Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 1

Misiva a doua

Dragul meu drag, miroase-a nebunie


În fiecare stea din galaxie.
Hai să te-nchid în sfânta mea chilie,
Să te hrănesc cu ceaţă argintie!

Dragul meu drag, în dimineaţa-n care


La mic dejun ţi s-a servit uitare,
Prin alte lumi înfulecam comete
Spre firmament, în spate la egrete.

Mi se părea c-aveau aripi de ceară


Şi că-n curând cu mine or să piară.
Dar ne salvă un iz de scorţişoară,
De la conacul tău cel de la ţară,

În care cărăbuşii cei obezi


Parcă-ţi cereau să nu mai lăcrimezi,
Ci o plăcintă de dovleac să-mi coci,
Să-ţi iei acvariu cu vreo nouă foci,

Sau, poate, cea mai mare-absurditate:


Să-mi spui o vorbă, două, pe-nserate.

19 septembrie 2012

S-ar putea să vă placă și