SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

Traductoare de temperatură

1. Introducere
Temperatura, parametru care caracterizează starea termică a unui corp, a fost măsurată
pe cale electrică încă din secolul trecut. Pentru realizarea elementelor sensibile destinate
măsurării temperaturii pe cale electrică pot fi utilizate în principiu dependenţa de temperatură
a mărimilor electrice ca: rezistenţa electrică a conductoarelor şi semiconductoarelor,
tensiunea electromotoare de contact dintre două conductoare diferite, permeabilitatea
magnetică a materialelor foromagnetice, permitivitatea dielectrică a unor electroizolanţi, etc.
În practică, opţiunea alegerea unuia sau altuia dintre elementele sensibile electrice se
face funcţie de: liniaritatea semnalului de ieşire furnizat de element, limitele domeniului de
măsură, sensibilitatea şi precizia măsurării, inerţia termică care determină viteza de răspuns a
elementului etc.

2. Elementele sensibile bazate pe variaţia rezistenţei electrice cu temperatură

Elementul sensibil îşi modifică rezistenţa electrice funcţie de temperatură după o lege
neliniară. În construcţia acestor elemente sensibile sunt utilizate firele rezistive metalice
(termorezistenţele) sau materiale semiconductoare.
2.1. Termorezistenţe metalice
Metalele cele mai utilizate în construcţia termorezistenţelor sunt: platina, cuprul,
nichelul si wolframul, în general în stare pură şi lipsite de tensiuni mecanice interne. Metalele
de mai sus au un coeficient de temperatură al rezistivitaţii relativ ridicat, cu valori de (0.35-
0.68)%/ºC în intervalul 0º…100ºC, stabil în gama temperaturilor de lucru şi constant în timp,
asigurând astfel reproductibilitatea valorilor obţinute din măsurare.
Aliajele au în general o rezistivitate mai ridicată ca metalele pure, însa coeficientul lor
de temperatură este mai mic.
Se construiesc termorezistenţe din metale pure cu valori nominale ale elementului
sensibil la 0ºC (R) de 100 Ω sau 46 Ω pentru Pt, 53 Ω sau 100 Ω pentru Cu şi 100 Ω pentru
Ni. În tabelul I sunt indicate valorile raportului R100ºC/R0 şi domeniile temperaturilor
măsurabile pentru termorezistenţele metalice uzuale.
Tabelul I
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

Intervalul Coeficientul mediu de

Termorezistenţa
R100/R0 temperaturilor de temperatură al rezistenţei
metalică
lucru [ºC] între: 0º…100ºC
-200ºC…0ºC
Platină 1.391
0ºC…850ºC
Pt100 sau (0.00385±0.000012) /ºC
un timp scurt la
Pt46 1.387
1050ºC
Cupru
Cu100 1.426 -50ºC…180ºC 0.00426
Cu53
-60ºC…150ºC
Nikel
1.617 un timp scurt la
Ni100 (0.00617±0.00007/ºC
180ºC

Platina, datorită proprietăţilor sale, este cel mai indicat metal pentru confecţionarea
termorezistenţelor. Este greu oxidabil, iar temperatura de topire este ridicată (1769ºC). La
temperaturi înalte, CO şi CO2 existente în cuptoare determină cărburarea platinei, fenomen
dezavantajos care-i micşorează rezistenţa mecanică şi modifică valoarea coeficientului de
temperatură.
În domeniul (0…630.5)ºC după cum s-a stabilit prin scara internatională practică de
temperaturi, rezistenţa electrică a unui conductor de platină la temperatura “t” ºC este dată de
relaţia:
(
R t = R 0 1 + αt + β t 2 ) (1)

în care R0 este rezistenţa conductorului la 0ºC, iar constantele α şi β sunt 3.98E-3/ºC,

respectiv -5.8E-7/(ºC)2. Relaţia de mai sus este valabilă şi pentru temperaturi negative pâna la
-30ºC, sub această valoare erorile crescând simţitor.
Pentru gama de temperaturi (0ºC…-183ºC) este valabilă relaţia:
( )
Rt = R0 1 + αt + βt 2 + C (t − 100)t (2)
în care constanta “C” se determină prin măsurarea rezistenţei Rt la punctul de fierbere al
oxigenului (t=-182.97ºC).
În prezent termorezistenţele de platină sunt uzual folosite în intervalul -200ºC…-
+850ºC, dar în construcţii speciale ale elementului sensibil domeniul se extinde la -200ºC…-
+1100ºC.
Elementul sensibil de platină se realizează sub forma de conductor înfăşurat pe suport
electroizolant sau sub forma de peliculă metalică obţinută prin depunere catalitică în vid pe
suporturi de sticla sau cuarţ.
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

Cuprul are coeficientul de temperatură al rezistivităţii egal cu 4.26E-3/°C, iar

dependenţa rezistenţei electrice de temperatură este practic liniară în domeniul -50ºC…-
+180ºC. Este relativ stabil la reacţiile de oxidare până la temperaturi nu prea mari. Rezistenţa
cuprului este foarte mult influenţată de impurităţi, iar conductivitatea sa ridicată impune
dimensiuni mari ale elementului sensibil.
Nichelul are avantajul unui coeficient mai ridicat de temperatură dar, pentru aplicaţiile
comerciale, cu variaţii în limite destul de largi de la 0.61% la 0.68%. Neliniaritatea
dependenţei rezistenţă-temperatură este mai pronunţată pentru temperaturi ce depăşesc
100ºC, dar la temperaturi ridicate se oxidează uşor.
Wolframul are o dependenţă rezistenţă-temperatură practic liniară, dublată de o
rezistenţă mecanică foarte mare, o rezistenţă de oxidare (pâna la 600ºC) şi la volatilizare.
Poate fi utilizat sub forma de fir conductor foarte subţire (10-15 µm) la confecţionarea
elementelor sensibile fără protecţie, deci cu inerţie redusă, pentru măsurarea vitezei curenţilor
de gaze şi temperaturii acestora. În domeniul 0ºC…400ºC coeficientul de temperatură al
rezistivităţii este 0.27%/ºC.
Foarte rar se confecţionează termorezistenţe dintr-un aliaj aur-argint cu domeniul de
lucru -30ºC…+120ºC, iar pentru scopuri ştiinţifice în gama temperaturilor foarte joase este
folosit indiul, mai rar plumbul, bronzul fosforos, cărbunele amorf etc.
2.2. Construcţia termorezistenţelor
Conductorul metalic se bobinează bifilar pe un tub electroizolant din sticlă specială,
apoi totul se introduce într-un tub de sticlă cu diametrul interior foarte apropiat de diametrul
exterior al tubului suport. În faza finală tubul exterior de sticlă (fig. 1) se încălzeşte astfel
încât sa cuprindă în masa lui şi conductorul bobinat, iar coeficientul de temperatură al
conductorului metalic devine ceva mai mic din cauza apariţiei şi menţinerii în masa acestuia a
unor tensiuni mecanice.

Suport de sticla Fir metalic

Fig. 1.

În locul suportului cilindric din sticlă dură, conductorul metalic al termorezistenţei se

poate bobina bifilar pe o plăcuţă de mică cu marginile zimţate, protejată de ambele părţi cu
două foiţe de mică, ce-i asigură izolaţia electrică şi o mai bună rezistenţa mecanică mai bună.
Înaintea înfăşurării conductorului, mica trebuie încălzită puternic pentru a evacua eventualele
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

gaze conţinute ce ar putea impurifica firul de platină. Suporturile de mică sunt introduc într-o
montură metalică. Pe acestea se pot bobina două termorezistenţe duble (cu câte două
elemente sensibile identice).
Pentru utilizări până la temperaturi de +120ºC suportul termorezistenţei se poate
confecţiona şi din materiale electroizolante obişnuite în electrotehnică (răşini), până la 300ºC
se foloseşte mica, până la 550ºC sticla dură, iar pentru temperaturi până la 850ºC…900ºC,
izolaţia de ceramică. Pentru termorezistenţele folosite la măsurările de precizie, suportul se
realizează din porţelan sau mică, dar cu secţiunea transversală în forma de cruce.
Conductorul metalic are diametrul de 0.05-0.1 mm la termorezistenţa de Pt şi, de
obicei, 0.1 mm pentru termorezistenţele de Cu sau Ni. La măsurarea temperaturilor negative
conductorul bobinat este înglobat într-o masă de parafină pentru protecţia impotriva
umidităţii.
Circuitele de măsurare aferente termorezistenţelor metalice sunt dimensionate astfel
încât curentul de lucru să nu determine încălzirea elementului sensibil. Având în vedere
această limitare, puterea consumată de termorezistenţă nu depăşeşte 1 mW, ceea ce
corespunde unui curent mai mic decât 10 mA.
În scopul diminuării tensiunilor mecanice interne care apar în conductorul metalic al
elementului sensibil şi deci a stabilizării valorii coeficientului de temperatură al
termorezistenţei, acestea se îmbătrânesc artificial prin încălzire la o temperatură care să
depăşească limita lor maximă de utilizare.
2.3. Inerţia termică a termorezistenţelor
Inerţia termică a termorezistenţelor capătă importanţă practică deosebită când
temperatura măsurată variază periodic, sau termorezistenţa reprezintă elementul sensibil al
unui regulator de temperatură.
Mărimile caracteristice inerţiei termice sunt:
- constanta de timp “T” a elementului sensibil reprezintă timpul după care diferenţa
dintre temperatura iniţială “t0”a elementului şi temperatura “t” a elementului introdus în
mediul de cercetat este egală cu 0.632 din diferenţa maximă posibilă (tm-t0), “tm” fiind
temperatura mediului de cercetat. Pentru determinarea constantei de timp se trasează
experimental caracteristica t=F(τ), fig. 2, de unde rezultă grafic constanta de timp “T”, iar
apoi se pot determina timpii de răspuns;
- timpul de răspuns 2% care reprezintă durata după care diferenţa dintre temperatura
elementuilui sensibil şi cea a mediului de cercetat nu depăşeşte ±2% din diferenţa maximă
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

t [ºC]

tm

t1

(t1-t0)=0.632(tm-t0)

t0
τ [sec]
0 T

Fig. 2
posibilă. În ipoteza unei dependenţe exponenţiale a temperaturii elementului sensibil
(introdus în mediul de cercetat) de timp, timpul de răspuns 2% este dat de relaţia: τ 2 = 4T
- timpul de răspuns 5% care reprezintă durata în care diferenţa dintre temperatura
elementului sensibil şi cea a mediului de cercetat nu depăşeşte 5% din diferenţa maximă
posibilă, care în ipoteza anterioară, este dat de relaţia: τ 5 = 3T

Pentru calculul simplu rezultă că pentru aprecierea temperaturii reale a mediului de

cercetat va trebui să se împartă temperatura indicată la 0.95, respectiv la 0.98 după cum s-a
utilizat timpul de răspuns 5% sau 2%.
Constanta de timp a termorezistenţelor în execuţie standard Pt 100, Cu 100, Ni 100 ia
valori între 1 şi 1.5 minute, iar pentru Pt 46 şi Cu 53 valori între 30 secunde şi 1 minut.

3. Elementele sensibile bazate pe modificarea tensiunii electromotoare de contact

cu temperatura (termocupluri)

Termocuplurile fac parte din grupa elementelor sensibile la care are loc o
transformare directă de energie, mărimea de măsurat, temperatura, convertindu-se direct într-
o mărime electrică activă, şi anume, într-o tensiune continua.
3.1. Principii fizice şi legi care stau la baza generării tensiunii termoelectromotoare de
contact
Măsurarea temperaturii cu ajutorul termocuplurilor este bazată pe utilizarea legilor
fenomenelor termoelectrice, tensiunea termoelectromotoare de contact fiind rezultatul
acţiunii concomitente a două efecte şi anume efectul Thomson şi efectul Seebeck.
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

Termocuplurile fac parte din grupa elementelor sensibile de tip generator, la care conversia
mărimii de măsurat (temperatură) într-o mărime electrică (tensiune) se face fără o sursă
auxiliară de energie.
Dacă extremităţile unui conductor omogen se află la temperaturi diferite T1 şi T2
(T1<T2) diferitele porţiuni din conductor se vor afla la temperaturi diferite (T1<T<T2). Cum
numărul de electroni liberi pe unitatea de volum a conductorului creşte cu temperatură, pe
măsura creşterii temperaturii, concentraţia pe unitatea de volum a purtătorilor de sarcină
liberă creşte şi purtătorii se vor mişca din locurile cu concentraţie mai mare către locurile cu
concentraţie mai mică, adică de la capătul cald al conductorului către cel rece (fig. 3-a).
Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.) care se dezvoltă la capetele conductorului
omogen depinde de natura conductorului şi de mărimea diferenţei de temperatură, conform
relaţiei:
T2

(Efectul Thomson) E a = ∫ σ a dt (3)

T1

unde σa este coeficientul Thomson pentru conductorul “a”.

Din relaţia anterioară rezultă că t.e.m. Thomson este nulă într-un circuit închis
compus dintr-un conductor omogen oricare ar fi distribuţia temperaturilor din conductor.
Dacă însă circuitul închis este format din doi conductori omogeni de natură diferită (σa ≠ σb )
t.t.e.m. totală Thomson care apare în acest circuit va fi egală cu diferenţa tensiunilor care apar
în fiecare ramură conform relaţiei:
T2

E ab = ∫ (σ
T1
a − σ b )dt (4)

depinzând deci de valorile coeficienţilor Thomson pentru cele două conductoare şi de valorile
temperaturilor absolute T1 şi T2 de la locurile de contact ale conductorilor (fig. 3-b).

σa
T1 a T2 T1 T2
b
Ea σb
(a) (b)

Fig. 3.

La locurile de contact ai celor doi conductori “a” şi “b” (fig. 3-b), datorită
concentraţiei diferite a purtătorilor de sarcină din cele două conductoare apar t.t.e.m. de
contact suplimentare εab(T1) şi εab(T2) de semne opuse şi valori absolute diferite (efectul
Seebeck). În principiu cele două t.e.m. de contact depind de valorile temperaturilor punctelor
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

de contact şi a concentraţiilor de purtători liberi (natura conductoarelor şi gradul lor de

puritate).
În final, t.t.e.m. totală care apare în circuitul celor două conductoare omogene se
determină cu expresia:
T2

E ab = ε ab (T2 ) − ε ab (T1 ) + ∫ (σ a − σ b )dt (5)

T1

Pentru un cuplu dat de conductoare omogene şi în intervale restrânse de temperatură,

se pot considera valorile celor două concentraţii de purtători, cunoscute şi constante. În aceste
condiţii, t.t.e.m. totală depinde numai de valorile temperaturilor celor două puncte de contact
(denumite joncţiuni sau suduri).
E ab (T1 , T2 ) = e ab (T2 ) − e ab (T1 ) (6)
Dacă temperatura uneia din joncţiuni este cunoscută şi constantă (de ex. joncţiunea
rece), t.t.e.m. rezultantă depinde în acest caz numai de temperatura sudurii sau joncţiunii
calde: E=f(T).
Din reşaţia de mai sus se observă faptul că t.t.e.m. nu depinde de dimensiunile
geometrice ale celor două conductoare. Cunoscând funcţia ce descrie un termocuplu, cu
ajutorul unei curbe polinomiale sau a unui tabel, construit pentru o anumită valoare a
temperaturii sudurii reci, măsurarea temperaturii necunoscute se rezumă la măsurarea t.t.e.m.
Instrumentul de măsurare al t.t.e.m. poate fi de tip indicator, regulator sau
înregistrator, iar conectarea sa în circuit se poate realiza fie prin întreruperea unui
termoelectrod (fig. 4-a), fie în locul sudurii reci (fig. 4-b), varianta a doua fiind mai raţională.

T1 mV

T0
B
T0
A 1
2 mV A B
T0 CP
2 Cu
B A
2
1 3
B 2 2 Cu
T2 T CP
a) b)
Fig. 4. Fig. 5.

Pentru cazul general de măsurare a temperaturii cu termocupluri, circuitul

termoelectric este alcătuit dintr-un ansamblu de elemente care elimină toţi factorii care pot
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

influenţa valoarea t.t.e.m., (fig. 5):

• termocuplul format din conductoarele omogene A şi B de natură diferită, cu
joncţiunea 1 de măsurare (sudura caldă) şi joncţiunea 2 (sudura rece) de referinţă;
• cablurile de prelungire, CP, confecţionate în general din aceleaşi materiale ca şi
termoelectrozii termocuplului, cu rolul de a deplasa joncţiunea de referinţă din zona 2
cu fluctuaţii mari de temperatură în zona 2 în care temperatura poate fi menţinută
constantă;
• instrumentul de măsurare 3 pentru determinarea t.t.e.m.
Pentru măsurarea diferenţelor de temperatură (T2-T1), circuitul tipic de măsurare este
prezentat în fig. 6 în care T0 este temperatura joncţiunii de referinţă.

A A' A'
T1 T2 1 B B' IM
A
A A' B'
B B
T0 2 B B'
A A'
mV
3 B B'

Fig. 6. Fig. 7.

În fig. 7 este prezentat un circuit tipic de măsurare a temperaturii în mai multe puncte,
în care:
1,2,3 – joncţiunile de măsurare ale termocuplurilor;
A, B – electrozii termocuplului;
A', B' – cablurile de prelungire;
C - comutator de măsură;
M - instrument de măsurare.

3.2. Construcţia termocuplelor

Indiferent de destinaţia acestora, părţile componente ale unui termocuplu industrial
sunt următoarele:
(1) – termoelecrtrozii; (2) – teaca de protecţie; (3) – cutia de borne; (4) – flanşa deplasabilă
sau piuliţa de stringere cu ajutorul căreia se realizează fixarea la lungimea dorită în punctul de
măsurare a temperaturii.
Termoelectrozii sunt izolaţi cu tuburi sau mărgele din material ceramic, iar teaca de
protecţie mecanică şi anticorozivă se realizează din oţel refractar sau material ceramic.
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

L
1 4

2
5
L1 3

Fig. 8.

Dimensiunile termocuplului, adică diametrele firelor şi ale joncţiunii vor fi reduse la

minim pentru a asigura rezistenţa mecanică necesarăşi a reduce inerţia termică a
termocuplului şi în acelaşi timp a diminua răcirea sudurii calde prin conducţia termică a
conductoarelor.
În tabelul II sunt prezentate metalele cele mai folosite în construcţia termocuplurilor,
precum şi t.t.e.m. a acestora în cuplaj cu platina ohmic pură la t2=100ºC şi la t1=0ºC.
Tabelul II .
Denumirea
Compoziţia t.t.e.m. [mV]
termoelectrodului
Alumel 95%Ni, 5%(Al, Si, Mg) -1.02 … -1.38
Aliaj platinărediu 90% Pt, 10% Rh +0.40
Constantan 60% Cu, 40% Ni -3.50
Copel 56% Cu, 44% Ni -4.00
Cromel 90% Ni, 10% Cr +2.71
Cupru Cu +0.76
Fier Fe +1.80
Nikel Ni -1.50 … -1.54
Wolfram W +0.79

Principalele tipuri de termocupluri folosite în ţara noastră, precum şi caracteristicele

diverselor tipuri de termoelectrozi sunt date în tabelul III.
Tabelul III
Limita de utilizare maximă [ºC] t.t.e.m.
Termocuplul Simbol Polaritatea
minimă continuu intermitent maximă [mV]
Fe +
Fier-constantan J -200 600 700 42.922
Const –
Cupru- Cu +
T -270 400 400 20.869
constantan Const –
Cromel- Cromel +
E -270 600 1000 76.358
constantan Const –
Cromel-alumel K Cromel + -270 1000 1370 54.807
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

Alumel –
Cu +
Cupru-copel - -200 100 100 4.721
Copel –
Cromel +
Cromel-copel - 0 600 800 66.47
Copel –
Pt, Rh +
Pt, Rh (10%)-Pt S 0 1400 1760 18.612
Pt –

T.t.e.m. a termocuplurilor, când joncţiunea de referinţă se găşeşte la temperatura de

0ºC, trebuie să corespundă, în limitele erorilor tolerate, valorilor nominalizate. Când însă
joncţiunea de referinţă se găseşte la o temperatură constantă, dar diferită de 0ºC, valorile
t.t.e.m. a termocuplurilor, corespunzătoare temperaturii de referinţă de 0ºC se determină cu
relaţia:
E0 = Et + kt
în care: Eo – t.t.e.m. în mV la temperatutra 0ºC a joncţiunii de referinţă;
Et – t.t.e.m. în mV, la temperatura “t” (valoarea masurată);
k – factor constant cu următoarele valori pentru cazul temperaturii de referinţă
cuprinse între 0ºC şi 50ºC:
0.040 – pentru termocuplul Cupru-constantan;
0.053 – pentru termocuplul Fier-constantan;
0.056 – pentru termocuplul Fier-copel;
0.046 – pentru termocuplul Cupru-copel;
0.067 – pentru termocuplul Cromel-copel;
0.040 – pentru termocuplurile NiCr-Ni şi Cromel-alumel
0.006 – pentru termocuplul PtRh-Pt.
Menţinerea sudurii reci la o temperatură constantă se poate realiza prin mai multe
procedee:
- prin îngroparea sudurii reci în pamânt, la o adâncime de 4 m unde temperatura
variază în cursul unui an numai cu 4 grade;
- cu ajutorul unui vas Dewar (umplut cu gheaţă în curs de topire, apă sau ulei), sau
cu ajutorul unui termostat, soluţia cea mai răspândită, temperatura constantă având
de obicei valoarea de 50ºC, fig. 9.
În ultimul caz corecţia se realizează automat, încât instrumentul să indice temperatura
corectă.
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

1 2 4

5
Fig. 9.

Compensarea automată a variaţiilor temperaturii joncţiunii de referinţă se poate

realiza cu ajutorul unor circuite auxiliare “punţi de compensare” având cel puţin un element
de circuit a cărui rezistenţă este dependentă de temperatură.

T
R
+
mV
Ra Rm

+
Rm
R0
RCu

C
U +
Fig. 10.

Punţile de compensare (fig. 10) se alimentează la o tensiune sau la curent constant şi

conţin rezistenţe din manganin, independente de temperatură şi rezistenţe metalice sau
termistoare cu coeficient de temperatură pozitiv sau negativ.
Elementele componente ale circuitului de compensare prezentat în fig. 8 sunt
următoarele:
C - carcasa metalică;
T - termocuplu de măsurare;
mV - milivoltmetru indicator etalonat în valori ale temperaturii;
RCu - rezistenţe metalice din conductor de cupru;
Rm - rezistenţe din manganin;
Ra - rezistenţa de ajustare, adiţională;
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

R - rezistenţa de reglaj.
Pentru funcţionarea corectă a montajului de compensare, temperatura sudurii reci a
termocuplului trebuie să coincidă cu temperatura rezistenţelor metalice dependente de
temperatură ale punţii. Din acest motiv corpul carcasei montajului de compensare se
realizează metalic, de dimensiuni cât mai mici şi cu pereţi groşi pentru ca în interior să fie
practic aceeaşi temperatură.
Joncţiunea de măsurare (sudura caldă) a termocuplului în cazul ideal ar trebui să fie
pusă în contact nemijlocit cu mediul a carui temperatură se măsoară. În majoritatea cazurilor
acest lucru nu este posibil şi pentru a-i feri de influenţa acţiunilor dăunătoare ale mediului şi
pentru protecţia mecanică, termoelectrozii sunt introduşi într-o teacă de protecţie
confecţionată din metale sau materiale ceramice. Tecile metalice sunt adecvate protecţiei
termocuplului pâna la 1150ºC însă, datorită poroizităţii metalelor care se manifestă începând
de la 800ºC, de multe ori este necesar sa se prevadă o teacă suplimentară din material
ceramic. Tecile de protecţie ceramice, utilizate atunci când cele metalice nu satisfac se
confecţionează din mulite (până la 1650ºC) sau alumină (până la 1980ºC).
Un factor de care depinde precizia măsurării temperaturii cu termocupluri este
pierderea de căldură prin teacă şi în general prin armătura termocuplurilor. Pentru micşorarea
acestei erori se recomandă mărirea lungimii “l” de cufundare, pierderea de caldură prin teacă
scazând cu valoarea acestei lungimi. Adâncimea de imersie minimă care trebuie respectată,
este de cel puţin 10 ori diametrul exterior al tecii. La măsurări efectuate în conducte,
termocuplurile trebuie introduse axial (la un cot), sau înclinat dacă introducerea axială nu este
poisibilă. Introducerea radială nu este permisă decât la diametre foarte mari ale conductei.
La efectuarea măsurătorilor în canale de gaze sau cuptoare, este avantajoasă, din
motive de rezistenţă mecanică, introducerea pe verticală a termocuplului. Dacă este posibilă
numai introducerea pe orizontală, se recomandă, în cazul tecilor din material ceramic, ca
lungimea din zona expusă a tecii să nu depăşească 150 mm. Erorile care apar datorită
pierderilor de căldură sunt influenţate şi de partea din termocuplu care ramâne în sfera
zidăriei (partea exterioară a termocuplului). În acest caz, eroarea este cu atât mai mică, cu cât
această parte este mai scurtă şi cu cât coeficientul ei de transmisie a căldurii către mediu
ambient este mai mic, recurgându-se uneori la izolarea termică a acestei porţiuni.
În mod obişnuit, la măsurarea temperaturii cu termocuplul este necesară prelugirea
electrozilor în zona cu temperatură joasă şi uşor de menţinut constantă. Prelungirea se
realizează cu două conductoare care, în intervalul temperaturilor joncţiunii de referinţă (0ºC
… 100ºC) dezvoltă o t.t.e.m. egală cu cea a termoelectrozilor. Pentru termocuplurile din
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

metale obişnuite, Fe, Constantan, Cromel, Alumel, Ni etc., conductoarele de prelungire se

realizează din aceleaşi materiale ca şi termoelectrozii, însă penru termocuplurile din metale
nobile se folosesc pentru prelungire conductoare din metale obişnuite echivalente d.p.d.v.
termoelectric.
Secţiunile cablurilor de prelungire trebuie să fie de cel putin 1.5 mm2 pentru ca
variaţia rezistenţei acestora, datorită modificării temperaturii mediului ambiant să determine
erori sistematice neglijabile la indicarea temperaturii.

3.3. Inerţia termică a termocuplurilor

Ca şi în cazul termorezistenţelor, inerţia termică a termocuplurilor devine importantă

când temperatura de măsurat variază în timp, iar elementul sensibil este componentul unui
regulator de temperatură.
Pentru determinarea constantei de timp “T” a unui termocuplu se trasează
caracterisica dinamică t.t.e.m. generată funcţie de timp, când termocuplul, iniţial aflat la
temperatura “t0” a mediului exterior, este introdus brusc în mediul de cercetat cu temperatura
constantă şi cunoscută “tm”. Utilizându-se tabelele standardizate “t.t.e.m.-temperatură”
existente în anexă, se obţine dependenţa dinamică “temperatura indicată – timp” cu ajutorul
căreia se determină constanta de timp şi timpii de răspuns 5% şi 2%.
Considerând, ca şi în cazul anterior al termorezistenţelor, dependenţa dinamică
temperatură-timp de formă exponenţială (pentru termocuplul introdus brusc în mediul de
cercetat), constanta de timp a temocuplului de încercat reprezintă durata de timp după care
diferenţa dintre temperatura iniţială “t0” la care s-a aflat termocuplul (temperatura mediului
exterior) şi temperatura “t” indicată, când termocuplul este introdus în mediul de cercetat,
devine egală cu 0.632(tm-t0) [ºC], unde “tm” este temperatura constantă a mediului de cercetat.
Cunoscându-se valoarea constantei de timp “T” se determină timpii de răspuns cu
ajutorul relaţiilor cunoscute:
- timpul de răspuns 2%: τ2=4T [sec].
- timpul de răspuns 5%: τ5=3T [sec].
Constanta de timp a termocuplurilor în execuţie standard din grupa Fe-Constantan,
Cu-Constantan şi PtRh-Pt este aproximativ 1.5 min în timp ce pentru termocuplul Cromel-
Alumel în funcţie de varianta constructivă utilizată, constanta de timp ia valori între 1 şi 5
min.
SENZORI ŞI TRADUCTOARE Traductoare de temperatură

4. Lucrări de efectuat în laborator

a) Se vor studia o termorezistenţă Pt100 şi un termocuplu, pentru care se vor trasa

caracteristicile în domeniul 25÷70°C cu o rezoluţie de 2°C folosind un ohmetru şi un
voltmetru. După atingerea temperaturii de 65°C se opreşte alimentarea cuptorului.
b) Pentru termorezistenţă se vor determina coeficienţii R0, α şi β prin constrângerea
fncţiei să treacă prin 3 dintre punctele de pe caracteristica experimentală.
c) Se scot cele două traductoare din cuptor şi se lasă să se răcească. După ce s-au răcit
se vor nota indicaţiile acestora şi se introduc pe rând în cuptor. Se vor determina constantele
de timp ca durata în care traductoarele ajung la (0.632*(tm-t0)).