Sunteți pe pagina 1din 11

SCENARIU DE ANUL NOU

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,

Am mai închis 'napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.

Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.

Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,

Dar cine ştie-n calendare ce fel mai sunt de foi?

În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?

Anul acest ce vine, când noi urcăm o nouă treaptă.


Peste văi, peste coline

Fulgi continuă să cadă,

Anul Nou, iată-l, că vine,

Moş Crăciun vrea să ne vadă.

Zurgălăii sună tare,

Ne vestesc că e aproape,

Cu el, marea sărbătoare,

Ce-o dorim să nu ne scape.

Căci la fiecare-n casă

Stă brăduţul în noi straie,

Şi de toate sunt pe masă,

În cămin – focu-i văpaie!

Toţi aşteapt-a nerăbdare

Miezul nopţii când va bate,

Să ridice sus pahare,

Să-şi dorească sănătate!

Ca în Anul care vine

Visele să se-mplinească,

Să le fie la toţi bine

Şi Mulţi Ani cu toţi trăiască!!!


Cântecul «Пять минут»

Ninge si cumpana anilor se va rostogoli magic in scurt timp, de la un an la altul,


moment în care se aștern visele pe umerii firavi ai speranțelor. Fie ca spiritul
blând al Sfintelor Sărbători să ningă asupra voastră doar bucurie şi senin,
prosperitate, veselie şi sănătate în anul ce vine! Sărbători Fericite! La Mulţi Ani!”

Moş Crăciun bate la uşă,

Scoate mâna din mănuşă

Şi vă dă din palma lui,

Darurile cerului,

Lângă brad şi lângă foc

Să vă umple de noroc!

Deci, să-i faceți loc lui Moșu

Ca în frumosul cojoc roșu

El să vină aici, la noi

Veșnic vesel și vioi.

(vine moșul)

Moș Crăciun

Bună seara, bun găsit,

Dragii mei, eu am sosit!

Bucuros să vă salut

Că de-un an nu v-am văzut!


Sala e frumos gătită

Minunat împodobită.

Toți au măști de sărbătoare

Așteaptă felicitare!

Dar eu am o supărare

Căci am primit o scrisoare

De la hoții din pădure

Ce-au hotărât pe Alba-ca Zăpada s-o fure.

Scrisoare

Moș Crăciun! Noi am furat-o pe Alba-ca-Zăpada și cerem pentru ea răscumpărare.


Dacă vrei să ți-o aducem înapoi pe nepoțica ta, trebuie ca în seara aceasta să
înveselești lumea, să se prezinte toți în măști de carnaval să danseze și să se
distreze. Dacă reușești, ți-o înapoiem. Grăbește-te.

Hoții.

Moș Crăciun.

Eu ce să mă fac? Cer ajutorul vostru. Veniți la bal în măști, veseliți-vă, distrați-vă


și poate va veni și Alba-ca-Zăpada.

Lupul

Eu sunt Alba-ca-Zăpada

Dintr-un fulg m-am născut

Și priviți ce cojoc cu stele

Pentru sărbătoare mi-am cusut.


Moș Crăciun

Eu nu văd stele, dar văd o coadă de lup.

Lupul

Nu-i nimic strașnic, multe Albe –ca-Zăpada cu coadă de lup îmblă acuma, că așa-i
moda. Chiar și film despre asta este. Voi l-ați văzut?

Nu

Lupul

În acel film Moș Crăciun cântă către Alba-ca-Zăpada.

Moș Crăciun

Расскажи Снегурочка где бьіла,

Расскажи-ка милая, как дела?

Lupul

Da eu lui:

За тобою бегала Дед Мороз,

Пролила немало я горьких сльоз.

Și mai departe Moș Crăciun mă invită la dans:

Moș Crăciun

Ану-ка, давай-ка , плясать виходи

Lupul

Dar eu îi răspund:

Нет, Дед Мороз,

Нет, Дед Мороз, Нет , Дед Мороз погоди.

(dansează)
Lupul

Acuma știți cum se numește filmul?

Cântecul „

(Vine Baba Cloanța)

Eu sunt Alba-ca- Zăpada cea mititică,

Am o față frumușică,

Mânuțele atât de fine,

Picioare de balerină.

Moș Crăciun

Tare mândră tu mai ești

Parc-ai veni din povești

Numai nasul ți-i urât

Și tare încârnuit.

Baba Cloanța

După tine eu veneam

Și tare eu mă grăbeam

Să ajung la bal mascat

Dar de-un crac m-am aninat

Și nasul mi l-am lungit

Dar totuna am venit.

Cred că deloc n-ar strica

Să fiu nepoțica ta!


Moș Crăciun

Ce? O babă așa sluțită

Vrei să fii a mea nepoțică?

Să fii Alba-ca- Zăpada

Cu nasul ca o covată?

Baba Cloanța

Ascultă-mă , Moș Crăciun,

Știu că tu ești un moș bun,

Vreau și eu la sărbătoare

Că-n pădure acum e pusiu tare.

M-am gândit, mult m-am gândit

Și-n rolul de Alba-ca Zăpada am venit.

Vreau să cânt, vreau să dansez,

Vreau bomboane să probez.

(trage sacul lui Moș Crăciun)

V-ați cam speriat

Când eu sacul l-am luat?

N-aveți grijă, măi băieți,

Fără bomboane nu rămâneți,

Căci eu de vreo 300 de ani

Dinți în gură nu mai am!

Moș Crăciun
Rămâi cu noi, înveselește-te

Anul Nou aici întâlnește-l!

Baba Cloanța

Haide în căsuța mea și ne-om uita cu binoclul unde poate să fie Alba-ca –Zăpada.

Uite vine un tânăr, oare nu el ți-a furat-o?

(un fragment din filmul «Свадьба в Малиновке»)

Мoș Crăciun

Mă duc la Aladin, poate el știe unde s-o caut pe Alba- ca-Zăpada.

(Aladin stă jos, princesa joacă în jurul lui)

Moș Crăciun

Felicitări cu ocazia Anului Nou, locuitorii Sudului!

Aladin

O, Moș Crăciun nu s-a temut să viziteze clima de la Sud!

Princesa

Se vede că ceva s-a întâmplat, dacă el s-a hotărât la cest lucru.

Moș Crăciun

Da, s-a întâmplat. Hoții au furat-o pe Alba-ca-Zăpada și eu o caut peste tot.

Princesa

Cu părere de rău, ea nu este pe la noi.

Moș Crăciun

O, aici la voi ea s-ar fi topit într-un moment. Eu am venit să cer ajutor de la Aladin.
Poate vaza fermecată ne va arăta unde-i Alba-ca-Zăpada.
Djîn

Ce s-a întâmăplat, stăpâne? Iarăși ai nevoie de ajutorul meu?

Aladin

Da, îmi trebuie. Ajută-i lui Moș Crăciun.

Djîn

Eu îi pot ajuta numai stăpânului acestei veze. Iar ție îți pot da numai un sfat bun.

Moș Crăciun

Și ce sfat bun îmi poți da?

Djîn

Du-te la hoți, căci ei de demult tot își caută niște „podrugi” și poate ei au furat-o
pe Alba-ca Zăpada.

(prezentarea hoților cl. 10)

Moș Crăciun

Mie mi-i trist că nu o am pe Alba-ca-Zăpada.

(prezentarea claselor a 9-a)

Moș Crăciun

E vesel la voi, dar eu sunt supărat că nu am nepoțică. Vă rog înapoiați-mi-o.

(Hoții o aduc pe Alba-ca- Zăpada)

Alba- ca- Zăpada

Moșule, sunt foarte supărată,

Că pe mine nu m-ai așteptat.

Hoții m-au furat și mult am stat, dar iată

Că am nimerit și eu la Bal mascat!


Văd în față doar persoane zâmbitoare

Anul Nou așteaptă toți cu drag.

Să vă spunem deci, și noi felicitare

Lângă acest sclipitor și mândru brad.

Să vă fie viață plină de lumină,

Dumnezeu să ne păzească cu puterea sa,

Fiecare zi ne fie-n suflete senină

Pacea ne domnească-n casa mea și-a ta!

Moș Crăciun

Sunt foarte bucuros că am găsit-o pe nepoțica mea și hai s-o înveselim cu un


cântec sau dans

Alba-ca Zăpada

E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu


înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou
plin de bucurii şi împliniri. La mulţi ani !”

Joc distractiv

Clasa a 9-a „A”

Joc distractiv

Alba-ca Zăpada

REŢETĂ pentru un AN BUN:

– Se iau 12 luni şi se curăţă foarte bine de amărăciune, mândrie, ură, invidie, frică,
irascibilitate şi stres.

– Se împarte fiecare lună în 28 – 31 zile, după caz, astfel ca proviziile să ajungă


exact 1 an!
– Fiecare zi se prepară separat: 1 parte muncă, 1 parte linişte, 1 parte veselie şi
umor.

Se mai adaugă 3 linguri optimism,1 linguriţă toleranţă, o priză de bun simţ şi … o


picătură de speranţă!

Peste aluatul astfel obţinut se toarnă apoi dragoste din belşug!

Preparatul gata făcut se împodobeşte cu un bucheţel de curaj şi încredere în sine.

– Se serveşte zilnic, cu bucurie şi cu încredere inepuizabilă în Dumnezeu!

Prezenta reţetă nu se compensează, ea este gratuită şi se transmite liber, însoţită de


LA MULŢI ANI !

P1 Anul care vine sa iți aducă speranța unui nou inceput, energia necesară pentru
a-ți implini toate obiectivele, ințelepciunea de a aprecia fiecare zi prin micile
bucurii pe care ți le ofera si pe acel cineva care sa te faca sa zambesti.

P2 Vă dorim ca în noul an în care vom intra, să aveţi parte de: 12 luni de bucurii,
52 de săptămâni de pace, 525.600 minute de credinţă şi în final 31.536.000
secunde sub Protecţia lui Dumnezeu. La Mulţi Ani!”

Valsul

S-ar putea să vă placă și