Bac Romana

Perspectiva narativă

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul diegetic,

viziunea lui asupra lumii.

În textul-fragmentar...scris de...perspectiva narativă este una ...(subiectivă/obiectivă), întrucât

narațiunea este...(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la persoana...(I/III-exemple de verbe și
de pronume), așa cum reiese din indicii morfologici... . Datorită perspectivei narative obiective,
naratorul, prin omnisciență, are acces la toate straturile universului narativ, atât la gândurile și la
ideile personajelor. Naratorul prezintă...(Se va prezenta ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)

Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai mult decât
personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în textul...naratorul este unul
omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și viziune ,,din spate’’.

Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și personaj și se
concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea prezentată cititorului se
înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul...naratorul este subiectiv și uniscient, textul
având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia...scrisă de...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente de...în legătură
cu/generate de...Tema poeziei este...(natura/iubirea împlinită/neîmplinită, timpul, trecutul, trecerea
timpului, creația, condiția artistului etc.) așa cum reiese din prezența motivelor.../elementelor din
câmpul lexical al...

Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-exemple)/adresat
(dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv (dacă nu apar mărcile
anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând...Sentimentele care se degajă din text sunt de...
(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație, revoltă, neliniște, detașare
etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului, romanticului, îndrăgostitului,
observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .

Relația dintre ideea... se găsește într-o strânsă concordanță cu textul, care este dominat de
expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a imaginilor artistice. Astfel,
prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se sugerează/se face trimitere la/este
conturată...(fiecare figură de stil trebuie comentată). De asemenea, imaginile artistice:
auditive.../vizuale...indică/semnifică/exprimă...

Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima încărcătură
afectivă/... .

Rolul notațiilor autorului

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice sau
didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului,
făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată
reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre
decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului.

În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind
decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-
exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la
manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala,
oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea
vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.

Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor notații
pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura
propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Arta poetică

Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume și
viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea artei sale, într-un limbaj
care îl particularizează.

Textul citat...(titlul textului), scris de...(numele autorului) este o artă poetică, o creație lirică în care
autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în societate, întreg discursul liric
focalizându-se pe tema...(condiției artistului într-o societate meschină, superficială, incapabilă să-l
înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului de geniu/iubirii/destinului etc.)

Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață. Demersul poetic are
ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului redat(ă) la nivel artistic prin
intermediul unei/unui...(figură de stil)...care...(rolul figurii de stil selectate).

Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei imaginații și a
sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a impresiona, de a sensibiliza și de a educa
cititorul, aspecte ilustrate în versurile.../prin intermediul...(figură de stil)...care este rolul acesteia....

De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de patriotism, de a insufla
respect față de valorile reale și față de măreția trecutului istoric național, de a convinge că libertatea
și unirea ar trebui să definească orice națiune.

Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea evoluției

spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem esențial pentru întregul program
estetico-literar al autorului, care transferă cititorului concepția creatorului despre rolul său și al artei
sale în societate...Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi, care poate valorifica informațiile
transmise în mod expresiv.

Versurile suprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei sale să se realizeze
la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.

Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de persoana I....eul liric
exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă, neomodernistă,
postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția despre lume și viață,
despre rolul artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui limbaj expresiv, care-l
particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl sensibilizeze, să îl educe și să îl
determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația și cu sine.

Caracterizarea de personaj

X este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, deoarece participă activ la

toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.

Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar faptele, gesturile,
limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.

Încă din incipitul textului X (se precizează numele personajului) este caracterizat direct de către
narator, modalitate prin care se oferă informații legate de statutul social și originea sa...

Caracterizat de celelalte personaje...X apare...(se precizează o trăsătură dominantă). Portretul moral

este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său de a vorbi sunt dovada unui
model/ sau nu...(alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter sunt completate de atitudinea
pe care o adoptă cu celelalte personaje...Caracterizarea prin nume constituie o altă metodă
indirectă...(menționarea autocaracterizării dacă apare).

În concluzie, protagonistul operei literare.../fragmentul operei literare...de...reprezintă prototipul

omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat...care știe să se impună în fața celorlalți,
oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de urmat.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:

-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric, care îşi
face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a- exemple).
Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu monologul liric,
confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de stil).

-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)

-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare scenică;
textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior (care?).
Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este dialogul dramatic.
Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)

Încadrare în curentul literar

Romantismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea imposibilă istoria.)
O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa antitezei (ex.
+comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine şi o formă de
evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are atracţie către
straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (ex.) De asemenea, se
manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge imitarea modelelor antice apreciate
de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola
(ex+ comentare).

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă
de...care se află în deplin acord cu elementele...

Simbolismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile oraşe-,

singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea materiei, declinul). O
primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie simbolul ...,care devine
laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum: spleenul, nevroza,
angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare: toamna, ploaia, odaia,
parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul
se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale
insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate,
pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă
de...care se află în deplin acord cu stările interioare..

Realismul

Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale unui
mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau involuţia
personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate, care se
manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente, nararea faptelor
făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul este neimplicat,
impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă a aspectelor de
viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?) Stilul operei este sobru,
impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în
ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără
idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x,
este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

Modernismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta poetică).

Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea principiului unor
trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din utilizarea unor metafore
surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul liber care?), tehnica
ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă intelectualizarea emoţiei
(ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.

N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al dramei
de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei psihologice, pe
interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de numeroase
probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect liber, tehnica
fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi complexitatea
personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva narativă este subiectivă,
cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă cronologia faptelor, dispare
limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.

Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada modernismului.

Tradiţionalismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul, lumea rurală).
Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie întoarcerea în timp
prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor (care?). De asemenea,
se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/ promovează lumea satului,
prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor străvechi. Nu în ultimul rând,
poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+ comentarea lor), care pun în evidenţă
exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca modalitate de

cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim argument care justifică
încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un univers poetic original, cu
un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de metafore (care sunt +
commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea structurii astrofice, a
măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a ingambamentului (ex.)

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.

Postmodernismul sau Generaţia ’80

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim argument care

justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea narativităţii asupra poeziei, mai
ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe (ex.). Totodată, se
apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de intertextualitate (ex.) Nu în
ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând prozaismul, refuzul stilului înalt,
ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.

Pasoptismul

Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum (istoria,
natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o serie de
motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).

Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul indicativ,
precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și sigură, nu doar
realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un caracter
obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă certitudinea
locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează distincţia dintre real
şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.

Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul imperativ,
precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate exprima: un ordin, un
îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea realizează o comunicare
directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica. În textul dramatic
fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin semnale verbale şi paraverbale
(intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de adjective în cazul vocativ, devine o
formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X, acestea marchează discursul dialogic sau
monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.

Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul conjunctiv,
precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări sufleteşti sau
atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric, marchează un plan al
imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul condiţional-
optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă ori o acţiune
care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii interogative sau
exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul liric, exprimă o
situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

Modul infinitiv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc funcția stilistică
de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o acţiune în
desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare onomatopeică a
verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în care se
desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra unei stări,
iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.

Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a accentua o
acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor metafore sau
epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot exprima o acţiune
finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe.

Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima acțiunea,
procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al substantivului, (ex.)
ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind un indice textual al stilului
oficial.

Timpurile verbale

Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este naraţiune,
de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de a conferi un
relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii
receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?); Dacă este text
liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)

Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a înfățișa o
succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea și
permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al
istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în
opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.

Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o acţiune
trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de mare
concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a
evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o
anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe la
imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt
prezentate într-o succesiune alertă.

Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o acţiune
trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o durată trecută,
închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor
evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită notă de
subiectivitate.

Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi alerga)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă de tipul
visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o perspectivă
vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea profetică. De
asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi lărgeşte orizontul în
plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.) reprezintă marcă a oralităţii şi a
stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a unei dorinţe (care?)