Sunteți pe pagina 1din 6

III. Iubirile divine Unirea lui Zeus, demiurgul, cu Hera, mama universala a sufletelor, ascunde ntregul mister al creatiei.

Orice esenta complexa este, dupa Proclus, produsul a trei principii fundamentale: finitul, infinitul, mixtul. Finitul permite fiintei sa se determine, sa se aseze, i da existenta proprie si independenta; infinitul permite fiintei sa se detaseze de principiul sau, sa se distinga. Infinitul si finitul unite de catre principiul superior, care este cauza fiintei, dau mixtul, care readuce n felul acesta fiinta constituita catre principiul sau, o ntoarce catre autorul sau. Snt deci trei momente ale fiintei: existenta proprie, separatia, conversiunea. Raportul ntre o esenta si principiul sau nu este un raport de generatiune, ci de participare: ntre Inteligenta si Suflet, Inteligenta n sine, ca unitate, nu este participabila; exista nsa o pluralitate de inteligente care se reduc la Inteligenta prima; si Sufletul purcede, nu din Inteligenta n sine, ci dintr-o inteligenta particulara . Zeus, ca orice esenta, este ternar: n masura n care esenta sa ramne imuabila si asemenea ei nsisi, este Tata; n masura n care aceasta esenta tinde sa produca, este fecunda, de o fecunditate inepuizabila si infinita, el este Creator; el este, n fine, Inteligenta, si prin aceasta este "mixtul", forta de atractie care readuce catre demiurg toate fiintele care au iesit din el. Or, mitul da acestei fecunditati creatoare a lui Zeus demiurgul numele de Ilera. Mitul separa ceea ce este de fapt unit; el transforma n sotie fecunda a lui Zeus principiul de fecunditate al Inteligentei. Iar copiii pe care Hera i va darui lui Zeus snt toate fiintele care vor iesi, prin purcedere si participare, din Inteligenta demiurgica si, prin asemanarea lor cu aceasta, se vor ntoarce catre ea dupa ce sau despartit. In hierogamie, Zeus reprezinta fiinta creatoare n esenta si permanenta ei: monada, determinarea, finitul; Hera reprezinta aceeasi fiinta creatoare n fecunditatea sa, care implica dualitate, separatie (Ilera este dyada), n asteptarea momentului n care, daca se poate spune asa, emanatiile fiintei se vor rentoarce la ea. In mitul homeric, Zeus simte trezindu-se n el dragostea divina, ca si cum aceasta dragoste providentiala si creatoare n-ar fi eterna, necontenita. Insa mitul, nca odata, face sa nceapa si sa se sfrseasca n timp ceea ce, n eternitate, nu ncepe si nu se sfrseste. Faptul ca scena se petrece pe Ida, adica in lacasul divin al ideilor, arata ca este vorba de o unire consumata deasupra lumii terestre. Hera este culcata la pamnt, pentru ca este o treapta sub Zeus, pe scara fiintelor; nsa dragostea lui Zeus care o cuprinde n bratele sale nseamna ca demiurgul readuce la el toate fiintele iesite din el.

FEMEIA EMINESCIAN - NTRE MARIA FECIOARA I PROSTITUATA SACR Spre deosebire de Simon Magul, cu a sa Elena prostituata, Eminescu caut Arhetipul pur al Femeii. Dar dac Elena = nelepciunea divin, oare nu a devenit pur prin paroxismul-vehemen al impuritii? Oare femeia eminescian nu este demonulmaterie, deczut (i, paradoxal, dar n logica eminescian mitic, de tip contrastiv

nlat) pn la Revelaia Arhetipului? Oare nu asta nseamn Dalila demon (Lucifer) nlat pn la Demiurg-demiurgie? Cci cu dorul tu demonic va vorbi clugrete, / Pe cnd craiul cel de pic de s-arat, pieptu-i crete, / Ochiul ngheat i-l umplu gnduri negre de amor / i deodat e vioaie, st picior peste picior, / acel sec n judecata-i e cu duh i e frumos. Acest pasaj, ca orice pasaj de poezie eminescian, are ermetismul su iniiatic. Femeia rspunde clugrete, dorului demonic cu alte cuvinte, rspunde energiei demiurgice (dorul demonic, care cheam lumile din sure vi de chaos), printr-o atitudine profund spiritualizat, adecvat energiei care o solicit, n cmpul Eros. Rspunde pe msur la atitudine puternic energizat (dor), prin atitudine puternic spiritualizat, prin ascez (clugrete). S-ar putea spune c acesta este planul reaciei uranice. n schimb, nu-i uit menirea resurecional, de re-energetizare a ciclurilor deczute craiul de pic este Monarhul deczut, picat. i atunci, atitudinea ei este prompt pieptu-i crete (deci, acumuleaz, pentru a transmite-jertfi, ntru o nou creaie, prana sacr, sau pneuma grecilor), privirea-ochi devine aceea a Luceafrului ochi ngheat, cu gnduri negre de amor (s ne amintim cum suna versul Luceafrului Sub raza ochiului senin () Cu farmecul luminii reci i ochii mari i minunai () Ca dou patimi fr sa / i pline de-ntuneric). Crucea sexual-demonic (picior peste picior) va transcende n Crucea Demiurgic pentru c efectul n-crucirii este transgresarea secului n plin de duh fertil, frumos. Instrumentul transgresrii este fora ei spiritual, de tip demiurgic prin fora judecii (Spiritului), ea readuce craiul de pic n lumea sa victorioas Rege ocult, Mag-Ahman, n Vrful Muntelui. Acesta este planul reaciei pneumatice, re-edenizante (dup cum afirm Adrian Bucurescu, n articolul Grdinile vrjite, din Mitologie romn, nr. 204 al rev. Strict secret, 22-28 martie 1994 - geii vorbeau despre Akos-Samenos, Grdina Divin, refcut n spaiul terestru prin rugciunea lui Zalmoxis. n aceast grdin vrjit crete Floarea focului. Iat, deci, c aciunea de re-edenizare, prin fora pneumeiprana, a Dalilei-Prostituata-Sacr, i aciunea de re-edenizare a cuplului ctatregsit, Ctlin-Ctlina, i au originea tocmai n starea de rugciune re-edenizant a lui Zalmoxis). Femeia venic trdtoare este materia (Prakrti), care venic trdeaz - dar finalitatea trdrii totale este Revelaia Netrdatei Esene (Purusha), Arhetipul Femeie, de dincolo de toate trdrile, implicate n orice demiurgie: de dincolo de toate prsirile (Te-ai dus, i-am neles prea bine / S nu m in de pasul tu, / Pierdut vecinic pentru mine, / Mireasa sufletului meu: paroxismulprsirii-trdare, n cadrul Vrtejului fenomenal, duce la starea de nunt mistic, a sufletelor, eliberate de karma trupurilor: mireasa este starea paradoxal de unire mistic ntru venicie, este Mireasa-Moarte, Mireasa Iniiatic (Revelaia). Femeia venic trdtoare este materia (Prakrti), care venic trdeaz - dar finalitatea trdrii totale este Revelaia Netrdatei Esene (Purusha), Arhetipul Femeie, de dincolo de toate trdrile, implicate n orice demiurgie de dincolo de toate prsirile (Te-ai dus, i-am neles prea bine / S nu m in de pasul tu, / Pierdut vecinic pentru mine, / Mireasa sufletului meu paroxismul-prsirii-trdare, n cadrul Vrtejului fenomenal, duce la starea de nunt mistic, a sufletelor, eliberate de karma trupurilor mireasa este starea paradoxal de unire mistic ntru venicie, este Mireasa-Moarte, Mireasa Iniiatic (Revelaia). Ea devine Mireasa Ocult, Calea de Izbvire (Steaua mrilor, deasupra valului ce ne bntuie - II-37), prin prsirea, de fapt, a Vrtejului (fenomenal) i-o s-mi rsai ca o icoan / A pururi verginei Marii, / Pe frunte ta purtnd coroan - / Unde te duci? Cnd o s vii?

(I-92). Icoana verginei Marii trimite la mistica trupului feminin - Demeter-Cybelle, venic de neatins n esena ei creatoare. Prsirea, paradoxal, spre unde-niciunde, pentru o venire ntr-un cnd-nicicnd, duce la decantarea-rmnerea, ocult, a esenei nelepciunea divin - Pe fruntea ta purtnd coroan (coroan pe care Ea o transmite, prin nunta mistic, fiului ei spiritual Hristosul-Alesul). Deci, Prostituata Sacr (Dalila-Maria din Magdala), este vehemen din care rmne senina esen pururi vergina (de neatins) Marie-Demeter, aparinnd att misterului eleusin, ct i misterului cretin. Plecarea-trdarea este mistic, nemotivat absolut. Unde te duci? (plus de ce te duci?), Cnd o s vii? (plus de ce ai plecat). Pur i simplu deodat trece-o cugetare. / Un vl pe ochii ti fierbini / E-ntunecata renunare, / E umbra dulcilor dorini. O sintez a contrariilor (renunare-dorin, de fapt, renunarea la fosta Elen-prostituat, pentru Mistica Prostituat) prin vehemena paroxistic a trdrii, rmne Venica Vergin Maria - ntru statornicie divin. Amprenta-vl o desemneaz co-demiurg[[7]].

Faust Copilul divin este un simbol al sinelui teleologic, pe care omul, n evolutia sa psihologica, ncearca sa-l refaca la un nivel superior. Desi individuatia este un proces ce presupune separarea n componente functionale a sinelui originar, individul nu este parasit niciodata de nostalgia starii de totalitate, pe care o resimte ca pe un paradis pierdut. Regresia la senzatia de fuziune initiala este ntotdeauna un prilej de reconectare la sursele vitale ale fiintei de adncime, ce permite un nou nceput, o noua iesire n existenta. Dar adevarata regasire de sine este cea n care individul reuseste sa reintegreze ntr-un tot componentele scindate ale personalitatii sale. Sinele matur, sinele teleologic poate fi obtinut printr-o conjunctie a constiintei si a inconstientului, a partilor antagoniste ale aparatului psihic (eul si anima, persana si umbra), simbolizata printr-o nunta alchimica. Clamnd puterile unui demiurg, care recreeaza fiinta umana ntr-o ipostaza superioara celei actuale, alchimistul anticipeaza n fond o fecundare in vitro. Ca acesta este substratul simbolisticii alchimice o dovedeste personificarea combinatiei elementelor ca o nunta mistica ntre doua principii opuse, Regele si Regina, Soarele si Luna, din care ia nastere Regele tnar, copilul divin. Mefisto, dornic sa se instruiasca n tot ceea ce concureaza atributele lui Dumnezeu, aflnd ca Wagner ncearca sa prepare un om, se ntreaba "Un om? - si ce pereche-ndragostita/ Ati ncuiat sa procreeze-n horn?". Spirit pur, substanta imateriala, Homunculus nu are un trup si nici consistenta. De aceea, scopul sau secret n noaptea valpurgiei clasica va fi sa dobndeasca materialitate, asa cum nsusi Faust trebuie sa ajunga sa realizeze nunta alchimica nu doar prin simboluri, n Athanor, ci printr-o conjunctie psihologica concreta. Uniunea lor provoaca un cutremur, personificat de Goethe n Seismos, zeu ce modifica geografia Farsaliei. Un munte urias se nalta n mijlocul cmpiei si pe vrful acestuia Faust si va ntemeia castelul nuntii sale cu Elena. Muntele sacru din care izvoraste aurul imortalitatii este spatiul sinelui. Faust atinge unitatea mistica a sinelui prin casatoria simbolica cu Elena. Cei doi reprezinta polii complementari ai universului si ai vietii psihice. Ei snt Regele si Regina din procesul alchimic, Sol si Luna a caror ntlnire provoaca sinteza chintesentei filosofale. Goethe gndea nunta lor ca o ntlnire ntre Nord si Sud, ntre arta romantic-crestina si arta clasica pagna, ntr-o poetica de tip neoclasic. Opus magnus nu mai

este un proces chimic, ci unul psihologic, ce desemneaza reuniunea dintre eu si anima ntr-o totalitate psihica superioara, care este sinele.

Ion Barbu Nun i stea pot s l denumeasc tot pe Hristos, cci soarele i luna care particip ca nai la nunta eroilor din basme sunt de fapt, n mod tradiional literar, ntruchiparea simbolic a lui Hristos i a Maicii Domnului, care au fost prezeni la nunta din Cana Galileii. De aceea, n acord cu tradiia romneasc, la nunta ciobnaului din Mioria, Soarele i luna / Mi-au inut cununa (cununa muceniceasc), iar la nunta lui Clin, din poemul eminescian, sunt prezeni Nunul mare, mndrul soare i nuna, mndra lun. n timp ce steaua este simbol mesianic nc din Vechiul Testament, anunnd Naterea Domnului pe pmnt: l vd, dar acum nc nu este; l privesc, dar nu de aproape; o stea rsare din Iacov (Num. 24, 17). Aa nct sensurile mistice ale poemului barbian nu pot fi ignorate, n ciuda limbajului cu totul neobinuit, ne-tradiional. Riga Crypto, provenind din regnul vegetal, viseaz la un ideal mai presus de datul su creatural, la o nunt trupeasc. El devine astfel simbolul aspiraiei spre idealul erotic, al materiei nespiritualizate (La umbr, numai carnea crete / i somn e carnea, se desumfl, / Dar vnt i umbr iar o umfl), al crei el suprem este nunta neleas ca mplinire sexual, carnal. ns acest ideal ucide. Cci erotismul neles ca o contopire exclusiv trupeasc, de tip animalic, nseamn pentru creatura vegetal (Crypto) o depire a limitelor, o ieire din treapt, iar pentru fiina uman (lapona Enigel) o njosire a demnitii ei spirituale. Cci o astfel de unire sau de nunt nu pstreaz nicio amprent spiritual i st sub semnul ntunericului, prefernd regimul nocturn sau noaptea pcatului (invocat adesea de retorica literar veche), pentru satisfacerea sa. Nunta mistic pe care o dorete dreapta Enigel este cea pe care o prevede isihasmul ortodox i anume cea dintre minte i inim (prin coborrea minii n inim: de la polul Nord spre sud), care duce la nunt etern i desvrit dintre sufletulfecioar i Mirele-Soare Hristos, n cmara Soarelui Marelui.

Maitreyi Cand, in sfarsit, se daruie iubituluil, Allan si Maitreyi nu mai sunt ei insisi, puterea dragostei i-a smuls conditiei individuale, restituindu-i ritmului cosmic esential, si impreunarea lor devine ceremonial mistic, "nunta in cer". Maitreyi nu se decide sa-i devina lui Allan sotie decat dupa indelungi preparative, dupa indeplinirea ritualurilor. Cei doi se logodesc in taina, intr-un parc, la Lacuri, intr-un cadru aproape mioritic, noaptea, sub stele. Baiadera sfanta, Maitreyi oficiaza slujba cu solemnitate, rosteste, adresanduse"cerului cu stele, padurii, pamantului", un legamant de inaltatoare frumuste, poem al iubirii si statorniciei: "- Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altcuiva. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa i voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui din mine. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. . " Nu numai aceasta ceremonie, ci in genere, comportamentul fetei reprezinta participarea ei la miscarile mari ale existentei, la viata naturii si a stramosilor, la sacru. Pentru Maitreyi, ca si pentru sora ei, Chabu, natura are un suflet, pomii le devin prieteni si iubiti. Chabu iubeste un arbust din curte, caruia ii duce zilnic turta si prajuituri. Maitreyi a fost indragostita, inainte de a-l cunoaste pe Tagore, de un copac"inalt si mandru, dar atat de gingas, atat de mangaietor. . . ""Nu ma puteam desparti de el (isi aminteste), Stam ziua intreaga imbratisati si-i vorbeam, il sarutam , plangeam. [. . . ] Fugeam noaptea din odaie, goala, si ma urcam in pomul meu; nu putea dormi singura. Plangeam sus, intre frunze, pana se apropia ziua si incepeam sa tremur. . . "

Miorita Balada Miorita propune o meditatie asupra mortii, camuflata intr-un discurs testamentar. Izolat de lume, retras intr-un zavoi intunecat, pastorul traieste confortul reveriei, imaginandu-si moartea ca pe o nunta; sintagma negru zavoi defineste un spatiu de siguranta si de taina, dar sugereaza si coborarea in strafundurile fiintei, acolo unde se ascund teama si dorintele infrante. Spatiul mioritic este atat cadrul de desfasurare epica (versurile initiale ale baladei), cat si universul reveriei, pentru ca nunta proiectata in reveria pastorului este si ea fixata la portile raiului. Viziunea despre moartea-nunta este doar o plasmuire venita din neputinta, din nemultumire, dar si dintr-un acut sentiment al absolutului, sentiment care transpare si in autoportretul exemplar, construit pe sintagme metaforice, frecvente in limba populara si toate cu sens superlativ: spuma laptelui, tras caprin inel, mura campului. Nici unul dintre aceste denotative nu permite ambiguitati semantice, iar imaginea emblematica Mustacioara lui / Spicul graului invoca o simetrie artificiala, o perfectiune sever controlata, ca intr-un necrolog. Aceasta aviditate de absolut este si motivatia metaforei moarte-nunta. inaltarea nu presupune doar intrarea in armonia naturii, ci mai degraba ridicarea la conditia ei.

Nunta-moarte din Miorita transmite tot atata fatalism cat si incredere in destin. Aceasta impletire dintre tragicul sentiment al sfarsitului si extazul nuntii se numeste simbolic spatiu mioritic si se oglindeste in cultura si in istoria romanilor. Spiritul romanesc pastreaza reflexul dilematic al pendularii transhumantice si de aceea fiinta romaneasca nu poate trai categoric si definitiv. Mircea Eliade a fost, de asemenea, profund marcat de crestinismul cosmic al baladei si aproape in fiecare studiu al sau subliniaza sensurile subtile ale destinului mioritic, iar in opera lui literara apare obsesiv metafora nuntii in moarte. Eliade spune ca prin transfigurarea mortii in nunta, pastorul a reusit sa gaseasca un sens nefericirii lui, adica a impus un sens absurdului insusi. Acordand nuntii o semnificatie mistica, el o considera un simbol absolut al armoniei prin impacarea contrariilor, caci nunta contine promisiunea unei fiinte noi, dar si anularea diferentelor dintre masculin si feminin. Nunta pastorului se petrece intr-un univers al armoniei depline, in care Soarele si Luna coexista; la numeroase popoare, ca si in folclorul nostru, cuplul celor doua astre simbolizeaza impacarea luminii cu intunericul, adica regasirea timpului etern, eliberat de norme si, prin aceasta, anularea sfarsitului, a destinului limitat de evenimente istorice. Lumea purificata de contradictii, dupa ce a trait reunirea lor, este lumea lui Dumnezeu, iar nunta savarsita in moarte inseamna iesirea de sub teroarea istoriei, de sub constrangerile timpului. Interpretand in acest sens Miorita, Eliade1 vine cu ideea ca marea popularitate de care s-a bucurat balada printre intelectualii romani se datoreaza faptului ca ea transmite mesajul unui popor care si-a sublimat istoria si nenorocul. Nu este vorba despre bucuria de a muri, nici despre o sfidare a destinului, ci doar despre un mod de supravietuire in fata unei istorii dramatice. Romanul nu se lasa stapanit de disperarea mortii, ci nadajduieste intr-o cale de mantuire prin creatie, prin transfigurarea lumii ostile: poporul, ca si intelectualii recunosc in aceasta capodopera a geniului popular modul lor de a exista in lume si raspunsul cel mai eficace pe care ei pot sa-l dea destinului, cand se arata, ca de atatea ori, ostil si tragica. Pentru pastorul care se gandeste la moarte ca la o nunta, existenta omeneasca reprezinta un interval de pregatire pentru momentul reintoarcerii triumfale la eternitate, in conditia de mire, de ales al celei care stapaneste lumea.