Fondul Naional pentru Cercetare i Inovaie

n 1999, Guvernul a creat un fond pentru cercetare i inovaie menit s asigure o finanare mai stabil pe termen lung pentru cercetarea Norvegian. Fondul a fost capitalizat prin vnzarea de obligaiuni ale statului i n 2005 a reprezentat aproximativ 36 miliarde coroane norvegiene. Profiturile din investiii sunt utilizate pentru susinerea prioritilor structurale (internaionalizare, cercetare pur i inovaie bazat pe cercetare) i aspectele pe termen lung a prioritilor tematice (vezi n continuare). Resursele fondului vor fi folosite pentru mbuntirea calitii activitilor norvegiene de cercetare. Energia i mediul Norvegia are bogii naturale extinse i o poziie internaional puternic n sectorul petrolier, al gazelor naturale i energiei hidroelectrice. Norvegia este al treilea exportator de petrol din lume, iar industria sa petrolier este cea mai mare industrie n ceea ce privete bogiile naturale. Starea hidroenergetic a Norvegiei este considerat o mare putere. n egal msur, Norvegia este pe primul plan n ceea ce privete producia de gaze naturale cu manipularea CO2, utilizarea hidrogenului ca surs de energie i n anumite sectoare de energie regenerabil. n Norvegia exist institute excelente de cercetare n domeniul mediului. Astfel, Norvegia este o ar gazd atractiv pentru cercetarea n domeniul energiei i al mediului. Eforturile de cercetare ale Norvegiei includ nevoia de producere de energie inclusiv activiti n domeniul petrolier, precum i nevoia de protecie a mediului nconjurtor. Cu alte cuvinte, eforturile sunt direcionate att ctre creterea produciei din sursele de energie existente ct i realizarea cunotinelor necesare pentru dezvoltarea i utilizarea sistemelor de energie noi i favorabile mediului, inclusiv metode i tehnologie pentru cretere eficienei energiei. Sectoarele importante sunt: producia petrolier, cercetarea n domeniul climei, dezvoltarea sistemelor viabile de energie, capacitatea gazelor naturale cu manipularea CO2 i hidrogenul, ca surs de energie. De asemenea, exist nevoia de a sprijini cunoaterea pieelor de energie, politicilor de clim i a altor factori sociali care afecteaz dezvoltarea i utilizarea energiei. Aceste eforturi se apropie de cercetarea n IC&T (tehnologia informaiei i comunicrii) i nanotehnologie. Alimentaie Norvegia este unul din cei mai mari exportatori de peti i fructe de mare din lume. Industria alimentar este cel mai mare sector al rii, distribuirea i vnzarea n industria alimentar, inclusiv industriile cu amnuntul, industria hotelier / restaurant formeaz partea principal a sectorului comercial norvegian. Totui, este nevoie de cunotine noi i combinaii noi de cunotine pentru a exploata din plin potenialul produciei alimentare. Cercetarea a fost un factor central care se afl la baza dezvoltrii industriei acvaculturii. Va fi nevoie de eforturi sporite de cercetare pentru exploatarea la maximum a acestor resurse n viitor. n agricultur, Norvegia are avantaje care pot fi utilizate mai bine, de exemplu prin cercetarea n domeniul creterii animalelor i a utilizrii registrelor de sntate naional a animalelor. Exist un potenial foarte mare, nefolosit, pentru sinergiile dintre producia maritim i cea agricol. O abordare integrat a cercetrii n sectorul alimentar va face posibil utilizarea n mai mare msur a efectelor sinergiei ntre acvacultur, agricultur i industria alimentar. Pe lng cercetarea n producia alimentar, aceast abordare va cuprinde cercetarea mbuntirii, vnzrii i exportului de alimente, sigurana alimentar, IC&T (tehnologia informaiei i a comunicrii) i nanotehnic, politici comerciale i condiii internaionale cadru pentru producia alimentar. Mrile

Norvegia are avantaje semnificative n acest domeniu, din punctul de vedere al localizrii geografie, tradiiilor i institutelor tiinifice. Zonele de coast i maritime norvegiene conin valori naturale foarte apreciate i ofer oportuniti pentru producia de bogii semnificative. Cunoaterea sporit a ecosistemelor marine i a interferenei pe care o pot tolera este necesar pentru asigurarea administrrii susinute a resurselor marine. Pe lng petrol, gaze naturale, pescuit i acvacultur, Norvegia are o poziie internaional puternic n industria maritim, iar acest sector reprezint aproape jumtate din serviciul de export norvegian. Industria se bazeaz pe cunoatere i va necesita eforturi crescnde n cercetarea n diverse domenii, de la tiina materialelor la soluii avansate de IC&T. Cercetarea pe mare va acoperi utilizarea, supravegherea, administrarea i cercetarea resurselor i oportunitilor i cuprinde cercetarea climei i cercetarea sectorului maritim. Concentrarea asupra mrilor va fi relevant pentru zona nordic n general i pentru arhipelagul Svalbard, care devine din ce n ce mai important, n special ca platform de cercetare. Sntatea Norvegia deine att avantaje structurale ct i comuniti de cercetare n domeniul medical i al snii. Registrele de sntate i studiile ample de sntate realizate pe populaie fcut ca Norvegia s fie lider n cercetarea n domeniul sntii bazate pe populaie i n domeniul analizei cauzei i riscului. Norvegia deine mijloace de nivel nalt n domeniul tehnologiei medicale, neurobiologiei, cercetrii cancerului i institute de medicin preventiv. Serviciul sanitar bine dezvoltat face ca Norvegia s fie o ar atractiv pentru desfurarea activitii de cercetare clinic. Cercetarea clinic este vital pentru un tratament de calitate. Un serviciu de sntate bun i eficient necesit de asemenea cercetare n domeniul economiei i organizrii sntii. De asemenea, Norvegia contribuie la activitile de cercetare medical i legate de sntate la nivel global, concentrndu-se n special asupra bolilor care afecteaz rile n curs de dezvoltare, iar aceste eforturi vor fi consolitate n mod semnificativ. Cercetarea n domeniul sanitar va fi direcionat spre consolidarea cunotinelor de sntate a grupurilor minoritare.

Resursele de energie
Rata resurselor naturale de energie pe cap de locuitor este foarte ridicat n Norvegia, iar dintre acestea hidroenergia este cea mai important. Relieful i caracteristicile hidrologice ale rii fac ca precipitaiile s se concentreze n regiunile de vest, scurgndu-se apoi, n cantiti importante, n cderi de ap i ruri. Multitudinea de lacuri naturale i ape aflate la altitudini nalte, n zone de munte puin sau deloc populate, au fcut posibil construirea de baraje i bazine de regularizare, care pot stoca apa produs n timpul primverii, verii i toamnei, pentru a putea fi folosit n iarna urmtoare. Cealalt resurs important pentru alimentarea cu energie este petrolul din platforma continental a Norvegiei. Se estimeaz c zcmintele totale de petrol ale Norvegiei se ridic la 13,2 miliarde tone (cu excepia omisiunilor). Majoritatea produciei de petrol se export, iar resursele destinate uzului intern se folosesc n producia de combustibil pentru vehicule, la nclzirea gospodriilor i a instalaiilor industriale i ca materie prim pentru industria petrochimic. Crbunele se extrage la Spitsbergen n arhipelagul Svalbard, dar nu reprezint o component important a alimentrii interne cu energie.

Pe lng hidroenergie, resursele regenerabile de energie ale Norvegiei includ energia valurilor, energia solar, energia eolian i cea a biomasei. mpreun, aceste surse alternative ar putea furniza aproximativ 20 TWh pe an. Norvegia are un potenial de exploatare a energiei eoliene, n special pe rmuri, dar costul facilitilor necesare este nc destul de ridicat. Mainile termice cu energie electric destinate extragerii cldurii din sol i alte surse pot fi i ele folosite pentru a acoperi o parte din cererea de cldur. Locuinele sunt n general astfel construite nct s utilizeze la maximum cldura natural a soarelui. Cldura solar direct este folosit n cteva regiuni i sub forma panourilor solare pentru iluminat, echipamente de radio i televiziune n cabanele de vacan. Biomasa, adic lemnul i alte materiale biologice din agricultur i industrie, este utilizat n oarecare msur, dar nu la potenialul maxim. Energia valurilor a fost subiectul unor cercetri extinse, dar pn n prezent nu a fost introdus dect la scar redus. Username

email

Login

Am uitat parola x Cre

Home
Administratie Arta cultura Biologie Casa gradina Diverse Economie Geografie Ecologie Geologie Turism Gradinita Istorie Jurnalism Limba Literatura romana Management

Exploreaza

Upload

Valorificarea resurselor hidrosferei

geografie

ALTE DOCUMENTE
POLUAREA MARII NEGRE Despre polemica si toleranta MUNTII SUREAN ALPINISM Interes turistic - Vatican - Italia EFECTUL DE SERA

Medicina Personalitati Profesor scoala Sociologie Stiinta Tehnica mecanica Timp liber

Valorificarea resurselor hidrosferei

2.2.1. Valorificarea resurselor Oceanului Planetar A. Energia mareelor

Australia LUCRARE DE LICENTA ORGANIZAREA TERITORIULUI MUNICIPIULUI SIGHETUMARMATIEI IN CONTEXTUL UNEI POZITII FRONTALIERE Porturile maritime Sankt-Petersburg Republica Ceha

Energia mareeica, denumita si "carbunele verde", este inepuizabila si disponibila detinnd un potential imens, de ordinul a 109 MW, dar are un caracter discontinuu si poate fi utilizata doar pe anumite portiuni de litoral.

partner-pub-9275

ISO-8859-2

Cautare

w w w .scritube.co

Determinata de atractia exercitata de Soare si Luna asupra apei oceanului, mareea reala nregistreaza mari abateri fata de mareea teoretica, datorita configuratiei bazinelor oceanice si marine care produc ntrzieri si interferente ale undelor mareeice. Daca n mod normal mareea nregistreaza doua fluxuri si doua refluxuri n 24 de ore si 48 minute, local ea se prezinta sub o mare varietate de tipuri, mergnd pna la mareea diurna, cu un singur flux si un singur reflux. Valorificarea economica a mareelor este posibila numai acolo unde diferenta de nivel dintre flux si reflux depaseste 8 m, fenomen ntlnit cel mai adesea n golfuri, strmtori, etc. Astfel de amplitudini mareeice sunt specifice tarmului continentului nord american (Golful Fundy, n Noua Scotie, -19.6 m, Golful Californiei, la gurile fluviului Colorado, -12.4 m, strmtoarea Hudson, Canada, -11.8 m), pe anumite portiuni de litoral din Europa (Golful St. Malo, Franta, -15 m, Golful Bristol, Marea Britanie, -14.4 m, unele locuri de pe coasta Marii Albe), Asia (Golful Kombhat, India, -12.4 m, Marea Chinei de Est, -10.3 m, Marea Arabiei, Marea Ohotsk), America de Sud (Golful Gallegos, Patagonia, Argentina) si Australia (Golful Roebuck). Energia mareeica a fost folosita nca din secolele IX-XII pe litoralul

apusean al Europei (peninsula Bretagne, Marea Britanie), unde s-au construit primele mori mareeice. Ulterior, n epoca folosirii prioritare a combustibililor fosili, ea a fost neglijata, dar dupa 1920 s-au declansat noi preocupari n aceasta directie - studii si proiecte de uzine electrice maree-motrice -, n Franta, Marea Britanie, S.U.A., etc. Cea mai mare parte a instalatiilor construite pna astazi au ramas la stadiul experimental, asa cum sunt centralele-pilot amenajate n C.S.I. (n estuarul rului Kislaia din peninsula Kola, cu 1.2 MW), n R.P.Chineza (la Dalian, n peninsula Liaodong) si n R.P.D.Coreeana (n estuarul rului Tedong). Acelasi caracter l au si centralele, aflate n constructie, din Brazilia (la Sao Luis, n statul Maranhao), Canada (n peninsula Noua Scotie) si Marea Britanie. Singura uzina electrica maree-motrica destinat 616f55g a productiei este cea construita n Franta, n estuarul rului Rance de pe tarmul Marii Mnecii, n functiune din 1966 (cu o putere instalata de 240 MW). Cu toate ca centrala functioneaza n ambele sensuri, respectiv la flux si reflux, datorita turbinelor de tip bulb, realiznd o productie de 0.5-0.6 TWh/an, nici aceasta nu a ajuns la o productie de electricitate competitiva, deoarece, spre deosebire de hidrocentrale, nu poate fi utilizata ca o centrala de vrf, orele fluxului si refluxului necorespunznd cu graficul de consum al electricitatii n retea. Pe de alta parte, prin construirea barajelor, curentii tidali au tendinta de a-si modifica directia si amplitudinea, fiind n acelasi timp necesara constructia de amenajari costisitoare pentru a mentine si navigatia maritima n golfurile barate. Specialistii din domeniu sunt de parere ca astfel de centrale mareemotrice sunt rentabile mai ales n cazul tarilor care nu dispun de combustibili fosili si nucleari sau rezerve putine. Cu toate acestea se elaboreaza, n continuare, proiecte si mai ndraznete de uzine similare, care, pe masura ce pretul electricitatii obtinute pe cai clasice va creste, vor fi probabil realizate. Mentionam dintre acestea, un grup de centrale pe litoralul sudic al Alaskai, cu 40000 MW, proiectul din Golful Mezeni (nordul partii europene a C.S.I.), cu 14000 MW, proiectul bararii Golfului Saint Michel, din Franta, cu 12000 MW, cel din estuarul rului Santa Cruz, din Argentina, cu 6000 MW, etc. B. Energia valurilor Derivnd din energia eoliana, potentialul acestui tip de energie este repartizat, ca o consecinta, n functie de frecventa si intensitatea vnturilor, care pun n miscare stratul superficial de apa al Oceanului Planetar. Potentialul energetic global al valurilor este evaluat la 50 trilioane KWh/an, energie care sar putea valorifica n lungul a 500.000 km. ai coastelor maritime ale Terrei. nsa

acest potential nu este distribuit uniform el variind de la o zona la alta. De exemplu, n Marea Britanie, la 1 km. de tarm i revine n medie 50 MW n timp ce pe 1 km. de litoral al Marii Negre revine doar 4.6 MW. Nici la acest tip de energie nu s-a depasit faza experimentala, cea mai mare parte a instalatiilor aflate n functiune din Japonia avnd doar 375 KW. Cercetatorii care lucreaza n acest domeniu ramn nsa optimisti n legatura cu viitorul energiei valurilor. Tot n acest stat insular, o filiala a firmei "Mitsui Engineering and Shipbuilding Co.", si-a facut cunoscuta intentia de a construii si de a comercializa centrale electrice actionate de valuri, cu puteri ntre 500-1000 KW. n Marea Britanie s-au elaborat proiecte pentru uzine flotante cu puteri de pna la 1000 MW, care ar putea acoperii suprafete de pna la 2.5 km 2. Specialisti ai firmei Lockhead, din S.U.A., au conceput si realizat un mic miniatol artificial destinat captarii energiei valurilor la distante mari de tarm. n zona Golfului Riambel, insula Mauritius, se va construii o centrala bazata att pe forta valurilor ct si pe cea a mareelor, cu o productie estimata la circa 20.000 KWh. Fara ndoiala nsa ca si n aceasta directie unele greutati inerente vor fi nvinse (ex. uzura foarte rapida a instalatiilor metalice n contact cu apa sarata, dispersia mare a valurilor si densitatea scazuta a energiei, fluctuatia mare a naltimii valurilor, neuniformitatea frontului de valuri, att ca naltime ct si ca lungime, etc.), atunci, cnd costul electricitatii clasice, care astazi este de doua ori mai mic dect cel obtinut n centralele experimentale pe baza energiei valurilor, va fi mult mai mare dect n prezent, iar interesul acordat de diversele state acestor cercetari va fi n concordanta cu situatia energetica respectiva. C. Energia curentilor marini Curentii marini sunt miscari pe orizontala, mai mult sau mai putin regulate, ale unor mase de apa oceanica, sub influenta vntului si a diferentelor de densitate, temperatura sau salinitate dintre doua puncte. Se apreciaza ca, la o viteza a curentului cuprinsa ntre 50-170 km/24 ore, o retea alcatuita din 21 de grupe a 11 turbine fiecare, ancorate ntr-un curent de dimensiunile Gulf Stream-ului, ar putea realiza 10000 MW, productie de energie egala cu cea a 10 atomocentrale. Pentru valorificarea acestui potential energetic, sunt "antrenate" n cercetare trei grupe de specialisti, unul britanic, unul olandez si unul al Societatii Eurocean. Acestia au estimat, ntr-o prima faza a proiectului, costul energiei electrice produse, cost ce se ridica la circa 50-100 milioane KWh, n cazul unor instalatii mari de 5-10 MW.

nsa, aceasta sursa nu va putea fi exploatata nainte de anul 2020 fiind necesar de nivel tehnologic mult mai performant dect cel actual. D. Energia termica a Oceanului Planetar Modalitatea de valorificare a acestui potential consta n conversia diferentelor de temperatura dintre diferitele straturi de apa a marilor sau oceanelor, n energie electrica. n principiu, acest procedeu a fost explicat la punctul d.1 (subcap. 2.1.1.), unde s-a aratat posibilitatea conversiei energiei solare stocata n stratul superior de apa al Oceanului Planetar. Procedeul cel mai cunoscut foloseste amoniacul sub presiune. n acest sens, amoniacul lichid, racit la adncimea stabilita, este pompat catre suprafata. ntlnind o temperatura mai mare, el se transforma n gaz care are forta de a pune n miscare un alternator, care genereaza energie electrica. Dar dupa cum am aratat anterior, aceasta energie potentiala va putea fi exploatata doar n viitor. E. Gradientii de salinitate Conform rezultatelor unor cercetari stiintifice si a experimentelor de laborator, s-a demonstrat ca se poate obtine energie electrica pe baza principiului de osmoza. Presiunea osmotica ntre apa de mare, cu salinitate normala si apa dulce este de 25 bar, adica de circa 25 de ori presiunea atmosferei. innd cont de denivelarea de circa 240 de m care ar fi ntre doua bazine, unul cu apa dulce si unul cu apa mare, despartite de o membrana semipermeabila, s-a realizat un interesant proiect. Astfel, o instalatie construita la varsarea Iordanului (Q = 38 m3/s), ar putea produce 1800 MW datorita salinitatii ridicate a Marii Moarte. Realizarea unei astfel de instalatii ntmpina nsa o serie de greutati de natura tehnica (construirea barajului, obtinerea membranelor semipermeabile, etc.). Un procedeu mai viabil este cel al osmozei ntrziate. n acest caz, fluxul apei dulci se mentine prin membrana doar att timp ct presiunea hidrostatica a solutiei sarate este mai mica dect presiunea osmotica. Un astfel de proiect este realizabil tot la varsarea Iordanului n Marea Moarta, energia obtinuta ridicndu-se la circa 100 MW. Proiecte de genul respectiv sunt realizate si n S.U.A. F. Hidrogenul ca sursa de energie

Hidrogenul este forma ideala de energie datorita avantajelor pe care le prezinta: posibilitatea de obtinere prin diverse procedee chimice, electrotehnice si biologice, randament energetic ridicat, toxicitate redusa, poate fi stocat n stare lichida, poate fi transportat prin conducte, este acceptabil din punct de vedere ecologic. Oceanul Planetar poate constitui si principala sursa de hidrogen pentru energetica mondiala. Acesta nu poate fi considerat ca o resursa energetica primara, deoarece se gaseste n combinatie chimica stabila (apa), a carei descompunere, prin electroliza, implica un consum mai mare dect energia obtinuta prin ardere. Se experimenteaza electroliza vaporilor de apa la temperaturi de peste 800C, prin care se poate obtine 1m3 hidrogen utiliznd 2.3 KWh. De perspectiva este metoda obtinerii hidrogenului prin folosirea plantelor verzi. Astfel, au fost analizate numeroase plante din rndul carora s-au evidentiat, prin cantitatea de hidrogen eliberata, soia, algele albastre, etc. O alternativa a acestui procedeu este fotosinteza artificiala. Avnd n vedere capacitatea calorica foarte mare a acestui combustibil, se experimenteaza, n prezent, motoare cu ardere interna si motoare cu reactie care sa functioneze ci hidrogen, precum si introducerea acestui gaz n diverse ramuri ale industriei de transformare (ex. la reducerea minereurilor de fier). Hidrogenul se mai foloseste n industria chimica (la sinteza amoniacului), n petrochimie (la fabricarea cauciucului sintetic si a lubrefiantilor), n cea alimentara, etc. G. Valorificarea substantelor minerale cantonate n Oceanul Planetar Marile si oceanele concentreaza importante si variate surse de materii prime minerale, - metalifere si nemetalifere - provenite n marea lor majoritate din transportul continuu de catre apele continentale sau din praful cosmic si din activitatea nucleara. Aceste resurse se gasesc fie n solutie, fie ca substante precipitate, sedimentate n apa oceanica. a. Substantele dizolvate (circa 60 de elemente chimice se afla n solutie n apa oceanelor), ntre care predomina net diverse saruri, sunt de mare importanta economica. Din cantitatea totala de saruri, proportia cea mai mare (77.7 %) revine clorurii de sodiu, restul fiind: clorura de magneziu (10.8 %), sulfat de magneziu (4.7 %), sulfat de calciu, sulfat de potasiu, etc. Clorurile detin ponderea de 88.7 %, sulfatii de 10.8 %, restul de 0.5

% fiind carbonati, compusi ai azotului, fosforului, siliciului, pentru ca n proportii mai reduse sa se gaseasca aluminiu, cupru, zinc, plumb, staniu, uraniu, aur, argint, etc. Desi exista enorme cantitati de substante minerale dizolvate n apa marina, pna acum putine dintre ele au fost utilizate si n cantitati neglijabile. Exceptie fac sarea, magneziul si bromul care, extrase n conditii economice, acopera 23 % din consumul mondial de sare, 70 % din cel de brom si 61 % cel de magneziu. a.1. Clorura de sodiu - extragerea ei din apa marina se datoreaza att cresterii consumului mondial de sare, dar mai ales dezvoltarii industriei de produse clorosodice. Cea mai mare tara producatoare de sare este China, care are numeroase instalatii pe tarmul Marii Galbene si este urmata de Mexic, Japonia, Turcia Egipt, Australia, etc. n sudul Europei, sarea marina continua sa fie produsa de statele cu traditie n acest domeniu (Spania, Italia, Franta, Portugalia). a.2. Magneziul - exploatarea lui din apa de mare a nceput n 1916 n Marea Britanie. Concentrarea magneziului n apa Oceanului Planetar este de 300 de ori mai mica dect n scoarta terestra, dar cu toate acestea magneziul marin este mai ieftin dect cel extras de pe uscat. S.U.A. detine cea mai mare ntreprindere pentru extragerea magneziului din apa (la Luisiana), a doua ca marime functionnd n Norvegia, alte uzine functionnd n Olanda, Italia, Grecia, Australia, Turcia, etc. a.3. Sarurile de potasiu - extragerea lor a nceput n timpul primului razboi mondial n China si Japonia. n prezent, cea mai mare parte din sarurile de potasiu obtinute din hidrosfera provin din Marea Moarta prin intermediul Israelului si Iordaniei. Cantitati mai mari provin si din Marea Rosie, de pe litoralul Etiopiei. a.4. Bromul - se afla concentrat n apa marii mai mult dect n scoarta terestra, productia obtinuta fiind de 70 % din totalul de brom exploatat. Principalele tari producatoare sunt S.U.A., Brazilia, Franta, Marea Britanie, Japonia, Israel. b. Substantele minerale precipitate - se gasesc sub forma de aluviuni provenind n marea lor majoritate din apele continentale prin debusarea lor n Oceanul Planetar. Continutul si volumul lor este diferit, n raport cu densitatea mineralogica a particulelor, de caracterul regimului hidrodinamic al mediului acvatic si de relieful submarin. Astfel, fierul, care are o densitate mai mare, sedimenteaza mai repede si poate fi ntlnit n zonele apropiate de tarm. Cantitatile cele mai mari de aluminiu se acumuleaza n zona platformelor continentale. n prezent, 40 de state extrag diverse minereuri din aluviunile depuse de apele continentale. b.1. Minereurile de titan - ocupa primul loc din punctul de vedere al

frecventei si cantitatii. Nisipuri cu astfel de minereuri se extrag n S.U.A. (Carolina, Florida), Sri Lanca (ins. Ceylon), Brazilia, Australia, Noua Zeelanda, India, n vestul Africii, etc. b.2. Dintre minereurile grele prezente n aluviuni, interes deosebit prezinta si cele de fier, ele provenind din regiunile terestre unde rocile vulcanice au fost supuse eroziunii. Raspndire larga o au n Japonia, Noua Zeelanda si n general de-a lungul tarmului statelor care sunt limitrofe "Centurii de Foc a Pacificului". n Japonia, tara saraca n zacamintele continentale, 60 % din productia de minereuri de fier provine din nisipurile care se exploateaza n Golful Tokyo pna la adncimea de 30 m. n Noua Zeelanda se exploateaza nca din 1967 minereul de fier prezent n aluviunile din partea continentala a Insulei de Nord. n largul tarmurilor statelor Washington si Oregon (S.U.A.) se exploateaza minereuri de fier. b.3. Casiteritul - cele mai importante rezerve se concentreaza n apropierea tarmului Malaysiei, Thailandei si Indoneziei, Asia fiind principala zona de aprovizionare a tarilor mari consumatoare. n Europa astfel de aluviuni sunt cunoscute numai n apropierea tarmurilor Marii Britanii (peninsula Cornwall). b.4. Diamantele - se gasesc n sud-vestul Africii pe o lungime de 1000 km. Ele se gasesc pna la maximum 120 m adncime si la o distanta de 500 de m de tarm. Aluviunile n care se gasesc diamante au un continut superior celor terestre (14 carate/tona fata de 1 carat/tona), iar rezervele sunt estimate la 40 milioane carate. De aici se obtine 5 % din productia mondiala de diamante. b.5. Aurul - zacamintele n care se gaseste acest metal pretios sunt slab utilizate, prezenta lor este presupusa n zone mult mai numeroase dect cele cunoscute n prezent. Astfel, n lungul litoralului Alaska si n diferite sectoare ale platformei continentale din estul Oceanului Pacific, continutul de aur ajunge pna la 260 gr/m3 de roca. b.6. Platina - se exploateaza nca din 1935 n regiunea Alaska cu un continut de 10 gr/m3. S.U.A. obtine 30 % din productia totala de platina din domeniul marin. b.7. Fosforitele - se afla pe platformele continentale marine, avnd o raspndire mult mai larga dect rezervele terestre. Cele mai importante rezerve de fosforite sunt localizate n vestul si sudul Africii, vestul si estul Australiei, n largul Californiei, Chile, Peru, n Marea Mediterana, n Marea Neagra, etc. b.8. Glauconitul (nisip verde) - se formeaza n conditii specifice de temperatura si oxidare, din combinarea fierului, potasiului si siliciului, n special n zona platformei continentale, la adncimea de 400-600 m. Acumulari importante sunt cunoscute n largul tarmurilor celor doua Americi,

Africii, Australiei, Japoniei, Filipinelor, Marii Britanii, Portugaliei. c. Nodulii polimetalici - se gasesc n zonele abisale ale oceanelor. Originea lor nu este nici acum pe deplin lamurita, fiind formulate mai multe ipoteze. Provenienta substantelor minerale ar fi din apa marii, apa calda de origine vulcanica. Alti specialisti afirma ca s-au format prin precipitarea n anumite conditii a substantelor minerale aflate n suspensie n apa marii. n anumite regiuni privilegiate, unde ocupa pna la 80 % din suprafata sedimentelor, geneza lor se considera ca ar fi legata de anumite conditii specifice de mediu: factorul geologic (vulcanismul), geomorfologic (particularitatile taluzului continental), curentii oceanici si factorul biologic. Aceste conditii explica marea varietate n ceea ce priveste cantitatea acestor concretiuni si a compozitiei lor mineralogice. n structura lor au fost identificate 42 de elemente, dintre care amintim: mangan (16.2 %), fier (15.6 %), nichel, cobalt, cupru, etc. Rentabilitatea acestui tip de zacamnt porneste de la suprafete de 60.000100.000 km2, n concentratii de 10 kg/m2. Totodata, este determinata si o productie anuala minima de 3-4 milioane tone, pe o durata de 15-20 de ani. Acesti noduli polimetalici au o raspndire n Oceanul Pacific ntre 10-14 latitudine nordica si 5-50 latitudine sudica. n Oceanul Atlantic sunt localizati n vestul Africii, iar n Oceanul Indian ntre 10-20 latitudine sudica. Din datele relatate n legatura cu prezenta substantelor minerale utile n domeniul Oceanului Planetar se poate concluziona ca rezervele de aici sunt considerabile. n cazul nichelului si cobaltului rezervele, a caror exploatare poate fi nceputa ntr-un viitor apropiat, depasesc cu mult pe cele cantonate pe uscat. Intensificarea activitatii pentru valorificarea tezaurului de resurse din domeniul marin ar contribuii la rezolvarea a numeroase probleme care frneaza dezvoltarea unor regiuni geografice. Reglementarile internationale trebuie sa se refere la delimitarea spatiilor marine pentru a preciza zonele de sub jurisdictia statelor, precum si drepturile si modul de exploatare a resurselor din apele internationale. 2.2.2. Valorificarea resurselor Apelor Continentale A. Resursele de ape subterane Procesul urbanizarii, dezvoltarea industriei, crearea sistemelor de irigatii, etc., au dus la cresterea accelerata a cerintelor si consumurilor de apa. innd cont si de fenomenele de poluare care s-au amplificat si agravat n perioada postbelica, prin folosirea nejudicioasa a resurselor de apa de suprafata, s-a impus cu necesitate introducerea n circuitul economic a unor resurse noi de apa.

Apele subterane patrund n scoarta terestra prin infiltratie, sub actiunea gravitatiei. n categoria acestora sunt incluse apele freatice, de adncime si cele carstice. Apele freatice alcatuiesc orizontul acvifer cel mai de suprafata, cantonat n depozite friabile, sustinute de un orizont impermeabil. Ele se mai numesc si straturi acvifere libere. Apele de adncime se gasesc mai n profunzime, prinse ntre straturi impermeabile, din care cauza sunt denumite si ape captive. n adncime, acestea se pot gasii sub presiune, putnd aparea la zi ca sursa arteziana. Locul aparitiei la zi, pe cale naturala, a apei subterane defineste notiunea de izvor. De regula, izvorul ia nastere printr-un accident tectonic (falii, fisuri) sau prin procesul de eroziune a diferitilor agenti morfogenetici. n cazul n care n straturile acvifere se efectueaza deschideri artificiale cu ajutorul forajelor hidrogeologice, atunci izvoarele sunt considerate artificiale si se numesc puturi de apa subterana sau puturi artificiale. Dupa temperatura apei, izvoarele sunt clasificate n izvoare reci (care au temperatura apei mai mica sau egala cu temperatura medie anuala a aerului din regiunea respectiva) si izvoare calde (care se caracterizeaza tot timpul anului prin temperatura apei mai ridicata dect temperatura medie a lunii celei mai calde din cursul anului). Scurgerea subterana are o mare importanta n evaluarea resurselor naturale de ape subterane si de suprafata, pentru exprimarea cantitativa a acesteia folosindu-se notiunea de modul al scurgerii subterane. Aceasta reprezinta volumul total de apa care se scurge printr-un strat, ntr-o anumita perioada de timp, raportata la suprafata terenului respectiv. n urma cercetarilor efectuate la nivel national apare urmatoarea repartitie a modulului scurgerii subterane pe mari unitati tectonice (Frugina s.a., 1982); a. Zona muntoasa a Carpatilor: modulul = 5.2 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 373.4 m3/s b. Depresiunea Transilvaniei: modulul = 1 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 25.2 m3/s c. Depresiunea Panonica: modulul = 1.1 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 23.9 m3/s d. Dobrogea: modulul = 0.5 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 3 m3/s e. Podisul Moldovei: modulul = 0.6 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 17.3 m3/s

f. Platforma Moesica (Dunareana): modulul = 2 l/s/km2 - volumul total al scurgerii subterane = 170 m3/s Resursele nsumate totalizeaza 612.6 m3/s si creeaza o imagine optimista privind potentialul acvifer al bazinelor hidrografice, tinnd cont ca debitul exploatat n prezent se situeaza n jurul valorii de 90 m3/s. n cea mai mare parte, acest volum de apa se utilizeaza pentru alimentarea unor localitati si/sau unor platforme industriale. Apele minerale, datorita proprietatilor fizico-chimice si a celor curative, ocupa un loc important n categoria apelor subterane. Geneza lor este legata de prezenta unor falii de adncime, de existenta reliefului muntos de natura vulcanica, precum si de arealul unor importante zacaminte de petrol, carbune, gaz metan sau sare. Cea mai mare parte a izvoarelor minerale provine din apele vadoase, adica din precipitatiile care se infiltreaza n scoarta terestra de unde revin la suprafata, ncarcate cu o anumita cantitate de gaze, saruri minerale iar n unele cazuri cu temperaturi mai ridicate sau chiar cu un anumit grad de radioactivitate. n prezent se cunosc peste 500 de localitati cu cteva mii de izvoare minerale care au o densitate cu distributie neuniforma la nivel teritorial. Cele mai multe sunt legate de prezenta lantului vulcanic neogen din vestul Carpatilor Orientali, de prezenta depozitelor de sare din zona subcarpatica, precum si de existenta faliilor profunde extracarpatice. Prin varietatea compozitiei lor chimice si prin continutul de gaze, izvoarele minerale sunt folosite n tratarea diferitelor afectiuni ale oamenilor. Unele se folosesc la tratarea bolilor de nutritie (Slanic Moldova), a bolilor hepato-biliare (Caciulata si Calimanesti, Baile Herculane), la afectiuni digestive (Borsec, Caciulata), nefrite si litiaze renale (Calimanesti), la afectiuni respiratorii si cardiovasculare (Covasna, Vatra Dornei, Tusnad), etc. Att apele minerale medicinale ct si apele minerale de masa, au favorizat nfiintarea unei industrii de mbuteliere a lor. nceputurile acestei activitati sunt semnalate nca de la sfrsitul secolului al XIX-lea pentru ca n prezent sa existe statii moderne de mbuteliere n numeroase statiuni balneare (Borsec, Malnas-Bai, Covasna, Biborteni, Buzias, Slanic Moldova, Tusnad, Lipova, etc). B. Hidroenergia Energia hidraulica este o sursa de energie derivata din energia solara, prin intermediul circuitului apei n natura. Este deci o sursa de energie inepuizabila, iar valorificarea sa are loc n instalatii cu randament foarte nalt

(80-85 %). Repartitia teritoriala a potentialului hidroenergetic este foarte inegal, iar amenajarile necesare pentru utilizarea sa sunt destul de costisitoare. Potentialul hidroenergetic total, sau teoretic, al globului nostru este evaluat la 6.2 milioane MW (54224 miliarde KWh/an). Valoarea sa depinde de debitul rului sau a fluviului respectiv si de profilul sau longitudinal, fiind influentata n mod direct de repartitia precipitatiilor si de particularitatile reliefului. Cu ct debitul este mai uniform repartizat n decursul anului cu att echiparea hidroenergetica a arterei hidrografice n cauza este mai rentabila, disparnd necesitatea asigurarii unei acumulari de apa, asa cum este cazul fluviilor si rurilor din zona ecuatoriala (ex. Zair), sau a celor din climatul temperat oceanic. Existenta lacurilor naturale contribuie de asemenea la scurgerea mai uniforma n bazinele respective, fapt de care beneficiaza mai ales reteaua hidrografica din regiunile acoperite odinioara de calota glaciara cuaternara (Peninsula Scandinavica, Canada), sau regiunea est-africana, loc n care sunt numeroase lacuri de origine tectonica (Tabelul nr. 4). Dintre continente, Asia detine aproape 41 % din potentialul teoretic global, fiind urmata de Africa (cu circa 19 %), America de Nord (cu circa 11 %) si America de Sud (cu circa 10 %). Se remarca prin potentialul lor hidroenergetic exceptional, fluviile Zair (45000 MW numai n zona cataractelor Inga), Enisei, Brahmaputra (Tsangpo), Chang Jiang, Columbia, Parana, Nil si Zambezii. La nivelul statelor, pe primele locuri se situeaza C.S.I. (cu aproximativ 8 % din potentialul energetic al globului), Republica Zair, S.U.A. si R.P. Chineza. Tabel nr. 4. - Fluvii cu potential hidroenergetic ridicat (dupa Cotilon I., 1978; din Grigor P., 1996) Cursul de apa Q mediu la Potential varsare TWh/an 3 (m /s) 42000 35000 19000 16000 17400 3500 7500 3600 3500 hidroenergetic Amenajat 12 96 45 24 86,5 66 21,5

Zair Yanhtze Brahmaputra Parana Ienisei Zambezi Columbia Angara La Grande

Total 700 500 500 174 140 120 92 84 68

Tocantins San Francisco Sf. Laurentiu Churchill Dunarea Volga Maniconagan Rhon Rhin Tennese Nipru

9200 3000 10300 1600 6400 8000 1000 1700 2200 1900 1670

64 62 58 46 43 40 18,5 18,5 15,5 9,6 9,3

21 25 52 46 38 30 18,5 17,5 14,7 9,6 9,3

Potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil este simtitor mai mic fata de cel teoretic, reprezentnd energia care poate fi obtinuta efectiv prin amenajarea cursurilor de apa, dupa eliminarea sectoarelor impropii constructiei de hidrocentrale, datorita conditiilor naturale nefavorabile (debite prea mici, relief plat, substrat permeabil si putin rezistent, etc.). Potentialul tehnic amenajabil este repartizat geografic, n linii mari, ntr-un mod asemanator cu potentialul teoretic. Pe primele locuri se afla C.S.I. (2190 miliarde KWh/an), Zair (1950 miliarde KWh/an), R.P. Chineza (1900 miliarde KWh/an), S.U.A. (1850 miliarde KWh/an), Brazilia si Canada. Se remarca si unele state cu o suprafata mai mica, dar cu un potential apreciabil, - Japonia, Norvegia, Suedia, Iugoslavia, -. Acest potential hidroenergetic este deosebit de valoros pentru statele sarace n zacaminte de combustibili fosili ca Brazilia, Zair, Japonia, Suedia, etc. Potentialul hidroenergetic economic amenajabil este si mai mic, n aprecierea sa tinndu-se seama de conditiile de rentabilitate n care ar lucra hidrocentralele proiectate. Datorita cresterii pretului combustibililor si al electricitatii n ultimul deceniu, noi sectoare de ru au intrat n calculul potentialului economic amenajabil, iar valoarea sa de ansamblu este n crestere. Potentialul economic amenajabil specific (raportat la suprafata) nregistreaza mari diferente de la o regiune la alta, n functie de conditiile naturale. De exemplu, n Bulgaria, stat cu relief predominant montan, acest potential este de 122000 KWh/km2/an, in timp ce n Polonia, tara de cmpie, el coboara la numai 14000 KWh/km2/an. n perioada contemporana, cea mai mare parte a potentialului hidroenergetic utilizat este destinata producerii energiei electrice, reducndu-se numarul instalatiilor mecanice (mori, pive, steampuri, ferastraie, etc.), att de specifice industriei casnice medievale.

Odata cu progresele nregistrate n tehnologie, orientarea actuala a statelor bogate n resurse hidroenergetice este ndreptata spre construirea de hidrocentrale gigantice, de ordinul miilor de megawati, care produc energie electrica foarte ieftina si care reprezinta punctele nodale ale unor amenajari complexe (pentru irigatii, navigatie, etc.). Amintim astfel, cascada de hidrocentrale de pe Parana, n frunte cu uzina de la Itaipu, construita de Brazilia si Paraguay, care ajunge la o putere instalata de 12600 MW, devenind cea mai mare din lume. n amonte, Brazilia a construit hidrocentrala Ilha Solteira (3200 MW), iar n aval de Itaipu, Argentina si Paraguay construiesc uzina de la Apipe (3200 MW). n nordul Americii de Sud merita a fi mentionate lucrarile de pe rul Caroni, din Venezuela, unde hidrocentrala Guri a ajuns la o putere instalata de 2065 MW (se prevede ca n final sa ajunga la o putere instalata de 6500 MW) si uzina de pe rul Patia (aflata n constructie), din Columbia, cu o putere instalata de 2640 MW.
n lungul fluviului Columbia, S.U.A., exista un sir de hidrocentrale puternice, dintre care cea mai mare este Grand Coulee (6280 MW), iar n Canada, mari uzine hidroelectrice au fost ridicate n Peninsula Labrador (La Grande II, cu 5300 MW, Churchill Falls, cu 5225 MW), pe fluviul Sf. Laurentiu si pe Peace River. n bazinul hidrografic al fluviului Enisei, din Rusia, s-a construit hidrocentrala Krasnoiarsk (6096 MW) si se afla n curs de finalizare hidrocentrala de la Susenskoie, n muntii Saian (care va avea o putere instalata de 6400 MW), n timp ce apele afluentului Angara pun n miscare hidrocentralele de la Bratsk (4600 MW). Alte uzine hidroelectrice functioneaza pe Volga, Vah, etc. n R.P. Chineza s-a nceput constructia primei hidrocentrale de pe Chang Jiang (la Yichang), cu o putere instalata de 2720 MW. n Africa, uzine hidroelectrice impresionante s-au construit pe Zambezi (Cabora Bassa, n Mozambic), pe Nil (Assuan, n Egipt), etc.

n prima parte a secolului nostru, ponderea hidroenergiei n productia mondiala de electricitate era destul de ridicata (37 % n 1938), dar n perioada postbelica aceasta a scazut la 28 % n 1963 si la 19 % n 1975, preferinta pentru electricitatea de origine termica datorndu-se preturilor relativ scazute ale combustibililor si apropierii treptate de o valorificare integrala a resurselor de energie hidraulica n unele regiuni cu o economie avansata, de exemplu n Alpi. n ultimul deceniu, aceasta tendinta s-a inversat din nou, odata cu majorarea preturilor combustibililor, astfel ca, puterea instalata n hidrocentrale a crescut de la 290475 MW n 1970 la 440475 MW n 1979 (din care 79482 MW n tarile aflate n curs de dezvoltare), iar ponderea hidroenergiei n productia mondiala a ajuns la 21.9 % n 1980. Cu toate aceste progrese, gradul de valorificare a potentialului tehnic amenajabil mondial este nca foarte mic, doar 8.1 %, hidroenergia nefolosita echivalnd cu circa 2 miliarde tone combustibil neconventional. Valorificarea fortei apelor constituie o veche preocupare n tara noastra, existnd n acest sens o serie de dovezi materiale datate nca de pe vremea

getodacilor si a administratiei romane din Dacia. Conditiile naturale (relief, precipitatii, retea hidrografica favorabila, etc.), precum si unele toponime existente n circulatie (moara- mola, roata-rota, fus-fusum, ciutura-cytola, etc.) sunt argumente ce sprijina aceasta afirmatie. Ulterior acestei perioade istorice sunt consemnate, n diferite documente, numeroase asezari din Muntenia, Oltenia subcarpatica si Banat n care exista n functiune mori cu facaie ce antrenau mori de cereale, pive sau ferastraie. ncepnd cu secolul al XIV-lea, datorita dezvoltarii manufacturilor, apar n Transilvania mori de tabacarit, mai ales n asezarile de la poalele muntilor unde cresterea animalelor constituia ndeletnicirea de baza a populatiei. Morile de hrtie sunt mentionate pentru prima data n secolul al XVI-lea, ele fiind localizate la Sibiu si Talmaciu, n timp ce morile de arpacas sunt construite n Muntenia, la Argesti (Ilfov) si Cornesti (Dmbovita). Dezvoltarea mineritului si prelucrarea metalelor, exploatarea si prelucrarea lemnului, dezvoltarea industriei impun tot mai mult folosirea rotii hidraulice pentru a obtine energia necesara. Astfel, la nivelul anului 1906, sunt inventariate pe cuprinsul Romniei 9398 mori din care 92.8 % erau actionate de apele curgatoare. n 1930, numarul acestora ajunge la 50000 de mori, dar ncepe sa scada ulterior datorita energiei electrice produsa, prin diferite metode, ntr-o cantitate mai mare, ajungnd sa functioneze n 1962 doar 692 de mori. Prima uzina hidroelectrica din Romnia, U.H. Grozavesti, a fost construita n perioada 1888-1890 cu menirea de a asigura cantitatea de energie necesara iluminarii unor artere sau institutii din Bucuresti. n anii ulteriori au fost construite mai multe uzine hidroelectrice dar a caror putere instalata nu depasea 185 KW (ex. la Caransebes, Baile Herculane, Toplet, Baia Sprie, Sadu I, etc.). Dar toate aceste uzine hidroelectrice erau insuficiente fata de consumul de energie electrica aflat ntr-o cerinta crescnda. Ca atare, s-au investigat si inventariat de catre numerosi cercetatori si institutii de specialitate, potentialul teoretic amenajabil al rurilor Romniei. Pe baza acestor date s-au construit numeroase hidrocentrale cu diferite puteri instalate. n prezent, pe rurile din tara noastra pot fi realizate, n mod tehnic, amenajari hidroenergetice cu o putere instalata de 14900 MW si o cu productie medie anuala de energie electrica de 40 miliarde KWh, din care 28.4 miliarde KWh/an pe rurile interioare si 11.6 miliarde KWh/an pe Dunare (Tabelul nr. 5).

Tabel nr. 5. - Potentialul hidroenergetic al bazinelor hidrografice din Romnia (dupa Al. Cogalniceanu, din Grigor P., 1996)
Potential teoretic (GWh) Amenajat la 31.12.1985 de al GWh/ teoretic Nr. Pi P % GWh/an liniar C.H.E. (MW) (MW) precipitatii scurgerii an

Bazin hidrografic

Supraf. km2

Tisa-Somes

23351

32500 10300 41000 9000 25000 34500 12500 8500 44500 2700 9500 -

14900 4500 17200 3700 10400 13400 5000 3300 16700 500 400 -

6900 2500 9500 1800 2650 8250 3100 2200 11100 500 0 -

4080 1040 4850 1230 2600 4540 1700 800 4950 230 2380

10,2 116 2,6 12,1 3,1 6,5 11,3 4,2 2,0 12,4 0,6 6,0 63 141 50 57 53 32 47 155 14 -

1950 303,2 550 435 165,9 330 2071 520 1190 1970 850 240 2160 75 777,0 1361 23,7 60 179,8 443 1369 3287 505,4 926 58,6 175 581,0 1421 15,0 65 159

13085 Crisuri Mures 27842 Timis-Nera 9700 Cerna-Jiu 21844 Olt 24507 Arges-Dmbovita 12424 Ialomita 10817 Siret 44993 Prut 10894 Dobrogea si bazinele 38043 endoreice Bazine mici (microhidrocentrale) Total ruri interioare 237500 Dunare Total general 237500

610 -

230000 90000 230000 90000

51500 28400 71,0 728 18500 11600 29,0 7 70000 40000 100 735

12100 3978,6 8777

2800 1276 6496

14900 5254,6 15273

Acest potential este valorificat ntr-un procent de 40 % prin intermediul celor aproape 80 de hidrocentrale intrate n functiune sau n curs de realizare, precum si a numeroaselor microhidrocentrale, care nsumeaza o putere instalata de 5862 MW. Cele mai nsemnate realizari ale hidrotehnicii romnesti, unele considerate adevarate lucrari de arta, sunt; sistemul hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier I, pe Dunare, n apropierea localitatii Drobeta Turnu Severin, construit mpreuna cu Iugoslavia si care detine o putere instalata de 2136 MW (1068 MW pentru fiecare parte), Portile de Fier II, construita tot pe Dunare n aval de prima, amenajarile hidroenergetice Izvorul Muntelui-Stejaru pe Bistrita (putere instalata 210 MW), Vidraru-Cetatuia, pe Arges (putere instalata 220 MW) si Lotru-Ciunget, pe Lotru (putere instalata 510 MW). Sisteme hidroenergetice mai importante sunt construite si n bazinele hidrografice ale Somesului, Muresului, Timisului, Ialomitei, etc. C. Utilizarea apei n agricultura Apa n agricultura ndeplineste functii complexe: intra n constitutia solului, plantelor, vehiculeaza materia si energia n sol, biosfera, agrosfera, termoregulator al proceselor biologice, auxiliar n mentinerea capacitatii

fortelor si mijloacelor de productie, etc. Astfel, toate procesele fiziologice care au loc n organismele vii se nfaptuiesc n prezenta apei, aceasta fiind apreciata ca un lichid biologic. Ea detine un procent n constitutia plantelor de pna la 8095 % din greutatea lor, a animalelor cu 50-60 % si a omului cu 60-70 %. Dupa consumul de apa si capacitatea de absortie, plantele de cultura sunt mpartite n trei grupe: plante cu consum mic (secara, grul, sorgul meiul, ovazul, mazarea, etc.), plante cu consum mijlociu (orzul, trifoiul, lucerna, cartoful, spanacul, varza, legumele, floarea soarelui, sfecla de zahar, etc.) si plante cu un consum mare de apa (cnepa, castravetele, dovleacul, etc.). Plantele manifesta asa numitele faze critice pentru apa, de care depinde productia lor. La majoritatea plantelor, aceste faze sunt, n general, nainte de nflorire si dupa fructificare. Studierea "cererii" si "ofertei" de apa la plante constituie premisa stiintifica n virtutea careia omul stie cnd sa intervina n circulatia apei n sistemul sol-planta. Caile de satisfacere a cerintelor de apa sunt naturale (ploi, izvoare) si artificiale (ploi artificiale, irigatii, ridicarea nivelului freatic indirect prin bazine de retentie, etc.). n functie de cantitatea de apa consumata de diferite plante, conform metabolismului specific, n functie de regimul si volumul precipitatiilor, precum si de evapotranspiratia potentiala, se poate stabilii necesarul de apa pentru diferite culturi irigate. De exemplu, cultura grului n Romnia, n conditii medii, necesita 500 m3/ha/an, n timp ce ntr-un climat tropical arid, aceeasi cultura consuma 8000-10000 m3/ha/an. Prin necesitatile mereu sporite si consumurile mari de apa, agricultura se situeaza printre principalii beneficiari ai acestei resurse. Aceasta se explica n parte si prin lipsa posibilitatilor de reciclare a ei. Primele irigatii s-au efectuat n antichitate si au avut la baza tehnici simple, revarsarile n regim natural ale rurilor (Nil, Tigru, Eufrat). Perioada moderna a adus cu sine posibilitati de ordin tehnic si noi cerinte de extindere ntr-un timp scurt a terenurilor irigate. Sistemele de irigatii sunt de dimensiuni mari, dotate cu tehnici moderne si sunt concepute n amenajari si cu alte tipuri de lucrari, n special cu hidroenergia. De mentionat: sistemul de pe Nil, bazat pe acumularea de la Asuan, sistemele de rul Huang He, sistemele care beneficiaza de apa acumulata n lacurile marilor hidrocentrale de pe Volga, Don, Nipru din C.S.I., marile amenajari din S.U.A. de pe rurile Columbia, Sacramento, Colorado, Rio Grande, etc. Una din cele mai grandioase actiuni, care se impun de urgenta, priveste amenajarea irigatiilor n regiune Sahelului (Africa). n functie de disponibilul de

apa se pot dezvolta irigatii pe suprafete foarte mari, de peste 1.5 milioane hectare, ceea ce ar rezolva problema foametei cronice din tari ca: Niger, Mali, Mauritania, Senegal, Ciad. Rolul irigatiilor este hotartor n Orientul Apropiat, unde agricultura, imposibil de practicat fara ajutorul irigatiilor, este concentrata n complexe de pe Tigru si Eufrat. Astfel, contributia irigatiilor la valoarea productiei agricole ajunge la 2/5 n tarile Asiei de sud-est si sud si la 2/3 n Orientul Apropiat si Africa. Ponderea actuala n suprafete irigate este detinuta de tarile aflate n curs de dezvoltare (48 %), urmate de fostele tari socialiste (35.5 %) si de tarile dezvoltate (16.5 %). Ca o trasatura a raportului dintre irigatii-productia agricola-consum alimentar, apare rolul absolut sau complementar al irigatiilor. Exista situatii n care irigatiile sunt indispensabile deoarece fara ele nu s-ar putea practica agricultura, situatie ntlinta n regiunile aride si semiaride strabatute de fluvii mari (Nil, Tigru, Eufrat, Indus, etc.). n cea mai mare parte a lumii, irigatiile ndeplinesc nsa un rol complementar, contribuind doar la cresterea randamentului. Cu toate acestea, omenirea si pune sperante mari n irigatii pentru obtinerea de recolte bune, dar nu trebuie uitat caracterul limitat al acestei resurse naturale. n primul rnd, irigatiile nu asigura singure recolte mari ci doar recolte stabile, suplinind atunci cnd este cazul deficitul de umiditate naturala. n al doilea rnd, continutul mineralogic al apei folosita pentru irigatii reclama multa atentie privind comportarea solului n timp. Totodata, sistemul de irigatii schimba calitatile apei naturale din sol, astfel ca rolul ei fertilizant se modifica si apar procese de degradare a solului (salinizare, nmlastinire, etc.). Pentru cresterea randamentului productiei agricole, alaturi de extinderea suprafetelor irigate, se impun si unele transformari calitative ca: cresterea suprafetelor irigate amenajate n sisteme moderne, folosirea intensiva a suprafetelor irigate (culturi duble si succesive), reducerea pierderilor de apa (n unele sisteme s-a ajuns la o pierdere de 25-50 %). Resursele de apa pentru irigatii sunt reprezentate prin: ape de suprafata (ruri, lacuri, iazuri) si ape subterane (utilizate mai ales n regiunile lipsite de ape de suprafata). Utilizarea acestora din urma este mai dificila din cauza mineralizarii si a efectului negativ asupra nivelului ascensional, uneori imposibil de reechilibrat. Resursele secundare constau n apele evacuate din centrele urbane, zonele industriale (n special cele alimentare), sectoare zootehnice, resurse de apa care au avantajul ca poarta cu ele si elemente fertilizante dar si diferiti agenti patogeni care pot avea o influenta nefasta asupra mediului. Tot ca resurse secundare sunt si apele desalinizate de provenienta marina, precum si

apele provenite din topirea ghetarilor. Apa folosita de catre agricultura are si o destinatie catre sectorul zootehnic, pentru satisfacerea necesarului de apa solicitata de efectivele de animale. De exemplu, cerintele de apa se ridica la 50-115 litri/24 h la bovine, 55 litri/24 h la cabaline si 25-40 litri/24 h la porcine. D. Utilizarea apei n industrie Dupa agricultura, cotata ca cel mai mare consumator de apa, se situeaza industria cu un procent de 21 % din consumul total de apa. Acest aspect se explica prin marea utilitate a apei pentru industrie ca materie prima (mai ales pentru industria chimica), ca element tehnologic auxiliar (lichid de racire, de spalare, etc.) si ca forta energetica. Procesele industriale, inclusiv producerea de energie de orice natura, necesita cantitati diferentiate de apa pentru fluxurile si procesele tehnologice. Din analiza consumurilor reiese ca industria chimica reclama cele mai mari necesitati: pentru o tona de cauciuc sintetic este necesara 2000 tone de apa, pentru o tona de fibre sintetice se consuma 1000 tone de apa. si industria metalurgiei neferoase consuma mari cantitati de apa (la obtinerea unei tone de aluminiu se consuma 1.500 litri de apa). Consumuri specifice mici (sub 90 m 3/t produs), caracterizeaza procesele tehnologice de preparare, cum ar fi industria cocsului, industria lemnului, spalarea carbunelui, industria produselor lactate, a conservelor, etc. Analiznd raporturile dintre "disponibilitatile" hidrosferei si consum, n special cel industrial, aflat n tendinta de crestere continua, se prevede un decalaj iminent. De aceea, apare necesitatea unor masuri de gospodarire a apei, cum ar fi:
- reciclarea intensa a apelor industriale

- scaderea consumurilor specifice de apa ale diferitelor ramuri a industriei - refolosirea apelor returnate dupa utilizarea dintr-o ramura industriala n alta ramura a industriei Distributia inegala a rezervelor de apa pe glob a contribuit la accentuarea disparitatilor regionale n dezvoltarea industriei. Probleme grele sau pus, si se pun n continuare, n legatura cu industrializarea tarilor din regiunile aride, care, desi dispun de resurse energetice si chiar de unele materii

prime minerale, cunosc o grava lipsa de apa (tarile din jurul Golfului Persic, cele din Orientul Apropiat, etc.). E. Alimentarea cu apa a centrelor populate Asezarile omenesti au cunoscut n ultima vreme att extinderea spatiala (n latitudine si altitudine), ct si o crestere dimensionala, cu precadere n regiunile de la latitudinile mari ale globului ceea ce a dus la concentrari mari de populatie pe un teritoriu foarte mic. Cunoscnd ca media pentru consumul de apa este de 400-600 l/om/zi n mediul urban n tarile dezvoltate, se ntelege de ce alimentarea cu apa a centrelor populate a devenit o problema de prim ordin. ntruct tendinta de urbanizare a habitatului uman atrage nevoi sporite de apa, apare clar ca cerinta de apa se contureaza ca un fenomen contemporan cu efecte de criza. Aceasta poate fi accelerata de contrastele existente n privinta repartitiei resurselor si consumurilor de apa, de accentuarea procesului de poluare a apelor si de imposibilitatea procurarii apei n unele regiuni din cauza costurilor prea mari de obtinere a ei. Potrivit statisticilor, 70 % din populatia lumii nu dispune de alimentare cu apa potabila, fiind vorba n special de locuitorii unor regiuni intens populate din Africa, Asia de sud-est, America Latina, etc. Dificultatile n alimentarea cu apa a localitatilor, n special a oraselor, sunt multiple. Unele tin de cresterea rapida a populatiei urbane, de concentrarea unor centre puternic populate n regiuni climatice cu resurse modeste de apa (orasele din Orientul Apropiat si Mijlociu, Africa de nord, sudvestul S.U.A., etc.), de marimea si gradul de dezvoltare urbana a localitatilor, iar altele survin din cauza limitarii si restrngerii resurselor locale, a oscilatiilor ivite n consumul de apa (diurne, lunare, sezoniere, anuale), din cerintele calitative obligatorii pe care trebuie sa le ndeplineasca aceste resurse de apa, cea ce presupune instalatii speciale de tratare, deosebit de costisitoare, precum si din cauza ca alimentarea trebuie facuta n flux continuu si constant. Pentru alimentarea cu apa a centrelor populate se folosesc cele mai variate resurse urmarindu-se n primul rnd, calitatea si cantitatea apei si, apoi, pozitia si distanta fata de centrul respectiv. Cele mai utilizate sunt apele subterane (freatice si de adncime) datorita calitatii lor deosebite, temperaturii si debitelor relativ constante. Orasele Manchester (Anglia), Detroit (S.U.A.), Milano (Italia), Brasov, Arad, etc., folosesc apele subterane pentru alimentarea necesarului de consum.

Alimentarea cu apa din lacurile naturale se practica n numeroase regiuni, mai ales pentru orasele situate n apropierea unor mari unitati lacustre. De exemplu, Chicago se alimenteaza cu apa din lacul Michigan, Berlin din lacul Myel, Stuttgart din lacul Baden, etc. Alimentarea cu apa din lacurile de acumulare a devenit tot mai frecventa n ultimii ani. Astfel, orasul New York se alimenteaza cu apa din lacurile de baraj din muntii Appalachi (7 milioane m 3/zi), orasele din bazinul Ruhrului sunt alimentate cu apa din masivul Renan. Acest sistem de alimentare cu apa este raspndit si n Romnia, afirmatie confirmata de alimentarea orasului Ploiesti cu apa din lacul de baraj de la Paltinul (de pe rul Doftana), din lacul Lesu (de pe valea Iadei) se alimenteaza Oradea, din lacul Firiza se aprovizioneaza Baia Mare iar din lacul Gilau este alimentat orasul Cluj Napoca, etc. Alimentarea cu apa direct din ruri si fluvii este tot mai rar folosita, recurgndu-se la acest mod numai n lipsa altor resurse de apa, orasul Philadelphia din rul Delaware, Londra din rul Tamisa, Parisul din Sena, etc. Necesitatile crescnde de apa potabila face ca numeroase localitati sa foloseasca simultan mai multe surse de apa (Londra, Paris, Moscova, Bucuresti, Timisoara, etc.). Alimentarea cu apa marina desalinizata este utilizata n regiunile deficitare n alte resurse, astfel de instalatii functionnd n C.S.I., S.U.A., Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Algeria, Venezuela, etc. La ora actuala, unele centre intens populate sunt afecate de criza de apa, deoarece disponibilitatile n resurse de apa sunt sub nivelul cerintelor (Tokyo, Rio de Janeiro, Sao Paolo). Unele manifestari acute n privinta lipsei de apa n centrele populate pot surveni si n urma unor perioade secetoase ndelungate. Asa a fost cazul unor orase americane n 1952-1956, cnd s-a recurs la o solutie extrema, alimentarea cu apa uzata dupa ce n prealabil a fost reintrodusa printr-un proces de reciclare si tratare repetata. Astfel de surse "tertiare" trebuiesc folosite nsa cu multa grija si numai n situatii exceptionale. Pentru satisfacerea cerintelor de apa, pe lnga suplimentarea pe ct posibil a resurselor naturale, se impun cteva masuri ca: rationalizarea consumurilor, reducerea consumurilor specifice prin tehnologiilor uscate, evitarea risipei si combaterea poluarii, reciclarea apelor, etc. F. Cerintele si principalele utilizari ale apei n Romnia Dezvoltarea economica generala a tarii a dus treptat la o crestere foarte mare a necesarului de apa pentru toate ramurile economiei nationale solicitnd astfel din ce n ce mai mult rezervele de apa a tarii.

Daca n 1950 volumul cerintelor de apa ale tuturor folosintelor a fost de 1.4 miliarde m3 de apa, iar n 1960 de 2.6 miliarde m3, ele au ajuns sa fie n 1990 de 36 miliarde m3. Din totalul volumului de apa captata, circa 11 % este asigurata din resurse subterane, 48 % din Dunare iar restul de 41 % din resursele de apa ale rurilor interioare. Principalele utilizari ale apei sunt: alimentari cu apa potabila si industriala, irigatiile si amenajarile piscicole. Ponderea volumelor captate apartin irigatiilor cu 50 % din total, 33 % industriei, 13 % populatiei si 4 % amena-jarilor piscicole. Pentru alimentarea cu apa a industriei se prevede n perspectiva un volum annual de 17 miliarde m3/an fata de 13.3 % miliarde m3 n prezent. Ponderea n acest volum o detin apele de racire pentru centralele termoelectrice si, n viitor, atomoelectrice. Alimentarea cu apa pentru populatie a crescut n ultimii 25 ani de circa 10 ori. Astfel, daca n 1965 erau alimentate cu apa potabila n sistemul centralizat numai 261 de localitati, la nivelul actual numarul lor a ajuns la peste 2200. Corespunzator a crescut si volumul de apa potabila distribuita de la 0.46 miliarde m3 n 1965 la 2.9 miliarde m3 n 1989, din acest volum 45 % fiind destinat uzului casnic, iar restul pentru gospodaria oraseneasca si pentru industriile locale. Volumul apei utilizate n agricultura (pentru irigatii si piscicultura) a cunoscut o crestere continua pe masura amenajarii de noi suprafete. n prezent din totalul suprafetei amenajate pentru irigatii, respectiv 3.7 milioane hectare, peste 60 % sunt alimentate cu apa din Dunare. Irigatiile n Romnia au nceput n secolul al XIX-lea, ajungnd ca acum sa ocupe suprafete nsemnate n Cmpia Romna (prin sistemele de irigatii Terasa Brailei, Mostistea, Calarasi, BaneasaGiurgiu, Sadova-Corabia, Crivina-Vnju-Mare, etc.), Podisul Moldovei (unde se remarca sistemele din bazinul rului Vaslui), Cmpia de Vest (unde cele mai mari sisteme de irigatii se afla pe rul Mures - circa 25000 hectare -) si n Podisul Dobrogei (sistemele Carasu, Sinoe, Babadag, Topalu, etc.). Fata de balanta de apa relativ "ncordata" de pe unele cursuri de apa cu resurse modeste, se impune o distributie judicioasa a folosintelor industriale si agricole pe teritoriul tarii, corelat si cu disponibilitatile surselor de apa, astfel nct sa se asigure o utilizare rationala, prin eliminarea risipei si prevenirea degradarii resurselor. Acest fapt ne ndreptateste sa afirmam ca, n prezent apa poate fi unul din factorii determinanti n luarea deciziilor asupra amplasarii n teritoriu a diferitelor activitati economice consumatoare de apa.

http://www.scritube.com/geografie/Valorificarearesurselor-hidro2165516.php