Sunteți pe pagina 1din 3

ETAPE IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII

I. Factorii fundamentali ai dezvoltarii psihice (ai formarii personalitatii)

Ereditatea e primul factor fundamental al dezvoltarii personalitatii si cel dintai care se manifesta. S-a demonstrat ca nu exista nici o manifestare psihica fara o baza organica asigurata de ereditate. Ereditatea e proprietatea fiintelor vii de a transmite urmasilor caractere dobandite de-a lungul filogenezei. Mecanismul transmiterii acestor caractere e codul genetic, adica ansamblul tuturor genelor proprii speciei umane, organizate in mod specific la fiecare fiinta. Deci, fiecare are propriul sau genom. Prin acest mecanism se transmit particularitati biologice structurale si functionale ale urmatoarelor tipuri: Apartinand oamenilor din toate timpurile Proprii unor grupuri rasiale si de sex Caracteristice unui arbore genealogic Comune cu ale parintilor directi Altele sunt rezultate din combinarea aleatoare a genelor primite de la parinti (de la fiecare se transmit cate 23 de cromozomi). Prin urmare, mecanismul ereditar asigura particularitati ale structurarii si functionarii corpului: tipul somatic, aspectele statuare si ponderale, particularitati metabolice, compozitia sangelui, specificul functional al sistemului hormonal si al altor organe, caracteristici ale sistemului nervos si ale organelor de simt, particularitati fizionomice. Caracteristicile corporale se reflecta in continutul imaginii de sine, si anume in eul fizic, si in raport cu acestea fiecare poate trai satisfactii sau dezamagiri si, totodata, incearca pe o cale sau alta sa le optimizeze. Numeroase cercetari, mai ales cele asupra gemenilor, au demonstrat ca ereditatea e un factor necesar pentru dezvoltarea personalitatii. Ea asigura premisele organice ale vietii psihice in general si, implicit, ale personalitatii. Contributia ei e mai mare la varstele timpurii cand se asigura cresterea si functionarea organica si, cu deosebire, cea a sistemului nervos. De asemenea, importanta ei e mai mare pentru formarea anumitor componente ale personalitatii, cum ar fi temperamentul, inteligenta, aptitudinile speciale. Dar ereditatea nu e suficienta pentru formarea personalitatii. Ea asigura premisele care sunt totusi potentiale si polivalente si abia interventia celorlalti factori va conduce la definirea si formarea anumitor componente ale personalitatii. Daca mediul si educatia nu actioneaza la timp, se pierde potentialul ereditar. E convingator exemplul copiilor crescuti de animale. Astfel, in 1799, in Franta, a fost gasit un copil de 11-12 ani care era complet animalizat. Doctorul Itard a lucrat 3 ani cu acest copil ca sa-l faca sa se comporte ca oamenii, dar nu a reusit. La fel, in 1954, a fost gasit in India un copil de 9 ani care scotea sunete animalice, fugea in 4 labe, isi arata dintii. Dupa ce a fost adus in societate, doi psihologi au incercat timp de 14 ani sa-l invete sa vorbeasca, dar nu au reusit sa-l faca sa scoata nici un sunet uman. Prin urmare, in aceste cazuri s-a pierdut potentialul ereditar. Influentele de mediu si educatie s-au exercitat foarte tarziu. Ereditatea nu se transforma nemijlocit in componente ale personalitatii, ci se implica in interactiuni complexe cu ceilalti doi factori. Mediul e cel de-al 2-lea factor fundamental al dezvoltarii personalitatii. Mediul e totalitatea influentelor naturale si sociale, fizice si spirituale, directe si indirecte, spontane si organizate, intentionate si neintentionate care constituie ambientul in care se naste, traieste si se dezvolta omul. Pentru om e important si mediul natural. Dar influenta cea mai mare e exercitata de componentele socio-culturale. Fiecare fiinta interactioneaza de-a lungul vietii cu mai multe medii: Familial Al institutiilor educative de diverse grade Al grupului de prieteni Al comunitatii urbane sau rurale A celei regionale si continentale care au si un anume specific socio-cultural Mediul exercita influente variate si, totodata, caracteristice pentru fiecare varsta. Acestea definesc o nisa de dezvoltare, care se refera la: Obiecte si locuri accesibile copilului in cadrul acestui mediu Raspunsurile si reactiile persoanelor din jurul copilului Cerintele adultilor privind comportamentele si performantele pe care trebuie sa le atinga copilul Activitatile propuse, impuse sau desfasurate din initiativa copilului si acceptate de cei din jur. Daca influentele mediului se exercita la timp in concordanta cu derularea programului ereditar, atunci dezvoltarea se realizeaza la niveluri inalte. Etnograful francez Vellard a gasit in Peru o fetita de 2 ani provenita dintr-un trib primitiv. Ea a fost integrata intro familie de intelectuali francezi care i-au asigurat conditii foarte bune de mediu si educatie. Fetita a urmat scoala, a facut studii universitare si a ajuns etnograf, cunoscand totodata mai multe limbi straine. Prin urmare un mediu stimulativ care isi exercita de timpuriu influentele poate asigura o dezvoltare foarte buna, daca exista premisele ereditare normale. Cea mai buna perioada a

exercitarii acestor influente e intre 2 si 8 ani cand se petrec importante procese de maturizare somatica si de functionare generala a organismului si, mai ales a sistemului nervos. Influente puternice exercita mediul asupra formarii caracterului. S-a demonstrat ca familia reprezinta un puternic factor de dezvoltare in copilarie. Modelele de conduita a parintilor, cerintele si exigentele lor, stilul lor de viata, climatul socio-afectiv din familie, dragostea neconditionata fata de copil, constituie influente hotaratoare pentru punerea bazelor personalitatii in prescolaritate si dezvoltarea ampla a acesteia in urmatorii ani. Expresia cei 7 ani de acasa sintetizeaza toate acste influente si exprimarea lor mai ales in caracterul copilului. Influentele mediului familial sunt complementarizate de cele ale gradinitei si scolii si, treptat, acestea din urma vor domina procesul formarii personalitatii copiilor si tinerilor. Scoala, cu sistemul sau de activitati, cu interactiunile de durata dintre elevi si profesori, si dintre elevii insisi cu regimul zilnic si climatul socio-afectiv caracteristic., va marca dezvoltarea caracteriala a elevilor si va exercita influente hotaratoare asupra dezvoltarii capacitatilor, aptitudinilor, talentelor, creativitatii. Mediul familial si scolar contribuie foarte mult la dezvoltarea sistemului motivational si a aspiratiilor, la formarea idealului de viata. Incepand cu preadolescenta, creste foarte mult rolul grupurilor formale si mai ales a celor informale. Acesti factori pot consolida anumite trasaturi caracteriale, pot dezvolta altele, largesc experienta sociala a tinerilor, diversifica atitudinile si comportamentele lor prosociale. In lipsa acestor influente, dezvoltarea unei persoane ramane limitata si aceasta ar putea avea in viitor dificultati de integrare sociala. Educatia e cel de-al 3-lea factor fundamental al dezvoltarii personalitatii si, intr-o acceptie mai larga, poate fi definit astfel: Educatia e ansamblul de actiuni si activitati care integreaza fiinta umana ca pe un factor activ, se desfasoara sistematic, unitar si oranizat, pe durate lungi de timp, avand continuturi definite in raport cu cerintele societatii, utilizand metode si strategii fundamentate stiintific si fiind conduse de persoane competente, special calificate. Multi autori acorda educatiei rolul de factor hotarator in dezvoltarea personalitatii pentru ca: Ea proiecteaza devenirea acesteia si asigura conditii corespunzatoare de realizare Dezvolta la nivel inalt capacitatile umane Asigura dezvoltarea deplina a personalitatii Stimuleaza transformarile ei prin crearea intervalelor optime intre cerinte si posibilitati si sprijinirea adecvata pentru depasirea eventualelor obstacole Exercita influente sistematice pentru dezvoltarea aptitudinilor, talentelor, creativitatii Promoveaza constant valori si norme care ajuta la formarea caracterului, a aspiratiilor si proiectelor de viata. Cu privire la interactiunea dintre factori, se face precizarea: ereditatea e o premisa a dezvoltarii psihice, mediul o sursa si o conditie, educatia un factor determinant, o forta motrica a dezvoltarii. In relatiile cu mediul si educatia, fiinta umana nu e pasiva, ci in functie de nivelul sau de dezvoltare zizica si psihica, poate realiza urmatoarele tipuri de interactiuni: Interactiune reactiva, adica in mediul sau familial, in functie de ce a reusit sa achizitioneze pana la un moment dat, un copil va raspunde specific lui la anumite stimulari si nu va raspunde la altele; astfel, copilul aflat in primul an de viata va raspunde unor stimuli sonori, luminosi, etc, iar pe altii ii va ignora. Interactiune evocativa consta in faptul ca nivelul reactiilor copilului schimbandu-se, antreneaza raspunsuri diferentiate ale celor din jur, atentie si stimulari progresive; astfel, parintii care observa la copil o placere speciala pentru muzica, vor cauta sa asigure cat mai multe ocazii de sustinere a acestei inclinatii. Vor incuraja si valoriza orice reusita a copilului. Interactiune proactiva se refera la faptul ca pe masura ce copilul si mai ales preadolescentul si adolescentul se dezvolta, ei devin capabili sa selecteze relatiile si influentele ce se exercita asupra lor si sa-si construiasca astfel un mediu propriu; de ex, daca un adolescent e extravertit, el va cauta mereu ocazii de a fi impreuna cu prietenii uneori nemultumindu-si chiar familia. II. ETAPE IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII

1. COPILARIA SI FORMAREA BAZELOR PERSONALITATII Asa cum am precizat, personalitatea nu se manifesta imediat dupa nastere, chiar daca unele particularitati temperamentale pot fi deja constatate. Dupa 3 ani se contureaza componentele de baza ale personalitatii. Astfel, se produc maturizari neurofunctionale, se imbogatesc si se diversifica activitatile prescolarilor care permit sa se dezvolte la un nivel initial acele aptitudini care au componente senzoriale si motrice, asa cum ar fi cele pentru muzica, desen, coregrafie, limbi straine. Acestea se manifesta aacum ca receptivitate crescuta fata de stimulii corespunzatori, ca posibilitati de discriminare fina, stocare rapida de informatii semnificative, insusiri de miscari simple si complexe. Aptitudinile se dezvolta apoi in scolaritatea mica, sub influenta sistematica a procesului instructiv-educativ, astfel incat se exprima deja in rezultate semnificative relevate de invatatoare, de cei din familie, de colegi. In situatia unei inzestrari native speciale, chiar in prescolaritate, aptitudinile pot atinge niveluri inalte si se pot exprima in rezultate remarcabile.

In prescolaritate, incep sa se formeze primele trasaturi de caracter, cum ar fi respectul fata de altii, harnicia, autonomia, independenta, initiativa, etc. Modelele si cerintele parentale joaca un rol foarte important. In relatiile din cadrul gradinitei se dezvolta cu precadere sociabilitatea, disponibilitatea la colaborarea cu altul, etc. Odata cu intrarea in scoala se pot dezvolta trasaturi caracteriale cum ar fi sarguinta, constiinciozitatea, punctualitatea, autoexigenta, etc. Totodata incep sa fie din ce-n ce mai evidente diferentele individuale in manifestarea personalitatii, iar cunoasterea acestora e foarte importanta pentru optimizarea educatiei scolare si familiale de la aceste varste. 2. PREADOLESCENTA SI ADOLESCENTA In cursul acestor stadii, se produc schimbari importante la nivelul personalitatii. Se dezvolta capacitatile si aptitudinile si se manifesta talente pentru noi domenii (informatica, matematica, fizica, chimie, literatura, filosofie, etc). Acestea se exprima in rezultate remarcate mai intai la nivelul intregii scoli, apoi la nivel regional si national. Creativitatea se exprima in preadolescenta, ca un spor de fluiditate, iar in adolescenta, prin cresterea originalitatii. Se consolideaza trasaturile de personalitate formate in copilarie, altele isi schimba pozitia in structura generala a personalitatii pentru a corespunde mai bine cu progresele psihice generale si cu implicarile adolescentilor in activitati si relatii noi. Se formeaza noi insusiri caracteriale ce reglaza relatiile sociale mai largi ale adolescentului si orientarile sale in viitor. Procesul transformarilor caracteriale nu e simplu, adesea tensionat, rascolitor, definind o adevarata criza de dezvoltare care a fost numita criza de originalitate a adolescentului. Mai ales in adolescenta, se formeaza noi componente ale personalitatii ce exprima orientarea generala a persoanei, asa cum ar fi: o conceptie proprie de viata, un sistem personal de valori, un ideal de viata, constiinta apartenentei la generatie, imaginea de sine, identitatea de sine. 3. STADIUL TINERETII SI AL ADULTULUI Angajarile fundamentale ale tinerilor in viata sociala, in profesie, in viata de familie consolideaza si imbogatesc structura personalitatii. Aptitudinile si talentele devin o certitudine si se exprima in rezultate semnificative mai ales in plan profesional. Tinerii sunt, cu deosebire, interesati de sarcinile creative si de ocaziile de manifestare a disponibilitatilor lor. Componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate fara a fi rigide si exprima un nivel nou al maturizarii personalitatii. . Tinerii demonstreaza cateva trasaturi dominante cum ar fi: Energie si dinamism; Orientare expresa spre nou si viitor Aspiratii inalte Generozitate si incredere in ceilalti Curaj si temeritate Intrarea in profesie si intemeierea propriei familii cristalizeaza identitatea profesionala, familiala si socio-culturala care reprezinta o alta particularitate a evolutiei personalitatii intre 25 si 35 de ani. In cursul stadiului adult, se consolideaza identitatea profesionala, familiala si socio-culturala si se maturizeaza pe deplin personalitatea. Trasaturile dominante ale personalitatii din acest stadiu sunt: Stapanirea de sine Echilibrul afectiv Independenta in decizii si actiuni Autonomia Prudenta Obiectivitatea in perceperea de sine si a altora Expansiune moderata si fundamentala cu privire la proiectarea viitorului Infruntarea matura a marilor incercari ale vietii 4. BATRANETEA Despre batranete se spune ca are un trecut lung si un viitor scurt, ceea ce simplifica planurile de viata si exprima intelepciunea adaptarii la scaderea treptata a fortelor fizice si psihice. Iesirea din campul profesional si organizarea vietii in jurul problemelor casnice si a conducerii la libera voie a acestora genereaza o descrestere a responsabilitatilor sociale personale si aduce relaxare si posibilitatea de a se bucura de o anumita libertatew. Dar aceste efecte apar numai la cei care isi gestioneaza dezangajarea profesionala si gasesc noi cai de a fi activi si de ajutor celorlalti.