PARTEA I – TEHNICA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I – DEMERS INTRODUCTIV

Sectiunea I – Criminalistica – notiune si sistem
I. Notiunea si importanta stiintei Criminalisticii

1.1. Notiune:
Momentul de referinta al aparitiei criminalisticii se situeaza in urma cu un secol. Fondatorul este Hans
Gross care defineste criminalistica drept ,,o stiinta a starilor de fapt in procesul penal’’.
Din analiza majoritatii punctelor de vedere exprimate, criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter
autonom si unitar, care insumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si
procedeele tactice, detinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate in
savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

1.2. Obiectul Criminalisticii:

Principalele aspecte menite sa contureze obiectul propriu criminalisticii prezinta importanta pe 2
planuri distincte:
a.remarca aportul sau particular in aflarea adevarului;
b.evidentiaza unitatea si autonomia sa (fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice – medicina
legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara etc).
Obiectul criminalisticii trebuie privit sub raport stiintific.
Principalele directii de actiune ale criminalisticii sunt:
a. Initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiunilor (urmele specifice
omului, ale armelor, instrumentelor, mijloacelor de transport etc, in vederea identificarii
persoanelor sau obiectelor)
b. Adaptarea de metode apartinand stiintelor exacte la necesitatile proprii criminalisticii, a unor
metode din alte domenii ale stiintei (cele din domeniul fizicii, chimiei, biologiei);
c. Elaborarea de reguli si procedee tactice destinate efectuarii unor acte de urmarire penala;
d. Studierea practicii judiciare;
e. Analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale;
f. Perfectionarea modului de cercetare e diverselor categorii de infractiuni;
g. Elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor sau altor
fapte cu caracter antisocial.

1.3. Metode generale si particulare de investigare criminalistica:

Unele dintre metodele de cunoastere a criminalistice sunt tipice acesteia, altele sunt comune mai multor
stiinte si sunt aplicate in mod particular.
Structura ansamblului metodelor folosite:
a. La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de cunoastere:
observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului
criminalisticii.
b. Metode adaptate la specificul criminalisticii: metode de analiza fizico-chimica a urmelor
si microurmelor care se prezinta sub forma de resturi de obiecte si materii, metode biologoice
de exameniare a urmelor de secretii, excretii, tesuturi moi, metode antropologice, metode de
examinare optica, in radiatii vizibile sau invizibile.
c. Metode de examinare proprii criminalisticii: metode destinate descoperirii si examinarii
a urmelor sau mijloacelor de proba; metode de identificare a persoanelor si cadavrelor dupa

1
 semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase; metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor
valori falsificate sau contrafacute etc.
d. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarie penala, elaborate atat pe baza
generalizarii experientei organelor judiciare, cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere
apartinand psihologiie.
e. Metode tehnice de prevenire a infractiunilor precum prevenirea falsurilor, a furturilor in
dauna avutului public sau particular.

1.4. Caracterele criminalisticii:

a. Caracter judiciar – impus de legatura indisolubila a criminalisticii cu activitatile de
cercetare si urmarire penala (proces laborios destinat strangerii probelor, clarificarii
imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata, chiar a
victimei; acest proces incepe chiar din faza cercetarii la fata locului, continuand cu activitatile
de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor etc);
b. Caracter autonom – este deosebit de cel al altor stiinte juridice, caci nici una dintre acestea
nu isi propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si
examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a infractorilor.
c. Caracter unitar – Structura complexa a criminalisticii este impusa de necesitatea rezolvarii
unor probleme dintre cele mai diverse. Majoritatea autorilor sunt de acord ca, pornind de la
particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, Criminalistica poate fi structurata in
urmatoarele parti principale:
i. Tehnica criminalistica = cuprinde ansamblul metodelor si mijloacelor
tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicari si examinarii urmelor sau
mijloacelor materiale de proba.
ii. Tactica criminalistica = totalitatea procedeelor si regulilor, altele decat cele
stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor d eurmarire penala si in general,
de ancheta.
iii. Metodologia criminalistica = vizeaza cercetarea unor categorii de infratiuni
cum sunt infractiunile impotriva vietii, sustragerile din avutul public sau personal,
accidentele rutiere, navale sau aeriene etc.
d. Caracter pluridisciplinar: ,, punte de legatura intre stiintele naturii si stiintele juridice, prin
intermediul acesteia metodele celor dintai gasindu-si aplicarea in procesul judiciar’’. Se face
tot mai mult simtita nevoia de regurgere la mijloace, metode, procedee din ce in ce mai
perfectionate si eficiente in activitatea complexa de prevenire a fenomenului infractional.

II. Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare

1. Conexiunile cu stiintele juridice – criminalistica are legaturi stranse cu Dreptul penal, Dreptul procesual
penal si Criminologia.
a. Conexiunea cu dreptul penal – criminalistica serveste la clarificarea sau conturarea
elementelor constitutive ale infractiunilor, respectiv a obiectului, a subiectului, a laturii
obiective si a celei subiective.
b. Conexiunea cu dreptul procesual penal – desi legatura dintre criminalistica si dreptul
procesual penal este foarte stransa, obiectul stiintei dreptului procesual penal este cu totul altul:
studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice reglementate de acestea.
Ambele lupta impotriva fenomenului infractional si punerea in evidenta a probelor necesare
aflarii adevarului.

2
 c. Conexiunea cu criminologia – scop comun general: combaterea si prevenirea fenomenului
infractional. Diferenta: specificitatea obiectelor lor. Criminologia studiaza starea dinamica si
cauzele criminalitatii in scopul initierii de masuri destinate prevenirii sau combaterii faptelor
ilicite; criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico-stiintifice si tactice de descoperire
si cercetare a infractiunilor, a urmelor si identificarea infractorilor.

III Sistemul Criminalisticii

Rolul Criminalisticii in aflarea adevarului trebuie privita intr-un sens larg.
Pe langa componenta tehnica propriu-zisa intalnim si componente tactice, specifice efectuarii unor
acte importante de urmarire penala, precum si componenta metodologica investigarii faptelor penale. Asadar,
sistemul criminalisticii este unul tripartit.

Tehnica criminalistica – este destinata asigurarii mijloacelor si metodelor stiintifice necesare

descoperirii, fixarii, interpretarii si examinarii in conditi de laborator a urmelor infractiunii, a mijloacelor
materiale de proba, in scopul identificarii faptuitorilor, a victimelor, a armelor, instrumentelor etc, folosite ori
produse ale actului ilicit.
Partea tehnica a lucrarii stiintifice contine, pe langa prezentarea problematicii traseologiei si o privire asupra
laboratoarelor criminalistice, precum si asupra executarii fotografiei judiciare.

Tactica criminalistica – este un domeniiu care inglobeaza un ansamblu de procedee si de reguli

specifice, destinate efectuarii unor acte de procedura sau activitati procedurale, plecandu-se din chiar
momentul cercetarii la fata locului. Ex: ascultarea martorilor, suspectilor sau inculpatilor, persoanelor
vatamane, efectuarea perchezitiilor, reconstituirilor.
Metodologia criminalistica – investigarea fiecarui fapt penal presupune urmarea unei anumite
conduite de catre organele judiciare, destinate descoperirii si administrarii probelor necesare dovedirii
existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii. ex: in cazul unei morti violente, investigatia
penala vizeaza stabilirea cauzei si naturii mortii, a momentului, locului si imprejurarilor in care a fost
suprimata viata victimei, identificarea faptuitorului, a instrumentelor vulnerante, a mobilului etc.
Aceasta impune utilizarea tuturor metodelor tehnice si a procedeelor tactice apartiinand primelor 2
domenii ale criminalisticii.
Sectiunea a II-a
Principiile investigatiei criminalistice
I. Notiunea si sistemul principiilor criminalisticii
Notiune – Criminalistica este calauzita de principiile de baza care guverneaza modul de organizare a
sistemului judiciar si activitatea desfasurata pe parcursul procesului penal Principiile fundamentale ale
criminalisticii au la baza aceeasi conceptie definitorie pentru modul de realizare a justitiei in cauzele penale.
Sistemul principiilor criminalisticii – va cuprinde principii comune intregului drept, principii ale
activitatii procesual penale, dar si reguli fundamentale proprii criminalisticii.
Principiile fundamentale ale criminalisticii sunt:
1. Principiul legalitatii - fundamental pentru intreaga activitate a unui stat de drept. Prevede ca
intreaga activitate procesual penala, in consecinta si aceea proprie investigarii infractiunilor, se
desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii. Nimeni nu se sustrage raspunderii pentru
incalcarea legilor si nu ramane nepedepsit, dar, totodata, nimeni sa nu fie sanctionat sau pedepsit pe
nedrept.

3
 2. Principiul aflarii adevarului – pentru infaptuirea justitiei penale, este imperios necesara aflarea
adevarului. Art. 5 NCPP: ,,Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea
adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau
inculpatului. Organele de urmarire penala au obligatia de a strange si de a administra probe atat in
favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului’’.
3. Prezumtia de nevinovatie - Orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal este
prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra probele
necesare dovedirii vinovatiei. Prezumtia de nevinovatie nu se limiteaza numai la o faza sau alta a
procesului penal, operand pe tot parcursul sau.
4. Principiul existentei urmelor oricarui fapt penal – Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel,
orice activitate a sa, produc transformari sau modificari ce se obiectivizeaza, din punct de vedere
criminalistic, in urme ale infractiunii. Reflectarea materiala a actului infractional reprezinta una dintre
premisele de baza ale cercetarii criminalistice, fiind aprope unanim admisa teza ca nu poate exista
infractiune fara urme.
(Prin urma a infractiunii se intelege orice modificare materiala intervenita in conditiile savarsirii unei
fapte prevazute de legea penala. Intre fapta autorului si modificare intervenita este necesar sa existe un
raport cauzal caracterizat prin aceleasi criterii ca raportul cauzal prezent in strucutra laturii obiective a
infractiunii. Prin urma nu se intelege numai urma formata prin contactul direct a 2 corpuri, ci si urme
de resturi materiale, biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc etc.)
5. Principiul identitatii - Identificarea presupune un proces de cautare si valorificare stiintifica a
probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza acestui proces,
caracterizat prin varietate si complexitate, sta un principiu fundamental al gandirii umane – principiul
identitatii.
6. Principiul operativitatii in efectuarea investigatiei penale – este caracteristic intregii activitati
consacrate rezolvarii cauzelor penale si serveste scopului procesului penal, mai ales in directia
constatarii la timp si in mod complet a faptelor prevazute de legea penala, precum si la identificarea
infractorilor.

CAPITOLUL II
METODOLOGIA IDENTIFICARII CRIMINALISTICE
Sectiunea I
Obiectul si principiile identificarii criminalistice

Trasaturile obiectului identificarii criminalistice:

- obiect material al identificarii criminalistice poate fi orice persoana, fiinta sau lucru, orice element
al lumii materiale care se manifesta in spatiu si timp, susceptibil de a fi identificat dupa urmele create
in campul infractional;
- obiectul identificarii este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci si prin insusi raportul cauzal
cu fapta cercetata
In functie de scopul identificarii, obiectele se impart in:
- obiecte ce urmeaza a fi identificate (obiecte scop) – persoana infractorului, instrumente folosite in
comiterea infractiuni sau orice obiect care a format o urma in imprejurarile savarsirii faptei penale;
- obiecte ce servesc la identificarea celor de mai sus, denumite si obiecte mijloc de identificare.

4
 In functie de criteriul cautarii si identificarii:
- obiecte cautate – ale caror urme sau reflectari materiale au fost descoperite in campul infractional
-obiecte verificate – presupuse ca au creat urmele sau reflectarile materiale descoperite in locul faptei

PRINCIPIILE IDENTIFICARII CRIMINALISTICE

Se refera la delimitarea obiectelor identificarii, cat si la stabilirea caracteristicilor ce servesc la
stabilirea identitatii sau la metodologia generala de examinare.
1. Principiul identitatii – presupune determinarea unei persoane sau a unui obiect concret, dar si
neidentitatea, absolut necesara excluderii din cercul suspectilor a peroanelor banuite de savarsirea unei
fapte penale, ori a obiectelor despre care se presupune ca ar fi fost folosite de infractori
2. Principiul delimitarii obiectelor identificarii criminalistice in obiecte scop al identificarii si
obiecte mijloc de identificare
Obiectul scop al identificarii este un obiect material aflat in legatura cauzala cu fapta ilicita si
concretizat in diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele destinate
sa serveasca la savarsirea faptei.
Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop si modelele de comparatie,
realizate experimental in laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele in campul infractional.
3. Principiul stabilitatii relative a caracteristicilor de identificare – determinarea identitatii unei
persoane sau obiect este posibila numai in ipoteza in care acesta a creat urme in campul infractional
ce reflecta caracteristicile sale esentiale. Stabilitatea nu este interpretata intr-un sens fixist, ci se
raporteaza la intervalul de timp cuprins intre momentul descoperirii urmelor si momentul efectuarii
examenelor comparative. Expertul criminalist va diferentia caracteristicile schimbatoare de cele relativ
stabile.
4. Principiul dinamicitatii caracteristicilor de identificare – organele judiciare si expertii
criminalisti sunt obligati sa tina seama in investigarea faptelor de unul dintre atributele esentiale:
miscarea – in cuprinsul acesteia intra ,,toate schimbarile si procesele ce au loc in univers, de la simpla
deplasare si pana la gandire’’
Sectiunea a II-a
Fazele si metodollogia identificarii criminalistice
I. Fazele identificarii criminalistice
a. Delimitarea grupului (genului sau categoriei) caruia ii apartine obiectul scop al identificarii
b. Finalizarea procesului de identificare prin individualizare sau determinarea obiectului
concret, aflat in raport cauzal cu fapta cercetata.
Nu se poate ajunge la stabilirea identitatii unei persoane sau a unui obiect fara ca procesul propriu-zis
de identificare sa debuteze cu determinarea apartenentei de grup sau gen, urmata de etape intermediare,
panala faza finala. Impartirea incele 2 faze are un caracter relativ teoretic, intrucat fiecare dintre aceste
2 faze, chiar si cele intermediare, isi are semnificatia in atingerea scopului final al acestui proces.
Ultima faza, a identificarii propriu-zise are o valoare deosebita sub raportul stabilirii adevarului in
procesul judiciar.

II. Metodologia identificarii criminalistice

Metoda principala la care se recurge in identificarea criminalistica a unei persoane, obiect sau
fenomen, aflat in legatura cauzala cu un fapt juridic este examinarea comparativa.

5
Compararea elementelor caracteristice generale si particulare, exterioare sau de continut, reflectate in urma
descoperite la fata locului, cu elementele caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cuprinse in sfera
cercetarii face necesara, in prealabil, o analiza si sinteza a acestora.
1. Fundament metodologic:
Prima faza: determinarea grupului persoanelor sau obiectelor suspecte, pe baza unor elemente
caracteristice asemanatoare, fiind excluse cele cu particularitati deosebite, evident contrarii celor reflectate in
urme, sau in mijloacele materiale de proba.
Faza a doua: aprofundarea examincarii comaprative a caracteristicilor asemanatoare, in scopul
stabilirii conincidentei sau concordantei intre trasaturile reflectate in urma si cele reflectate de modelele de
comparatie, precum si a deosebirilor sau neconcordantei intre acestea. Astfel se ajunge la obiectul cautat sau
la excluderea celor care prezentau numai elemente asemanatoare. Deosebirile pot fi determinarte de uzura sau
de conditiile in care au fost descoperite si ridicare urmele, ori de interventia unor factori externi, plasticitatea
redusa a obiectului primitor de urma si duritatea scazuta etc.
2. Efectuarea examenului comparativ:
Se procedeaza mai intai la cercetarea separata a caracteristicilor generale si individuale si apoi la cea
a caracteristicilor obiectelor suspecte.
Examinarea se efectueaza, de regula, pe baza unor modele de comparatie (modele tip) create
experimental. Pentru obtinerea modelelor de comparatie este necesar sa fie respectate urmatoarele cerinte:
a. Sa se cunoasca cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
b. La obtinerea modelelor de comparatie sa se tina seama, atat cat este posibil, de conditiile in care s-
a format urma la fata locului.
c. Urma si modelele tip de comparatie sa contina suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator (elemente de ordin calitativ).
d. Folosirea de modele similare, avand aceeasi provenienta in momentul examinarii
comparative. (ex: compararea mulajului urmei de andancime cu mulajul impresiunii create
experimental cu obiectul suspect)

Rezultatele obtinute pot avea caracter categoric de certitudine sau de probabilitate. De asemenea, pot
exista si situatii de imposibilitate a rezolvarii problemei.

CAPITOLUL III – TEHNICI DE LABORATOR DESTINATE INVESTIGATIILOR

CRIMINALISTICE
Sectiunea I – Mijloace tehnico-stiintifice folosite in cercetarea la fata locului

1. Sublinieri introductive
Orice jurist trebuie sa fie bine informat despre aceste tehnici intrucat este obligatia profesionala, dar si
deontologica:
a. Sa se serveasca direct de miijloacele tehnice criminalistice sau cu sprijinul specialistilor;
b. Sa vegheze la corectitudinea folosirii metodelor stiintifice de investigare a faptelor penale;
c. Sa aprecieze si sa valorifice in deplina cunostinta de cauza rezultatele expertizelor criminalistice in
procesul judiciar.

2. Generalitati privind cercetarea la fata locului:

Importanta: Aceasta reprezinta unul din actele initiale de urmarire penala, cu o larga rezonanta in
ansamblul preocuparilor consacrate solutionarii unei cauze penale, ea presupanand cunoasterea imediata,

6
directa si completa a locului in care s-a comis infractiunea. Locul savarsirii faptei este cel mai bogat in urme
sau date referitoare la actul infractional si la autorul acesteia.
Din perspectiva investigatiilor criminalistice, cercetarea la fata locului prezinta 2 faze principale:
statica si dinamica.
3. Actiuni premergatoare cercetarii la fata locului.
In debutul cercetarii la fata locului se actioneaza in directia solutionarii unor probleme urgente de care
va depinde de reusita cercetarii ulterioare, cele mai importante fiind urmatoarele:
a. Stabilirea locului comiterii infractiunii si punerea lui sub paza pt conservarea si protejarea urmelor
de asa-zisul ,,val al curiosilor’’
b. Acordarea primului ajutor victimei, inlaturarea pericolelor iminente
c. Fixarea tuturor imprejurarilor care pe parcurs e pot schimba sau modifica.

Cercetarea propriu-zisa – faze:

1. Faza statica – debuteaza cu luarea unor prime masuri – inlaturarea eventualelor pericole,
delimitarea locului, constatarea mortii victimei, selectionarea martorilor asistenti si retinerea persoanelor
suspecte, examinarea generala a locului faptei, stabilirea modificarilor intervenite in campul infractional etc.
Nici un obiect nu este atins sau miscat de la locul sau. Se fixeaza obiectele principale, a victimei (daca
este cazul) si a intregului ansamblu al llocului. Scop: formarea unei imagini asupra naturii faptei, momentului
si modului in care s-ar fi putut desfasura.
Fixarea se realizeaza prin: fotografiere, filmare sau videofilmare, masuratori pentru stabilirea
distantelor dintre obiectele principale sau dintre acestea si urmele infractiunii asa cum au fost ele gasite in
momentul sosirii echipei de cercetare.

2. Faza dinamica – cea mai complexa etapa a cercetarii. Implica antrenarea integrala a mijloacelor
tehnice aflate la dispozitia echipei, precum si participarea tuturor lucratorilor la efectuarea investigatiilor.
Este permisa miscarea sau deplasarea obiectelor pt a se putea asigura o examinare optica a lor. De
asemenea, pe langa cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, microurmelor sau mijloacelor
materiale de proba, se executa fotografii de detaliu sau m asuratori fotografice la scara.
Se incearca clarificarea imprejurarilor negative (neconcordanta dintre starea si pozitia victimei sau
a unor obiecte si sisituatia de fapt) care pot releva intentia autorilor unei infractiuni de a-si masca fapta sau a
deruta cercetarile.
Cercetarea la fata locului presupune folosirea unei game variate de mijloace tehnico-stiintifice:
trusele criminalistice si laboratoarele criminalistice mobile.

1. Trusele criminalistice – universale sau specializate

A. Truse criminalistice universale - instrumentar divers cu ajutorul caruia se pot efectua principalele
operatiuni de cercetare la fata locului, impartit in mai multe compartimente dintre care:
a. Compartiment traseologic – ajuta la descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, contine: substante
pulverulente, pensule din par de veverite sau pene de strut, pensual magnetica, pulverizatoarea sau
spray-uri pentru relevarea urmelor latente, pulverizator cu iod, plicuri cu folii adezive, surse de lumina,
m ateriale pentru executarea mulajului urmelor de adancime etc.
b. Compartimentul pentru executarea masuratorilor si marcarea obiectelor principale – ruleta,
banda metrica (impartita in segmente de 10 cm, colorate alternativ alb-negru), jetoane numerotate de
la 1 la 10, creta forestiera.
c. Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei locului faptei – rigla gradata, busola,
hartie milimetrica, hartie de calc,diverse creioane colorate, sablon tip pentru lucrul pe harta etc.

7
 Trusa mai contine si instrumentar de amprentare a persoanelor si cadavrelor la fata locului–
tusiera, rulou, placa, precum si instrumente ajutatoare: diamant pt taiat geamul, surubelnite, briceag,
cleste, patent, eprubete sau containere pentru ambalarea urmelor etc. De asemenea, trusa mai dispune
si de aparatura foto cu diverse tipuri de obiective, dispozitive, filtre etc.

B. Truse criminalistice specializate

a. Trusa pentru testarea stupefiantelor – tuburi de reactiv pt identificarea unor substante stupefiante.
Testarea se realizeaza prin introducerea unei cantitati din substanta suspecta intr-un tub de cauciuc sau
plastic ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea peretilor tubului se sparge fiola, reactivul intra in
reactie cu substanta de identificat. Tipul stupefiantului se determin a infunctie de modul de colorare a
reactivului.
b. Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substante fluorescente sau chimice –folosita in
descoperirea sustragerilor sau in surprinderea in flagrant in infractiuni de genul luarii de mita,
santajului. Contine flacoane cu substante de marcare si instrumente: pensule, mojar de portelan,
pulverizator, manusi chirurgicale, detector cu radiatii ultraviolete. Depistarea persoanelor se face prin
contactul acestora cu substantele respective sau prin reactia din tre substantele chimice si elementele
din compozitia transpiratiei.
c. Trusa pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiatie tip laser – descoperirea urmelor si
fixarea lor fotografica.
d. Alte categorii de truse cu destinatie speciala – truse destinate cercetarii accidentelor de circulatie,
exploziilor si incendiilor, examinarea cadavrelor neidentificate, truse pt cercetarea falsurilor in
inscrisuri etc.

2. Laboratoarele criminalistice mobile

Unitatile de politie si ale parchetului au la dispozitie olaboratoare criminalistice mobile, instalate pe
autovehicule in ipoteza necesitatii efectuarii unor cercetari in locuri greu accesibile.
Dispun de truse criminalistice universale si specializate completate cu mijloace suplimentare: cele
necesare descoperirii si ridicarii microurmelor, urmelor latente, materiale plusate, mulaje mai dificile,
refacerii inscriptiilor stantate pe obiecte metalice, microscoape simple sau stereomicroscoape, compartimente
foto, aparaturi de detectie (detectoare de metale, detectoare cu radiatii roentgen, detectoare pt descoperirea
cadavrelor ascunse sau ingroate.
Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare poate fi efectuata cu mijloace tehnice de tipul: Foto-
identi-kit, Identi-kit, mimicompozitor etc.
Sectiunea a II-a
Laboratoarele criminalistice, principalele tehnici si metode de investigare

I. Metode de examinare microscopica

1. Examinarea optica
Investigatia stiintifica reclama utilizarea acestor procedee, cu cat caracteristicile de identificare ori
dimensiunile urmelor sub forma de resturi de obiecte sau diverse materii sunt foarte fine, aungand de la zecimi
pana la miimi de milimetru. Din aceasta cauza este firesc sa se apeleze la instrumente care sa faca vizibile
caracteristicile existente, precum:
A. Lupa
- cel mai simplu instrument optic de marit care nu trebuie sa lipseasca din nici o trusa sau laborator de
criminalistica
- folosita pt descoperirea urmelor la fata locului, examinarea initiala a mijloacelor materiale de proba.
8
 -principalele categorii folosite sunt: lupele simple (o singura lentila convergenta) si lupele complexe
(sistem convergent de lentile).
- puterea de marire a lupelor se masoara in dioptrii – fiind invers proportionala cu distanta focala
- puterea de marire = denumita si grosisment (raport dintre un giul sub care obiectul se vede prin
intermediul instrumentului optic de marit si unghiul sub care se vede cu ochiul liber);

B. Microscopul optic
- este un instrument optic, de cercetare, fara de care nu poate fi conceputa examinarea urmelor si nici
desfasurarea procesului de identificare.
- se compun din 2 parti principale: partea optica si partea mecanica, carora li se adauga diverse
accesorii – dispozitivele de iluminare si de microfotografiere.
 partea optica: formata din obiectiv si ocular;
caracteristicile obiectivului:
- grosisment (puterea de marire a obiectivului)
- apertura (unghiul maxim sub care razele de lumina patrund in obiectiv)
- puterea de rezolutie
- claritatea
 partea mecanica: compusa din tub mecanic, revolver, stativ si o masa cu dispozitive de
deplasare grosiere, talpa de sustinere a microscopului etc
 sistemele de iluminare in microscopia optica cu importanta in cercetarea propriu-zisa cat
si in efectuarea de microfotografii.

- modalitati de cercetare in microscopie:

 vizualizarea in camp luminios a obiectelor opace si transparente
 vizualizarea in camp intunecat
 ultramicroscopia
 contrast de faza
 polarizarea

- tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice:

a. Stereomicroscop – are o larga utilizare in examinarea optica a mijloacelor materiale de
proba; permite examinarea in relief a suprafetei obiectului; sistemul optic: 2 obiective si 2
oculare; perceperea imaginii se face din unghiuri diferite; are o putere mai mica decat
microscopul clasic; avantaj: examinarea in relief, posibilitatea cercetarii unei suprafete mai
intinse de la o distanta mai mare.
b. Microscop comparator – sistem optic: 2 obiective, 1 ocular impartit in 2 campuri; este
necesare ca cele 2 obiective sa aiba caracteristice identice; sistemul a fost folosit in balistica
judiciara, in cercetarea urmelor materiale (fir de par, resturi de imbracaminte)
c. Microscop de polarizare – posibilitati de cercetare mai largi, serveste la observarea
obiectelor si efectuarea determinarii calitative de elemente aflate in compozitia unor corpuri
aparent omogente sau asemanatoare (examinarea cernelii si creionului, fibrei textile, firului de
par etc).
d. Alte tipuri: microscoape de cercetare in radiatii invizibile ultraviolete si infrarosii,
microscoapele pentru masurarea dimensiunilor liniare sau valorilor unghiulare, microscoapele
pentru controlul rugozitatii suprafetelor

2. Microscoape electronice:

9
 - au o constitutie analoaga microscopului optin, in locul razelor de lumina el folosind un fascicul de
electroni;
- parti principale: sursa de electroni, lentilele electronice, lentile condensor, obiectiv, ecran fluorescent
de observare;
- capacitatea de marire este mai mare decat cea a microscoapelor optice
- aplicatii: examinarile unor urme materiale (praf, sol), urme biologice, urme suplimentare ale tragerii
cu arma de foc si alte categorii de microurme;
- cele mai folosite sunt:
A. Microscopul electronic prin transmisie
- permite vizualizarea structurilor interne
- avantaje: capacitate de rezolutie, posibilitati mari de evaluare si identificare a
elementelor de structura sau a morfologiei microparticulelor
- puterea de marire (depaseste 100.000x)
B. Microscopul electronic cu baleiaj (,,scanning’’) – M.E.B.
- folosit in investigatiile criminalistice de laborator, expertiza urmelor fiziologice
(sperma, saliva), a firului de par, a urmelor de afumare
- permite obtinerea unor imagini ale topografiei si ale compozitiei unor probe masive
- procedeu: imaginea se obtine prin intermediul unui fascicul foarte fin de electroni
(sonda electronica) care matura (baleiaza) suprafata urmei cercetate
- avantaje: claritate mare in profunzime, posibilitatea investigarii unor probe masive,
gama puterii de marire foarte mare

Metode de analiza spectrala = metodă fizică de cercetare a compoziției unei substanțe, prin examinarea
spectrului său de radiații
Avantaje:
-se caracterizeaza prin precizie,sensibilitate si rapiditate;
-pt efectuarea ei nu sunt necesare cantitati mari de substanta ,uneori fiind de ajuns cantitati infime de
genul celor intalnite in microurme;
-este indispensabila in anumite domenii ale criminalisticii cum ar fi cercetarea urmelor-materie ,
sau a resurilor de materii intalnite de pilda in accidente de circulatie , incendii , in cercetarea urmelor de
tragedie etc;
Dezavantaje:
-caracter distructiv

2.2. Analiza spectrala prin emisie = se efectueaza prin exercitarea mostrei in flacara, in arc electric sau
in scanteie (10.000 grade C) si este determinata atat determinarilor calitative cat si celor cantitative. In
functie de temperatura sursei si nivelul de exercitare ,spectrele se pot manifesta in diverse domenii ale radiatiei
electromagnetice, incepand cu infrarosul si terminand cu ultravioletul.
2.2.1. Determinarile calitative = presupun identificarea unuia sau mai multor elemente chimice
aflate in amestec, pe baza spectrelor atomice sau ionice aparute sub forma unor linii distincte ,
emise la temperaturi care determina disocierea combinatiilor chimice ale elementelor din mostra
cercetata. Natura elementului este stabilita cu ajutorul liniilor spectrale cele mai intense - linii
ultime.
2.2.2. Determinarile cantitative = sunt destinate stabilirii concentratiei ultimului element dintr-
o proba , in functie de intensitatea radiatiei spectrale emise de atomii lui.Observarea se face atat
cu ochiul liber, cat si cu mai multe tipuri de receptori pelicule fotografice, fotoelementele etc.

2.3. Analiza spectrala prin absorbtie = consta in analiza efectului produs de trecerea unui fascicul de
radiatii prin mostra cercetata (lichid sau gaz) fiecare element retinand o parte de o anumita lungime de unda
care ii este caracteristica.Variantele acestei metode:
10
 2.3.1. Spectrofotometria in radiatii infrarosii = utilizata si de neinlocuit in analiza de urme-
materie(lubrifianti, cosmetice, vopsele, produse petroliere, adezivi, etc.), dar si in domeniul
analizarii substantelor (stupefiante etc.)
2.3.2. Spectrometria de masa = metoda analitica de analiza structurala; este necesara fractionarea
sau presepararea urmelor-materie prin cromatografie pe coloana sau in strat subtire.Prin aceasta
metoda pot fi identificati compusi de natura toxicologica sau pot fi analizate urme biologice.
2.3.3. Spectrometria de absorbtie atomica = are drept modalitate esentiala de investigare tehnica
un fascicul de o mare puritan spectrala, obtinut cu un monocromator, cu o deosebita putere de
rezolutie.(analiza vopsea,metale,textile etc)

2.4. Spectrocopia in raze X :

-difractia in radiatii X - folosita cu succes la identificarea si studiul substantelor cristaline sau ale unor
combinatii organice.
-microanaliza cu sonda de electroni (roetgen) - ulilizata in studierea componentilor aflati in cantitati
infime ,ex microurme.

2.5. Microanaliza spectrala cu excitatie laser = emisia laser evapora parti de cateva zeci de microni
dintr-o proba , realizandu-se astfel analiza spectrala de emisie.

S.3.-Metode Cromatografice = Permite separarea sau fractionarea unor amestecuri complexe de substante in
partile lor componente, ceea ce face mai sigura identificarea lor.
Avantaje: prezinta avantaje in efectuarea analizelor de mare sensibilitate si specificitate , cum este cazul
urmelor aflate in cantitati foarte mici sau avand o complexitate chimica ridicata , frecvent fiind utilizate in
investigatiile bio-criminalistice ale produselor alimentare,toxielor sau stupefiantelor, materialelor de scriere
(cerneala tus), dar si in cazul urmelor de sol.

Separarea amestecurilor este rezultatul repartizarii diferite a componentelor,in urma migrarii lor pe un
anumit absorbant. Migrarea are loc printr-un sistem de 2 faze - mobila - care determina fractionarea partilor
si stationara sau absorbanta - pe care se realizeaza deplasarea diferentiala a constituientilor, potrivit naturii
lor.
3.1. Cromatografia in strat subtire = consta in separarea amestecului pe o placa de sticla , acoperita
de un strat subtire de absorbant , care absoarbe prin capilaritate componentii probei, transportati de solventi (
faza mobila ) si repartizati direct pe suprafata fazei stationare.
Prezinta avantajul ca este o metoda rapida si are o capacitate de rezolutie buna. Folosita in special la
cercetarea cernelurilor de pe documentele falsificate.
3.2. Cromatografia in faza gazoasa = presupune transformarea componentelor probei in gaze sau
vapori, care sunt transportati de un gaz inert printr-o coloana cromatografica. Identificarea lor se face la iesirea
din coloana,prin intermediul unui detector, rezultatul aparand sub forma unei cromatograme.
3.3. Alte metode cromatografice :
3.3.1. Cromatografia de lichid de inalta performanta = utila in identificare urmelor de substanta
exploziva. Fractionarea se face intr-o coloana sub presiune, umpluta cu un absorbant, in care sunt
injectate preparatele din urmele prelevate la locul exploziei. La iesirea din coloana, elementele
specifice explozivului sunt detectate prin diverse procedee fizico-chimice de genul
spectrofotometriei in radiatii ultraviolete sau refractometriei.
3.3.2. Electroforeza = asemanatoare cromatografiei in strat subtire , numai ca migrarea
componentelor probei se face sub influenta unui camp electric.

S.4. Alte metode fizico-chimice de examinare

4.1. Analiza prin luminescenta = luminescenta reprezinta o emisie de radiatie luminoasa de catre un
corp , ca urmare a exercitarii acestuia de catre o alta radiatie electromagnetica, vizibila sau invizibila . Procesul

11
are 2 variante: fluorescenta si fosforescenta, iar in criminalistica se foloseste fenomenul de fluorescenta.
Paralel cu acest fenomen se foloseste fenomenul de stingere al fluorescentei .
Pentru examinarile prin fluorescenta se folosesc aparatele fluorometre.
Este folosita in cercetarea falsurilor, a materialului inscrisurilor ,urmelor biologice etc.
4.2. Analiza prin activare cu neutroni = metoda nedistructiva, consta in iradierea probei sau
substantelor cercetate cu neutroni. Identificarea probei se efectueaza in reactori nucleari si acceleratoare de
particule. Identificarea este posibila datorita radiatiei specifice emise de atomii fiecarui element si se realizeaza
prin determinarea naturii radiatiei emise,a energiei, a constantei de dezintegrare etc.
Se aplica in identificarea provenientei firului de par , de stabilirea distantei de la care s-a tras cu arma
de foc, identificarea armei si persoanei care a tras ,substante toxice etc.
4.3. Alte metode stiintifice criminalistice de investigare a urmelor materiale:
4.3.1. Din categoria metodelor optice de analiza:
-Colorimetria = destinata determinarii pe cale vizuala sau fotoelectrica a concentratiei solutiilor
colorate in comparatie cu o solutie etalon de aceeasi natura
-Refractometria = masoara unele constante fizice pe baza stabilirii indicelui de refractie al unor
substante.
4.3.2. Dintre metodele electrochimice de analiza:
- Electroliza = folosita in efectuarea separarii si determinarii chimice, dar si cu aplicatii specifice
criminalistice ( refacerea inscriptiilor stantate pe ob. metalice-arme etc)
- Culometria si polarografia = folosite in dozarea de ioni metalici, precum si in analiza chimica
a unor substante care contin elemente radioactive.
4.3.3. Metode de stabilire a caracteristicilor obiectului supus identificarii:
-Metodele de masurare a dimensiunilor liniare
-Metodele de masurare a maselor corpurilor
-Metodele de analiza termica
4.3.4. Metode de studiere a caracteristicilor suprafetei unor obiecte :
-Striagrafia opticomecanica =se determina caracteristicile microreliefului
-Profilometria = se cerceteaza tot microreliefului

S.5. Metode combinate moderne de analiza

5.1. Accelerator circular de particule = presupune introducerea ionilor din proba de analizat intr-o
camera cu electrozi. Ionii sunt dispusi circular, iar sistemul este portabil, aparatul actionand chiar si in cazul
cantitatilor foarte mici de subs.
5.2. Gazcromatograf = permite detectarea si analiza de microurme ,indiferent de starea de agregare.
Analiza se realizeaza in urma fragmentarii moleculelor in ioni ,ceea ce permite determinarea certa a naturii
substantelor in urme. Vaporizarea si separarea microurmelor este efectuata in porolizorul
gazcromatografului.Aparatura este portabila .
5.3. Spectrometrul de masa cu laser = serveste la iradierea substantelor de proba, ceea ce faciliteaza
determinari spectrale mai precise si mai rapide . Sistemul permite de la analize de microurme la analize de
urme de genul firului de par.

S.6. Sisteme moderne de determinare si identificare a agentilor biochimici

6.1. Microlaboratorul chimic pentru detectarea gazelor = capabil sa identifice simultan sute de
lichide si gaze. Coloana cromatografica a unui cd miniatural este capabila sa colecteze, sa concentreze si sa
analizeze o mostra chimica cu greutate mai mica decat o singura bacterie.
6.2. Folosirea roboticii si a sistemelor inteligente = este destinat detectarii explozibililor, a narcoticelor
si a agentilor biochimici precum si neutralizarii acestora
6.3. Sistemele microcomputerizare si cipurile de incriptare = acestea sunt de 10 ori mai rapide decat
cele folosite in prezent, avand la suprafata senzori pentru detectarea agentilor biologici ,inclusiv pentru
depistarea rapida a naturii lor.

12
 6.4 Dezvoltarea nano-tehnologiei = producerea unor senzori moleculari cu dimensiuni cuprinse intre
1 si 100 nanometri. Biosenzorii care folosesc elemente moleculare similare cu cele gasite in cele vi, sunt creati
special pentru a avertiza asupra urmelor de arme chimice sau biologice. Destinate combaterii actelor teroriste,
au precizie mare si reduc timpul in care se pot face investigatiile de laborator necesare in multe cauze penale.

Capitolul 4 - Fotografia Judiciara

I. Fotografia judiciara operativa

= executata cu prilejul cercetarii locului faptei sau in imprejurari similare de catre organele de urmarire
penala se inscrie printre procedeele importante de fixare a rezultatelor cercetarii,reprezentand un auxiliar
pretios al procesului verbal.

A.Procedee de fotografiere la fata locului = includ fotografia de orientare, fotografia schita, fotografia
obiectelor principale,fotografia de detaliu, fotografia urmelor si masuratorile fotografice .

1. Fotografia de orientare = serveste la fixarea imaginii intregului loc al faptei , intr-un ansamblu
de puncte de reper sau orientare , de natura sa permita identificarea zonei in care s-a savarsit
infractiunea sau a unui eveniment cu implicatii juridice. Totodata prin acest procedeu se urmareste
surprinderea acelor elemente capabile sa ofere o anumita imagine asupra raportului dintre locul
propriu-zis al faptei si zona inconjuratoare (ex: distantele pana la punctele de reper din apropiere,
drumuri de acces , posibilitati de vizibilitate etc.)
Pentru fotografiile executate in locuri deschise punctele de orientare pot fi ansambluri de cladiri,
constructii uzinale, poduri, diverse indicatoare ,in general orice element cu o infatisare stabila in
zona.
Pentru locuri inchise , fotografia de orientare va surprinde exteriorul cladirii incadrat in diverse
puncte de reper determinate de particularitatile constructiilor invecinate ale strazii in ansamblul
sau.
De regula se folosesc obiective cu unghi de poza mare, pot si folosite si normale sau teleobiective,
iar aparatul de fotografiat se situeaza cat mai sus, in unele cazuri se recurge chiar la fotografii
aeriene.

2. Fotografia schita = este destinata redarii in exclusivitate a intregului loc al faptei cu tot ce are
el mai caracteristic . De regula se executa la inaltimea medie a ochilor (1,6 m).
2.1. Fotografia schita unitara = in care este redata totalitatea locului faptei intr-un
singur cadru.
2.2. Fotografia schita panoramica = apreciata de unii autori ca o varianta a
fotografiei de orientare, este o alternativa la redarea unitara a locului faptei in ipoteza
in care acesta ocupa o suprafata mare, imposibil de redat intr-o singura fotografie. -
(obiectiv superangular)- nu vor aparea toate detaliile in imagine.
Nu este exclusa posibilitatea executarii unor fotografii de orientare prin procedeul
panoramarii.
Fotografia panoramica este de 2 feluri :
-liniara- in care aparatul se deplaseaza paralel cu locul faptei, distanta dintre 2 puncte
de statie stabilindu-se in functie de unghiul de poza al obiectivului
-circulara-realizata prin luarea de imagini prin rotirea aparatului situat intr-un punct
de statie central
2.3 Fotografia schita pe sectoare = presupune redarea pe portiuni a locului faptei in
conditii similare de iluminare ,cu acelasi obiectiv si la aceeasi scara . Procedeul se
aplica in locurile compartimentate - apartamente.
2.4. Fotografia schita incrucisata = se executa cu aparatul situat succesiv in puncte
diferite sau diametral opuse in scopul inlaturarii dintr-o imagine a asa-numitelor zone
oarbe.
13
3.Fotografia obiectelor principale = consta in fixarea imaginilor acelor obiecte care sunt in
legatura sau care reflecta urmele si consecintele faptelor infractionale (corpul victimei, obiecte
purtatoare de urme si chiar urmele). Aceasta se executa de regula in faza statica a cercetarii la fata
locului. Aceasta fotografie trebuie dublata de o fotografie care va reda pozitia acetui obiect in
ansamblul campului infractional , precum si in raport de pozitia sau destinatia fata de alte obiecte
principale. Fotografierea se executa din plan perpendicular pe obiect, cu o iluminare adecvata, si
prin marcarea obiectului cu un numar, iar langa obiect se asaza o unitate de masura - rigla,
centimetru etc - pentru aprecierea dimensiunilor si distantelor dintre obiecte.

4.Fotografia de detaliu= specifica fazei dinamice de cercetare la fata locului, in care este permisa
deplasarea sau modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a detaliilor
caracteristice. Detaliile sunt fotografiate di apropiere ,cu o unitate de masura langa detaliu , la o
scara cat mai mare si cu surse de lumina dispuse lateral si in spatele aparatului de fotografiat.
Pentru executarea unei fotografii de detaliu se vor alege:
-obiectiv cu caracteristici optice adecvate
-filme cu sensibilitate cromatica, putere de contrast si rezolutie mare
-filtre pentru punerea in evidenta a detaliilor cu o culoare apropiata de nuanta de culoare a
fondului
-surse de lumina artificiala;

Procedeul are un rol particular in fixarea acelor detalii dispuse pe suprafete sau obiecte imposibil
de transportat in laboratoare criminalistice.

5.Procedee speciale de fotografiere la fata locului :

-Procedee de fotografiere a urmelor (de maini, picioare etc) = trebuie respectate
conditiile tehnice mentionate anterior , aparatul de fotografiat se instaleaza intr-o pozitie plan
paralela cu urma , sursele de lumina se dispun direct si lateral pentru evindentierea caracteristicilor
de identificare ,cum ar fi in cazul urmelor de adancime. De asemenea nu trebuie omisa dispunerea
unei riglete centimetru , mai ales langa obiectele fotografice, dar si langa urmele de o anumita
marime.
-Procedee de fotografiere a armelor - mod similar cu cel prezentat mai sus.

6. Fotografia digitala = prin aceasta revelarea si fixarea fotografica a urmelor se relizeaza in

conditii mai bune si mai sigure , pentru vizualizarea directa a urmei , selectandu-se cea mai buna
imagine care poate fi usor prelucrata prin tehnicile informatice.
Mai mult, prin cuplarea aparatului digital cu un aparat telefonic de tipul celularului, imaginea
poate fi transmisa direct la laboratoarele politiei, care pot prelucra rapid urma, tot cu ajutorul
tehnicii de calcul .

7.Procedeele de fotografiere a cadavrelor= regula generala: cadavrele se fotografiaza in pozitia

si in starea in care se gasesc, nefiind permisa nici modificare.
Potrivit acesteia se va efectua o fotografie cu aparatul dispus asupra cadavrului, intr-o pozitie plan
paralela, care sa permita fixarea imaginii intregului corp si totodata se vor efectua mai multe
fotografii laterale. Sursele de lumina se dispun frontal si lateral, pentru inlaturarea umbrelor.

Pe langa regula generala mai pot fi avute in vedere urm. reguli:

-cadavrele dezmembrate = sunt fotografiate in 2 etape , prima data se fotografiaza fiecare
parte dezmembrata acolo unde se afla , apoi intregul corp refacut.

14
 -cadavrele inecatilor = sunt fotografiate o data in apa daca acolo au fost gasite si imediat
dupa scoatere ca sa nu putrezeasza;
-cadavrele spanzurate = sunt fotografiate din fata din spate si din parti, se va insista asupra
nodului si santului de spanzurare;
-cadavrele carbonizate = dupa fotografierea in starea in care au fost gasite , vor fi asezate pe
o suprafata alba pentru a se obtine maxim de contrast;
-cadavrele inghetate = se fotografiaza in starea initiala si dupa dezghetare

8.Masurari fotografice = procedee executate la fata locului de natura sa permita stabilirea

dimensiunilor si distantei dintre diferitele obiecte aflate in campul infractional, pe fotografiile
executate cu prilejul cercetarii locului faptei. Ele sunt:
8.1.Masurarea fotografica cu ajutorul riglei gradate sau fotografia bidimensionala =
rigla se ajeaza paralel si cat mai aproape de obiect si va fi in acelasi plan cu suprafata
masurata . Daca se masoara o urma de adancime , centimetrul va fi adus la nivelul urmei
prin presare sau prin saparea unui santulet, alaturi de urma, in functie de plasticitatea solului.
Aparatul de fotografiat se aseaza perpendicular pe urma. Iluminarea laterala sau din spatele
aparatului va asigura redarea clara a tuturor detaliilor urmei sau obiectului.
8.2.Masurarea fotografica cu ajutorul benzii gradate = se aplica pentru determinarea
distantei dintre obiecte, mai ales daca sunt dispuse in profunzime ,ca si pentru redarea
dimensiunilor obiectelor sau urmelor mai mari , cum sunt urmele de franare ale
autovehiculelor. Metoda se aplica in momentul executarii fotografiilor schita si a
fotografiilor obiectelor principale.

Banda metrica confectionata din material plastic, lata de 10 cm si cu lungime de pana la 10

m, este impartita in majoritatea cazurilor in segmente de 10 centimetri, colorate alternativ in
alb si negru, uneori numerotate. Segmentul este un multiplu al distantei focale a aparatului.
Banda este intinsa pe jos, paralel cu axa optica a aparatului dintr-un punct situat exact sub
obiectivul aparatului, punct determinat cu ajutorul firului de plumb.
Distantele de la aparat la obiect sunt stabilite prin intermediul segmentelor.
Alaturi de aceasta metoda se poate folosi si metoda jaloanelor gradate sau metoda plansei
cu laturi egale, respectiv o plansa patrata cu latura de 1 m, asezata la marginea de jos a
cadrului fotografiat , care va aparea la baza fotografiei.

8.3.Masuratorile tridimensionale = se pot face prin folosirea unor plansete speciale,prin

stereofotografie, cu aparate avand 2 obiective, precum si fotografii executate ocazional. In
viitor vor beneficia de aportul hologramei.

B.Fotografia semnalmentelor = se constituie ca un ansamblu de procedee fotografice destinate

inregistrarii imaginii persoanelor care au savarsit infractiuni, precum si a cadavrelor necunoscute , in vederea
identificarii lor ulterioare. Acelasi procedeu se aplica si fotografiilor actelor de identitate dar si fotografiilor
de urmarire.
1.Fotografia de identificare a persoanelor = consta in asezarea persoanei pe un scaun rotativ,
special constituit, care sa asigure celui fotografiat o pozitie fixa.Pentru aceasta, planseta scaunului
are o forma adecvata. Spatarul este prelungit si are un suport de sustinere a capului.In prezent mai
sunt aplicate si alte procedee,care nu fac necesara folosirea scaunului.
Se executa 2 fotografii bust: una din fata si alta din profilul drept .Nu se exclude insa nici
executarea unei fotografii din semiprofil,iar daca exista semne distinctive se executa si din profilul
stang.

15
 Persoana este fotografiata cu capul descoperit,pieptanata si barbierita,fara ochelari, cu urechea
dreapta descoperita.Privirea va fi indreptata inainte. In ipoteza existentei unei cicatrici, locul
respectiv se freaca usor pentru a determina congestionarea tegumentului in zona cicatrizata.
Preferabil este sa se execute si o fotografie in radiatii infrarosii care sa surprinda detalii din piele
pana la 2-3 cm adancime. Fotografia se executa la scara 1/7.Pentru aceasta, placuta cu data si
numarul de ordine avand o lungime de 28cm, se ataseaza la nivelul pieptului persoanei. La
obtinerea pozitivului, imaginea se mareste pana cand placa atinge 4 cm , deci 1/7 din marimea
naturala. Iluminarea se face frontal cu o lampa de 200W si cu 2 laterale.

2.Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute = se foloseste aceeasi aparatura si

material fotosensibil, acelasi mod de iluminare. In marea majoritate a cazurilor ele sunt
fotografiate culcate, aparatul fiind dispus intr-o pozitie plan paralela, pentru fotografia din fata, iar
pentru fotografierea profilului, aparatul va fi instalat in partea laterala a mesei pe care este intins
cadavrul.

Acest tip de fotografiere presupune si asa-numita ”toaleta a cadavrului” indeosebi in ipoteza mortii
determinate de catastrofe,accidente,loviri etc, care au avut ca urmare modificarea sau distrugerea
fetei.

Toaleta cadavrului are drept scop readucerea figurii unei persoane cat mai aproape de infatisarea
avuta in timpul vietii. Pentru aceasta fata va fi spalata, inlaturandu-se urmele de sange sau
murdarie. Plagile vor fi cusute. Ochilor li se aplica tratament diferentiat in functie de starea in care
se afla, iar tesuturile tumefiate (obraji, buze) vor fi aduse, pe cat posibil , la normal prin practicarea
unor incizii in interiorul gurii. Dupa refacerea fetei, aceasta se pudreaza, pentru acoperirea
leziunilor si inlaturarea unor reflexe suparatoare. Parul se aranjeaza intr-o forma apropiata de
pieptanatura avuta de persoana in fiata.

3.Fotografia de urmarire=consta in inregistrarea prin fotografiere, filmare, inclusiv inregistrare

videomagnetica, in conditiile prevazute de lege, a unor activitati cu caracter infractional, a
contactelor dintre participantii la savarsirea faptei prevazute de legea penala, inclusiv cu subiectul
pasiv al infractiunii, in vederea probarii acestor activitati.
Aparatul fotografic este format mic, silentios, usor de manevrat si de mascat in diferite obiecte de
uz comun. Pornind de la faptul ca fotografia de urmarire se executa rapid, fara posibilitatea de
reglare a claritatii si de fixare a timpului de expunere, aparatura este conceputa intr-o maniera care
sa inlature aceste neajunsuri.
Frecvent, de un mare ajutor in fotografia de urmarire sunt radiatiile infrarosii, care servesc nu
numai la efectuarea de fotografii in intuneric, ci si in conditii meteorologice deosebite cum ar fi
ceata.
Pe langa obiectivele obisnuite sau a teleobiectivelor, aparatele de fotografiat mai pot fi dotate cu
amplificatoare electronooptice, care maresc intensitatea fluxului luminos de cateva sute de ori. Ele
pot inlocui cu succes radiatiile infrarosii in fotografiile de noapte, indeosebi in cazul in care se
presupune ca infractorul are asupra sa un dispozitiv de depistare a acestor radiatii. De regula se
foloseste aparatura electronooptica din domeniul militar.

C.Fotografia de fixare a rezultatelor unor activitati de urmarire personala =pentru fixarea

rezultatelor unor acte de urmarire penala, de genul perchezitiilor si reconstituirilor, cu precadere in cazurile
deosebite, se impune efectuarea de fotografii care vor ilustra constatarile cuprinse in procesul-verbal.
1.Fotografia de fixare a rezultatelor perchezitiei = se apropie de fotografia realizata la locul
faptei, trebuind sa indeplineasca cerinte similare de efectuare.
Acest gen de fotografiere se efectueaza astfel incat sa surprinda, in ordine, o imagine de ansamblu
a locului perchezitiei, urmata de fotografii tip schita ale incaperii sau spatiului in care au fost dosite
obiectele. O atentie deosebita se acorda ascunzatorii sau modului de camuflare a obiectelor

16
 cautate. In final, fotografierea obiectelor descoperite cu prilejul perchezitiei va retine
caracteristicile esentiale, precum si detaliile ce se pot servi la stabilirea identitatii sau
particularitatilor obiectelor care au fost folosite la savarsirea infractiunii sau care reprezinta
produsul ei.

2.Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii = in ipoteza reconstituirii se procedeaza la

fotografierea sau videoinregistrarea celor mai semnificative aspecte din cadrul verificarii
experimentale a modului in care s-a desfasurat actul infractional sau o parte din aceasta, precum
si a declaratiilor martorilor, suspectilor/inculpatilor.
Fotogramele vor surprinde acele secvente din care sa rezulte ca actul a fost posibil sa se comita in
conditii de timp si spatiu date, ori ca a fost perceput in imprejurarile mentionate.

3.Fotografia de fixare a rezultatelor prezentarii pentru recunoastere = din punct de vedere

tehnic, este necesar sa se execute astfel de fotografii, din care sa rezulte cu evidenta ca, din intregul
grup de persoane sau obiecte, alcatuit in vederea recunoasterii, a fost identificata o anumita
persoana sau un anumit obiect. S-ar putea spune ca ne aflam in prezenta unei fotografii schita
unitara, combinata cu o fotografie de ”detaliu” executate cu aparatura normala.

4.Inregistrarea video a activitatilor de urmarire penala = tehnica superioara de fixare a

rezultatelor unor acte de urmarire o reprezinta inregistrarea pe banda videomagnetica.
Are un grad sporit de obiectivitate si exactitate fata de fotografia judiciara.

Redarea in intregime a unei activitati de ancheta de urmarire penala sau a partilor sale mai importante,
in desfasurarea lor fireasca, in mod obectiv, cu rapiditate, pledeaza pentru intrebuintarea consecventa a acestor
mijloace.
Inregistrarea audiovideo ofera in plus si alte avantaje - nu necesita o pregatire tehnica deosebita si nu
impune conditii aparte de iluminare. Totodata imaginea se obtine instantaneu, fara prelucrare in laborator ,
existand posibilitatea unui control si eventual a reluarii sau completarii inregistrarii.
Incheierea acestei sectiuni destinate tratarii problematicii fotografiei judiciare operative, in care am
inclus si cateva aspecte referitoare la fixarea si la inregistrarea unor acte de urmarire penala, consideram
necesare cateva sublinieri de ordin deontologic:
a) Folosirea acestor mijloace impune respectarea cu strictete a prevederilor legale, ca si a regulilor
criminalistice de efectuare a lor
b) Procesul-verbal incheiat cu prilejul actelor de ancheta inregistrate tehnic criminalistic trebuie
sa contina referiri exacte,amanuntite si explicite cu privire la toate inregistrarile facute si la
conditiile tehnice exacte in care au fost facute
c) Cu toata perfectiunea lor tehnica,mijloacele de inregistrare pot servi pe deplin stabilirii
adevarului numai in conditiile de folosire si interpretare a rezultatelor cu maxima competenta si
obiectivitate.

II. Fotografia judiciara de examinare

= reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii ,in conditii de laborator,a mijloacelor
materiale de proba,precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor delicte sau a
urmelor ridicate de la fata locului .
Ea se poate clasifica in:
-fotografia de examinare in radiatii vizibile = fotografia de ilustrare , de comparare, de umbre ,de reflexe,
de contrast, de separare a culorilor, microfotografia;
-fotografia de examinare in radiatii invizibile = ultravioletele, infrarosii, röentgen, gamma si beta,
radiatii neutronice si mai nou holografia.

17
A.Fotografia judiciara de examinare in radiatii vizibile :
1.Fotografia de ilustrare - folosita in special in cazul mijloacelor de proba care vor suferi modificari
prin examinar, scopul sau fiind acela de fixare a imaginii initiale a obiectului ce urmeaza a fi examinat,
a caracteristicilor si dimensiunilor sale, se executa folosindu-se o masa speciala, care dispune de surse
de iluminare laterale, pentru inlaturarea umbrelor, precum si un dispozitiv de fixare a aparatului foto
intr-o pozitie plan paralela cu obiectul fotografiat. Langa obiectiv se aseaza o rigla gradata pentru ca
fotografia de ilustrare sa se coreleze cu o masuratoare fotografica uni sau bidimensionala ,ori cu
fotografia la scara.
Aparatele de fotografiat sunt de tip obisnuit ,cu posibilitatea de prelungire a titrajului camerei sau
de introducere a inelelor intermediare in vederea fotografierii de la mica distanta. Materialul fotosensibil
se alege potrivit caracteristicilor obiectului fotografiat fiind preferabila pelicula color. Ca surse de
lumina se folosesc becuri mate, care dau o lumina difuza.

2.Fotografia de comparare - una dintre metodele cele mai importante si mai frecvent utilizate in
laborator indeosebi traseologie, balistica judiciara si expertiza inscrisurilor si in orice imprejurare care
solicita efectuarea unui examen comparativ, de natura optica. Ea este de 3 feluri:
2.1.Fotografia de comparare prin confruntare = procedeul se bazeaza pe confruntarea a doua
imagini , din care una reprezinta urma sau mulajul ridicat de la locul faptei , iar alta impresiunea
sau mulajul creat experimental in laborator cu obiectul cercetat.
Procedeul se aplica si in ipoteza identificarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare.
2.2.Fotografia de comparare prin suprapunere = superioara celei de mai sus , consta in
suprapunerea a doua imagini , dintre care cel putin una este fixata pe un suport transparent. Se
determina astfel cu un grad mai mare de precizie, fie coincidenta ,fie divergenta detaliilor ori
trasaturilor caracteristice ,ceea ce conduce la stabilirea identitatii sau la excluderea din sfera
cercerarii a obiectului suspect. Metoda este mult utilizata in traseologie, expertiza bancnotelor, a
stampilelor, pentru descoperirea falsurilor in inscrisuri cum ar fi falsul unei semnaturi ,dar si in
identificarea cadavrelor necunoscute.
2.3.Fotografia de comparare prin stabilirea continuitatii liniare sau prin juxtapunere =
serveste la stabilirea identitatii unei persoane sau obiect ca urmare a determinarii continuitatii
elementelor caracteristice reflectate in urma. Tehnic fotografia se realizeaza prin imbinarea unei
sectiuni din fotografia ce contine detaliile urmei cu o sectiune din fotografia impresiunii, astfel
incat sa se obitina o imagine care reflecta coincidenta traseelor descrise de elementele
caracteristice ale obiectului. Se aplica in principal in cercetarea dactiloscopica , identificarea
armelor de foc supa urmele lasate pe proiectil si pe tub,identificarea instrumentelor de spargere
etc. O varianta a fotografiei de comparare prin juxtapunere este microfotografia realizata la
microscopul comparator, destinata identificarii atat a armelor sau instrumentelor de spargere,cat
si a unor urme sub forma de resturi materiale.

3.Fotografia de umbre = destinata scoateri in evidenta a caracteristicilor de relief. Se aplica inclusiv

la fotografiile de detaliu executate la fata locului ,de exemplu in cazul urmelor de adancime de maini
si de picioare. Acelasi procedeu se foloseste si in cazul unui text scris cu creionul sau cu stiloul cu bila
,care a iesit in relief pe verso-ul colii de hartie.
La realizarea fotografiei de umbre, importanta este plasarea sursei de lumina sub un unghi care
sa permita revelarea detaliilor , intre 30 si 70 grade. In aceeasi idee, se impune alegerea unei surse de
lumina care sa asigure proiectarea unui fascicul compact de lumina pe suprafata fotografiata.

4.Fotografia de reflexe = punerea in evidenta a urmelor de suprafata greu sesizabile . In principiu, o

suprafata neteda, reflecta uniform razele de lumina, in unghiuri egale. Daca suprafata are anumite
diferente de netezime,cum ar fi, de exemplu prezenta unei urme papilare, aceasta devine vizibila prin
reflectarea sub unghiuri diferite a fasciculului de lumina trimis asupra obiectului.
Fotografia urmelor puse in evidenta prin diferentele de stralucire necesita, de regula, asezarea obiectului

18
pe un suport cu cap mobil, astfel incat sa existe posibilitatea miscarii lui sub unghiuri diferite , pana la
gasirea pozitiei in care urma se vede cel mai bine.
Iluminarea obiectului se face cu un fascicul ingust de lumina.

5.Fotografia separatoare de culori = serveste la revelarea petelor , a urmelor ,modificari textului unui
scris etc., greu vizibile cu ochiul liber ,din cauza nuantelor de culoare apropiate de culoarea suportului.
Ex: petele de sange pe care autorul unui omor a incercat sa le inlature de pe haine.

Separarea culorilor se realizeaza cu filtre care au capacitatea de a neutraliza culoarea complementara

lor. Ex: un filtru verde-albastru va retine culoarea rosie, iar un filtru galben, culoarea albastra. In alegerea
filtrului se va tine seama de nuanta de culoare a urmei. Cel mai bun filtru este monocromatorul, dar se
foloseste numai in conditii de laborator.

Realizarea fotografiei implica folosirea de materiale fotografice cu sensibilitate cromatica adecvata

culorii filtrului. Totodata, timpii de expunere se aleg in functie de sensibilitatea generala a filmului si de
lungimea de unda a luminii folosite pt foto.

6.Fotografia de contrast = se foloseste in combinatii cu fotografia de umbre sau reflexe dar si singura
pentru imbunatatirea calitatilor unor imagini fotografice realizate cu prilejul desfasurarii activitatilor de
urmarire penala, inclusiv pentru fotografii executate ocazional,daca prezinta utilitate pentru clarificarea
unor imprejurari ale cauzei.
Contrastul unei imagini poate fi obtinut, in primul rand ,prin materialele fotosensibile cu coeficient mare
de contrast ,si desigur prin prelucrari in bai de developare adecvate.

B.Fotografia judiciara de examinare in radiatii invizibile :

1.Fotografia de examinare in radiatii ultraviolete = pentru executarea acesteia este nevoie de
urmatoarele elemente:
- surse de radiatii = becuri , arcuri electrice , lampi cu cuart , cu mercur (pt fotografierea in
laborator ) si tuburile luminescente.
- filtre de selectare a radiatiilor = cele care permit sa treaca radiatia UV ( Wood) si cele care
opresc radiatiile UV ,permitand doar trecerea radiatiilor vizibile si infrarosii.
- materiale fotosensibile = incepand cu filmele obisnuite si terminand cu materialele destinare
special acestui gen de fotografie. Materialele nesensibilizate cromatic sunt preferate pentru a nu fi
influentate de radiatiile din domeniul rosului si infrarosului.
Peliculele speciale (ex:placile Schumann) au un strat de gelatina redus pentru a nu retine radiatia
UV sau sunt tratate cu substante florescente.
- aparatele de fotografiat = pot fi cele obisnuite dar si cele corectate pentru aberatiile cromatice.
Daca se folosesc radiatii UV in lungime de unda mai scurta, sunt indicate obiective confectionate
din sticla optica speciala, iar lentila frontala sa nu aiba la suprafata stratul antiflex.

Principalele variante ale fotografiei in ultraviolete:

a) Fotografia in ultravioletul reflectat = implica folosirea unui filtru ,dispus in dreptul sursei
,care permite numai trecerea radiatiei ultraviolete folosite in iluminarea suprafetei sau obiectului
de fotografiat. De asemenea in dreptul obiectului se intaleaza un filtru care va selecta numai
radiatia UV oprindu-le pe celelalte. Fiind vorba despre o imagine in ultraviolet, pentru asigurarea
calitatii este necesar sa se reduca tirajul camerei cu aproximativ 1/10.
b) Fotografia fluorescentei = consta in fixarea imaginii formate de radiatia secunadara, ca urmare
a excitarii corpului cu radiatia ultravioleta.

19
 Pentru executarea fotografiei sunt necesare folosirea unor surse UV si mai ales montarea in dreptul
obiectivului aparatului de fotografiat a unui filtru care va opri radiatia UV, permitand trecerea
radiatiei cu lungimi de unda mai mari , deci vizibila.
Principalele domenii in care se utilizeaza acest procedeu sunt: traseologia , balistica judiciara,
cercetarea tehnica a inscrisurilor si efecuarea de fotografii in cadrul unor activitati de urmarire
penala.

2.Fotografia de examinare in radiatii infrarosii = pentru executarea acesteia este nevoie de:

- surse de radiatii I.R. = surse cu temperaturi apropiate de 300 gC ,cum sunt lampile de cesiu
sau lampile cu arc electric , pentru iluminari la distanta.
- filtre de selectare a radiatiilor = de tip solid, lichid sau gazos au un rol important in obtinerea
imaginii.Cele mai uzuale sunt cele solide , confectionate din ebonita, materiale plastice, filtre
de sticla etc;
- materiale fotosensibile = aceste filme pentru fotografiere in infrarosu sunt hipersensibilizate
cromatic, fie pe cale industriala fie in conditii de laborator
- aparatele de fotografiat = pot fi de tip obisnuit ,dar cu posibilitati tehnice de corectie a
imaginii.
- transformatoarele electronooptice = acestea permit vizualizarea directa a imaginii infrarosii
.

Principalele domenii in care se utilizeaza acest gen de fotografiere sunt : cercetarea tehnica a
inscrisurilor, cercetarea unor valori sau opere de arta, descoperirea urmelor suplimentare, efectuarea
unor fotografii judiciare cu caracter operativ.

3.Fotografia de examinare in radiatii röentgen,gamma, beta si neutronice :

3.1.Fotografia de examinare in radiatii röentgen = se foloseste datorita capacitatii sale de a
strabate corpurile ,in functie de grosimea si densitatea lor.
Radiatiile x sunt emise in tuburi electronice speciale si au lungimi de unda cuprinse intre 100Å si
0,1Å.Cu cat lungimea de unda a radiatiilor scade,cu atat ele devin mai puternice.

Mentionam ca rezultatele examinarii in radiatii x mai pot fi vizualizate direct, pe pe un ecran

fluorescent, procedeul denumindu-se röentgenoscopie.
Dintre principalele utilizari in cercetarile criminalistice ale radiatiilor x, amintim:
- Examinarea röentgenografica a interiorului corpului uman, a interiorului unor
obiecte in scop operativ , cum ar fi ,efectuarea de perchezitii sau controale.
- Depistarea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc
- Efectuarea de analize spectrale in vederea depistarii elementelor chimice
- Efectuarea de microradiografii
3.2.Fotografia in radiatii gamma =foloseste surse de radiatii specifice. Frecvent de folosesc
izotopi radioactivi dintre care mentionam cobaltul radioactiv.
Fiind deosebit de penetrante, radiatiile gamma servesc la cercetarea interiorului unor corpuri
metalice, datorita capacitatii de a strabate chiar placi de otel groase de cateva zeci de cm.
Pot fi folosite in examinari apropiate de cele specifice defectoscopiei. Mai pot fi folosite la
balistica pentru studierea interiorului unor arme ori lacate sau incuietori.
3.3.Fotografia in radiatii beta = este relativ putin folosita din cauza capacitatii de penetrare si
propagare reduse a radiatiilor beta. Dintre utilizarile ei amintim cercetarea materialului
inscrisurilor, indeosebi hartia si cerneala (pentru aprecierea densitatii si grosimii), dar si
traseologia pentru depistarea urmelor materie sau microurme.

20
 3.4. Radiografia cu neutroni = este un procedeu relativ nou destinat sa completeze gama
mijloacelor de radiografie a interiorului corpurilor.
Spre deosebire de celelalte tipuri de radiatii care strabat corpurile, in principiu, potrivit densitatii
lor, neutronii penetreaza elementele grele, in schimb sunt franati de corpurile, materialele sau
substantele bogate in hidrogen (apa ,plastic etc).
Din aceasta cauza, radiografia cu neutroni si-a gasit o utilizare practica in descoperirea
stupefiantelor si depistarea substantelor explozive.

4.Microfotografia si holografia :
4.1.Microfotografia = metoda de fixare a imaginii rezultatelor cercetarii la microscop, devenita
indispensabila in toate domeniile stiintei care se servesc de microscopia optica sau electronica.
De exemplu, in ipoteza unei expertize balistice la laborator, destinata identificarii crimei cu care
s-a savarsit un omor, se va apela la un microscop comparator. Sau in cazul examinarii trasaturilor
intersectate, pentru depistarea falsului prin adaugare de text, microfotografia are un rol deosebit
de ilustrativ.
In microfotografie se intrebuinteaza camera de fotografiat cu oglinda reflexa ce permite fixarea cu
precizie a calitatii imaginii. Locul obiectivului aparatului fotografic este luat de insusi sistemul
optic al microscopului. Pentru obtinerea unei imagini de calitate, important este si modul de
iluminare, acesta trebuind sa se restranga in exclusivitate la campul surprins de obiectiv.
Privitor la fotografiile executate la microscopul electronic, mentionam ca ele se realizeaza in
conditii tehnice normale, deci cu camere obisnuite , atasate microscopului. Dintre materialele
sensibile sunt preferate cele de contrast, dar cu sensibilitate generala la lumina redusa, care
determina si o mare putere de separare.
4.2.Holografia = constituie o metoda de inregistrare si redare integrala a obiectelor , a intregului
camp fotografiat, prin intermediul undelor de lumina le laser. Aceasta este o sursa de fascicule
luminoase, coerente, cu mare directivitat, foarte intense si inguste.
Subliniem ca inregistrarea se face fara aparatul de fotografiat ,iar imaginile sunt 3D. Insa in
comparatie cu simplele stereografii, la care profunzimea perceputa dintr-un singur punct, in
holografie profunzimea se obtine din mai multe directii.
In principiu se realizeaza in felul urmator : laserul emite fasciculul de lumina coerenta care va fi
separat in doua ,prin intermediul unei oglinzi argintate semitransparente. O parte care constituie
fasciculul de referinta este trimisa direct spre placa fotosensibila, iar al doilea fascicul va ilumina
obiectul. Holograma prezinta avantajul fixarii intregii imagini in orice punct al suprafetei ei, astfel
incat daca este taiata in bucati, va fi posibil sa se redea imaginea obectului fotografiat. Totodata
pe o placa fotografica se pot fixa mai multe imagini, fara a exista riscul suprapunerii lor.
Se foloseste in special la descoperirea urmelor de maini ,dar si in cadrul analizelor spectrale. Un
alt important domeniu este cel al identificarii persoanelor dupa scris insa acest tip de cercetari sunt
inca in faza de incipienta.

Capitolul V - Identificarea persoanei dupa urmele formate de corpul uman

Sectiunea 1 - Aspecte introductive

1.Notiunea de urma a infractiunii.

Prin urma a infractiunii se intelege orice modificare intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale,
intre fapta si relfectarea ei materiala existand un raport de cauzalitate.
De pilda, petele de sange sau firele de par ale victimei gasite pe imbracamintea agresorului sunt urme
care fac dovada contactului direct dintre cei doi, imprejurare de natura sa conduca la implicarea persoanei
suspecte in cauza cercetata sau la includerea in cercul de banuiti.
Domeniul tehnic al investigatiei criminalistice care se ocupa cu cercetarea urmelor este cunoscut si sub
denumirea de TRASEOLOGIE. In sensul sau larg, asa cum a fost consacrat, termenul traseologie
circumstantiaza indeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea constructiei exterioare a corpului sau
obiectelor (urme de maini sau picioare, urme ale instrumentelor de spargere, ale armelor s.a.m.d).In sens
21
restrans, examinarile traseologice vizeaza urmele de instrumente sau agenti vulneranti.

2.Criterii de clasificare a urmelor infractiunii.

2.1.Factorul creator de urma - pot fi diversi -corpul omului, obiecte, instrumente animale, fenomene
ca incendiul sau explozia - la care se mai adauga si asa numitul factor primitor de urma - om, obiecte, animale.
2.2.Tipul sau natura urmei :
- urme ce reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator (urme de maini picioare,de
instrumente etc.);
- urme sub forma de pete sau resturi de materii organica si anorganice ( pete de sange ,fire de par,
ciobu , pilitura, pelicula de vopsea ) denumite generic urme materie;
- urme sonore (voce,vorbire,zgomote etc) si urme olfactive ( miros specific al persoanelor)
ele formand o categorie aparte
- urme vizibile si urme latente
-macro si microurmele = in prima categorie sunt incluse majoritatea urmelor , iar din cea de-a
doua fac parte urmele foarte mici sau fragmente de urme care sunt practic invizibile cu ochiul
liber.
2.3.Modul de formare a urmelor:
- urme statice, create prin atingere apasare sau lovire, fara ca suprafetele de contact sa se afle in
miscare una fata de alta in momentul contactului (urme de main , buze, picioare)
- urme dinamice, formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete peste
alta (urma de franare, sau urma lasata de un cleste dupa taierea unui belciug)
- urme de suprafata care sunt de 2 tipuri: de stratificare - formate prin depunerea unui strat de
substanta (grasime , transpiratie, sange) si de destratificare - formate prin ridicarea unei substante
aflate initial pe suport (atingerea cu mana a unei suprafete prafuite )
- urme de adancime ,specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit grad
de plasticitate, in care se imprima suprafata obiectului ce a format urma( urma de picior pe pamant
moale )

Sectiunea a II-a Identificarea dactiloscopica; Tehnici de cercetare a urmelor papilare

1.Consideratii preliminare privind urmele papilare.
Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare,
in vederea identificarii persoanei.
Desenele papilare specifice corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor palmei si talpii piciorului
(planta), cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor
papilare, separate intre ele de santurile papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilarelor
dermice, aflate in linia de legatura dintre cele doua straturi principale ale pielii, derma si epiderma, dintre care
ultimul, aflat la suprafata, cunoaste un permanent proces de descuamare.
In varful crestelor papilare se gasesc orificiile sudoripare sau porii , prin care este secretata sudoarea.
Formata din apa, saruri minerale si substante organice, sudoarea reprezinta unul dintre elementele importante
de formare a urmelor pe suprafetele cu care pielea intra in contact.
Raportat la valoarea de identificare ,motivul esential care a condus la folosirea desenelor papilare in
identificarea persoanelor este acela ca nu numai desenul papilar , in intregul sau ,ci însele crestele papilare și
chiar porii prezintă elemente de specificitate , puncte caracteristice de natura să deosebească un individ de
altul.
1.1. Proprietatile desenului papilar:
a) unicitatea desenului papilar = s-au facut calcule care au dus la concluzia ca pornindu-se de
un numar de 4 caracteristici ale sale, posibilitatea repetarii a doua desene papilare cu aceleasi
puncte coincide ar fi teoretic numai la 64 milioane de amprente.
b) fixitatea desenului papilar = consta in mentinerea formei si detaliilor caracteristice ale
desenului papilar de la formarea sa, in luna a 6-a de viata, si pana la moarte. Singura modificare
fiind cresterea in dimensiuni a amprentei, pe masura dezvoltarii corpului, fara influenta asupra

22
 urmelor papilare.
c) inalienabilitatea = consta in faptul ca in principiu un desen papilar nu poate fi inlaturat sau
modificat.Numai ranile adanci, care afecteaza in adancime stratul dermic, precum si unele boli,
ca lepra, pot duce la alterarea involuntara a desenului.

1.2. Clasificarea desenului papilar.

Primul criteriu il reprezinta regiunea anatomica a corpului pe care o ocupa ,respectiv regiunile
digitala,palmara sau plantara .In functie de locul pe care il ocupa ,desenele papilare ale mainii sunt
structurate dupa cum urmeaza:
a) Regiunea digitala - zonele flangetei, falanginei si falangei despartite de santurile flexorale
b) Regiunea palmara - zonele palmara , tenara si hipotenara

Crestele papilare care alcatuiesc structura desenului falangetei formeaza ,de regula,3 zone : zona bazala
- dispusa intre santul flexoral si centrul desenului ,zona centrala si zona marginala - alcatuita din crestele
aflate in exteriorul desenului . Locul de intalnire al celor 3 zone se numeste DELTA . Precizam ca nu
totdeauna desenul cuprinde 3 zone .

Al doilea criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia si numarul deltelor,
dupa cum urmeaza :
a) Desene adeltice sau de tip arc ,lipside de zona centrala
b) Desene monodeltice sau de tip laț , in zona centrala are efectiv forma unui laț
c) Desene bideltice sau de tip cerc ,zona centrala fiind sub forma de cerc
d) Desene polideltice sau de tip combinat majoritatea 3 delte si foarte rar 4
e) Desene exceptionale sau amorfe-care nu se apropie de cele obisnuite nicicum.

1.3 Detaliile caracteristice ale desenului papilar.

Astfel :
-capat de creasta papilara ,inceput de creasta si sfarsit de creasta
-bifurcare , trifurcare (creasta impartita in 2 si in 3)
-contopire simpla si contopire tripla
-intrerupere in traseul crestei pe 2 mm
-fragment de creasta papilara
-butoniera - scurta bifurcare a unei creste ,urmata de revenirea la traseul normal
-inel, detaliu care se apropie de butoniera ,fiind insa circular
-deviere a doua creste ce aveau tendinta sa-si uneasca traseul
-intersectie a doua creste papilare
-carlig
-anastomoaz, creasta ce uneste sub forma unui pod, alte 2 creste
Intr-un desen papilar se pot gasi in jur de 250 de detalii caracteristice .

1.4. Poroscopia si crestoscopia. Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi
exploatate cu succes in identificarea criminalistica ,numai daca sunt prezente un numar suficient sau
reflectate, in conditii bune ,de urma.

2. Cercetarea si interpretarea la fata locului a urmelor de maini.

2.1 Consideratii privind formarea urmelor de maini - urma papilara se formeaza prin contactul direct
al acesteia, fie cu o suprafata, fie cu un obiect oarecare. In functie de modul de formare, ele se pot prezenta
astfel:
a) urme de maini statice sau dinamice - cele mai valoroase pentru identificarea persoanelor fiind cele
statice redand bineinteles cu claritate caracteristicile papilare.

23
 b) urmele de suprafata sau de adancime - in functie de plasticitatea suportului primitor de urma.
(formate in chit moale, cerneala, ceara, plastilina etc). La randul lor, urmele de suprafata se pot forma si
prin stratificare, datorita depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare, vopsea, sange etc) pe suprafata
atinsa, precum si prin destratificare, datorita ridicarii substantei existente anterior pe obiect - praf
,vopsea)
c) urme de maini vizibile sau latente - cele latente, contrar aparentelor, sunt in marea lor majoritate a
cazurilor de o calitate mai buna decat urmele vizibile. Explicatia consta in aceea ca urmele latente se
formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile
caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor.

2.2. Descoperirea urmelor de maini - presupune in primul rand o cautare sistematica a lor, in functie
de natura locului si de modul de savarsire a faptei. Pentru descoperirea urmelor unei infractiuni ,in
cercetarea fiecarui caz, organul de urmarire penala va cauta sa reconstituie mental fiecare faza a
desfasurarii infractiunii, parcurgand cu atentie in sens direct sau invers,drumul presupus ca a fost facut
de infractor.
Cautarea urmelor poate incepe din locul in care se presupune ca a intrat infractorul , prin cercetarea
clantei usii, a incuietorilor, a comutatorului ș.a. Daca s-a patruns intr-o incapere prin spargerea geamului,
cioburile acestuia pastreaza in conditii bune urmele obiectele de portelan si sticla, suprafetele metalice
, mobilier etc.

Sunt situatii in care cercetarile preliminare pot duce la concluzia ca infractorul s-a folosit de manusi din
cauza absentei de urme papilare, cel putin in prima faza a cercetarii. Alteori suprafata obiectului este
atinsa de o portiune a pielii palmei,neprotejata de manusa.
Pentru usurarea procesului de cautare de urme papilare se recomanda folosirea unei lanterne cu care se
va ilumina oblic obiectul presupus a fi purtator de urma. O alta metoda care se poate aplica in cazuri
mai deosebite, consta in pulverizarea pe obiectul presupus purtator de urme a unei solutii pe baza de
luminol. Sub actiunea radiatiilor ultraviolete ,urma va aparea intr-o luminescenta specifica pentru un
timp scurt.
Descoperirea urmelor este posibila si cu ajutorul lampii portabile de radiatii ultraviolete aflate in trusa
criminalistica.

2.3. Stabilirea vechimii urmelor de maini. Stabilirea vechimii se face in functie de factorii variati si
este uneori relativa. Astfel urmele de pe portelan, sticla, suprafetele netede, lustruite sau lacuite, pot fi
pastrate chiar ani de zile,in vreme ce hartia le pastreaza cateva ore in functie de calitatea ei . De asemenea
trebuie avuti in vedere si anumiti factori de alterare a urmelor cum sunt lumina solara, ploaia s.a.
Determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare debuteaza din momentul descoperirii lor, dar ea
continua pana in momentul expertizei dactiloscopice. In primele momente ale cercetarii stabilirea
vechimii este importanta pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare.
In conditii complexe si dificile de cautare a urmelor papilare , avandu-le in vedere indeosebi pe cele
latente, se impune respectarea de catre specialistul criminalist a unor cerinte minime, cum sunt
rapiditatea in efectuarea cercetarii, precum si perseverenta, rabdare, calm in cautarea si revelarea
urmelor.

O alta regula care, de data aceasta, priveste pe cel care conduce cercetarea la fata locului dar si pe superiorii
sai este limitarea numarului persoanelor care efectueaza cercetarea numai la specialisti, pentru evitarea crearii
de urme suplimentare sau, mai rau, a distrugerii unor urme,cum se intampla din pacate, uneori, in practica.

2.4. Procedee de revelare a urmelor de maini latente.

2.4.1. Revelarea prin metode fizice. Revelarea prin metode fizice consta in pulverizarea de
prafuri sau pudre cu granulatie fina- de aici si denumirea de prafuire (pudrare) ,pe obiectul sau
suprafetele purtatoare de urme.

24
 Substantele sau amestecul de substante folosit trebuie sa indeplineasca conditiile:
-sa fie in contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma
-sa prezinte o aderenta selectiva

Dintre substantele intrebuintate frecvent in practica ,amintim : ceruza ,negrul de fum, rosul Sudan III ,
argentoratul ,miniul de plumb, oxidul de cupru , praful de xerox etc.

Revelarea urmelor papilare pe suprafete multicolore se realizeaza cu substante fluorescente,de tipul

pudrei galbene fluorescente, activate sub actiunea radiatiilor ultraviolete. Revelatorii fluorescenti, sub forma
de prafuri sau solutie, tind sa capete o utilizare universala datorita calitatii lor, singurele suprafete la care nu
pot fi folositi fiind cele de tipul lemnului neprelucrat sau hartiei.

Raspandirea, ca si indepartarea pudrelor de revelare de pe obiect, se fac prin intermediul unei pensule
fine din par de veverita, puf de strut sau fibre de carbon. Pentru pudrare se mai folosesc si pulverizatoare
speciale, sau sprayuri, indeosebi pentru suprafetele mari. Pudrarea selectiva a urmelor dispuse pe suprafetele
de piele, cauciuc, mase plastice se poate efectua si prin folosirea asa-numitei pensule magnetice , respectiv un
magnet cilindric la care adera praful revelator amestecat cu pulbere de fier.

2.4.2. Revelarea prin metode chimice. Se bazeaza pe anumite reactia dintre anumite substante
chimice si componentele transpiratiei. Pot fi structurate astfel:

- Revelarea cu vapori de iod = indeosebi a urmelor aflare pe hartie sau pe pereti, se realizeaza
prin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare , iodul metalic fiind foarte volatil. Reactia
dintre vaporii de iod si componentele din sudoarea depusa in urma determina aparitia unei
coloratii specifice.
- Revelarea cu reactivi chimici (de genul ninhidrinei sau nitratului de argint) = pentru revelarea
urmelor de pe hartie,relaizata identic cu cea de mai sus in combinatie cu aminoacizii de
sudoare.

2.4.3. Revelarea urmelor de maini pe pielea umana. Este posibila tot datorita unor reactii
chimice .Metoda este folosita si in tara noastra in vederea descoperirii de urme de maini pe piele,
de catre organele judiciare. Specialistii japonezi au reusit revelarea si ridicarea unei amprente
digitale de pe gatul unei persoane sugrumate, dupa 9 ore de la instalarea mortii.

2.4.4. Revelarea prin metode optice. Se constituie ca un ansamblu de metode noi in materie,
bazate pe tehnici de varf ,aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare. Dintre acestea,un loc
prioritar il detine folosirea laserului.
Radiatia de tip laser este proiectata lateral oblic sub un unghi de 45 grade, determinand aparitia
unei fluorescente specifice anumitor substante secretate de glandele sebacee.La nevoie, fluorescenta poate fi
intarita prin tratare cu ninhidrina. De remarcat ca procedeul nu este distructiv, putand fi reluat de mai multe
ori.
O alta metoda optica o constituie dispersia luminoasa a unei raze de lumina incidenta, proiectata spre
suprafetele purtatoare de urma. Imaginea urmei se obtine prin intermediul unor filtre electronice. Procedeul
prezinta dublu avantaj:nu este distructiv si permite fixarea imediata ,prin fotografiere sau pe banda
videomagnetica , a urmei.
2.5. Fixarea si ridicarea urmelor de maini.
2.5.1. Sub raport procedural. Principalul mijloc de fixare este procesul-verbal,care presupune
consemnarea exacta, precisa si detaliata a urmelor si metodelor de revelare intrebuintate, a locului
unde au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele principale. Sunt facute si
mentiuni asupra fotografiilor executate.

25
 2.5.2. Sub raport tehnic criminalistic. Fixarea presupune fotografierea urmelor atat in cadul
locului faptei,cat si in calitatea lor de obiecte principale.
Fotografierea se executa dupa revelarea urmelor latente , cateodata chiar si inainte daca exista
pericolul degradarii. In principiu ,se efectueaza o fotografie a grupului de urme digitale sau a
intregii palme ,dupa care se insista asupra portiunii sau amprentelor cu detaliile cele mai valoroase
pentru identificare. Fotografia se executa de la o distanta de 15 cm,prin atasarea de inele
intermediare la obiectivul aparatului.
Pentru fotografierea urmelor de pe pahar se asigura un fond in contrast cu substanta de revelare,
prin introducerea in pahar a unui sul de hartie neagra sau a unui lichid de culoare inchisa.
Urma pe oglinda se fotografiaza prin dispunerea, in dreptul obiectivului , a unui ecran negru cu
un orificiu in centru ,astfel incat sa asigure fondul intunecat al imaginii si sa se previna reflectarea
aparatului in oglinda.

Fotografia de reflexe, procedeu aplicat mai ales cand exista pericolul distrugerii urmei prin
mijloace curente de revelare fizica sau chimica pe un obiect transparent, se realizeaza in felul
urmator: urma este izolata de restul suprafetei cu o hartie de culoare inchisa. In spatele obiectului
se monteaza un ecran negru. Tot in spate se instaleaza si sursa de lumina.
2.5.3. Ridicarea urmelor de maini.
2.5.3.1. Transferarea pe pelicula adeziva = denumita si folio , se face dupa revelarea
si fotografierea urmelor. In eventualitatea cazului in care conditiile de la fata locului nu
permit fotografia de detaliu a urmelor ,se recurge direct la transferarea lor pe pelicula.
2.5.3.2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor = folosita in cazul urmelor de adancime
,dupa fotografierea lor prealabila. Pentru urmele de maini sau de obiecte, caracterizate
prin finetea detaliilor, sunt preferabile materialele folosite in stomatologie, de tipul
ghipsului dentar .
2.5.3.3. Transportarea obiectelor purtatoare de urme = este necesar a nu fi ridicate
inainte de a fi marcate si fotigrafiate. Ambalarea se face in conditii care sa asigure
integritatea urmelor ,dar si a obiectului. Dupa ambalare obiectu, coletul se sigileaza cu
sigiliul organului judiciar si i se pune o eticheta numerotata sau cu alte mentiuni.

2.6. Interpretarea la fata locului a urmelor de maini

Un prim asptect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului si obiectelor ce au intrat in sfera de
interes a autorului. De exemplu daca la fata locului de gaseste un cadavru prezentand urme evidente de
violenta, descoperindu-se si urme pe sertare, dulapuri, o casa de bani sau o cutie de depozitare a
bijuteriilor, o prima concluzie este aceea ca ne aflam in fata unui omor in scop de jaf.
Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite de la locul in care au fost descoperite urmele ,de modul
lor de grupare si de dispunere, indeosebi de modul de operare, ca si de intreaga ambianta a campului
infractional. Informatiile obtinute sunt de natura sa serveasca la conturarea alte date privitoare la fapta
si la omor.
O serie de date pot fi obtinute despre persoana faptuitorului ,de pilda, dupa locurile in care se poate
stabili cu aproximatlie inaltimea persoanei si constitutia sa fizica ,eventual sexul si varsta , precum si
numarul aproximativ al autorilor.

§3. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini

Posibilităţi oferite de expertizele dactiloscopice. Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a
activităţii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâini la faţa locului, de obţinere de
informaţii privind persoana, precum şi de stabilire a raportului dintre urmă şi activitatea infracţională. În
prezent, posibilităţile ştiinţifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea urmelor de mâini sunt
multiple.

26
 Dacă expertului i se prezintă numai urma ridicată la faţa locului, acesta are posibilitatea să stabilească,
printre altele, de la ce mână provine, regiunea mâinii sau degetul care a format-o, care este vechimea urmei şi
dacă aceasta conţine suficiente elemente de identificare etc.
În cazul în care expertului i se prezintă şi impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori cele
existente în cartoteca dactiloscopică, se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, dacă urma şi impresiunea
sunt formate de acelaşi deget, deci de aceeaşi persoană.
Aria posibilităţilor expertizei dactiloscopice s-a lărgit considerabil, conturându-se un domeniu relativ
distinct: expertiza urmelor de mâini lăsate pe corpul uman. Amprentarea cadavrelor prezintă, în mod firesc,
anumite particularităţi, din cauza proceselor specifice putrefacţiei, rigidităţii cadaverice, mumificării şi
deshidratării.
Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificării persoanei ce a lăsat urme în
câmpul infracțional. Pentru efectuarea acesteia, în primul rând a examinărilor comparative, este necesară
amprentarea persoanelor aflate în sfera de interes a investigațiilor.

Secțiunea a III-a: Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare

§1. Considerații preliminare privind urmele de picioare
Urmele de picioare reprezintă o altă categorie importantă de urme create inevitabil la locul faptei. Cu
toate acestea, ele sunt descoperite sau folosite în cercetarea de identificare mai rar deoarece au mai puţine
posibilităţi de individualizare, din cauza numărului relativ redus de elemente caracteristice, cu excepţia celor
specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.
Clasificarea urmelor de picioare. Din categoria urmelor de picioare, în accepţiunea sa largă, fac parte
urmele plantei piciorului (ale piciorului gol), urmele piciorului semiîncălţat sau urmele de ciorapi, precum şi
urmele de încălţăminte.
Urmele plantei piciorului (urmele piciorului descălţat) - cele mai valoroase pentru individualizare
deoarece amprenta tălpii piciorului poate servi la o identificare certă a individului, echivalentă cu identificarea
bazată pe amprentele digitale.
Urmele piciorului semi-încălţat sau ale ciorapilor - reproduc forma generală a plantei piciorului, a
regiunilor sale şi a ţesăturii.
Urmele de încălţăminte - pot reflecta elemente caracteristice utile identificării, deşi prezintă elemente
particulare mai puţine.
Formarea urmelor de picioare - se formează în condiţii relativ apropiate urmelor de mâini, în sensul
că pot fi întâlnite sub forma statică sau dinamică, de suprafaţă sau de adâncime, vizibile sau latente. De
asemenea, ele se întâlnesc fie sub formă izolată, mai ales dacă ne raportăm la calitatea lor, fie sub forma unei
cărări de urme.

§2. Cercetarea criminalistică la fața locului a urmelor de picioare

Descoperirea urmelor de picioare. Datorită naturii lor – avem în vedere inevitabilitatea lor şi locul în
care se pot forma – urmele de picioare se înscriu în categoria urmelor care se caută printre primele la faţa
locului. Se cercetează în primul rând suprafeţele pe care este posibil să se calce. Căutarea urmelor de picioare
poate fi asociată cu căutarea şi prelucrarea urmelor de miros de către câinele de urmărire. Descoperirea și
relevarea urmelor piciorului gol se aseamană cu cercetarea urmelor de mâini, în timp ce urmele de încălțăminte
sunt mai greu de descoperit.
Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare - în procesul-verbal de cercetare la faţa locului se descrie
detaliat numărul şi tipurile de urme de picioare descoperite, forma și particularitățile acestora, natura
suportului în care s-au format şi elementele cărării de urme, dacă ele există.
Fotografierea urmelor de picioare - presupune fixarea imaginii de ansamblu a grupului de urme, în
scopul redării elementelor mersului persoanei și fixarea imaginii urmei care conţine cele mai multe şi mai
clare elemente de individualizare.

27
 Ridicarea prin mulaj a urmei formate în adâncime - se desfăşoară imediat după fotografierea şi,
eventual, după desenarea urmei pe o coală de calc, aşezată pe o bucată de geam, deasupra urmei.
Particularităţi în cercetarea cărării de urme - cărarea de urme reflectă unele caracteristici individuale
ale persoanei. Principalele elemente ce caracterizează o cărare de urme sau mersul unei persoane sunt
următoarele:
 direcţia de mişcare
 linia mersului
 lăţimea pasului
 unghiul de mers.
Interpretarea la faţa locului. - priveşte atât urmele luate izolat, cât şi întreaga cărare de urme. Din
interpretarea unor urme izolate, pot fi desprinse date privind numărul persoanelor, sexul, talia, vârsta etc.
§3. Expertiza criminalistică a urmelor de picioare
Problemele principale pe care le poate rezolva expertiza criminalistică a urmelor de picioare, indiferent
dacă este vorba de urma piciorului gol ori de cea a încălţămintei, sunt în funcţie de faptul dacă expertului i se
trimite spre examinare numai urma (în sensul mulajului, fotogramei sau desenului) ridicată de la faţa locului,
sau şi urma şi modelele tip de comparaţie (printre care incluzând şi încălţămintea ridicată de la persoanele
suspecte). Astfel:
Dacă expertului i se trimite numai urma, acesta poate să determine sexul, vârsta, talia şi greutatea
aproximativă a persoanei, vechimea urmei, mecanismul de formare etc.
In ipoteza în care expertului i se pun la dispoziţie modele de comparaţie, respectiv impresiunea plantei
piciorului sau încălţămintea suspectă, se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urmă.

Secțiunea a IV-a: Cercetarea urmelor de dinți și de buze și ale altor părți ale corpului uman
§1. Investigarea odontologică judiciară
Urmele de dinţi fac parte din categoria acelor urme care oferă o bază sigură de identificare, atât sub raport
criminalistic, cât şi medico-legal, datorită unor caracteristici ale formei, dispunerii şi particularităţilor
prezentate de fiecare dinte, îndeosebi după vârsta de 25 ani, când întreaga dantură este formată.
Cercetarea la faţa locului a urmelor de dinţi - urmele de dinţi se întâlnesc pe diverse alimente sau fructe
cu o consistenţă şi un grad de plasticitate adecvat (margarină, unt, brânză topită, ciocolată, mere). Acestea se
întâlnesc pe corpul victimei şi, în anumite cazuri, pe corpul agresorului. Fixarea urmelor de dinţi se face, în
mod obişnuit, prin consemnarea în procesul-verbal şi prin fotografiere, insistându-se nu numai asupra
detaliilor, dar şi asupra poziţiei corpurilor purtătoare de urme faţă de celelalte obiecte principale.
Expertiza odontologică – din aceasta poate rezulta natura umană sau animală a urmei, sexul vârsta,
caracteristicile dinților. Dacă expertului i se pun la dispoziție modele de comparație, acesta poate stabili
identitatea(sau neidentitatea) persoanei

§2. Cercetarea urmelor de buze

Cercetarea la faţa locului a urmelor de buze - necesită o căutare atentă şi exigentă, întrucât ele se pot
întâlni nu numai pe obiectele cu care vin în contact firesc (pahare, căni, tacâmuri, port-ţigaret, pipă), dar şi pe
alte obiecte, inclusiv pe îmbrăcăminte. Urmele trebuie căutate chiar şi pe hainele persoanelor suspecte, mai
ales dacă din modul de săvârşire a infracţiunii rezultă posibilitatea unui contact fizic între victimă şi agresor.
Procedeele se aseamănă cu de la cercetarea de la fața locului ale urmelor papilare de pe mâini și picioare.
Expertiza criminalistică a urmelor de buze - poate să dea răspunsuri privind natura umană sau animală
a urmelor, mecanismul de formare, vechimea urmei, vârsta, sexul, care dintre buze (superioară sau inferioară)
a lăsat urma şi dacă aceasta prezintă suficiente elemente de identificare.

28
 Cercetarea urmelor formate de alte părţi ale corpului uman – în afară de părțile corpului uman
analizate anterior, marea majoritate a părţilor corpului uman este aptă să creeze urme, în contextul săvârşirii
unei fapte penale. Exemple sunt: urechile, nasul, fruntea, unghiile etc.
CAPITOLUL VI – TIPOLOGIA INVESTIGĂRII PRINCIPALELOR URME BIOLOGICE DE
NATURĂ UMANĂ
Secțiunea I – Cercetarea urmelor de sânge

§1. Sublinieri preliminare privind urmele biologice

Urmele biologice sunt constituite de marea masă a urmelor de material biologic uman, îndeosebi
produsele de secreţie, excreţie şi ţesuturile umane.
Secreţiile principale - saliva, secreţia nazală şi laptele matern.
Excreţiile - urina, fecalele, sperma, sputa, vomismentele, meconiul, vernix caseoza ş.a.
Ţesuturi moi - sânge, piele, ţesut muscular, masă cerebrală.
Ţesuturi dure - oase şi unghii.
Urmele de miros nu sunt urme biologice propriu-zise.
§2. Cercetarea urmelor de sânge
Urmele de sânge, fiind frecvent întâlnite la fața locului şi prin posibilităţile de identificare pe care le
oferă, furnizează indicii necesare clarificării împrejurărilor privind locul, timpul, mijloacele şi modul de
săvârşire a faptei.
În funcţie de natura suportului, urmele de sânge pot fi absorbite de acesta, cum este cazul suporturilor
din material textil, sau pot rămâne la suprafaţă, formând un strat sau o crustă distinctă.
Calitatea urmelor de sânge poate fi influenţată de acţiunile exercitate de om, respectiv de persoana care
caută să îndepărteze pata prin răzuire, spălare etc., iar culoarea urmelor diferă în funcție de vechime, cantitate,
temperatura, lumina etc.
Cercetarea şi interpretarea la faţa locului a urmelor de sânge – urmele evidente de sânge nu pun
multe probleme în ceea ce privește descoperirea lor. Pun propleme acele urme care au suferit modificări prin
scurgerea timpului.
Căutarea urmelor de sânge se efectuează potrivit particularităţilor locului sau suportului cercetat, deci
în funcţie de fiecare caz în parte, ea fiind orientată în câteva direcţii principale, şi anume:
a. Îmbrăcămintea şi corpul persoanelor antrenate în infracţiune (victimă sau făptuitor).
b. Porţiunea de teren şi obiectele aflate la locul săvârşirii infracţiunii sau în locul în care a fost
descoperit cadavrul.
c. Instrumentele folosite în săvârșirea infracțiunii.
d. Instalațiile sanitare (sau alte obiecte) ce ar fi putut fi folosite la înlăturarea urmelor sau la
transportul cadavrului.
Depistarea petelor suspecte a fi de sânge se face, de regulă, cu surse de lumină (lanterna) care dispun
de filtre de culoare (roşii sau verzi).
La ridicarea urmelor de sânge trebuie avut în vedere că acestea pot conţine şi alte categorii de urme
biologice cum sunt, de exemplu, fire de păr, resturi de ţesut etc., cărora trebuie să li asigure integritatea.
Ambalarea şi transportarea urmelor de sânge trebuie făcute cu atenție deoarece acestea se pot altera
rapid.
Interpretarea urmelor de sânge la locul descoperirii lor este o activitate cu rezonanţă în clarificarea
ulterioară a împrejurărilor săvârşirii faptei.
Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge – poate oferi clarificări la numeroasele întrebări
adresate de către organele judiciare (sexul persoanei, organul din care provine, profilul A.D.N. etc.)

29
Secțiunea a II-a: Cercetarea urmelor de salivă și spermă
§1. Cercetarea urmelor de salivă
Cu ajutorul lor se pot obtine date privind persoana, îndeosebi pe baza grupei sanguine, cu precizarea
că acest lucru este posibil numai în ipoteza în care individul este de tip secretor(doar așa se poate determina
grupa sanguină).
Cercetarea la faţa locului – se face cu mijloace optice şi de iluminare curente, aflate în dotarea
truselor criminalistice. Este necesar sa fie cercetat sistematic întregul loc al faptei.
Urmele de saliva se pot confunda cu alte urme biologice (spermă, secreţie vaginală, transpiraţie, mucus
nazal), precum şi cu pete de altă natură, mai ales sucuri diverse, vopsea, detergenţi etc.
Ridicarea şi transportarea urmelor presupuse a fi de salivă impune respectarea aceloraşi recomandări
făcute la urmele de sânge, de ambalare în stare uscată a obiectului şi de expediere urgentă la laboratorul de
specialitate, pentru a nu se distruge antigenele.
Expertiza urmelor de salivă serveşte la clarificarea unor aspecte relativ asemănătoare urmelor de sânge.
În primul rând, expertul se poate pronunţa asupra faptului dacă urma este sau nu de salivă şi dacă saliva este
de natură umană, însă nu întotdeauna rezultatul poate avea caracter de certitudine.

§2. Cercetarea urmelor seminale

Urmele de spermă sunt întâlnite deseori în cazul săvârşirii de infracţiuni cu un grad de periculozitate
deosebit sau al căror mod de săvârşire prezintă anumite particularităţi (ex:infractiuni contra libertății și
integrității sexuale).
Formarea urmelor de spermă are loc prin depunerea, pe diverse suporturi, a lichidului spermatic
ejaculat în momentul unui contact sexual, al masturbării, sau ca o consecinţă a unor tulburări neuro-psihice.
Cercetarea la faţa locului – căutarea urmelor seminale presupune examinarea corpului victimei, o
atenţie specială fiind acordată orificiilor naturale (examinare realizată de către cadre medicale), precum şi a
lenjeriei de corp şi de pat, a îmbrăcămintei, a altor obiecte.
Ridicarea urmelor seminale necesită atenție deosebită pentru păstrarea intactă a petei şi implicit a
spermatozoizilor, principalul element asupra căruia se îndreaptă examinarea.
Interpretarea la faţa locului – oferă date referitoare nu numai la natura, mobilul şi modul de săvârşire
a faptei, ci şi în legătură cu anumite deprinderi sau stări psihopatologice ale autorului.
Expertiza biocriminalistică a urmelor seminale este destinată stabilirii faptului dacă urma este într-
adevăr de spermă şi dacă aceasta este de origine umană sau animală. Modalităţile de expertizare se regăsesc
în cursul de bază.

Secțiunea a III-a: Elemente de investigare și identificare bicriminalistică pe baza profilului A.D.N.

§1. Fundamentul științific
Descoperirea ADN-ului (= acid dezoxiribonucleic) a condus la înţelegerea conceptului de ereditate şi
la identificare, prin decodarea informaţiilor genetice pe care molecula de A.D.N. le are în componenţă. Aceasta
are structură moleculară şi este conţinută de toate celulele vii ale organismelor.
Procesul de identificare a unei persoane începe în momentul în care aceasta lasă în scena crimei o urmă
biologică care conţine, în mod necesar, material genetic (A.D.N.). Urmează prelevarea probei de către
criminalist, urmată de analiza de laborator care se termină prin traducerea materialului genetic într-un cod, cu
formulă unică, irepetabilă, specifică unui singur purtător al acelei informaţii genetice.
Sub raportul valorii de identificare, specialiştii geneticieni clasifică urmele biologice în trei categorii:
o Probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului A.D.N.
o Probe cu potenţial în definirea profilului A.D.N.
o Probele cu potenţial în analizele A.D.N. mitocondrial.

30
§2. Particularități ale cercetării la fața locului
Cercetarea urmelor apte să servească la identificări genetice parcurge aceleaşi etape tehnice, tipice
urmelor biologice (sânge, spermă, salivă), de la descoperire, la fixare fotografică şi ridicare, desi se impun
precauții suplimentare. Obiectele sau suporturile purtătoare de urme biologice care se ridică în vederea
analizării A.D.N. vor fi verificate și pentru alte urme, cum ar fi urmele papilare.

§3. Efectuarea expertizelor A.D.N.

Două metode: metoda analizei amprentei genetice prin enzime de restricţie şi metoda reacţiei în
lanţ a polimerazei (PCR).
Analiza prin metoda enzimei de restricţie – este necesară o cantitate suficientă de A.D.N. ce este
supusă izolării şi purificării cu ajutorul unor detergenţi şi enzime cu mare specificitate, cum ar fi proteinaza K
. Cea de-a doua etapă o constituie decuparea A.D.N.-ului cu ajutorul unor enzime de restricţie, în fragmente
de mărimi diferite.
În urma rezultatului, fragmentele ADN sub forma unor benzi întunecate. Benzile obţinute pot fi
folosite pentru comparaţie cu cele rezultate din prelucrarea probelor ridicate de la faţa locului, astfel fiind
posbila stabilirea identitatii sau neidentatii persoanei.
Analiza prin metoda reacţiei în lanţ a polimerazei (PCR) – avantajul acestei metode faţă de metoda
cu enzime de restricţie constă în sensibilitatea acesteia, putându-se folosi o singură moleculă de A.D.N. pentru
a fi amplificată.
Metoda PCR este rapidă, simplă, necesită fragmente de dimensiuni mici pentru studiere şi permite
reanalizări multiple.

Secțiunea a IV-a: Cercetarea firului de păr uman

§1. Problematica generală
Firele de păr uman alcătuiesc o categorie distinctă de urme biologice (urme de natură piloasă) prin a
căror examinare se obţin date importante cu privire la persoane şi la împrejurările faptei. Se pot obţine date
despre natura, originea, caracteristicile de sex, vârstă, regiunea corporală din care provine etc.
Prezența firelor de păr la fața locului nu trebuie atribuită neapărat unor acțiuni exclusiv violente, fiind
posbil să existe căderi accidentale sau fiziopatologice.
Principalele componente ale firului de păr sunt tija(tulpina) și rădăcina.
Unui fir de păr îi sunt caracteristice în general o anumită lungime, grosime, pigmentație, ondulație,
degradație etc., toate raportate la vârsta persoanei, sexul ei, regiunea corpului etc.

§2. Cercetarea la fața locului

Descoperirea firelor de păr – nu impune folosirea de metode sau mijloace tehnico-ştiinţifice
deosebite, ele fiind destul de uşor vizibile cu ochiul liber. Totuşi, pentru facilitarea descoperirii este necesar
să se recurgă la lupe şi la surse de lumină ceva mai puternice.
Ridicarea firelor de păr – impune respectarea unor cerinţe minime cu privire la menţinerea intactă a
firului, evitarea amestecării lui cu alte fire de păr, inclusiv cu fire provenite accidental de la persoanele care
efectuează cercetarea.
Recoltarea firelor de păr de la persoanele suspecte – este recomandat să se facă numai prin
smulgere, rădăcina fiind o parte importantă a firului de păr.
Identificarea persoanei – principalul motiv al examinării firului de păr, dacă se prezintă și fire de păr
de comparație. Există certitudine în cazul în care se examinează amprenta genetică a firului de păr cu rădăcină.
În caz contrar, are caracter de probabilitate.

31
§3. Expertiza criminalistică a urmelor de natură piloasă
Expertiza firelor de păr – se cercetează structura intimă a părului, cu numeroasele sale elemente
caracteristice, și se analizează suprafața acestuia, a diverselor particule aderente, urme ale materiei în care a
fost descoperit și diverse microurme.
Prin metodele de examinare biologică a urmelor de natură piloasă se pot desprinde informații
referitor la: natura şi originea umană sau animală a firului de păr; zona corpului din care provine; modul de
detaşare a firelor de păr; sexul, vârsta aproximativă şi rasa persoanei; eventualele alterări produse de diverse
boli; natura depunerilor de pe suprafaţa firului de păr; identificarea persoanei pe baza profilului A.D.N.
Încă de la început, pentru restrângerea cercului de suspecți, este posibilă determinarea culorii, a
elementelor caracteristice exterioare și a eventualelor impurități.
Investigarea biocriminalistică de laborator a unui fir de păr parcurge 3 etape principale:
a. Examinarea modului de detaşare, a culorii sau vopselei, a particularităţilor de formă, precum
şi a aderenţelor;
b. Examinarea structurii exterioare a firului, pentru determinarea speciei, a vârstei, sexului, ca şi
a regiunii corporale din care provine, examinare efectuată mai ales prin microscopie;
c. Examinarea structurii interioare, respectiv a cortexului (în care se găsesc pigmenţii, pe baza
cărora se poate face o identificare de grup) precum şi a medularei.

Secțiunea a V-a: Elemente de investigare odorologică judiciară

§1. Aspecte generale privind urmele olfactive
Urmele de miros reprezintă o categorie aparte de urme, specifice nu numai omului, ci şi animalelor,
inclusiv majorităţii substanţelor care conţin elemente volatile precum şi altor corpuri din natură. Folosirea
acestor categorii de urme în interesul justiţiei, al descoperirii infractorilor şi corpurilor delicte constituie
obiectul odorologiei judiciare.
Formarea urmelor olfactive – inevitabilă, deoarece orice persoană lasă molecule de miros peste tot
pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse. Nici îmbrăcămintea, pantofii, manușile nu pot împiedica
formarea ”amprentei olfactive”.
Conţinutul urmei olfactive – cuprinde mai multe categorii de miros, în care ponderea este deţinută
de mirosul specific sau de bază al corpului (transpiratie, respiratie etc.), căruia i se adaugă mirosul
profesional/general (dat de specificul locului de munca, de locuinta etc.) și mirosul ocazional (produse
cosmetice, fumat etc.).

§2. Cercetarea la fața locului

Descoperirea urmelor olfactive - descoperirea se face cu ajutorul câinilor de urmărire. Spre deosebire
de om, un câine poate selecta o urmă de miros din alte 200 (câinele dispune de un număr de celule olfactive
de peste 30 de ori mai mare). Printre cei mai folosiți câini este câinele ciobănesc german.
Prelucrarea urmelor - câinele este dirijat de conducătorul său care îi cunoaşte posibilităţile şi modul
de comportare. Este condus şi de organul judiciar care efectuează sau îndrumă cercetarea la faţa locului şi care
trebuie să fie atent la respectarea anumitor reguli privind folosirea câinelui de urmărire şi interpretarea
reacţiilor sale.
Cei care efectueaza cercetarea trebuie să nu se aproprie la o distanță mai mică de 2-3 metri de ceea ce
suspectează că ar fi urme pentru a nu crea urme olfactive suplimentare. În ipoteza în care se consideră utilă și
oportună folosirea câinelui de urmărire, i se va da imediat spre prelucrare urma de miros. Pe parcursul acțiunii
câinelui, se notează traseul străbătut și se observă reacțiile sale.

§3. Metode moderne de investigare odorologică

32
 Pe lângă câinele de urmărire, în cercetarea urmelor olfactive se apelează şi la metode tehnice, constând
în ridicarea urmelor de miros de la faţa locului, de pe obiecte corp delict, de pe îmbrăcămintea pierdută de
infractor ş.a., prin aspirarea cu dispozitive speciale şi conservarea în flacoane ermetice, dezodorizate în
prealabil.
Aceste urme sunt supuse unei examinări comparative cu modelele prelevate de la persoanele sau
obiectele suspecte, pe baza unei analize gazocromatografice sau prin spectrografia de masă.
Totuși, specialiștii au demonstrat că procedeul identificării persoanelor de către câinele de urmărire
este cel mai fiabil și cel mai simplu de realizat.

§4. Domenii diverse de folosire a câinilor de urmărire

Folosirea câinilor de urmărire în descoperirea și prelucrarea urmelor olfactive este o practică curentă
atât în cazurile de identificare a persoanelor, cât și alte domenii ale luptei împotriva criminalității.
Cele mai frecvente sunt:
 Depistarea stupefiantelor – sunt antrenați pentru descoperirea canabisului și derivatelor lui, a
heroinei, cocainei etc.
 Detectarea explozivilor – câinele este dresat să nu atingă obiectul suspect. Pot depista și arme de
foc, nu doar substanțe explozive.
 Descoperirea de persoane răpite/persoane care se ascund – se face cu ajutorul obiectelor
purtătoare a urmelor de miros specific individului.

Capitolul VII – TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPĂ SEMNALEMENDE

EXTERIOARE, DUPĂ VOCE ȘI PRIN ALTE METODE CRIMINALISTICE
§1. Sublinieri introductive
Abordarea modalităţilor de identificare a persoanelor, dar şi a cadavrelor, poate conduce la întrebarea
dacă imaginea făptuitorului (aşa cum a fost reţinută de către un martor ocular sau de victimă), fotografia unei
persoane, ori un craniu, vocea, scrisul chiar, pot constitui, prin ele însele, urme ale infracţiunii, după cum sunt
urmele de mâini, de picioare, de dinţi ş.a. Răspunsul este în parte unul pozitiv, întrucât acestea conduc la
posibilitatea identificării infractorului.
O urmă sui-generis este reprezentată de modul de săvârşire a faptelor penale. Practica judiciară oferă
numeroase exemple de infractori specializaţi în săvârşirea unui anumit gen de fapte penale într-o anumită
manieră, cu mijloace specifice, ceea ce reprezintă „amprenta” modului de operare.
Metodele de identificare a persoanelor după semnalmentele exterioare, după voce și prin alte procedee
adaugă posibilităților de identificare a omului pe baza urmelor lăsate pe câmpul infracțional menționate în
capitolul anterior.
Secțiunea I – Identificarea persoanelor și cadavrelor după semnalmentele exterioare
§1. Aspecte generale
Scurtă privire istorică – organele de urmărire penală sunt confruntate cu situaţii de genul celor în
care, după săvârşirea unei infracţiuni, singurele date realmente exploatabile în legătură cu o faptă penală şi cu
autorul acesteia sunt cele oferite de un martor ocular, care a reuşit să reţină imaginea făptuitorului.
Încă din antichitate, au fost semnalate preocupări de găsire a anumitor modalităţi adecvate de
identificare a celor urmăriţi. Sistemul buletinelor de urmărire este întâlnit în secolul XVIII, pentru ca, o dată
cu inventarea fotografiei, să se înceapă introducerea albumelor fotografice ale infractorilor. În descrierea şi
fixarea înfăţişării persoanei infractorilor, mai ales în scopul identificării lor ulterioare, un pas important l-a
făcut Alphonse Bertillon, considerat întemeietorul poliţiei ştiinţifice moderne.
Fundamentul ştiinţific al identificării după semnalmente exterioare – este constituit de
individualitatea şi relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecărui individ adult.

33
 În esenţă, identificarea se face cu ajutorul unor metode şi tehnici specializate, în cadrul unor activităţi
de urmărire penală, desfăşurate potrivit unor reguli tactice specifice ascultării martorilor sau victimelor
infracţiunii.

§2. Metoda portretului vorbit

Portretul vorbit este o metodă aplicată frecvent şi perfecţionată pe parcursul timpului, care serveşte
la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de către o altă persoană.
În descrierea făcută de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului căutat sunt vizate, pe de o
parte, formele statice, iar pe de altă parte, formele dinamice. Aprecierea formei şi dimensiunilor acestora se
face după un sistem cuprinzând trei gradaţii: mare, mijlociu şi mic.
Descrierea formelor statice – vizează elementele caracteristice privind talia, constituţia fizică sau
aspectul general al persoanei, forma capului şi a feţei, eventuale infirmităţi etc.
Descrierea capului. Capul persoanei, atât în întregul său, cât şi în ceea ce priveşte aspectul morfologic,
văzut din faţă şi din profil deţine, în mod firesc, locul principal în realizarea portretului vorbit. De
exemplu:
 Forma capului, privit din faţă, poate fi alungită, ovală, dreptunghiulară, triunghiulară, cu baza
în sus sau în jos, pătrată, colţuroasă, romboidală etc.
 Faţa se împarte, de regulă, în trei zone: frontală, nazală şi bucală (zona frontală cuprinde
regiunea dintre baza nasului şi baza acestuia; zona bucală include regiunea dintre baza nasului
şi vârful bărbiei). În funcţie de necesităţi, pot fi luate în calcul cinci zone, respectiv fruntea,
ochii, nasul, gura şi bărbia.
Fiecare element component al feţei se descrie separat, cu ce are el mai caracteristic.
Descrierea formelor dinamice – este menită să completeze posibilităţile de identificare şi se referă,
în special, la ţinuta corpului, felul mersului, mimică, privire, diferitele forme de manifestare. De exemplu:
 Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant, cu paşi mari sau mici,
săltăreţ, cu alte particularităţi determinate de morfologia piciorului, de eventualele infirmităţi, precum
şi de starea de sănătate a individului.
 Modul de manifestare, privit în sensul său larg, prin aceasta înţelegându-se, de pildă, gestica sau
vorbirea, este în funcţie de personalitatea şi temperamentul individului. Astfel, o persoană poate fi
calmă, nervoasă, lentă, agitată, impulsivă, taciturnă, volubilă etc. Perceperea acestor caracteristici
reclamă o perioadă mai lungă de observare.
Nu trebuie neglijată situaţia în care se află persoana în momentul observării, fiind cunoscute, de
exemplu, diferenţele de manifestare sau de comportament ale unui individ în exercitarea profesiei, în
mediul familial, faţă de superiorii săi ori faţă de subordonaţi, ori în postura - caracterizată sugestiv în
literatura de specialitate - de „spectator” sau „actor” .
 Vorbirea, la rândul său, deşi teoretic nu poate fi considerată o caracteristică a sem-nalmentelor
exterioare, trebuie inclusă în conturarea „portretului vorbit” prin particularităţi de genul vorbirii
normale, precipitate, bâlbâite, organizate, prolixe, precum şi al timbrului, accentului ş.a.

§3. Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare

Portretul schiţat- Portretul schiţat, sau schiţa de portret, reprezintă o metodă menită să înlăture, cel
puţin în parte, neajunsurile determinate de modul în care o persoană apreciază sau descrie semnalmentele
exterioare.
Fotorobotul - Este o metodă de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente faciale
preluate din fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.
Identi-kit-ul şi Photo-identi-kit-ul - Se numără printre mijloacele tehnice folosite frecvent în practica
organelor de cercetare penală. La dispoziţia martorului, ori victimei, este pus un album ce conţine zeci de
34
variante ale elementelor faciale. Fiecare element facial din album este reprodus separat pe o peliculă
transparentă purtând acelaşi număr de cod.
Mimicompozitorul şi sintetizorul fotografic - Mimicompozitorul (MIMIC) se apropie, întrucâtva,
de metoda Identi-kit-ului, desigur mai perfecţionată. Sintetizorul fotografic are la bază aceleaşi principii de
compunere a imaginii.
Portretul robot computerizat - Dificultăţile inerente întâlnite în practică, de identificare pe baza
metodei portretului vorbit, ori prin intermediul procedeelor tehnice de tipul fotorobotului, identikit-ului ş.a.,
au condus la căutarea unor noi modalităţi de realizare a portretului robot. Pentru aceasta, specialiştii au recurs
la tehnica de calcul electronic, care se dovedeşte a fi foarte utilă în practică, despre care se fac referiri în cursul
de bază.

§4. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Tehnicile de identificare prezentate mai sus sunt utile şi în cazul identificării cadavrelor necunoscute,
însă, aplicabilitatea lor este limitată de transformările fireşti prin care trece corpul uman, ca urmare a anumitor
fenomene cadaverice, ori din cauza acţiunii distructive a diverşilor factori.
Metoda supraproiecţiei - Din punct de vedere tehnic, metoda constă în proiectarea sau suprapunerea
imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografică a persoanei dispărute, căreia se presupune că i-a
aparţinut craniul.
Suprapunerea electronică a imaginilor reprezintă o variantă perfecţionată a supraproiecţiei, având
la bază combinarea electronică a imaginilor craniului necunoscut şi cele ale persoanei dispărute.
Reconstituirea fizionomiei după craniu. Acest procedeu, aplicat de toate serviciile criminalistice, a
fost pus la punct, printre alţii, de savantul rus M.M.Gherasimov. La noi în ţară s-a ocupat de perfecţionarea
acestuia Cantemir Rişcuţia. Din această cauză mai este denumită “metoda GHERASIMOV- RIŞCUŢIA”.
Identificarea după resturile osoase. Identificarea după resturile osoase face obiectul expertizei
urmelor osteologice, specifică unui domeniu denumit în literatura medico-legală osteoantropometrie. Această
identificare trebuie interpretată într-un sens larg, întrucât, până astăzi, nu era posibilă o identificare ca atare,
în sensul stabilirii persoanei căreia i-au aparţinut resturile osoase, exceptând situaţia în care este descoperit
craniul. Astăzi, însă, printr-o expertiză genetică se poate determina A.D.N.-ul mitocondrial, profilul acestuia
servind la identificare.
Identificarea după sistemul dentar şi lucrările stomatologice. Această modalitate de identificare
este deosebit de valoroasă datorită unor elemente specifice de individualizare pe care le prezintă, în mod
natural, dantura unei persoane. La aceste particularităţi, trebuie adăugate şi intervenţiile medicale efectuate
pentru întreţinerea sau înlocuirea dinţilor. Practica demonstrează că, în situaţii deosebite (catastrofe, incendii,
explozii, accidente, distrugerea premeditată a corpului victimei prin diverse modalităţi), printre foarte puţinele
elemente care mai pot oferi date cu privire la persoane, mergându-se până la identificare, sunt cele ale
sistemului dentar.

SECTIUNEA A II-A - Identificarea persoanelor după voce și vorbire

§1.Noțiuni generale
Identificarea persoanelor după voce și vorbire se află printre metodele tehnico-științifice moderne pe
care Criminalistica le pune în slujba stabilirii adevărului și a descoperirii autorului infractiunii. Poate fi folosită
cu succes atât în cauzele penale, cât și cele civile: pretențiile între persoane fizice, tăgada partenității, divorțul.
Fundamentul științific este dat de individualitatea vocii și vorbirii determinată de diverse particularitati
și anatomice și fiziologice ce permit individualizarea unei persone de altă persoană.
Particularitățile fiind următoarele:

35
 - Particularităși de construcție ale aparatului fonorespirator (plămâni, trahee, coarde vocale) –
configurația gâtului si a foselor nazale face ca sunetele emise să se afle intr-o anumită bandă de
frecvență.
- Particularitatile functiei fonatorii determinate de fiziologia specifica actului respirator: timbru,
frecventa (foarte importante pentru ca nu pot fi controlate constient) , intensitate.
- Particularitati determinate de modificari ale aparatului fonorespirator aparute ca urmare a unor
maladii: laringite, paraliziile, raguseala.
- Stabilitatea vocii – foarte importanta – din momentul schimbarii vocii la pubertate aceasta ramane
relative stabila pe intreaga durata a vietii; anumtie modificari precum pierderea sau inlocuirea unor
dinti, ablatiuniea amigdalelor nu conduc la modificari semnificative ale vocii

§2. Caracteristici de identificare a vocii

- Caracteristici acustice generale:
-durata de pronuntare a unui cuvant sau aunui grup de cuvinte
-intensitatea vocii
-configuratia de ansamblu a formantilor ( transcrierea vocalelor + consoanelor sub forma de
desene caracteristice ce redau frecventele central) transcrisi pe vocograma
- Caracteristici acustice individuale
-frecventa de rezonanta a cavitatii aparatului vocal
-frecventa specifica sunetelor nazale si frecventa vocii
!Sunt necesare imprimari de buna calitate + ! Disimularile chiar faciliteaza examinare
§3. Caracteristici de identificare a vorbirii
Vorbirea se caracterizeaza de particularitati de expresie si stil specific unui anumit grup de persoane.
- particularitati fonetice: accent, intonatie, prescurtari de cuvinte, pronuntarea cuvintelor straine;
- particularitati fonetice straine intalnite la persoane care au o alta limba materna decat cea vorbita
in momentul auditiei ;
- defectiunile de pronuntie si particularitatile lexicale – specific regiunii din care provine vorbitorul
sau caracteristice anumitor profesii;

Expertiza criminalistica a vocii si a vorbirii

-stabilirea autenticitatii inregistrarilor audio/video pt determinarea falsurilor, inlocuirea unor cuvinte
cu altele, rostite in anumite imprejurari, in alt context, stergerilor de cuvinte sau fraze, intreruperi facute in
timpul inregistrarii
! Importanta pt ca 143 NCPP dispune atasarea la dosarul cauzei a inregistrarilor
! 128 NCPP protectia datelor de identificare in cazul martorilor aflat sub protective sau
investigatorilor acoperiti
-identificarea persoanei vorbitorului: pot fi desprinse o serie de date privind: varsta, sexul,
profesia, zona din care provine, eventuale boli ale aparatului fonorespirator, daca a citit sau a
vorbit liber, daca a fost constrans sa vorbeasca sau a vorbit liber
- stabilire eventualei deghizari – acoperirea microfonului cu o batista, modificarea tonalitatii,
vorbirea in soapta, astuparea nasului;
-depistarea incercarilor de falsificare a benzii = principalul motiv pe care il invoca uneori
organele judiciare atunci cand ezita sa accepte printre mijloacele de proba banda de magnetofon
Examinarea propriu-zisa: examinarea comparativa, demonstratia, formularea concluziilor certe
positive/negative. Sunt necesare modele de comparative de calitate. Imprimarile se realizeaza in conditii
36
similar de loc, de fond sonor si cu aceeasi viteza de inregistrare, acelasi mod de pronuntare, aceleasi cuvinte,
expresii. Azi identificare informatica vocala – pe calculator.

SECTIUNEA A III-A
Metode biometrice de identificare
(Permit identificarea rapida si sigura a persoanelor)
§1. Identificarea pe baza fotografiei semnalmentelor
Fotografia = reprezentarea grafica a fizionomiei si a trasaturilor specifice (cea mai utilizata)
Detaliile fetei se modifica destul de rapid, se folosesc astfel, o serie de date antropometrice, masurabile
pe o imagine bidimensionala – se recomanda masurarea distantei dintre orbite, a grosimii nasului, a formei
pometilor, a grosimii buzelor. Pentru compararea cu o serie de fotografii realizate din mai multe unghiuri,
unele sisteme de identificare fizionomica construiesc un model tridimensional al fetei. Imaginile sunt analizate
digital si comparate automat – potrivesc aproximativ imaginea achizitionata in momentul verificarii si cea
memorata. Operatiunea dureaza mai putin de o secunda.
Si mai sigura, dar dificil de realizat este folosirea hologramelor – e tot o fotografie care memoreaza
atat intensitatea luminoasa, cat si faza semnalului care permita formarea unei imgini tridimensionale.

§2. Tehnici antropometrice

(cea mai veche metoda biometrica folosita in cercetarea criminalistica)
Presupune masurarea unor parti ale corpului uman in vederea reconstrituirii dimensiunilor acestuia
pornind de la cele cateva fragmente de schelet descoperite.
*in domeniul identificarii papilare tehnica informatica e cea mai sigura – verifica zona de inceput si
bifurcare a zonelor papilare – AFIS= automatic finger-print identification*

§3. Recunoasterea retinei

(cea mai rapida)
Consta in determianrea aspecutlui si a marimii vaselor de sange care provin de la nervul optic si sunt
dispersate in retina. Prezinta importanta datorita celor 3 proprietati impotante ale retinei- anatomia, unicitatea,
topografia dispunerii vaselor sanguine.
Scaneaza retina cu un dispozitie, iar sabloanele sunt stocate. Totusi nu e sanatoasa -> nu e inca o
procedura generalizata asa cum ar dori autoritatile.

§4. Recunoasterea irisului

(metoda mai performanta decat recunoasterea pe baza de amprenta sau ADN si e foarte eficienta)
Permite prelucrarea corecta a imaginii irisului chiar daca persoana repsectiva poarta ochelari sau lentil
de contact.
Se obtine imaginea irisului, se masoara, se digitalizeaza parametrii folositi pentru identificare si se
calculeaza corelatia dintre datele achizitionate si infirmatiile stocate intr-o baza de date.

§5. Termograma faciala

Este o fotografie a temperaturii fetei unei persoane obtinuta prin explorarea fetei cu un detector sensibil
la radiatii infrarosii. Nu se emit radiatii daunatoare. Camerele de termoviziune sunt la cca. 45cm de persoana,
permite scanarea fetelor lor fara ca acestea sa stie ca sunt verificate.

SECTIUNEA A IV-A - Identificarea persoanelor in sistemul de recunoastere facial – IMAGETRAK-

37
 Este un sistem de recunoastere si compunere faciala. Se prelucreaza si se stocheaza la nivel national
fotografii si alte date de identificare ale persoanelor cercetate de politie in stare de arest sau libertate, ca urmare
a comiterii unei infractiuni.
Fotografia e digitalizata in limbaj pentru computer.
Serverul este instalat la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei
Romane care care sunt conectate statii de lucru in fiecare judet.
Facilitate de verificare dupa: date de stare civila, personale, seme particulare, cicatrici, tatuaje,
deficient psiho-motorii, fotografii digitale etc.
Potrivit sistemului se disting 80 de puncte nodale pentru fata care masoara: distanta dintre ochi, latimea
nasului, adancimea orbitelor, oasele fetei, limita maxilarului, barbia, structura fetei e universala (indiferent de
rasa), faceprint-ul ramane neschimbat odata cu trecerea timpului, machiajul si parul facial, ochelarii nu
impiedica la identificare.
Portretul robot realizat se inregistreaza in baza de date ca persoana noua cu datele antropometrice
probabile furnizate de victima sau martor, apoi se compara cu sirul de suspecti, dupa cautarea in baza de date
a sistemului IMAGETRAK si se verifica asemanarile dupa imaginile din lista de suspecti elaborate de soft-ul
sistemului.
Daca portretul robot nu se potriveste cu fotografiile din lista, se tipareste sub forma de poster si se
trimite formatiunii care instrumenteaza dosarul.
SECTIUNEA A V-A - Inregistrarea penala
§1. Consideratii privind scopul si importanta inregistrarii penale
Scopul = luarea in evidenta a unor persoane sau obiecte in vederea identificarii lor ulterioare
-identificarea persoanelor care au mai savarsit infractiuni pe baza inregistrarii penale nominale
-identificarea autorilor unor fapte penale dupa modul de operare
-identificarea persoanelor disparate si a cadavrelor cu identitate necunoscuta potrivit
semnalementelor exterioare sau alte date
-identificarea unor obiecte-corp delict, stabilirea apartenentei lor de grup pe baza semnalentelor
exterioare si alte date antropologice
Importanta = combaterea infractiunilor prin identificarea autorilor lor, a mijloacelor materiale de
proba si scopul preventive al activiatii judiciare – inregistrarea celor condamnati penal pentru o
supraveghere a modului lor de reeducare si reinsertie sociala a.i. sa nu mai comita infractiuni.

§2. Inregistrarea in cazierul judiciar

Inregistrarea nominala sau alfabetica: inregistrarea datelor cu caracter personal si a datelor privind
situatia juridica a persoanelor luate in evidenta cazierului judiciar – pe baza fiselor de cazier judiciar (nume,
prenume, fapta comisa, pedepsele aplicate, masuri luate si executate orice mentiuni privind starea de fapt si
de drept a persoanei luatein evidenta). Datele se inregistreaza pe baza extraselor de pe hotarari judecatoresti
ramase definitive, comunciari de renuntare/amanare a aplicarii pedepsei, incepere, intrerupere executare a
pedepsei inchisorii)
Inregistrarea dactiloscopica: printre cele mai importante forme ale inregistrarii penale. Utilitatea
existentei cartotecilor dactiloscopice - indeosebi cele decadactilare- consta in identificarea persoanlor care au
mai savarsit infractiuni, inclusiv a persoanelor care nu prezinta acte de identitate ori se folosesc de acte furate
sau false, chiar si a cadavrelor daca cel decedat e inregistrat in cazierul judiciar.
Identificarea propriu-zisa se realizeaza printr-un examen dactiloscopic comparativ – intre impresiunile
digitale ale persoanei verificate si impresiunile digitale existente in cazierul judiciar sau cartoteca.
Ordonarea fiselor dactiloscopice au la baza tipul desenului papilar – existent deltei, pozitionarea ei in
desenul papilar, numarul lor.

38
 Formulele dactiloscopice indiferent ca privesc toate cele 10 degete sau numai 1, servesc numai la
ordonarea fiselor in colectie si la determinarea grupului in care se inscrie o anumita amprenta sau un grup de
amprente.

§3. Alte modalitati de inregistrare penala

Inregistrarea dactiloscopica decadactilara
Ca forma de luare in evident cazierului judiciar, este cea mai folosita de organele de specialitate,
datorita facilitatii sale.
Formula dactiloscopica decadactilara primara = o fractie, la numarator sunt notate toate tipurile de
dactilograme ale degetelor mainii drepte, la numitor cele ale mainii stangi.
1. Inregistrarea dactiloscopica monodactilara contine impresiunea papilara a unui singur deget
(astfel devine posibila identificarea autorului unei infractiuni care a lasat mai multe urme digitale
la locul faptei, dintre care 2 sau 3 sunt realmente exploatabile inprocesul de identificare. Rareori
se gasesc amprente de la toate cele 10 degete apte sa serveasca unui examen dactilocscopic)
2. Inregistrarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate necunoscuta : fisele de
inregistrare au rubrici diferite pentru persoane si cadavre, dar si rubrici comune (semnalmente,
imbracaminte purtata, obiecte purtate in momentul disparitiei persoanei sau gasirii cadavrului).
Completarea fisei se realizeaza doar pe baza datelor de la organul judiciar sau de la specilistul
criminalist insarcinat cu executarea acestei operatii. E posibila efectuarea identificarii unor
cadavre necunoscute prin comparare cu datele persoanelor disparute.
3. Inregistrarea dupa modul de operare (modus operandi sistem): identificari sui-generis ale unor
persoane care s-au “specializat” in savarsirea unui anumit gen de infraciuni si intr-un anumit mod.
-inregistrarea infractorilor –fisele sunt clasate dupa genul infractiunilor comise, modul propriu-
zis de operare (tipic pentru recidivisti)
-inregistrarea datelor privitore la fapte penale cu autori neidentificati – date de la CFL,
ascultarea martorului, victimei, expertise.
-prelucrarea datelor- trierea informatiilor fie dupa modul de operare,fie dupa semnalmentele
exterioare ale infractorului.
4. Inregistrarea in baza de date genetice
5. Cartoteci ale obiectelor furate, falsului de moneda, masini de scris, opera de arta, produse
cosmetice si alimentare

CAPITOLUL VIII
INVESTIGAREA CORPURILOR DELICTE, A URMELOR DE MATERIALE SAU MATERII, DE
EXPLOZII, DE INCENDII SI DE ACCIDENTE DE TRAFIC
SECTIUNEA I - Cercetarea urmelor obiectelor si a urmelor formate din resturi de obiecte sau materii
diverse
§2. Cercetarea urmelor corpurilor delicate folosite in spargeri
Dupa instrumentul folosit sunt urme de adancime sau suprafata
Dupa mecanismul de formare sunt:
- Urme de apasare sau fortare – au natura statica – redau caracteristicile de constructie (fortarea
ferestrei cu surubelnita)
- Urme de frecare –au natura dinamica- identificare de grup – ex fierastraie, burgheie, bomfaiere

39
 - Urme de taiere- dinamice- duc la identificarea instrumentului daca sunt formate intr-un material
ce reda caracteristicile reliefului lamei taietoare
- Urme de lovire
- Urme de ardere, de topire

Cercetarea la fata locului a urmelor instrumentelor de spargere:

 Locurile de patrundere prin usi, ferestre,zid, acoperis, tavan
 Fortarea mobilierului – sertare, casete, dulapuri, spargerea caselor de bani,fortarea bruta,
taierea la rece, taierea la cald
 CFL: descoperirea (cu ochiul liber, lupa), fixarea (process-verbal, fotografie), ridicarea
(mulaje) , interpretarea (natura actului infractional, tipul de instrumente folosite, modul de
operare) urmelor
Expertiza urmelor intrumentelor de spargere:
Ofera raspunsuri cu privire la natura si tipul instrumentului, mecanismului de formare, succesiunea
acestora, daca e unulsau mai multe:
- Urme formate din resturi material – pilitura
- Obtinerea modelelor de comparative – materiale apropiate calitativ de obiectul purtat de urma
- Examinarea plumburilor fortate

§3. Ceretarea urmelor de imbracaminte

In functie de natura obiectului primitor de urme sunt: urme statice si dinamice, de suprafata si de
adancime, de stratificare, vizibile, in stare latenta –urmele de manusi ori ale obiectelor patate cu lubrifianti,
vopsele.
Se pot gasi si pe corpul uman- strivire, explozie.
Valoarea de identificare e relativ redusa, servind mai mult la identificarea de grup.
Cercetarea la fata locului: descoperire, fixare (P-V, fotografie, mulaje care sunt capabile sa redea
cele mai mici detalii ale tesaturii), ridicare, interpretare (ofera date despre drumul parcurs de autor, activitati
desfasurate la fata locului, pozitia dintre victim si agresor, sexul etc.)
Expertiza criminalistica: ofera informatii cu privire la natura si tipul materialului din care e
confectionata imbracamintea, daca e specific anumitor uniforme, identitatea obiectului creator de urme.

§4. Cercetarea urmelor formate din resturi de obiecte sau diverse materii
 Obiecte sau resturi de imbracaminte : haine, incaltaminte – identificarea persoanei +
circumstantelor; purtatoare de urme de alta provenienta – par, praf, cosmetic -> fixarea,
ridicarea+conservarea a.i. sa nu sufere detetiorari, modificari
 Alimente si produse cosmetice: la fata locului- vesela, imbracaminte, lenjerie. Ridicarea +
conservarea – important e sa se indice cu exactitate locul de provenienta. Expertiza – metode
fizice, chimice, microscopice- natura produsului, identificarea persoanei.
 Substante toxice + stupefiantele: presupun o cercetare calificata- prin specialist. La fata
locului in functie de starea de agregare si de posibilitatile de combinare cu alte produse se cauta
pe victima, imbracaminte, vesela, flacoane. Orientarea cercetarii se face pe baza interpretarii
manifestarilor clinice ale persoanei intoxicate. Ridicarea si conservarea – eprubete special, pe
tot parcursul cercetarii locului faptei se iau masuri de precautie deosebite. Expertiza –aplicarea
de metode fizico-chimice, calitative, cantitative, pentru stabilirea tipului si cantitatii de
substanta toxica folosita.
40
  Resturi de fumat si de iluminat: la fata locului: mucuri de tigara, chibrituri. Asociate cu urme
de saliva, ruj. Interpretarea serveste la stabilirea unor deprinderi de a fuma ale unei persoane
(pana la jumate, stingerea prin strivire, muscarea filtrului, ingalbenirea degetelor). Expertiza
analize fizico-chimice si biocriminalistice determina tipul si calitatea tutunului, provernienta
etc. analiza scrumuluide tigara stabileste daca e de la tigara, tigarea, pipa.
 Resturi de franghie, sfoara, cordoane, ale nodurilor, legaturilor: CFL – sunt vizibile, sunt
ridicate cu usurinta. Conservarea starii firelor la ambalare. Important de stabilitdaca sfoara a
fost rupta/taiata/roasa. Expertiza determina: tipul. Lungimea, modul de efectuare a nodului,
date privind etapele si imprejurarile in care a fost comisa fapta, profesia, daca victim era sau
nu in stare de inconstienta, vechimea nodului, compozitia sforii, raportul de pozitiwe dintre
autor si victim.
 Praf: descoperirea+ridicarea – in exclusivitate prin aspirare, pt fiecare loc, alt filtru, razuire (la
noroi). Nu trebuie sa se amestece (praful reciltat de pe pantaloni cu cel din buzunar). Fiecare
loc trebuie indicat cu precizie. E cautat la maneci, cusaturi, mansete, rame, pe par, in urechi.
Se mai ridica si prin stergerea cu un tampon imbibat in alcool. Expertiza: metode fizico-
chimice, microscopia optica si electronica stabilesc natura si compozitia chimica. Se poate
stabili daca praful de pe imbracamintea sau corpul persoanei suspectate este acelasi cu cel
ridicat de la fata locului. Specific praful professional pentru minieri, constructori, brutari.
 Alte categorii: sol – pe incaltaminte, pelicule de vopsea, resturi de metal, sticla

§5. Cercetarea microurmelor – Microtraseologie

1. Microurmele= urmele de dimensiuni microscopic – avantajul e ca nu pot fi evitate de catre infrator,
apte sa serveasca la identificarea sau stabilirea apartenenetei de gen a obiectelor sau materialelor din
care au provenit.
Sunt de natura umana,vegetala, ale obiectelor (praf, sticla, vopsea – diferite de cele mentionate mai sus dpdv
calitativ)
Descoperirea + fixarea +ridicare: microscop, surse de lumina vizibile, ultraviolet, infrarosie, benzi adezive
pentru recoltare,vase special de depozitare si transportare. Conservarea se face in plicuri de hartie debuna
calitate, benzi adezive,

2. Cercetarea urmelor de natura geologica

Este o procedura laborioasa si complicata incusiv prin necesitatea folosirii microscopului cu lumina
polarizata.
Urmele de sol de pe incaltamintea cuiva pot spune mai multe decat o ancheta.
Expertizarea urmelor de sol recoltate de pe un cadavru pot staibili daca victima a fost transportata de la
locul faptei, daca exista legatura intre un loc anumite, un mijloc de transport in comun sau un suspect.
La fata locului - se fac corespondente intre esantioane analizate si esantionae de referinta. Este necesara
o examinare atenta a coloritului si a texturii suprafetei cercetate, fixarea video si foto.
In laborator compararease face mai intai cu ochiul liber si cu ajutorul microscopului, esantioanele trebuie
sa fie uscate ( si macinate)
Culoarea este elementul de baza al solului, se foloseste sistemul Munsell pentru codificarea culorilor.
Deosebita importanta prezinta repartitia particulelor si agregatelor dupa dentistate si in functie de marimea
lor- metoda cea mai folosita este granulometria.

3.Cercetarea urmelor de natura botanica

41
Forensic Biology – stiinta biologiei legale
Un rol esential il joaca elementele precum frunze, polen, scaieti, spini, seminte gasite pe corpul
victimei sau in perimetrul explorat care pot oferi informatii esentiale privind timpul scurs de la comiterea
faptei, eventualitatea mutarii cadavrului etc.
Orice criminal lasa la locul faptei urmei sau preia pe hainele sale elemente ale mediului inconjurator
care il fac vulnerabil in fata rigorilor legii.
Exemplu- intre lemnele folosite la confectionarea scarii pentru rapire si cele aflate in podul casei
suspectului nu exista nicio diferenta, desenele regasite in structura lemnoasa fiind aceleasi – ca la desenele
papilare.
Diversitatea plantelor ne permite identificarea clara a tipului sezonului, a locatiei geografice, in care a
avut loc agresiunea, eventualitatea mutarii cadavrului, timpul cat cadavrul a fost inhumat si cel mai important
daca suspectul a fost sau nu prezent la locul faptei.
Sporii si polenul – ii inspiram in plamani / raman fixati pe haine.

§6. Cercetarea urmelor mijloacelor de transport rutier

Urma a mijloacelor de transport = orice modificare produsa de sistemul de rulare, de celelalte
componente pe obiectul sau suprafetele cu care vehiculul a venit in contact.
Din categoria mijloacelor de transport fac parte atat vehiculele cu tractiune mecanica, cat si cele cu
tractiune animala sau actionate de forta omului.

Cercetarea la fata locului

 Stabilirea tipului de vehicul: masurarea ecartamentului sau a latimii dintre rotile din spate ale
vehiculului, efectuata intre cele doua urme paralele; dupa forma desenului antiderapant; urme lasate
pe corpul victimei sau pe obiectul lovit; urme de vopsea, cioburi de sticla, lemn etc.
 Determinarea directiei de deplasare: pe baza urmelor statie de franare, forma picaturilor de ulei, noroi,
unghiul de culcare a vegetatiei, pozitia copitei sau a potcoavei.
 Stabilirea vitezei de circulatie: in principal prin masurarea urmei de franare,fiind direct proportionala
cu viteza; gradul de franare, starea drumului, sistemul de franare si eficienta franelor; in cazul
vehiculelor cu talpi metalice importante sunt urmele dinamice spre exemplu aterizarea unui elicopter.
 Fixarea si ridicare:descrierea amnuntita in procesul-verbal la care se adauga toate fotografiile judiciare
operative si ridicarea urmelor de adancime prin mulaje.

Expertiza criminalistica
Este destinata sa puna in evidenta o serie de caracteristici generale si individuale pe baza carora se
stabilesc tipul, modelul si culoarea atuovehicului, viteza si directia de deplasare, mecanismul de formare a
urmei si partea din autovehicul care a creat-o, starea sistemului de franare si de directie, insa problema centrala
ramane identificarea mijlocului de transport prin examenul comparativ dintre caracteristicile reflectate in urma
descoperita la locul faptei si modelele de comparatie obtinute de la anvelopele autovehiculului suspect.
Identificarea e posibila si prin reconstituirea intregului dupa partile sale componente.

SECTIUNEA A II-A Cercetarea urmelode de incendii, de explozii si a altor urme de accidente

§2. Cercetarea urmelor de incendii
Incendii provocate de cauze naturale: trasnetul (poate produce aprinderi simultane in mai multe locuri),
razele solare, electricitatea statica (scurgerea unor lichide slabe conducatoare de electricitate pe conducte sau
in diverse recipiente poate determina prin aparitia unei scantei de descarcare slaba, dar sufiecienta sa
declanseze aprinderea intr-un mediu de gaze usor inflamabil), autoaprinderea (prin oxidare, grasimile
42
vegetale sau animale depozitate in conditii proaste de ventilatie), autoaprindere biologica ( fermentarea
substantelor vegetale sub actiunea bacteriilor depozitate in conditii de umiditate fara ventilatie)
Incendii provocate accidental: cele mai des intalnite sunt manipularea defectuoasa sau neglijenta a
instalatiilor de iluminat si incalzit, asezarea de substante sau obiecte usor inflamabile in apropierea surselor
de caldura, improvizarea de instalatii de incalzire, scurtcircuitele electrice;
Incendii premeditate: mobilul-razbunarea, ura, ascunderea sau favorizarea unei infractiuni; incendii cu
aprindere imdiata si incendii cu aprindere intarziata;

Cercetarea la fata locului a urmelor de incendiu

Odata cu stingerea incendiului importanta e identificarea focarului, cercetarea acestuia conducand la
obtinerea de date preliminare referitoare la cauza incendiului
 Cautarea urmelor: in zonele in care s-a propagat incendiul, organul judiciar trebuie sa cerceteze cu
atentie toate punctele care prezinta pericol de incendiu ori care il pot intretine
 Fixarea urmelor: descriere detaliata in procesul-verbal a urmelor, a tuturor constatarilor referitoare
la obiecte, instalatii, conditii meteorologice, urmele descoperite si ridicate etc; inregitrari foto-
video (fum alb- specific obiectelor umede sau materialelor cu un continut mare de fosfor; fum rosu-
cenusiu- specific lemnului, hartiei; fum negru- denota lipsade aer sau prezenta uleiului mineal;
petrolul arde cu flacara rosie, alcoolul cu flacara galbena)
 Ridicarea urmelor: indicat sa participe expertul criminalist, specialistul formatiunii de pompieri

Expertiza criminalistica
Necesita metode si mijloace tehnico-stiintifice complex, un loc central il ocupa analizele spectrale si
gazcromatografice.
Specialistul criminalist raspunde la intrebari precum: natura si proprietatile substantelor incendiare,
posibilitatile de autoaprindere sau declansare prin alte mijloace, daca materialulse gasea in mod normal la
locul faptei sau a fost adus special la locul incendiului. Daca incenciul a fost provocat de dispozitive destinate
acestui scop, se determina natura instalatiei, modul sau de functionare, profesia sau pregatirea de specialitate
a autorului, cunoasterea locului faptei, participarea mai multor persoane etc.

§3. Cercetarea urmelor de explozie

Explozia consta dintr-o reactie foarte rapida, de natura fizica sau chimica insotita de formarea si de
degajarea violenta a unei mari cantitati de gaze cu efecte mecanice, termice si luminoase asupra obiectelor sau
persoanelor ce se gasesc in raza sa de actiune.
Gaze care formeaza amestecuri explozibile cu aerul: metan, butan, propan, hidrogen, vapori de
benzina, eter, benzen, amoniac, acetilena.
Explozii accidentale, premeditate, difuze si concentrate.
Explozii difuze: au caracter accidental, specifice amestecului aerului cu gaze, vapori sau prafuri
combustibile; se intind maimult sau mai putin uniform pe intreaga suprafata afectata, fara a exista un crater
sau focar central, astfel apar urme de dislocare, distrugere, afumare a peretilor, tavanului, usilor, ferestrelor.
Explozii concentrate: tipice atat pentru exploziile de natura fizica, cat si pentru cele de natura chimica,
rezultate din contactul accidental a doua substante periculoase. Cel mai adesea sunt provocate de substante
explozive cum ar fi: praful de pusca, dinamita sau trinitrotoluenul,nitroglicerina, explozivi plastici. Se produc
prin deflagratie sau detonare. Au caracter preponderent premeditat.

Cercetarea la fata locului

43
 Presupune cautarea si descoperirea atat a urmelor propriu-zise lasate de explozie, cat si a altor urme in
primul rand ale omului, necesare stabilirii legaturii de cauzalitate dintre rezultat si actiunea sau prezenta la
locul faptei.
Este necesara o cautare sistematica a urmelor, pornindu-se, daca e posibil, din centrul exploziei. Se
cerceteaza conductele, instalatiile, rezervoarele, tablourile si circuitele electrice. Se cauta eventuale urme ale
mecanismelor de detonare.
Fixarea se face prin consemnarea in procesul-verbal, fotografiile schita ale obiectelor principale si de
detaliu, filmari sau inregistrari pe banda videomagnetica.

Expertiza criminalistica
E necesara pentru determinarea cauzelor si naturii exploziei, a tipului de material exploziv, a
mecanismului de producere, sa se stabileasca daca o explozie este sau nu rezultatul folosirii unui material
exploziv.

§4. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare, navele si aeriene.

1. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare
Accidentul de cale ferata consta in distrugerea sai degradarea adusa mijloacelor de trasport, ale
materialului rulant sau instalatiilor de cale ferata in cursul circulatiei sau manevrei mijloacelor de
transport,manevra, intretinere, sau interventie pe cale ferata.
Categoriile de urme specifice unui accident de cale ferata:
a) Urmele de scoatere, slabire, taiere, distrugere a sinei, prin desurubarea trifoanelor, explozie,
corodare
b) Urme de slabire, deteriorare a limbilor si mecanismelor de macaz, de modificare a parametrilor
c) Urme de deteriorare sau distrugere a sistemului de rulare
d) Urmele de modificare a indicatiilor semnalelor
e) Urmele unor obtsacole asezate pe calea ferata, de tipul sabotilor , traverselor de beton sau lemn,
mijloace materiale care pot provoca deraieri
f) Urmele de semnalizari false – premeditate- prin instalatiile electrice sau mecanice

Cercetarea la fata locului

Include locul propriu-zis, statiile de plecare si sosire, cautarea si descoperirea, fixarea si ridicarea
urmelor existente in zona evenimentului, stabilirea imediata a starii si pozitiei instalatiilor de semnalizare si
comanda centralizata, a indicatiilor aparaturii din cabinele locomotivelor, registrele in care se fac mentionari
cu privire la comenzile, desfasurarea circulatiei, revizia instalatiilor., descoperirea de urme ale omului sau
eventuale intrumente folosite in comiterea infractiunii.

Expertiza criminalistica
Clarifica cauzele si natura accidentului, persoana responsabila de producerea lor.

2. Cercetarea urmelor accidentelor aeriene

Necesita o conlucrare stransa intre organele judiciare si specialisti din domeniul aviatiei-echipa
complexa
Cauzele principale, frecvente :
44
 a) Pilotarea sau dirijarea gresita a aeronavei datorata unor cauze subiective, dar si obiective –
constatarile se fac pe baza inregistrarilor existente in cutia-neagra (viteza, altitudine, ruta,
legaturile radio) si inregistrarile facute la turnurile de control ale aeroporturilor care ofera date
despre comunicarile facute de echipaj in legatura cu evenimentele petrecute la bordul
aeronavei.
b) Declansarea de explozii sau incendii la bordul aeronavei, de natura tehnica sau premeditate –
se descopera urme specifice scurtcircuitului, scurgerii de carburant sau substante explozive.
c) Unele defecte de constructie, de proiectare, inclusiv uzura aparatului, a subansamblelor – pot
fi gasite urme specifice proastei functionari a motoarelor, a sistemului de alimentare,
comenzilor de zbor, slabirii sau ruperii unor parti din aeronava.
d) Conditiile meteorologice nefavorabile – ceata, curentii puternici de aer, variatii bruste de
temperatura.

Aspectele mai importante asupra carora este necesar sa se insiste cu prilejul cercetarii la fata locului:
determinarea locului producerii accidentului, stabilirea tipului de aparat, compania aeriana careia ii apartine ,
numarul de inmatriculare, natura zborului, tipul de incarcatura, stabilirea cu exactitate a numarului si identitatii
victimelor. Urmele sunt analizate de experti criminalistici si specialisti din domeniul aviatiei.

3. Cercetarea urmelor accidentelor navale

Presupune cooperare intre organele judiciare si organele de specialitate din domeniul naval
Sunt determinate de urmatorii factori:
a) Incendii sau explozii la bord, provocate du functionarea defectuoasa a navei, ori de
incarcatura (in ipoteza transportarii de substante chimice sau hidrocarburi)
b) Distribuirea si ancorarea defectuoasa a incarcaturii , in cala vasului
c) Greseli de pilotaj , ori de manevrare a instalatiilor care pot avea ca rezultat ciocnirea
de o alta nava (abordajul), atingerea fundului apei, impotmolirea in nisip, lovirea
de mal (esuarea)
Daca nava ramane la suprafata: cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor se fac conform
regulilor generale privioare la cercetarea fiecarei categorii carora urmele le apartin – incendii, eplozii etc.
Daca nava se scufunda: cu ajutorul scafandrilor – filmarea si fotografierea urmelor principale,
ridicarea de obiecte sub forma de resturi sau parti din obiecte; daca se afla la o adancime mai mare, cercetarea
se rezuma la o examinare exterioara cu ajutorul camerelor de televiziune instalate in dispozitive spciale si
comandate de la suprafata; pot fi folosite si submarine destinate special acestor activitati.
Totodata datele provenite din inregistrarile facute la dispeceratele porturilor sau de navele aflate in
zona si care au fost chemate in ajutor. Se examineaza si jurnalul de bord,alte registre in care exista mentiuni
cu privire la comuncatiilor radio, la functionarea masinilor etc.

CAPITOLUL IX. ELEMENTE DE BALISTICA JUDICIARA

Sectiunea I. Notiuni generale privind armele de foc si cercetarea urmelor acestora

I.1. Consideratii preliminare

Aparitia acestui domeniu distinct al tehnicii criminalistice a fost impusa, pe de o parte de frecventa
folosirii armelor de foc in savarsirea de infractiuni iar, pe de alta parte, de particularitatile referitoare la
cercetarea la fata locului cat si la examinarile specifice de laborator.
Literatura de specialitate: "Balistica judiciara reprezinta o ramura distincta a tehnicii criminalistice,
destinata examinarii armelor de foc si urmelor acestora, prin metode si mijloace tehnico-stiintifice
45
specializate, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arme la comiterea unei infractiuni
si al indentificarii sale."
Desi a preluat o serie de date din balistica generala, se distanteaza de aceasta prin obiectivele urmarite
si metodele folosite.
I.2. Notiuni tehnice generale despre armele de foc
I.2.1. Elementele de constructie ale armelor de foc.
a) Teava armei este formata din camera cartusului/ camera de detonare, conul de formare/
de racordare, care asigura patrunderea glontului in ultima zona a tevii si anume zona ghintuita.
Tevile ghintuite imprima o miscare de rotatie proiectilului, necesara stabilitatii traiectoriei
proiectilului. Se diferentiaza dupa calibru, numarul si sensul de rotatie al ghinturilor, latimea
si pasul acestora, etc.
La ghintuiri se disting flancurile ghintului, campul ghinturilor care delimiteaza spatiul dintre
doua ghinturi si fundul ghintului (fata sa inferioara).
-flancurile ghintului, care imprima miscarea de rotatie=flanc de atac.
b) Ansamblul mecanismelor de inchidere, percutie si scoatere a tubului tras serveste
procesului de identificare, datorita particularitatilor de constructie si de prelucrare a
pieselor componente ce vin in contact nemijlocit cu tubul cartusului.
Ex: percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator; lasa
urme caracteristice apte sa serveasca la identificarea armei->raman pe munitia trasa
(tub/glont).

I.2.2. Clasificarea armelor de foc.

Prezinta utilitate practica pentru procesul de identificare datorita posibilitatii determinarii
grupului, categoriei, marcii, s.a.
a) Dupa destinatie, se impart in: -arme militare/de lupta (pusti, carabine, pistoale, pusti
mitraliere, s.a.)
- arme de aparare apropiata (revolvere, pistoale)
-arme de vanatoare
-arme sportive/ de tir
-arme cu diverse destinatii speciale
(pistoale de semnalizare, de alarma)

b) Dupa modul de functionare: -arme simple (de tipul celor de vanatoare)

-arme cu repetitie (introducerea cartusului se
face prin manevrarea inchizatorului dupa fiecare foc)
-arme semiautomate (de tipul pistoalelor- necesara
apasarea tragaciului pentru fiecare foc)
-arme automate, cu o cadenta de tragere care poate
ajunge la cateva lovituri pe secunda

c) Dupa constructia canalului tevii: -arme cu teava lisa (specifica armelor de vanatoare)
-arme cu teava ghintuita
-arme cu tevi combinate (lisa + ghintuita)
d) Dupa calibru: -de calibru mic, pana la 6,35mm
-de calibru mijlociu, intre 6,35-9mm
-de calibru mare, peste 9mm

e) Dupa lungimea tevii: -teava lunga (pusti si carabine)

-teava mijlocie (in prezent la maj. mitralierelor)
-teava scurta (revolvere, pistoale)

*In literatura de specialitate se mai fac clasificari dupa modul de fabricatie (industrie/ artizanala),

46
numarul de tevi, tipul de munitie, etc.

I.2.3. Munitia armelor de foc.

Studiul datelor privind munitia armelor de foc prezinta utlitate practica intrucat insasi simpla
examinare a caracteristicilor generale ale unui glont conduce la stabilirea tipului de arma
folosit de infractor.
a) Elementele componente principale sunt:

a.1) Proiectilul (glontul) se prezinta sub forma gloantelor, alicelor, sau mitraliilor. Un glont se
compune dintr-un miez de otel, plumb sau otel acoperit cu plumb, precum si dintr-o camasa metalica.
Diametrul unui glont este mai mare decat calibrul tevii cu aprox. 0.30mm pentru a se reduce pierderile de
gaze, in favoarea fortei cinetice. Forma si compozitia gloantelor este foarte diferita, in functie de destinatie
sau de tipul de arma folosit.
ex: gloante speciale sunt cele de tipul: perforante, transoare, incediare, perforantincendiare,
perforant-incendiare-transoare, explosive, incendiare de reglaj.
Alicele-forma sferica, confectionate din plumb sau alte materiale, greutate pana la 0.8 gr, diam, 2-
5mm (munitia de vanatoare, etc)

a.2) Tubul cartusului, confectionat din metal, material plastic sau carton, dar a carui rozeta este
intotdeauna metalica. Contine incarcatura de pulbere, capsa si proiectilul. La cartusul armelor de vanatoare
contine si bura-separa praful de pusca de alice/glont.
a.3) Capsa, destinata aprinderii incarcaturii, contine un exploziv puternic si sensibil la actiunile
metalice (de ex. fulminatul de mercur sau stibiatul de plumb).
Aprinderea are loc in momentul lovirii capsei de catre percutor, urmata de spargerea acesteia pe o
piesa interioara, numita nicovala.

b) Incarcatura de pulbere a unui cartus se compune din substante explozive de azvarlire, a caror
combustie foarte rapida este insotita de degajarea unei cantitati mari de gaze, capabile sa propulseze proiectilul
cu o anumita viteza.
Se poate prezenta sub 2 forme:
-pulbere coloidala, fara fum (compozitii chimice diferite; pe baza de piroxilina si nitroglicerina, etc)
-pulbere neagra/ cu fum (intalnita la armele de vanatoare, fabricate artizanal)

c) Elemente imediate de indentificare sunt oferite de poansonarea cartusului sau de cifrele batute pe
suprafata exterioara a proiectilului si, mai ales, pe rozeta cartusului.
Primele doua cifre->codul uzinei de fabricatie
Ultimele 2->anul de fabricatie
Miezul de otel (adesea confundat cu glontul pr-zis) are dimensiuni variabile.

I.2.4. Elementele tragerii.

47
 Pentru examinarea urmelor impuscaturii, stabilirea distantei si directiei de tragere, in clarificarea
imprejurarilor legate de savarsirea infractiunii la care s-au folosit arme de foc, este necesar sa se tina seama
de mai multe elemente. Cele mai importante sunt:
a) Viteza proiectilului, care depinde de tipul si cantitatea de pulbere, de greutatea proiectilului si de
lungimea tevii.
De ex: pt. armele cu teava scurta: 300-400m/s; armele militare cu teava lunga- depaseste 800m/s,
ajungand pana la viteze supersonice.
b) Traiectoria, reprezentata de linia curba descrisa de centrul de greutate al proiectilului in drumul
parcurs de la iesirea din teava armei si pana la tinta, este definita printr-o serie de elemente, cum sunt unghiul
si linia de tragere, punctul de incidenta, s.a
*Traiectoria este influentata nu numai de forta gravitationala ci si de rezistenta aerului, de forta si
directia vantului si alti factori atmosferici.
ex: daca Vvant=25km/h, proiectilul unei carabine militare la o distanta de 1000 de m este deviat cu peste 3m,
iar la 2000m, cu cca.16m
c) Bataia armei reprezinta distanta maxima la care poate s ajunga un proiectil. Sub raport balistico-
judiciar intereseaza, indeosebi, bataia eficace, respectiv distanta la care proiectilul isi mentine precizia si forta
destructiva. Bataia eficace depinde, in primul rand, de viteza initiala a glontului.
Alti factori luati in calcul in expertiza criminalistica: presiunea gazelor si reculul (determinat atat de
presiunea pr-zisa cat si de greutatea proiectilului), energia cinetica si, strans legata de ea, puterea de patrundere
a proiectilului (in functie de forma, duritatea proiectilului si densitatea obiectului lovit)

I.3 Urmele formate prin folosirea armelor de foc

In acceptiunea balisticii judiciare, prin urme formate in cazul folosirii armelor de foc intelegem, pe de o
parte, urmele de arma pe cartusul tras, iar, pe de alta parte, urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau
pe obiectele asupra carora si-au exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori suplimantari ai tragerii.
I.3.1. Urmele formate de arma pe cartus
La tragerile executate cu o arma de foc, se formeaza invariabil urme pe tubul cartusului, iar in cazul
armelor cu teava ghintuita, se formeaza urmele caracteristice reliefului tevii pe glont.
a) Urmele de pe tub se formeaza in 3 etape succesive:
a.1) In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii
laterali ai tubului, prin impingerea cartusului in camera de detonare. O alta urma
importanta se formeaza, si anume urma ghearei extractoare, care prinde rozeta sau
gulerul tubului, in vederea extragerii sale.
a.2) In momentul tragerii sau al declansarii focului apar, in primul rand, urmele
percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului, ce se formeaza pe fundul
cartusului. Totodata, din cauza dilatarii cartusului sub presiunea gazelor, pe peretii
tubului se imprima si microrelieful peretilor camerei de detonare.
a.3) In momentul extragerii tubului, se imprima pe rigola/ marginea anterioara a
rozetei urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator
(ejectorului). Pe peretii tubului este posibila formarea de urme ale marginilor
ferestruicii inchizatorului.
Urmele astfel mentionate permit, din prima faza a cercetarii de identificare sa se stabileasca tipul armei
cu care s-a tras, restrangandu-se astfel cercul armelor suspecte.
b) Urmele de pe glont au prin excelenta un caracter dinamic si reflecta caracteristicile
constructiei interioare a tevii ghintuite. Astfel, la armele cu teava ghintuita raman, sub forma de striatii, urme
ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum si ale spatiilor dintre ghinturi. In cazul acestor tevi, urmele de
pe proiectil refkecta caracteristicile generale ale tevii, determinate de numarul si latimea ghinturilor,
microrelieful tevii, pe baza carora se realizeaza identificarea armei.
c) Urmele de impuscare.
c.1) Urmele principale sunt rezultatul actiunii directe exercitate.
Se intalnesc sub 3 forme:
c.1.1) Urme de perforare, daca proiectilul a traversat intregul corp

48
 In cazul urmelor de perforare a obiectelor cu o anumita grosime le sunt specifice
trei elemente: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. Orificiul de intrare
si cel de iesire se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici pe baza carora
se stabileste directia din care a patruns proiectilul.
-> Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut, diametrul sau fiind apropiat de cel
al proiectilului. Marginile orificiului sunt usor indreptate spre interior, pe ele gasindu-se si urme secundare.
Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut. Canalul de perforare nu prezinta in toate cazurile o forma
rectilinie, frecvent intalnindu-se devieri ale proiectilului de catre oase, ceea ce determina, uneori, ruperea
acestuia in mai multe fragmente. in asemenea imprejurari se intalnesc mai multe orificii de iesire.

->Pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textil, orificiul de intrare este mai mic decat
cel de iesire, de regula constatandu-se si un transport de fibre spre interior. Orificiile de iesire de pe
imbracaminte prezinta deseori si rupturi in cruce, asemanatoare rupturilor provocate de gaze.

-> In cazul urmelor formate in obiectele lipsite de elasticitate, fragile (caramida, piatra, beton) orificiul de
intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic aflandu-ne in fata unei ruperi sau sfaramari.
-la obiectele din lemn, diametrul orificiilor corespunde, in mare cu cel al proiectilului, orificiul de intrare
si de iesire stabilindu-se pe baza sensului fibrelor care indica directia de perforare
-la geamuri, perforarea capata forma unui trunchi de con cu baza mare in directia de inaintare a
proiectilului, astfel ca orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.
-in tabliile metalice, marginile orificiilor formate sunt indreptate in directia de inaintare a proiectilului, ca
si in cazul materialelor de consistenta sau plasticitate asemanatoare.

**Particularitati prezinta orificiile create de alice sau mitralii. La tragerile de la distanta redusa (sub 1m)
acestea formeaza un singur orificiu, iar pe masura cresterii distantei, pe langa orificiul central apar orificii
laterale mici, pana la disparitia orificiului central si formarea unei multitudini de orificii de patrundere.

c.1.2.) Urmele de patrundere, sau canalele oarbe au un orificiu de intrare si un canal infundat,
mai mare sau mai mic, raportat la densitatea si grosimea materialului in care a patruns glontul.
In acest caz, glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins, daca necesitatile cauzei
o impun putand fi recuperat cu precautie.
Orificiul de intrare al canalelor oarbe prezinta aceleasi caracteristici ca si la urmele de
perforare.

c.1.3) Urmele de ricosare constau in adancituri sau zgarieturi, in functie de unghiul de lovire si
de natura obstacolului (pamant, caramida, lemn, suprafete metalice) aflat pe traiectoria
glontului. Ricosarea determina o modificare a traiectoriei glontului, concomitent cu o reducere
a fortei sale cinetice.

c.2) Urmele secundare sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii, altii decat cei
specifici proiectilului. Se impart in doua mari categorii:
c.2.1) Urme secundare formate indiferent de distanta de tragere:
->Inelul de frecare sau de stergere, creat prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a
unor particule de unsoare , praf, rugina sau oricare alta substanta aflata pe suprafata
proiectilului;
-> Inelul de metalizare, constand in principal din depuneri de particule metalice desprinse de
pe suprafata proiectilului, in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad de densitate,
intalnit, de ex., la strabaterea unor oase plate ale corpului uman.

c.2.2) Urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica

49
distanta:
->Rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate de la distante mai mici de 10 cm si
capata o forma stelara, prin patrunderea gazelor in orificiu si ruperea marginilor sale ca
rezultat al expansiunii lor rapide.

->Urmele gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de cor, avand un aspect apropiat de cel
al inelului de contuzie

->Arsurile provocate atat de gazele incinse, cat si de flacara de la gura tevii sunt si ele
tipice pentru tragerile de la mica distanta, mai ales in cazul armelor automate

->Urmele de funingine, rezultate din combustia incarcaturii de pulbere, depind de

calitatea substantei explozive si de distanta de tragere

->Tatuajul este consecinta patrunderii in piele a resturilor de pulbere neagra sau arsa
incomplet. La tragerile cu revolver/pistol-se formeaza la o distanta de pana la 50 cm, iar la
armele cu teava lunga la distanta chiar mai mare de 1 m.

->Urmele de unsoare, existente pe teava armei, apar sub forma de stropi depusi in jurul
orificiului de intrare, mai ales la primele focuri.
Urmele secundare sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distantei de la care s-a tras.

I.4. Particularitatile cercatarii la fata locului a armelor de foc si a urmelor acestora

I.4.1. Descoperirea si fixarea armelor de foc si urmelor acestora.
In acele cauze in care au fost utilizate arme de foc, particularitatiile cercetarii sunt determinate de
specificul urmelor lasate de tragere, de problemele legate de descoperirea armelor si munitiei trase stabilirea
distantei si drectiei din care s-a tras dar si altor categorii de urme precum urmele de maini, urmele biologice,
etc.
A) Descoperirea armelor de foc si a munitiei nu prezinta dificultati in cazul sinuciderilor sau al
incercarilor de disimulare a omorului printr-o sinucidere. Insa in majoritatea cazurilor, autorul cauta sa se
debaraseze de arma, fie ascunzand-o, fie aruncand-o. De multe ori, arma trebuie cautata in alte locuri decat
in cele in care a fost comisa fapta. In aceste ipoteze, organele de cercetare recurg la mijloace adecvate de
cautare existente in dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.
In cazul armelor ingropate, se foloseste detectorul de metale. Pentru cele aruncate in ape curgatoare, in
fantani sau in latrine se apeleaza la electromagneti puternici. Armele ascunse in ziduri de caramida sau beton
sau diverse obiecte compacte de o anumita densitate se cauta cu ajutorul instalatiilor de gammagrafiere sau cu
aparatura roentgen portabila.
Aceleasi mijloace se folosesc si pentru proiectilele si tuburile trase la locul faptei. De regula cautarea
incepe cu corpul victimei si locul in care acesta se gaseste si continua spre marginile campului infractional,
inclusiv pe drumul presupus ca a fost urmat de infractor.
Determinarea numarului de cartuse trase poate fi efectuata dupa plagile de impuscare existente pe corpul
victimei/ orificiile de intrare descoperite pe imbracaminte.
Imbracamintea si corpul victimei se examineaza cu atentie pentru a nu se altera sau distruge eventualele
urme suplimentare. Astfel de urme sunt vizibile si cu ochiul liber, dar un rezultat cu certitudine de poate obtine
numai printr-o expertiza criminalostica sau medico-legala.
B) Consemnarea, fixarea pozitiei si starii armelor, a celorlalte urme descoperite la fata locului se face
prin mijloace cunoscute: proces-verbal, schita, fotografie, filmare/inregistrare pe banda videomagnetica- fara
a se omite nici un detaliu sau element necesar clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.
*Procesul-verbal va contine mentiuni clare si precise cu privire la tipul armei, locul si pozitia in care a
fost gasita, directia tevii, distanta fata de cadavru, de alte obiecte principale, numarul si seria armei, starea sa
tehnica aparenta, daca este sau nu incarcata, ce urme au fost descoperite, etc.

50
 *Prin fotografie/inregistrare video este necesar sa se puna in evidenta arma si urmele acesteia, precum
si elementele si imprejurarile descrise in procesul-verbal.
(Tot in faza statica, dincolo de fixare, este necesar sa se dea spre prelucrare cainelui de serviciu urma de
miros si sa fie luate probe de aer spre a stabili daca ne aflam in fata unei trageri recente).
*Examinarea preliminara a armei, pentru a se constata daca este sau nu incarcata sau daca prezinta
urme specifice tragerii, se efectueaza in faza dinamica a cercetarii-de catre specialistul criminalist.

I.4.2. Ridicarea armei de foc si a munitiei descoperite la locul faptei.

A) Manevrarea armei se face astfel incat sa nu se stearga urmele de pe ea, preferabil fiind sa se lucreze
cu mana inmanusata sau cu un cleste cu buzele protejate in mansoane de cauciuc.
Prudenta in manipulare este necesara pentru prevenirea unei declansari accidentale. (Nu se introduc
surubelnite sau creioane pe gura tevii pentru a o ridica-se sterg urmele din interior).
Pentru descarcarea armei-se apuca de partile pe care nu se pot pastra urme(suprafetele zimtate ale
carcasei inchizatorului si crosei armei)
Pentru transportare, arma se ambaleaza intr-o cutie pentru a o feri de socuri, dupa ce gura tevii a fost
acoperita cu o carpa (interzis introducerea de dopuri de vata sau de alt material pe gura tevii).
Incarcatorul si cartusele scoase din arma se ambaleaza separat. Eventualele urme biologice descoperite
pe arma care nu pot fi recoltate se transporta impreuna cu arma, luandu-se masuri corespunzatoare de
conservare si ambalare.
In ipoteza prezentei de urme biologice-se transporta de indata la laborator, fixata intr-o cutie de partile
pe care nu sunt urme.
Referitor la ridicarea unor eventuale urme biologice-numai de catre expertul biocriminalist in conditii
cat mai apropiate de cele de laborator si in prezenta expertului balistician, care trebuie sa vegheze asupra
manevrarii atente a armei.
Coletele sunt sigilate si insotite de date privind persoana care a efectuat ridicarea, locul, data, metodele
folosite in descoperire si ridicare, seria armei, daca este sau nu incarcata, etc.

B) Ridicarea gloantelor->se efectueaza astfel incat sa nu se altereze urmele aflate pe suprafata lor si
care reflecta caracteristicile interiorului tevii.
Daca exista pericolul deteriorarii proiectilului prin scoaterea sa, atunci, fie se transporta la laborator
intreg obiectul in care a patruns, fie se decupeaza o portiune mai mare de suprafata care este trimisa
laboratorului.

C) Ridicarea tuburilor->se efectueaza in aceleasi conditii de precautie. In plus este necesar sa se

protejeze reziduurile tragerii prin acoperirea gurii tubului, Prinderea tubului se face numai de la extremitati.
Aceeasi atentie se acorda si ridicarii urmelor sau obiectelor purtatoare de urme principale sau secundare ale
tragerii, aflate pe obiectele perforate sau atinse de gloante.

I.4.3. Stabilirea distantei si directiei de tragere.

A) Pentru tragerile efectuate in limita de actiune ale factorilor suplimentari -fara distanta (teava lipita
de corp) sau de la mica distranta, stabilirea distantei si directiei de tragere esre relativ usoara. Prezenta
factorilor suplimentari trebuie confirmata prin expertize criminalistice, determinarea distantei urmand sa se
faca prin trageri experimentale de la distante variabile, folosindu-se armele si munitile gasite la fata locului
sau de acelasi tip.
B) Pentru tragerile efectuate de la distante ce depasesc limitele de actiune ale factorilor suplimentari-
este necesar sa se studieze mai intai orificiile de intrare si de iesire pt a se stabili din ce parte a venit proiectilul
Daca au fost perforate doua suprafete apropiate, directia se stabileste cu ajutorul vizarii directe printr-
un tub de hartie introdus prin cele doua orificii. Daca intre cele doua obiecte este o distanta mai mare, urmele
sunt unite cu o sfoara de-a lungul careia se vizeaza. In astfel de situatii, un procedeu mai sigur-> stabilirea
directiei cu ajutorul unui dispozitiv special de vizare.
Prezenta unor canale mai lungi, specifice perforarii obiectelor cu o grosime mai mare, precum si a

51
canalelor oarbe, permit de asemenea, stabilirea directiei de tragere, fie prin vizare directa, fie prin introducerea
in canalul orb a unei tije in prelungirea careia se va viza.
Pentru stabilirea cat mai exacta, este necesar sa se tina cont si de alti factori care pot determina modificari
ale traiectoriei. De regula, acesti factori sunt, inafara gravitatiei, vantul, ploaia precum si diverse obstacole
care provoaca ricosari. Influenta unor astfel de factori devine importanta in situatia distantelor mai mari de
100m-pentru armele cu teava mica sau mijlocie si de 200m pentru armele cu teava lunga.
In cazul impuscaturilor de pe corpul uman, traiectoria se poate stabili cu ajutorul unor manechine,
imbracate cu hainele victimei, prin orificiile de intrare si de iesire introducandu-se vergele care vor indica
traseul proiectilului in corp.

Sectiunea a II-a. Expertiza balistica criminalistica a armelor de foc si a urmelor acestora

II.1. Expertiza tehnica generala a armelor de foc

Expertiza balistica judiciara, respectiv expertiza criminalistica a armelor de foc este una dintre cele mai
compleze examinari la care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora cat si imprejurarile legate
de folosinta lor.
Examinarea tehnica propriu-zisa a armelor de foc reprezinta prima etapa a cercetarilor criminalistice de
laborator la care este supusa o arma de foc, acesteia adaugandu-i-se si cercetarea munitiei gasite in arma, a
tuburilor si proiectilelor descoperite la fata locului. Problemele principale la care este chemat sa dea raspuns
specialistul balistician, prin examenul tehnic general al armei si munitiei sunt urmatoarele:

II.1.1. Determinarea tipului, modelului si calibrului armei- este posibila in multe dintre situatiile intalnite
in practica prin simpla studiere a inscriptiilor existente pe piesele armei. Sunt si imprejurari in care acestea
lipsesc-fie din cauza vechimii armei, fie din cauza inlaturarii acestora de catre infractor=>se studiaza
caracteristicile de constructie ale armei (greutatea, lungimea tevii, lungimea totala a armei, sistemele de
functionare, de blocare, montare, etc). Datele astfel obtinute sunt confruntate cu tabele, cataloage sau fisiere
in care sunt inregistrate caracteristicile armelor.
Daca arma nu a fost gasita, este posibila stabilirea tipului, modelului si calibrului pe baza datelor
desprinse din examinarea tuburilor si proiectilelor.
Urmele formate pe tub de mecanismul de tragere (percutor, inchizator, gheara extractoare, ejector)
reflecta particularitatile de constructie; urmele ghinturilor oglindesc, in ansamblul lor, caracteristicile tevii
armei si deci ale modelului de arme.

II.1.2. Stabilirea starii de functionare a unei arme.

Este necesara pentru a clarifica doua aspecte esentiale:
->daca o arma se putea declansa singura, fara apasarea tragaciului
->daca o arma deteriorata, cu piese lipsa, putea fi totusi folosita pentru tragere

Examinarea se efectueaza potrivit particularitatilor de constructie ale fiecarui tip sau model de arma. In
primul rand, se determina starea tehnica a armei si modul de functionare a pieselor componente. In continuare
se studiaza fiecare piesa in parte, interesand gradul sau de degradare, de uzura, care pot constitui principalele
cauze ale declansarii accidentale. la piese se cerceteaza daca sunt originale sau improvizate.
Una dintre metodele tehnico-stiintifice de cercetare, indispensabila in anumite situatii, o constituie
cercetarea in radiatii de tip gamma denumita si examinarea defectoscopica si in radiatii roentgen.
Unii specialisti insista si asupra examinarii "sonografice" ce consta in analiza parametrilor acustici. (inca
in stadiul de stare experimentala)
Prin gammagrafie se stabileste daca arma este sau nu incarcata, care este starea pieselor componente si
daca nu lipseste vreuna din ele. Totodata este posibila stabilirea modelului armei prin examinarea comparativa
a cliseelor radiografice ale armei in litigiu si armelor de referinta.
II.1.3. Examinarea munitiei->are rolul de a stabili tipul, modelul si anul de fabricatie al cartuselor, pe baza
caracteristicilor, a inscriptiilor fabricilor producatoare, existente pe rozeta tubului. Ca si in cazul armei,

52
intereseaza starea lor tehnica, daca incarcatura coincide cu cea originala, care este gradul sau de conservare,
s.a., ceea ce presupune un examen fizico-chimic complex.

II.2. Expertiza urmelor formate de armele de foc

II.2.1.Expertiza urmelor principale ale tragerii->consta in examinare orificiilor de intrare si de
iesire, a canalelor formate atat pe corpul uman cat si pe obiectele cu care glontul a venit in contact. Sunt supuse
examinarii si urmele de ricosare.
Expertiza orificiilor, incepe cu cele de intrare-se studiaza daca sunt sau nu consecinta unei arme de foc.
Pe langa caracteristicile formei orificiilor, se studiaza caracteristicile factorilor secundari-urmele de
funingine, arsurile, tatuajul, rupturile provocate de gaze, inelele de frecare si de metalizare(se formeaza
indiferent de distanta), etc.
Daca exista mai multe orificii de intrare/iesire-daca sunt formate de acelasi tip de gloante, daca provin
de la o arma sau mai multe, dintr-o directie sau mai multe-> se clarifica in principiu pre baza examenului
comparativ dintre urmele in litigiu si urmele impuscaturilor efectuate experimental.

II.2.2.Expertiza urmelor secundare ale tragerii.

a) Examinarea preliminara (prima etapa a expertizei)->examinarea obiectului presupus purtator de
urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic (nu are intotdeauna rezultate concludente).
b) Examinarea chimica, prin care sunt puse in evidenta urmele suplimentare de impuscare existente in
jurul orificiului de intrare, in teava armei si pe mana tragatorului. De asemenea se cauta identificarea nitratilor
si nitritilor cu ajutorul reactivilor speciali, cum ar fi cei pe baza de brucina, impregnati pe o hartie fotografica.
Tot pentru identificare nitritilor se mai apeleaza la asa-numitul "test cu parafina".
c) Examinarile spectrale- indeosebi microanaliza spectrala si spectrofotometria de absorbtie atomica
servesc la punerea in evidenta a particulelor de cupru, plumb, s.a., existente in urmele suplimentare->punerea
in evidenta a elementelor inelului de metalizare=>determinarea naturii proiectilului
d) Alte tehnici de descoperire sau delimitare a suprafetei in care se afla factori suplimentari ai tragerii
se bazeaza pe examinarea in radiatii infrarosii, rezultatele fiind observate cu ajutorul transformatorului
electronooptic sau fixate prin fotografie.
Dintre examinarile cu caracter orientativ care pot servi, in colaborare cu alte date, la stabilirea faptului
ca o persoana a tinut in mana o arma sau un alt obiect metalic-detectarea urmelor de metal cu ajutorul unei
solutii de testare (Trace Metal Detection Technique)
e) Metode de certitudine->tehnici moderne de varf; posibila stabilirea cu certitudine a existentei urmelor
tragerii, mai ales a celor de pulbere, pe mana tragatorului.
-> Microscopia electronica cu baleiaj (MEB), conjugata cu microscopia spectrala in radiatii roentgen,
efectuata cu microscopia electronica de radiatii cu dispersie de energie (EDX). Acest gen de examinare
permite o analiza punctuala a particulelor de pulbere descoperite pe mana tragatorului, prin microscopie
urmata de analiza spectro-chimica propriu-zisa.
-> Microspectrofotometria in radiatii cu infrarosii, efectuata cu aparate de tip "Nanospec", permite
analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu certitudine natura lor, fara ca
metoda sa aiba un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu detector in radiatii infrarosii,
un inregistrator spectral si un ordinator pentru interpretarea datelor.

II.3. Identificarea armelor de foc dupa urmele formate pe glont si pe tubul cartusului.
Identificarea armei cu care s-a savarsit infractiunea reprezinta scopul final al oricarei expertize balistice
judiciare.
II.3.1. Identificarea armei dupa urmele formate pe glont->presupune, in faza initiala, o delimitare sa
cercului armelor suspect, prin excluderea din sfera cercetarii a armelor ale caror caracteristici generale nu
corespund caracteristicilor reflectate pe glont=> se iau in calcul numarul golurilor si plinurilor ghinturilor,
latimea acestora, unghiul si sensul de rasucire, calibrul.
Pentru obtinerea metodelor de comparatie->se efectueaza trageri experimentale cu armele examinate.
Se efectueaza in dispozitive speciale numite captatoare de proiectile, care pot fi de mai multe tipui: cutii/ lazi

53
lungi dreptunghiulare, umplute cu vata ori cu calti si impartite pe compartimente; tuburi de cca 4m cu apa si
inchise cu membrana de cauciuc, cutii cu compartimente umplute cu materiale plastice, important fiind sa se
obtina proiectile de comparatie de buna calitate.
Captatorul de proiectile in varianta folosita in tara noastra- o cutie de aprox 3 m cu o latime de cca
40 cm. impartita in mai multe compartimente umplute cu vata.
Tehnici de examinare comparativa: examinarea la microscopul comparator, compararea mulajelor de pe
proiectilul in litigiu si cel tras experimental. Se mai pot efectua examene comparative pe diagrame realizate
la striagrafe care descriu grafic relieful proiectilelor.
Rezultatele examinarii (pot fi pozitive, negative sau de probabilitate) sunt fixate prin fotografiere,
procedeu care, prin el insusi, poate constitui un mijloc de examinare a proiectilelor.

II.3.2.Identificarea armelor dupa urmele lasate pe tubul cartusului.

->se desfasoara in aceleasi conditii si faze ca si identificarea dupa urmele formate pe glont. Captarea
tuburilor de comparatie se realizeaza mai usor, prin folosirea unor saculete ori sertarase prinse in dreptul
ferestrei carcasei inchizatorului
Identificarea dupa urmele formate pe tub prezinta un avantaj important deoarece tubul ramane intact in
marea majoritate a cazurilor de trageri, spre deosebire de proiectil, care se poate deforma in impactul cu
obiecte mai dure. Mai mult, acesta permite si identificarea armelor a caror teava nu contine suficiente
caracteristici individuale.
Principalele urme incluse in sfera cercetarii de identificare sunt cele formate pe rozeta tubului de catre
percutor, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator, peretii camerei cartusului.
Pentru examinarea urmelor de pe tuburi se mai folosesc: discurile lui Metzger (pentru masurarea
unghiului format de urma percutorului cu urma ghearei extractoare); dispozitivul de fotografiere “Dolegal”-
permite fotografierea simultana a 12 tuburi.
Mijlocul tehnic de baza in examinare il reprezinta microscopul comparator, caruia i se pot adauga
compararea de microfotograme executate separat pentru tubul in litigiu si cel tras experimental.

II.3.3.Sisteme informatice de identificare a armelor de foc

Identificarea dupa urmele formate pe gloante (proiectil) se realizeaza prin sistemul IBIS, pus la
punct de Biroul de Alcool, Tutun si Arme de foc al SUA si frima canadiana Forensic Technologie.
Identificarea dupa urmele formate pe tubul cartusului este efectuata prin sistemul DRUG-FIRE,
pus la punct de FBI impreuna cu firma americana Mnemonics System.
Inregistrarea proiectilelor si tuburilor martor trase experimental cu armele de foc cu teava ghintuita,
detinute legal de persoanele fizice sau juridice din Romania, se realizeaza in baza art. 22 alin. (3) din Legea
nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, cu modificarile ulterioare (OUG 26/2008, Legea nr.
152/2008, Legea nr. 99/2010) in cadrul unei evidente operative (baze de date) a Politiei Romane.
Inregistrarea are drept scop stabilirea identitatii armelor si a detinatorilor acestora, pe baza urmelor
existente pe proiectile si tuburi, pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ in activitatea Politiei si a
altor unitati din Ministerul Administratiei si Internelor, pe linia asigurarii ordinii publice si sigurantei
nationale.
Evidentele centrale din cadrul Institutului de Criminalistica sunt exploatate si gestionate prin intermediul
unui sistem informatizat de identificare balistica (IBIS-acronimul din lb. engleza), ce functioneaza la nivel
central, dupa norme ce vor fi elaborate ulterior.
Aceste evidente au ca obiect:
a) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimentale cu arme de foc letale
detinute legal
b) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimantale cu arme de foc letale
provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate
c) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimentale cu arme de foc letale
detinute ilegal sau gasite/abandonate pe teritoriul Romaniei

Sistemul IBIS se constituie la nivel European (EUROIBIS) cu extensie in Statele Unite si in alte tari

54
care utilizeaza acest sistem si sunt afiliate INTERPOLULUI.

II.4.Alte probleme rezolvate de expertiza balistica criminalistica a armelor de foc

II.4.1.Refacerea inscriptiilor stantate pe arme este necesara pentru stabilirea locului de provenienta
a armei, a modelului, anului de fabricatie etc. Examinarea devine absolut obligatorie in situatiile in care
infractorul a inlaturat prin pilire seria si numarul armei. Metode curente de refacere sunt urmatoarele:
a) Metoda chimica bazata pe reactia diferita a partilor metalice cu densitate mai mare, sub actiunea
unui reactiv. (pe suprafata armei de unde se presupune ca s-a inlaturat seria se toarna o solutie pe baza de acid
azotic sau acid clorhidic, iar efervescenta mai pronuntata in zonele stantate trebuie fotografiata imediat,
intrucat dispare rapid, iar operatia nu mai poate fi repeatata).
b) Metoda feromagnetica, constand in aderarea selectiva a particulelor metalice la suprafata armei,
magnetizata in prealabil. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele stantate.
c) Metoda electrochimica, considerata mai rapida, sigura si cu posibilitati de repetare. Dintre variantele
acestei metode, cea mai fiabila este considerata varianta bazata pe aparatul denumit Electronoserpil.
**Aceste metode pot fi utilizate pentru refacerea seriilor sau inscriptiilor inlaturate de pe oricare obiect
metalic.

II.4.2. Examinari “acustice”-presupun examinarea urmelor sonore ale impuscaturii, armarii si

percutiei, pe baza examenului comparativ al sonogramei in litigu cu sonogramele obtinute prin tragerile
experimentale.
II.4.3. Alte genuri de examinari balistice.
a) Examinarea armelor de foc atipice si a armelor de fabricatie artizanala este destinata stabilirii
caracteristicilor de fabricatie, a particularitatilor balistice generale, precum si a eventualelor elemente
particulare pe baza carora se poate face identificarea.
b) Examinarea urmelor lasate de pistoalele de implantat bolturi, care desi nu sunt incluse in categoria
armelor de foc, sunt apte sa produca leziuni mortale din cauza neglijentei sau neatentiei.
c) Examinarea armelor de alarma si de aparare, urmareste stabilirea tipului de teava, de regula
obturata, destinata numai gazelor.

CAPITOLUL X. CERCATAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI IN INSCRISURI, A SCRISULUI

DE MANA SI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI

Sectiunea I. Notiuni generale privind cercetarea criminalistica a inscrisurilor sau a documentelor

I.1. Consideratii preliminare

Obiective principale:
a) Cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata in special descoperirii falsului ori contrafacerilor de
documente, inclusiv a inscrisurilor dactilografiate.
b) Cercetarea criminalistica a scrisului de mana, avand drept scop stabilirea autenticitatii scrisului unei
persone ori identificarea persoanei scriptorului, inclusiv a unor falsuri de genul imitarii sau deghizarii.
c) Cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de arta , indeosebi picturi.

I.2.Manipularea inscrisurilor. Refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate sau distruse.

I.2.1. Manipularea inscrisurilor-face parte dintre operatiile care impun organului judiciar, inca de la primul
contact cu aceste mijloace materiale de proba, respectarea unor cerinte minime de precautie necesare pastrarii
si conservarii inscrisului in starea in care a fost gasit sau ridicat.
Reguli mai importante de manipulare a inscrisurilor-probe materiale:
a) Inscrisurilor presupuse purtatoare de urme de maini, ale persoanei care le-a redactat sau folosit,

55
desigur daca ele ar prezenta interes pentru identificarea acesteia, sunt prinse de colturi cu o penseta, o clema
sau cu mana inmanusata.
b) Inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, cum ar fi, de exemplu,
umezeala, caldura, lumina puternica, in special cea solara.
c) Pe inscrisuri nu se fac niciun fel de sublinieri, de mentiuni sau precizari referitoare la continutul, la
aspectele si locurile asupra carora trebuie sa-si concentreze atentia expertul.
d) Inscrisurile nu se capseaza, nu se cos la dosar si nu se pliaza, decat in situatia in care este absolut
necesar si, in acest caz, numai in limita urmelor de indoire deja existente.
e) Pentru protejare si prindere la dosar, inscrisurile se introduc in plicuri sau mape speciale, preferabile
fiind cele din material plastic transparent.
f) Metodele de cercetare cu caracter distructiv, deci de natura sa altereze forma sau continutul
inscrisului, nu se aplica decat de expertul criminalist, dupa o examinare prealabila, cu aprobarea organului
care a dispus expertiza si numai dupa fixarea fotografica, de regula in culori a imaginii initialee a actului scris.

I.2.2. Refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate sau distruse. Refacerea si reconstituirea este
absolut necesara in cazul inscrisurilor rupte sau arse pentru solutionarea unor cauze civile sau penale.
a) Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efectueaza in mai multe etape.
In primul rand, bucatile de hartie ridicate de la fata locului sunt selectate in functie de caracteristicile
lor generale, cum ar fi natura sau calitatea hartiei si cernelii, caracteristicile grafice generale ale scrisului, dupa
alte semne, stampile imprimate pe hartie.
Refacerea propriu-zisa incepe de la colturile si marginile actului, continuandu-se cu celelalte fragmente
, pe baza formei marginilor acestora, a directiei randurilor, a urmelor de pliere, a continutului ori a altor
elemente grafice care permit stabilirea locului, a succesiunii fragmentelor de hartie. Fragmentele de hartie se
fixeaza intre 2 placi de sticla sau 2 coperte de plastic transparent care se lipesc pe margini cu o banda adeziva.
In niciun caz nu este permisa lipirea directa a bucatilor de hartie sau folosirea benzilor adezive.

b) Refacerea documentelor arse, in sensul stabilirii continutului acestora este o operatie mai
dificila, necesitand procedee mai laborioase si o atentie deosebita pentru prevenirea distrugerii definitive, atat
din partea organului judiciar cat si din partea expertului criminalist.
-> Ridicarea de la fata locului se face in functie de starea inscrisului ars. Daca inca arde-se procedeaza
de indata la stingerea acestuia intr-un mod care sa nu accentueze starea de degradare (contraindicat-aruncat
cu apa sau acoperit cu patura). De regula se opreste alimentarea cu combustibil sau oxigen prin acoperirea cu
un vas sau obiect mai mare, fiind esential ca focul sa se opreasca de la sine.
Daca starea hartiei o permite-se poate ridica cu un cleste cu buze late. Mai este indicat sa se introduca
un carton pe sub inscrisul carbonizat, prin ridicarea usoara a acestuia cu ajutorul unui curent de aer, facut cu
o alta bucata de carton actionata ca un evantai.
Daca inscrisul se afla intr-o stare avansata de carbonizare-ridicarea se face numai dupa ce, in prealabil,
a fost intarit prin pulverizarea cu o solutie de serlac sau, la nevoie, a folosirii unui lac fixativ pentru par.
->Transportarea inscrisurilor carbonizate se face in cutii cu vata care sa nu preseze hartia arsa si sa nu
permita lovirea acesteia de peretii cutiei. Vata trebuie sa fie bine asezata astfel incat hartia sa nu se prinda de
firele de bumbac.
-> Examinarea in laborator necesita, mai intai, asigurarea elasticitatii hartiei prin pulverizarea cu vapori
de apa si ulei de ricin. De asemenea mai pot fi pulverizate diferite solutii pe baza de polimeri, ele formand pe
suprafata hartiei o pelicula transparenta, care serveste la conservarea inscrisului in conditii bune.
->Revelarea inscrisului de pe hartia carbonizata este posibila prin fotografierea separatoare de culori,
prin folosirea radiatiilor ultraviolete, dar, indeosebi, cu ajutorul radiatiilor infrarosii, care dau cele mai bune
rezultate.
Scrisul de pe actele complet carbonizate mai poate fi evidentiat si printr-un procedeu constand in
intinderea hartiei si arderea ei pana la stadiul de scrumizare, intre doua placi de sticla speciala, portiunile scrise
aparand mai inchise la culoare pe un fond gri-cenusiu al hartiei arse.

56
 c) Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei este posibila in functie de mai multi factori, cum
ar fi de exemplu, calitatea hartiei si cernelii cu care s-a scris, timpul cat inscrisul a stat in apa si vechimea
generala a actului. Se mai tine seama si de compozitia apei, gradul de poluare, aciditate, etc.
Pentru refacere este necesar, mai intai sa se dezlipeasca foile de hartie si sa se usuce separat, la o
temperatura constanta, nu prea mare, ferite de lumina soarelui. Dupa acestea, inscrisul este indreptat prin
presare si fixat intre doua placi de sticla.
Evidentierea scrisului este efectiv posibila numai in conditiile in care, in masa hartiei, au ramas urme de
cerneala sau din substanta folosita la scriere. In atare conditii, revelarea scrisului se face prin fotografia de
contrast, ori separatoare de culori, prin amplificare electronica, prin teleexaminare si fotografiere, in radiatii
invizibile (infrarosii, ultraviolete, roentgen). Folosirea reactivilor chimici se recomanda numai dupa epuizarea
celorlalte metode de revelare.

I.3. Stabilirea autenticitatii si vechimii inscrisurilor

I.3.1. Stabilirea autenticitatii unui inscris sau a unui document-reprezinta o operatie efectuata curent de
catre organele de urmarire penala, de catre instantele de judecata, de alte autoritati sau reprezentanti ai unor
institutii publice sau private.
a) Principalele elemente comune:
a.1) Indeplinirea cerintelor legale privind forma si continutul actului scris, acesta trebuind sa fie
datat, semnat, stampilat, inregistrat, eventual numerotat;
a.2) Aflarea actului in termenul de valabilitate, care, in majoritatea situatiilor este limitat la o
anumita perioada de timp, specificata in document;
a.3) Corespondenta intre infatisarea persoanei si fotografia de pe legitimatie sau inscrisul pe care
aceasta si-l atribuie, precum si a datelor referitoare la identitatea persoanei mentionate in act si buletinul sau
alt document cu care aceasta se legitimeaza
a.4) Existenta elementelor de protectie sau de securitate, destinate sa ateste autenticitatea unui
document si sa previna falsificarea sau contrafacerea sa.

b) Principalele masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau contrafacerii sunt:

b.1) Securitatea hartiei, realizata prin modificari ale compozitiei pastei hartiei si prin filigranare,
denumita securitate pasiva, sau prin incorporarea in masa hartiei a unor fibre colorate, pastile fluorescente,
tipice cecurilor de calatorie, ori a unor fire dee securitate, inclusiv asigurarea unui fond de protectie, operatie
denumita securitate activa.
Masurile de securitate activa inlocuiesc filigranarea.
b.2) Imprimarea de securitate, conceputa in functie de natura imprimarii (tipografica sau
heliogravura) si prin grafica elementelor imprimate (linii, spirale, volute) realizate intre-o forma deosebit de
variata.

b.3) Perfectionarea elementelor succesorii de identificare-la documentele de identitate s-a avut in

vedere imbunatatirea modului de capsare a fotografiilor si de aplicare a stampilelor sau a timbrelor seci. In
prezent se recurge la sistemul de laminare intr-o folie de plastic, sub vid, procedeu aplicat de exemplu la
pasapoarte.
La efectele bancare se generalizeaza protectia magnetica, folosindu-se benzi si cerneala magnetica,
precum si imprimarea fotografiei posesorului pe documente fiduciare sau de identitate, inclusiv pasapoarte.

I.3.2. Stabilirea vechimii unui inscris-se numara printre problemele ce trebuie clarificare in cazul falsificarii
unui inscris, astfel ca la stabilirea vechimii se iau in considerare:
a) Neconcordanta dintre data pe care se pretinde ca o are documentul si vechimea reala a inscrisului,
adica orice anacronism.
Forma si continutul textului, caracteristicile de fabricatie ale hartieisi cernelii precum si gradul lor de
imbatranire sunt elemente semnificative ale unui inscris, asupra carora expertul trebuie sa isi concentreze
atentia.

57
 b) Vechimea unui inscris mai poate fi determinata si prin examinarea caracteristicilor hartiei si a
gradului ei de imbatranire. In acest sens se determina compozitia si modul de fabricare specifice unei anumite
perioade.
c) In acelasi scop se procedeaza la examinarea cernelurilor, ele oferind posibilitatea stabilirii vechimii
inscrisului, ca urmare a proceselor fizico-chimice pe care le parcurge.
Astfel, gradul de oxidare, raportat si la conditiile de pastrare a inscrisului determina modificari ale
nuantei de culoare a cernelii.
Gradul de migrare, de patrundere in masa hartiei a componentelor de clor si sulf din cerneala este un
indiciu important al vechimii inscrisului. Migrarea clorurilor dureaza aprox. 2 ani, in timp ce cea a sulfatilor
se intinde pe o perioada ce depaseste 10 ani.
d) Intersectarea trasaturilor de cerneala indica diferente de vechime. In situatiile normale, trasaturile
randului inferior se suprapun peste cele ale randului superior. Totodata, la intersectarea trasaturilor nu se
constata difuzari sau revarsari de cerneala. La trasaturile executate in perioade de timp diferite, cum este de
exemplu, falsul prin adaugare de text, se constata o suprapunere a traseului unui rand superior peste cel
inferior, precum si o revarsare a cernelii din trasatura proaspata in cea mai veche, uscata.
e) Elementele de stabilire a vechimii ofera si tipul de instrument scriptural, folosit in redactarea
inscrisului. (de ex. un act scris un un stilou cu pasta nu putea fi redactat mai inainte de 1946, anul punerii sale
in circulatie)

I.4. Cercetarea criminalistica a hartiei si cernelurilor

I.4.1. Cercetarea hartiei.
a) Elemente pe baza carora se stabilesc caracteristicile hartiei sunt urmatoarele:
a.1) Dimensiunea hartiei-grosimea, lungimea si latimea colii care variaza in functie de tipul si
destinatia acesteia precum si diferentele de grosime ce pot aparea la un inscris, ca urmare a actiunii asupra
masei hartiei in vederea inlaturarii textului initial si inlocuirii lui cu un altul.
a.2) Greutatea hartiei, care depinde de compozitia si de conditiile de depozitare, in special de
umiditate. Pentru compararea greutatii este necesar ca hartia in litigiu sa fie tinuta un timp in aceleasi conditii
ca hartia de referinta
a.3) Raportul dintre grosimea si greutatea hartiei, denumit de specialisti si “mana” hartiei. (de
ex. o hartie care are “mana” este aceea care la pipait pare foarte densa)
a.4) Culoarea hartiei, variind, in primul rand, in functie de natura colorantilor si a celorlalte
substante care intra in compozitia sa, dar si in functie de actiunea luminii precum si factorilor de depozitare.
a.5) Elasticitatea si rezistenta hartiei, mai mare la bancnote, la alte genuri de hartie, folosita la
inscrisurile de valoare si mai mica la hartia de calitate mai slaba, potrivit destinatiei sale.
a.6) Transparenta hartiei determinata ca si elasticitatea de grosime, compozitie, respectiv de
calitatea fibrei de celuloza si a materialelor auxiliare introduse in pasta.
a.7) Filigranarea realizata in procesul de fabricatie, prin rarirea pastei de celuloza cu ajutorul unor
cilindri filigranori, avand rolul de a preveni incercarile de falsificare, mai ales a bancnotelor, a unor acte de
identitate, a altor inscrisuri de valoare.
a.8) Compozitia chimica a hartiei. Materialul care sta la baza fabricarii hartiei il constituie
celuloza, obtinuta din lemn, plante industriale si resturi cerealiere si materiale textile. La acestea se pot adauga
substante de incleiere si diverse materiale de umplutura necesare maririi rezistentei, elasticitatii, transparentei
etc., in functie de destinatia hartiei.

b) Determinarea caracteristicilor hartiei:

b.1)Examinarea optica necesara stabilirii gradului de transparenta precum si a fluorescentei, sub
actiunea radiatiilor ultraviolete. Aici intra si examinarea structurii suprafetei hartiei.
b.2) Examinarea compozitiei, pentru identificarea substantelor de incleiere (amidonul, gelatina,
gomajul) a naturii si modului de prelucrare a pastei de hartie ca si a naturii fibrelor de celuloza (textile, lemn,
paioase)

58
I.4.2.Cercetarea cernelurilor si a altor materiale de scriere.
a) Compozitia cernelurilor, ca de altfel a tuturor materialelor folosite la scriere, este deosebit de variata,
cu toate ca in prezent asistam la o anumita uniformizarea a ei, avand in vedere cerneala destinata uzului curent.
In compozitia bancnotelor, documentelor de identitate se utilizeaza cerneluri cu o compozitie speciala care
asigura atat durabilitatea scrisului dar si previn o eventuala incercare de alterare sau contrafacere.
b) Examinarea criminalistica de laborator este efectuata prin metode fizice si chimice analitice. Se
recurge in primul rand la examinarea fotometrica microscopica a trasaturilor de cerneala si la diferentierea
culorii prin metode fotometrice-atat in lumina vizibila cat si invizibila.
->Identificarea cernelurilor este posibila pe baza examinarii analitice, fizico-chimice a
compozitiei sale, cel mai sigur mod de determinare a naturii si provenientei sale fiind examenul comparativ.
-> Stabilirea vechimii cernelii, poate viza doua aspecte: vechime ca atare a cernelii si vechimea
ei pe hartie. Pentru determinare se examineaza gradul de oxidare a cernelii, stadiul sau pierderea solubilitatii
si gradul de transferabilitate, nivelul migrarii ionilor de cloruri si sulfuri in masa hartiei.
c) Examinarea trasaturilor de creion, prin specificul sau poate fi inclusa tot in categoria cercetarii
substantelor de scriere, alaturi de cernelurile propriu-zise si de tusuri. Se cerceteaza pronindu-se de la
compozitia minei acestuia, in functie de care creioanele de impart in creioane de grafit, chimice si
dermatografice. Examinarea se face asemenea cernelurilor-prin observarea la microscop si pe baza unor
reactivi chimici.

Sectiunea a II-a. Elemente de grafoscopie judiciara

II.1. Notiuni generale.
In cadrul larg al expertizei criminalistice a documentelor scrise,un loc aparte il detine expertiza
criminalistica a scrisului ,pozitia sa de sine statatoare fiind determinata de natura obiectului investigat si de
metodele prin care se realizeaza studiul scrierii de mana. Obiectul principal al expertizei criminalistice a
scrisului il constituie identificarea persoanei dupa scris si stabilirea autenticitatii scrisului, ori semnaturii unei
persoane,ori a depistarii falsurilor prin deghizare, imitare s.a.
Scrisul - definit drept un sistem de comunicare ,de reproducere ,prin semne grafice ,a gandurilor si a
vorbirii, constituie o deprindere intelectuala ,un complex de reflexe conditionate format printr-un proces de
invatare. Este util de subliniat ca,desi ne aflam in prezenta unui stereotip care contine o serie de automatisme
, el scapa controlului constient al omului.
Identificarea dupa scrisul de mana are ca fundament stiintific existenta unor elemente particulare prezentate
in scrisul fiecarei persoane, elementele dependente de specificul activitatii nervoase de la nivelul scoartei
cerebrale.
Individualitatea scrisului este determinata de caracteristicile sale ,forta echilibrul si mobilitatea
proceselor nervoase superioare ,carora este posibil sa li se adauge si alti factori externi, in primul rand
conditiile concrete de scriere. Individualitatea se manifesta atat in forma cat si in continut.
Potrivit opiniilor exprimate in literatura de specialitate, principalele cauze ale modificarii survenite in scrisul
unei persoane sunt in esenta urmatoarele:
-Necesitatea scrierii rapide, intalnita frecvent la studenti si medici
-Starile patologice , dintre care boli cronice si mintale
-Conducerea mainii de catre o alta persoana
-Starile de intoxicatie cu alcool cu diverse substante tranchilizante sau stupefiante, cu substante
otravitoare sau cu diverse medicamente
-Existenta unor conditii improprii de scris de exemplu suportul instabil sau cu suprafata neregulata
pe care se scrie, pozitia incomoda a scriitorului, ori scrisul in picioare, in conditii de frig etc.

II.2.Caracteristicile de identificare a scrisului de mana

Caracteristicile unui scris pe baza carora este posibila identificarea persoanei scriptorului ,sunt prezente
mai ales in :
-limbajul specific scriptorului

59
 -modul de amplasare a textului
-forma sau aspectul general al textului
-particularitatile de constructie a semnelor grafice

Consideram utile cateva precizari :

a) Termenul de caracteristica generala nu trebuie interpretat in sensul ca ar avea o valoare de
identificare mai redusa in comparatie cu caracteristicile speciale sau particulare ,el definind aspectul general
al unui scris ,diferit de la o persoana la alta
b) Termenul de element individual ar trebui evitat intrucat individual denumeste numai ceea ce este
propriu unui singur individ ,neintalnit la altul ,spre deosebire de elementele particulare sau speciale ,luate in
ansamblul lor.

II.2.1. Caracteristicile exprimarii in scris.

Sunt elementele care nu fac parte efectiv din categoria elementelor grafice de identificare ,fiind de natura
extragrafica. Ele sunt incluse totusi in aceasta categorie intrucat servesc efectiv la individualizarea persoanei
scriptorului si mai ales la restrangerea cercului de persoane suspecte.
Principalele date ce se pot desprinde dintr-o asemenea analiza privesc ,de regula, nivelul de cultura al
persoanei ,profesia care marcheaza serios modul de exprimare prin folosirea unei terminologii de specialitate
, varsta si eventual sexul, unele caracteristici ale personalitatii sale ,ca si posibile dizarmonii psihice.

II.2.2. Caracteristicile topografice ale scrisului.

Acest gen de caracteristici vizeaza modul de dispunere ,de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau
pe un alt suport. Aici intra: marginea lasata , marimea alineatelor , distanta dintre randuri sau amplasarea
diverselor mentiuni cum ar fi semnatura ,data ,indicarea persoanei careia i se adreseaza s.a.

II.2.3. Caracteristicile generale ale scrisului de mana.

Cele mai importante sunt urmatoarele :
a) Gradul de evolutie al scrisului - reprezinta stadiul la care o persoana a ajuns cu deprinderea sau cu
tehnica de a scrie. Aprecierea sa se face in functie de nivelul de coordonare a miscarilor , de stabilirea celorlalte
caracteristici generale si de ritmul sau viteza de scriere.
Potrivit acestor criterii ,un scris poate avea un grad de evolutie inferior ,mediu sau superior. Spre
deosebire de persoanele cu un scris inferior care nu pot imita un scris superior, persoanele cu un scris evoluat
pot imita cu usurinta relativa scrisul inferior sau mediocru,fara a putea evita anumite automatisme care sa le
demasce;
b) Forma scrisului - este determinata de gradul de evolutie ,de modul de executare a literelor ,atat in
cazul scrisurilor cursive ,cat si in cazul scrisurilor de tipar.Printre formele mai importante se disting formele
arcadate ,ghirlandate, rotunjite si inghiulare;
c) Dimensiunea scrisului - poate fi mare,mijlocie sau mica ,iar in cadrul unui cuvant literele pot avea o
marime uniforma sau neuniforma;
d) Inclinarea scrisului sau a literelor - scrisul poate fi drept, inclinat spre stanga sau spre dreapta si
neregulat;
e) Coeziunea si continuitatea scrisului - reprezinta gradul de legare a literelor (scriere cu sau fara
intreruperi in cadrul cuvantului)
f) Viteza de scriere - determinata de rapiditatea grafica si apreciata dupa simplificarea constructiei
literelor , dupa gradul de legare al acestora , dupa dilatarea cuvintelor prescurtari etc.
g) Forma liniei de baza a randurilor - dupa aspectul pe care il capata ,linia poate fi
dreapta,concava,convexa ,serpuitoare sau franta

60
I.2.4. Caracteristicile particulare ale scrisului sau indici de grafotehnica a semnelor grafice.
Aceste caracteristici se reflecta in :
- Modalitatea de incepere a executiei semnului grafic prin forma ,pozitia trasaturii sau a punctului
incipient
- Finalizarea semnului grafic prin terminatii scurte sau mari,dispuse diferit etc.
- Legatura dintre grame ,fie gramele unui sistem grafic ,fie mai multe semne intre ele ,precum si
dimensiunea acestora ,respectiv a trasaturilor care ies din spatiul mediu al literelor
- Modul de executare a depasantelor literelor b,d,f,g,q,p,t,a semnelor diacritice ,a sedilelor
- Miscarile de scriere in plan vertical pot fi de flexiune si de extensiune ,iar cele in plan orizontal pot fi
de abductie ( de la stanga la dreapta) sau de aductie (invers)

II.3. Identificarea persoanei dupa scris pe baza expertizei grafoscopice .

II.3.1. Problematica generala a expertizei grafoscopice .
Acest gen particular de identificare se realizeaza in cadrul cercetarii criminalistice a scrisului, denumita
si expertiza grafica.
Frecvent analiza criminalistica a scrisului vizeaza urmatoarele obiective:
a)Verificarea autenticitatii - unui text sau semnaturilor de pe un inscris
b)Identificarea autorului unui text anonim - cu continut calomnios sau in scop de santaj
c)Descoperirea unui fals - prin imitarea sau deghizarea scrisului , si de aici indentificarea autorului de
fals

II.3.2. Obtinerea modelelor sau pieselor de comparatie.

Este o sarcina ce revine in excusivitate organului judiciar care dispune expertiza si nu expertului
criminalist. Prin aceasta organul judiciar are posibilitatea sa constate direct si sa certifice autenticitatea
probelor de scris ,chiar partile fiind chemate sa-si exprime punctul de vedere ,sa recunoasca sau sa infirme
aparenta scrisului sau a semnaturii.
Nu trebuie sa se renunte la posibilitatea consultarii expertului ,inca din faza obtinerii pieselor de
comparatie ,indeosebi in cazuri speciale,aceasta diind chiar indicata.
Potrivit provenientei lor modelele de comparatie se impart in 2 mari categorii:
I. Modele de comparatie libere (piese preconstituite) - realizate in afara cadrului procesului judiciar si ,in
multe cazuri la o data anterioara examinarii. Printre asemenea modele se afla autobiografiile , diversele
insemnari , cereri, scrisori etc.
Piesele preconstituite trebuie se fie intr-un numar suficient ,sa se apropie ,pe cat posibil ca forma si
continut , de inscrisul in litigiu , sa fie redactate intr-o perioada apropiata de data examinarii si scrise cu un
instrument scriptural asemanator celui folosit la scrisul expertizat.

II. Modele de comparatie experimentale (piese scrise la cerere) - constau in probele de scris luate la
solicitarea organului judiciar si numai in fata acestuia. Se iau prin scriere libera si prin dictare
a) scrierea libera - a unui text ar trebui astfel pregatita incat o persoana in cauza sa nu cunoasca
destinatia sa reala ,pentru a se preveni astfel o incercare de deghizare a scrisului
b)textul scris - dupa dictare trebuie sa contina cat mai multe cuvinte si expresii din textul expertizat
,mergandu-se pana la dictarea acestuia din urma. Cantitativ pentru un text obisnuit sunt suficiente 3 probe
luate la cerere. La semnaturi insa este nevoie de reproducerea a semnaturii pe mai multe foi (5) pe fiecare
dintre ele semnandu-se de cel putin 10 ori.

II.3.3. Efectuarea expertizei grafoscopice.

Parcurge fazele oricarui proces de identificare criminalistica asa cum au fost prezentate in capitolul 2:
a) Cercetarea prealabila - a materialelor ,necesara cunoasterii obiectului expertizei si stabilirii calitatii
si cantitatii modelelor de comparatie ,urmata de analiza separata a scrisului in litigiu si a celor de referinta

61
,prin care sunt puse in evidenta caracteristicile generale si particulare urmarindu-se totodata sa nu fie vorba de
un fals prin deghizare sau prin alterarea mecanica sau chimica a textului;
b) Examinarea comparativa - etapa cea mai importanta ,care conduce la stabilirea asemanarilor si, dupa
caz a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de comparat. Examinarea se face direct pe scrisurile
comparate,insa cel mai adesea se apeleaza la fotografii ale semnelor grafice ,sau ale unor grupuri de semne
sau tabele sinoptice.
Dintre caracteristicile grafice ,capabile sa serveasca la identificarea scriptorului ,un loc aparte il pot
detine anumite elemente specifice ,cu totul particulare ,denumite in literatura de specialitate idiotisme grafice
sau ticuri ale scrisului. Desi au o importanta apreciabila ,valoarea lor de identificare trebuie conjugata cu
valoarea celorlalte caracteristici grafice, indiferent daca sunt generale sau particulare.

Rezultatul expertizei poate fi o concluzie certa cu privire la o persoana sau doar o simpla concluzie cu
caracter probabil.

CERCETAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI MATERIAL IN INSCRISURI

I)ASPECTE INTRODUCTIVE
Falsul in inscrisuri poate fi:
->material:contrafacerea sau alterarea inscrisurilor de natura sa produca consecinte juridic
->intelectual:falsificarea inscrisului oficial cu prilejul intocmirii acestuia de catre un functionar public
aflat in exercitarea atributiilor de serviciu,prin atestarea unor fapte sau imprejurari neadevarate in inscrisul
astfel intocmit.
Procedee de realizare a falsului in inscrisuri:
-inlaturarea sau acoperirea unui text
-adaugarea de text
-modificarea unui semn grafic
-imitarea unui inscris sau a unei semnaturi
-deghizarea propriului scris

II)CERCETAREA FALSULUI PRIN INLATURAREA DE TEXT

modalitate de falsificare realizata pe cale chimica sau mecanica, fiind deseori urmata de adaugarea
unui text=>fals prin substituire
Moduri de operare:
->inlaturarea mecanica=razuirea textului cu o lama,ac,obiect ascutit sau prin radierea cu o guma,miez
de paine
->inlaturarea chimica=corodarea sau spalarea cu anumite substante chimice a unui text,avand ca
rezultat decolorarea sa si uneori inlaturarea definitiva a textului
->acoperirea=hasurarea ori patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura

Examinarea criminalistica:
1)Stabilirea locului alterarii:
->iluminarea documentului sub un unghi anumit sau observarea prin transparenta
->examinare optica la stereomicroscop,sub lumina incidenta,fiind pusa in evidenta scamosarea
hartiei,pierderea luciului acesteia,diferente de culoare
->vaporizarea cu iod,locul colorandu-se intr-o nuanta galbuie datorita retinerii unei cantitati mari
de iod/pudrarea hartiei cu grafit/turnare picatura de benzina/radiatii ultraviolete

2)Refacerea textelor
62
  Textul inlaturat
Metode fizice:radiatii ultraviolete(apare o fluorescenta specifica resturilor de coloranti),radiatii
infrarosii(exceptii locurile unde se gasesc particulele de cerneala),radiatii roentgen
Metode chimice:nitrat de argint si clorurile din cerneala
Procedeu modern:ESDA(aparat de detectie electrostatica)
 Textul acoperit
Examinarea prin transparenta,intr-o lumina puternica,fotografia separatoare de culori,radiatii
infrarosii

III)CERCETAREA FALSULUI PRIN ADAUGARE DE TEXT

=transferul de litere, cuvinte sau cifre, eventual randuri intregi

Etape cercetare:
1)Cercetarea caracteristicilor grafice:
->ingramadirea ori prescurtarea nefireasca
->micsorarea distantei dintre randuri
->modificarea sau orientarea diferita a liniei de baza
->schimbarea suportului sau a instrumentului de scris
2)Cercetarea materialului de scriere=>examinarea fizico-chimica a materialului cu care s-a scris
3)Modul de intersectare a trasaturilor=>investigarea optica,cu microscopia electronica cu
baleiaj

IV)CERCETAREA FALSULUI PRIN IMITAREA SI PRIN DEGHIZAREA SCRISULUI

A) Prin imitarea scrisului:
1)Imitare libera(modelul in fata sau dupa memorie)
->caracterisiticile propriului scris al plastografului
->ignorarea modului de executare si de dispunere a semnelor diacritice si de punctuatie
->depistarea unor caracteristici de ordin particular(orientare miscari,legare litere)

2)Imitare servila (urmarirea stricta de catre plastograf a modelului scrierii originale,copiere

directa)
->lipsa de spontaneitate in executarea gramelor
->grosimea uniforma
->viteza scazuta

3)Semnaturile
->nesiguranta trasaturi,intreruperi nefiresti,grosimea uniforma a traseului
->falsificare prin scanare

B)Prin deghizarea scrisului(scrisori anonime cu caracter injurios,de amenintare)

->deformare sau modificarea caracteristicilor grafice generale
->scrierea cu mana stanga
->scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar

63
 CERCETAREA TEXTELOR DACTILOGRAFIATE SI A ALTOR CATEGORII DE
FALSURI

I)TEXTELE DACTILOGRAFIATE
Identificarea masinii de scris:
->tipul sau modelul masinii de scris (distanta randuri,tip caractere semne grafice)
->identificare propiu-zisa(individualizare-defetecte de fabricatie,uzuri aparute in corpul literelor)
Identificarea dactilografului:
->frecventa anumitor greseli
->caracteristicile topografice
Expertiza:
->vechime inscrisuri,existenta fals prin adaugare sau inlaturare
->modificarea distantei dintre litere,schimbarea directiei liniei de baza a randurilor

II)FALSIFICAREA IMPRESIUNILOR DE STAMPILE

Modalitati de realizare:
->desenarea directa,copierea sau trasferarea,scanarea unei impresiuni aflate pe un inscris autentic
Indiciile care conduc la descoperirea falsului:
->desenate+copiate+transferate=>urme ale materialului sub actiunea radiatilor invizibile
->contrafacere=>lipsa de simetrie si de neuniformitate a literelor,a intervalelor dintre
acestea,realizarea defectuoasa a stemei

III)FALSIFICAREA SIGILIILOR
Modalitati de realizare:
->cele din plastilina pot fi dezlipite sau se poate efectua un mulaj,deprinderea cu o lama incinsa
->cele batute in plumb pot fi largite ori inlocuite
Expertiza criminalistica:
->urme de substante,de lipire si studierea desenului sau reliefului sigiliului

IV)FALISIFICAREA DOCUMENTELOR DE IDENTITATE

Modalitati:
->inlocuirea fotografiilor,modificarea numelor si a numarului documentului
Expertiza:
->tehnici radiografice=electrografierea pt cercetarea filigranului si a celorlalte masuri de protectie
din masa hartiei

V)FALSIFICAREA BANCNOTELOR
Masuri de protectie:
->hartie de foarte buna calitate(fibre tesute intr-un anumit mod)
->filigranul realizat cu cilindrii filigranori,prin mulaj sau prin tratare chimica
->desenele ce presupun utilizarea unor clisee aplicate intr-o anumita ordine
->cerneala
->imprimarea(fotogravura)
Expertiza:
->examen comparativ,prin metoda suprapunerii,juxtapunerii sau sistemul “gratarului”
->examinarea calitativa a hartiei(dimensiuni,elasticitate,compozitie)
o Dolarul SUA-transformare in valoare nominala mai mare
o Bancnotele EURO-au elemente specifice de sigurante: fir de siguranta pe latimea
bancnotei,banda metalizata holografica pe partea dreapta a bancnotei,pastila
holografica,cerneala variabila optica
64
VI)FALSIFICAREA OPERELOR DE ARTA
Examinarea:
1)Artistica:
->iconografica=analiza stilistica si maniera de lucru
->iconologica=continutul operei de arta
2)Tehnica criminalistica:
->radiatii UV,macro si microfotografia,microscopul electronic cu baleiaj,radiatii roentgen
Metode de analiza comparativa:
->analiza semnaturii unei opere
->analiza subiectelor abordate si a stilurilor operelor de arta
Metode fizico-chimice(pt varsta si compozitia operei)
 Pt varsta:
-> analiza carbon 14
-> datarea pe baza fisiunii nucelare
 Pt compozitia obiectelor:
-> radiografia cu raze X
-> metoda reflectografiei in infrarosu
->analiza spectroscopica cu raze ultraviolete
->analiza pe baza activarii cu neutroni

PARTEA A II-A - ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I - CERCETAREA LA FATA LOCULUI
SECTIUNEA 1-NOTIUNEA SI IMPORTANTA CERCETARII LA FATA LOCULUI
I)REGLEMENTAREA PROCESUALA
In urmarire penala-prin rezolutia motivata a organului de urmarire penala
In faza de judecata-prin incheiere de catre instanta de judecata, dupa inceperea cercetarii judecatoresti
II)OBIECTIVELE CFL
->cunoasterea si inregistrarea directa a scenei infractiunii
->descoperirea,fixarea si ridicarea urmelor infractiunii
->obtinerea de date cu privire la modul de operare,a numarului de persoane care au luat parte la
comiterea infractiunii
->identificarea eventualilor martori
->elaborarea unor versiuni generale privind fapta penala
III)ELEMENTE TACTICE SPECIFICE PREGATIRII CFL
1)Pregatirea echipei de cercetare a scenei infractiunii
->pregatirea propriu-zisa a echipei
->dispunerea unor masuri cu caracter preliminar,intreprinse direct la fata locului pentru salvarea
victimelor,inlaturarea pericolelor,fixarea imprejurarilor care se pot modifica

Ordine:
->sesizarea organului prin plangere sau denunt,acte incheiate de alte organe de constatare ori
sesizare din oficiu
->identificarea persoanei care a facut plangerea sau denuntul
->determinarea locului,naturii,gravitatii si a oricarui alt element care sa serveasca la formarea unei
prime imagini despre fapta petrecuta
->dispunerea masurilor urgente,organul de cercetare se deplaseaza la fata locului

65
 ->organul trebuie sa isi verifice competenta=>trece la efectuarea cercetarii sau informeaza organul
de urmarire penala competent,dar va efectua acetele ce nu sufera amanare

2)Pregatirea mijloacelor tehnico-stiintifice criminalistice

Pentru cercetari care nu presupun o desfasurare de mijloace deosebite:
->trusa criminalistica universala
->trusa foto
->truse criminalistice specializate
Pentru cercetari cu un grad mai mare de complexitate:
->laboratoare criminalistice mobile care contin si aparatura de inregistrare,de
detectie(metal,cadavre,radiatii invizibile,substante explozive),mijloace tehnice de identificare a
persoanelor(identi-kit-ul),aparatura de comuncatii radio,surse proprii de energie electrica

SECTIUNEA 2-REGULI TACTICE ALE CERCETARII LA FATA LOCULUI

I)CADRUL TACTIC GENERAL AL CFL

 Cu maxima urgenta
->prin scurgerea timpului exista pericolul producerii unor modificari la locul faptei si al
disparitiei sau degradarii urmelor
->se poate crea posibilitatea identificarii unor martori sau de a surpinde autorul
 Se efectueaza complet si detaliat
->cercetarea minutioasa a intregului loc al faptei
->descoperirea si cercetarea riguroasa a urmelor(latente,biologice,microurmele)
->calificarea imprejurarilor negative(a neconcordantelor)
 Conducere si organizare competenta
->cercetarea in echipa-o conducere unica(de obicei procurorul)=>conlucrare fara
rezerve,informarea permanenta a conducatorului cercetarii
->organizarea activitatii-fiecare membru va indeplini sarcini concrete,ordine bine
stabilita(orientare zona,determinarea ansamblului locului faptei,cautarea si fixarea
urmelor,fixarea rezultatelor)
->luarea unor masuri de ordine la locul faptei
->evitarea patrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite
 Fixarea integrala si obiectiva a rezultatelor cercetarii
->proces-verbal=principalul mijloc de fixare=locul,urmele,obiectele examinate si ridicate
->doar consemnari limitate la constatarile facute direct, nu satri de fapt inexistente

II)MASURI PRELIMINARE CERCETARII LA FATA LOCULUI

 Determinarea locului savarsirii faptei,punerea sub paza si protejarea urmelor
->stabilirea exacta a perimetrului scenei infractiunii
->mentinerea aspectului initial al locului faptei
 Fixa rea tuturor imprejurarilor care,cu timpul,se pot modifica sau pot disparea
->ora exacta;pozitia usilor,ferestrelor;prezenta unor mirosuri;starea in care se
gasea lumina;pozitia mobilei
 Acordarea primului ajutor victimelor
 Prevenirea sau inlaturarea unor pericole iminente
 Identificarea martorilor si retinerea eventualelor persoane suspecte

III)REGULI TACTICE SPECIFICE EFECTUARII CERCETARII PROPRIU-ZISE LA FATA
LOCULUI
66
  Primele masuri luate de organul competent
Pregatirea cercetarii:salvare victime,examinare rapida loc,indepartarea tuturor persoanelor inutile,
stabilirea precisa a sarcinilor, obtinerea unor informatii referitoare la fapta
Cercetarea propriu-zisa:limitarea numarului de persoane,prevenirea oricarei modificari in starea si
in pozitia lucrurilor,fixarea cailor de acces si de deplasare,purtarea echipamentului de protectie,interzicerea
comentariilor si discutiilor
 Cercetarea in faza statica
->de la centru catre margine sau de la obiectul principal
->stabilirea starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba
->masurarea distantei dintre obiectele principale
->executarea de fotografii
->determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare
 Cercetarea in faza dinamica
->examinarea amanuntita a corpului victimelor,a obiectelor,fiind permisa atingerea sau schimbarea
pozitiei lor
->executarea fotografiilor si inregistrarilor video de detaliu,a masuratorilor bidimensionale
->se iau primele declaratii martorilor si victimei
->clarificarea imprejurarilor negative

IV)FIXAREA REZULTATELOR CERCETARII LA FATA LOCULUI

 Procesul-verbal
Forma si cuprins: ordonanta,date persoane prezente,descriere amanuntita loc fapta si a obiectelor
examinate
Pe plan tactic criminalistic:
->descrierea locului faptei facuta amanuntit
->descrierea urmelor,a mijloacelor de proba si a obiectelor examinate va fi efecuata detaliat
->mentionarea a oricarui element particular al cercetarii
->anumite observatii ale expertilor sau martorilor asistenti
->pagubele produse
->ora inceperii si ora terminarii cercetarii

Conduita tactica urmata:

->prezentarea obiectiva,completa si clara a rezultatelor cercetarii
->folosirea unui mod de exprimare riguros,exact,precis si concis
->descrierea celor constatate in ordinea in care s-a desfasurat cercetarea
 Schita locului faptei
Planul-schita=executat la scara in care sunt respectate riguros proportiile si dimensiunile reale ale
suprafetelor,distantelor
Desenul schita=simpla desenare a locului faptei fara sa se respecte cu rigurozitate proportiile dintre
dimensiunile reale si reprezentarile grafice
Pentru fixarea pozitiei unui obiect in plan:
->vizarea incrucisata sau metoda punctului de intretaiere
->metoda trangulatiei(geodezie)
 Fotografiile si inregistrarile video judiciare
La fata locului:
->de orientare=intregul loc raporat la puncte de reper
->schita=locul faptei
->obiectelor principale=corpul victimei,instrumentele folosite
-> de detaliu=urmele
67
CAPITOLUL II- ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA
DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI
CRIMINALISTICE
I)CONSIDERATII INTRODUCTIVE
 Constatarea tehnico-stiintifica
->cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori
este mecesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei
->in domenii strict specializate,o instanta sau organul de urmarire penala poate solicita opinia unor
specialisti,daca pentru intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice
Dupa finalizarea raportului de constatare se poate dispune efectuarea unei expertize.

 Expertiza criminalistica
->cercetare stiintifica a probelor materiale, destinate identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor
si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta
->efectuarea este facultativa atunci cand este necesara clarificarea sau evaluarea unor fapte sau
imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza
!expertiza medico-legala psihiatrica este obligatorie la minori(14-16 ani),in cazul vatamarii fatului de
catre mama,atunci cand exista o indoiala referitoare la discernamantul suspectului sau inculpatului
Uneori este nevoie si de o expertiza complexa=>medico-legala+psihiatrica+contabila si tehnica
II)SISTEMUL UNITATILOR SI LABORATOARELOR DE EXPERTIZA CRIMINALISTICA
 Laboratoare in sistemul Ministerului Justitiei
->laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza,potrivit competentei materiale si teritoriale,
la cererea organelor de urmarire penale, a instantelor de judecata
 In cadrul Ministerului Public
->condusa si indrumata de catre Biroul de criminalistica din cadrul Sectiei de urmarire penala si
criminalistica a Parchetului General de pe langa ICCJ

 In cadrul Ministerului de Interne

->isi desfasoara activitatea Institutul de criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei

III)REGULI TACTICE APLICATE IN DISPUNEREA CONSTATARILOR TEHNICO-

STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE
 Oportunitatea expertizei-se raporteaza la momentul dispunerii
 Stabilirea corecta a obiectului expertizei-respectare cerinta de limitere a obiectului,nu la probleme de
drept
 Formularea clara a intrebarilor adresate expertului
 Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza-urmele,obiectele,modelele de comparatie
->cunoasterea cu certitudine a provenientei lor
->calitatea materialelor -sa contina si sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa se
faca identificarea

68
IV. Tactica efectuarii expertizelor criminalistice
Efectuarea propriu-zisa a expertizelor
Cerinta esentiala, din punct de vedere deontologic, o reprezinta corectitudinea si probitatea
profesionala. Desi nu are o valoare probanta superioara altor mijloace de proba concluziile expertilor pot influenta
solutiile pronuntate de instantele de judecata. Alte principii de baza: operativitatea si limitarea stricta la obiectul
indicat prin actul de dispunere al expertizei.

Etape
a) Cunoasterea obiectului expertizei
- expertul studiaza actul de dispunere al lucrarii, precum si al materialelor de cercetat (trebuie sa existe
concordanta)
- expertul stabileste daca materialul corespunde calitativ si cantitativ, daca a fost manipulat,daca a fost pastrat si
expediat in conditii corespunzatoare
- poate cere lamuriri suplimentare organului judiciar, care incuviinteaza darea de explicatii de catre parti

b) Examinarea separata a fiecarui obiect

- scop: sesizarea particularitatilor =>identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus in sfera cercetarii
(cu cea a urmelor sau obiectelor in litigiu, cat si a modelelor de comparatie)
- este recomandata fixarea prin fotografie
- se obtin modele tip de comparatie; se efectueaza experimente pentru a stabili posibilitatile de creare a urmelor in
conditiile in care a fost savarasita infractiunea

c) Examinarea comparativa a caracteristicilor

- se compara cu caracteristicile modelelor de comparatie create experimental
- procedee folosite:
- Confruntarea : a unor imagini, diafragme, a urmelor cu impresiunile aflate in cartotecile criminalistice
- Juxtapunerea (continuitatea liniara): striatii specifice armelor de foc; folosita in examinrea traseologica
- Suprapunerea a doua imagini: imaginea cu urma/persoana/obiectul este transparenta si se supraune peste
modelul de comparatie
Pe baza datelor obtinute prin examinari, expertul trebuie sa fie in masura sa explice coincidenta/divergenta
caracteristicilor (=> identificare/excludere obiect din sfera cercetarii), dar si eventualele modificari ale
factorului creator al urmei.

Redactarea raportului de expertiza

- 177 CPC Raportul de expertiză
(1) După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările şi opinia expertului sunt consemnate într-un
raport.
(2) Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în
acelaşi raport.
(3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus
efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care
a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoştinţării părţilor, dacă au
participat la aceasta şi au dat explicaţii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză;
b) partea expozitivă [DESCRIPTIVA] prin care sunt descrise operaţiile de efectuare a expertizei, metodele,
programele şi echipamentele utilizate;
c) concluziile,[PARTEA FINALA] prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum şi
orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.

69
 (5) În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau
avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea
raportului.

- se redacteaza in termeni clari si precisi, fara formulari incomplete sau echivoce => temeinicia stiintifica a
expertizei
- trebuie sa rezulte, in esenta:
- Respectarea de catre expert a prevederilor legale si limitarea la sarcinile indicate
- Examinarea completa si riguroasa a materialului trimis spre expertiza
- Folosirea celor mai moderne si adecvate metode si mijloace
- Fundamentarea stiintificaa rezultatelor si concordanta intre constatarile facute pe parcursul examinarii si
concluziile raportului
Modalitati de formulare a concluziilor. Concluzii:
- Certe/Categorice: pozitive sau negative. Clarifica sau stabilesc un fapt
- De probabilitate: existenta unui grad de incertitudine calitatea materialelor/limite posibilitati de
cercetare/considerenta subiective etc
- De imposibilitate a rezolvarii problemei: determinate de calitatea total nesatisfacatoare a elementelor
caracteristice de identificare a obiectelor cercetate/ posibilitatilor de cercetare, Se motiveaza la fel de clar si
complet.

5.Elemente tactice aplicate in aprecierea si valorificarea concluziilor expertizei de catre organele judiciare
Verificarea raportului de expertiza
1. Verificarea respectarii prevederilor legale (prima etapa) – conditiile legale de numire a expertului, raspunsuri
clare si complete la toate intrebarile, conditiile de citare a partilor, daca raportul a fost datat si semnat potrivit
regulilor procedurale (altfel => anularea expertizei si casarea hotararii pt netemeinicie)
2. Probleme de fond ale raportului de expertiza (etapa a doua) – examinarea intregului material pus la dispozitie
de organul judiciar, folosirea celor mai adecvate metode si mijloace tehnico-stiintifice de investigare, justetea
rationamentului si concordanta dintre concluzii si continutul raportului de expertiza.

- Neinsusirea concluziilor trebuie motivata de organul judiciar pe baza acestei verificari, nu pe date
specifice ale domeniului de activitate al expertului.
- Neconcordanta dintre raport si alte mijloace de expertiza nu poate constitui ab initio motiv de respingere
a rezultatelor expertizei (exemplu: proba cu martori neconcordanta cu expertiza nu impune respingerea expertizei)
Valorificarea concluziilor expertizei – rolul si semnificatia acestui mijloc de proba in formarea convingerii intime
a organelor judiciare (demonstrat: peste 85% din concluziile rapoartelor de expertiza sunt insusite de instanta)
- cele mai valoroase sunt concluziile cu caracter de certitudine
- concluziile cu caracter de probabilitate sunt admisibile, reprezentand ipoteze stiintifice de lucru cu ajutorul carora
organele judiciare isi pot ghida activitatea de solutionare a cauzei.
- concluziile de imposibilitate de rezolvare a problemei impun aplicarea prezumtiei de nevinovatie, daca nu exista
alte probe. Nu echivaleaza cu o concluzie negativa. Impun aceleasi rigori in interpretare, mai ales daca vor fi avute
in vedere in cadrului intregului probatoriu.

CAPITOLUL III - Cadrul tactic al organizarii anchetei penale

Sectiunea 1. Notiunea si principiile organizarii urmaririi penale
1. Organizarea trebuie sa se supune regulilor fundamentale ale procesului penal. (exemplu: pr. legalitatii)
2. Organizarea trebuie sa se raporteze si la principiile specifice ale acestei stiinte:
a. Principiul individualitatii - fiecare fapta este identica doar cu sine insusi. Existenta elementelor specifice
determina caracterul irepetabil al faptelor. Nu se folosesc scheme de cercetare sablon, desi exista reguli
metodologice generale in cazul cercetarii anumitor genuri de infractiuni, cum sunt omorul, talharie etc.
70
 b. Principiul dinamismului – nu avem o schema rigida. Directii:
b.1.Efectuarea dinamica , prompta a cercetarilor criminalistice => cresterea eficientei urmaririi penale si
a operativitatii

b.2.Maleabilitatea planificarii si adaptarea permanenta a planului de UP la situatiile nou aparute in timpul

anchetei, posibil sa rezule in elaborarea unor planuri noi (exemplu: un invinuit ce initial a sustinut ca a savarsit
singur fapta, declara in cursul anchetei ca a mai fost ajutat de doua persoane)

Cadrul tactic al organizarii anchetei penale.

Structura si continutul planului de UP
Prezinta o structura unitara de elemente componente, menite sa confere eficienta activitatii de urmarire penala.
a.Sub raport tactic, principalele elemente constitutive ale planului de urmarire penala sunt
versiunile, problemele ce se cer rezolvate in verificarea fiecarei versiuni, precum si activitatile desfasurate pe baza
metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme;
- mai sunt precizate termenele de rezolvare a problemelor si de verificare a versiunilor, precum si
persoanele care urmeaza sa participe la solutionarea lor.
b.Momentul elaborarii unui plan de ancheta trebuie ales astfel incat sa nu fie conceput prematur
si nici tardiv fata de mersul anchetei;
- planul are de regula o forma scrisa, exceptia-prinderea in flagrant;

Continutul planului de urmarire penala:

a.Formula celor 7 intrebari - „disticul lui Daries”:
- ce fapta s-a comis si care este natura ei?
- unde s-a comis fapta cercetata?
- cand a fost savarsita?
- cine este autorul ei?
- cum, in ce mod a savarsit-o?
- cu ajutorul cui?
- in ce scop a fost comisa?

b.Formula celor 4 intrebari - delimiteaza mai clar continutul infractiunii, serveste la elucidarea problemelor unei
cauze penale plecand de la elementele constitutive ale acesteia.
i. determinarea obiectului infractiunii – relatia sociala lezata si obiectul nemijlocit asupra caruia s-a
exercitat actiunea ilicita
ii. stabilirea laturii obiective a infractiunii;
iii. identificarea subiectului activ al infractiunii, a tuturor participantilor - complici, instigatori,
tainuitori-identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
iv. determinarea laturii subiective a infractiunii – forma vinovatiei, mobilul faptei.
In raport cu specificul infractiunii, problemele ce se cer rezolvate sunt diferite, chiar si in cadrul aceleiasi categorii
de infractiuni.

Sectiunea a II-a
Tactica elaborării versiunilor de UP
Versiunea de UP poate fi definita drept o presupunere, o supozitie, elaborata pe baza unor date detinute intr-un
anumit moment al UP, date prin care s-ar putea explica faptele si imprejurarile unei cauze, ea urmand sa faca
obiectul verificarii de catre organul de UP. In functie de aceste versiuni, se organizeaza si se planifica intreaga
activitate a organului de UP.
Versiuni:

71
- Principale sau generale: referitor la elementele constitutive ale faptei. Se incearca sa se determine daca fapta intra
sub incidenta legii penale si daca atrage raspunderea penala a persoanei.
o Privind latura obiectiva
o Privind latura subiectiva
o Privind subiectul infractiunii
- Secundare: presupuneri referitoare la unele aspecte izolate ale faptei.

Pentru elaborarea unor versiuni care să servească pe deplin aflării adevărului sub raport tactic, este necesar
să fie întrunite mai multe condiţii, printre cele mai importante numărându-se:
a) deţinerea unor date sau informaţii despre fapta cercetată, corespunzătoare sub raport calitativ şi
cantitativ, pe baza cărora să fie elaborate versiunile
b) conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală, experienţa şi intuiţia
organului de urmărire penală
c) folosirea unor forme logice de raționament, de tipul raționamentelor deductive și inductive, ca și a
raționamentului prin analogie.

Calitatea și cantitatea datelor reprezintă o premisă esențială pentru formularea de versiuni de natură să
servească cu adevărat soluționării cauzei.
a) sub aspect cantitativ, un mininum de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor, fie ele
referitoare la natura faptei. Lipsa de date sau cantitatea insuficientă a acestora echivalează cu o infinitate
de versiuni, ori cu formularea de versiuni ce pot conduce cercetările pe piste false, cu cheltuieli inutile
de energie umană și materială
b) dpdv calitativ, informațiile care stau la baza versiunilor, trebuie să fie precise și concrete. Simplele
supoziții sau presupunerile lipsite de un suport real nu fac decât să creeze dificultăți în desfășurarea
anchetei (sursa datelor pe care se întemeiază o versiune este în majoritatea cazurilor de natură
procesuală).

Elaborarea versiunilor cu profesionalism – în elaborarea versiunilor de anchetă sunt necesare calități proprii
profesiei de magistrat sau de anchetator:
- pregătirea multilaterală, experiența și intuiția organului de UP
- pregătirea complexă presupune stăpânirea cunoștințelor din domeniul științelor juridice, îndeosebi cele
penale și din domeniul criminalisticii
- experiența câștigată în activitatea de UP reprezintă un element de siguranță și precizie în investigare
- intuiția este un factor decisiv, ea reflectând capacitatea organului de UP de a descoperi și de a ajunge cu
rapiditate la sensul, la explicația unor fapte sau împrejurări.

Folosirea formelor logice de raţionament, cum sunt raţionamentele deductive, inductive sau
raţionamentul prin analogie, este absolut necesară pentru elaborarea de versiuni întemeiate nu numai pe
date concrete, ci şi pe baza unui proces judicios de gândire.
Raționamentul deductiv = o operație logică, în care se pornește de la general, de la premisele
problemei, pentru a se ajunge, printr-o înlănțuire de judecăți, la particular, deci, la o anumită concluzie
ce va servi la elaborarea versiunii.
Raționamentul inductiv = operație logică, inversă raționamentului deductiv, înlănțuirea de judecăți
având drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge, în final, la aspectele
esențiale (acest tip de raționament este întâlnit frecvent în cazurile în care organele de UP dețin date
puține, deseori cu caracter sumar, referitoare la faptă, ca și la persoana infractorului).
Raționamentul prin analogie (transductiv) = operație logică, în care concluzia este trasă pe baza
asemănării dintre elementele caracteristice unui fapt cunoscut și cele ale faptului sau evenimentului aflat
în curs de cunoaștere (întâlnit mai rar în activitatea organelor judiciare, datorită caracterului incert al
concluziilor sale).

72
Modalitati de verificare a versiunilor de UP
Se elimina ipotezele care nu sunt conforme cu realitatea si se retin faptele din singura versiune corespunzatoare
adevarului, a carei veridicitate nu mai poate fi negata.
Reguli tactice:
a. Verificare concomitenta a tuturor versiunilor
b. Acordarea de prioritate acelor probleme a caror amanare poate stanjeni aflarea adevarului – ex: cercetarea la fata
locului
c.Calificarea integrala a fiecarei probleme, pana in momentul in care se constata cu siguranta ca versiunea nu
corespunde realitatii

Forma planului de UP
- plan scris, ale carui principale elemente sunt versiunile de UP. Fiecare versiune e trecuta pe o coala de hartie,
separat.
- Element comun al mai multor versiuni=> gruparea lor separata
- Cauze complexe=>planuri pe episoade sau scheme in cazul criminalitatii organizate/coruptie
- Exista fise pentru fiecare participant

Secțiunea a III-a : Tactica audierii propriu-zise a persoanei vătămate

1. Pregătirea în vederea ascultării victimei
1.1. Studierea materialului cauzei pentru a determina calitatea procesuală a persoanelor audiate, temeiul
și datele și probele necesare.
1.2. Cunoașterea persoanelor – personalitate și trăsături psihice, înainte și după săvârșirea infracțiunii.
1.3. Dacă trebuie, întocmirea planului de ascultare. Urmărește condițiile în care persoana audiată a luat
la cunoștință de fapte, poziția și interesul persoanei audiate, natura și valoarea probelor ce se vor
folosi.

2. Tactica audierii în faza relatării libere

2.1. Verificarea identității. Organul judiciar obișnuiește persoana audiată cu atmosfera audierii, cf.
art.111 CPP, informând-o și adresându-i întrebări cu caracter neutru.
2.2. Conduita tactică în momentul ascultării libere. Începe prin permiterea persoanei vătămate să
relateze neîngrădit tot ce știe.
Reguli tactice: ascultarea persoanei cu răbdare și calm; evitarea oricărui gest, reacție sau expresie;
ajutarea persoanei fără a o sugestiona; notarea aspectelor semnificative.
Relatarea spontană prezintă avantaje pentru că pot apărea date, împrejurări necunoscute de organul
de urmărire, dacă relatările sunt bazate buna-credință a victimei
Dacă relatarea spontană e suficientă, se consemnează fără adresare de întrebări.
2.3. Conduita tactică în momentul formulării de întrebări. Nu e o etapă obligatorie, cu excepția
situației în care există suspiciuni asupra sincerității persoanei audiate (tactic, seamănă cu audierea
martorilor mincinoși).
- Întrebări de comnpletare: a relatat mai puțin decât a perceput în mod real.
- Întrebări de precizare: pentru aspecte unde sun necesare detalieri.
- Întrebări ajutătoare: pentru reactivarea memoriei (tactic – reamintirea prin asociația de idei).
- Întrebări de control: verificarea exactității unor idei.
Există riscul sugestionării persoanei ascultate de către anchetator.
2.4. Verificarea și aprecierea declarațiilor persoanei vătămate, prin analiza întregului probatoriu și
compararea declarației cu celelalte probe. Analiza declarației impune o analiză de conținut, pentru a
stabili dacă și în ce fel servește la aflarea adevărului.
73
 CAPITOLUL VI – TACTICA ASCULTĂRII SUSPECTULUI SAU A INCULPATULUI

Secțiunea I
Privire generală asupra semnificației interogatorului în procesul judiciar

I. Sublinieri introductive

1. Considerațiii privind valoarea probantă a declarațiilor suspectului sau inculpatului. Declarația

sususpectului/inculpatului – subiectul central – conduce la stabilirea împrejurărilor săvârșirii faptei. Este
o expresie a dreptului la apărare. Legea nu oferă declarației o valoare probatorie deosebită, dar se
analizează în întreg contextul probator, cu atenție.
Mărturisirea are forță probantă condiționată, trebuie coroborată cu ccelelalte probe, are caracter divizibil,
poate fi retractată.
2. Cadrul general al reglementării procesual penale. Ascultarea se face conform legii. Organele de
urmărire strâng probe atât în favoarea, cât și în defavoarea S/I. El are dreptul, nu obligația, să dea
declarație. Ancheta urmărește aflarea adevărului, nu stabilirea vinovăției. Folosirea violenței este interzisă.

II. Particularități ale psihologiei suspectului sau inculpatului

1. Considerații generale. Stabilirea (in)existenței raportului juridic penal substanțial conduce la

confruntarea - pe teren psihologic - autorității legale cu persoana ce încearcă să evite răspunderea penală.
Anchetatorul are o poziție superioară, iar duelul psihologic trebuie să aibă ca scop aflarea adevărului, cu
ajutorul psihologiei juridiciare, aflată la baza tacticii criminalistice.
2. Particularitățile psihologice ale procesului formării și redării declarațiilor suspectului sau
inculpatului. Mecanismele psihologice are făptuitorului se raportează la trei etape:
a. Conturarea laturii subiective (conceperea activității și rezoluția infracțională – la infracțiuni cu
intenție);
b. Desfășurarea activității infracționale (pregătire/executare/ urmări);
c. Etapa postinfracțională (apare teama, simularea, minciuna).

3. Psihologia suspectului sau inculpatului în perioada postinfracțională. După săvârșirea faptei, se

instalează o stare de tensiune psihică, care motivează dominanta depresivă a persoanei. Această stare îl
face pe făptuitor să comită greșeli, scăpări ( de ex., se întoarce la fața locului să culeagă informații).
4. Psihologia suspectului sau inculpatului în momentul interogatoriului. Încercare de inducere în eroare
a organelor prin simulare, disimulare, minciună, alte mijloace și manifestările aferente.
4.1. Depistarea stării de emoție, ce poate trăda minciuna, e o problemă a tacticii. Recidiviștii se ascund
mai bine. Manifestări emoționale de tensiune pot fi:
a. Accelerarea și dereglarea ritmului respirației, scăderea salivației;
b. Creșterea presiunii sanguine și accelerarea bătăilor inimii;
c. Contractarea mușchilor scheletici, blocarea funcțiilor motorii;
d. Schimbarea mimicii
e. Modificarea timpului de reacție, întârzierea răspunsului ce conțin cuvinte critice.
4.2. Încercările de simulare (contrafacere) și disimulare (ascundere) se transpun verbal prin minciuni.
Se manifestă prin refuzul de a vorbi, spun că nu-și amintesc, invocă alibiuri „inventate”, spun că
infracțiunea a fost „un moment de rătăcire”, simulează nebunia etc.

74
 III. Considerații asupra trăsăturilor de personalitate a magistratului sau a celui ce efectuează
ancheta penală. Avem în vedere procesul de autocunoaștere și de adaptare a trăsăturilor de
personalitate a comportamentului procurorului sau judecătorului. Anchetatorul trebuie să
controleze anumite trăsături, ca nervozitatea, duritatea, tendința de suspectare a persoanei audiate
etc.
Este importantă capacitatea de evitare a deformării profesionale, precum și a simpatiilor și
antipatiilor față de un S/I.

Secțiunea a II-a: Reguli și procedee tactice aplicate în ascultarea suspectului sau a inculpatului

I. Pregătirea ascultării
1. Studierea materialelor sau datelor existente în cauză, referitoare la datele și împrejurările faptei, la
probe, participanți etc. Studierea se face cu urgență și operativitate.
2. Cunoașterea personalității suspectului sau a inculpatului, pentru a stabili tactica de audiere.
Personalitatea este definită de:
2.1. Trăsăturile psihice ale personalității
- Caracterul: manifestările de conduită cu semnificație morală pozitivă sau negativă;
- Temperamentul: determină diferențierea psihică a indivizilor în funcție de capacitatea energetică
și dinamică a comportamentului (coleric, sanguinic, flegmatic, melancolic);
- Aptitudinile: unele au sens general (inteligența, memoria), altele special, până la talent;
2.2. Factorii care au influențat evoluția somato-psihică (vorbire, mers) și socială cum ar fi mediul
familial/social în care s-a format (școala), cercul de prieteni, nivelul de inteligență,eventuale
antecedente penale .
3. Organizarea modului de desfășurare a ascultării. Tactic, organizarea ascultării presupune:
a. Stabilirea cu precizie a problemelor clarificate și a datelor verificate cu ocazia ascultării.
b. Pregătirea materialului probator ce se va folsi
c. Determinarea ordinii ăn care se face ascultarea
d. Stabilirea modalității de citare. Trebuie să se evite contactul între diversele persoane din cauză,
pentru a nu altera conținutul ascultărilor.
4. Planificarea ascultării. Finalizarea pregătirilor se concretizează într-un plan de ascultare (conține
problemele ce se clarifică și ordinea, întrebările de fond etc). Are un caracter flexibil. În cazurile simple
se face schiță de plan.

II. Cadrul tactic al ascultării propriu- zise a suspectului sau a inculpatului - 70 – 74 CPP.
- Crearea unei atmosfere favorabile ascultării, în prezența apărătorului;
- Adoptarea de magistrat/polițist a unei atitudini demne;
- Crearea unei atmosfere favorabile confesiunii.

1. Verificarea identității suspectului sau inculpatului. Se poate purta o discuție prealabilă penru a stabili
contact psihologic. Identitatea este verificată cf. art. 107 CPP, este informată cu privire la calitate, faptă și
încadrare, cf. art. 108 CPP, I se invederează drepturile prev. de art. 83 CPP și obligațiile. Drepturile și
obligațiile se conunică în scris, sub semnătură.
2. Modalități tactice de ascultare în faza relatării libere. După stabilirea datelor personale, este lăsat să
declare tot ce dorește referitor la fapta care i-a fost comunicată (art. 109 NCC).
2.1.Modalități de audiere
- Fiecare suspect/inculpat este ascultat separat, doar cu apărătorul;
- S/I trebuie lăsat să declare liber tot ce știe în cauză, fără întreruperi;

75
 - Ascultare nu începe cu amintirea ultimei declarații;
- S/I nu poate prezenta o declarație scrisă anterior;
- Nu se poate folosi violența;
- S/I are dreptul la consultarea avocatului tot timpul.
2.2.Conduita organului judiciar. El va adopta o atitudine calmă și răbdătoare, atent la cel ascultat, cu
evitarea gesturilor dezaprobatoare asupra persoanei ascultate. Va rămâne ferm.
2.3.Avantajele relatării libere. Specialiștii o consideră mai sinceră decât interogatoriul. Comunicarea
extraverbală determină imposibilitatea unui control conștient al reacțiilor de natură să transmită
involuntar informații. Relatările arată mobilul, modul de operare, date despre faptă și împrejurări
precum și aspecte ce duc la cunoașterea despre S/I.
3. Tactica ascultării în faza adresării de întrebări
3.1. Tactica formulării de întrebări – în funcție de declarațiile făcute anterior și de caracterul lor
sincer și complet. Poziția S/I poate fi: recunoașterea sinceră/completă a învinuirii, respingerea
învinuirii și probarea netemeiniciei, disimularea adevărului prin recunoașterea unei fapte minor,
refuzul de a da declarații. Pentru primele două variante se pun întrebări de
verificare/completare/clarificare/precizare, iar în ultimele două situații, se pune accent pe
întrebări de detaliu.
3.2. Clasificarea întrebărilor
- după caracterul lor general: de control, de precizare, de completare, de ajutorare;
- după specificul problemei urmărite: întrebări cu caracter general, întrebări-problemă, întrebări de
detaliu.
3.3. Modalitățile tactice de adresare a întrebărilor
În cazul refuzului de a face declarații, organul va căuta motivul refuzului. În situația declarațiilor
mincinoase, tactica are un caracter mai complex.
3.4. Procedeele tactice de ascultare, raportate la împrejurări, pot fi:
- Tactica ascultării repetate – pentru declarații incomplete, contradictorii, mincinoase;
- Tactica ascultării încrucișate – interogarea de două/mai multe persoane în același timp; pentru a
destrăma sistemul de apărare al S/I;
- Tactica întâlnirilor surpriză - folosită în momente tensionate, declarații nesincere;
- Tactica „complexului de vinovăție” – alternarea unor întrebări neutre cu întrebări ce au legătură
cu fapta, rezultatele sau persoanele implicate.
3.5. Aplicarea procedeelor tactice – se combină cu ale procedee tactice.
Procedeele tactice se împart în două categorii:
- Procedeul ascultării progresive – se prezintă gradat probe privind învinuirea;
- Procedeul ascultării frontale – prezentarea pe neașteptate a probelor importante din care rezultă
vinovăția.
Dacă sunt mai mulți suspecți, organul va căuta „veriga slabă” dintre suspecți și se va exploata
mărturisirea sa în ascultarea celorlalți.

III. Consemnarea declarațiilor suspectului sau ale inculpatului

1. Consemnarea în scris – art.110 CPP. Întrebările se notează în cuprinsul declarației. Declarația se

consemnează scris și se citește către S/I, apoi se semnează de S/I, de organul de urmărire penală sau
de președintele completului de judecată și de grefier. Este necesară respectarea fidelității consemnării
declarației.
2. Mijloace tehnice de înregistrare cu mijloace audio sau audiovideo. Când nu este posibilă, se
consemnează în declarație. Înregistrarea are multe avantaje: prezintă, prin ea însăși, mijloc de probă;
76
 permite analiza precisă a aspectelor neobservate la declarație; studierea modului de manifestare a S/I;
S/I va reveni mai greu asupra declarațiilor anterioare.
S/I ascultă înregistrarea și este întrebat dacă este corectă. Banda magnetică este sigilată și semnată de
organul judiciar și de S/I.

Secțiunea a III-a: Modalități tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat

I. Indicatori psihofiziologici ai emoției.
1. Considerații introductive. Problema detectării comportamentului simulat și minciunii a constituit o
problemă de sute de ani. Practica a dus la necesitatea găsirii unor tehnici care să identifice cu precizie
și obiectivitate modificările produse de tensiunea psihică.
2. Indicatori fiziologici de depistare a emoției sunt consecința unor procese fiziologice cauzate de
tensiunea psihică, cum sunt: modificările activității cardiovasculare, modificarea respirației,
modificarea rezistenței electrice a pielii, modificarea vocii, modificarea scrierii, tensiunea musculară,
activitatea electrică a scoarței cerebrale ș.a.m.d.
3. Mijloace tehnice de detectare a tensiunii psihice, a simulării.
3.1.Poligraful este un instrument care înregistrează sub formă grafică trei indicatori de bază și modificările
fiziologice tipice stărilor de stres psihologic: tensiunea arterială și pulsul, dereglările respirației,
rezistența electrodermică și contractura musculară.
Înregistrarea se face pe o bandă de hârtie specială, cu pârghii cu penițe, acționate electronic. Din
traseele penițelor se pot interpreta momentele de tensiune ale persoanei ascultate.
3.2.Detectorul de stres emoțional în voce (P.S.E.) folosește ca indicator fiziologic microtremurul vocii.
3.3.Detectorul de stres emoțional în scris este o anexă a poligrafului Înregistrează grafic modificările
scrisului unei persoane aflate într-o stare de tensiune. Cabinetele în care se face testul sunt foarte bine
izolate, pentru a nu exista nicio sursă care să influențeze negativ.

II. Organizarea și desfășurarea testării la poligraf

1. Pregătirea testării. Implică studierea materialului cauzei și cunoașterea personalității celui ascultat.
Este necesar un examen medical, pentru a garanta integritatea fizică și psihică. Persoana ascultată nu
trebuie să fi fost supusă anterior interogărilor îndelungate
2. Dialogul pre-test. Se dau explicații despre funcționarea aparaturii și se cere consimțământul. Persoana
trebuie să stea relaxată și să răspundă cu da sau nu.
3. Testarea propriu-zisă constă în formularea de întrebări scurte, clare, precise. Testele cuprind
întrebări neutre, întrebări e control și întrebări cu conținut afectogen (despre faptă, împrejurări).
4. Interpretarea diagramei se face pe baza comparării caracteristicilor de traseu ale răspunsurilor
sincere la întrebările neuter ca și la răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu răspunsurile
nesincere la întrebările relevante.

III. Aprecieri privind valoarea probantă a rezultatelor obținute cu tehnicile de detectare a

comportamentului simulat.

1. Din perspectiva psihologică, înregistrările sunt relativ imperfecte. Există factori care pot induce în
eroare poligraful, chiar dacă persoana e sinceră, ca nervozitatea excesivă, stările fiziologice proaste,
deficiențele psihice sau insensibilitatea emotivă.

77
 2. Din perspectivă procesuală. Din punct de vedere legal, NCPP, în art. 97, se spune că se pot folosi
orice alte mijloace de probă ce nu sunt interzise prin lege, deci și raportul în urma testării sincerității
cu testul poligraf. Trebuie tratate doar ca pe un indiciu al unei posibile nesincerități.

CAPITOLUL VII – TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI: RIDICAREA DE OBIECTE ȘI DE

ÎNSCRISURI
Secțiunea I : Importanța, reglementarea procesual-penală și pregătirea percheziției

I. Aspecte introductive

1. Importanța percheziției și a ridicării de obiecte și de înscrisuri. Organele de urmărire pot efectua

acest act chiar și în condiții ce ar însemna încălcarea inviolabilității domiciliului, a persoanei, a
secretului corespondenței. Dpdv tactic, nu are un caracter așa complex.
2. Reglementări procesual penale. Conform art. 157 CPP, se poate dispune percheziția când există o
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau deținerea unor obiecte/înscrisuri ce
au legătură cu o infracțiune. Percheziția poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui
vehicul.
Percheziția domiciliară se poate dispune de procuror sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul
urmăririi penale, sau de instanță din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecății. Ea se poate
face între orele 6:00-20:00, cu excepția infracțiunilor flagrante.
Înainte, se solicită predarea de bună voie. Se poate limita libertatea de mișcare sau accesul persoanelor,
daca este necesar. Persoana percheziționată poate cere prezența unui avocat, situație în care percheziția
se amână cu maximum două ore.
Trebuie ridicate doar obiectele sau înscrisurile ce au legătură cu fapta săvârșită, cu excepția situației
în care se găsesc și obiecte sau înscrisuri a căror deținere sau circulație este interzisă.
3. Clasificarea perchezițiilor sub raport tactic criminalistic.
După natura locului efectuării, avem: percheziția locurilor deschise și a locurilor închise.
După numărul de persoane la care se face, poate fi: percheziție individuală sau de grup.
Perchezițiile se mai pot împărți în primare și repetate (când rezultatul primei percheziții a fost negativ).

II. Pregătirea percheziției

1. Stabilirea obiectivelor percheziției. Scopul percheziției se face în funcție de infracțiunea cercetată.
Organul judiciar trebuie să aibă o reprezentare suficient e clară asupra obiectelor și înscrisurilor
căutate. Oportunitatea percheziției apare când există presupuneri întemeiate că se găsesc obiecte într-
un loc sau la o persoană.
2. Cunoașterea locului percheziției. Trebuie cunoscute dispunerea locului, caracteristicile, topografia,
destinația sa, persoanele care locuiesc sau au acces etc.
2.1. În cazul locurilor închise, interesează adresa, particularități de construcție, destinația, încăperile,
modificările, intrări, ieșiri, persoanele care locuiesc, vizitatori frecvenți, vecini etc.
2.2. În cazul locurilor deschise, interesează dispunerea, suprafața, topografia, vegetația, destinația,
drumuri și căi de acces, delimitarea, loturile vecine etc.
2.3.Cunoașterea persoanelor la care se va efectua percheziția, interesează personalitatea, gradul de
cultură, profesia, viața de familie, relații cu vecinii, pasiuni etc, precum și date despre cel ce
locuiește cu cel percheziționat.

78
 2.4.Stabilirea momentului efectuării percheziției este foarte importantă. Ea trebuie efectuată cu
maximă operativitate și cu atenție sporită. Sunt situații când se amână în scop tactic (de exemplu,
pentru a da impresia suspectului că nu va fi percheziționat). Stabilirea momentului se face în funcție
de fiecare caz.
2.5.Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziției. Se apelează, de regulă, la
mijloacele folosite la cercetarea la fața locului. Trebuie surse de iluminare (infraroșii, UV) , truse
de chei, diverse unelte. Pentru descoperirea obiectelor, trebuie sonde metalice, stetoscoape, sonde
electromagnetice etc. Se apelează la tot felul de detectoare (de metal, de cadavre, cu UV), aparate
2.6.Formarea echipei care va efectua percheziția se face în funcție de gradul de dificultate al
percheziției. Dacă e nevoie, vor participa și specialiști din diverse domenii. Pentru
obiectele/înscrisurile secrete de stat sau cu regim special, în echipă trebuie să fie doar persoane
care au acces la astfel de lucruri. Dacă persoana la care se face percheziția este reținută, se va
aduce. Dacă nu poate fi adusă, percheziția e face în prezența unui reprezentant sau martor asistent.

Secțiunea a II-a: Regulile tactice de efectuare a percheziției

I. Aspecte privind psihologia percheziției.
1. Psihologia organului judiciar care face percheziția: simț de observație, putere de concentrare,
atenție, intuiție, capacitate de analiză și sinteză.
Avem niște reguli generale și comune:
- Examinarea minuțioasă și observarea permanentă;
- Menținerea stabilității atenției;
- Adaptarea rapidă la situații concret întâlnite la fața locului;
- Percheziția cu calm, perseverență și răbdare.
2. Psihologia persoanei percheziționate. Ea va traversa o stare emoțională specifică în perioada
percheziției.
Principalele manifestări date de starea de tensiune psihică, mai ales când organul se apropie de
obiectele căutate, sunt
- Dereglarea respirației și a emisiei vocale;
- Modificarea activității cardiovasculare;
- crisparea, schimbarea expresiei normale;
- modificarea timpului de latență, răspunzând cu întârziere.
Persoanele reacționează diferit, fie protestează, fie indică organelor să caute într-un anumit loc, fie
devin tăcute când organul se apropie de obiect ori devin gălăgioase ș.a.m.d.

II. Deplasarea și intrarea la locul percheziției

1. Deplasarea la locul percheziției. Persoana trebuie luată prin surprindere. Mașina anchetatorilor va
opri la o distanță mai mare. În cazul blocurilor, liftul va opri mai sus sau mai jos. Înainte de a pătrunde,
se înlătură posibilitatea de părăsire a locului.
2. Intrarea la locul percheziției variază. Se sună la ușă iar în fața vizorului se așază o singură persoană.
Dacă nu răspunde nimeni, fie se deschide ușa în prezența unui reprezentant al percheziționatului, fie
se forțează ușa (dacă e cineva în casă). În situații deosebite, se procedează la pătrunderea forțată. CPP
spune că se poate folosi forța dacă există riscul rezistenței armate/pericol de distrugere a probelor sau
dacă există refuzul accesului sau nu există niciun răspund.

III. Primele măsuri luate la locul percheziției

79
 Organul se legitimează și înmânează o copie a mandatului, cu excepția situațiilor în care se fac
pregătiri pentru acoperirea probelor, viața și integritatea unei persoane sunt în pericol sau persoana
se pregătește să fugă.
1. Inspectarea rapidă a întregului loc percheziționat (în special, instalații ce ar putea distruge obiectele
sau înscrisurile) și prevenirea comunicării cu persoane din exterior.
2. Luarea măsurilor de contracarare a oricărei acțiuni violente. Trebuie prevenite încercări de suicid.
3. Sustragerea tuturor persoanelor găsite la locul percheziției într-o singură încăpere, urmată de
legitimarea. Se poate recurge și la percheziție corporală.
4. Studierea atentă și familiarizarea cu locul ce va fi percheziționat în vederea cunoașterii topografie
și caracteristicilor sale, și explicații date de persoana percheziționată cu privire la fiecare camera,
locatari, mobilier etc. Camerele vor fi încuiate.
5. Organizarea percheziției propriu-zise. Vor fi indicate modalitățile de acțiune pentru fiecare
membru. Se vor bloca intrările și ieșirile.

IV. Reguli tactice aplicate în efectuarea percheziției propriu-zise

Reguli de bază ale percheziției domiciliare:
- Se efectuează cu minuțiozitate, în funcție de natura obiectelor ce se caută:
- Se desfășoară metodic, sistematic (de la dreapta la stânga/ paralel, concomitent etc);
- Se va observa comportamentul persoanei percheziționate, a tensiunii emoționale;
- Se efectuează conform prevederilor legale.

1. Descoperirea ascunzătorilor (în funcție de particularitățile locului). Se apelează la mijloacele tehnice

din trusa criminalistică.
2. Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia percheziției. Se ridică obiectele/înscrisurile în legătură
cu fapta și cele a căror circulație/deținere este interzisă sau asupra cărora există suspiciunea că pot avea
legătură cu săvârșirea unei fapte penale.

V. Fixarea rezultatelor percheziției

1. Procesul-verbal consemnează datele de identificare ale celui ce efectuează, descrierea amănunțită a
locului și condițiilor, mențiuni asupra loculi și condițiilor în care S/I a fost prins, dreptul persoanei
percheziționate de a avea avocat, mențiuni privind înregistrările audio-video. Redactarea se face clar
și precis. PV se face în mai multe exemplare, se semnează pe fiecare pagină de cel ce îl încheie, de
persoana percheziționată, de avocat.
2. Fixarea prin fotografiere, modalitate obiectivă. Seamănă cu fotografia de la CFL. Fotografia de
percheziție va fixa, în ordine, imaginea de ansamblu, fotografiile schițe ale încăperii, fotografiile de
detaliu ale acestora.
3. Înregistrarea audiovideo, modalitate aproape indispensabilă. Nu exclude și fotografierea.
4. Desenul-schiță va cuprinde locul, în întregime, indicând punctele în care au fost descoperite obiecte
sau înscrisuri.

Secțiunea a III-a - Particularități privind efectuarea unor categorii de percheziții domiciliare și a

percheziției corporale
I. Percheziția încăperilor sau a locurilor închise

1. Cercetara clădirii

80
 1.1.Cercetarea clădirii, descoperirea de ascunzători prin modificarea construcției. Examinarea începe cu
subsolul și se termină cu podul/terasa.
1.2.Cercetarea zidurilor sau a pereților prin măsurarea dimensiunii lor pentru a se vedea dacă sunt sau
nu conforme cu planurile clădirii. În practică, se procedează la ascunzători în pereți. Se examinează
tencuiala, zugrăveala, tapetul.
1.3.Cercetarea altor elemente de construcție. Cercetare pardoseală (îmbinările, depunerile de praf, dacă
s-au săpat gropi etc), cercetarea planșeelor, cercetarea scărilor (în funcție de materialul din care sunt
făcute), cercetarea instalațiilor sanitare, încălzire, iluminare, cercetarea sobelor.
2. Cercetarea mobilierului și a obiectelor din interiorul încăperilor. Mobila se verifică piesă cu piesă
(atenție la tapițerii). Tablourile, stampele, icoanele, decorațiunile de interior permit ascunderea în spatele
lor. Cărțile se cercetează bucată cu bucată. Vasele și borcanele se folosesc des pentru a ascunde.
3. Percheziția în unități publice se face, tactic, ca mai sus. Mai greu e să vezi unde are acces o persoană în
aceste unități.
4. Percheziția unui vehicul este asimilată locurilor închise. Se face de persoane cu cunoștințe în domeniu,
uneori fiind nevoie de mecanici.

II. Percheziția locurilor deschise presupune căutarea de obiecte pe suprafețe sau terenuri delimitate,
îngrădite, deținute sau folosite de persoana percheziționată.

1. Primele măsuri ce vor fi luate la fața locului vizează organizarea și stabilirea modului de
efectuare a percheziției. Se poate folosi și câinele de urmărire.
2. Efectuarea percheziției propriu-zise. Principalul mod de ascundere în spații deschise e
îngroparea. Urmele specifice date de procedeele de camuflare. Atenție specială va fi acordată
fântânilor.

III. Percheziția corporală presupune căutarea de obiecte/ înscrisuri aflate asupra unei persoane prin
examinarea externă a unei persoane, a cavității bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a hainelor, a
obiectelor pe care le are asupra sa sau sub controlul său. Se face de organul care a dispus-o, dacă există
o suspiciune rezonabilă. Este împărțită în percheziția îmbrăcămintei și percheziția corpului. Trebuie
respectate demnitatea umană. Se face de o persoană de același sex. Înaintea percheziției, se solicită
predarea de bunăvoie.
1. Percheziția preliminară este destinată preîntâmpinării unei acțiuni violente, presupune
dezarmarea. Tactic, persoana trebuie pusă în imposibilitatea de a reacționa. Va fi așezat cu fața la
perete, la o distanță de cel puțin un metru. I se cere să ridice mâinile, să se sprijine de perete și să
desfacă picioarele. Percheziția amănunțită se face de sus în jos, prin palpare ferm.
2. Percheziția obiectelor de îmbrăcăminte prin verificarea fiecărui obiect vestimentar, la nevoie,
persoana putând fi dezbrăcată. Se verifică căptușeala, cusăturile, branțurile, talpa, tocurile etc.
Servietele și poșetele vor fi analizate atât ele ca atare, cât și în conținut.
3. Percheziția corporală ca atare. Se face de o persoană de același sex, cu asistența unui medic, la
nevoie. Trebuie să nu se uite de păr, de protezele de mâini/picioare precum și nici de animalele de
companie ale persoanelor percheziționate. Consemnarea rezultatelor se face prin PV, fotografie
sau înregistrare.

IV. Alte categorii de percheziții

1. Percheziții destinate căutării persoanelor și cadavrelor. Pentru persoane sechestrate sau care se
sustrag urmăririi se caută posibilele ascunzători. De ajutor este câinele de urmărire. Tactic, trebuie

81
 atenție la ripostele persoanelor descoperite. „Ascunderea” unei persoane se poate face prin
deghizare. Cadavrele se caută conform regulilor de la percheziție și a celor de la CFL.
2. Percheziția destinată căutării unor anumite obiecte (droguri, arme, scrieri secrete ș.a.m.d) se
face de personal specializat, de la frontiere. Se folosesc mijloace tehnice adecvate (UV, infraroșu
etc)
3. Percheziția asupra unui grup se face cu concursul unui grup adecvat de persoane.
4. Percheziția informatică presupune cercetarea sistemului informatic sau a unui suport de stocare.
CPP prevede că trebuie păstrată integritatea și securitatea informațiilor. Se dispune de procuror,
judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță, din oficiu, sau la cererea participanților. Se face
în prezența persoanei percheziționate sau a reprezentantului acesteia. Se face de către un specialist.
Se încheie un PV. Se fac copii ale datelor ridicate.
5. Percheziția repetată se efectuează dacă percheziția anterioară a rămas fără rezultat, când există
date sigure că obiectele sau înscrisurile se află totuși la locurile cercetate sau când nu s-a apelat la
toate mijloacele de cercetare. E și un procedeu tactic, pentru că persoana percheziționată nu se va
aștepta la o nouă percheziție și va scoate obiectul din ascunzătoare.

Secțiunea a VI-a : Ridicarea de obiecte, înscrisuri sau date informatice

I. Aspecte generale. Este un act procedural distinct de percheziție. Dacă există o suspiciune cu
privire la pregătirea/săvârșirea unei infracțiuni și se consideră că un obiect poate servi ca mijloc de
probă, se poate dispune predarea, sub luare de dovadă. Dacă obiectul/înscrisul/datele informatice
au caracter secret, se asigură păstrarea secretului. Organul de urmărire penală deține informații
privitoare la locul sau persoana care le deține. Se poate recurge fie la o ridicare silită, fie la o
percheziție.

II. Cadrul tactic criminalistic. În pregătirea procedurii, trebuie avută în vedere situația în care
persoana refuză predarea obiectului/înscrisului, drept pentru care trebuie procedat prealabil la
obținerea autorizației de ridicare silită/percheziție de la procuror.

CAPITOLUL VIII: REGULI SI PROCEDEE TACTICE APLICARE IN EFECTUAREA UNOR

ACTE DE URMARIRE PENALA
Sectiunea I: Tactica efectuarii confruntarii
1. Aspecte introductive
In cadrul actelor de urmarire penala confruntarea se inscrie printre procedeele probatorii cu caracter
complementar (nu e un mijloc de proba), efectuarea ei fiind conditionata de existenta unor declaratii date
de persoanele ascultate in aceeasi cauza, declaratii intre care s-a constatat ca exista contradictii.
1.1. Importanta confruntarii
Principalele avantaje ale acestui procedeu sunt urmatoarele:
a. Confruntarea isi are importanta sa prin plusul de informatii pe care il poate aduce in legatura cu
personalitatea, cu psihologia persoanelor ascultate, mai ales in ipoteza in care acestea se dovedesc
nesincere, persistand in incercarea de ascundere a adevarului.
b. Confruntarea poate constitui un element de stimulare a memoriei persoanelor ascultate, care, desi de
buna-credinta, nu reusesc sa-si reaminteasca o serie de amanunte referitoare la faptele si imprejurarile
percepute.
82
c. Este un valoros mijloc tactic de verificare a declaratiilor, de precizare a pozitiei suspectilor sau
inculpatilor, fata de faptele imputate, prin punerea fata in fata a persoanelor ce au dat declaratii.
1.2. Oportunitatea confruntarii
Confruntarea intre persoanele care au facut declaratii contradictorii se impune numai daca aceasta este
necesara pentru lamurirea cauzei (caracter complementar, subsidiar). Daca exista posibilitatea clarificarii
neconcordantelor prin alte probe aflate la dosar, sau daca acestea vizeaza imprejurari neesentiale, nu se
va recurge la acest procedeu probator.
2. Pregatirea confruntarii
2.1. Elemente tactice ale pregatirii confruntarii
Regulile dupa care se conduce pregatirea confruntarii sunt urmatoarele:
a. Studierea intregului material al cauzei.
b. Stabilirea persoanelor care urmeaza a fi confruntate se face in functie de natura contradictiilor si de
gradul de sinceritate a celor audiati, fiind selectionate, in vederea confruntarii, persoanele ale caror
declaratii contin cele mai utile elemente pentru stabilirea adevarului.
c. Ascultarea prealabila in vederea confruntarii. Printre obiectivele principale ale ascultarii prealable in
vederea confruntarii se afla determinarea pozitiei persoaei fata de cele declarate initial, precum si
stabilirea faptului daca aceasta isi mentine sau revine asupra celor afirmate anterior. Persoanei
considerate sincere i se va aduce la cunostinta ca urmeaza sa fie confruntat cu o alta persoana.
2.2. Organizarea confruntarii
Aceasta presupune:
a. Alegerea locului si a momentului tactic cel mai potrivit.
b. Evitarea unor posibile intelegeri intre cei confruntati, confruntarile urmand sa se organizeze, in
aceeasi zi, una dupa alta.
c. Stabilirea succesiunii intrebarilor.

3. Reguli tactice de efectuare a confrutarii propriu-zise

3.1. Consideratii privind psihologia confruntarii
-tensiune psihica existenta la persoana ascultata, in functie de calitatea procesuala-martor, suspect,
persoana vatamata-la care se adauga elemente suplimentare de emotie.
-se asigura o atmosfera de calm si sobrietate, iar atitudinea organului judiciar este obiectiva;
- va fi urmarita comportarea celor confruntati, fara a se permite vreo incercare de intimidare, de influentare
sau de dominare prin pozitia sociala, prin pregatirea superioara, prin relatiile avute, etc.

3.2. Efectuarea confruntarii

–in incapere este introdusa persoana considerata mai sincera, sau cel care a solicitat confruntarea.
-se recomanda ca persoanele confruntate sa stea cu fata spre organul judiciar care conduce confruntarea,
sau asezarea lor fata in fata, pozitie care incomodeaza psihic persoana de rea credinta;
-primele intrebari au caracter introductiv, vizand faptul daca persoanele confruntate se cunosc si care este
natura relatiilor dintre ele, dupa care se adreseaza intrebari pentru clarificarea contradictiilor, evitandu-se
citirea declaratiilor, prima intrebare fiind adresata persoanei considerata sincera;
- intrebarile se formuleaza clar si concis, fiind evitate elementele de sugestie;
- se pot utiliza procedee tactice specifice ascultarii martorului sau suspectului;

83
 -la final, organul judiciar poate permite persoanelor confruntate sa isi adreseze intrebari, prin intermediul
sau.

Sectiunea 2: Tactica prezentarii pentru recunoastere

Importanta prezentarii pentru recunoastere – Prezentarea pentru recunoastere este o

activitate cu caracter practic destinata identificarii unor persoane, cadavre sau obiecte, de catre anumite
persoane, cum sunt de exemplu martorii. Este o metoda de identificare proprii tacticii criminalistice, un
proces memorial de identificare a unor indivizi, care nu este reglementata in mod distinct de catre
legislatia procesuala penala. Prezentarea pentru recunoastere are o importanta egala cu importanta
activitatii de ascultare propriu-zisa a oricarui subiect procesual care are cunostinta despre vreo fapta sau
imprejurare de natura sa serveasca la solutionarea cauzei, inclusiv la identificarea autorului sau victimei
unei infractiuni.
Pregatirea prezentarii pentru recunoastere presupune: studierea materialului cauzei,
ascultarea prealabila si organizarea prezentarii pt recunoastere.
Stabilirea materialului cauzei - Cunoasterea materialului cauzei vizeaza stabilirea cu exactitate a
obiectului prezentarii pentru recunoastere, respectiv a persoanelor, cadavrelor, obiectelor care trebuie
identificate. Prin studierea materialelor cauzei se vor stabili subiectii procesuali care vor fi chemati sa
faca recunoasterea = persoane care au perceput direct subiectul prezentarii pentru recunoastere. Acestor
persoane trebuie li se cunoasca posibilitatile de perceptie, fixare si redare, pozitia fata de fapta cercetata
sau fata de cei pe care trebuie sa-i recunoasca. In studierea materialului este foarte importanta
determinarea conditiilor in care a avut loc perceptia, de ele tinandu-se seama in momentul prezentarii
pentru recunoastere.
Ascultarea prealabila a persoanei care face recunoasterea, in legatura cu persoanele, cadavrele,
etc.ce urmeaza sa fie identificate, vizeaza mai multe obiective:
a) cunoasterea exacta a posibilitatilor reale de perceptie, fixare si redare ale persoanei respective, a
trasaturilor sale psihice
b) determinarea conditiilor de loc, timp si mod de perceptie, a factorilor subiectivi care ar fi putut influenta
procesul de perceptie senzoriala
c) stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a perceput
si memorat, astfel incat recunoasterea sa fie realmente posibila si utila.
Prezentarea pentru recunoastere trebuie efectuata urgent pentru a se evita posibilitatea stergerii
din memorie a semnalmentelor si exercitarea unor influente din partea persoanelor care nu au interesul
sa fie identificate.
Organizarea prezentarii pentru recunoastere se face in functie de conditiile in care a avut loc
perceptia si de natura obiectului recunoasterii. Organizarea trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate
cu cele existente in momentul observarii persoanei sau obiectului de identificat de catre martor, victima
etc.
Persoana care va fi prezentata pentru recunoastere trebuie sa fie imbracata in aceleasi haine in
care a fost observata de catre martor sau in haine asemanatoare. In cazul in care autorul a fost deghizat
in momentul savarsirii infractiunii, vor fi folosite aceleasi elemente de deghizare.
Va fi alcatuit un grup de persoane in care va fi introdusa persoana de recunoscut si alegerea celor
din grup se va efectua cu respectarea unor criterii de asemanare (varsta, talie, semnalmente exterioare,
imbracaminte etc.). Niciuna dintre persoanele selectate sa alcatuiasca grupul nu trebuie sa fie cunoscuta
de catre martor.
Locul in care se organizeaza recunoasterea este sediul serviciului medico-legal, al politiei, sau al
parchetului, locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul ori locuri cu caracteristici
asemanatoare.
Conditiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute in vedere
la pregatirea recunoasterii.

84
 Particularitati tactice privind efectuarea prezentarii pentru recunoasterea persoanelor
Pentru recunoasterea persoanelor dupa semnalmente statice, in incaperea in care este
prevazut sa se desfasoare recunoasterea vor fi invitate, mai intai, cele 3 sau 4 persoane alese pentru
alcatuirea grupului in care va fi introdusa persoana care urmeaza a fi recunoscuta. In camera vor fi
prezenti si martorii asistenti.
Persoanele invitate vor primi explicatii despre actul la care iau parte si, totodata, li se va pune in
vedere ca nu au voie sa vorbeasca sau sa-si faca semne. Persoanei de identificare i se va cere sa ocupe
un loc in cadrul grupului, cum crede ea.
Este invitata apoi persoana stabilita pentru efectuarea recunoasterii si care, pana in acest moment
a asteptat intr-o incapere alaturata, astfel incat sa nu aiba posibilitatea sa vada dinainte pe cei care
formeaza grupul.
Organul judiciar cere martorului sa examineze persoanele din grup si sa declare daca recunoaste
vreuna dintre ele. Daca martorul solicita ca persoanele din grup sa efectueze anumite miscari cel care
conduce recunoasterea va indica persoanelor respective sa faca aceste miscari.
Pe parcursul recunoasterii, este interzis sa se pronunte numele vreunei persoane sau sa se faca
anumite gesturi. Daca martorul recunoaste persoana va trebui sa se refere la elementele caracteristice de
care s-a servit, acestea fiind mentionate in procesul-verbal.
In ipoteza in care martorul nu recunoaste persoana prezentata, pot fi avute in vedere doua
alternative: martorul sau victima a identificat persoana, dar a evitat s-o declare in momentul
recunoasterii, informand despre acestea ulterior organul judiciar; martorul sau victima nu a recunoscut
persoana fie ca nu a avut suficiente elemente de identificare, fie, ca pur si simplu, in grup a fost introdusa
o alta persoana decat cea cautata.
Este necesar sa fie avute in vedere si urmatoarele reguli:
- Persoana care urmeaza sa fie recunoscuta de mai multi martori: va fi prezentata separat, fiecaruia
dintre acestia, in aceleasi conditii si in acelasi grup de persoane, dar in care isi va schimba locul
dupa fiecare prezentare;
- Daca sunt mai multe persoane care urmeaza sa fie recunoscute de un singur martor, acestea vor fi
prezentate pe rand, in grupuri avand de fiecare data alta alcatuire.

In cazul recunoasterii persoanelor dupa fotografie, se va proceda la asezarea fotografiei celui

vizat pentru identificare intr-un grup de 4 fotografii executate in aceleasi conditii tehnice si
reprezentand indivizi cu caracteristici de identificare asemanatoare. Pe spatele fiecarei fotografii vor fi
mentionate datele de identificare ale persoanelor din imagine. Intreaga operatiune se va desfasura numai
in prezenta martorilor asistenti. Martorul va fi introdus in incapere si invitat sa procedeze la
recunoasterea persoanei dupa fotografie, in dreptul fiecarei fotografii fiind un numar.
Recunoasterea persoanei dupa voce sau vorbire presupune, in mod firesc, separarea
martorului de persoanele din grupul alcatuit in acest scop. Se vor crea conditii de audibilitate cat mai
apropiate de cele in care martorul a perceput vocea si vorbirea persoanei de identificare.
Organul judiciar trebuie sa previna eventualele incercari de disimulare ale persoanei suspecte
prin modificarea vocii si vorbirii, daca exista indicii in acest sens organul judiciar nu trebuie sa aduca
la cunostinta persoanei de ce este ascultata.
Organul judiciar trebuie sa incerce sa orienteze discutia spre o tema apropiata de faptele
cercetate, determinand indirect persoana de identificat sa foloseasca o parte din cuvintele sau expresiile
percepute anterior.
Recunoasterea persoanelor dupa mers va fi efectuata in conditiile indicate de martori. Va fi
avuta in vedere distanta de la care martorul a perceput miscare, lungimea aproximativa a drumului
parcurs de persoana observata, precum si directia in care se deplasa.
Si la acest gen de recunoastere prezenta martorilor asistenti este obligatorie. De asemenea, este
obligatorie respectarea regulilor tactice generale, cu aplicabilitate in aceasta ipoteza.
Fixarea rezultatelor prezentarii pentru recunoastere – Rezultatele sunt consemnate in
proces-verbal, vor fi facute mentiuni referitoare la motivele care au impus efectuarea prezentarii pentru
recunoastere si la persoanele, cadavrele sau obiectele care au fost prezentate in vederea identificarii. De

85
 asemenea, sunt indicate persoanele care au alcatuit grupul de prezentat si datele lor de identificare.
Mentiunile referitoare la recunoasterea persoanei vor fi insotite de declaratia acesteia in legatura cu
recunoasterea.
Fixarea prin fotografie este absolut necesara, iar in fotografie va fi redata atat imaginea
intregului grup de prezentare, cat si a persoanei recunoscute, pe care martorul il indica cu mana.
Inregistrarea pe banda videomagnetica constituie o modalitate superioara de fixare a rezultatelor
prezentarii pentru recunoastere, imaginile putand fi insotite de inregistrarea concomitenta a declaratiilor
si permite inregistrarea completa a intregului „film” al identificarii martorului si celui recunoscut.

Sectiunea 3: Tactica efectuarii reconstituirii

1. Dispunerea si organizarea reconstituirii
1.1. Dispunerea reconstituirii- poate fi dispusa motivat de catre organele judiciare daca se considera
necesar sa se verifice ori sa se precizeze o serie de date ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei
si care nu au fost clarificate prin alte mijloace de proba.
Este posibila reconstituirea in orice moment al desfasurarii procesului penal, in functie de oportunitatea
ei.
1.2. Organizarea reconstituirii:
a. Determinarea cu exactitate a probelor ce vor fi verificate, in functie de obiectul recunoasterii.
b. Stabilirea persoanelor participante la reconstituire- vor participa in mod obligatoriu persoanele ale
caror declaratii se verifica, alaturi de martorii asistenti.
c. Asigurarea efectuarii reconstituirii in conditii de loc, timp si mod cat mai apropiate e cele in care s-a
savarsit fapta cercetata:
 Exista fapte sau imprejurari care nu pot face obiectul reconstituirii- cele care lezeaza
demnitatea ori pun in pericol viata sau sanatatea persoanelor participante la reconstituire.
 conditii de loc- chiar la locul savarsirii faptei, acesta permite verificarea declaratiilor martorilor
cu privire la perceptia vizuala sau auditiva a faptelor.
 Conditii de timp- efectuarea reconstituirii la orele sau intervalul de timp similar celui din
momentul savarsirii faptei.
2. Efectuarea reconstituirii
Indiferent de natura obiectului verificarii, reconstituirea trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera de
calm si sobrietate, fara exagerari, gesturi sau actiuni spectaculoase, nesemnificative, inutile.
Ritmul de desfasurare a actiunilor va fi asemanator cu cel in care se presupune ori se declara ca a avut
loc fapta. Pentru o apreciere corecta a rezultatelor, pentru evitarea unor erori de perceptie, este bine ca
la repetare actiune sa fie efectuata intr-un ritm ceva mai lent.
Pentru aseigurarea obiectivitatii, a corectitudinii reconstituirii, vor fi evitate sugestiile, indicatiile
privind efectuarea corecta a unor anumite gesturi ori fapte, persoana verificata fiind lasata sa actioneze
potrivit sustinerilor sale anterioare. Numai astfel este posibila verificarea sinceritatii declaratiilor unui
suspect, care incearca, de exemplu, sa ia asupra sa o fapta savarsita de alta persoana, care a savarsit
mai multe furturi din apartamente, inclusiv de congelatoare si obiecte de dimensiuni mari.
3. Fixarea rezultatelor
Prin proces verbal, se evita concluziile si interpretarile. Se poate adauga fotografierea si inregistrarea
audio-video.

PARTEA A III-A – METODOLOGIA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I METODOLOGIA INVESTIGARII INFRACTIUNILOR DE OMUCIDERE

86
 Sectiunea I: Aspecte introductive
1. Principalele probleme, obiect al probatiunii, care trebuie clarificate prin investigarea mortii
violente
Investigarea omorului - una dintre formele mortii violente - se particularizeaza, fata de cercetarea altor
categorii de infractiuni, prin problematica sa specifica, concentrata pe stabilirea cauzei si naturii mortii, a
circumstantelor de timp si de mod in care a fost savarsita fapta, descoperirea mijloacelor sau instrumentelor
folosite, identificarea autorului, a eventualilor participanti, precizarea scopului sau a mobilului infractiunii.
Aceste probleme constituie obiectul probatiunii, dar particularizate la fiecare caz in parte cu ce are
el mai deosebit. Indiferent de particularitatile omorului, organul judiciar va trebui sa-si orienteze
cercetarile potrivit „Formulei celor 7 intrebari”:

 Ce fapta s-a comis si care este natura ei?

 Unde s-a comis fapta?
 Cand a fost savarsita?
 Cine este autorul?
 Cum si in ce mod a fost savarsita?
 Cu ajutorul cui?
 In ce scop?
La aceste intrebari se mai adauga UNEORI inca una foarte importanta: cine este victima?

SCOPUL INTREBARILOR: alcatuirea unui probatoriu care sa reflecte realitatea si stabilirea

adevarului.

Stabilirea cauzei si naturii mortii este o problema la a carei rezolvare isi dau concursul medicul legist
si organul de urmarire penala. In functie de cauza ei, moartea poate fi consecinta unui omor, a unei sinucideri
sau a unui accident. Diagnosticul juridic al decesului vine in urma 1) investigatiilor stiintifice criminalistice
2) anatomopatologice. Investigatiile medico-legale au prioritate.
Identificarea locului in care a fost savarsit omorul – locul savarsirii omorului este cel mai bogat in
urme si date cu privire la imprejurarile in care s-a comis fapta.
Pe langa locul propriu-zis al faptei, nu trebuie excluse celelalte locuri sau zone in care au fost
descoperite urme, mijloace materiale de proba etc. In practica, se intalnesc frecvent cazuri de transportare a
victimei in alta parte, ori de imprastiere a fragmentelor de cadavru in diverse locuri.
Stabilirea momentului comiterii infractiunii: trebuie stabilit 1) MOMENTUL EXACT la care a
survenit moartea si 2) incadrarea in timp a ACTIVITATII INFRACTIONALE desfasurate de autor. Deci are
in vedere doua laturi: momentul exact la care a survenit moartea si incadrarea in timp a activitatii infractionale
desfasurate de autor. Stabilirea exacta a datei serveste la clarificarea modului in care autorul si-a petrecut
timpul inaintea comiterii infractiunii, la precizarea intervalului in care acesta s-a aflat in campul infractional
si a activitatilor desfasurate dupa finalizarea actului (contracararea unor false alibiuri). Astfel putem decide
daca omorul a fost savarsit cu premeditare.
Determinarea modului in care a fost savarsit omorul este posibil pe baza interpretarii unui complex
de date, urme, cu privire la intreaga activitate desfasurata de infractor. Cine participa la investigatii?
Criminalistii si medicii legisti.
Astfel putem decide daca omorul a fost unul prin cruzime sau pentru a inlesni savarsirea unei alte
infractiuni (art 189 d si h NCP). De asemenea, putem decide evolutia raportului dinamic victima-agresor,
natura relatiei dintre cei doi, daca faptuitorul a incercat sa mascheze fapta etc.
Identificarea faptuitorului si a celorlalti participanti (complici, instigatori, tainuitori) este una dintre
problemele centrale ale cercetarii, de ea depinzand atat desfasurarea normala a procesului penal, cat si
incadrarea corecta a faptei.
Astfel putem decide daca autorul a fost sot sau ruda apropiata a victimei (infractiune comisa cu violenta
asupra unui membru al familiei - art 199 NCP).

87
 In practica, aceasta etapa ocupa o buna parte din activitatea de ancheta. De exemplu, cazul “Mihalea”
sau “Precupetii vechi”.
Odata stabilita identitatea victimei este posibila determinarea cercului de suspecti ca si a incadrarii
faptei in functie de calitatea subiectulu-+-i pasiv al infractiunii. O situatie aparte intalnim in cazul disparitiei
unei persoane, cand exista indicii ca ar fi putut fi victima unui omor.
De exemplu, o ipoteza aparte: in cazul disparitiei unei persoane - o problema importanta o reprezinta
descoperirea cadavrului. Daca nu e descoperit, organului judiciar ii revine sarcina sa probeze cat mai temeinic
vinovatia autorului faptei.
In vederea identificarii instrumentelor sau mijloacelor care au servit la savarsirea infractiunii,
intereseaza instrumentele care au cauzat atat moartea victimei, cat si celelalte mijloace destinate pregatirii
savarsirii faptei, patrunderii la fata locului, imobilizarii victimei etc. Identificarea este utila si pentru incadrarea
juridica a faptei.
De exemplu, daca o persoana e ucisa prin aruncarea in aer a autoturismului, ne aflam in fata unor
mijloace care pun in pericol viata mai multor persoane, ceea ce constituie o circumstanta agravanta (art 77 lit
c NCP).
Stabilirea mobilului sau a scopului infractiunii prezinta importanta in stabilirea faptelor si
imprejurarilor cauzei, a identificarii autorului, incadrarii juridice a faptei.
De exemplu, omorul comis din ura sau gelozie serveste deseori la alcatuirea rapida a cercului de
banuiti.

Referitor la aceste probleme, ele sunt comune in linii mari infractiunilor savarsite cu intentie impotriva
vietii (reguli metodologice generale). Totusi, imprejurarile sunt foarte diverse, in functie de particularitatile
fiecarui caz. Rareori se ajunge la scheme fixe.

2. Modalitati de probare a infractiunilor de omucidere

2.1. Mijloace de proba prevazute de CPP:
a. CFL.
b. Efectuarea de constatari tehnico-stiintifice, de expertize criminalistice si medico-legale.
c. Ascultarea martorilor, a suspectilor sau inculpatilor.
d. Efectuarea de prezentari pentru recunoastere.
e. Efectuarea de perchezitii.
f. Efectuarea de reconstituiri.
g. Efectuarea de confruntari.

2.2. Mijloace tehnico-tactice criminalistice si medico-legale:

a. Mijloacele tehnico-stiintifice de examinare a urmelor infractiunii.
b. Mijloacele de identificare a persoanelor si cadavrelor, altele decat cele pe baza urmelor descoperite.
c. Procedeele tactice de efectuare a actelor de urmarire penala, aplicate frecvent in aceste cazuri.
d. Regulile metodologice aplicate particularitatilor fiecarui caz in parte.
e. Mijloacele proprii Medicinei Legale

Sectiunea a II-a: Cadrul metodologic general si primele masuri luate in investigarea omuciderii

1. Reguli generale metodologice aplicate in metodologia investigarii omorului

In investigarea oricarei infractiuni, organul de urmarire penala trebuie sa respecte, alaturi de
prevederile legale, o se serie de reguli metodologice, atat cu carcacter general, cat si particular, potrivit
specificului fiecarei categorii de infractiuni.
Cu atat mai mult, in cazul omuciderii, trebuie respectate anumite reguli metodologice, intrucat
omuciderea se distanteaza de alte fapte cu caracter penal printr-un pericol social cu totul deosebit, ca si
circumstantele in care sunt comise, aspect care nu mai poate fi negat in prezent.

88
 Ministerul Public si Inspectoratul General al Politiei au facut eforturi pentru stavilirea actelor
criminale, printr-o actiune FERMA si CALIFICATA. Au urmat eforturile specialistilor in directia
imbunatatirii metodologice a cercetarii omorului, la care stiinta criminalisticii are un aport special.

Regulile generale metodologice sunt, in esenta, urmatoarele:

a) Efectuarea cercetarii omorului de catre o echipa complexa (procuror, medic legist, lucratori de
politie) condusa de procuror in scopul desfasurarii activitatii de urmarire penala intr-un mod unitar, bine
coordonat.
b) Asigurarea operativiratii printr-o organizare eficienta a cercetarii, acordandu-se prioritate
activitatilor care reclama o maxima urgenta:
 deplasarea urgenta la fata locului: este semnificativa concluzia desprinsa din practica, potrivit careia
circa 20 la suta din dosarele cu autori necunoscuti sunt datorate intarzierii deplasarii procurorului
la locul omorului.
 cercetarea la fata locului,
 ascultarea imediata a persoanelor care au cunostinta despre fapta savarsita, despre victima, agresor,
 dispunerea constatarilor tehnico stiintifice si a expertizelor judiciare,
 urmarirea fara intarziere a persoanei suspecte.
c) Cercetarea atenta, completa si calificata a locului faptei (pt stabilirea precisa a faptelor si a
imprejurarilor cauzei, precum si in identificarea autorului omorului, a insturmentelor sau mijloacelor)
d) Planificarea judicioasa a intregii activitati de urmarire penala in elaborarea versiunilor, urmand
sa se tina seama de date reale, bine verificate ale cazului, a.i. sa fie posibila administrarea din timp a
probelor evitand actiunile de natura sa tergiverseze cauza)
e) Stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infractiunii, ancheta trebuind sa porneasca de
la fapta la autor si nu invers, cerinta subordonata principiului aflarii adevarului si prezumtiei de
nevoinovatie prin care se previne o posibila eroare judiciara
f) Asigurarea continuitatii desfasurarii urmaririi penale: echipa de investigare care a efectuat actele
premergatoare sa desfasoare intreaga cercetare pana la finalizare cazului-> inca de la cercetarea la fata
locului trebuie sa participe procurorul competent
g) Efectuarea cercetarii in stricta conformitate cu prevederile legii procesual penale si cu aplicarea
celor mai adecvate metode tehnico-stiintifice si reguli metodologice criminalistice pe intrega
durata a desfasurarii procesului penal

2. Primele masuri luate de organele de urmarire penala in cercetarea omorului

Organele de urmarire penala pot lua la cunostinta despre savarsirea unui omor prin DENUNT, PLANGERE,
prin actele incheiate de ALTE ORGANE DE CONSTATARE prevazute de lege ori sesizandu-se din OFICIU,
cand afla pe orice cale despre savarsirea unei omucideri sau a unei morti suspecte. In practica, aceasta
presupune fie descoperirea unui cadavru, fie a unor fragmente sau resturi de cadavru.
Sesizarea poate privi si disparitia unei pers in legatura cu care exista motive intemeiate sa se creada ca a fost
ucisa. In aceasta imprejurare, este necesara intreprinderea unor masuri serioase de verificare a datelor, de
investigatii si de supraveghere operativa, pentru a se stabili daca intr-adevar ne aflam in fata unei omucideri.
La fata locului soseste primul politistul sesizat sau alt organ judiciar care informeaza dispeceratul de politie,
si de aici parchetul si serviciul medico-legal.
Politistul sesizat/alt organ judiciar -> dispecerat de politie -> parchet + serviciu medico-legal.
Tot el este obligat ca, pana la sosirea echipei de cercetare sa intreprinda cu maxima urgenta urmatoarele:
 Stabilirea faptului daca victima mai este sau nu in viata, pentru un eventual prim ajutor si transportarea sa
imediata la spital;
 Determinarea locului savarsirii faptei, punerea lui sub paza si protejarea urmelor, inclusiv a zonelor
adiacente;

89
 Fixarea tuturor imprejurarilor care, pe parcurs, se pot modifica sau disparea, chiar si a acelora care
trebuie inlaturate, intrucat prezinta pericol.
 Identificarea martorilor
 Retinerea eventualelor persoane suspecte, a oricarei persoane care poate oferi informatii despre victima.

Activitatile premergatoare intreprinse de echipa de cercetare propriu-zisa:

 identificarea victimei si a altor persoane implicate
 efectuarea examenului medico legal,
 prevenirea contaminarii scenei crimei cu produse biologice in contextul obligatiei de conservare a tuturor
urmelor,
 ascultarea imediata a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunostinta despre fapta, despre victima sau
despre persoana agresata,
 urmarirea operativa a persoanei suspecte, efectuarea de perchezitii domiciliare si corporale pentru
descoperirea urmelor.

Este important sa retinem ca trebuie actionat cu deosebita operativitate, in conformitate cu regulile generale
metodologice mentionate anterior, atat in luarea primelor masuri, cat si in pregatirea echipei, ceea ce reclama
mobilizarea urgenta a organelor judiciare competente sa efectueze investigarea.

Sectiunea a III-a - Particularitatile cercetarii la fata locului in caz de omor

1. Aspecte generale privind cercetarea la fata locului in caz de omor

1.1. Cercetarea in faza statica incepe cu luarea unor masuri pregatitoare:
 completarea sau verificarea masurilor initiale luate de catre organul de urmarire penala sosit primul la fata
locului.
 constatarea mortii victimei, efectuata de catre medicul legist, in prezenta procurorului;
 examinarea generala a locului faptei pentru a avea o imagine de ansamblu asupra campului infractional;
 obtinerea unor date referitoare la victima, la fapta si la persoanele care au cunostiinta despre omor si autorul
acestuia, interesand mai ales martorii oculari.
 stabilirea eventualelor modificari survenite la fata locului dupa savarsirea omorului.
 determinarea punctului din care va incepe cercetarea-regula-de la victima spre marginea locului faptei.
 selectionarea martorilor asistenti la efectuarea cercetarii la fata locului.
Regula: in campul infractional vor intra numai procurorul criminalist si medicul legist, pentru a se evita
posibilitatea distrugerii unor urme si modificarea pozitiei obiectelor din preajma cadavrului-urme pozitionale-
prezinta importanta in clarificarea modului de savarsire a infractiunii.
 exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cainelui de urmarire;
 prevenirea contaminarii locului savarsirii infractiunii cu produse biologice ale investigatorilor sau
”curiosilor”-ziaristi sau reporteri -expertize genetice dispuse in mod inutil.
 cercetarea in faza statica se finalizeaza prin fixarea pozitiei in care a fost gasit cadavrul, a celorlalte obiecte
din campul infractional;
 fixarea se realizeaza prin fotografiere sau inregistrare pe banda video-prezinta operativitate si posibilitatea
retinerii complete a imaginii intregului loc al faptei, asa cum se prezinta in momentul sosirii echipei de
cercetare.
 fixarea pozitiei cadavrului, a obiectelor, a mijloacelor materiale de proba descoperite la fata locului, coroborata
cu datele obtinute operativ de catre echipa de cercetare, prin investigatii tactic-operative, serveste la formarea
unor ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului si circumstantelor in care s-ar fi putut comite omorul
si eventual, a mobilului care a determinat savarsirea infractiunii
1.2. Cercetarea in faza dinamica
 reprezinta cea mai complexa etapa, la ea participa toti membrii echipei;
 incepe de la cadavru, fiind examinat mai intai corpul acestuia, precum si locul de sub cadavru, dupa care se
va continua cu portiunea de teren din jurul victimei.

90
a. examinarea cadavrului se efectueaza cu prioritate si atentie maxima, de catre medicul legist, impreuna cu
procurorul si un expert criminalist prezent la fata locului.
b. descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor-executarea de fotografii judiciare operative, iar toate rezultatele
cercetarii sunt consemnate in proces verbal.
c. clarificarea imprejurarilor negative-neconcordante intre starea in care se afla victima, leziunile prezentate de
aceasta si situatia de fapt.

2. Examinarea cadavrului
Prin examinarea cadavrului, efectuata de catre medicul legist impreuna cu procurorul criminalist, se
urmareste sa se stabileasca ori sa se obtina cat mai multe date referitoare la: cauza si natura mortii, posibilitatea
executarii unor actiuni de autolezare de catre insasi victima, coresponenta dintre locul in care a fost gasita
victima si locul real al comiterii infractiunii, data si modul in care s-a savarsit omorul (mijloacele, armele sau
intrumentele intrebuintate).

Constatarea mortii victimei: examinarea va incepe numai dupa ce medicul legist a constatat decesul,
diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalarii mortii biologice si confirmat cu prilejul
examenului necroptic. Principalele semne care servesc la diagnosticarea mortii sunt:
 Semnele precoce, cum sunt absenta respiratiei, incetarea activitatii cardiace, pot fi rezultatul unei morti
aparente
 Semnele semitardive, cum sunt racirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaveric, instalarea lividitatilor
si petele cadaverice
 Semnele tardive si conservatoare sunt determinate de aparitia fenomenelor de putrefactie, si respectiv, a celor
de mumifiere, semne care depind de timpul scurs de la adata decesului
Examinarea propiu-zisa a cadavrului. Dupa constatarea mortii, medicul legist si procurorul vor trece la
examinarea cadavrului, care nu poate fi executata in conditiile unei sali de autopsie. Ea trebuie efectuata cu
maxima atentie si minutiozitate, pentru a se evita concluzii pripite, in primul rand cu privire la cauza si natura
mortii. Importanta examinarii cu atentie a cadavrului: in eventualitatea punerii unui diagnotic inexact de
moarte neviolenta , cercetarea la fata locului se va face intr-un mod sumar , ceea ce va prejudicia serios
desfasurarea cercetarilor viitoare.
 In faza statica se determina in principal: locul in care a fost descoperit cadavrul, amplasarea in raport cu
urmele si obiectele din jurul sau, distanta pana la acestea, precum si sexul, talia, varsta aproximativa a
victimei; pozitia corpului (pe spate, cu fata in jos sau lateral), privit in ansamblu, precum si pozitia membrelor
si a capului.
 In faza dinamica se determina in principal: imbracamintea si incaltamintea cadavrului, interesand
caracteristicile lor, precum si urmele sau petele existente pe aceste Se va preciza lipsa unor parti din
imbracaminte sau incaltaminte, care, in mod normal, trebuie sa existe. Va fi cercetat cu atentie fiecare buzunar,
indicandu-se continutul, urmele de murdarie si petele de pe acesta;
 Corpul cadavrului se examineaza plecandu-se de la elementele generale, cum sunt de ex, constitutia fizica,
culoarea pielii, semnele particulare. Leziunile vizibile vor fi descrise ca pozitie, forma si marime, mainile si
unghiile cadavrului vor fi examinate, intrucat pot fi gasite fire de par, resturi de imbracaminte, urme de sange
sau nasturi smulsi in urma luptei cu agresorul. In depozitul subunghial se pot descoperi celule epiteliale, urme
de sange, fragmente de fire de par provenind de la autorul infractiunii. Oficiile naturale (gura, orificiul
anal,vaginal) sunt examinate cu atentie desi finalizarea investigatiei se face in conditii de laborator de ex. se
descopera materiale folosite pentru a impiedica victima sa strige (batiste, hartie)
Stabilirea datei mortii si a eventualelor modificari a pozitiei cadavrului. In acest scop se
procedeaza la studierea semnelor specifice mortii, mai ales a celor precoce si semitardive. Se vor staili cu
precizie la necropsie, dar chiar din momentul examinarii la fata locului pot fi obtinute o serie de informatii
apte sa serveasca la orientarea in descoperirea autorului. Cu cat intervalul scurs intre momenmtul decesului
si cel al descoperirii cadavrului e mai scurt, cu atat determinarea datei mortii e mai exacta.

91
 In cazul semnelor precoce semnifictive sunt reactiile pupilei la unele substante chimice intr-o limita de pana
la 6 ore de la deces. Celelalte semne precoce ale mortii nu pot fi luate in considerare pentru determinarea
momentului mortii. Contractarea vaselor la adrenalina se face in cel mult 24 h de la deces.
 In cazul semnelor semitardive
- pierderea de caldura se face, in general, cu un grad pe ora, cadavrul ajungand la caldura mediului ambiant
in aproximativ 20 ore
- rigiditatea cadaverica se instaleaza incepand cu muschii maxilarului inferior si coboara treptat spre membrele
inferioare
- lividitatile cadaverice apar dupa circa 5 ore.

Aparitia semnelor precoce si semitardive:

 Corpul cald si suplu (1-2 ore);

 Aparitia lividitatilor (3-4ore) la nivelul gatului, racire si rigiditatea articulatiei maxilarului;
 Aparitia petei negre scleroticale (cca 6 h);
 Confluenta lividitatilor (8-10 ore) pe suprafata mare si rigiditatea intregii musculaturi;
 Persistenta la presiune a lividitatilor si nemodificarea pozitiei specifica mortii (12 ore).
In stabilirea momentului in care s-a instalat decesul sunt luati in calcul mai multi factori cum ar fi
starea digestiei alimentare din stomac, prezenta faunei cadaverica, stabilitatea ph-ului, aceasta, insa, numai in
conditii de laborator.

3. Elemente de investigare entomologica; stabilirea datei mortii pe baza studiului entomologic

Un numar foarte mare de insecte sunt atrase de cadavre, se hranesc, si exista in, pe si langa organismul
aflat in diferite etape de descompunere.
Aceasta activitate si preferita a unor insecte de a se hrani cu corpuri in descompunere a determinat
aparitia si dezvoltarea stiintei ce studiaza insectele in legatura cu ramasitele umane, Entomologia.
3.1. Fundamentul stiintific al investigatiilor entomologice este determinat de particularitatile
dezvoltarii insectelor necrofage. Perioada de dezvoltare a insectei cuprinde trei stadii:
a. Perioada embrionara- de la fecundarea oului pana la ecloziune (aparitia larvei).
b. Perioada post-embrionara- de la ecloziune pana la aparitia adultului.
c. Dezvoltarea post-metabola- intre aparitia imago-ului (adult) si decesul acestuia.

3.2. Cercetarea entomologica propriu-zisa presupune urmatoarele:

i. Stabilirea momentului comiterii infractiunii. Calcularea varstei insectelor poate fi considerata o estimare a
IPM (intervalul post-mortem). Pentru un calcul corect, trebuie luate in considerare:
a. Conditiile de mediu- larvele se dezvolta intr-un timp mai alert la temperaturi ridicate si intr-unul mai lent la
teperaturi scazute.
b. Faptul ca popularea cadavrului de catre insecte urmeaza o succesiune predictibila speciilor. Astfel, sunt
insecte care se dezvolta pe tesuturi osoase, ceea ce inseamna ca vor sosi pe cadavru dupa ce insectele care se
hranesc cu tesuturi moi vor depune ouale.
ii. Identificarea locului in care a fost savarsit omorul. Insectele pot ajuta la stabilirea locului in care victima a
incetat din viata sau daca a fost mutata postmortem prin compararea faunei prezente langa corp cu cea de
pe corp.
iii. Stabilirea cauzei si naturii mortii. Femelele depun oua pe cadavru, in special in orificiile naturale. Daca corpul
prezinta leziuni, se va observa o aglomerare de oua sau larve in aceste zone. In cazul mortii prin agenti
chimici, iar cadavrul se afla intr-o stare avansata de descompunere, este dificila detectarea acestora prin
analize facute cadavrului. Insa se pot analiza insectele, putand fi identificate substante ca mercur, cocaina,
heroina, etc.
3.3. Particularitati privind cercetarea la fata locului.

92
 In ceea ce priveste CFL-ul, procesul de colectare a insectelor nu trebuie sa aduca modificari in starea
cadavrului.
In faza statica se procedeaza la:
i. Observarea locului infractiunii (a habitatului general)
ii. Stabilirea tipului arealului in care se afla locul omorului (urban, rural, suburban, acvatic, etc.), pentru ca
determina tipul insectelor.
3.4. fixarea si ridicarea probelor entomologice se face in functie de:
 Numarul si felurile speciilor.
 Localizarea infestatiilor majore asociate cu corpul si mediul inconjurator.
 Pozitia exacta a insectelor pe corp.
 Manifestarile insectelor aflate la o distanta de 3-6m de cadavru.
 Oricare fenomen care ar putea altera efectele meiului asupra corpului.
Este foarte important ca specimenele sa fie corect etichetate (locatia geografica, data si ora colectarii, etc.)

4. Particularitatile cercetarii omorului in functie de mijloacele si procedeele folosite de faptuitor pentru

suprimarea vietii victimei
Pentru clarificarea unor imprejurari referitoare la suprimarea vietii victimei este necesar sa se tina seama de
specificul leziunilor produse de agentii vulneranti.
4.1. Omorul savarsit cu arme albe si obiecte contndente
i. Leziunile produse de obiecte taioase- marginile plagii sunt netede (liniare, semicirculare sau in unghiuri)
ii. Leziunile produse de obiecte intepatoare- au o forma apropiata de obiectul vulnerant
iii. Leziunile produse de obiecte despicatoare (topoare)- se prezinta ca plagi taiate sau zdrobite
 Diferentierea omorului de sinucidere- este posibila prin interpretarea modului in care se prezinta aceste leziuni.
De ex, sinucigasul executa mai multe taieturi paralele, din ce in ce mai putin adanci. Starea imbracamintei
poate ajuta (sinucigasul nu se taie prin haine)
4.2. Omorul savarsit prin asfixii
i. Spanzurarea- strangerea gatului intr-un lant, oprind alimentarea cu sange oxigenat a creierului. Diferentierea
de sinucidere se face pe baza modului de dispunere a petelor cadaverice precum si a urmelor descoperite in
campul infractional.
ii. Strangularea- strangerea gatului cu un lant sau cu mainile. De obicei e omucidere.
iii. Sufocarea si ocluzia orificiilor respiratorii (gura si nasul) se face cu mana, obiecte moi, pungi de plastic, etc.
Sufocarea se intalneste in infractiunile cu intentie depasita (violatorul incearca sa opreasca victima din a tipa,
dar moare). Poate fi si intentie directa.
iv. Inecarea- natura mortii este foarte diversa (omor, accident, catastrofa, sinucidere).
4.3. Omorul prin impuscare- vezi balistica judiciara
4.4. Moartea prin otravire
Moarte violenta prin agenti chimici. Trebuie stabilit daca decesul s-a datorat sau nu intoxicarii acute, tipul de
substanta si cantitatea. Clasificarea substantelor si simptomele clinice tin de toxicologia medico-legala.
5. Elaborarea versiunilor de urmarire penala
Regula: organizarea judicioasa a anchetei si planificarea urmaririi penale, in scopul clarificarii complete a
imprejurarilor savarsirii omorului si al identificarii autorului.
-trebuie ca organul judiciar sa dispuna de un minim de date precise si concrete, referitoare la fapta, obtinute
pe cale procesuala-cercetarea la fata locului, efectuarea de constatari, audieri de martori, cat si din izvoare
extraprocesuale-investigatii, zvonuri, scrisori anonime.
-intrebarea decisiva: carei persoane ii profita omorul sau cine avea interesul sa-l comita?
-este necesar sa se stabileasca cat mai exact unde, cand, cu cine si in ce mod si-a petrecut timpul victima
inaintea survenirii decesului sau a disparitiei, daca a fost vazuta in compania unei persoane straine sau a unei
cunostiinte intamplatoare, daca cineva a cautat-o sau s-a interesat de ea, daca i-a lasat vreun mesaj.
-versiunile sunt verificate concomitent, indiferent de gradul lor de verosimilitate, pana la eliminarea celor
neconforme cu realitatea.

Efectuarea unor acte de urmarire penala

93
 Ascultarea martorilor
- cu maxima urgenta; persoanele care au descoperit cadavrul si martorii oculari pot fi ascultati inca din
momentul cercetarii locului faptei
- martorii sunt intrebati despre tot ce cunosc in legatura cu victima, autorul omorului, raporturile dintre ei si
modul in care s-a savarsit infractiunea
- rudele si prietenii apropiati pot oferi date privind pasiunile, viciile, legaturile extraconjugale, relatiile cu
membrii familiei sau despre eventualii dusmani ai victimei
- trebuie efectuata in tot cursul anchetei de catre aceiasi membri ai echipei de cercetare pentru a se evita
dificultatile si neintelegerile in cazul reaudierii de catre noi anchetatori

Ascultarea suspectului sau a inculpatului

- dupa identificarea din cercul suspectilor, pentru a cunoaste pozitia sa fata de fapta savarsita si a motivelor
- natura relatiilor cu victima (dusman? din ce cauza?), interes material sau de alta natura, cum a pregatit si a
comis fapta
- clarificarea imprejurarilor privind o eventuala stare de provocare sau depasire a limitelor legitimei aparari
- daca neaga, i se vor cere explicatii suplimentare (cum si-a petrecut timpul inainte/dupa? cum explica prezenta
unor obiecte ale victimei la domiciliul sau?)
- indiferent daca neaga/recunoaste, trebuie verificat cu atentie si coroborat cu celelalte probe
- nu trebuie exculsa niciodata sinceritatea declaratiilor

Efectuarea de confruntari
- pentru inlaturarea contradictiilor dintre declaratiile celor ascultati (martori, suspecti/inculpati)
- daca martorii se tem de autor sau incearca sa-l acopere, se confrunta cu martorii de buna-credinta sau cu
suspectul (cu multa atentie)
- eficiente in cazul existentei mai multor suspecti/inculpati, dintre care unii sunt mai sinceri
- in cazul tentativelor de omor, confruntarea se poate face inclusiv cu victima, daca nu este in stare de soc sau
traumatizata psihic

Efectuarea de perchezitii
- cautarea cadavrului, a mijloacelor materiale de proba, a altor dovezi care sa ateste natura relatiilor cu victima
sau interesul de a-i suprima viata, la domiciliul persoanei banuite
- in primele momente si o perchezitie corporala a agresorului (corpuri delicte, urme biologice de la victima)

Efectuarea de reconstituiri
- verificarea afirmatiilor suspectului/inculpatului cu privire la posibilitate savarsirii unor anumite activitati, in
anumite conditii de timp si loc, fara ajutorul altor persoane + verificarea modului cum a fost perceputa fapta
in conditiile indicate de martor
- conducerea in teren, pe baza declaratiilor inculpatului, in cazul omorurilor savarsite in locuri deschise sau in
situatiile in care autorul a aruncat victima ori parti ale acesteia pe camp, in paduri, in lacuri

Sectiunea a IV-a : Particularitati ale cercetarii omorului in cazul cadavrelor dezmembrate sau al
cadavrelor nedescoperite
Investigatii specifice in cazul cadavrelor dezmembrate
- la descoperirea unor fragmente de cadavru trebuie stabilit daca apartin aceluiasi corp, care este sexul, varsta
si talia aproximativa a victimei, care este cauza posibilia a mortii si data la care a survenit

94
- daca se gaseste un craniu, in functie de starea lui, se poate proceda fie la identificarea prin efectuarea toaletei
acestuia pentru fotografiere (rar), fie la reconstituirea fizionomiei dupa craniu sau la identificarea prin
supraproiectia craniului peste fotografia persoanei disparute
- daca starea de putrefactie nu este avansata, se poate identifica pe baza desenelor papilare
- trebuie examinat cu atentie fiecare fragment de cadavru pentru descoperirea unor eventuale semne particulare
(cicatrice, negi, tatuaje, malformatii, particularitati ale scheletului, interventii ortopedice)
- vor fi cercetate si ambalajele in care au fost gasite fragmentele, pentru a le descoperi provenienta, modul in
care au fost aduse, ascunse, distanta si locurile in care au fost imprastiate, precum si eventuale urme
- este foarte importanta si ascultarea persoanelor care locuiesc sau muncesc in apropiere, acestea putand oferi
informatii cu privire la prezenta unor persoane straine in zona, a comportarii lor nefiresti
Particularitati ale cercetarii in cazurile disparitiei unor persoane, victime ale omuciderii
- se efectueaza investigatii complete si ample la domiciliul, locul de munca, in cercul rudelor si al
prietenilor, la spitale, verificandu-se si daca persoana respectiva nu a fost retinuta si condamnata pentru
o infractiune, pentru a se determina credibilitatea versiunii potrivit careia persoana disparuta este
victima unui omor, abia apoi se strang probe pentru identificarea autorului
- daca exista cadavre neidentificate ce prezinta caracteristici asemanatoare persoanei disparute, se vor
face examinarile comparative necesare sau prezentarea pentru recunoastere pe baza fotografiei sau a
altor semne particulare indicate de rude
- trebuie sa se acorde atentie sporita cazurilor de disparitie de pers. cu o comportare si existenta normala,
echilibrate psihic, cu fam. organizate, care nu au incercat niciodata sa-si paraseasca fam./locul de
munca

CAPITOLUL II: METODOLOGIA INVESTIGARII UNOR INFRACTIUNI CARE ADUC

ATINGERE PATRIMONIULUI

Sectiunea I: Particularitati metodologice privind investigarea furtului si a talhariei

Principalele probleme, obiect al probatiunii, care trebuie clarificate prin cercetarea furtului si a
talhariei
Determinarea concreta a bunurilor mobile furate
- pentru incadrarea faptei, pentru stabilirea calitatii, cantitatii si valorii bunurilor furate, in vederea
estimarii cuantumului prejudiciului cauzat si a recuperarii sale si pentru urmarirea lor, in vederea
identificarii si recuperarii acestora, precum si a prinderii faptuitorului
Stabilirea exacta a locului si momentului savarsirii faptei
- in scopul incadrarii corecte a faptei, pentru determinarea urmelor ce pot fi descoperite la fata locului
si care pot conduce la identificarea autorului, pentru determinarea exacta a cercului de suspecti,
verificarea modului in care si-au petrecut timpul, in ipoteza in care unii invoca alibiuri si pentru
selectionarea martorilor din randul persoanelor care ar fi putut percepe actele infractionale
Identificarea mijloacelor si metodelor folosite in savarsirea infractiunii
- pentru incadrarea faptei, pentru conturarea modului de operare, aspect important pentru organele de
UP in alcatuirea cercului de suspecti, fiind recunoscuta specializarea unor infractori pentru furtul din
buzunare, din locuinte, folosindu-se de anumite pretexte, calitati, deghizari
Identificarea faptuitorului si a participantilor la savarsirea furtului
- pentru incadrarea faptei si stabilirea exacta a raspunderii penale in functie de contributia avuta la
savarsirea infractiunii, la tainuirea bunurilor sau la favorizarea infractorului
95
 Identificarea persoanei vatamate sau a posesorului unor bunuri furate si descoperite asupra
autorului
- pentru stabilirea adevarului judiciar, solutionarea completa a cazului si recuperarea prejudiciului
Stabilirea conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii – caracter preventiv
2.Primele masuri luate in vederea investigarii furtului si talhariei
Constatarea infractiunii flagrante
- in cazul furturilor savarsite in piete, magazine, mijloace de transport in comun, cand autorul este prins
sau urmarit de partea vatamata, de martorii oculari, de strigatul public
- autorul este retinut pe loc, identificat, perchezitionat, interogat, iar persoana vatamata si martorii
oculari sunt ascultati imediat pentru a se preveni influentarea reciproca ulterioara

Cercetarea la fata locului

- nu numai locul propriu-zis unde au fost sustrase bunurile, ci si caile de acces, itinerariul parcus de
faptuitor la venirea sau plecarea din campul infractional, locul in care s-au exercitat violentele sau
amenintarile, precum si locul in care au fost ascunse bunurile
- pentru obtinerea datelor referitoare la metodele si mijloacele folosite in savarsirea furtului, la numarul
de persoane si timpul in care au operat, la drumul pe care l-au parcurs faptuitorii, la bunurile furate,
precum si pentru fixarea si ridicarea urmelor sau pentru a descoperi eventuale deprinderi profesionale
ale faptuitorului si gradul sau de specializare sau posibilitatea cunoasterii topografiei locului sau
amplasarii obiectelor sustrase
- se va acorda atentie si imprejurarilor negative, care pot fi rezultatul unor incercari de simulare a furtului
sau talhariei, in scopul disimularii unei alte infractiuni

Ascultarea persoanei vatamate

- obtinerea de date concrete privind bunurile sustrase, modul in care se prezenta locul faptei inaintea
savarsirii infractiunii, persoanele care aveau cunostinta despre existenta bunurilor, posibilitatea de
acces la bunurile respective
- in cazul talhariei, victima va furniza date despre numarul faptuitorilor si modul de operare; ascultarea
trebuie sa se faca imediat, mai ales daca exista si pericolul mortii victimei; trebuie sa se tina seama de
starea accentuata de tulburare psihica, din cauza careia se ajunge uneori la exagerari privind numarul,
infatisarea sau constitutia fizica a agresorilor

Audierea martorilor
- in vederea stabilirii imprejurarilor care au fost percepute direct si pentru identificarea autorului din
randul persoanelor incluse in cercul de suspecti si care au fost vazute la locul infractiunii in momentul
savarsirii sale, prin prezentarea lor spre recunoastere
- martorii pot fi intrebati despre numarul si semnalmentele infractorilor, timpul si modul de operare,
cantitatea si caracteristicile bunurilor furate, atitudinea victimei in momentul savarsirii faptei (daca s-
a opus in mod real ori a simulat, daca a strigat dupa ajutor, daca mai era impreuna cu alte persoane)
- se va proceda cu atentie, deoarece uneori martorii se dovedesc a fi complici sau tainuitori

Efectuarea de perchezitii
- pentru descoperirea bunurilor furate si a altor mijloace materiale de proba necesare rezolvarii cauzei
- perchezitia domiciliara poate avea ca scop si determinarea bunurilor apartinand autorului faptei, care
sa serveasca la acoperirea prejudiciului cauzat, ce vor fi indisponibilizate prin instituirea sechestrului
asig.

96
 - pe langa instrumentele folosite de autor pot fi descoperite si alte obiecte, mai ales imbracamintea pe
care se gasesc urme sub forma de resturi materiale, inclusiv urme biologice provenind de la victima
- este necesar ca organul de cercetare penala sa faca investigatii si la magazine, in piete sau in targuri

Identificarea si prinderea faptuitorilor – destul de frecvent pe baza modului de operare

3. Alte activitati de urmarire penala efectuate in anchetarea furtului si talhariei
Ascultarea suspectilor sau inculpatilor
- pentru determinarea manierei de concepere si pregatire a infractiunii, procedeele aplicate in savarsirea
faptei, modul in care s-a folosit de bunurile si valorile furate, precum si in legatura cu persoanele care
l-au ajutat sau i-au furnizat informatii despre obiectele sustrase si posibilitatile de patrundere in acele
locuri
- pentru a verifica eventuale alibiuri, trebuie sa se insiste asupra modului in care pretind ca si-au petrecut
timpul inainte, in timpul si dupa savarsirea faptei, asupra provenientei bunurilor/valorilor descoperite
la perchezitie, precum si asupra modului in care isi justifica felul de viata superior posibilitatilor
materiale

Efectuarea prezentarilor pentru recunoastere

- pentru identificarea faptuitorului de catre martorii oculari/persoana vatamata, a bunurilor/valorilor,
precum si pentru identificarea altor participanti sau a mijloacelor folosite (ex.: autoturisme)

Efectuarea de reconstituiri
- pentru verificarea declaratiilor suspectilor/inculpatilor/martorilor/persoanei vatamate (verificarea
posibilitatilor de savarsirea a unei actiuni in anumite conditii concrete, verificarea posibilitatilor de
perceptie a faptei) + se poate determina o eventuala inscenare a infractiunii pentru ascunderea altei
fapte

Dispunerea de expertize judiciare

- constatarile tehnico-stiintifice si expertizele criminalistice, in special cele traseologice, au un rol
important in identificarea infractorilor si a instrumentelor folosite in savarsirea faptei, pe baza urmelor
descoperite (in cazul talhariei, poate fi necesara si o expertiza medico-legala pt. incadrare si
sanctionare)

4.Unele particularitati ale investigarii furtului

Furtul din locuinte
- principala preocupare a hotilor este sa nu fie observati (pregatire, cunoasterea locului, programului)
- se acorda atentie sporita descoperirii si cercetarii urmelor specifice instrumentelor de spargere

Furtul din buzunare

- una dintre cele mai frecvente infractiuni flagrante, presupune o anumita specializare, de regula se
opereaza in locuri aglomerate, asupra unor persoane vulnerabile, eventual in grup, complicele
disparand cu bunul furat (furtul din sacose sau posete este uneori chiar mai simplu)

Furtul din si de autoturisme

- furtul obiectelor de valoare aflate in autoturism + furtul masinilor de lux pentru revanzare sau pentru
piese de schimb + furtul de masini ieftine pentru piese sau pentru savarsirea altor infractiuni
- examinarea atenta a autoturismului, in vederea descoperirii urmelor ce pot conduce la faptuitor sau
care permit stabilirea modului de operare + investigatii la atelierele de reparatii sau magazinele de
piese
97
 Alte forme de furt
- furtul de bagaje, profitand de neatentia victimei sau substituind bunul cu un obiect asemanator
- furtul de la persoanele adormite sau in stare de ebrietate
- furtul savarsit la garderobe, stranduri, de pe plaja
- furturi din hoteluri, cateodata cu complicitatea personalului de deservire

5. Unele particularitati privind investigarea furtului si a talhariei in paguba proprietatii publice

Probleme specifice de clarificat

- existenta unor eventuale imprejurari negative cu prilejul CFL (lipsa urmelor care ar fi trebuit sa existe,
furtul unei cantitati exagerat de mari de bunuri intr-un interval mic de timp fara un mijloc de transport
adecvat, imobilizarea “victimei” intr-un mod nefiresc, exagerat sau prezentand leziuni superficiale),
din care sa rezulte ca furtul reprezinta de fapt o inscenare, o disimulare, o incercare de ascundere a
unor lipsuri in gestiune, rezultate dintr-o delapidare ori neglijenta in serviciu + posibilitatea ca cel care
le detinea a incercat sa profite de pe urma unui furt ori a unei talharii reale pentru acoperirea lipsurilor,
a sustrageri de bunuri, de bani sau a altor valori
- se va verifica daca bunurile au existat in mod real, in ce cantitate si calitate, daca locul din care se
pretinde ca s-a comis furtul corespunde cu locul in care trebuia sa se afle in mod normal, si situatia
intregii gestiuni + date cu privire la activitatea desfasurata de gestionar, modul sau de viata, eventuale
abateri; printre primele masuri se vor afla inventarierea bunurilor din gestiune, sigilarea documentelor
de evidenta, in vederea efectuarii de revizii contabile, necesare pentru stabilirea cuantumului exact al
prejudiciului si in scopul prevenirii unei eventuale incercari de profitare de pe urma furtului sau
talhariei
Consideratii privind unele moduri specifice de operare
- furtul de bagaje sau de genti (de regula ia forma talhariei): postasii sunt atacati in perioadele in care se
platesc pensiile, iar casierii sunt urmariti atunci cand, dupa inchiderea magazinului, se duc sa predea
banii la banca
- furturile din trenurile de marfa (prin violarea plumbilor, spargerea peretilor vagoanelor, furtul din
containere, din vagoanele descoperite): de regula de grupuri de infractori, multi avand calitatea de
feroviari sau fiind in legatura cu acestia; CFL este dificil de efectuat, deoarece locul in care s-a
descoperit furtul corespunde destul de rar cu locul in care s-a comis; trebuie stabilit locul unde se afla
vagonul, cine si cum a observat violarea, starea in care se gaseste vagonul, traseul parcurs, trenurile
din componenta carora a facut parte, personalul care l-a deservit (se verifica documentele SNCFR)

Sectiunea a II-a : Particularitati metodologice ale investigarii delapidarii

2. Problemele principale care trebuie clarificare prin investigarea delapidarii
- Determinarea obiectului material (natura bunurilor, calitatea, cantitatea exacta, valoarea prejudiciului,
faptul ca obiectul material al delapidarii s-a aflat in gestionarea/administrarea unui functionar/alt
salariat); este necesar sa se stabilieasca faptul ca bunurile sau valorile au fost primite in mod efectiv,
nu scriptic
- Stabilirea elementelor componente ale laturii obiective (in special modalitatile in care s-a savarsit
infractiunea): insusirea de bani, valori sau bunuri (sustrageri acoperite cu acte falsificate ori fictive –
contracte de livrare, bonuri de transferare – sau realizate prin neoperarea reducerilor de preturi, prin
falsificarea listelor de inventariere sau distrugerea evidentelor, profitandu-se de savarsirea altor
infractiuni, indeosebi furtul, ori simularea acestora, practicarea unor preturi marite dincolo de limitele
legale); crearea de plusuri in gestiune (prin inselarea la masuratoare, cantarire sau numaratoare, prin
98
 inregistrarea unor produse la pierderi, neinregistrarea intregii cantitati de marfuri primite ori
inregistrarea la o calitate inferioara, substituirea sau falsificarea marfurilor, introducerea de marfuri
expirate sau de provenienta dubioasa); folosirea unor bunuri in scop personal (scoaterea lor temporara
din patrimoniul unitatii, dupa care sunt readuse, cu valoarea scazuta din cauza uzurii, altfel fiind abuz
in serviciu); traficarea de bani, valori sau bunuri (in vederea obtinerii de profituri ilicite, prin
imprumuturi, darea de marfuri pe credit in conditii interzise de lege, schimbarea unor bunuri de valoare
mai mica pe altele cu valoare mai mare si invers); este important sa se stabileasca si legatura de
cauzalitate dintre actiunea de delapidare si prejudiciul efectiv, intrucat sunt frecvente lipsurile in
gestiune provocate de alte cauze obiective/subiective neimputabile celui care
gestioneaza/administreaza
- Identificarea autorului (subiect calificat) si a eventualilor participanti (eventual grup): este necesar sa
se stabileasca functiile, atributiile de serviciu, sistemul de lucru, pentru a se determina contributia
fiecaruia
- Stabilirea cauzelor si conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii (ex.: cazurile de incalcare a
dispozitiilor legale referitoare la primirea, circulatia si depozitarea bunurilor, la efectuarea
necorespunzatoare a controalelor si reviziilor)

3. Primele masuri luate in cercetarea delapidarii

- Cunoasterea situatiei exacte, reale a gestiunii: inventarieri, revizii contabile, verificarea suplimentara
a actelor incheiate de organele de constatare, stabilirea unor eventuale falsuri materiale/intelectuale cu
privire la banii, bunurile sau valorile din gestiune (expertize grafice, contabile, merceologice, pentru
stabilirea cuantumului pagubei), se vor cere explicatii si persoanelor care gestioneaza/administreaza
bunurile respective, precum si celor care au efectuat controlul, revizia sau inventarierea
- Stabilirea cauzelor lipsurilor sau plusurilor din gestiune: pentru incadrarea corecta a faptei, organul
de urmarire penala se va documenta asupra organizarii, caracterului si specificului activitatii
desfasurate de catre regia sau societatea comerciala in care s-a produs paguba, asupra circulatiei
bunurilor, banilor sau valorilor, interesand modul in care se face primirea sau receptionarea, pastrarea,
livrarea sau distribuirea, precum si felul in care este asigurata paza lor, asupra sistemului de tinere a
evidentelor si daca acestea corespund legii si normelor cu caracter intern, asupra modului de verificare
scriptica si faptica a gestiunii, persoanelor care efectueaza controlul si intervalelor de timp la care este
efectuat, asupra salariatilor care se ocupa de gestionarea si administrarea banilor sau bunurilor, inclusiv
cei care le manipuleaza sau le asigura paza, precum si asupra modului in care persoanele ce s-ar putea
face raspunzatoare isi indeplinesc sarcinile de serviciu, eventualele legaturi infractionale, pasiuni sau
vicii ale acestora
- Efectuarea de perchezitii: cu maxima urgenta, pentru descoperirea bunurilor, valorilor sau banilor
sustrasi, precum si a unor mijloace materiale de proba, indeosebi a inscrisurilor falsificate; trebuie
stabilite relatiile celui banuit, mai ales daca au participat mai multe persoane; perchezitii inclusiv la
locul de munca
- Ridicarea de inscrisuri sau de obiecte: pentru studiul modului in care au fost tinute evidentele, s-a
inregistrat miscarea banilor, au fost efectuate reviziile, precum si pentru prevenirea distrugerii
inscrisurilor care au servit la comiterea infractiunilor; trebuie ridicate actele fictive sau falsificate
utilizate in acoperirea lipsurilor sau in crearea de plusuri de gestiune (procesele-verbale si listele de
inventariere, situatiile de consum, bonurile de transfer, avizele de expeditie, fisele de pontaj, procesele-
verbale privind perisabilitatile acordate si riscurile comerciale) pentru stabilirea procedeelor,
metodelor folosite de infractor, inclusiv cuantumul prejudiciului, totodata avandu-se in vedere si
posibilitatea descoperirii unor eventuale erori de inregistrare sau de calcul

99
 4. Efectuarea altor acte de urmarire penala
- in vederea stabilirii valorii prejudiciului, a modalitatilor de investigare, a perioadei de timp in care a
fost savarsita infractiunea, a destinatiei date banilor sau bunurilor insusite, a conditiilor care au
favorizat savarsirea faptei, a incadrarii juridice, a numarului si calitatii faptuitorilor: efectuarea de
confruntari, de prezentari pentru recunoasteri si de reconstituiri + CFL, mai ales daca s-a incercat
simularea unei spargeri ori acoperirea lipsurilor pe diverse cai, inclusiv profitandu-se de furturi reale
ori de cauze fortuite
- Selectionarea martorilor: dintre persoanele care au controlat/gestionat/administrat bunurile atat
inainte, cat si dupa constatarea delapidarii, dintre persoanele care au participat la manipularea banilor,
bunurilor sau valorilor (transportare/inmagazinare/primire/predare/receptie), dintre persoanele din
diverse compartimente ale societatii/regiei care au avut contact cu suspectul, in cadrul atributiilor de
serviciu, precum si dintre persoanele din anturajul suspectului/inculpatului care ii cunosc felul de viata,
legaturile pe care le intretine in afara familiei ori serviciului
- Ascultarea suspectilor/inculpatilor: primii vor fi ascultati cei care se dovedesc mai sinceri sau aceia
carora le revine o raspundere mai mica; li se vor cere explicatii cu privire la documentele folosite, mai
ales daca au fost falsificate; atentie acordata determinarii legaturilor infractionale, naturii relatiilor
dintre faptuitori
- Dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor judiciare: contabile, merceologice, cu
caracter economico-financiar sau cele destinate examinarii falsurilor in inscrisuri de natura materiala
sau intelectuala; cu maxima urgenta, pentru a nu-i da timp faptuitorului sa acopere prejudiciul in timpul
cercetarilor
- Luarea masurilor asiguratorii: trebuie pus sechestru asupra bunurilor mobile inca din momentul
perchezitiei domiciliare, in scopul repararii pagubei si pentru a impiedica instrainarea bunurilor produs
al infractiunii.

CAPITOLUL III – ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND INVESTIGAREA

CRIMINALISTICA A INFRACTIUNILOR DIN DOMENIUL AFACERILOR
Sectiunea a II-a : Modalitati curente de savarsire a infractiunilor in domeniul afacerilor
Modalitati specifice modurilor de operare in infractiuni din domeniul afacerilor
- in sens larg, escrocheria consta in incredintarea de fonduri, obiecte sau chitante, succesiv, fie luand un
nume fals sau o falsa calitate, fie folosind o manevra frauduloasa; escrocul manifesta o moralitate
foarte scazuta, iar victima este caracterizata prin naivitate, dar si o anumita doza de necinste
- Folosirea unui nume fals: cea mai banala forma de escrocherie (escrocul isi deschide un cont cu
ajutorul unor acte de identitate false, comitand ulterior, sub acest nume fals si cu cecurile obtinute,
importante escrocherii, iar apoi va profita linistit de rezultate, sub identitatea lui reala)
- Insusirea unei calitati false: functia, starea civila, utilizarea unei foste calitati sau abuzul de o calitate
adevarata (escrocii se pot prezenta ca fiind delegati ai unei firme insarcinate cu strangerea de fonduri
publice de la comercianti, dar fac incasarile in interes propriu)
- Prezentarea unui inscris victimei: una dintre cele mai frecvente escrocherii (transportatorul care
falsifica o factura in beneficiul sau; la vanzarea unui fond de comert, cumparatorului i se prezinta
bilanturi false sau o contabilitate “remaniata”; “bulgarele de zapada” – trimiterea unei sume de bani in
favoarea a 3/6/9 parteneri care, la randul lor, recruteaza un anumit numar de victime care asigura astfel
primului din serie primirea obiectului oferit de “joc”; jocurile de intrajutorare tip “roata”; escrocheria
prin opere de caritate)

100
 - Escrocherii prin inscenare: sub forma interventiei unui tert (tipica pentru asigurari – un individ se
asigura pentru accidente, pe viata, plateste un numar apreciabil de rate, dupa care insceneaza cu
ajutorul unui complice ca si-a pierdut viata intr-un accident, iar societatea de asigurari isi va onora
contractul predand suma asa-zisei vaduve, intre timp “victima stabilindu-se in strainatate unde,
ulterior, se va intalni cu sotia) sau prin diverse modalitati frauduloase (escrocheria “la vedere” –
substituirea de bancnote, astfel incat individul sa poata da restul de la o bancnota cu valoare mai mica
decat cea pe care a primit-o; “tentatia chilipirului” – escrocul se preface ca a gasit pe jos o bijuterie de
valoare, pe care un complice aflat in apropiere o evalueaza, iar victima se grabeste sa o cumpere la
jumatate din “valoarea apreciata” de complice, ulterior constatand a a cumparat un fals; revanzarea
unor marfuri inainte de a le achita – cumpara marfuri pe credit, le revand pe bani gheata, sub umbrela
unor firme de fatada, fara sa le plateasca la scadenta; escrocheriile hoteliere – de regula in marile
hoteluri, care sunt dispuse la sacrificii grele pentru a nu li se stirbi reputatia, escrocii insceneaza diverse
accidente sau furturi, iar personalul hotelului se va grabi sa aplaneze “conflictul” si sa-l despagubeasca
pe “clientul nemultumit”)

SS2. Modalitati de operare in fapte inrudite cu escrocheria

- Manipularea de date si informatii inexacte: apelul la public in vederea acoperirii emisiunii de actiuni,
obligatiuni, inscrisuri sau orice titluri de valoare ale unei societati care se va dovedi ulterior a fi de
fatada; oferirea de informatii inexacte cuprinse in prospectele financiare sau anuntarea de sume fictive
de subscriptii, de liste false cu persoane care au participat la subscriptie, inscriind si personalitati, in
vederea obtinerii de varsaminte sau subscriptii suplimentare; publicarea unui bilant inexact; abuzul de
bunurile societatii; supraevaluarea aportului in natura; repartizarea de dividende fictive; escrocare prin
promiterea unor dobanzi mari (primele dobanzi se dau punctual, din subscriptiile noilor victime
ademenite cu teoria dobanzilor compuse sau a calculului piramidal, apoi escrocul dispare)
- Alte forme de escrocherii: fraudele private (prin folosirea unei facturi pro forma, care nu corespunde
unei operatiuni efectuate, precum si prin folosirea de facturi false in raporturile cu o societate); fraudele
fiscale (procedeul “taxi” – prezentarea de facturi false catre stat, pentru a obtine rambursarea TVA,
efectuate de persoane nerezidente la parasirea statului cu bunuri purtatoare de TVA); prezentarea de
creante false intr-un faliment; declaratii mincinoase cu ocazia semnarii unui contract de asigurare;
racket - extorcarea de bani prin folosirea de violente/amenintari - obligarea unei societati la plata unei
taxe de protectie

Sectiunea a III-a : Cadrul metodologic general al investigatiei penale in domeniul afacerilor

- Cunoasterea starii de fapt (scriptice sau faptice) si evaluarea prejudiciului in momentul semnalarii sau
descoperirii faptei, prin inventarieri, expertize financiar-contabile si merceologice
- Ridicarea de obiecte si inscrisuri, efectuarea de perchezitii in scopul descoperirii de documente,
registre contabile, chitante, dispozitii de incasari si plati, cecuri, cambii, inclusiv instrumente de
falsificare
- Audierea martorilor pentru a stabili identitatea faptuitorului si modalitatile de operare
- Dispunerea expertizelor judiciare pentru stabilirea circulatiei actelor, bunurilor, mijloacelor de plata,
precum si pentru determinarea autenticitatii inscrisurilor
- Ascultare suspectului/inculpatului: stabilirea circumstantelor operationale, naturii manevrelor
frauduloase
- Cunoasterea cadrului normativ in domeniu, deoarece faptuitorul urmareste sa se afle in pseudo-
legalitate
- Cunoasterea specificului activitatii economico-financiare: structura si organizarea administrativa a
societatilor, agentilor economici cu capital de stat, privat sau mixt, particularitati ale societatilor cu

101
 capital mixt, roman si strain, regimul investitiilor straine in Romania; modul in care este tinuta evidenta
contabila, miscarea si operatiunile de casa, registre contabile, bilanturi, inventate cu privire la banci,
industrie si comert; organizarea directiilor sau serviciilor intr-o banca, un oficiu de schimb valutar,
mecanismele diverselor unitati sau societati economice; modalitatile de efectuare a schimburilor
monetare internationale, clearing-ul, swift-ul, traficul de marfuri, INCOTERMS, cadrul normativ
vamal, asigurarile, transportul de marfuri si persoane
- Stabilirea exacta a faptelor si imprejurarilor cauzei: identificarea mijloacelor folosite de delincvent,
studierea si reconstituirea manevrelor frauduloase in intregul lor, ca si in detaliu, urmarind segment cu
segment toate faptele si imprejurarile, contributia personala a participantilor si a victimei + documente,
informatii privind mediul de selectie a victimelor si, eventual, regiunile vizate (cooperare cu Interpol)

Sectiunea a IV-a : Particularitati in investigarea criminalistica a unor infractiuni financiar-bancare

SS1. Principalele aspecte ce se urmaresc cu ocazia investigatiei penale a unor infractiuni financiar-
bancare
- prin statutele de organizare si functionare proprii, fiecare societate bancara isi fixeaza modalitati
proprii de activitate in domeniul bancar, insa trebuie sa respecte si normele ce reglementeaza institutiile
de credit
- societatile bancare functioneaza doar cu autorizarea BNR si nu pot fi constituite sub forma de SRL
- capitalul social al unei institutii de credit, persoana juridica romana, trebuie varsat integral si in
numerar la momentul subscrierii, inclusiv in cazul majorarii acestuia, aporturile in natura nefiind
permise; BNR nu poate acorda autorizatie unei institutii de credit, daca aceasta nu dispune de fonduri
proprii distincte sau de un nivel al capitalului initial cel putin egal cu nivelul minim stabilit prin
reglementari, care nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei a 5 mil. euro
- este interzis institutiilor de credit sa se angajeze in operatiuni, cum ar fi: gajarea propriilor actiuni pe
contul datoriilor bancii; acordarea de credite garantate cu actiuni, alte titluri de capital sau cu
obligatiuni emise de institutia de credit insasi sau de o alta entitate apartinand grupului din care face
parte institutia de credit; atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori,
de la public, cand institutia de credit se afla in stare de insolventa
- bancile sunt obligate sa deschida conturi curente la BNR si sa mentina rezerve minime obligatorii la
plafoane stabilite de aceasta
SS2. Tipuri de sisteme bancare “subterane” intalnite in criminalitatea financiar-bancara
- sunt bazate pe incredere si presupun transferarea, fara urme, a mari sume de bani in diverse zone, prin
ocolirea procedurilor bancare legale, mai ales in tarile care nu au reglementari privind controlul valutar
- motivele folosirii: trimiterea de mici sume de bani unor rude in tarile sarace, evaziunea fiscala,
finantarea terorismului, traficului de arme, de droguri
- sistemul “hawalla” este cel mai raspandit si eficient, “bancherii” avand, de regula, meserii onorabile,
ceea ce le permite intrarea in contact cu un numar mare de persoane si cu sume mari de bani in numerar,
fara a atrage atentia; “clientii” le ofera o suma de bani, primind in schimb un document pe baza caruia
pot ridica acea suma, mai putin comisionul perceput de “bancheri”, de la corespondentul din tara aleasa

CAPITOLUL IV - Metodologia investigarii accidentelor de munca. Cercetarea accidentelor de trafic

rutier
Sectiunea I – Cadrul metodologic general al investigarii accidentelor de munca
1. Reglementari privind metodologia investigarii accidentelor de munca
102
Cercetarea evenimentelor de munca se face astfel :
a. de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă ;
b. de către inspectoratele teritoriale de muncă, in cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau
confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs
incapacitate de muncă temporara lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane
date dispărute ;
c. de către Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum
avariile sau exploziile ;
d. de către autoritățile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului București, în cazul suspiciunilor
de boală profesională și a bolilor legate de profesiune ;

Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces verbal care va stabili:

a. cauzele si împrejurările în care a avut loc accidentul;
b. prevederile din normele de protecție a muncii care nu au fost respectate;
c. persoanele care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecție a muncii;
d. măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente;
! Lărgirea sferei metodologice se impune îndeosebi în ipoteza participării procurorului la cercetare în
conformitate cu prevederile art. 209 C.pr.pen. În cazul infracțiunilor contra protecției muncii, urmărirea penală
este efectuată obligatoriu de către procuror pentru a stabili dacă acesta întrunește elementele constitutive ale unei
infracțiuni contra protecției muncii.

4. Principalele aspecte care trebuie clarificate. Efectuarea altor acte de urmărire penală

a) Principalele aspecte care trebuie clarificate

Principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea unui accident de muncă sunt:

1. stabilirea cauzelor accidentului. Cauzele se clasifică în: cauze de natură tehnică (funcționarea defectuoasă a
instalațiilor și utilajelor, calitatea necorespunzatoare a materialelor) și cauze de natură organizatorică (lipsa luării
unor măsuri corespunzătoare de protecție a muncii, neglijențe în procesul de producție, în exploatarea mașinilor
și utilajelor);
2. determinarea împrejurărilor în care a avut loc accidentul sau evenimentul prezintă interes pentru stabilirea
elementelor pe baza cărora să se facă o încadrare juridică corectă a faptei. Trebuie stabilit dacă evenimentul s-a
produs în timpul procesului de muncă și dacă cel accidentat era în curs de îndeplinire a atribuțiilor sale de
serviciu;
3. determinarea consecințelor accidentului. Organul judiciar are obligația de a stabili cu exactitate consecințele
accidentului de muncă, pericolele apărute prin nerespectarea normelor de protecție a muncii sau normelor cu
caracter tehnic și existenta raportului de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea persoanelor responsabile și
rezultatul produs;
4. stabilirea normelor legale care au fost încălcate. Normele legale de protecție a muncii care au fost încălcate
ori alte norme prin care se stabilesc măsuri tehnice sau organizatorice trebuie să fie cunoscute pentru o corectă
stabilire a răspunderii penale, civile sau administrative;

103
 5. identificarea persoanelor care răspund de organizarea și conducerea procesului de producție, adică persoanele
care au obligația să ia măsurile de protecție a muncii și cele care trebuie să le respecte, în scopul stabilirii cu
exactitate a formei de vinovăție;

6. inițierea măsurilor de prevenire a altor accidente sau avarii în sectorul respectiv pentru a cărei rezolvare
răspund conducătorul procesului de producție din compartimentul în care s-a produs evenimentul și specialiștii
chemați în acest scop.

SS6. Efectuarea altor acte de urmărire penală

1. audierea martorilor are drept scop obținerea de date despre starea și comportarea victimelor înaintea producerii
evenimentului, funcționarea instalațiilor sau alte situații speciale sesizate;

2. ascultarea învinuitului sau inculpatului vizează clarificarea modului în care au fost inițiate, respectate aceste
măsuri, dacă au fost bine cunoscute și respectate;
3. dispunerea de expertize judiciare care are ca scop clarificarea aspectelor de natură tehnică, a circumstanțelor
de loc, timp și mod în care s-a produs accidentul sau avaria. Expertizele judiciare sunt: tehnice (stabilesc cauzele
funcționării defectuoase a instalațiilor sau utilajelor), criminalistice (oferă date referitoare la dinamica producerii
accidentului) și medico-legale (destinate examinării persoanelor rănite, a victimelor și a leziunilor cauzate prin
accident). De obicei, este necesară și ridicarea de obiecte și înscrisuri, percheziții, confruntări, reconstituiri.

SS 5. Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de muncă

I. Luarea primelor măsuri vizează acordarea primului ajutor, limitarea sau înlăturarea pericolelor iminente,
repunderea în funcțiunea a instalațiilor și utilajelor. Cercetarea propriu-zisă a locului faptei se desfășoară potrivit
regulilor tactice criminalistice proprii acestei activități procedurale. Una dintre primele probleme căreia trebuie să
i se acorde atenție o constituie stabilirea modificărilor produse la locul accidentului sau avariei. Orice schimbare
a pozișiei obiectelor, de orice fel, care au fost antrenate în accident este interzisă, cu excepția situației în care
acestea ar putea produce alte accidente sau ar putea periclita viața și sănătatea oamenilor ori securitatea
întreprinderii.
II .Obiectivele cercetării propriu-zise la fața locului:

a)stabilirea poziției, stării inițiale a instalațiilor, mașinilor și utilajelor - interesează dacă erau sau nu în funcțiune
înainte de acident, dacă erau manevrate de personal autorizat;

b)cercetarea minuțioasă a urmelor – descoperirea, fixarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme care pot servi
la clarificare;
c)examinarea minuțioasă a victimei – în ipoteza în care nu a fost transporttată de la locul accidentului, în vederea
stabilirii cauzei morții, a raportului de poziție față de mașinile, utilajele sau instalațiile antrenate în accident;

d)verificarea și ridicarea documentelor (registre, jurnale), a înregistrărilor, diagramelor – acestea pot conține date
privitoare la desfășurarea procesului tehnologic, starea instalațiilor, efectuarea reviziilor;
e)clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului, împrejurare de natură să
ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs;
104
f)cunoașterea specificului și particularităților locului evenimentului – interesând procesul de producție, modul de
supraveghere, legăturile cu alte compartimente;

g)inițierea primelor măsuri tehnice și organizatorice de prevenire a altor evenimente sau de extindere a celor în
curs de cercetare la compartimente învecinate;
h)ascultarea martorilor oculari, a victimelor (dacă este posibil), a responsabililor procesului de producție, a
oricărei persoane care poate oferi date privitoare la evenimentul produs – se va desfășura în paralel cu cercetarea
locului evenimentului;

3.Fixarea rezultatelor cercetării locului faptei – se face prin mijloace cunoscute, procesul-verbal fiind
principala modalitate de consemnare a acestora. Acesta va fi însoțit de fotografii, schițe, revelări, înregistrări
videomagnetice ori de filmare;

Sectiunea a II-a Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de muncă sau avariilor
din domeniul minier, petrochimic și al construcțiilor

1. Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de muncă din domeniul minier

Specificul investigării penale a accidentelor de muncă din domeniul minier este determinat nu numai
de specificul activităţ ii din exploatările miniere, ci ş i de cauzele acestor accidente, care se clasifică în:
a.Accidente de muncă î n legătură cu deschiderea, săparea și susținerea lucrărilor miniere;
b.Accidente de muncă în legătură cu circulația și transportul în subteran determinate de călcarea sau de
strivirea victimelor între vagonete și pereții galeriilor, etc;

c.Accidente de muncă î n legăuraăvcu lucrările cu materiale explozive, incendiile din subteran ş i focurile de
mină: exploziile provocate de manipularea neglijentă a lăzilor cu material exploziv, intoxicatii cu gaze nocive,
etc.

1.1 Cercetarea la faţ a locului.

Mai întâi la locul accidentului vor pătrunde mai întâi echipele de intervenție pentru salvarea victimelor și
înlăturarea altor pericole;

În faza de pregătire a cercetării se impune delimitarea exactă a locului producerii accidentului, prin natura
exploatărilor miniere, acesta putând avea o î ntindere destul de mare. De asemenea, organul de urmărire penală
trebuie să obțină primele informații despre eveniment, procedând la ascultarea imediată a martorilor și a
victimelor;

În faza statică a cercetării se vor examina, stabili ş i fixa aspectul de ansamblu al locului accidentului, starea
și poziția instalaților, a utilajelor și victimelor. Totodată vor fi efectuate fotografii + inregistrări
videomagnetice + schițe ale locului faptei;

În faza dinamică a cercetăii- este preferabil să înceapă din punctul î n care se află victima, socotit centrul
locului accidentului - deş i î n accidentele de mină este dificil să se impună o astfel de regulă - vor fi examinate
amănunțit corpul victimei, starea instalațiilor și a utilajelor;

105
 2. Particularități metodologice ale investigațiilor accidentelor de muncă sau avariilor din domeniul
petrochimic

2.2 Cercetarea la faţ a locului. Particularitățle acestui segment al investigației penale sunt impuse de tipul
și natura evenimentului, de modificările intervenite în aspectul locului faptei, deseori proporționale cu
intensitatea exploziei sau incendiului, precum și de posibila extindere a evenimentului asupra zonelor
învecinate.

În faza statică a cercetării, în multe cazuri este posibilă, dacă nu examinarea, cel puţ in fixarea prin
fotografiere și înregistrarea videomagnetică a aspectului de ansamblu. Organele de urmărire penală vor vor
obține primele date cu privire la eveniment, identificând și audiind martorii oculari, victime, etc.

În faza dinamică a cercetării locului faptei, se procedează la examinarea minuţ ioasă a locului faptei, pentru
descoperirea tuturor urmelor, a mijloacelor materiale de probă. Organele judiciare se vor ocupa și de studierea
sau ridicarea documentelor privitoare la functionarea instalatiilor, etc.
Fixarea rezultatelor cercetării se face prin proces-verbal, î nsoţ it de planş e fotografice, de regulă color, de
desene schiţ ă de relevări.

Efectuarea altor acte de urmărire penală.

Efectuarea altor acte de urmărire penală este absolut necesară pentru elucidarea sub toate aspectele a cauzelor
accidentului, a î mprejurărilor în care a avut loc și a stabilirii persoanelor responsabile de producerea lui:
ascultarea martorilor, ascultarea suspecților sau a inculpaţ ilor, dispunerea expertizelor judiciare.

Sectiunea a III-a : Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de trafic rutier

1. Noţ iuni generale

Cauzele accidentelor de circulaţ ie.
a. Accidentele datorate factorului uman deţ in o pondere covârșitoare, reprezentând circa 90% din totalul
evenimentelor de trafic, ceea ce a făcut să se afirme că “nu există accidente de automobile, ci de automobiliști”.
b. Accidente datorate factorilor tehnici, aparţ inând autovehiculului, cum sunt, de exemplu, cele cauzate de
defectarea sau funcționarea defectuoasa a sistemelor de frânare, de direcție, de rulare și de semnalizare.

c. Accidente datorate factorilor rutieri specifici caracteristicilor constructive și de amenajare a căilor de

comunicație (drumuri, șosele, autostrăzi, starea proastă a suprastructurii asfaltice, fără vizibilitate, poduri
înguste, etc)
1.2. Împrejurări care trebuie stabilite in cadrul cercetarii accidentelor de trafic. Cercetarea accidentelor
de circulație presupune stabilirea unor elemente sau clarificarea unor aspecte care să servească la conturarea
naturii juridice a evenimentului, la determinarea răspunderii penale și civile ce revine persoanei vinovate
de producerea accidentului.

106
Împrejurările care trebuie stabilite î n legătură cu producerea unui eveniment rutier sunt, în majoritatea
cazurilor, următoarele:

a. Cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul: factorii (umani, tehnici, rutieri), împrejurările
accidentului - locul și timpul producerii evenimentului;
b. Regulile de circulație care au fost încălcate
c. Persoanele răspunzătoare: conducătorii autovehiculelor, pietonii, călătorii din mijloacele de transport în
comun care nu respectă regulilre urcare și de coborâre, etc;
d. Consecințele produse de accident: victime, pagube materiale, daca accidentul putea fi sau nu evitat;

2. Particulariăți privind cercetarea la fața locului a accidentelor de trafic rutier

Pe baza datelor obținute prin cercetarea la locul faptei, în care se include și ascultarea persoanelor implicate
în accident și a martorilor oculari, organul de cercetare penală are posibilitatea să formuleze primele versiuni
referitoare la natura evenimentului.

Cercetarea accidentelor de circulație se poate împărți în două mari categorii: cercetarea accidentelor
de circulație în care autorul a rămas la locul faptei și cercetarea accidentelor în care autorul a părăsit
locul accidentului.
Primele măsuri la locul accidentului sunt luate de organul de poliție care se deplasează operativ
la fața locului, având ca sarcini:
1. acordarea primului ajutor victimelor, identificarea și trimiterea lor de urgență la spital;
2. asigurarea pazei locului și luarea măsurilor necesare de conservare a urmelor accidentului;
3. identificarea celorlalte persoane implicate în accident și a martorilor oculari;
4. raportarea evenimentului pentru ca, în funcție de gravitatea accidentului, să se decidă dacă se impune
ca cercetarea să fie efectuată de către o echipă specializată.
5. luarea măsurilor de descongestionare, în masura posibilităților, a circulației, de înlăturare a unor
pericole create de producerea accidentului;

Pregatirea cercetarii va consta în:

1. Verificarea și completarea masurilor luate initial de lucratorul de politie sosit primul la locul faptei,
indeosebi de protejare si conservare a urmelor;
2. Delimitarea exacta a locului faptei, care nu se reduce numai la locul in care se afla victima sau
autovehiculul, acesta cuprinzand intreaga portiune de drum si terenul inconjurator al accidentului;
3. Obtinerea unor prime informatii cu privire la imprejurarile de producere a evenimentului;
4. Stabilirea sarcinilor si metodelor tehnico-stiintifice care vor fi aplicate pe parcursul cercetarii,
precum si a locului de unde incepe cercetarea.

Efectuarea cercetarii propriu-zise implica doua faze:

1. In faza statica a cercetarii se procedeaza la examinarea si fixarea aspectului de ansamblu a locului
accidentului, la stabilirea pozitiei si a raportului de distanta dintre vehicule, dintre victima si vehicul, dintre
acesta si urmele descoperite. Vor fi efectuate fotografii judiciare operative de orientare, schita, masuratori
fotografice, alte genuri de masuratori necesare ridicarii schitei locului accidentului, o atentie deosebita
trebuind sa fie acordata masurarii urmei de franare.

107
 2. In faza dinamica se trece la examinarea amanuntita a locului accidentului in vederea descoperirii,
fixarii, ridicarii si interpretarii urmelor accidentului, examinare ce se efectueaza in functie de specificul
fiecarei categorii de urme. Intr-un accident de circulatie se intalnesc urme de mai multe categorii:
- urmele ale sistemului de rulare;
- urme ale unor parti dn caroserie;
- urme sub forma de resturi de obiecte si materiale;
- urme biologice de natura umana (sange, fire de par);
- urme sub forma de resturi de imbracaminte.

Prin examinarea si interpretarea urmelor descoperite la locul accidentului este posibil sa se rezolve mai
multe probleme importante, cum ar fi:
→ stabilirea tipului de vehicul;
→ determinarea diectiei de deplasare;
→ stabilirea vitezei de circulatie.

Fixarea rezultatelor cercetarii se face prin proces-verbal, fotografiere, schita, se poate recurge si la
inregistrari pe banda videomagnetica si la filmare.

Efectuarea altor acte de urmărire penală Alte acte de urmărire penală, cum sunt, de exemplu,
reconstituirea, percheziția, confruntarea sunt efectuate în funcție de particularitățile fiecărui caz, toate
servind la stabilirea adevărului.

CAPITOLUL V : Particularități metodologice privind investigarea criminalistică a infracțiunilor din

domeniul traficului de stupefiante
Sectiunea I – Consideratii introductive
SS2. Principalele categorii de substanţ e stupefiante şi clasificarea acestora
Legea nr.143/2000, privind combaterea traficului ş i consumului ilicit de droguri, definește drogurile ca fiind
plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţ in asemenea plante și substanțe,
clasificând drogurile în două mari categorii:
-Droguri de mare risc (heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina, codeina, opium, phencyclidina ş .a.).
-Droguri de risc (canabis, rezină de canabis, ulei de canabis, diazepam, meprobamate ş .a.).

În sensul dat de convenţ iile internaţ ionale, prin drog se î nţ elege o substanță din cele supuse controlului prin
Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961, precum și una din substanțele psihotrope al căror control este
prevăzut de Convenția din 1971.
Alți autori adaugă acestei clasificări o nouă categorie, anume aceea a narcoticelor, din care fac parte: morfina,
heroina, codeina, metadona.
În funcție de natura lor, drogurile, în general, pot fi clasificate astfel:
a. Analgezicele, destinate atenuării durerilor, mai mari sau mai mici
b. Sedativele, sunt deprimante neselective
c. Hipnoticele (somniferele) sunt substanțe deprimante ale SNC

După modul î n care acționează asupra organismului uman, stupefiantele se împart în:
108
  Psiholeptice (depresive) - barbituricele și tranchilizantele
 Psihoanaleptice (stimulente) - amfetamina, opiaceele, cocaina.
 Psihodisleptice (halucinogene), care la rândul lor se împart în halucinogene propriu-zise și
halucinogene depersonalizante.

1.1. Elemente generale care trebuie stabilite prin investigarea infracțiunilor de trafic de stupefiante.
Investigarea criminalisticaă trebuie, ca și în cazul celorlalte infracţ iuni, să stabilească elementele constitutive
ale infracțiunii interesând, determinarea modalităţ ilor de comitere a faptei și circumscrierea lor î n modalitățile
prevăzute de Legea nr.143/2000:

 Traficul propriu-zis: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea,

cumpărarea, deținerea, oferirea, punerea î n vânzare, vânzarea, distribuirea, etc.
 Înlesnirea traficului: cultivarea de plante ce conțin astfel de substanțe, experimentarea acestora.
 Favorizarea traficului și consumului: introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri
sau precursori, prescrierea de rețete medicale fără acoperire, organizarea, conducerea sau finanțarea
traficului, etc

Sectiunea a II-a : Moduri și sisteme de operare folosite de traficanții de droguri

SS1 .Modalități de ascundere
1.Metode de ambalare sau disimulare în vederea traficării – cele mai frecvente sunt următoarele:

a) Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascunderea drogurilor, prin folosirea mașinilor,

cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice de la fabricile de conserve, folosind în acest scop
complicitatea unor persoane din astfel de întreprinderi;
b) Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziționarea de mașini și materiale
de bază (capace, cutii goale, etichete). În aceste mijloace confecționate în mod artizanal se ascund
drogurile ce urmează a fi transportate.
c) Înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, efectuată în mai multe modalități:
- Deschiderea normală a cutiei (golirea de conținut, introducerea drogului și relipirea etichetei);
- Deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii (orificiile se fac în pereții laterali după ce se
dezlipește eticheta, apoi se golește, se introduce drogul și se relipește eticheta);
- Tăierea transversală a cutiei și confecționarea unui capac veritabil (se taie cutia, apoi se
sudează în interior o bandă metalică, se introduce drogul, iar capacul este ambalat deasupra).
d) Îmbibarea țesăturilor cu stupefiante pentru transportul cocainei. Metoda constă în dizolvarea acesteia
în alcool pur, îmbibându-se apoi țesătura de bumbac cu acest amestec care a fost în prealabil filtrat;
e) Folosirea sistemului poștal (prin ascunderea în scrisori sau în colete);
f) Folosirea curierilor – drogurile sunt înghițite în cașete de plastic sau ascunse în corsete, proteze,
slipuri, sutiene, încălțăminte, aparate de uscat părul, casete false, baterii de tranzistor trucate, cutii de
conserve.
2.Metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri:
- Împachetarea în cartoane speciale sau în canistre de tablă, în special a marijuanei, în care s-au introdus
pești uscați cu miros înțepător si bile contra moliilor;
- Introducerea în colete, alături de droguri a unor esențe de usturoi sau ceapă al căror miros derutează
câinii de serviciu;

109
 - Ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o degajare de miros exceptând faptul în
care aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare pe mâini de drogul ambalat.

3. Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea drogurilor – pentru
a opri razele X folosite pentru controlul bagajelor la punctele de trecere a frontierei, traficanții învelesc drogul
în staniol sau hârtie indigo, acestea oprind razele X. Pentru transportul drogurilor mai sunt folosite avioane,
elicoptere și nave maritime. Pentru interceptarea acestora, autoritățile folosesc aparatură de control, avioane
cu avertizare timpurie.

SS2. Modalități de ascundere în trafic

1. Locuri de ascundere în mijloace de transport (auto, vagoanele de cale ferată, avioane, vapoare);
2. Locurile de ascundere în obiecte de îmbrăcăminte sau pe corp (pot fi ascunse în gură, reverul hainei, epoleți,
interiorul cravatei, catarame de la curea, pălărie, șapcă, tocuri false, ascunzători realizate în corsete, sutiene,
coafură). De asemenea, drogurile se mai pot ascunde și în obiectele de uz casnic și personal (confecționarea
unor valize cu fund dublu, folosirea ramelor de tablouri, ascunderea drogurilor în pixuri, stilouri, tocuri de
ochelari, genți, rujuri, sticle de parfum, jucării) sau în alimente, băuturi, țigări (pot fi ascunse în fructe,
conserve, pâine, ciocolată).

SS3. Moduri de operare frecvente ale traficanților de droguri

Pentru efectuarea traficului de droguri, se apeleaza la cele mai diverse moduri de fabricare, transport
si consumare propriu- zisa a stupefiantelor.

Fabricarea drogurilor. O mare varietate de narcotice, stimulente si depresive sunt fabricate legal in
scopuri medicale. Aceste droguri pot fi subiect al abuzului si al traficului ilicit. O alta categorie o reprezinta
stupefiantele a caror materie prima este data de culturile clandestine de mac opiaceu, canabis, planta de coca.
Ca si culturile, fabricarea stupefiantelor se face in mod clandestin, in laboratoarele special amenajate in
subsoluri, bucatarii nefolosite sau depozite de unelte, dar si in cladiri special construite in locuri izolate.
Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumparat din magazine fara a trezi suspiciuni.
Existenta unui laborator clandestin este tradata de mirosul de acetona, amoniac sau alte substante chimice,
care sunt indispensabile in procesul de fabricare a morfinei sau a heroinei.

Transportul drogurilor se face pe rute aeriene, rutiere si maritime. Mijloacele de transport sunt
diferite, incepand cu omul si terminand cu avionul si elicopterul; traficantii folosesc tot mai multe autovehicule
cu numere false de inmatriculare sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru transportarea marfurilor de
contrabanda si implicit a drogurilor. Transporturile de droguri se efectueaza cu autovehicule de tip TIR, cu
trenuri, aeronave sau nave. In cazul transporturilor de droguri efectuate cu autovehicule TIR, traficantii profita
de faptul ca acestea, fiind incarcate de cele mai multe ori cu produse alimentare perisabile, nu pot fi oprite si
controlate timp indelungat.
Distributia drogurilor. Ambalarea si prezentarea spre desfacere a stupefiantelor este o chestiune
importanta pentru traficanti. Pe marfa ambalata se aplica o marca de recunoastere. Aceasta marca poate consta
intr-un desen reprezentand un paun, fluturi, carti de joc. Pe unele pachete se poate citi: „de cea mai buna
calitate” sau „opiul are un gust excelent”.

110
Sectiunea a III-a : Elemente metodologice aplicate în investigarea traficului de stupefiante SS1.
Modalități de depistare a traficanților

1. Metode tactice
Pentru depistarea traficului de stupefiante se efectuează supravegheri ş i verificări, verificări de registre,
corespondențe și evidențe financiar contabile, inclusiv cele pe suport informatic, care ar putea avea legătură
directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul național. De asemenea, se
efectuează supravegherea și verificarea operativă a clădirilor, depozitelor, terenurilor, unde ar putea să se
găsească stupefiante sau precursori (substanţ e utilizate frecvent î n fabricarea drogurilor). O metodă specifică
folosită de poliție pentru depistarea traficanților o constituie “livrarea controlată” când drogurile sunt lăsate
intenționat să treacă prin filtrele organelor de control, pentru ca prin urmărirea persoanelor care le transportă,
să se ajungă în final la marii traficanți sau alte persoane implicate

Metode tehnico-științifice de depistare

Pentru depistarea stupefiantelor sunt folosite dispozitive cu raze X, mai ales pentru controlul bagajelor
și a locurilor greu accesibile, ca și aparatură de examinare neutronică.
Pentru interceptarea transporturilor clandestine, autoritățile folosesc tehnică ultrasofisticată, cum ar fi
nave rapide, aparaturaă de control (radare), avioane AWACS (radar cu rază foarte mare de scanare) și sateliți.

Identificarea toxicomanilor.
Pentru identificarea toxicomanilor î n mod operativ, până la efectuarea unei investigații medico-legale, trebuie
știute următoarele:
a) când se apropie momentul injectării sau ingerării, deci nevoia de drog, la toxicomani apar simptome ca
lăcrimări, curgeri nazale, dureri, mâncărimi, căscături, stări de teamă, transpirații, frisoane, dilatarea pupilelor,
irascibilitate, agitație, nervozitate;
b) toxicomanii aflați sub influența stupefiantelor sunt somnolenți, apatici, puțin comunicativi, privesc î n gol
și se izolează pentru a “gusta plăcerea” stupefiantului.

c) diversele obiecte aflate în preajma drogatului, asupra sau mirosurile specifice îi pot trăda pe ce cei care au
consumat stupefiante
d) urmele lăsate de instrumentele de administrare (înțepături, cruste, cicatrici, etc) pe membrele superioare
sau inferioare

SS2. Metodologia investigării propriu-zise a traficului de stupefiante

Modalități de documentare pentru începerea urmăririi penale
Activitatea de documentare presupune obținerea unor informații, date referitoare la fapta săvârșitaă și
autorul ei pentru ca, pe baza acestora, organele competente să decidă dacă este sau nu cazul să dispună
începerea urmăririi penale.
111
 Particularități ale cercetării la fața locului. Pentru descoperirea și ridicarea mijloacelor materiale de
probă, un rol important îl are cercetarea la locul săvârșirii infracțiunii.

În cercetarea la fața locului se vor folosi:

 truse cu reactivi pentru testarea stupefiantelor;

 sonda de control (periscop) pentru verificarea locurilor greu accesibile din autovehicule;
 aparatura necesară radiografierii unor obiecte în care sunt ascunse stupefiante.

În faza statică a cerceării la fața locului se va insista asupra următoarelor aspecte: luarea măsurilor
de prevenire a intoxicațiilor cu stupefiante și de salvare a eventualelor victime; fotografierea sau filmarea
stupefiantelor, a locurilor unde au fost ascunse; descoperirea obiectelor corp delict și a urmelor vizibile;
efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate, etc
În faza dinamică a cercetării la fața locului, se vor întreprinde următoarele: examinarea amănunțită
de către medic a persoanelor suspecte că sunt sub influenţ a stupefiantelor, în vederea recoltării probelor de
sânge și urină și a luării măsurilor medicale ce se impun; precum și examinarea î mbrăcămintei, a bagajelor;
etc. Vor fi efectuate fotografii sau filmări de detaliu, îndeosebi asupra urmelor de injecții, a pachetelor de
țigări, a mucurilor de țigară, etc. O atenție deosebită se va acorda modului de ambalare și ridicare a corpurilor
delicte.

Realizarea flagrantului în cazul infracțiunilor la regimul produselor și substanțelor stupefiante

Pregătirea constatării infracțiunii flagrante. Printre activitățile preliminare constatării infracțunii
flagrante se înscriu:
a) Stabilirea oportunităţ ii ş i necesității constatării infracțiunii flagrante: spre exemplu organele de urmărire
penală pot proceda la o supraveghere a traficului de droguri care are ca scop depistarea și destrămarea rețelelor
de traficanți;
b) Obţ inerea de date referitoare la făptuitor ş i activitatea sa infracţ ională:cetățenia, domiciliul, reședința,
persoanele din anturaj, antecedente penale, mijloace și moduri de operare folosite;
c) Pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice: echipa trebuie să fie dotată cu trusa pentru testarea
stupefiantelor, cu aparate video, foto, etc;
d) Stabilirea momentului și a modului de acțiune
e) Stabilirea martorilor asistenți

Realizarea efectivă a prinderii în flagrant presupune:

a) Identificarea martorilor oculari
b) Stabilirea activității ilicite desfășurate în momentul constatării: ele pot consta în producerea, deținerea, sau
orice operație orivind cirulația produselor ori produselor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de
prelucrare a plantelor, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, dacă toate acestea se desfășoară
fără drept;
c) Declinarea caliății organului judiciar și luarea măsurilor pentru întreruperea activirății ilicite.
d) Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate: înainte de a fi transportată la spital, în raport cu starea ei,
persoana în cauză trebuie să fie identificată, făcându-se mențiune despre aceasta și despre măsurile luate în
procesul-verbal;
e) Identificarea făptuitorului
f) Efectuarea percheziției corporale care se extinde și asupra bagajelor și autoturismului în care se găsește
persoana respectivă;
112
 g) Luarea măsurilor cu privire la făptuitor și la obiectele, valorile și înscrisurile descoperite;

Efectuarea urmăririi penale propriu-zise

În anchetarea traficului de stupefiante, printre primele acte de urmărire penală efectuate se află
percheziția, alta decât cea realizată în cazul flagrantului.În asemenea situații, percheziția trebuie efectuată cu
operativitate, realizându-se elementul surprizpă, făraă însă a se neglija problemele de detaliu. Momentul
efectuării perchezițiilor trebuie ales cu multă grijă, acestea efectuându-se, de regulă, atunci când cercetările
ajung î n stadiul în care există convingerea că se vor putea obţ ine maximum de probe.
În cazul perchezițiilor efectuate la domiciliile unor toxicomani aflați sub influența consumului de
stupefiante trebuie apelat la concursul medicilor pentru a acorda asistență de specialitate și, la nevoie, a
dispune internarea.

Examinarea înscrisurilor. Cu ocazia efectuării percheziţ iei, pot fi ridicate și anumite înscrisuri care
au legăură cu fapta cercetată. O problemă care trebuie clarificată în acest caz este determinarea exactă a
criteriilor după care se stabileş te “legătura cu fapta”, astfel încât să nu fie întâziate cercetările. Exemple de
înscrisuri: note de plată, agende de telefon, schițe, hărți cu diferite însemne, corespondență, etc;
Dispunerea de constatări tehnico-științifice și expertize. Constatăile sau expertizele sunt absolut
necesare în cauzele penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele modalități
stiințifice de dovedire a existenţ ei stupefiantului. Întrebările la care trebuie să răspundă specialistul sau
expertul trebuie formulate clar și precis. Substanța este sau conține stupefiante? În caz afirmativ, despre ce
anume este vorba? Se recomandă să se menționeze denumirea stupefiantului bănuit pentru a limita sfera de
căutare de către specialiști. De asemenea, este necesar să fie trimise pentru asemenea analize și unele obiecte
suspecte ca: seringi, fiole, pahare, pipe, etc;

Metode de identificare a drogurilor. De cele mai multe ori se efectuează o serie de teste de culoare
care produc o coloratură caracteristică pentru multe droguri ilicite comune. Testele de rutină folosite de
specialiști în identificarea drogurilor sunt: testele de culoare, testele microcristaline, cromatografia,
spectrofotometria și spectrometria de masă.
Ascultarea persoanelor implicate în traficul de droguri. Din perspectiva tacticii criminalistice
ascultarea se va face în funcție de situația concretă a fiecărei persoane implicate.
În audierea traficanților sau consumatorilor de stupefiante trebuie să se stabilească legăturile dintre
sursele de aprovizionare și destinația stupefiantelor, urmărindu-se evaluarea volumului traficului ilicit de pe
raza unei regiuni sau zone geografice. Mișcarea stupefiantelor presupune deplasarea lor de la locul de origine
sau de producere, spre consumator. Deoarece consumatorii sunt răspândiți în toată lumea, rezultă că aria de
mișcare a stupefiantelor este foarte mare. Orice persoană implicată în traficul de stupefiante trebuie ascultată
pornindu-se de la împrejurarea concretă în care a afost prinsă pentru a se stabili din ce loc și de la cine și-a
procurat stupefiantele, metodele și mijloacele folosite pentru procurarea lor, unde, cui și cand urma să le
predea, prețul plătit și suma ce urma încaseze pentru stupefiante.

CAPITOLUL VI: ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND INVESTIGAREA CRIMINALISTICA

A INFRACTIUNILOR DIN DOMENIUL CRIMINALITATII ORGANIZATE
Sectiunea I - Precizari de ordin terminologic
Criterii definitorii pentru criminalitatea organizata:
113
 scopul: obtinerea de castiguri substaniale
legaturi: bine structurate si delimitate ierarhic in cadrul grupului
specific: folosirea atributiilor si relatiilor de sericiu ale participantilor
nivel: ocuparea de catre participanti a unor functii superioare in economie si societate
Conceptele de criminalitate, crima organizata si mafie - primele doua frecvent folosite in aceeasi conceptie s
diferentiaza prin:
 gradul de pericol social al activitatilor infractionale
 nivelul de organizare si structurare
 metode si mijloace folosite pentru atingerea scopului propus
 scopul urmarit
1.1 Criminalitatea de tip mafiot
Mafie = grupare infractionala ce desfasoara activitati deosebit de periculoase prin metode agresive de catre asociatii
de indivizi cu o structura organizatorica ierarhizata si un lider autoritar, avand la baza un cod de conduita obligatorie,
ritualuri de admitere a membrilor si o lege a tacerii, in scopul institurii controlului asupra unui sector de economie sau chia
a unui nivel de decizie al societatii.
Caracteristicile infractionalitatii de tip mafiot: grad de periculozitate deosebita, metode agresive, scopul final est
obtinerea castigurilor ilicite uriase
Organizatiile de tip mafiot au o structura si un mod de actiune specifice : lider autoritar absolut ce are drept de viata s
de moarte asupra celorlalti membrii, admiterea noilor membrii se face printr un ritual specific prin care le sunt verificat
"aptitudinile", structura bine definita ierarhic.
Operatiunile organizatiilor criminale se exercita pe trei niveluri : stabilirea in mediu (comit diverse infractiuni pt a s
impune intr-un mediu social), consolidarea in mediu (infractiunile mentionate in prima etapa ating niveluri scoial
superioare), integrarea in societate (pe baza banilor proveniti din aceste infractiuni investesc in societatea preluand controlu
asupra unor sectoare economice, sociale si politice).

1.2. Criminalitatea organizata. Segment infractionale la care se raporteaza activitatiile ilegale de natura sa
afecteze grav anumite sectoare ale vietii economice, sociale si politice, desfasurate prin diverse metode si mijloace,
in mod constant, planificat si conspirat, de catre asociatii de indivizi, cu ierarhie interna bine determinata, cu
structuri specializate si mecanisme de autoaparare, in scopul obtinerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
Caracteristici principale:
a. Gradul de pericol social al activitatilor ilegale
b. Desfasurarea constanta, organizata, planificata si bine conspirata

Definitia este simplificata in are 367 C. pen.

SS2. Aspecte privind actualul cadru normativ care reglementeaza activitatiile din domeniul combaterii
criminalitatii organizate

114
 Activitatiile comise de grupuri organizate, urmarite si sanctionate de legea penala sunt: omoruri comise la
comanda, santaj, jafuri, rapiri, sechestrare de persoane, trafic de persoane si organe, trafic de stupefiante,
contrafacerea si falsificarea de moneda, trafic de autovehicule furate, acte de coruptie, spalare de bani etc.
In vederea combaterii diferitelor forme ale infractionalitatii organizate, statul roman a adoptat urmatoarele
acte normative: Conventia ONU de la Palermo, doua protocoloale privind traficul de imigranti si prevenirea si
pedepsirea traficului de persoane, in special de femei si copii, Legea 6782001 privind prevenirea si combaterea
traficului de persoane, OUG 112/2001 etc. (e o intreaga insiruire aici)

Sectiunea a II a. Scurta privire asupra structurilor si modalitatilor curente de savarsire a infractiunilor

in domeniul crimminalitatii organizate
Tipuri si structuri de organizatii criminale:
a. In conceptia interpol:
1. Familiile mafiei – au structuri ierarhice, norme interne de disciplina, un cod de conduita si
desfasoara o diversifitate de activitati ilicite
2. Organizatiile profesionale – membrii acestora se specializeaza in una sau doua tipuri de activitati
infractionale
3. Organizatii criminale etnice – sunt rezultatule expansiunilor geografice si al diferentelor dintre
popoare (ex. : Triadele sunt organizatii criminale chineze, iar Yakuza japoneze)
b. In conceptia nord-americana:
1. Raketi – grupuri de indivizi care organizeaza diverse tipuri de activitati infractionale pentru
profituri combinate
2. Bande – grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenta sociala, care se asociaza pentru a
comite acte criminale spectaculare
3. Teroristii – grupuri de indivizi care se asociala pentru a comite acte criminale spectaculare

SS2.Modalitati de savarsire a infractiunilor din domeniul criminalitatii organizate:

a. Traficul de droguri – Romania prezinta interes mare pentru retelele de traficare pentru ca se afla pe
asa numita “ruta balcanica” dinspre Turcia spre pietele occidentale
b. Spalarea de bani – pentru aceasta activitate sunt folosite firme fictive sau firme private paravan
c. Falsul de moneda
d. Traficul international de autoturisme furata – traficantii prin legaturi infractionale cu bvamesii,
introduc in tara autoturisme furate pentru care obtin chitante vamale ce atesta plata taxelor legale
e. Traficul cu arme – este de multe ori apanajul crimei organizate. Se realizeaza prin retele internationale,
care au deseori acceptul unor state interesate in alimentarea focarelor de razboi, din diferite zone ale
lumii
f. Coruptia – reprezinta punctul de pornire al tuturor activitatiilor infractionale desfasurate de
organizatiile criminale. Ea este un fenomen extrem de nociv, cvasigeneralizat in toate structurile
sociale.
g. Terorismul – folosirea in afara legii a fortei ori violentei pentru intimidarea ori constrangerea unui
guvern, a populatiei civile ori a unui segment din aceasta in indeplinirea unor obiecive politice ori
sociale. Activitatiile infractionale include: bombardamente, incendii, asasinate,rapiri,luare de ostatici,
deturnare de avioane, spargeri de banci, furturi din arsenalul militar sau politienesc

115
Sectiunea a III-a : Cadrul metodologic general al investigatiei penale in domeniul criminalitatii
organizate
SS1. Etapele si modalitatile de actiune
a. Faza obtinerii de informatii – se desfasoara activitati de cunoastere si informare cu privire la
retelele criminale, in acest sens fiind consultate baze de date obtinute de structurile specializate
b. Faza investigatiilor – activitatiile investigative constau, in esenta in verificarea informatiilor
detinute si completarea lor prin activitati operative specifice politiei judiciare sau serviciilor
speciale. Se asigura mijloacele de proba, se identifica martorii, victimele, furnizorii, intermediarii
etc. Se verifica acte si inscrisuri, surse de venit, se supravegheaza persoane suspecte, se fac filtre
si razii.
c. Faza urmarii penale – in faza investigatiilor sunt desfasurate acte premergatoare, in timp ce in
aceasta faza sunt desfsurate activitati consacrate de legea procesual penala cum ar fi: audierea de
martori, ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitii , inregistrare de convorbiri, cfl etc.
1. Organizarea flagrantului – este flagranta infractiunea descoperita in momentul comiterii ei sau imediat
dupa savarsire
a. Pregatirea actiunilor de realizare a flagrantului – se stabilieste locul, zona si mediul unde se
va desfasura actiunea, recunoasterea zonei si fixarea activitatilor, se efectueaza investigatii
complexe in vederea identificarii persoanelor implicate, a legaturilor lor infractionale, a
modalitatilor de operare si a mijloacelor folosite in final coroborandu se toate datele si
stabilindu-se modalitatiloe concrete de actiune
b. Patrunderea in zona de actiune – se urmaresc trei cerinte : asigurarea securitatii personalului
prezent la actiune si a cetatenilor din zona vizata; luarea masurilor de protectie a persoanelor
ce lucreaza sub acoperire, infiltrate si a informatorilor ; protejoarea si asigurarea tuturor
materialelor folosite pentru identificarea infractorilor
c. Realizarea flagrantului propriu-zis – exista trei posibilitati de interventie a echipei (inainte/in
timpul/ dupa consumarea actului infractional)

Sectiunea a IV-a Particularitati in investigarea criminalistica a unor infractiuni circumscrise crimei

organizate, cu incidenta in domeniul financiar – bancar:
1. Analizele financiare

Toate activitatiile organizatiilor criminale au ca scop final manipularea profiturilor lor ilegale, intr-o maniera
care sa le faca sa para ca provin dintr-o sursa legitima. Tehnica cel mai des folosita pentru investigarea
infractiunilor de crima organizata din acest domeniu este analiza financiara care se realizeaza prin trei metode
( metoda depozitului bancar, retelei valorice, cheltuielilor) care au ca scop compararea veniturilor raportate la
cele impozitate
2. Supravegherea electronica

Se supravegheaza conturile bancare, convobiri telefonice etc.

SS2. Stadiul actual al combaterii criminaltitatii organizate in Romania
1. Colaborarea internationala – politia romana a stablit un cadru de colaborare cu politiile altor state
in scopul prevenirii si combaterii criminalitatii organizate. In acest sens s-au incheiat si se afla in
stadiul de negociere numeroase acorduri si protocoale de cooperare.

116
 2. In domeniul migratiei si traficului de persoane – Oficiul National pentru Refugiati (ONR) deruleaza
impreuna cu Organizatia internationala pentru Migratie, Programul de reintegrare socio – profesionala
a victimelor traficului, cu o durata de trei ani. A fost adoptat in 2001 Planul National pentru prevenirea,
combaterea si sanctionarea traficului de persoane. In baza unui acord intre Guvernul Romaniei si ONR
a fost pus la dispozitie spatiul necesar adapostirii si consiliarii femeilor traficate, primul centru de acest
gen din Romania.
3. In cadrul Ministerului Public – au fost infiintate structuri institutionale abilitate sa previna si sa
combata criminalitatea organizata si sa colaboreze atat pe plan intern cat si pe plan international. La
nivelul ICCJ a functionat pana in 2002 sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate, dupa
acest an fiind infiintat Parchetul National Anticoruptie.

CAPITOLUL VII- UNELE ELEMENTE METODOLOGICE DE INVESTIGARE A

INFRACTIUNILOR DE CORUPTIE
Sectiunea a II-a : Criterii generale de investigare criminalistica a coruptiei
SS2: Problemele pe care trebuie sa le clarifice investigatia penala
1. Sesizarea organului judiciar, a Parchetului National Anticoruptie in legatura cu savarsirea
infractiunilor de coruptie de catre persoanele care au aceasta obligatie legala si anume; persoanele
cu atributii de control, persoanele care realizeaza, controleaza sau acorda asistenta de specialitate,
serviviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor
2. Principalele probleme care fac obiectul probatiunii
- Calitatea faptuitorului care poate fi o persoana care exercita o functie publica, care participa la
luarea deciziilor sau care le poate influenta etc.
- Activitatea ilicita desfasurata de faptuitor si participanti, modul de operare, legaturi cu diverse
institutii
- Scopul activitatii infractionale , organele de urmarire penala trebuind sa clarifice daca faptuitorul
a actionat cu intentie, intr-un anumit scop
3. Masuri speciale de investigare a infractiunilor de coruptie
Procurorii DNA pot dispune pe o durata de cel mult 30 de zile urmatoarele
- Punerea sub supraveghere a conturilor bancare
- Punrerea sub supraveghere operativa a suspectilor sau inculpatilor
- Accesarea sistemelor informatice folosite de acestia

se poate recurge si la investigatori sub acoperire

Constatarea infractiunii flagrante
a. Organizarea flagrantului presupune efectuarea atenta a unor activitati de pregatire raportate la
faptele in sine dar si la modul de sesizare. Sesizarea se face prin denunt sau din oficiu, frecvent aceste
metode provenind de la persoanele din mediul familial ( rude apropiate sot/sotie nemultumiti, invidiosi
sau razbunatori pentru ca nu profita de castig),din mediul profesional (colegi de serviciu,
sefi/subordonati nemultumiti/invidiosi) sau din mediul celor antrenati in actul de coruptie (cel obligat
sa ia/dea mita)
b. Elemente de referinta in pregatirea flagrantului – primul element fiind modul cum s-a facut
sesizarea
- In cazul sesizarii din oficiu – se vor verifica datele existente despre persoana si faptuitori, va fi
investigata persoana mituitorului sau a celui care ofera folosul necuvenit. Se verifica daca are sau
117
 nu antecedente penale, ce profesie are si unde este angajat, daca sunt explicatii plauzibile in cazul
denuntului sau autodenuntului
- In cazul sesizarii prin denunt – cea mai buna metoda de pregatire a flagrantului este prin audierea
denuntatorului care ofera date cu privire la identitatea functionarului , calitatea oficiala a acestuia,
atributiile de serviciu, locul in care s-a consumat sau urmeaza sa se consume fapta ilicita,
determinarea modului de operare, a circumstantelor in care se va comite infractiunea.
c. Alcatuirea echipei de prindere in flagrant va fi alcatuita din politisti,specialisti in domeniul
inregistrarii si intereptarii comunicarilor si criminalisti si coordonata de procuror
d. Pregatirea de capcane crimnalistice si folosirea altor mijloace tehnice criminalistice
- Capcanele criminalistice sunt realizate cu ajutorul unor substantefluorescente, scriindu-se cuvantul
MITA pe bancnote sau pe alte valori ce urmeaza a fi inmanate in acest scop. In pv vor fi inregistrate
aceste serii ale bancnotelor.
- Mijloace tehnice de inregistrare si supraveghere utilizarea facand posibila documentarea directa a
faptelor de coruptie chiar in faza consumarii infractiunii de luare sau dare de mita. La procesul
verbal se va atasa caseta cu inregistrarea

Realizarea prpriu-zisa a actiunii de constatare a infractiunii flagrante

a. Supravegherea locului in care va fi surprinsa faptuitorul – fiecare membru al echipei va
supraveghea zonele sau spatiile, persoanele care i-au fost incredintate. Ei vor comunica in
permanenta cu conducatorul echipei, informandu-l asupra tot ceea ce se intampla
b. Realizarea efectiva a flagrantului – reguli tactice care trebuie urmate : intrarea cu rapiditate in
spatiul infractional; declinarea identitatii; efectuarea perchezitiei corporale a autorului; perchezitia
intregului spatiu; instiintarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un aparator.

Sectiunea a IV-a : Tactica efectuarii altor acte de urmarire penala

SS1. Particularitati in ascultarea suspectului/inculpatului
a. Pregatirea ascultarii suspectului/inculpatului se face prin elaborarea planului de ascultare dupa studierea
datelor de la dosar, urmata de citarea sau aducerea suspectului sau inculpatului, in prealabil fiind pregatite
mijloacele de inregistrare a audierii.
b. Problematica ascultarii in functie de natura faptelor de coruptie
- In cazul luarii de mita – presupune clarificarea componentelor laturii obiective si subiective a
acesteia si vizeaza persoana care a avut initiativa sa promita/ofere/dea foloase necuvenite, actul de
serviciu promis, identitatea functionarului, imprejurarile in care au fost facute aceste promisiuni,
reactia la promisiuni, persoanele care au cunoscut intentia mituitorului.
- In cazul infractiunii de luare de mita – se vor clarifica aspecte similare
- In cazul traficului de influenta – de asemenea plus scopul interventiei traficantului si cine este
functionarul pe langa care a promis sa se intervina.

SS2. Audierea persoanei vatamate sau denuntatorului

a. Pregatirea audierii – se va supune acelorasi reguli tactice ca cele pe care le utilizam si la audierea
suspectilor si inclupatilor. Se urmareste aflarea imprejurarilor in care a avut lor infractiunea, ce interese
au existat, in ce a constat mita, in ce a constat activitatea suspectului/inculpatului si alte detalii

SS3. Efectuarea de confruntari

Rolul acestora este de a clarifica contradictiile existente intre declaratiile a doua persoane in aceeasi
cauza, obtinerea de noi informatii in acea cauza, confirmarea unor fapte si situatii deja cunoscute.
118
Pregatirea si efectuarea confruntarii: Se va evalua obligatoriu oportunitatea efectuarii luandu-se in calcul,
dincolo de aspecte tactice generale, de impactul psihosocial, posibilitatea exercitarii unor presiuni asupra
partilor, martorilor, dar si alternativa unei incercari de compromitere sau razbunare.
SS.4 Efectuarea de perchezitii si de ridicari de inscrisuri si de obiecte
Rolul este cel de a identifica unele valori sau bunuri primite sau traficate in faptele la care ne referim.
Pregatirea perchezitiei: se determina scopul acesteia, obiectele urmarite apoi se efectueaza perchezitia
propriu-zisa dupa regulile tactice.

119