Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unitatea de învăţare 3.
TEORII ABISALE: PSIHANALIZA
312
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
fugă de el însuşi, adică de latura lui mistică, Freud a eşuat în a considera sexualitatea ca pe un simplu
fapt biologic. Deşi a fost un mare om, “mistuit de focul sacru”, Freud, consideră Jung, a rămas victima
unui singur aspect, “orb în faţa paradoxului şi ambiguităţii conţinutului inconştientului”.
Aşa cum am mai afirmat, Freud nu a admis nici o dizidenţă, n-a făcut nici un compromis legat
de rolul jucat de sexualitate în viaţa psihică. Toţi discipolii care au îndrăznit să aibă o altă părere în
această privinţă au fost excomunicaţi. Astfel, despărţirea de Adler s-a realizat în 1911, iar cea de Jung,
considerat de către Freud fiul lui spiritual, în 1914. După despărţirea de Jung Freud se va disculpa
astfel: “Psihanaliza este creaţia mea; timp de zece ani eu am fost singura persoană care am practicat-o
(…) nimeni nu poate şti mai bine decât mine ce este psihanaliza”.
Între 1919 şi 1939, anul morţii, faima lui Freud va atinge apogeul, psihanaliza dezvoltându-se ca
un sistem teoretic apt să explice întreaga personalitate şi motivaţie umană. În 1933 cărţile i-au fost arse
în public de către nazişti, iar în 1939 a fost nevoit să părăsească Austria pentru a-şi salva familia de
persecuţii. În acelaşi an a survenit şi moartea lui Freud ca urmare al unui cancer al gurii mai vechi.
313
CĂTĂLIN DÎRŢU
lichid, aşa este posibil ca şi în cazul motivaţiei umane, motive considerate la prima vedere nobile,
(precum cele ce stau la baza creaţiei artistice), să aibă în realitate un substrat sexual. Cade în sarcina
psihanalizei, credea Freud, să interpreteze comportamentul uman şi să descopere veriga lipsă care
leagă acest comportament de adevăratele lui cauze inconştiente de natură sexuală.
Conceptul de refulare se referă la procesul inconştient prin care anumite idei şi dorinţe
inconştiente care vin în contradicţie cu legile moralei interiorizate în Superego sunt "încarcerate" în
adâncul inconştientului, astfel încât aceste idei sau dorinţe nu mai apar în planul conştiinţei. Totuşi, deşi
omul nu este conştient de conţinutul dorinţelor lui refulate aceasta nu împiedică aceste dorinţe să se
manifeste subtil în planul comportamental, astfel încât pentru ochiul atent al psihanalistului aceste
dorinţe ascunse se pot revela.
În ceea ce priveşte conflictul psihic nu trebuie uitat că Freud a fost un psihoterapeut care a
avut de a face în principal cu cazuri de boală mentală. Este oarecum normal ca viziunea lui asupra bolii
psihice să se extindă şi asupra omului sănătos. Conform psihanalizei cele trei nivele ale psihicului uman
se află într-un permanent conflict, viaţa psihică normală fiind doar o prelungită stare de armistiţiu între
forţele trimise în luptă de cele trei forţe psihice. De departe cel mai puternic este Id-ul care nu ştie decât
să dorească, să vrea, principalul lui inamic fiind Superego-ul. Superego-ul pe baza normei morale de
provenienţă socială interzice multe dintre dorinţele inconştientului, declanşând conflictul. Prins între
două forţe puternice, Ego-ul încearcă medierea conflictului. Reuşita lui se numeşte compromis şi prin
compromis viaţa psihică se poate desfăşura sub aparenţa normalităţii. Fiind însă de departe cea mai
fragilă structură psihică, Ego-ul poate să rateze uşor concilierea dintre cele două forţe şi este adesea
strivit în încleştarea lor. Rezultatul este boala psihică, un compromis realizat de departe în favoarea
inconştientului.
În cazurile mai rare de conflict puternic între cele două forţe în care Ego-ul nu rezistă şi
cedează, nu se poate realiza refularea şi compromisul dintre Id şi Superego şi compromisul dintre cele
două dimensiuni ale personalităţii apare clar în comportament sub forma simptomului. Caracteristica
principală a simptomului este aceea că este un compromis ce se realizează fără participarea Ego-ului, a
conştiinţei, astfel încât nu numai că pacientul nu-şi poate explica de ce se comportă fără sens dar, mai
mult, deşi încearcă conştient să se opună simptomului, acesta nu poate fi controlat realizându-se în
ciuda eforturilor conştiente ale bolnavului.
Dacă Freud a privit simptomul ca fiind un vis visat în timpul zilei, putem spune că visul poate fi
considerat un simptom ce se manifestă în timpul nopţii. Prin acest joc de cuvinte încercăm să atragem
atenţia asupra faptului că Freud a considerat că atât visul cât şi simptomul au acelaşi mecanism de
declanşare şi aceeaşi funcţie, cea de protecţie. Simptomul protejează Ego-ul împotriva disoluţiei totale,
în timp ce visul protejează somnul, adică odihna aceleiaşi instanţe, Ego-ul. Somnul din timpul nopţii face
ca forţele Superego-ului să fie mai slabe decât în timpul zilei, ceea ce oferă dorinţelor interzise un
"spaţiu" mai larg de manifestare. Ca şi simptomul, visul poate fi cu greu explicat, deoarece ideile latente,
(dorinţele inconştiente), deşi se manifestă mai puternic noaptea, nu sunt lăsate să apară în formă nudă
ele fiind modificate până devin adesea de nerecunoscut de către cenzura impusă de normele morale
ale Superego-ului.
Am văzut deja că în concepţia lui Freud conflictul intrapsihic conduce în cazurile grave la
apariţia simptomelor care anunţă boala psihică. Deoarece simptomul este privit ca un compromis între
cele două componente puternice ale personalităţii, (Id-ul şi Superego-ul), Freud a considerat normal ca
acest compromis să fie considerat o stare de echilibru care satisface ambele instanţe aflate în conflict.
Pe de o parte Id-ul îşi satisface dorinţele interzise prin intermediul simptomului în timp ce pe de altă
parte Superego-ul este "mulţumit" că dorinţele Id-ului sunt împlinite într-o formă mascată mult mai
acceptabilă din punct de vedere social decât în cazul manifestării lor în formă brută. Ca exemplu putem
lua un caz relatat de Freud în care o femeie între două vârste a devenit fără motiv geloasă pe soţul ei,
(simptomul), pentru a ascunde o dorinţă inacceptabilă social, (se îndrăgostise de ginerele ei). Este
normal, considera Freud, ca în cazul în care cineva din exterior, (psihoterapeutul), tulbură acest
echilibru fragil aducând la cunoştinţa pacientului adevăratele cauze ale simptomelor lui să apară în mod
314
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
obligatoriu o înverşunată rezistenţă la interpretările propuse de psihoterapeut. Freud era convins că, pe
măsură ce rezistenţa pacientului creşte psihoterapeutul se apropie tot mai mult de adevăratele cauze
ale comportamentului aparent fără sens, ale simptomului.
ÎNTREBARE
Care este relația dintre procesul de refulare și apariția simptomului?
Anxietatea este starea care se instituie atunci când Ego-ul este depăşit de forţele ce-i sunt
superioare. Există o stare de anxietate normală care se manifestă din când în când şi la omul sănătos,
dar şi o anxietate patologică. Freud a vorbit şi de o anxietate de bază comună tuturor oamenilor
deoarece ea se instituie în urma procesului traumatizant al naşterii.
Tot în urma naşterii are loc şi prima fixaţie. Foarte plastic, Freud a explicat conceptul de fixaţie
comparând forţele psihicului uman cu o armată aflată în continuu efort de cucerire. Marşul acestor forţe
nu este unul triumfal astfel că în multe cazuri ele suferă severe înfrângeri. Şi la fel cum o armată care
cucereşte cu mari sacrificii un ţinut ostil care ameninţă mereu cu revolta este nevoită să lase în urmă un
număr important de soldaţi care să păzească acel ţinut, şi psihicul uman în cazul unui conflict care l-a
marcat puternic este nevoit să blocheze în acea zonă importante forţe apărând astfel o fixaţie. Forţele
care continuă marşul vor fi din ce mai slabe pe măsură ce numărul fixaţiilor se înmulţeşte. În cazul
persoanelor al cărui psihic este slab, vine o vreme când aceste forţe nu mai pot înainta şi în acest caz
apare fenomenul de regresie prin care forţele ce au suferit din nou un eşec major se retrag pe
"teritoriul" celei mai importante fixaţii. Un exemplu simplu de astfel de regresie apare, în acord cu Freud,
în cazul copiilor mici al căror sentiment de securitate este greu pus la încercare de presiunile externe.
Putem observa lesne, spune Freud, că mulţi copii dorm cu genunchii la gură. Această poziţie este
poziţia foetală şi semnifică faptul că acei copii tânjesc după siguranţa de care au beneficiat în pântecele
matern, siguranţă de care acum sunt lipsiţi.
Existenţa permanentului conflict dintre forţele psihice al căror armistiţiu produce în cazuri
normale acte ratate, (precum lapsusurile), sau vise, iar în cazuri grave degenerează în simptom l-a
determinat pe Freud să-şi mai numească propria teorie despre personalitate şi psihologie dinamică.
APLICAŢIE
În mod deliberat, concepte importante precum cel de cenzură, refulare, idei latente, idei manifeste şi
transfer afectiv au fost surprinse implicit şi nu explicit în textul cursului. Fie printr-o lectură atentă a
cursului, fie, (de preferat), pe baza lecturilor, încercaţi să explicaţi sensul acestor concepte.
315
CĂTĂLIN DÎRŢU
viselor. Această importanţă dată interpretării se sprijină pe credinţa lui Freud că prin aducerea
conflictului la cunoştinţa pacientului treptat boala se poate ameliora.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Conceptul de fixație se referă la incapacitatea unei persoane de a fi flexibilă, la dificultățile ei de
adaptare
a. Adevărat
b. Fals
2. Teoria lui Freud se înscrie în rândul teoriilor instinctualiste deoarece:
a. sursa de energie a personalității este de sorginte sexuală
b. principalele caracteristici ale personalității se conturează în primii ani și sunt determinate de
educația primită în familie
c. relațiile sociale au o importanță deosebită în direcționarea energiilor libidinale
d. determinanții evoluției personalității sunt de natură biologică
e. manifestările inconștientului depind de formarea primelor deprinderi de raționare
f. relevă existența unui conflict între Inconștient și Supraeu
3. Libidoul este energia cognitivă inconștientă care ne determină comportamentul
a. Adevărat
b. Fals
Referinţe bibliografice
Allport, G.W., 1991, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Funder, C. D., 1997, The personality puzzle, W.W. Northon & Company.
Pervin, L.A, 1996, The science of personality, John Wiley and Sons Inc., New York.
Ryckman, R.M., 1993, Theories of personality, Wadsworth Inc., California.
316