Sunteți pe pagina 1din 2

FIȘĂ DE LUCRU.

TEXTUL NARATIV

Citește cu atenție textul următor, apoi răspunde cerințelor:

„Stăteam rezemat de bancă și mă uitam, în timpul orelor, la profesori fără să-i văd și
adesea fără să-i aud, copleșit de acest sentiment divin care ne face atât de bătrâni fiind atât de
tineri și din care ni se formează pentru totdeauna idealurile și visurile. Totul e posibil pentru noi.
De ce nu? Și una din cele mai frumoase ore din cei patru ani de școală normală pe care i-am
urmat nu se poate reda, fiindcă relief au numai lucrurile negative, iar lumina din sufletul nostru,
cu cât e mai puternică, cu atât mai mult subțiază toate contururile din amintire și ne descurajează
să le reconstituim. Profesorul nostru de istorie de la Cristur-Odorhei, unde fusesem transferat în
urma desființării școlii normale din Abrud, era un om mic de statură, chiar foarte mic, la limita
dintre un pitic și un om normal, cu toate acestea nu se întâmplă nimic rău între el și noi, reuși să
ne impună respect fără să fie silit să ne determine să ne fie frică de puterea pe care o avea, ca
orice profesor, de a ne da note pedepsitoare sau subiecte grele la teze. Pentru un om pândit de
complexul staturii sale, desigur că asta era o victorie pe care o apreciam doar cu instinctul, ținând
la el în mod nejustificat, deși în privința notelor era la fel de sever ca orice profesor care nu
dorește să aibă în clasa lui corigenți. Nici măcar nu-mi amintesc să-mi fi dat seama că până la
ora aceea ar fi știut atâta istorie încât să ne facă la orele lui să-l ascultăm cu răsuflarea tăiată.
Și într-o zi intră în clasă un necunoscut însoțit de directorul școlii, un domn ale cărui
picioare păreau mai înalte decât profesorul nostru întreg.”
(Marin Preda, Viața ca o pradă)

1. Extrage, din primul enunț al textului, 4 cuvinte care conțin diftongi. Încercuiește-i.

2. Desparte în silabe cuvintele: istorie, acestea, puterea, pedepsitoare, știut, tăiată.

3. Dă câte un sinonim contextual pentru cuvintele: rezemat, reconstituim, transferat, să fie silit.

4. Găsește antonimele cuvintelor: bătrâni, posibil, negative, mic, pitic, rău, grele.

5. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în text.

6. Numește funcția sintactică și cazul cuvintelor scrise boldat.

7. Precizează tipul naratorului din textul dat și justifică prezența acestuia, folosind și exemple din
text.

8. Precizează dacă povestitorul întâmplărilor este o voce anonimă, un martor sau un participant la
acțiune.

9. Notează două idei principale/ secundare ale fragmentului de text.

10. Numește personajele care apar în text.


11. Realizează o caracterizare succintă a unuia dintre personaje, numind două trăsături și două
mijloace de caracterizare.

12. Numește și interpretează o figură de stil reprezentativă în conturarea imaginii unuia dintre
personaje.

13. Realizează harta relațiilor dintre personajele din fragment.

14. Concepe o continuare a fragmentului, imaginându-ți ce se întâmplă în sala de clasă după


intrarea necunoscutului însoțit de directorul școlii. Respectă convențiile textului narativ și
integrează în compunerea creată un pasaj dialogat și unul explicativ.

S-ar putea să vă placă și