prin aceste relaţii
(legături) emoţionale şi în cursul
timpului, ele devin treptat explorate,
înţelese şi re-asimilate în structura
conştientă a personalităţii....
personalitatea pre-psihotică
În acest sens, termenul de boală nu mai
trebuie legat de condiţia acută (agitaţia
psihotică acută), ci de personalitatea pre-
psihotică, care reprezintă condiţia nevoii de
o profundă reorganizare.
Procesul de re-înnoire care apare în fazele
psihotice acute poate fi considerat ca
modul natural de a stabiliza corect lucrurile.
Chiar dacă acest proces compensativ
poate deveni o agitaţie masivă, turbulenţa
este un pas pe drumul către o viaţă
emoţională mai împlinită.
Fragmentarea complexului în
condiţia pre-psihotică
Fragmentarea complexului înseamnă de exemplu,
separarea afectului, pierderea lui.
În cursul terapiei schizofrenicului, apar instanţe în
care se conectează imageria de tip mitologic cu
preocupările emoţionale şi conflictele acestor
persoane şi altor persoane.
Perry le consideră ca puncte nodale cruciale în
munca terapeutică, "momente de înţelegere";
împrejurări excitante în care un tip abstract de
expresie simbolică, brusc ajunge să atingă o
problemă critică din viaţa individului şi afectul
apare în joc într-o revărsare sau eliberare bruscă
şi dramatică.
Afect şi imagine arhetipală
Modelul teoretizat de Perry se referă la relaţia
dintre afect şi imagine:
1. jocul imageriei simbolice conduce la afectul care
fusese separat şi pierdut din vedere în ruptura
schizofrenică;
2. imediat ce imaginea se asociază cu problema
personală pe care o simbolizează, afectul inundă
şi conţinuturile întregului complex se fac
cunoscute.
Este mai mult decât o restaurare a complexului din
fragmentarea sa. Este mai degrabă o activare şi
există astfel (potenţial) o nouă posibilitate de a-l
rezolva.
3. întreaga problemă din conflict este acum
pusă într-un cadru de separare a opuselor
la o scală cosmic-mitologică şi are loc o
rezolvare a acesteia printr-o modalitate
simbolică. O astfel de rezolvare la nivel
simbolic pare să fie un pas pe calea spre
integrarea în termenii creşterii capacităţii
de manipulare a problemelor emoţionale;
4. o astfel de rezolvare pare să constituie
abilitatea de rezolvare de probleme a
psihicului subliminal - care se face
manifestă chiar în timpul episodului
psihotic.