Sunteți pe pagina 1din 505

Cap.1 Noţiuni întroductive

1.1 Obiectivele cursului

1.1 Obiectivele cursului

Electronica este un domeniu tehnico-ştiinţific, care are ca obiecte de studiu:

fenomenele fizice în dispozitivele semiconductoare şi alte dispozitive electronice,

elaborarea unor dispozitive de performanţă sau cusemiconductoare şi alte dispozitive electronice, destinaţii speciale, caracteristicile electrice şi

destinaţii speciale, caracteristicile electrice şi parametrii acestor dispozitive,

electrice şi parametrii acestor dispozitive, elaborarea circuitelor electronice cu diverse destinaţii
electrice şi parametrii acestor dispozitive, elaborarea circuitelor electronice cu diverse destinaţii
electrice şi parametrii acestor dispozitive, elaborarea circuitelor electronice cu diverse destinaţii

elaborarea circuitelor electronice cu diverse destinaţii

şi aplicaţii.

Primele două obiecte constituie baza electronicii fizice, iar altele două – a electronicii tehnice. Din electronica tehnică fac parte:

electronicii tehnice . Din electronica tehnică fac parte: radioelectronica stă la baza radiotelecomunicaţiilor,

radioelectronica stă la baza radiotelecomunicaţiilor,

televiziunii, radiolocaţiei, radioastronomiei, etc.;

electronica industrială asigură diverse ramuri ale industriei cu aparate electronice, sisteme de măsură, sisteme de comandă, convertoare asigură diverse ramuri ale industriei cu aparate electronice, sisteme de măsură, sisteme de comandă, convertoare de putere (electronica de putere), echipament tehnologic etc.;

putere (electronica de putere), echipament tehnologic etc.; bioelectronica furnizează echipament electronic pentru

bioelectronica furnizează echipament electronic pentru

cercetări în domeniul biologiei şi, în deosebi, pentru medicină (electronica medicinală).

în deosebi, pentru medicină (electronica medicinală). există şi alte domenii ale electronicii tehnice cum ar

există şi alte domenii ale electronicii tehnice cum ar fi

electronica pentru cercetări ştiinţifice etc.

Diverse domenii ale electronicii tehnice au o bază comună aplicarea dispozitivelor semiconductoare

pentru elaborarea circuitelor electronice (amplificatoare, oscilatoare, generatoare, convertoare statice, circuite

digitale etc.).

Aceste circuite formează baza diferitelor sisteme electronice sofisticate ca sisteme de comandă automată sisteme de măsură şi achiziţii de date, sisteme cu microprocesoare etc.

În electronica industrială deosebim câteva direcţii

ca:

electronica informaţională, care stă la baza

sistemelor informaţionale (dispozitive de transmitere,

recepţie, prelucrare şi păstrare a informaţiei, reţele de

calculatoare), sistemelor de măsură şi a celor de automatizare (de exemplu automatizarea şi monitorizarea proceselor tehnologice).

electronica de putere are ca obiective convertoarele

statice de putere şi dispozitive semiconductoare pentru

aceste aplicaţii.

electronica tehnologică, care cuprinde domeniile de

elaborare şi exploatare a aparatelor şi echipamentelor

electronice utilizate pentru diverse tehnologii de

prelucrare a materialelor (spre exemplu, cu fluxuri de electroni sau ioni, lasere, ultrasunet etc.).

Scopurile ciclului prezent sunt:

caracteristicilor şi parametrilor şi modului de exploatare a dispozitivelor semiconductoare;

analiza principiilor de elaborare, funcţionare şi

utilizare a circuitelor electronice analogice (amplificatoare electronice, reacţii în amplificatoare, oscilatoare etc.).

studiul structurii, principiului de

funcţionare,

1.2 Elemente de circuit (reale şi ideale)

Elementul de circuit ideal este un model care descrie

un sistem fizic ce schimbă energie şi informaţie cu restul lumii

(reprezentat de circuitul exterior lui) numai prin curenţii şi tensiunile de la bornele sale. Legăturile între aceste elemente de circuit se realizează prin conductoare ideale.

Firul conductor ce leagă două elemente de circuit este modelat cu un conductor ideal, fără rezistenţă, şi desenat pe

scheme ca o linie continuă. /Corespondentul său fizic are, însă,

întodeauna o rezistenţă electrică diferită de zero, prezintă acumulări de sarcini electrice care, prin cîmpul electrostatic creat,

interacţionează cu celelalte conductoare din apropiere, şi, în plus,

prin cîmpul magnetic creat, interacţionează cu ceilalţi curenţi electrici din circuit/.

Cînd mărimea acestor efecte contează, nu

renunţăm la modelul conductorului ideal ci adăugăm în circuit modelele unor alte elemente de circuit, modele la fel de ideale: de exemplu, interacţiunea unui conductor cu un alt conductor învecinat, prin cîmp electrostatic, este

modelată prin adăugarea unui condensator ideal, al rui

cîmp electric nu se extinde în afara armăturilor.

Regula jocului este simplă: utilizând elemente de circuit ideale modelăm elemente şi interacţiuni reale. Nu trebuie să uităm, însă, că simbolurile pe care le vedem pe

scheme reprezintă modele idealizate, chiar dacă poartă

aceleaşi nume cu dispozitivele fizice reale, şi că legile pe

care le vom formula se referă la aceste modele.

Schemele circuitelor cu care vom lucra trebuie desenate în aşa fel încât să faciliteze înţelegerea

funcţionării, să conţină suficiente informaţii pentru

construirea circuitelor şi, de asemenea, ajute la depanarea acestora; o schemă desenată prost sau căreia îi lipsesc informaţii importante produce numai confuzii.

Singurul mod în care puteţi învăţa sa desenaţi bine

scheme electronice este chiar desenarea acestora, cu mâna liberă, eventual pe hârtie cu caroiaj orizontal şi vertical.

Utilizaţi numai creionul şi pregătiţi-guma, nici cei cu multă experienţă nu pot desena întodeauna o schemă "bună" din prima încercare. Mult mai mult decât din seturi de reguli complicat

formulate puteţi învăţa prin desenarea pe caiet a

schemelor circuitelor.

Completaţi-le întodeauna cu informaţii care vă ajută la înţelegerea funcţionării, cum sunt sensurile curenţilor

şi polarităţile tensiunilor pe ramurile importante, precum

şi cele legate de desfăşurarea concretă a experimentului:

tipul aparatelor de măsură folosite, polaritatea legării lor în circuit, scala pe care au fost utilizate şi rezistenţele lor interne.

Principii, reguli şi trucuri care vă ajută să

desenaţi corect o schemă electronică:

1. Schemele

nu

trebuie

conţină

ambiguităţi;

simbolurile componentelor, valorile parametrilor lor

(inclusiv unităţile de măsură), polarităţile, etc, trebuie

fie trecute cu claritate pentru evitarea confuziilor.

2. O schemă bună sugerează limpede funcţionarea circuitului; din acest motiv desenaţi distinct regiunile cu funcţionare diferită, fără să va temeţi că lăsaţi zone

libere. Pentru multe tipuri de circuite există moduri

convenţionale de a le desena, care permit recunoaşterea lor imediată; le puteţi învăţa numai desenîndu-le aşa cum le găsiţi în manuale.

Principii, reguli şi trucuri care vă ajută să

desenaţi corect o schemă electronică:

3. Interconectarea conductoarelor este bine fie figurată prin

cercuri pline, ca în Fig. 1.1. a).

Uneori vom uita şi noi acest lucru pentru respectarea altor reguli elimină pericolul confuziilor. 4. Deşi mulţi consideră aceasta

demodat, noi vă sfătuim să

desenaţi două conductoare care se intersectează fără conexiune cu un mic semicerc, ca în desenul b al figurii; fiţi pregătiţi, totuşi, s găsiţi

în scheme această situaţie

reprezentată ca în desenul c).

al figurii; fiţi pregătiţi, totuşi, s găsiţi în scheme această situaţie reprezentată ca în desenul c).
al figurii; fiţi pregătiţi, totuşi, s găsiţi în scheme această situaţie reprezentată ca în desenul c).

Principii, reguli şi trucuri care vă ajută să

desenaţi corect o schemă electronică:

5. Pentru a evita orice posibilitate de confuzie nu desenaţi niciodată

patru conductoare conectate într-

un singur punct, ca în Fig. 1.1 d) ci folosiţi reprezentarea din desenul e) al figurii.

6. Încercaţi, pe cît posibil, aliniaţi

orizontal şi vertical componentele,

astfel încît conductoarele de legătură să fie şi ele orizontale sau verticale.

şi vertical componentele, astfel încît conductoarele de legătură să fie şi ele orizontale sau verticale.

Principii, reguli şi trucuri care vă ajută să

desenaţi corect o schemă electronică:

7.

Puneţi linia de alimentare cu tensiune pozitivă în partea superioară a desenului şi cea negativă în

partea inferioară, astfel încît curenţii să curgă (pe

desen) de sus în jos.

8. Circuitele prelucrează semnale; în general, acestea trebuie să "meargă" de la stînga la dreapta, intrarea fiind în stînga iar ieşirea în partea dreaptă a schemei.

9. Dacă schema se complică, nu insistaţi să strîngeţi

toate firele care merg la masă într-un singur punct ci utilizaţi local simbolul de masă; acelaşi lucru este

valabil şi pentru firele care merg la alimentare, pentru

care puteţi scrie, pur şi simplu, valoarea tensiunii de

alimentare (faţă de masă).

simbolul de masă

pentru care puteţi scrie, pur şi simplu, valoarea tensiunii de alimentare (faţă de masă) . simbolul

1.3 Intensitatea curentului

Intensitatea curentului electric într-un punct al unui conductor (mai corect ar fi într-o secţiune a sa, dar noi vom neglija grosimea sa fizică) este, prin definiţie "debitul" de sarcină electrică transportată prin acel punct

I(t)=dq/dt

Unitatea de măsură este amperul, care corespunde

sarcini

elementare) în timp de o secundă. Cum transportul poate avea loc în oricare dintre

trecerii unui coulomb (aproximativ 6x10

18

cele două sensuri, este obligatoriu atribuim acestei

mărimi un sens.

M al conductorului

intensitatea este de 3 A este o informaţie utilă, dar cu

A

spune

prin

punctul

a

siguranţă

incompletă.

Pentru

simplifica

exprimarea,

vom spune adesea "un curent de 2 A" în loc de un "curent

cu intensitatea de 2 A“.

de

curent continuu, adică toate intensităţile şi potenţialele din circuit au încetat să mai

avem

presupunem,

un

stabilit

regim

depindă de timp. Aceasta

înseamnă şi că sarcina

a

electrică

totală

conductorului dintre punctele

a),

trebuie să rămînă constantă. Cum ea nu poate fi creată sau distrusă "debitul" de sarcină care intră prin

pe

M

şi

N

de

Fig.

1.2

punctul M trebuie fie exact

egal cu debitul de sarcină care iese prin punctuil N

I M =I N

şi N de Fig. 1.2 punctul M trebuie să fie exact egal cu debitul de sarcină

Electronica operează însă, cel mai adesea, cu tensiuni şi curenţi variabili în timp. Revenind la situaţia simplă din Fig. 1.2 a) putem spune acum la orice moment de timp avem egalitatea I M (t)=I N (t) ? Numai dacă o perturbaţie

în distribuţia de sarcină de pe întregul circuit se deplasează instantaneu. O asemenea perturbaţie se deplasează, însă,

cu viteză finită, aproape egală cu

viteza luminii în mediul respectiv. Ajungem, astfel, la concluzia putem considera intensităţile egale

cu viteza luminii în mediul respectiv. Ajungem, astfel, la concluzia că putem considera intensităţile egale

Ajungem, astfel, la concluzia putem considera intensităţile egale

I M (t)=I N (t)

numai dacă privim fenomenele la o scară de timp mult mai

este distanţa între punctele M şi

N iar c viteza luminii în mediul respetiv. Pentru semnale sinusoidale, condiţia anterioară conduce la

mare decît d MN /c, unde

d MN

d MN <<cT=λ

1.3

adică dimensiunile circuitului trebuie fie mult mai mici decît lungimea de undă.

obişnuite, aceasta

înseamnă frecvenţe pînă în domeniul sutelor de MHz (pînă

în domeniul undele radio ultrascurte şi a emiţătoarelor de

televiziune). Peste aceste frecvenţe, modelarea circuitelor se face complet diferit, cu parametri distribuiţi, ecuaţiile care le descriu fiind cu derivate parţiale. Aşa este cazul cablului pe care primiţi semnalul de televiziune CATV (CAble

TeleVision): lungimea de undă este de ordinul a cîtiva metri şi, la un moment dat curenţii prin firul central arată ca în Fig. 1.3. Noi nu vom aborda acest domeniu, aşa că relaţia

Pentru circuite

de

dimensiuni

(1.3) va fi întodeauna respectată.

Noi nu vom aborda acest domeniu, aşa că relaţia Pentru circuite de dimensiuni (1.3) va fi

Dacă

relaţiile

(1.2-1.3)

cum

sunt

fi

îndeplinite,

aşa

va

întodeauna cazul în circuitele cu care vom lucra, la punctul de conexiune a mai multor

conductoare, numit nod, suma

intensităţilor curenţilor care intră este egală cu suma intensităţilor curenţilor care ies din nodul respectiv (Fig. 1.4).

curenţilor care ies din nodul respectiv (Fig. 1.4). De multe ori este comod să tratăm identic

De multe ori este comod să tratăm identic aceste

intensităţi, acordîndu-le semne algebrice, după o

anumită convenţie, de exemplu considerînd pozitivi curenţii care intră şi negativi pe cei care ies. In acest mod, proprietatea anterioară se scrie

pozitivi curenţii care intră şi negativi pe cei care ies. In acest mod, proprietatea anterioară se

1.5

sumarea efectuîndu -se peste toţi curenţii care ajung Ia nodul respectiv . Relaţia anterioară este

sumarea efectuîndu-se peste toţi curenţii care ajung Ia nodul respectiv.

Relaţia anterioară este esenţială în circuitele

electronice şi este cunoscută sub numele de legea (sau

teorema) I a lui Kirchhoff sau legea curenţilor. Deşi acum intensitatea este reprezentată printr-un număr pozitiv sau

negativ, nu trebuie să uităm că, în spatele acestei

convenţii, curentul are un sens, intrând sau ieşind din nodul respectiv.

Ori de cîte ori analizăm un circuit este mult mai bine să figurăm printr-o săgeată sensul curentului decît

spunem "intensitatea este negativă", deoarece

caracterul negativ i-a fost acordat de convenţia noastră,

care putea, la fel de bine, sa fie aleasa exact pe dos.

1.4 Tensiunea electrică

Intre bornele elementelor de circuit parcurse de curent electric există tensiuni electrice, ele neavând acelaşi potenţial. Cum la efectuarea diferenţei de potenţial ordinea este esenţială, va trebui spunem întodeauna ce înţelegem prin tensiunea U între punctele A şi B, diferenţa V A -V B sau diferenţa V B -V A .

prin tensiunea U între punctele A şi B , diferenţa V A -V B sau diferenţa

Există mai multe variante de a

reprezenta pe desen convenţia pe

care am ales-o; nouă ni se pare cea mai simplă şi sigură este trecerea semnelor + şi - la capetele unui arc de cerc, desenat între

punctele respective, ca în Fig. 1.5.

Aceste semne ne spun modul în care efectuăm diferenţa între potenţiale şi nu faptul că potenţialele respective sunt ele însele pozitive

sau negative.

diferenţa între potenţiale şi nu faptul că potenţialele respective sunt ele însele pozitive sau negative.

In electronică, regula generală

măsurarea

potenţialelor

nodurilor faţă de un nod anumit,

numit masă şi să se lucreze, pe cât

posibil numai cu potenţialele nodurilor. Raţiunea este simplă: este

mult mai uşor să vorbeşti despre

altitudinea faţă de nivelul mării a fiecăruia dintre cinci oraşe decît despre cele 10 diferenţe de nivel dintre aceste oraşe; oricînd o anumită diferenţă poate fi calculată rapid din altitudinile celor două oraşe.

masă simbolul din Fig. 1.5 şi, uneori,

prescurtarea GND, ca în limba

Vom utiliza pentru nodul de

este

engleză (de la ground).

din Fig. 1.5 şi, uneori, prescurtarea GND, ca în limba Vom utiliza pentru nodul de este

Astfel, ori de câte ori veţi întâlni potenţiale (sau tensiuni) care au un singur indice inferior (V A ) este vorba despre potenţialul nodului respectiv (tensiunea sa măsurată faţă de masă). Când va trebui vorbim

despre tensiunea între două puncte

oarecare, vom utiliza doi indici inferiori, care se referă la nodurile respective (V AB ), sau vom trece ca indice inferior elementul de circuit la

bornele căruia măsurăm tensiunea

(U R1 ).

A B ), sau vom trece ca indice inferior elementul de circuit la bornele căruia măsurăm

Tensiunea

electrică

se

măsoară

în

volţi;

prescurtarea acestei unităţi de măsură, V, poate

producă confuzii, deoarece şi potenţialele se notează, de

regulă tot cu litera V. Pentru evitarea confuziilor, este bine sa se respecte regula încetăţenita in literatura ştiinţifica şi anume ca variabilele corespunzătoare mărimilor fizice sa tie notate

cu utere italice (cursive). Astfel, 3V înseamnă trei volţi, pe

cînd 3V este produsul dintre constanta trei şi potenţialul notat cu litera V.

În fenomenele întâlnite în natură şi tehnică, atît

curentul cît şi tensiunea pot avea valori pe o gamă foarte largă. Diagrama prezentată în Fig. 1.5 b) se referă la cîteva fenomene mai cunoscute;

pe o gamă foarte largă . Diagrama prezentată în Fig. 1.5 b) se referă la cîteva
Faptul că pentru supraconductori tensiunile sunt mult mai mici decât cele figurate iar pentru acceleratoarele

Faptul pentru supraconductori tensiunile sunt mult mai mici decât cele figurate iar pentru acceleratoarele de

particule ele sunt mult mai mari a fost reprezentat pe

diagramă prin săgeţi. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul "loviturilor" de trăznet, pentru care şi tensiunea şi curentul pot fi mai mari decât valorile reprezentate pe diagramă.

Tensiunea electrică între două puncte se defineşte prin lucrul mecanic efectuat de câmpul

electrostatic la deplasarea unei sarcini de valoare

unitară. Aceasta înseamnă că, fiind parcurs de un curent electric, un element de circuit transferă

sarcinilor energie (este un generator electric) sau

primeşte de la acestea energie (este un consumator electric).

Consumatoarele sunt numite elemente

pasive, pe cînd generatoarele sunt elemente active.

Când curentul electric intră în elementul de circuit pe la borna de potenţial ridicat (la borna pozitivă vom

spune, adesea, prin abuz de limbaj), sarcinile electrice

sunt accelerate de cîmpul electrostatic şi "frînate" prin interacţia cu structura internă a elementului de circuit. In acest caz, elementul de circuit este un consumator de energie electrică, aşa cum este cazul porţiunilor BC şi DE

din Fig. 1.6.

de circuit este un consumator de energie electrică, aşa cum este cazul porţiunilor BC şi DE
de circuit este un consumator de energie electrică, aşa cum este cazul porţiunilor BC şi DE
de circuit este un consumator de energie electrică, aşa cum este cazul porţiunilor BC şi DE
Într -un consumator de energie electrică, curentul curge de la borna cu potenţial ridicat la
Într -un consumator de energie electrică, curentul curge de la borna cu potenţial ridicat la

Într-un consumator de energie electrică, curentul

curge de la borna cu potenţial ridicat la borna cu potenţial coborît

Pe de altă parte, există elemente de circuit care furnizează energie electrică, fie primind-o din exterior sub

o altă formă (lumină în cazul fotoelementelor, mecanică în

cazul generatoarelor hidrocentralelor, etc), fie având-o stocată sub o formă diferită (chimică în cazul elementelor galvanice). După cum se poate observa în Fig. 1.6,

Într-un

la

generator

borna

cu

curge

potenţial ridicat.

de

de

energie

electrică,

la

potenţial

coborât

curentul

cu

borna

Enunţurile anterioare, sintetizare în Fig. 1.7, pot fi memorate uşor prin analogie cu mişcarea unor corpuri în câmp gravitaţional:

generatorul le transportă de la înălţime mică la înălţime mare, iar ele coboară,

transferând energia, prin

frecare, corpurilor cu care

vin în contact.

la înălţime mare, iar ele coboară, transferând energia, prin frecare, corpurilor cu care vin în contact.

După cum vă amintiţi, introducerea potenţialului electrostatic a fost posibilă deoarece într-un astfel de

cîmp lucrul mecanic efectuat de cîmp nu depindea de

drum. Aceasta afirmaţie este echivalentă cu aceea pe orice contur închis lucrul mecanic este nul. In circuitele

electrice, orice contur închis înseamnă "orice ochi (buclă) a circuitului"; cum lucrul mecanic este proporţional cu

tensiunea electrică

rezultă imediat că

proporţional cu tensiunea electrică rezultă imediat că pe orice ochi al circuitului, suma algebrică a

pe orice ochi al circuitului, suma algebrică a variaţiilor de potenţial este nulă

al circuitului, suma algebrică a variaţiilor de potenţial este nulă aşa cum se poate vedea în

aşa cum se poate vedea în Fig. 1.8.

Aceasta implică parcurgerea ochiului într -un sens oarecare şi considerarea ca pozitive a variaţiilor care
Aceasta implică parcurgerea ochiului într -un sens oarecare şi considerarea ca pozitive a variaţiilor care

Aceasta implică parcurgerea ochiului într-un sens

oarecare şi considerarea ca pozitive a variaţiilor care duc la creşterea potenţialului şi negative a celor care coboară potenţialul. Relaţia anterioară este cunoscută ca a doua lege a lui Kirchhoff sau legea tensiunilor.

Astfel, pe circuitul din Fig. 1.6, parcurgînd circuitul în sensul ABCDEFA avem

-2-3+5= 0

iar parcurgîndu-1 în sens invers, AFEDCBA ajungem la relaţia echivalentă

-5+3+2= 0

sensul ABCDEFA avem -2-3+5= 0 iar parcurgîndu -1 în sens invers, AFEDCBA ajungem la relaţia echivalentă

1.5 Legea lui Ohm: rezistoare

Un element de circuit cu două borne de acces se numeşte dipol.

Conform cu cele discutate anterior,

intensităţile la cele două borne

trebuie fie egale (Fig.1.9). In plus, mai avem pentru descrierea stării sale electrice tensiunea la bornele

sale. Vom adopta o convenţie care

este naturală pentru dipolii consumatori de energie: curentul intră în dipol pe la borna cu potenţial ridicat.

Cu acestea, comportarea

dipolului în regim de curent continuu este complet descrisă de relaţia funcţională I = f(U), numită caracteristică statică a dipolului.

este complet descrisă de relaţia funcţională I = f(U ), numită caracteristică statică a dipolului .
este complet descrisă de relaţia funcţională I = f(U ), numită caracteristică statică a dipolului .

Pentru conductoarele reale confecţionate din metale

sau multe alte tipuri de materiale, relaţia funcţională

este una de proporţionalitate

relaţia funcţională este una de proporţionalitate 1.8 cunoscută ca legea lui Ohm . Constanta R

1.8

cunoscută ca legea lui Ohm. Constanta R caracterizează conductorul respectiv şi poartă numele de rezistenţă

electrică.

Deşi multe materiale o respectă, relaţia de mai sus nu este altceva decît o relaţie de material. Nu toţi dipolii respectă, deci, legea lui Ohm, "dacă legea lui Ohm ar fi general valabilă, electronica n-ar mai exista"1.

Elementele de circuit care respectă legea lui Ohm

cu destulă acurateţe sunt numite rezistoare şi sunt utilizate pe scară largă în circuitele electronice.

Rezistorul ideal respectă cu exactitate legea lui Ohm. Simbolurile recomandate pentru el sunt cele din Fig.

1.10 a).

Rezistorul ideal respectă cu exactitate legea lui Ohm. Simbolurile recomandate pentru el sunt cele din Fig.

Caracteristica sa statică este o linie dreaptă (desenul b al

figurii) şi, din acest motiv, el este

un dispozitiv de circuit liniar. Dacă în relaţia (1.8) schimbaţi simultan semnele intensităţii şi tensiunii, relaţia continuă să

rămînă valabilă.

Aceasta înseamnă că, de fapt, puteţi inversa rezistorul la borne fără ca restul circuitului sesizeze modificarea: rezistorul

este un dispozitiv simetric.

rezistorul la borne fără ca restul circuitului să sesizeze modificarea: rezistorul este un dispozitiv simetric .

In aplicarea legii lui Ohm trebuie să acordaţi întodeauna atenţie convenţiei de sensuri:

dacă aţi stabilit sensul

curentului, atunci relaţia trebuie

scrisă

aşa cum este exemplificat în desenele c) şi d) ale figurii

sensul curentului, atunci relaţia trebuie scrisă aşa cum este exemplificat în desenele c) şi d) ale
sensul curentului, atunci relaţia trebuie scrisă aşa cum este exemplificat în desenele c) şi d) ale

Chiar atunci cînd sunt

fabricate în condiţii foarte bine controlate, rezistoarele au valoarea împrăştiată statistic; astfel producătorii de dispozitive electronice oferă rezistoare în mai multe game de

toleranţă.

Cele mai puţin precise au o toleranţă de +/- 20 % în jurul valorii nominale (valoarea marcată pe rezistor). Cu această toleranţă, valorile nominale standardizate pentru

o decadă de valori sunt cele din seria

E6, prezentată în Fig. 1.10 e).

Se observă că aceste valori sunt aproximativ echidistante pe scara logaritmică; cu linie subţire au fot trasate intervalele de toleranţă pentru fiecare din valori. Pentru celelalte decade, valorile nominale se înmulţesc cu puteri ale lui 10, ca de exemplu 33 Ω,

330 Ω, 3.3 kΩ,

etc.

decade, valorile nominale se înmulţesc cu puteri ale lui 10, ca de exemplu 33 Ω ,

10. AMPLIFICATOARE SELECTIVE

Amplificatoarele selective au banda de trecere foarte îngustă şi sunt folosite pentru a evidenţia semnalul util, prin suprimarea celorlalte armonici suplimentare , (pentru amplificarea semnalelor de o anumită frecvenţă

f ) la recepţia radio şi TV, în echipamentele de măsurări

şi automatizări .

0

Pentru îngustarea benzii de trecere şi formarea amplificatoarelor selective este folosit unul din două principii :

1. În calitate de sarcină a amplificatorului este

conectat un circuit oscilant (vezi fig. 10. 1. ) .

principii : 1. În calitate de sarcină a amplificatorului este conectat un circuit oscilant (vezi fig.

2. În bucla de reacţie este folosit un filtru de bandă

(vezi fig. 3. 2. ) .

2. În bucla de reacţie este folosit un filtru de bandă (vezi fig. 3. 2. )
2. În bucla de reacţie este folosit un filtru de bandă (vezi fig. 3. 2. )

Amplificatoarele selective de tipul I se mai numesc amplificatoare de rezonanţă şi au conectate în circuitul colectorului un circuit oscilant LC (vezi fig. 10. 3) . Caracteristica amplitudine - frecvenţă va avea

aceeaşi formă ca şi dependenţa impedanţei circuitului

oscilant de frecvenţă .

- frecvenţă va avea aceeaşi formă ca şi dependenţa impedanţei circuitului oscilant de frecvenţă .

Pentru a îmbunătăţi parametrii (factorul de calitate

Q) inductanţa L este conectată în circuitul colectorului

parţial (prin priză) (vezi fig. 10. 4) . Pentru a evita şuntarea circuitului oscilant prin sarcina cu rezistenţă mică, semnalul este cules prin condensatorul de cuplaj de pe o porţiune a inductanţei

vezi fig. 10. 4. a. ) sau este cules prin intermediul unei

inductanţe mutuale (vezi fig. 10. 4. b. ) .

a inductanţei vezi fig. 10. 4. a. ) sau este cules prin intermediul unei inductanţe mutuale

Deoarece la joase frecvenţe (f< 50 kHz) cresc

valorile necesare ale inductanţelor şi capacităţilor, cresc gabaritele elementelor folosite. În acelaşi timp creşte şi

rezistenţa bobinei, deci scade factorul ei de calitate .

Din aceste considerente în amplificatoarele selective de tipul II în bucla de reacţie sunt folosite filtre RC de bandă: reţeaua Wien şi reţeaua dublu T (vezi fig. 8. 11 şi 2. 12) .

de reacţie sunt folosite filtre RC de bandă : reţeaua Wien şi reţeaua dublu T (vezi
de reacţie sunt folosite filtre RC de bandă : reţeaua Wien şi reţeaua dublu T (vezi

Mai frecvent este folosită reţeaua dublu T (vezi

fig. 10. 5), deoarece putem căpăta la frecvenţa de

cuazirezonanţă f 0 un factor de transfer al buclei de reacţie aproape de zero .

χ

0

0

La această frecvenţă reacţia este nulă şi factorul de

f

0

apare reacţia negativă, care

amplificare al amplificatorului capătă valoarea maximală .

La frecvenţe deferite de

aduce la micşorarea factorului de amplificare .

capătă valoarea maximală . La frecvenţe deferite de aduce la micşorarea factorului de amplificare .

11. AMPLIFICATOARE DE PUTERE 11.1 Noţiuni generale

Amplificatoarele de putere sunt etaje de ieşire (finale) ale amplificatoarelor cu multe etaje, care servesc pentru dezvoltarea pe sarcină a puterii maximale.

Dificultăţile esenţiale legate de amplificatoare de putere sunt:

1.sarcina are de regulă rezistenţă mică şi, prin

urmare, impedanţa de ieşire a amplificatorului de putere

trebuie fie mică;

ales urmărind acelaşi

scop şi mai frecvent este efectuat prin transformator;

2.cuplajul

sarcinii

trebuie

3.deoarece puterea necesară pe sarcină este mare,

este importantă alegerea tranzistorului după mărimea

puterii maxime a colectorului PCM.

Parametrii principali, prin care sunt caracterizate

;

amplificatoarele de putere sunt:

puterea de ieşire P

randamentul η;

factorul de amplificare a puterii K p ;

factorul distorsiunilor neliniare v ;

ieş

factorul de utilizare a tranzistorului în tensiune ξ.

Parametrii amplificatoarelor de putere depind de clasa de funcţionare a etajului de ieşire: A, B, C sau clasa intermediară AB. Cu toate schemele amplificatoarelor de putere în varianta clasică includ transformatoarele de cuplaj, în

schemele moderne, de regulă, sunt folosite

amplificatoarele cu tranzistoare complementare, în care sunt evitate transformatoarele. Deoarece tradiţional amplificatoarele de putere sunt folosite pentru amplificarea semnalelor sonore, ele sunt

mai frecvent amplificatoare de joasă frecvenţă.

11.2 Amplificatoare de putere clasa A

În

fig.11.1

este reprezentată

efectuată

amplificatorului de putere clasa A.

Acordarea

sarcinii

este

schema

folosindu-se

transformatorul T.

Deoarece rezistenţa înfăşurării primare a

este foarte mică, dreapta

transformatorului de ieşire R

w1

de sarcină va fi aproape verticală. Sarcina în curent

alternativ este determinată de rezistenţa sarcinii raportată

la înfăşurarea primară:

. Sarcina în curent alternativ este determinată de rezistenţa sarcinii raportată la înfăşurarea primară :

Sarcina în curent alternativ este determinată de rezistenţa sarcinii

raportată la înfăşurarea primară:

sarcinii raportată la înfăşurarea primară : este factorul de transformare unde k al transformatorului
sarcinii raportată la înfăşurarea primară : este factorul de transformare unde k al transformatorului

este factorul de transformare

unde k

al transformatorului de ieşire:

T

de transformare unde k al transformatorului de ieşire : T Dreapta de sarcină în c.a. (caracteristica

Dreapta de sarcină în c.a. (caracteristica dinamică de

ieşire) trece prin punctul de repaos şi intersectează axa

U

în punctul:

CE

c.a. (caracteristica dinamică de ieşire) trece prin punctul de repaos şi intersectează axa U în punctul

Destinaţia celorlalte elemente ale schemei este identică cu cazul etajului amplificator EC.

schemei este identică cu cazul etajului amplificator EC. poate fi trecută în pierderi, pentru a majora

poate fi trecută în

pierderi, pentru a majora randamentul va fi necesar de

micşora valoarea R

Deoarece puterea disipată pe R

E

E

.

Prin urmare, capacitatea C

va trebui să aibă valori

E

foarte mari. Atunci, când aceste valori sunt exagerat de

în schemă.

Rezistenţa R va fi aleasă de o valoare foarte mică pentru

a asigura stabilitatea funcţionării amplificatorului şi reducerea zgomotului, formând reacţie negativă.

mari ne refuzăm de condensatorul C

E

E

Pentru amplificatoarele de putere clasa A pot fi menţionate următoarele avantaje:

simplitatea modificării fazei tensiunii de ieşire;

posibilitatea folosirii sursei de alimentare cu

tensiune joasă, deoarece în înfăşurarea primară a transformatorului de ieşire în curent continuu căderea de tensiune va fi foarte mică (datorită rezistenţei mici) şi

U

CE0

E

C

Dezavantajele principale sunt:

deoarece este folosită clasa A randamentul maxim posibil va fi 50%; datorită curentului colectorului de repaos, care curge prin înfăşurarea primară a transformatorului

de ieşire, regimul transformatorului este apropiat de

saturaţie şi acest fapt aduce la distorsiuni neliniare esenţiale;

folosirea transformatorului este însoţită de:

creşterea gabaritelor şi masei,

dependenţa parametrilor de frecvenţa ,

sensibilitatea

echipamentului

la

câmpuri

magnetice.

11.3 Amplificatoare de putere în contratimp

cu cuplaj prin transformator

În fig.4.2. este reprezentată schema amplificatorului de putere în contratimp clasa B cu cuplaj prin transformator. Schema este formată din două etaje cu punct

neutru comun şi transformator de ieşire comun cu priză

mediană în primar.

formată din două etaje cu punct neutru comun şi transformator de ieşire comun cu priză mediană

Pentru ca tensiunile de intrare pentru fiecare etaj

fie în antifază poate fi folosit etajul cu sarcină divizată

schema cărui a fost prezentată în cap.8 (vezi fig.8.14). De asemenea poate fi folosit un transformator de intrare cu priza mediană în secundar (vezi în fig.11.2).

De asemenea poate fi folosit un transformator de intrare cu priza mediană în secundar (vezi în
De asemenea poate fi folosit un transformator de intrare cu priza mediană în secundar (vezi în
funcţionează pe rând în antifază, amplificând câte o alternanţă a semnalului. În Tranzistoarele VT 1

funcţionează pe rând în

antifază, amplificând câte o alternanţă a semnalului. În

Tranzistoarele VT 1

şi VT 2

i

C1

timpul alternanţei pozitive VT 1

va fi egal cu zero, iar VT 2

curentul

va fi blocat şi curentul

va fi în regim activ direct şi

va parcurge semiînfăşurarea primară de jos a

i

C2

transformatorului de ieşire

T

2

, şi în înfăşurarea secundară

va fi indusă tensiunea de ieşire. În timpul alternanţei negative tranzistoarele îşi schimbă rolul. Curentul înfăşurării primare a transformatorului de ieşire va fi suma

algebrică a curenţilor colectoarelor:

i 1T2 = i C1 - i C2 .

În fig.11.3 sunt reprezentate formele de undă ale

, curenţilor de ieşire ale

i C1 , i C2 şi al transformatorului de ieşire i 2T2

în circuitul amplificatorului clasa B pentru semnal de

intrare sinusoidal.

tensiunilor de intrare u

tranzistoarelor

u

BE1 ,

BE2

amplificatorului clasa B pentru semnal de intrare sinusoidal. tensiunilor de intrare u tranzistoarelor u BE1 ,

În amplificatoarele clasa B, adică fără polarizarea tranzistoarelor, apar distorsiuni neliniare datorită

neliniarităţii caracteristicilor de intrare ale tranzistoarelor

VT 1 şi VT 2

la tensiuni mici (vezi fig.11.4). În aşa mod la

nivelul zero se formează o treaptă în semnalul de ieşire.

2 la tensiuni mici (vezi fig.11.4). În aşa mod la nivelul zero se formează o treaptă

Pentru a exclude aceste distorsiuni este folosită clasa AB . Prin divizorul de tensiune R -R 2 baza este slab

1

polarizată. Schema amplificatorului de putere în contratimp clasa AB este reprezentată în fig.11.5.

este slab 1 polarizată . Schema amplificatorului de putere în contratimp clasa AB este reprezentată în

Dezavantajul

principal

este

necesitatea

unei

perechi de tranzistoare cu parametrii identici, la care se adaugă dezavantajele, legate de folosirea transformatoarelor (vezi 11.2.).

cu parametrii identici, la care se adaugă dezavantajele, legate de folosirea transformatoarelor (vezi 11.2.).

11. 4 Amplificatoare de putere în contratimp fără

transformator

Aceste amplificatoare pot fi (vezi fig.11.6.) cu două intrări separate cu semnale în antifază (vezi fig.11.6.a) sau cu o intrare comună (vezi fig.4.6.b. şi fig.11.6.c.), cu două surse de alimentare (vezi fig.4.6.a. şi fig.11.6.b.) sau cu una comună (vezi fig.11.6.c.).

fig.11.6.c.), cu două surse de alimentare (vezi fig.4.6.a. şi fig.11.6.b.) sau cu una comună (vezi fig.11.6.c.).

Schema reprezentată în fig.11.6.a. este formată din

şi VT 2 , care

două

tranzistoare

de

acelaşi tip VT 1

funcţionează în contratimp, polarizate de două surse individuale de alimentare (E1 şi E2), şi are două întrări, la care semnalele de intrare se aplica în antifază. Schemele din fig.11.6.b. şi fig.11.6.c. au o singură intrare deoarece

sunt dotate cu tranzistoare complementare (cu parametri

identici): VT1 de tip p-n-p şi VT2 de tip n-p-n.

deoarece sunt dotate cu tranzistoare complementare (cu parametri identici): VT1 de tip p-n-p şi VT2 de

În schema din fig.11.6.b fiecare tranzistor este

polarizat separat, iar în schema din fig.11.6.c ca sursă de

polarizare pentru tranzistorul VT 2

este

folosit

condensatorul C: când este aplicată alternanţa negativă a

semnalului de intrare, VT 1

curentul emitorului

E/2. În acest timp VT 2 este blocat, adică curentul său este

egal cu zero.

este în regim activ direct şi

încarcă condensatorul C până la

i

E1

adică curentul său este egal cu zero. este în regim activ direct şi încarcă condensatorul C

În timpul alternanţei pozitive VT 1

Tranzistorul

VT 2

este blocat, iar

tensiunea de pe armăturile condensatorului C polarizează

este în conducţie şi prin

condensatorul

au

VT 2 .

C

i E2 .

Deoarece

VT 1

şi

VT 2

curge

i E1

şi i E2

parametri identici şi curenţii prin sarcină ai tranzistoarelor

de asemenea sunt egali. În curent continuu

tranzistoarele sunt conectate în serie, iar în curent alternativ, atât la intrare, cât şi la ieşire, sunt conectate în

paralel. Capacitatea C este aleasă din condiţia, ca la joase

frecvenţe

limitată de străpungerea tranzistorului VT 1 :

X

C

«R . Tensiunea sursei de alimentare este

S

joase frecvenţe limitată de străpungerea tranzistorului VT 1 : X C «R . Tensiunea sursei de
joase frecvenţe limitată de străpungerea tranzistorului VT 1 : X C «R . Tensiunea sursei de

Dezavantajul principal al amplificatoarelor de putere în contratimp fără transformator este necesitatea

tranzistoarelor complementare identice.

11.5 Amplificatoare de putere cu intrare paralelă a

tranzistoarelor de ieşire

de putere

fără

În ultimul timp sunt folosite pe larg amplificatoare

cu intrare paralelă şi

unui

transformator

sinfazică

amplificator de acest tip este reprezentată în fig.4.7.a. În

baza tranzistorului VT 1

funcţionează în clasa A.

a

tranzistoarelor

de

ieşire.

Schema

este format etajul de intrare, care

VT 1 funcţionează în clasa A. a tranzistoarelor de ieşire . Schema este format etajul de

Sarcina

este

. În calitate de etaj de ieşire este folosit un

de

colector

a

tranzistorului

VT 1

rezistorul R

amplificator de putere în contratimp cu tranzistoare complementare VT 2 şi VT 3 . Datorită rezistorului R bazele

tranzistoarelor VT 2

urmare, etajul de ieşire funcţionează în clasa AB. În acest

mod sunt micşorate distorsiunile neliniare. În locul

rezistorului R poate fi inclus în schemă o diodă polarizată direct. Folosirea unei diode semiconductoare sau a unui termorezistor în locul rezistorului R asigură o stabilizare termică suficientă a amplificatorului.

C

şi VT 3

sunt slab polarizate şi, prin

R asigură o stabilizare termică suficientă a amplificatorului. C şi VT 3 sunt slab polarizate şi,

În timpul alternanţei pozitive a semnalului de intrare este formată alternanţa negativă a tensiunii pe colectorul tranzistorului VT 1 şi curentul curge prin VT 2 şi sarcină. În

timpul alternanţei negative a semnalului de intrare tranzistorul VT 3 trece în conducţie şi curentul curge prin

VT3 şi sarcină. În aşa mod, pe parcursul unei perioade a

semnalului de intrare sunt formate alternanţele pozitivă şi

negativă ale curentului şi tensiunii pe sarcină.

a semnalului de intrare sunt formate alternanţele pozitivă şi negativă ale curentului şi tensiunii pe sarcină

Dezavantajul principal al acestor amplificatoare constă în problema alegerii tranzistoarelor de putere VT 2

şi VT 3 de tip p-n-p şi n-p-n cu aceeaşi parametri. Deoarece

de

tranzistoare

complementare

(cu

parametri

identici)

putere mică pot fi alese mai uşor, mai frecvent este folosită schema cu tranzistoare de putere (de ieşire) de acelaşi tip (vezi fig.4.7.b).

uşor, mai frecvent este folosită schema cu tranzistoare de putere (de ieşire) de acelaşi tip (vezi

12. AMPLIFICATOARE DE CURENT CONTINUU

12.1 Noţiuni generale

Pentru

necesare

tinde

amplificarea

semnalelor

frecvenţa

foarte

limită

lente

de

vor

a

fi

căror

de curent continuu (A.C.C.).

amplificatoare,

spre

zero. Ele

jos

se

numesc

amplificatoare

Caracteristicile

amplitudine - frecvenţa şi fază-

frecvenţa a A.C.C. sunt reprezentate în fig. 12.1.(a şi b).

amplitudine - frecvenţa şi fază - frecvenţa a A.C.C. sunt reprezentate în fig. 12.1.(a şi b).

Deoarece semnalele electrice la intrarea A.C.C. au

V şi curenţii de

A), este necesar un factor de

amplificare foarte mare, din care cauză A.C.C. sunt amplificatoare cu multe etaje.

ordinul 10 -12 10 -16

valori foarte mici (tensiuni circa 10 -7

În amplificatoarele de c.a. cuplajul între etaje,

cuplajul semnalului de intrare şi sarcinii este realizat prin

grup RC sau prin transformator. În aşa mod se amplifică numai semnalul variabil (util). Odată cu micşorarea frecvenţei cresc distorsiunile, provocate de condensatoare sau transformatoare.

caracteristicii

Prin

urmare,

pentru

liniarizarea

amplitudine - frecvenţă la joase frecvenţe este necesară evitarea elementelor reactive în schema amplificatorului. Atunci, când semnalul este foarte lent sau trebuie amplificat curent continuu, este folosit

cuplajul direct.

Toate,

cele

menţionate

următoarele dificultăţi:

mai

sus,

provoacă

Necesitatea

acordării potenţialelor

de

la

ieşirea

etajului precedent şi intrarea etajului următor.

Este

dificilă

stabilizarea

funcţionării

de

amplificatorului

alimentare

la

variaţiile

tensiunii

şi

a parametrilor elementelor

schemei

cu

temperatura

şi

timpul

(este

exclus

condensatorul din circuitul emitorului ).

şi

sarcinii, deoarece variaţiile tensiunilor în schemă vor avea acelaşi caracter şi valoare cu semnalul

util.

complicat

cuplajul

sursei

de

semnal

Este

Variaţia parametrilor provoacă variaţii ale tensiunii şi curentului de ieşire, adică decalajului . Decalajul este variaţia maximală a semnalului de ieşire într-un anumit interval de timp în condiţiile de

scurcircuit la intrare.

De aici rezultă noţiunea de tensiune de drift sau tensiune de offset:

în condiţiile de scurcircuit la intrare . De aici rezultă noţiunea de tensiune de drift sau

În acest fenomen rolul principal revine etajului de

intrare. Amplificatorul poate amplifica sigur semnale cu

U int. » U off.

.

Pentru micşorarea decalajului pot fi întreprinse

următoarele măsuri:

folosirea în etajul de intrare a tranzistoarelor cu

siliciu, în care dependenţa curentului colectorului de

temperatură este mai mică,

folosirea în etajul de intrare a tranzistoarelor cu efect de câmp,

stabilizarea tensiunii surselor de alimentare,

termostatarea amplificatoarelor,

folosirea în circuitul amplificatorului a compensării

termice,

folosirea reacţiei negative locale sau globale,

folosirea amplificatoarelor simetrice.

În majoritatea ACC este necesar ca la schimbarea polarităţii semnalului de intrare -şi sensul şi semnalul

de ieşire.

Prin urmare, caracteristica de amplitudine a A.C.C. are forma reprezentată în fig. 12.1.c.

de i e ş i r e . Prin urmare, caracteristica de amplitudine a A.C.C. are

A.C.C. sunt utilizate în stabilizatoare de tensiune

sau curent, în metrologie, automatică, în metrologie etc. A.C.C. pot fi parte componentă a amplificatoarelor de curent alternativ deoarece nu conţin condensatoare

(de dimensiuni mari) şi datorită posibilităţii realizării

sale în formă integrală

A.C.C. pot fi:

cu cuplaj direct, care au schemă mai

simplă,

amplificatoare cu modulare - demodulare.

12.2 A.C.C. cu cuplaj direct

12.2 A.C.C. cu cuplaj direct Schema unui A.C.C. cu etaje cu tranzistoare bipolare p- n-p cu

Schema unui A.C.C. cu

etaje cu

tranzistoare bipolare p- n-p cu cuplaj direct este reprezentată în fig.12.2.

două

Fig.12.2. A.C.C. cu cuplaj direct

al

etajului de intrare este calculat în

obişnuit.

Rezistenţa în circuitul

emitorului etajului următor R este aleasă în aşa mod, ca se respecte condiţia:

mod

Regimul

de

repaos

E2

U CE1 +U E1 =U BE2 +U E2 ,

(12.2)

de unde rezultă, că:

U E2 =U CE1 +U E1 -U BE2 .

(12.3)

E1 = U BE2 + U E2 , (12.2) de unde rezultă, că : U E2

U E2 =U CE1 +U E1 -U BE2 .

Deoarece, de regulă: U CE1 >>U E1 ,

(12.4)

de regulă : U C E 1 >>U E 1 , (12.4) din (12.3) rezultă :

din (12.3) rezultă:

U E2 > U E1 .

(12.5)

Pentru regimuri identice ale tranzistoarelor VT

(adică I rezultă:

1 şi VT 2

şi U CE1 =U CE2 ) din ultima inegalitate (12.5)

=I

E1

E2

R

E2 >R E1

şi

R C2 < R C1 .

(12.6)

Deoarece prin rezistenţa în circuitul emitorului se realizează reacţie negativă, în etajul următor avem

nevoie de o rezistenţă mai mare în circuitul emitorului şi

una mai mică în circuitul colectorului, iar acest lucru

duce la adâncirea reacţiei negative în etajul următor şi, prin urmare, în fiecare etaj următor factorul de amplificare va fi mai mic ca în cel precedent.

Adică majorarea numărului de etaje în aşa un A.C.C. ne va aduce la o situaţie, când factorul de amplificare din ultimul etaj va fi

mai mic ca unitatea şi acest etaj

va fi inutil. Din această cauză nu putem majora valoarea factorului de amplificare numai prin creşterea numărului de etaje.

Din această cauză nu putem majora valoarea factorului de amplificare numai prin creşterea numărului de etaje.

O ieşire din situaţie este schimbarea tipului tranzistoarelor de la etaj la etaj (vezi fig.5.3.). Acest

A.C.C. a căpătat denumirea de amplificator cu

simetrie suplimentară.

A.C.C. a căpătat denumirea de amplificator cu simetrie suplimentară . Fig.5 .3. A.C.C. cu simetrie suplimentară

Fig.5.3. A.C.C. cu simetrie suplimentară

Altă soluţie folosirea în A.C.C. cu cuplaj direct a

cuplajului potenţiometric între etaje (vezi fig.5.4).

cu cuplaj direct a cuplajului potenţiometric între etaje (vezi fig.5.4). Fig.5 .4. A.C.C. cu cuplaj potenţiometric

Fig.5.4. A.C.C. cu cuplaj potenţiometric

În acest caz pot fi folosite rezistoare cu aceleaşi valori de

la etaj la etaj şi, prin urmare,

de

pot

fi

asigurate

regimuri

repaos

identice

identice

şi

valori

ale

factorilor

de

amplificare în diferite etaje.

de pot fi asigurate regimuri repaos identice identice şi valori ale factorilor de amplificare în diferite

Sarcina este conectată în diagonala unei punţii

braţele căreia sunt:

RC 2 ;

R plus o parte din ;

R2 plus cealaltă parte din R 0 ;

R E2

plus tranzistorul VT 2 .

R

0

1

2 ; • R plus o parte din ; • R2 plus cealaltă parte din R
2 ; • R plus o parte din ; • R2 plus cealaltă parte din R
În cealaltă diagonală este conectată sursa de alimentare E1. Puntea este în echilibru, dacă (fig.12.5):

În cealaltă diagonală este conectată sursa de alimentare

E1. Puntea este în echilibru, dacă (fig.12.5):

potenţialele nodurilor a şi b sunt egale,

curentul prin sarcină lipseşte,

tensiunea pe sarcină este nulă.

sunt egale,  curentul prin sarcină lipseşte, tensiunea pe sarcină este nulă . Fig.12 .5. Puntea

Fig.12.5. Puntea în echilibru

Condiţia de echilibru a punţi este:

Condiţia de echilibru a punţi este : R 1 R 3  R 2 R 4

R

1

R

3

R

2

R

4

(5.10)

de echilibru a punţi este : R 1 R 3  R 2 R 4 (5.10)

După acest principiu în circuitul de ieşire este stabilit echilibrul variind alunecătorul R 0 în condiţia, când

semnalul de intrare lipseşte