Politica monetară

Ungaria și accederea la Zona Euro

1. Politica monetară - cadru conceptual

Tratatul de la Maastricht a subliniat cele cinci criterii de convergență pe care statele membre ale UE
trebuie să le respecte pentru a adopta moneda euro. Acești indicatori economici și juridici meniți să asigure
convergența economică între țările interesate din afara Zonei Euro și statele membre din zona euro presupun:

Criterii de
Cum se masoară Valori de referință
convergență:
Stabilitatea Rata inflației Nu mai mult de 1,5% peste
prețurilor prețurilor de consum rata celor 3 state membre cu
cele mai bune rezultate
Finanțe publice Deficitul public ca Nu mai mult de 3%
solide % din PIB
Finanțe publice Datoria publică ca Nu mai mult de 60%
sustenabile % din PIB
Durabilitatea Rata dobânzii pe Nu mai mult de 2% peste rata
convergenței termen lung celor 3 state membre cu cele
mai bune rezultate în ceea ce
privește stabilitatea prețurilor
Stabilitatea cursului Abaterea de la o rată Participarea la Mecanismul
de schimb centrală Cursului de Schimb (MCS II)
timp de cel puțin 2 ani fără
tensiuni grave
Sursa: Comisia Europeană (2012), Convergence criteria for joining

2. Problema identificată: Studiu de caz privind accederea la Zona Euro a Ungariei

2.a. Aplombul inițial privind momentul intrării în zona euro a Ungariei
După aderarea la Uniunea Europeană, următoarea provocare majoră pentru Ungaria a fost introducerea
monedei unice. În acest sens, în 2004 Ungaria a adoptat cel mai ambițios plan de aderare la Zona Euro dintre
statele din Europa Centrală și de Est prin stabilirea datei țintă pentru 2008.
Într-o analiză aprofundată, Banca Națională a Ungariei a recomandat abordarea "cât mai curând
posibil" cu privire la introducerea monedei unice (Csajbók-Csermely, 2002), estimând câștiguri nete
semnificative, și un impact asupra PIB-ului maghiar cu o creștere cuprinsă între 0,6% - 0,9% într-un interval de
20 de ani. Pentru a nu sacrifica acest potențial de creștere, Guvernul maghiar de la acea vreme aparent convins
de acest set de argumente, a demarat dezbaterea privind calendarul optim al intrării în zona euro cu obiectivul
declarat de accedere pentru 2008.
Părerile specialiștilor naționali în politică monetară erau totuși împărțite. În timp ce unii subliniau că
îndeplinirea obiectivului oficial ar necesita o dezinflație rapidă și artificială, alții precum Csaba (2003) încuraja
procesul argumentând că deși moneda unică este o nouă barieră de intrare pentru țările CEE, aceasta nu ar trebui
privită ca un obstacol în calea integrării, ci dimpotrivă, ca pe un stimulent pentru guverne capabil să facă ajustări
fiscale suplimentare și de dezinflație.
Deși amânarea aderării la euro ar fi însemnat ca Ungaria să poată să-și continue politicile monetare și
de schimb valutar suverane pentru a limita efectele șocurilor exogene (de exemplu să devalorizeze moneda
națională în cazul unor schimbări nefavorabile de cerere pe piețele mondiale), totuși, menținerea autonomiei
politicii monetare și a monedei naționale era considerată ca fiind foarte periculoasă pe fondul fluxurilor de
capital. Pentru că toate statele UE susțin libera circulație a capitalurilor în conformitate cu obligațiile lor
internaționale și cu procesul de armonizare a legislației UE, statele în curs de aderare la Zona Euro se pot aștepta
la intrări mari de capital stimulate de reducere bruscă a ratelor dobânzilor la instrumentele de îndatorare emise
de aceste state, în dorința investitorilor de a obține câștiguri de capital. Aceste fluctuații nedorite pot atrage cu
ușurință bani speculativi în țară, și ar putea expune țara la fluxuri de capital cu potențial perturbator (Neményi
[2003], Polgár [2003]).

2.b. Cauze ale amânării aderării la Zona Euro

Impactul crizei economice
Previzunile și planurile inițiale s-au dovedit într-un scurt timp ca fiind nerealiste. Chiar dacă termenul a
fost amânat consecutiv întâi pentru 2010 și mai apoi pentru 2012, statul maghiar se regasea neputincios în fața
îndeplinirii criteriilor de aderare la Zona Euro impuse de Tratatul de la Maastricht. Deficitiul bugetar excesiv,
rata inflației și nivelul datoriei publice erau principalii indicatori care nu se conformau cerințelor. Astfel, după
alegerile generale din 2006, premierul maghiar Ferenc Gyurcsány a fost nevoit la presiunile Bruxellului să
introducă o serie de măsuri de austeritate (impozite mai mari și reduceri ale beneficiilor) care vizau reducerea
deficitului public al Ungariei. Deși au fost întâmpinate cu mari demonstrații stradale din partea populației,
măsurile au produs în mare parte efectul scontat, aderarea la Zona Euro devenind din nou fezabilă pentru anul
2014.

Dar criză financiară din 2008 a lovit Ungaria cel mai mult dintre noii veniți în UE și a forțat-o să
solicite ajutor din partea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale. Experții financiari ai Ungariei
încercau să argumenteze necesitatea unei schimbări în strategia de extindere a Zonei Euro. Ei puneau la îndoială
durabilitatea actualitatea criteriilor de la Maastricht fixate în anul 1990 de cei 12 fondatori ai Zonei Euro. În
opinia lor, strictețea criteriilor poate fi în defavoarea dinamicii Uniunii, iar efectele resimțite în criză financiară
din statele Europa Centrală și de Est nu poate fi izolată de restul UE, loviturile primite de economiile emergente
din CEE se vor rasfrange cu efecte de boomerang asupra sistemelor bancare din vest (spre exemplu o mare parte
a sistemului bancar din Ungaria este deținut în străinătate, de către băncile austriece, italiene și germane).
Deși în anul 2008, ministrul de finanțe, János Veres, a început să lucreze la un proiect de plan de
adoptare a monedei unice într-un timp record, prin Raportul de Convergență publicat de Banca Centrală
Europeană (BCE) la 12 mai 2010, Comisia a declarat Ungaria ca fiind "inacceptabilă" pentru adoptarea monedei
euro. Statul maghiar nu corespundea criteriilor necesare adoptării. Deficitul bugetar maghiar pentru 2010 fiind
estimat 4,1% din PIB, în timp ce datoria publică la valoarea de 78,9% iar rata inflației în luna martie 2009 a fost
de 4,8%. Conform Raportului Comisiei era imperios necesară consolidarea fiscală suplimentară pentru ca
Ungaria să respecte obiectivul bugetar pe termen mediu specificat în Pactul de Stabilitate și o creștere în ceea ce
privește sustenabilitatea finanțelor sale publice, cu alte cuvinte o politica monetară orientată spre stabilitate și
implementării stricte a planurilor de consolidare fiscală. Potrivit analiștilor de piață de la Londra, noul guvern va
putea adera la ERM II odată ce situația bugetară se va calma (cu o estimare în jurul anului 2012) și ar putea
stabili obiectivul aderării la zona euro în 2015 (Visegrad.info 2009).

Instaurarea curentului eurosceptic

Cu toate acestea, criza financiară și exemplul Greciei au pus la îndoială opinia publică că euro ar face
bine pentru economie. Cele mai mari argumente în favoarea euro-aderării țării au devenit nevalabile. În primul
rând, opinia publică maghiară menționa adesea partea de reglementare a monedei euro: oamenii speră într-o
politică monetară curată în care nu se vor permite secrete. De asemenea, exemplul Greciei în Zona Euro a arătat
că un guvern poate manipula datele economice.
În același timp, opinia publică s-a schimbat și în Zona Euro. Noile state membre nu mai sunt binevenite
așa cum au fost înainte. Potrivit unei analize a Reuters, noii veniți vor trebui să aștepte un an mai mult, în
general, pentru a deveni membri ai familiei euro.
Opinia publică a generat mai multe scenarii pentru viitorul monedei euro, inclusiv idei pentru o mică
zonă euro cu cele mai vechi state membre și o nouă monedă comună în sud, în regiunea Visegrad și a Europei
Centrale și de Est (Visegrad.info 2009).
Pe măsură ce criza Zonei Euro a continuat, acceptarea generală inițială a conducerii germane în Zona
Euro ca stabilizator a dispărut treptat, ea totuși nefiind contestată fundamental de nici unul dintre celelalte state
membre mai mari. Grupul de la Visegrad (Cehia, Ungaria, Slovacia si Polonia) care obișnuia să fie cel mai
puternic susținător al rolului de conducere al Germaniei în UE, a început să-și schimbe atitudinea față de puterea
germană în timpul crizei Zonei Euro. Prin urmare, țările din Europa Centrală și de Est și-au aruncat treptat rolul
de pasageri în politică și au început să conteste agenda germană de leadership european (Christian Schweiger,
2015, p 114).
Alegerile parlamentare din aprilie 2010, s-au finalizat cu câștigul partidului de centru-dreapta Fidesz cu
o majoritate aproape de două treimi, iar funcția de prim ministru al Ungariei i-a revenit lui Viktor Orban.
În anul 2011, prezent la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles, Viktor Orban a declarat că șefii de stat
și de guvern din UE au convenit că economia europeană nu depășise criza și situația se prezenta încă extrem de
periculoasă. Astfel cele 17 state membre ale Zonei Euro urmau să poarte discuții separate pentru protejarea și
menținerea monedei unice comune. Deși primul ministru nu vedea oportună susținea unei viitoare armonizarări
fiscale în termen scurt, a dorit să redeschidă dezbaterea dintre actualii și foștii președinți ai Băncii Centrale cu
privire la mijloacele și obiectivele politicii monetare pentru statele din Europa Centrală și de Est.
"În stadiul actual al stelelor, este imposibil să ne imaginăm" aderarea Ungariei la zona euro înainte de
2020 ", a declarat prim-ministrul Viktor Orbán la conferința de presă de la Budapesta. În ceea ce privește
posibila evoluție a cursului de schimb euro-forint, Orban a declarat că guvernul ungar ar trebui să lucreze la
întărirea forintului. Astfel, era declarat faptul că Ungaria nu se opune deliberărilor comune și deciziilor comune
ale statelor din zona euro fiindu-le chiar recunoscătoare. În opinia lui Orban, aceasta nu reprezenta o
dezintegrare sau o destrămare a Uniunii Europene, ci doar eforturile statelor membre din zona euro de a salva
euro.
Premierul ungar a subliniat că, în cazul unor schimbări radicale către o politică fiscală unificată între
statele membre de aderare la Zona Euro, Ungaria, nu poate sprijini pașii către o posibilă armonizare fiscală,
deoarece ar pierde avantajul său competitiv față de alte state membre ale UE.

2.c. Actori implicați

Comisia Europeană – Elaborarea Pactului Euro+
Pactul Euro Plus a luat naștere la începutul crizei ca una dintre măsurile de stabilizare a Zonei Euro.
Susținută de preocupările franceze și germane ca cel puțin o parte din impactul financiar și economic se datora
unor factori care, până în prezent, nu fuseseră vizibili în răspunsul la criză Pactul Euro Plus a fost conceput ca
un instrument interguvernamental pentru sporirea disciplinei fiscale și economice în statele membre.
Pactul poate servi ca un mijloc de implicare mai solidă a statelor membre în procesul de guvernanță
economică generală și de asumare a acesteia. Pactul Euro Plus este o resursă neexploatată pentru ca Zona Euro
să realizeze convergență prin introducerea altor instrumente, cum ar fi semestrul european, dar și să acopere
domeniile în care Tratatul nu prevede dispoziții, cum ar fi piața forței de muncă.

Țările care nu au adoptat Pactul Euro+

Pactul Euro Plus a fost încheiat la 25 martie 2011, toți cei șaptesprezece membri ai Zonei Euro fiind
semnatari - Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Slovenia și Spania - precum și alte șase țări: Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și România. Între
timp, Letonia și Lituania au devenit membre ale zonei euro.
Atunci când țările din zona euro au adoptat Pactul Euro + la 25 martie 2011, Ungaria împreună cu Marea
Britanie, Suedia și Republica Cehă au ales să nu adere la pact.
 participan ți din zona euro
participan ți care nu sunt din zona euro
state care nu au aderat la pact

Ungaria
Ministrul de finanțe maghiar, Gyorgy Matolcsy, a declarat că Ungaria ar fi fost de acord cu cea mai
mare parte a conținutului său, dar nu a vrut să renunțe la independența țării în legătură cu o serie de instrumente
financiare. Acesta a argumentat prin prisma faptului că Pactul Euro + nu conținea obligații legale, ci doar
angajamente de a utiliza diferite seturi de instrumente voluntare pentru îmbunătățirea ocupării forței de muncă,
competitivității, responsabilității fiscale și stabilității financiare, acesta neconducând Ungaria la o obligație de a
renunța la actualele metode fiscale.

3. Scenarii posibile
3.a. Consecințe ale aderării Slovaciei
Țara vecină Ungariei, Slovacia a adoptat moneda unica Euro la 01 ianuarie 2009, într-o perioadă de
plină criză economică. După șase luni de la aderare guvernul slovac deja realiza primul bilanț deoarece
probleme apărute în contextul crizei mondiale a piețelor au făcut ca avantajele monedei euro pe termen lung să
fie anihilate (ex: stabilitatea cursului de schimb, liberalizarea comerțului).
În practică s-a dovedit faptul că statele care nu făceau parte din Zona Euro au beneficiat în mod
paradoxal de pe urma cursului puternic de schimb al monedei. În acel moment zlotul (polonez) se depreciase cu
25% în raport cu euro în ultimele 12 luni, în timp ce forintul (maghiar) pierduse 14 puncte procentuale. Această
depreciere i-a determinat pe slovaci să își facă cumpărăturile în Ungaria, în loc să apeleze la magazinele locale
pentru a cumpara mașini, electronice și alimente, având în vedere prețurile cu o treime mai ieftine decât în
Slovacia pentru aceste produse. Deși în plină criză economică toate vânzările de retail au avut o scădere, în
primul trimestru al anului 2009 aceasta au înregistrat o scădere de 9,2% în Slovacia, în timp ce în Ungaria de
doar 4,1% în perioada de referință (Ziarul financiar, 2009).

3.b. Abandonarea planului de aderare la Zona Euro

În aprilie 2013, Viktor Orban a declarat că Ungaria nu poate lua în considerare în mod serios aderarea
la zona euro până când dezvoltarea economică medie a țării (PIB-ul/ cap de locuitor) nu va atinge 90% din
media nivelul statelor din zona euro. „Ungaria este conștientă că trăim în Europa și participăm pe piața
europeană. Avem propria noastră monedă și propria noastră economie națională, dar nu ne putem desprinde
de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. În același timp, speculanții domnesc asupra unei părți substanțiale a
economiei europene (...) sub care pericolul nu se poate exclude pentru Ungaria”.
Poziția oficială a primul ministru Viktor Orbán începând cu anul 2015 a fost în sensul abandonării
planurilor Ungariei de a înlocui forintul cu euro în 2020, și așteaptării ca moneda națională a Ungariei să rămână
„stabilă și puternică pentru următoarele câteva decenii”. Pe baza deficitului bugetului public al Ungariei de -
2,5% în 2013 și -2,6% în 2006, țara a îndeplinit deja una dintre cerințele critice de adoptare a monedei euro, și
anume: menținerea deficitului sub 3%.
”Odată a fost o idee atractivă și logică în Europa Centrală ca renunțând la propria monedă națională,
ne-am putea alătura unei regiuni care a adus cu ea securitate și avantaje create de țări mai dezvoltate decât ale
noastre. Acest vis s-a destrămat după criza financiară din 2008 și în urma încercărilor de gestionare a acesteia.
În acești ani, întreaga lume a ajuns să-și dea seama că zona euro a fost cea mai stângăcioasă în abordarea
acestor probleme. Aceste țări mai mici, în special țările baltice, care au aderat la euro, au avut îndoieli în ceea
ce privește posibilitatea de a-și asigura propriile valute mai multă securitate. În cazul Ungariei, Republica
Cehă și Polonia, ce stau pe propriile două picioare, nu este acum o alternativă competitivă [aderarea la
euro]”, a explicat Orban. „Forintul este aici să rămână (...) În mod realist, Ungaria poate fi obligată pe hârtie
să adere la zona euro, dar, asemenea Suediei, este puțin probabil ca cineva să încerce vreodată să pună în
aplicare adoptarea monedei unice”.

4. Întrebări finale
1. Ce este Zona Euro, și care sunt principalele avantaje și riscuri pe care le prezintă?
2. Care sunt soluţiile agreate de UE pentru minimizarea impactului produs de adoptarea monedei unice Euro?
3. În ce stadiu se află procesul de aderare la Zona Euro în România?
4. Care sunt lecţiile pe care România le are de învăţat din situaţia Ungariei?

Bibliografie

BBC news (2006) Riots over Hungarian PM's 'lies', [online] la adresa
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/5358546.stm, accesat la data de 10.11.2017.

Christian Schweiger (2015) Exploring the EU’s Legitimacy Crisis: The Dark Heart of Europe, Cheltemham:
Edward Elgar Publishing.

Comisia Europeană (2012), Convergence criteria for joining, [online] la adresa

https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/euro-area/enlargement-euro-area/convergence-criteria-
joining_ro, accesat la data de 15.12.2017.

Comisia Europeană (2015) The Euro Plus Pact. How Integration into the EU Framework can Give New
Momentum for Structural Reforms in the Euro Area, [online] la adresa
https://ec.europa.eu/epsc/sites/epsc/files/strategic_note_issue_3.pdf, accesat online la adresa 02.12.2017.

Csaba László (2003) A Non-Stability and Anti-Growth Pact for Europe? Paper presented at the conference of
„From here and from There: New and Old Members’ Perception on EU Enlargement”. Groningen, September
25-27.

Csajbók Attila, Csermely Ágnes (2002) Adopting the Euro in Hungary: Expected Costs, Benefits and Timing.
National Bank of Hungary, Occasional Papers.

European Commission Directorate-General for Economic and Financial Affairs (2009), Sustainability Report –
2009, [online] la adresahttp://ec.europa.eu/economy_finance/publications/pages/publication15998_en.pdf,
accesat la data de 15.12.2017.

Hungarian Free Press (2015) Orbán: Hungary will not adopt the euro for many decades to come, [online] la
adresa http://hungarianfreepress.com/2015/06/03/orban-hungary-will-not-adopt-the-euro-for-many-decades-to-
come/, accesat la data de 03.01.2018.

Index (2011), Orbán: 2020-ig nem lesz eurónk, disponibil online la adresa:
http://index.hu/gazdasag/magyar/2011/02/05/orban_2020-ig_nem_lesz_euronk/László Andor (2008) Hungary's
boomerang effect în The Guardian (29 October 2008),
https://www.theguardian.com/commentisfree/2008/oct/29/creditcrunch-eu