S-a constatat in proza lui Marin Preda preocuparea privind destinul taranului roman, universul satului romanesc din

campia Dunarii. Din punct de vedere tematic, romanul Morometii aduce in literatura romana o problematica noua, care a fost definita ca experienta proprietatii. Asemanator cratiilor altor scriitori, problematica pamantului ocupa locul central si in romanul lui M. P., dar privita intr-o perspectiva noua; noutatea romanului consta in acea ca pentru prima oara in literatura, taranul nu este stapanit de ideea de avea pamant in vederea fericirii lui, ci de ideea de a si-l pastra. Actiunea romanului incepe cu trei ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in satul Silistea-Gumesti din campia Dunarii, cand timpul era foarte rabdator cu oamenii; viata se surgea aci fara conflicte mari, scriitorul concepand povestea din perspectiva raporturilor omului cu timpul, cu istoria. O idee ce creeaza o simetrie cu aceasta vom intalni in volumul al doilea Timpul nu mai avea rabdare. In centrul celui de-al doilea volum nu se mai afla satul traditional si nici Ilie Mromete. Acest volum, vazut ca romanul esecului unei familii, al insingurarii batranului sef al clanului si al mortii sale (C. Ungureanu), este ocupat de o istorie noua in care structurile de viata si de gandire ale taranilor se transforma radical. Personajul central al romanului (volumul I) traverseaza drama taranului legat de randuielile vechi ale satului, luptand contra amenintarilor care-l asalteaza: fonciirea, impozitele, datoriile la banca, taxele pentru Niculae la scoala. El simbolizeaza lumea taraneasca in valorile ei durabile (E. Simion) Fire contemplativa si sentimentala, el este incapabil de negustorie, pentru a face bani, starnind nemultumirea, mereu crescanda a baietilor sai. Despre I. M., scriitorul ne spune ca era contingent `911, aflat acuma intre tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva. Inteligenta ascutita, ironia, spiritul sau mucalit cu care priveste oamenii dinlauntrul sau, logica lui interioara individualizeaza personajul. I. M. scapa logicii obisnuite, comune a lui Balosu, ceea ce-l va infuria pe aceasta. Moromete este un bun observator si moralist, dar si un disimulant. Ascunzandu-si gandurile, intentiile, el tatoneaza partenerul de discutie, se amuza pe seama prostiei, a ingamfarii, a limbajului pretios. Pentru cei din jur, Moromete este sucit, de neinteles, imprevizibil. Suceala firii lui, cum spune Catrina, reactiile lui, altele decat cele obisnuite, rezultat al firii lui contemplative si reflexive, pe fondul unui umor ironic-structural, alcatuiesc universul interior al lui I. M., personalitatea sa incomfundabila. Dispretuit si parasit de copiii care fug la oras, macinat de disensiunile familiei, perspectiva incerta il face sa simta ca timpul ii este potrivnic, nu mai este rabdator, si lumea a iesit din rosturile ei stiute. Autoritatea lui in sat scade. Oamenii nu-l mai asculta ca altadata. Intrun sat cuprins de febra schimbarii din temelii, aflat p drumul socializaii, Moromete ramane impasibil. Nimic nu-l clinteste din lumea lui, a satului dinainte, traditional. El ramane neincrezator si ironic fata de schimbari, cu intelepciunea data de experienta vietii lui. Tacerea, insingurarea si trufia spiritului sau sunt elementele ce-l definesc in amurgul vietii, In iluzia ca poate trai ocolit de evenimente sta maretia tragica a personajului (E. Simion)

Morometii

Batran, aproape de 80 d ani, imputinat la trup, ratacea in nestire, cu ciomagul in mana, p langa garduri, p camp. Cazut la pat, el exprima in cateva vrobe crezul vietii sale, in care a ramas neclintit: Domnule, ... eu totdeauna am dus o viata independenta. Este axa fundamentala a filozofiei sale de viata. Ca personaj literar, I.M. este o aparitie inedita, fasinanta pentru toti cei din jurul sau datorita magiei cuvantului. El este un om al pamantului, al satului traditional, o fire reflexiva cel mai complex tip de taran din literatura romana prin adancimea si frumusetea spiritului sau. Exista in Morometii doua persnaje care joaca din cand in cand, rolul unor reflectori (N. Manolescu): unul este Moromete, celalalt Niculae, fiul cel mai mic. In volumul I, reflectorul principal este I.M., care-si exprima nemijlocit, trairea interioara, prin monologuri, in care constiinta intima a personajului devine transparenta. Personajul isi analizeaza propriile sale ganduri. La antipodul lui Ion, al lui Rebreanu, Morometele nu este o structura instinctuala, biologica, ci una rationala, I.M. este o constiinta (M. Ungheanu).