Sunteți pe pagina 1din 4

Enigma Otiliei De George Calinescu -argumentareOpera literara Enigma Otiliei de George Calinescu este un roman realist de tip balzacian,

cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea, este roman social si citadin prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict complex, la care participa numeroase personaje. Proza realist- obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a-III-a. Viziunea dindarat presupune un narrator obiecitv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omnipresent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al-XX-lea, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica (banul ca valoare intr-o societate degradata moral), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea unui tanar, Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii. Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentual de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice, prin care este realizat personajul titular. Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc. Un plan urmareste luopta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Unele secvente narative se realizeaza scenic prin dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului sau elocventa discursului, notarea gesturilor si vestimentatiei, ca in didascalii. Dialogul confera veridicitatea si concentrare epica.

Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial (descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei lui mos Costache, a interioarelor), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului, dar deschis prin epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspective lui Felix, strainul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aprox 10 ani mai tarziu: dupa razboi). Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din Iasi, la Bucuresti, in care unchiului si tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei. Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau , un omulet straniu care ii raspunde balbait: nu-mi sta nimeni aici, nu cunosc, pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table. Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund (istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, destinul tanarului Felix Sima). Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana infierea ei, de dragul banilor si din teama de Aglae. Intial intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina, vizeaza averea clanului Tulea, dar smulge banii lui mos Costache. Pretutindeni present, divers informat, amestecandu-se oriunde crede ca poate obtine ceva bani sau poate da lovitura vietii lui, personajul sustine in fond intriga romanului, pana la rezolvarea in deznodamant: Olimpia e parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felix o pierde pe Otilia. Planul formarii tanarului Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, barbat matur, care ii poate oefri intelegere si protectie. Din epilog, cititorul afla ca Pascalopol i-a redat cu

generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic, cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminine, iar pentru Pascalopol o enigma. Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universal social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici va locui Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal, mos Costache. Un alt intrus, Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple singuratatea. A doua familiei, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este reprezentat de Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestre ca sot al Olimpiei, fata pe care tatal Simion o reneaga. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos Costache, al doilea destrama familia Tulea. Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei. Ca intr-un roman al educatiei sentimentale, Felix (proiectie a autorului in adolescenta) e inconjurat de mastile iubirii si ale geloziei, ale rapacitatii sau generozitatii. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: mos Costache (avarul iubitor de copii), Aglae (baba absoluta fara cusur in rau), Aurica (fata batrana), Simion (dementul senil), Titi (debil mintal), Stanica Ratiu (arivistul), Otilia (cocheta), Felix (ambitiosul), Pascalopol (aristocratul rafinat). In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realistbalzacian. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei etc. In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila. Caracterele dezvaluite intial nu evolueaza pe parcursul romanului, dar trasaturile se ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta (prin fapte, gesture, vestimentatie, relatii intre personaje). Desi adopta un ton obiectiv, naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. In limbajul

personajelor se utilizeaza aceleasi mijloace lingvistice, indiferent de situatia sociala sau de cultura lor. Enigma Otiliei este un roman realist-balzacian prin prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului al-XX-lea, motivul paternitatii si al mostenirii, veridicitatea, naratiunea la persoana aIII-a, omul fiind permanent raportat la mediul din care provine. O lume degradata, dominat de patima banului se dezvaluie chiar de la inceput, prin descrierea strazii, a caselor de pe strada Antim, ca o acumulare nefireasca, inestetica ale stilului discordant.