Sunteți pe pagina 1din 20

Joc si Joaca

Joc si Joaca Tablouri Biblice ( Versuri de Abecedar ) de Tudor Arghezi Tudor Arghezi :-

Tablouri Biblice ( Versuri de Abecedar ) de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi :- biografie

S-a nascut pe data de 21 mai 1880 la Bucuresti in strada Tarani nr. 46. Este fiul lui Noe Theodorescu si al Mariei. Intre 1887 si 1891 este elev al scolii primare “Petrache Poenaru” sub indrumarea primului sau dascal, Nicolae Abramescu. intre 1891 si 1896 urmeaza cursurile gimnaziului “Dimitrie Cantemir” si apoi pe cele ale liceului “Sfantul Sava” din Bucuresti. De la varsta de 11 ani, datorita situatiei vietii familiare este nevoit sa se intretina singur, dand meditatii. Anul 1896 este anul debutului sau literar. La 30 iunie publica in ziarul “Liga Ortodoxa”, condus de Alexandru Macedonski, poezia “Tatal meu”, semnata I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski il va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va ramane prieten apropiat. Intre 1897 si1899 publica versuri si poeme in proza la “Revista Moderna” si “Viata noua” pe care le semneaza pentru prima oara cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Intrerupe studiile si se angajeaza, in urma unui examen de chimie, laborant la fabrica de zahar Chitila. In primele zile ale lui februarie 1900 intra la manastirea Cernica, iar dupa un noviciat de sase luni este diacon, primind numele Iosif. Pe data de 15 aprilie 1904 scoate revista bilunara “Linia dreapta”, impreuna cu V. Demetrius, care isi asuma directia, el neavand dreptul sa participe la “viata gazetareasca”. in aceasta revista va publica o serie de poezie si o parte din ciclul “Agate negre”. La 30 ianuarie 1905 se naste fiul lui Tudor Arghezi si al Constantei Zissu. Mama copilului, profesoara, este nevoita sa-si ascunda maternitatea si isi lasa fiul la Paris in grija unei doici. Ingrijorat, Arghezi se hotaraste sa plece la Paris, unde intentioneaza sa-si continue si studiile. Dupa cateva luni petrecute la Fribourg, unde intentionase sa frecventeze cursurile Universitatii catolice, pleaca la Geneva unde invata mestesugul de bijutier, care-i asigura existenta si independenta. In 1910 numele lui Tudor Arghezi reapare in presa romaneasca, odata cu publicarea poemului “Ruga de seara”. scriitorul colaboreaza cu o serie de reviste, printre care “Facla”, “Viata sociala”, “Rampa” si “Viata romaneasca”. Acesta militeaza in articolele revistei “seara” pentru neutralitatea “Romaniei”. In anul 1915 scoate revista “Cronica” impreuna cu Gala Galaction. Pe data de 5 noiembrie 1916 se casatoreste cu Paraschiva Burda, pe care o cunoscuse in 1910. Tudor Arghezi, impreuna cu un grup de ziaristi si scriitori, este condamnat si inchis la Vacaresti. Dupa nasterea celor doi copii ai sai, Mitzura si Iosif-Barutu, scriitolul la varsta de 47 de ani scoate primul sau volum de versuri, “Cuvinte potrivite”. Urmeaza apoi volumele “Icoane de lemn”, “Poarta neagra”, “Tablete din tara de Kuty”, “Carticica de seara”, “Cimitirul Buna-Vestire”, “Hore” si “Lina”. In anul 1944 este eliberat din lagar.

Adam si Eva

Poet al credintei si al tagadei , al cautarii neincetate a revelatiei divine , care in “Psalmi “ i se refuza cu obstinatie , Tudor Arghezi adopta in compensatie in relatia cu Dumnezeu si o atitudine ludica si ironica ilustrata in mai multe poezii care il apropie si il coboara pe Dumnezeu in planul terestru , intr-un univers domestic Cele cinci poezi din ciclul “Tablouri Biblice”( Versuri de Abecedar ) publicate in anul 1944 in “Revista Fundatiilor Regale” si in anul 1963 in “Volum” au o tematica unitara , fiind un fel de geneza comica a aparitiei omului , a pacatului original si a izgonirii din Paradis . Astfel in poezia “Adam si Eva “ se reia descrierea unui Rai imbelsugat ca si in “Tiganiada “ de Ion Budai Deleanu , iar Pacat , Porunca si Pedeapsa urmaresc indeaproape intamplarile biblice ale izgoniri din Paradis . Pentru Tudor Arghezi crearea primului om este in poezia “Adam si Eva” un exemplu ludic pornit din marea singuratate cosmica a creatorului care isi doreste in preajma intr-un univers domestic familiar , nelipsitii copii. “Urându-i-se singur în stihii, A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii Si s-a gândit din ce sa-i faca, Din borangic, argint sau promoroaca, Frumosi, cinstiti, nevinovati. Se puse-asezamântul dintre frati.” Dumnezeu se arata aici mai mult un demiur , creatia sa fiind un fel de mestesug prin care oamenii se fabica din borangic , argint sau promoroaca ori in chip mai putin fericit din praf si nintelus scuipat . reusita nu este deplina calitatea materialelor fiind indoielnica primul om are mai ales trasaturi negative : lene , somnolenta vazute ca pe niste esecuri ale creatiei . “Dar i-a iesit cam somnoros si cam Trândav si naravas stramosul meu Adam; Ca l-a facut, cum am aflat, Cu praf si nitelus scuipat;” Paradoxul consta in faputul ca aceleasi materiale au dost intrebuintate de Dumnezeu la constructia interegii lumi , numai ca omul noua creatie nu se supune intentiei divine exprimate metaforic de a iesi altoi de stea. “Ca sa încerce daca un altoi De stea putea sa prinda pe noroi, Ca, de urât, scuipând în patru zari, Stingher, Facuse si luminile din cer.”

In consecinta din antinomia termenilor: “stea”, “noroi” din conotatiile negative ale cuvintelor “ praf “ , “scuipat” acest hazardat joc divin adauga omului noi trasaturi negative. “Dar iata ca l-a nimerit, Din pricina aluatului, gresit,

Si ca Adam, întâiul fiu

Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.” Eroarea initiala a lui Dumnezeu pare scuzabila dar se repara printr-o alta greseala care in viziunea ironica a poeziei amplifica drama umana . O zamisleste pe Eva din acelas altoi . “Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata Cum ar fi fost omul dintâi la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat, În care se-oglindea la scapatat. Puterea lui dumnezeiasca, Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca; I-a rupt un os din coaste, ceva, Si-a zamislit-o si pe Eva.” In aceasta seceventa biblica initiala , plictiseala primului om dar sic ea divina a inreegului Paradis par sa dispara intr-oarmonie familiala a jocurilor infantile. “Mai poti casca de lene, iarasi, Când ai o sora si-un tovaras? S-au luat de mâini si-au cutreierat Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici,

Li se julea si nasul prin urzici.” Poezia este construita pe sugestiile limbajului colocvial expresiv . Versurile au fluenta jocurilor de

copii chiar au tonalitate si cadenta ludica rezultate din mijloace prozodice simple . Ritmul este iambic , rima imperecheata , masura inegala . Figurile de stil sunt cele obijnuite ex : epitete duble si triple ( cam somnoros si cam/trandav si naravas) si enumeratiile de cuvinte simbol ( “ din borangic , argint sau promoroaca ) Toate acestea constituie in ansamblu o alegorie ludica a creatiei .

Porunca

Aceasta poezie reprezinta a treia secventa a calendarului paradiziac din “Tablouri Biblice “ ale lui Tudor Arghezi . Ce-a de-a doua poezie “Paradisul “apare ca o rememorare nostalgica a Evei care ecoca dupa izgonirea din Paradis belsugul si deliciile taramului pierdut. In poezia “Porunca” Raiul devine un spatiu privilegiat in care copii biblici si animalele traiesc intr-o deplina armonie . “Prin Rai copiii au dus-o foarte bine, Cum ar fi dus-o orisicine, Jucându-se cu gâzele si iezii Care sareau pe mugurii l Aici nu exista interductii pe care poetul le raporteaza la programul unui copil obijnuit .” Nici: „Culca-te devreme! ” Nici „Te Scoala!” Nu era cine tine socoteala Ca întârzii, Adame, de la scoala, Ca lectia s-o spui fara greseala, Ca, Eva, înca nici te-ai pieptanat Si te gaseste prânzul tot în pat.” Paradisul pare sa excluda ca intr-o joaca perpetua existenta scolii si a oricaror constrangerei “ “Nimic, nici tati, nici mame, nici dadace, Nici profesoara, rea ca o ragace, Nici dascalul cu zgârci în beregata Care sa sâcâie baiatul si pe fata. Totul era de gluma si de joaca Si asteptai doar pomii sa se coaca.” In aceasta atmosfera de feruicire totala Dumnezeu impune primele reguli si interdictii . “Dar ce-i veni într-o zi lui Dumnezeu Ca se-arata încins în curcubeu Si dete-ntâile porunci Anume ce-i iertat si nu e sa manânci. -„Din pomul acesta, Evo si Adame, Sa nu v-atingeti nicidecum de poame. De unde nu, cunoaste-ti ce v-asteapta:

Pedeapsa mea cea crâncena si dreapta.” Porunca este data insa sa fie repede incalcata ,Eva fiind atrasa de la inceput de roadele pomului .

“- „Ai auzit?”

- „Am auzit!”

- „ce fel,

Ca se mânie Domnul, însusi el?”

- „Mi-e tare pofta, dragul meu, sa gust

Tocmai din pomul ala, plin de must.” Prin folosirea cu efecte comice a dialogului si a naratiunii pacatul biblic este redat sub forma de parabola intr-un stil ludic , cele doua personaje angajandu-se intr-un joc prestabilit care ii va oblige in cele din urma sa paraseasca Paradisul Dumnezeu apare aici ca o divinitate autoritara si razbunatoare care corecteaza defectele propriei creatii prin asprime si pedepse Porunca lui Dumnezeu ca omul san u manance roade din pomul cunoasteri ii interzice acestuia sa se cunoasca sis a cunoasca prin el insusi .

Pedeapsa

Poezia “ Pedeapsa” incheie ciclul celor cinci poezi din “Tablouri Biblice” transfigurand sanctionarea pacatului original si momentul izgonirii din Rai . Inocenta primilor oameni din Paradis este de rau agut:

“Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade.” Dumnezeu este insa omnipresent si ochiul sau este neadormit . “Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot:

Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr.” Rapiditatea cu care Dumnezeu actioneaza pedepsitor asupra propriei create este uimitoare . “Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. Dumnezeu in postura de inghezitor surprins in toata maretia puterii sale savarseste prima ancheta de la inceputl lumii . “El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute.” Inocentii faptasi incep sa se parasca unul pe celalat cazand in vina minciunii , mai grava decat fapta savarsita initial . “Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă.” De aceea cei doi oameni sunt izgoniti din rai in lumea larga , aspra redata prin metafora “in furtuna” “De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna.

Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.”

Dupa melci de Ion Barbu Ion Barbu – biografie Barbu Ion ( 18 martie 1895

Dupa melci de Ion Barbu

Ion Barbu – biografie Barbu Ion ( 18 martie 1895 - 11 august 1961)

Ion Barbu este pseudonimul matematicianului Dan Barbillian sub care a devenit cunoscut ca unul din cei mai importanti poeti romani din secolul trecut. Barbilian s-a nascut la 18 martie 1895 la Campulung-Muscel, fiu al judecatorului Constantin Barbillian (care si-a latinizat numele initial in Barbu) si Smaranda, nascuta Soiculescu. In anul 1919, Dan Barbillian incepe colaborarea la revista literara "Sburatorul", adoptand la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului sau, Ion Barbu. In timpul liceului il cunoaste pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi si mai frumoase prietenii. Debutul sau artistic a fost declansat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecati intr-o excursie la Giurgiu in timpul liceului, Dan Barbilian ii promite lui Tudor Vianu ca va scrie un caiet de poezii, argumentand ca spiritul artistic se afla in fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian isi descopera talentul si iubirea fata de poezie. Dan Barbilian spunea ca poezia si geometria sunt complementare in viata sa. Acolo unde geometria devine rigida, poezia ii ofera orizont spre cunoastere si imaginatie. Criticul si prietenul sau Tudor Vianu ii dedica o monografie considerata a fi cea mai completa pina in ziua de azi.

Una din cele mai cunoscute poezii ale autorului, "Dupa melci", apare in 1921 in revista "Viata Romaneasca". Tot in acest an pleaca la Gingen (Germania) pentru a-si continua studiile. Dupa trei ani in care a facut multe calatorii prin Germania ducand o viata boema, se intoarce in tara.

Dupa melci

Publicata in anul 1921 in revista “Viata Romaneasca “ Specia literara : balada culta Tema:

-capacitatea magica a cuvantului de a modifica realitatea -relatia intre om –natura ; -drama descoperirii fortei nebanuite a cuvantului ; Structura textului poetic :

-structurata in versuri inegale -alcatuita dintr-un prolog care fixeaza portretul copilului - trei mari parti construite diametric numerotate cu cifre romane . In prolog sunt fixate spatial in poiana din preajma asezari si timpul Primavara(timpurie) “La un sfant prin faurar /Ori la Sfintii Mucenici ) iar prin intermediul unei confesiuni al copiluluide experienta tragica pe care o traise , este prezentat portretul lui marcat de trasaturi negative( Numai eu , rasad mai rau ) Prima parte a baladei se desfasoara in planul exterior al padurii . Copilul pleaca in padure unde gaseste un melc si vrea sa se joace cu el prelund atributele creatorului El rosteste un decantec menit al determina pe melc sa iasa din gaoace , descantecul insa are efecte neasteptate deoarece prin intermediul acestui act magic se dezlantuie puterile intunericului( capacuni , Joimarite , Muma Padurii ) Finalul partii I prezinta fuga copilului speriat din calea naturii dezlantuite . In partea a II-a copilul apare la adapostul caminului parintesc , pentru clipa el uita de melcul pe care il abadnonase in mijlocul viforului . Cand isi aminteste , regreta amarnic si invoca vantul ca forta protectoare rugandu-l san u distruga melcul . In partea a III-a se revine la planul naturii . Copilul se intoarce in padure si descopera melcul inghetat . Moartea micii vietati fiind o consecinta tragica a descantecului sau care acum se transforma in bocet . Copilul incearca zadarnic sa anihileze efectul distrugator al cuvantului ,a reface echilibrul lumii reinstaland starea de echilibru si sa readuca starea de inocenta initiala .De aceea este nevoit sa se multumeasca cu religvele melcului ca pe o vesnica marturie a inconstientei sale. Joaca nevinovata a caopilului dar cu efecte tragice ramane pentru el o experietnta de cunoastere , o initiere de viata .

Personajele:

Copilul –este personajul principal al baladei . Traieste o experienta initiatica ce are rolul de al maturiza . Portretul initial este marcat de trasaturi negative( prost , sui hoinar ). Vocea narativa apartine maturului care isi aminteste intamplarea. Melcul este simbolul eternei regenerari a naturii . Este portretizat prin trasaturi negatice)prost , incetinel , natang )

Homo Ludens De Johan Huizinga Johan Huizinga –biografie Johan Huizinga (n. 7 decembrie 1872 ,

Homo Ludens De Johan Huizinga

Johan Huizinga –biografie

Johan Huizinga (n. 7 decembrie 1872, Groningen; d. 1 februarie 1945, De Steeg lângă Arnheim), este un istoric, profesor şi eseist olandez. A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmându-se în 1897 cu o teză despre teatrul indian. În 1897– 1905 predă istoria la o şcoală din Haarlem.

După succesul înregistrat cu volumul Originile oraşului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievală şi contemporană la Universitatea din Groningen. Din 1915 până în 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. În 1938 este ales vicepreşedinte al Comitetului

internaţional pentru cooperare intelectuală al Ligii Naţiunilor. Arestat de nazişti în 1941, este eliberat în 1942, dar i se interzice să revină la Leiden. Moare la De Steeg, în februarie

1945.

Homo ludens

Homo ludens-omul care se joaca

Homo ludens-omul care se joaca

In primul capitol din “Homo Ludens” Johan analizeaza conditiile istorice antropogice si culturake in care au aparut jocurile , ca manifestare ludica atat in lumea anumala cat si in cea umana . Animalele se joaca intocmai ca si oamenii. Pentru animale jocul este instinctual , aproape inconstient , pe cand omul imbina acest dat al conditiei biologice cumisterul dorintei de cunoastere . Autorul isi continua detaliile analizate ale jocului sub forma de intrebari . Intrebarea esentiala pe care nu o banuieste nici comparatia jocului uman cu cel animal este aceea privitoare la cauza si scopul jocului .

Harry Potter De J.K Rowling J.K Rowling- biografie Joanne Rowling a studiat limba şi literatura

Harry Potter De J.K Rowling

J.K Rowling- biografie

Joanne Rowling a studiat limba şi literatura franceză la Universitatea Exeter şi apoi la Paris, predând ulterior limba franceză, respectiv limba engleză, în Portugalia, ca limbă strâină, pentru vorbitorii de alte limbi (aşa numita în limba engleză, ESOL, English to Speakers of Other Languages). A lucrat iniţial în Londra, în cadrul companiei Amnesty International şi a predat franceza.

Plecând să predea engleza ca limbă secundară în Portugalia, l-a întâlnit pe Jorge Arantes, un jurnalist de televiziune. Mai târziu, în 1992, cei doi se vor căsători. În 1993 Joanne o va naşte pe Jessica, dar fiind într-o relaţie tensionată, cei doi se vor separa. iar ulterior Joanne va divorţa pentru a se reîntoarce în Regatul Unit, la Edinburgh, capitala Scoţiei.

Ideea personajului, respectiv a seriei, i-a venit autoarei într-un tren de navetă, mergând înspre casă. În amintirea mamei sale, Rowling îl creeaza pe Harry Potter ca un personaj orfan de ambii părinţi, aşa cum, de altfel, sunt mai toţi eroii de film, desene animate sau benzi desenate.

Deşi un prim editor i-a refuzat cartea, Rowling a insistat şi găsit un al doilea, gata să rişte bani pentru un scriitor debutant cum era ea în acel moment. A avut o idee inspirată, căci seria de şapte romane a avut un succes uriaş, declanşând o adevărată manie Harry Potter. La aceasta au contribuit şi cele cinci filme realizate la Hollywood, ecranizări ale primelor cinci volume.

Pe 26 decembrie 2001, s-a recasatorit cu doctorul Neil Murray într-o ceremonie privată la casa sa din satul Perthshire. La 23 martie 2003, Joanne a adus pe lume al doilea copil al său, un băiat pe nume David Gordon Rowling Murray

Harry Potter

Fragmentul din romanul Harry Potter si Piatra Filozofala reprezinta jocul vajthat desfasurat la scoala de vrajitori de la Harwarth intre doua echipe :Cercetasii si Viperinii.Atmosfera premergatoare jocului este preponderenta , data fiind miza jocului si caracterul extrem de periculos al meciului. In jurul terenului “intreaga scoala era in par” toti vor sa vada un joc de vajthat cat mai reusit.La jocul vajthat (nume onomatopeic) dat de vajaitul mingiei prin aer si de miscarea rapida a celui ce o prindea.Participa doua echipe a cate sapte jucatori care zboara pe maturi si folosesc trei feluri de mingii. Sustinatorii echipei sunt Ron, Hermione, Simus, Nebel, Din. Cele doua echipe poarta pelerine de culori diferite ( rosii si verzi ).Arbitrul Madame Hooch le cere celor doua echipe sa desfasoare un meci corect.Comentatorul Lee Jordan comenteaza jocul intr-un stil profesionist prin gesturile neobisnuite ale acestuia.Harry are rolul de cautator.El trebuie sa urmareasca sis a prinda hotoaica aurie.El se tinea mai departe de mersul jocului respingand din cand in cand periculoasele baloane ghiulea .In timpul meciului matura lui Harry , Nimbus 2000 se destabilizeaza din cauza vrajilor facute de profesorul Plesneala. Hermione este cel care il salveaza pe Harry si astfel acesta prinde in gura hotoaica aurie gata sa o inghita. In ansamblu jocul este destul de spectaculos imbinand scene de magie cu reguli ale jocurilor moderne.

Familia

Familia Mara De Ioan Slavici Ioan Slavici – Biografie 1848 - Vigurosul nostru prozator (mare prieten

Mara De Ioan Slavici

Ioan Slavici – Biografie

1848 - Vigurosul nostru prozator (mare prieten al lui Eminescu) se naşte în anul revoluţiei, la

Şiria, pe 18 ianuarie. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei, născută

Borlea. 1854-1858 - Frecventează şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avându-l dascăl pe D. Voştinari. 1859-1860 - Repetă clasa a IV-a, pentru a putea răzbi la liceu.

1860-1865 - Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. 1865-1867 - Clasele a VI-a şi a VII-a la Liceul Piarist din Timişoara. 1867-1868 - Clasa a VIII-a ca "privatist" la Liceul Maghiar din Arad.

1868 - Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.

1869 - În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Şiria. Se mai înscrie şi la

Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflăm în funcţia de secretar al notarului din

Cumlaus. În toamnă e din nou la Viena, în armată, urmând şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Mai tânarul său amic moldovean îl va îndemna să scrie literatura în româneşte (cum s-a spus, aşa va proceda Eminescu şi cu Ion Creangă).

1870 - Îşi ia "examenul de stat".

1871 - Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie). În vară, împreună cu

Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna.

1872 - E publicată prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndrăgite şi azi de copii)

sunt în majoritate poveşti (Ileana cea şireată, Floriţa de codru, Doi feţi cu stea în frunte).

1874 - Vine la Iaşi şi citeşte la Junimea Popa Tanda. Apoi pleacă la Bucureşti, unde se

stabileşte.

1875 - Se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreste la Viena şi Budapesta, iar

toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.

1877

- Intră în redacţia ziarului Timpul.

1878

- Publică Gura satului.

1880

- Apare nuvela Budulea Taichii.

1881

- Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise până atunci, inclusiv capodopera

Moara cu noroc. 1884 - Înfiinţează la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni şi George Coşbuc. 1885 - Din cauza unor articole în care revendică drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina

Mara

Titlul opera:Mara (publicata in Foileton.) in anul 1894 si reluata in volum in anul 1906. Specia literara –Roman traditional de tip obiectiv , roman realist ,social care prezinta relatia individ-colectivitate in contextul patrunderii capitaliste si al dezvoltarii targului de provincie a breslelor .In Ardeal la sfarsitul secolului al –XIX-lea . Tema-prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ Transilvanean, Radna, de a obtine pozitie sociala privileghiata intre micii negustori ai locului prin harnicie si perseverenta pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai Persida si Trica. -atinge teme fundamentale , precum adolescenta , familia, iubirea, casatoria, plasate sub semnul unor confruntari entice si ciclice. Titlul : desi titlul romanului Mara ar putea fi “Copii Marei” deorece ,personajul central ca frecventa a aparitiilor si intensitate a preocuparilor este Persida,(Magdalena Popescu) Nicolae Manolescu sustine ca “In realitate insa romanul este mai ales romanul Marei ,Persida nefiind decat o Mara juvenila pe cale de a lua cu varsta , obiceiurile si infatisarea mamei sale.” Naratorul –naratorul din Mara este un narator ironic perfid. Naratiunea este realizata la persoana a III-a dar nu exclude analiza psihologica. Limbajul izvoraste dintr-o reactie traita ,pastrandu-i intacta sovaiala confuza( Nicolae Manolescu ) Conflictul :Mara traieste doua feluri de conflict:

a) exterior, cu comunitatea in care se opune prin munca desi porneste cu statut defavorabil (vaduva cu doi copii)

b) interior intre dragostea pentru copii si patima de a strange bani Conflictul exterior are trei surse

a) sursa nationala

b) sursa sociala

c) de incompatibilitate a caracterelor(Magdalena Popescu)

Structura –Romanul este alcatuit din douazeci si unu de capitole cu titluri suggestive referitoare la personaje (capitolul I Saracutii mamei, Capitolul II Maica Aegidia) si la momentele cheie ale actiunii (capitolul IV Primavara, capitolul VI Ispita , capitolul XVI Greul vietii si capitolul XXI –Pace si liniste ) Constructia subiectului-actiunea romanului debuteaza cu portretul personajului principal

care da si titlul romanului : Mara.

Momentele subiectului

Expozitiunea –Spatiul ,zona de interferenta dintre sat si oras, un sat ardelenesc de pe Valea Muresului,Rodna , langa Lipova la sfarsitul secolului al XIX-lea .Actiunea se mai desfasoara si la Arad, Viena, Ocupatiile personajelor apartin lumii targovetilor, Mara este preocupata la Rodna pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor ei Persida si Trica.

Mara doreste ca Persida sa devina preoteasa bogata si respectata iar Trica starastele cojocarilor. Intriga –este declansata in momentul in care Persida zoreste la fereastra pe baiatul macelarului Anton Hubar , Hubarnatl de care se indragosteste la prima vedere Dragostea se transforma intr-o pasiune se nestapanit.

Desfasurarea actiunii

Se concentreaza pe evolutia iubirii celor doi Persida si Natl .Natl pleaca in lume sa-si implineasca anii de calatorie necesari pentru a patrunde in breasla macelarilor.Persida este curtata de teologul Codreanu pe care il refuza cu abilitate. Cand Natl isi loveste tatal fiind alungat din casa parinteasca si ajungand batjocura orasului, Persida hotaraste sa fuga cu el sis a-si assume un destin similar cu al lui Aparand deja neintelegeri intre ei doi , hotarasc sa se intoarca la Lipova dup ace P ersida a primit o scrisoare de la mama ei. Intorsi la Lipova ce doi deschid un birt pe care il conducea mai mult Persida , deoarece satul incepuse sa bea , sa joace carti, chiar sa o loveasca.Persida pierduse infatisarea gingasa devenind mai voinica si puternica datorita muncii pe care o depunea. Persida naste in cele din urma un copil.

Punctul culminant

Are loc in momentul in care Hubar este ucis de fiul sau nelegitim Barni punctual culminant se opreste aici intamplarea nefiind continuata in deznodamant

Deznodamanul

Mara si parintii lui Natl se impaca la botezul fiului Persidei .

Personajele Cele doua personaje principale ale romanului sunt Mara si Persida .Nicolae Manolescu o considera prima femeie capitalista din literature noastra. Mara este un personaj realist care domina intregul roman prin forta si complexitatea ei.Trasaturile ies la iveala prin caracterizare indirecta (vorbele, gesturile, gandurile, faptele). Portretul fizic este realizat de narrator in mod direct in maniera realista e sugereaza masivitate si sensibilitate . Persida este fiica Marei, sora lui Trica si sotia lui Natl .Pe parcursul romanului Persida este uramarita in evolutie trecand prin mai multe ipostaze , copila indaratnica , tanara indragostita , femeia matura. Alte personaje :Trica si Natl Limbajul prozei natarive, stilul Autorul trateaza diferit cele doua personaje feminine si din punct de vedere stylistic.Mara este descrisa prin ironie, in stil indirect liber.Persida este tratata in registrul serios si grav. Stilul indirect liber este utilizat in portretizarea si analiza psihologica , genereaza ambiguitate artistica deoarece naratorul penduleaza intre identificarea cu personajele si detasarea oarecum ironica cu aceasta. “A ramas Mara saraca , vaduva cu doi copii , saracutii de ei , dar era tanara , voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc.” Modul de expunere Acestea sustin realismul romanului

a) descrierea adesea subiectiva recontituie universal social , confera iluzia vietii in desfasurare.

b) Naratiunea are functia de reprezentare a realitatii.

c) Dialogul sustine veridiciatea si concentrarea epica , scenele dialogate contribuie la analiza psihologica a personajelor. Opera literara Mara de Ioan Slavici este un roman realist , prin tema , prin perspective narativa omniscienta prin prezentarea unei lumi omogene si a unui tip de personaje intr0un stil impersonal si sobru .

Tren de placere De Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale-biografie Ion Luca Caragiale (n. 1

Tren de placere De Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale-biografie

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actriţa şi cântăreaţa Caloropulos, de care s-a despărţit, fără a divorţa vreodată, întemeindu-şi o familie statornică cu braşoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Şcoala Domnească din Ploieşti. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la Bucureşti.

Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, oraşul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţă a fost ardeleanul Bazil Drăgoşescu, acela care în schiţa memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă, fixată la Bucureşti sau ambulantă. În 1868 a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la

clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Caragiale şi fiul său MateiuLa 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi proză, semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulă antidinastică). S-a născut, prin urmare, autorul satiric, însă prin sacrificarea poetului liric, căruia îi va supravieţui, ocazional, autorul de fabule, epigrame şi parodii.

În 1889, la 7–8 ianuarie s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) şi Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza unei tuse convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24? martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naşte un fiu, Luca Ion.

În 1889, anul morţii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. În 1905, la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuinţa sa de la Berlin din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză. Rămăşiţele pământeşti sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof şi depuse, la 14 iunie, în cavoul familiei, în prezenţa lui Gherea, a lui Delavrancea şi a lui Vlahuţă. Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus la Bucureşti şi, la 22 noiembrie 1912 s-a făcut înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional şi a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilor de bucureşteni care au luat parte, la această solemnitate aflându-se toţi marii scriitori ai timpului: Al. Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Şt. O. Iosif, O. Densuşianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N.D. Cocea şi alţii.

Aprecieri critice

“… fondul comediilor lui Caragiale este rece si cinic . Realitatea ce el ne zugraveste nu ne poate incalzi , necum sa ne entuziasmeze ; ea e repulsiva si va deveni , din ce in ce mai repulsiva cu cat omenirea va inainta pe calea progresului moral . In nici o opera clasica nu vei gasi situatiuni de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le primeste in actiunea dramatica - le primeste si le mentine cu seninatatea cea mai desavarsita - chiar la sfarsitul si dupa sfarsitul ei .”

Mihail Dragomirescu

“Caragiale n-a gasit , nu l-a lasat inima sa vada ridicolul in viata taranimii - cum n-a gasit , n-a vazut , nu l-a lasat inima sa vada ceva omenesc in viata claselor noua.”

G.Ibraileanu

“Geniul lui era unul din punctele nediscutate ale crezului national . Si tot dispretul pe care-l arunca el admiratorilor si invitatilor sai n-ajungea ca sa-i stirbeasca - lucru rar pe lume - dreptul de a zice si de a face oricui orice , de a jigni sentimentul public in orice forma , de a sta impotriva vremii sale , si cand gresea ea , si cand era el gresitul . ”

Nicolae Iorga

“Noi care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim vom ramane toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie , s-a facut un gol in natura , ca o perturbatie cosmica . Cu cat va trece vremea va creste tot mai mult silueta si vom ramane vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc . (…) Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice . Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intruchipat vreodata astfel de raze orbitoare .”

Octavian Goga

“Interpretarea lui d-lui Zarifopol urmareste numai efectele artistice ale operei lui Caragiale , stilist lucid , si observator original (…) Caragiale , prin materialul artistic , este , impreuna cu Ion Creanga , cel mai specific scriitor roman .”

Pompiliu Constantinescu

“Caragiale e omul care impinsese pana la extrem arta de a concentra si de a margini in linii elementare si expresive (…) Batranul mester inpinsese dragostea verbala pana la masuri neobisnuite ; slefuind vorbele , le redusese la rolul lor necesar in economia frazei .”

E.Lovinescu

“O opera cum este cea a lui Caragiale reprezinta o mare tentatie pentru comentatorul dornic sa-i puna in valoare bogatia si diversitatea ; dar totodata el trebuie sa respecte adevarul

textului si sa opteze (optiune poate provizorie) doar pentru cateva din directiile posibile ale lecturii . Actul critic trebuie sa realizeze echilibrul dintre libertatea interpretarii si constrangerea pe care o exercita textul ; astfel criticul va fi asemenea contelui din anecdota povestita de Caragiale insusi .” Al. Calinescu