Nevoi fundamentale

NEVOIA DE A COMUNICA

Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba

informaţii cu semenii săi. Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi

nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile una alteia, să reuşească să

pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.

Independenţa în satisfacerea nevoii de a comunica

Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului

necesităţilor sale vitale şi pentru a-şi satisface nevoile sale superioare.

Comunicarea se realizează în două moduri :

a) modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile,

postura, mersul) este o formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.

b) modul verbal - este, prin excelenţă, vehicul al gândirii;

- limbajul verbal permite o exprimare mai clară, mai precisă şi mai nuanţată a

semnificaţiilor de exteriorizat;

- limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda informaţiile, nuanţele şi este însoţit

de semne de punctuaţie.

Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea

individului, a organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a

înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.

Factorii care influenţează starea de independenţă

1 - Factori biologici

• Integritatea organelor de simţ:

- Starea optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a

pipăitului;

- Auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează

individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;

 Integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;

 Integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală

(gesturi, mişcări);

- Răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.

2 - Factori psihologici

• Inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului,

de puterea de întelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie.

• Percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul

simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;

• Emoţiile sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe;

râs-plâns).

3 - Factori sociologici

• Anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul

armonios în anturaj, în familie permite individului să stabilească legături afective;

schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoană la alta.

• Cultura şi satutul social - educaţia, cultura joacă un rol important de

comunicare;

• Personalitatea - comunicarea e influenţată de stadiul de dezvoltare a

personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în

capacităţile sale de a se exprima, a se afirma, să stabilească legături semnificative

cu cei din jur.

Manifestări de independenţă în cadrul nevoii de comunicare

- Manifestări de ordin biologic

• Funcţionarea adecvată a organelor de simţ:

- Acuitatea vizuală

- Acuitatea auditivă

- Fineţea gustativă şi a mirosului

- Sensibilitatea tactilă.

• Debit verbal

- Uşor

- Ritm moderat
- Limbaj clar, precis.

• Expresia nonverbală

- Mişcări - Posturi şi gesturi ale mâinii

- Expresia feţei

- Privire semnificativă

- Mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.

- Manifestări de ordin psihologic

• Exprimare uşoară

- a nevoilor, dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor

- exprimarea clară a gândurilor

• Imagine pozitivă de sine

- cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social.

• Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiei

sale

• Exprimarea sentimentelor prin pipăit

• Utilizarea adecvată mecanismelor de apărare

• Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii

• Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii

- Manifestări de ordin sociologic

• Aparteneţa la grupuri de diverse interese

• Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de

prieteni.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei nevoii de

comunicare:

- explorează, împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare

- învaţă pacientul :

 să menţină integritatea simţurilor (văzul, auzul, gustul, mirosul);

 să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a

emoţiilor;
 să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte

persoane;

 să menţină legături cu persoanele apropiate.

Dependenţa în satisfacerea nevoii de comunicare

Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme:

1. Comunicarea ineficientă la nivel senzorial şi motor

2. Comunicarea ineficientă la nivel intelectual

3. Comunicarea ineficientă la nivel afectiv

4. Confuzie

5. Singurătate

Nevoia de a se misca si de a avea o postura corecta

Nevoia de a se mișca este o necesitate a fiinţei vii de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin
mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să permită
eficacitatea funcţiilor organismului.

Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de integritatea

aparatului locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului nervos central, aparatului
vestibular şi componentele de ordin psihic – atenţia, voinţa, capacitatea de înţelegere, stare de
conştientă etc.

Oasele acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea mişcărilor. Muşchii

acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate, elasticitate. Aparatul
vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al corpului. Sistemul nervos – cerebelul – alături
de aparatul vestibular, contribuie la reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul
muscular şi mişcările fine.

Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:

– stabilitatea, indiferent de poziţie;

– echilibrul, fie în repaus sau mişcare;

– raporturi constante între organism şi mediul extern;

– raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;

– raporturi constante între membrele superioare;

– raporturi constante între membrele inferioare;

– raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.

Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor voluntare,

capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare constituie componentele unei bune
posturi şi mişcări.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a se mișca

Factori biologici

•Vârsta şi dezvoltarea:

– copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce
înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi adopta tot felul de poziţii;

– adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le coordonează;

– vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în exerciţii moderate;

– constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune

individual.

•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.

Factori psihologici

– emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se modifică în
raport cu emoţiile, stresul, teama;

– personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau calm,
grav.

Factori sociologici

– cultura:

– individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie de
societatea în care trăieşte;

– rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort fizic mai
mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de repaus;
– organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi menţină
sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;

– temperatura mediului ambiant;

– ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;

– tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri,tradiţii sau
obiceiuri religioase.

Manifestări de independenţă în nevoia de a se mișca

Postura adecvată

– funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor

aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale corpului;

în picioare (ortostatism):

– capul drept înainte;

– spatele drept;

– braţele, pe lângă corp;

– şoldurile, gambele drepte;

– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;

Nevoia de a se îmbraca și dezbrăca

şezând:

– capul drept;

– spatele drept, rezemat;

– braţele sprijinite;

– coapsele orizontale;

– gambele verticale;

– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;

culcat (clinostatism):

– decubit dorsal (pe spate);

– decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);

– decubit ventral (pe abdomen).

Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele.

Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele reprezintă o necesitate pentru a
menţine o ţinută decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului
tegumentar format din piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande.

Independență în satisfacerea nevoii

Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:

– apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea acestora (stratul cornos
pentru microorganisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului, descuamare continuă a epidermului);

– îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de protecţie
împotriva agenţilor mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului adipos din hipoderm),
chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze, enzime prin keratina din stratul cornos), termici (datorită
aceloraşi elemente structurale), actiniei (rol de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de
keratina din stratul cornos şi mela¬nină din celulele pigmentare ale epidermului);

– recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;

– participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism: prin glandele sudoripare, elimină apa,
clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici;

– participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin stratul
adipos ce are rol de izolator termic;

– participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în circulaţia
generală);

– participă la respiraţie, o cantitate mică de O2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o cantitate
mică de CO2;
– organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi sânge în vasele
din stratul papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în favoarea organelor vitale:
inima şi creierul

Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi îngrijită. Pielea se
prelungeşte prin mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi, vagin, rect), care la rândul lor
trebuie să fie curate şi îngrijite pentru a asigura binele individului şi buna funcţionare a organelor
respective.

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii

Factori biologici

• Vârsta

– la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi cad,
părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.

– datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii), glandelor, se produc
anumite perturbări:

-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;

-descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;

-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;

-subţierea, decolorarea, căderea părului;

-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;

-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;

-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi riscul de
expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.

• Climatul

– datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este prea
ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare
(transpiraţie).
• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia, respiraţia,
menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii (facilitează
eliminarea deşeurilor din organism prin piele).

• Alimentaţia

-o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia dezechilibrului hidroelectrolitic şi

acidobazic, cu manifestări directe asupra stării tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente de
lichide dă elasticitate pielii).

• Sexul

– femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie de
măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice (vopsitul
părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în
asigurarea igienei.

• Factorul constituţional

– există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât altele.
De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun comportamente igienice
personalizate.

• Talia

– persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce se

formează din cauza masei corporale în exces.

• Starea de sănătate

– condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important care
influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim, în
concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.

Factori psihologici

• Deprinderi personale:

– obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la altul constând

în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de vedere, pentru alţii
doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de curăţenie corporală.
• Imagine de sine:

– imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală – depinde de personalitatea şi

percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.

– respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi invers,
degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.

• Stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă funcţiile

pielii şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie
fecală).

• Pudoarea:

– pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii personale;

– în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor şi
toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de respect şi
pregătire profesională a celui care acordă îngrijirile.

• Tipul de personalitate

– anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu numai
mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în existenţa lor.
Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de asigurare a
sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de persoana respectivă
devine un puternic factor de stres.

– alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând

factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a
menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des.

•Stresul psihic

– stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor tulburări
la nivelul tegumentelor şi mucoaselor.

Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al

indivizilor vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice.
Adaptarea la stres este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene neurovegetative precum
hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade imaginea de sine şi determină o creştere a
preocupării individului pentru igiena corporală.
Nevoia de a își menține temperatura corpului în limite normale

Factori sociologici

• Cultura

– importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi curăţenie
care variază ca frecvenţă şi manifestare.

• Curentul social

– apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)

• Organizarea socială

– obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O locuinţă

corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare, baie,
duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.

• Statutul social

– profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.

•Locul de muncă

– anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se numără şi
profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi igiena
personală trebuie să fie riguroase.

•Educaţia

– comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din fragedă
copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut
disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.

•Starea economico-financiară

-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa căldurii,
dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde există lipsuri,
produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în
care trăiesc.
•Clima

– în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă.
Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai des.
Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.

Manifestări de independenţa

Păr – lungime, supleţe, strălucire.

Parul – este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.

Urechi – configuraţie normală, curăţenie.

Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale acustică şi vestibulară;
configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor sale fiziologice.

Nas – mucoasă umedă, fose nazale libere.

Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi senzorială; mucoasa
nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală olfactivă (are 2-3 cm2), este de culoare
gălbuie.

Cavitate bucala – dentiţie albă. completă, fără carii;

– mucoasa bucală umedă şi roz;

– gingiile aderente dinţilor şi roz;

In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masti¬caţie, procesul
vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.

Unghii – curate, tăiate scurt, culoare roz.

Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de la maini si de la

picioare. Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste lunula.

Piele – curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.

Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind determinată
de pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.

Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:

– determinarea genetică;
– starea de sănătate;

– starea emoţională;

– condiţiile climaterice.

Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă în
piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la soare
intens are o piele închisă la culoare.

Deprinderi igienice

– baie, duş (frecvenţă, durată);

– spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);

– spălarea părului (frecventă, produse folosite).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei in satisfacerea nevoii

– explorează obiceiurile pacientului,

– planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale

– îl învaţă măsuri de igienă corporală

Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea homeostaziei, la
buna desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a tuturor funcţiilor sale.

Igiena corporală, a fanerelor, a părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi, păr îngrijit, unghii
tăiate etc) asigură individului stare de confort, relaxare, capacitate muncă şi învăţat, rezistenţă
crescută împotriva agenţilor patogeni;

Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie şi

posibilităţi materiale există câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice cutanate.

Examinează, controlează:

Tegumentele pentru a observa:

– culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;

– elasticitatea, mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.

– mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de:

– culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără carii;

– starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.

Părul pentru:

– lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea;

– gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras), gradul de curăţenie.

Unghiile pentru:

– consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general;

– gradul de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni sau leziuni.

Nasul şi cavitatea nazala pentru:

– mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări

Urechile pentru:

– configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi leziuni.

Evalueaza deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:

– numărul şi durata duşurilor/ băilor;

– frecvenţa şi periajul corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate;

– frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;

– tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.

Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce manifestările
patologice care trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici importanţi pentru stabilirea
diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.

Dependența în satisfacerea nevoii

Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:

1. Carenţe de igienă.

2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor.

3. Deficit de autoingrijire.

Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:

– transpiraţia excesivă;

– culoarea;

– edemul;

– descuamaţiile;

– erupţiile cutanate;

– hemoragiile cutanate etc.

Surse de dificultate

Surse de ordin fizic

• insuficienţă intrinsecă:

– slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare

– lezare fizică

– circulaţie inadecvată

• insuficienţa extrinsecă:

– orice piedică a mişcării

– imobilitate

– puncte de presiune

• dezechilibru:

– durere

– slăbiciune

– dezechilibru endocrin
Surse de ordin psihologic

– tulburari de gândire

– anxietate, stres

– pierderea imaginii corporale

– situaţie de criză

Surse de ordin sociologic

– sărăcie

– eşecul profesional,

Nevoia de a se îmbrăca si dezbrăca.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Biologici

•Vârsta:

– temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele adecvate pentru
a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant;

– copiii şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât persoanele adulte, deci
trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai mare de pierdere a temperaturii
datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii, datorită diminuării
funcţiilor organismului).

• Talie, statură:

– în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de talie şi statură.
•Activitate:

– pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea preconizata poartă

veşmintele adecvate.

Psihologici

• Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte care sunt
semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. În plus, purtarea uniformei
permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.

• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor sentimente şi
a unei stări de confort psihic.

• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.

Nevoia de a se realiza

Sociologici şi culturali

• Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le permită
menţinerea temperaturii corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi umiditate se vor
purta veşminte albe, largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase menţin
temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea căldurii.

•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut care-i obligă să se
îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile financiare, pot
apărea limite în alegerea si purtarea îmbrăcămintei.

•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea veşmintelor.Siguranţa

muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie, protectiv împotriva accidentelor,
frigului, zgomotelor etc.

•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii adoptă
îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul popular).

Manifestări de independenţă

Semnificaţia veşmintelor – veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele
sugerează apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc..
Alegerea personală – veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii
festive, protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă).

Sortarea veşmintelor – adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social, în

concordanţă cu importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;

Calitatea veşmintelor – adecvate climatului, statutului socio-cultural; – starea de curăţenie a hainelor

foarte buna.

Proprietatea veşmintelor – reliefează nivelul socio-economic, statutul social.

Purtarea de obiecte semnificative – pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin
medalion, talisman), funcţie religioasă, , calitatea de funcţionar de stat, ritualuri etc.

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori

Capacitatea fizică de îmbrăcară şi dezbrăcare – mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate

psiho-motorie

Talie şi statură – vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

– învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului

înconjurător, activităţii, vârstei;

– explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;

– încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite.

Dependență în satisfacerea nevoii

Problema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de dependentă:
neîndemânarea / inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca.
Aceasta se poate raporta la luarea de decizii faţă de alegerea hainelor adaptate si / sau la
capacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de starea de sănătate a persoanei.

Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea hainelor adecvate
pentru protecţia împotriva frigului sau căldurii.

O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se dezbrace.

În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine care arată
„delirul” său.

Surse de dificultate

De ordin fizic –

– lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi);

– diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune, paralizie, hipotonie, pareze);

– absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru (bont);

– constrângeri fizice : obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate gipsate,

sisteme de imobilizare – chingi, benzi adezive, pansamente, plăgi);

– dezechilibre :

– durere,

– slăbire,

– fatigabilitate.

De ordin psihologic

– tulburări de gândire,

– anxietate,

– stres,

– pierderea imaginii de sine,

– pierderea/separaţia,

– situaţie de criză.
Nevoia de a se recrea

De ordin socio-economic

– conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,

– lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.

Manifestări de dependenţă

Dificultatea/ incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca

– dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;

– dificultatea sau incapacitatea de a-si misca membrele superioare ;

– dificultatea de a se incalta si descalta ;

Dezinteresul faţă de ţinuta sa

– apatie in a se imbraca;

– acces de melancolie ;

Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca

Alegerea inadecvată de veşminte – îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;

Veşminte inconfortabile – neadecvate taliei, masei corporale;

Dificultatea de a-si păstra veşmintele curate;

Dezbrăcare continuă;

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi dezbrăca

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca

– educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii;

– notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca;

– supraveghează cu ce se îmbracă;

– explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de sine;

– încurajează pacientul.

Pacientul să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur în termen de…

– identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;

– îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca: recomandă, dacă ameţeşte, să se îmbrace
în fotoliu şezând;

– sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor de îmbrăcat, cu mod de
încheiere simplu; încălţăminte fără şiret

-face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i gestica necesară îmbrăcării;

– asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale membrelor, susţinând membrul
paralizat în timpul îmbrăcării; începe îmbrăcarea cu membrul paralizat şi apoi cu cel sănătos şi
dezbrăcarea în mod invers.

Nevoia de a dormi și a se odihni

Pacientul cu tulburări psihice sa recâştige independenţa de a se îmbrăca şi dezbrăca în termen de…

– evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de comportament, orientându-l regulat în timp

şi spaţiu;

– solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect şi răbdare, respectând ritmul
acesteia;

– explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în limbaj inteligibil;

– aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în ordinea folosirii lor şi solicită
pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă.

Interdependența cu celelalte nevoi

Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neîndemânarea / Inabilitatea de a se îmbrăca şi
dezbrăca” poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor probleme de dependenţă
ca:

– modificarea amplitudinii şi ritmului respirator,

– alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit,

– eliminare inadecvată,

– imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,

– alterarea tegumentelor şi fanerelor,

– vulnerabilitate faţă de afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice,

– comunicare ineficientă la nivel afectiv,

– frustrare,

– devalorizare,

– neputinţă,

– diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.

Procesul de îngrijire/ nursing

Culegere de date

-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.

Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se

îmbrăca/dezbrăca, vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate, dezinteres
pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.

Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de cunostinţe, etc.
Nevoia de a respira si a avea o circulație adecvată.

Respiratia reprezintă functia prin care se asigura aportul de oxigen necesar proceselor de oxidare
din organism şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din metabolismul celular.

Independența în satisfacerea nevoii de a respira

Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori și de

funcţionarea lor eficientă.

Etapele respirației sunt:

a) Ventilaţia – reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului

încărcat cu dioxid de carbon.

Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.

Este influenţată de:

– permeabilitatea cailor respiratorii;

– concentraţia oxigenului în aerul respirat;

– maturitatea centrului respirator bulbar;

– expansiunea cutiei toracice;

– funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.

b) Difuziunea gazelor – este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele
perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.

Este influenţată de:

– diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;

– starea peretelui alveolar;

– mărimea suprafeţei alveolare

c) Etapa circulatorie – constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la
ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.

Este influenţată de:

– cantitatea de hemoglobina din sânge;

– debitul cardiac;

– numărul de hematii;

– permeabilitatea reţelei periferice arteriale

d) Etapa tisulară – reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem
enzimatic complex.

Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a respira

Factori biologici

– vârsta – la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare;

– sexul – la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului,
la bărbaţi la limita minimă;

– statura – la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;

– somnul – în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de
veghe;

– postura – poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.

Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează respiraţia
este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;

– alimentaţia – influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza

favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;

– exerciţiul fizic – influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa

respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort
mai mic decât cele antrenate;

– activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;

– talia – persoanele supraponderale au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;

Factori psihologici

– emoţiile – influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;

– aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;

– durerea.
Factori sociologici

– mediul ambiant – procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;

– climatul – influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul –

scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină
creşterea frecvenţei;

– locul de muncă – prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii (minerii, vopsitorii, laborantii);

– conditii de locuit – locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari, ferestre
pentru luminozitate naturală.

Nevoia de a se recrea

Manifestări de independenţă ale nevoii de a respira

Eupnee – respiratie normala – supla, ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort
(fara control constient).

Frecvenţa respiraţiei

– reprezintă numărul de respiraţii pe minut;

– este influenţată de vârstă şi sex

la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min

la 2 ani – rata medie: 25 r/min

la 4 ani – rata medie: 23 r/min

la 6 ani – rata medie: 21 r/min

la 12 ani – rata medie: 19 r/min

la 14 ani – rata medie: 18 r/min

la 18 ani – rata medie: 16-18 r/min

adult – 16-18 r/min

Amplitudinea
– este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din
acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă sau superficială;

Ritmul

– reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Simetria mişcărilor respiratorii

– ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi

expiraţiei;

Tipul de respiraţie

Sunt trei tipuri de respiraţie:

– costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;

– costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;

– abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;

Expectoratia

– mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea

– reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;

recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;

învaţă pacientul să:

facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;

aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;

înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte neadecvată tabagism, mese copioase)

evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua
măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;

să se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare şi

dulciurilor etc;

să ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;

să evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;

poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;

aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;

adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;

se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea
în limite normale;

consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;

evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decompensări

respiratorii);

cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.

Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care
are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul
produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.

Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:

– urmărirea pulsului,

– a tensiunii arteriale,

– a culorii tegumentelor.

Independență în satisfacerea nevoii

Pulsul
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos și este
sincronă cu sistola ventriculară.

Poate fi perceput prin palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un plan dur.

Este manifestarea periferică a activitații mecanice a inimii.

Reflectă starea de funcționare a inimii și a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul

Conditia biofiziologica

– vârsta – la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la vârstnici;

– sex – valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la barbati la limita
minima;

– ritmul somnul/veghe – frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;

– efortul fizic – determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului;

– pozitia corpului – in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută decât în poziţie
şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;

– statura – individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;

– masa corporală – persoanele supraponderale au o frecventa crescuta in raport cu cele normo-

sau hipoponderale;

– ritmul circadian – frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar dimineata sau in a
doua parte a zilei este crescuta;

– alimentaţia – în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;

Condiția psihologică

– emoţiile, stresul.

Condiția socială

– mediul ambiant – prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează frecvenţa pulsului.
Manifestările de independenţă

Frecvenţa

– reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut în functie de varstă (pulsaţii/minut)*

tensiunea arteriala

Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu:(* Marcean Crin, Tratat de
Nursing, 2010)

•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la amplitudinea sa maximă;

•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;

• unda dicrotă (c), secundară.

Nevoia de a își menține temperatura corpului în limite normale

-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;

-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;

Ritm

– reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;

– pulsul este ritmic – puls regularis;

Amplitudine

– se referă la marimea undei de puls;

– este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;

– la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;

– este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în timpul, unei
sistole;
Tensiunea pulsului

– valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru comprimarea arterială ;

– este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;

Celeritatea

– reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si disparitie;

Egalitatea

– se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la ambele membre.

Coloraţia tegumentelor

– coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;

– tegumentele sunt calde.

Tensiunea arterială

Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:

– debitul cardiac;

– forţa de contracţie a inimii;

– elasticitatea şi calibrul vaselor;

– vâscozitatea sângelui;

Tensiunea scade de la centru spre periferie.

Factori de evaluat:

• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;

• tensiunea arterială diastolică= tensiunea minimă;

• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială

minimă.

• Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile normale (Vezi
Hipertensiunea arterială)

• Hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale (Vezi
Hipotensiunea arterială)

Tensiunea arterială sistolică:

– reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;

– este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele arteriale;

– tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;

– tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;

– rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de starea

neuro-vegetativă, sistem endocrin, factori renali).

Tensiunea arterială diastolică:

– reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;

– forţa de contracţie a inimii este zero;

– în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;

– valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;

• în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la jumătate plus
unu din valorile normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu: când tensiunea arterială
maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială minimă = 70 +10 = 80 mm Hg.

Precizari

• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;

• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;

Nevoia de a dormi și a se odihni

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică

Optimă 120 70

Normală 120-129 70-84

Crescută 130-139 85-89

Grad 1 HTA -Ușoară 140-159 90-99

Grad 2 HTA – Moderată 160-179 100-109

Grad 3 HTA -Severă >180 >110

Factorii care influenţează tensiunea arterială

Conditia biofiziologica

– vârsta – tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se
stabilizează la adult; creşte uşor la persoana vârstnică;

– sex – la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori cuprinse între 5-10 mm
Hg;

– ritm somn/ veghe – în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are valorile cele mai
mici;

– activitatea – diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul fizic produce
creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia;

– rasa – populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;

– alimentatia;

– ritmul circadian – ceasul biologic are particularitati individuale dar se inregistreaza valori mai
scazute in cursul noptii si mai crescute in a doua parte a zilei;

– valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;

– medicatia – actioneaza direct si indirect (narcoticele scad tensiunea arteriala , psihoactivele

cresc tensiunea arteriala;

– vasodilataţia generală – determină scăderea presiunii exercitată de sângele circulant.

Conditia psihologica – emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii

arteriale.

Conditia sociologica

– climatul:

– frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;

– căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.

Manifestări de independenţă

Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare

Vârsta / T.A. max (mm Hg)

1-3 ani 75-90

4-11 ani 90-110

12-15 ani 100-120

adult 110-139

Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei

Vârsta / T.A. min.

1-3 ani 50-60 mmHg

4-11 ani 60-65 mmHg

12-15 ani 60-75 mmHg

adult 75-89 mmHg

Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa dintre T.A. max. și T.A. min

ex: T.A. dif. = T.A. max. 140 – T.A. min.80 = 60 mmHg

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine

Educă pacientul:

– pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);

– să-şi menţină tegumentele curate, integre;

– să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;

– să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;

– să evite sedentarismul;

– să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;

Dependență în satisfacerea nevoii

Problema: Circulaţia inadecvată

Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie

De ordin fizic

– alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;

– obstrucţii arteriale;

– supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc.

Nevoia de a se recrea

De ordin psihologic – anxietatea, stresul, situaţia de criză.

Lipsa cunoaşterii – cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine, despre alţii,
despre obiceiurile dăunătoare.

Manifestări de dependenţă

Tegumente modificate

– reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;

– cianotice – coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.

Modificări de frecvenţă a pulsului

– tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc valorile de 100-
150-200.

– fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor emoţionale

exacerbate, traumelor psihice, etc.

– patologic tahicardia se înregistrează în urma:

-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),

dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor

vasculare cerebrale;

-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului este paralelă de obicei cu cea a

temperaturii (pulsul, creşte cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);

– pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc

obligatoriu notate în foaia de temperatură.

– bradicardie – numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.

• bradicardia se înregistrează în urma:

– hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori cerebrale, meningite;

– miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie cardiacă;

– hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere de conştientă şi crize convulsive).

Modificări de amplitudine (volum) al pulsului

Se disting:

– puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;

– puls mic, slab perceptibil- puls parvus;

– puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;

– puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice;

– puls alternant – undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni
miocardice severe;

– puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;

– puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.

Modificări de tensiune a pulsului

– se disting;

– puls dur (puls durus), greu comprimabil;

– puls moale (puls mollis), usor perceptibil.

– depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea cantităţii

sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.

Modificări de celeritate
Se disting;

– puls celer – unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;

Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune si mai
ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;

– puls tardus – pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei se face
cu intarziere;

Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare, caracteristic
stenozei aortice.

Nevoia de a elimina

Cauze:

• tromboza/stenoza vaselor arteriale;

• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);

• afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom
hiperchinetic.

Modificări de ritm al pulsului

– puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;

– puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;

– puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;

– puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai mică –
extrasistolie şa.

Modificări ale tensiunii arteriale

– hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;

– hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;

– modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;

– T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).

Deficitul de puls

– desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;

– se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand nu toate contractiile
cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite la periferie.

Hipoxemie

– scăderea cantităţii de oxigen din sânge.

Hipoxie – diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.

Edeme – acumulare de lichid seros in tesuturi.

Varice – dilatari ale venelor supericiale.

Hemoroizi – dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia de
fenomene inflamatorii si trombotice.

Durere – precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.

Claudicatie intermitenta – durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai
frecvent la nivelul gambelor).

Parestezii

– furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.

Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu circulaţie inadecvată

Elemente de supraveghere si interventii specifice

Obiectivele vizeaza:

• pacientul sa prezinte circulatie adecvata;

• pacientul sa fie echilibrat psihic;

• pacientul sa exprime disparitia durerii;

• sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;

• sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;

• sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;

• sa fie combatute infectiile;

• sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;

Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical

• Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.

• Explica pacientului necesitatea repausului la pat.

• Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenari.

• Invata pacientul:

– sa intrerupa consumul de alcool si tutun;

– sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure un aport caloric
corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei, inclusiv
vitamine si saruri minerale;

– sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;

– sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;

• Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia de

temperatura.

• Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.

• Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje, mobilizari.

• Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..

• Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.

• Efectueaza bilantul hidric.

• Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare,

hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.

• Urmareste efectul medicamentelor.

• Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie

chirurgicala.

• Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.

• Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.

• Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate sa-l
depuna, asupra importantei continuarii tratamentului medicamentos si asupra modului de viata
pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinare.

Nevoia de a se îmbraca și dezbrăca

Hipertensiunea arterială

• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi peste 90
mm Hg pentru tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este crescuta;

• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:

– durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;

– vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.

• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:

– cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.

• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute ce

trebuiesc prompt scăzute existând riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro-meningeal,
hemoragie meningeală sau cerebrală.

Hipotensiunea arterială

• hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub 65 mm
Hg pentru tensiunea diastolică;

• forţa de contracţie a inimii este diminuată;

• pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;

• hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare stabilizate,

endocardite, miocardite, tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru hidroelectrolitic (diaree,
vărsături);

• hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea scade brusc
si creierul este privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de obicei la ridicarea brusca
in pozitie ortostatica din pozitie de decubit sau semisezand. Este cunoscuta sub numele de
hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau hipotensiune ortostatica mediata neuronal.

Nevoia de a menține temperatura corpului in limite normale.

Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o

temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine.

Independența în satisfacerea nevoii

Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză.

Menţinerea echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în
hipotalamus.

În producerea de căldură – termogeneza – intervin procesele biochimice, căldura fiind rezultatul

proceselor oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi glandulară dar si prin aport de
alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide).
Muşchii şi ficatul sunt organele principale ale termogenezei.

Producerea de căldură este rezultatul:

– activităţii fizice şi contracţiei musculare;

– aportului de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide)

– aportului hormonal (secreţie hipofizară sau tiroidiană);

– variaţiei temperaturii mediului înconjurător.

Scăderea temperaturii aerului intensifică arderile din organism rezultând eliberarea compensatorie
de căldură. Scăderea accentuată şi continuă a temperaturii aerului conduce reflexogen la apariţia
contracţiilor musculare minore manifestate prin tremurături şi frison.

În pierderea de căldură – termoliza – intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-se prin piele,
plămâni, rinichi.

Pierderile se realizează prin:

– evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei prin
piele. Respiraţia antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea corpului; chiar în stare de repaus
când pielea pare uscată are loc evaporarea sudorii foarte lent – perspiraţie insensibilă.

– radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice, atunci când
temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;

– conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu obiecte reci (băi
reci, cuburi de gheaţă);

– convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului.

Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:

– când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă, se produce o creştere a activităţii
musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative.
– când temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexă o diminuare a
proceselor oxidative.

În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:

– vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;

– vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mal mari de căldură.

Echilibrul dintre termogeneza şi termoliză se numeşte homeotermie.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori biologici

– vârsta

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori

Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului reglator, de aceea
temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului ambiant. Temperatura corpului la
nou-nascut este cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.

Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.

Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur de 35-36° C
(prin diminuarea proceselor oxidative).

– exerciţiul – în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura corpului poate creşte cu 2,2-
2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează. Temperatura corpului scade în
timpul inactivităţii.

– alimentatia– ingestia de alimente, în special proteinele, creste temperatura corpului;

– ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă între orele 3-5
dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor metabolice în timpul somnului; este
maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile matinale sunt cu 0,5° C mai mici
decât vesperale;

– sexul – la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua jumătate a ciclului
menstrual, în timpul ovulaţiei;

– activitatea hormonală: temperatura femeilor este mai fluctuantă decat a barbatilor din cauza de
perioada ciclului menstrual.

Factori psihologici – anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a temperaturii

corporale.

Factori sociologici

– locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului ambiant pot determina
dereglări ale temperaturii corpului

– climatul – umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi umed
determină scăderea temperaturii corpului

– locuinţa – temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel: camera supraîncălzită

produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către individ. Acelaşi fenomen, în sens
invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este scăzută.

Manifestări de independenţă

Temperatura corporală

– nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;

– adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara;

– vârstnic 35- 36,9° C , în functie si de activitate;

– prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea bucală) valorile sunt cu 0,3-
0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu:

rect, vagin – 37,5° C

axilă – 36,7 ° C

cavitatea bucală – 37° C

esofag – 37,3° C

Piele

– culoare roz, temperatură călduţă ;

– transpiraţie minimă;

– senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.

Stare de confort – pacientul exprima stare de bine;

Starea de constienta si functiile vitale – fara modificari .

Temperatura mediului ambiant – 18- 24° C.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

Când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:

– să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile;

– să consume lichide şi alimente reci;

– să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;

– să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.

– când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:

– să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;

– să ingere lichide şi alimente calde;

– să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;

– să poarte îmbrăcăminte călduroasă.

Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură

Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă temperatura corpului

Survin două probleme de dependenţă:

1. Hipertermia

2. Hipotermia

Sursele de dificultate ale problemelor de dependenţă

Surse de ordin fizic

– dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de substanţe toxice

piretogene (bacterii, droguri);

– imaturitatea sistemului de termoreglare ;

– supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;

– dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;

– alimentatia- săracă/bogată, în:

– hidraţi de carbon;

– proteine;

– grăsimi;

– lichide.

– sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.

Surse de ordin psihologic

– anxietatea;

– mania.

Surse de ordin sociologic

– umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;

– umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;

– calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.

Hipertermia

Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale peste limitelor normale: 37° C la
adult.

Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul

invaziei microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.

Manifestări de dependenţă

Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C

Febră moderată – menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C

Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C

Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corporale peste 40° C

Vezi și: Febra

Frisoane – reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii bruste a temperaturii
interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.

Piele roşie, caldă, umedă – pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.

Piloerecţia – piele de găină, senzaţie de frig.

Sindrom febril – grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie,
urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.

Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase. Vezi și: Leziuni elementare
cutanate.

Febră continuă – menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste 37° C cu
diferenţa sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
Febră intermitentă – diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în
perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.

Febră remitentă – diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada
de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.

Febră recurentă – perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile,
trecerile făcându-se brusc.

Febră ondulantă – perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-se

lent.

Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele

În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:

– perioada iniţială (de debut) ;

– perioada de stare ;

– perioada de declin.

Perioada de debut poate fi de câteva ore – debut brusc – sau de câteva zile – debut lent.

Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie
de boală.

Perioada de declin poate fi scurtă – declin în criză — sau de câteva zile.

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hipertermie

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice

– aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante, minim 18°C;

– aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;

– fricţioneaza cu alcool pacientul;

– asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;

– schimbă lenjeria de corp şi de pat;

– schimbăm poziţia pacientului în pat;

– asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim alimentar bogat în hidraţi de carbon;

– unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;

– în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;

– administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică, antibiotice;

– administreaza O2;

– comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;

– foloseste aparate pentru ventilaţie şi climatizare a aerului;

– efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;

– monitorizeaza şi evalueaza funcţiile vitale;

– supraveghem starea de conştientă a pacientului;

– efectueaza la indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril: hemocultură;

– preleveaza probe biologice pentru examene de laborator.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic

– calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;

– serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;

– administreza soluţii perfuzabile prescrise.

Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic

– schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;

– menţine igiena tegumentelor;

– pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

Hipotermia

Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale (< 35° C), cauzată de un
dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:

– usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;

– medie: temperatura corpului intre 32-28 ° C ;

– grava: temperatura corpului sub 28 ° C .

Surse de dificultate

– in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare;

– la adult – de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şl alcool;

interventii chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia, sepsis (de obicei
bacterian), leziunile hipotalamice (tumori, inflamatii), leziunile maduvei spinarii la nivelul primei
radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia

– la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.

Nevoia de a se realiza

Manifestări de dependenţă

1.imediate

– tremuraturi;

– frisoane;

– pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau albastruie (cianoza);

– apatie (lipsa de interes sau grija);

– afectarea capacitatiilor intelectuale;

– tulburari de echilibru;

– tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);

– parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;

– dificultate in a indeplini sarcini.

2.tardive

– trunchiul rece, la palpare;

– rigiditatea musculara;

– bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);

– respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa); Vezi: Nevoia de a respira.

– hipotensiune arteriala;

– slabiciune;

– somnolenta;

– pierderea constientei;

– frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.

– durere la nivelul extremitatilor expuse la frig;

– edem;

– tumefiere a intregului corp;

– degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hipotermie

Obiective – Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice

– încălzeşte lent pacientul.

Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc (cu aproximativ 1 grad pe ora) si
consta in:

– incalzire pasiva: aducerea victimei intr-un mediu cald, inlocuirea imbracamintei ude cu una uscata
si invelirea cu paturi; aceste masuri pot fi suficiente in hipotermiile usoare si medii cu temperaturi
peste 31 grade celsius;

– incalzire externa activa: imersie in apa calda (40 grade celsius), acoperirea cu paturi electrice,
infasurarea in haine sau paturi calde, pungi sau sticle cu apa calda;

– incalzire interna activa: care se face dupa transportul victimei la spital (ventilatie cu O2 cald, fluide
calde etc.).

– creşte treptat temperatura mediului ambiant;

– recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei, hematocrituiui;

– monitorizeaza functiile vitale, electrocardiograma;

– corecteaza depletia de volum circulant (perfuzie cu ser fiziologic incalzit sau glucoza 5%/ser
fiziologic);

– administreaza medicatia recomandata de medic.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic

– administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale regulate de timp;

– calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.

Pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor

– pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C ;

– masează extremităţile;

– administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi, analgezice.

Interdependența cu celelalte nevoi fundamentale

Nesatisfacerea nevoii de a pastra temperatura corpului în limite normale afectează relaţia de

normalitate a celorlalte nevoi:

A comunica

• comunicare ineficace datorită stărilor de hipo/hipertermie.

A se mişca, a avea o bună postură

• diminuarea/incapacitatea mobilizării datorită frisoanelor, tremurăturilor, convulsiilor.

A respira

• aport insuficient de 02 prin hipertermie sau bradipnee prin hipotermie.

A mânca şi a bea

• deficit alimentar sau regim alimentar neadecvat termoreglarii deficitare.

Nevoia de a avea o circulație adecvată

A elimina

• eliminare neadecvată cauzată des febră sau scăderea exagerată a T°.

A dormi, a se odihni

• insomnie, oboseală, somnolenţă prin variaţia gradelor de temperatură şi stărilor de

hipo/hipertermie.

A se îmbrăca

•abilităţi manuale deficitare prin hipo/hipertermie.

A fi curat, a avea tegumente intacte

• diminuarea/incapacitatea autoîngrijirii cu apariţia de tulburări trofice şi cutanate prin transpiraţii

excesive procese infecţioase, septicemii.

A evita pericolele

• risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de termoreglare.

A trăi conform propriilor concepţii spirituale

• regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în caz de hipo/hipertermie.

A se realiza

• indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.

A se recreea

• diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului termic.

A învăţa

• izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.

Proces de îngrijire – nursing

Culegere de date
– vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.

Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută (peste 38° C) sau scăzută (sub 36° C),
frisoane, diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig sau de căldură, piele caldă sau
rece, cefalee, agitaţie, roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză, convulsii, halucinaţii,
nevoia imperioasă de a dormi, dureri la nivelul regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.

Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in funcţionarea hipotalamusului, expuneri excesive la

căldură sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate, îmbrăcăminte inadecvată, lipsa de
cunostinţe, etc.

Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor

Obiective potenţiale pentru pacient:

• sa isi amelioreze curba termică;

• să-şi diminueze T° cu grade, să-şi ridice T° cu grade;

• să menţină echilibrul termic,

• sa fie hidratat corespunzător.

Aplicarea îngrijirilor

Intervenţii generale:

• măsurarea, interpretarea şi înregistrarea valorilor de T°;

• folosirea şi păstrarea termometrelor;

• metode de măsurare a T°;

• atitudinea în cazul febrei, atitudine în caz de hipotermie;

• folosirea factorilor fizici pentru combaterea hipertermiei – tehnici de împachetare;

• combaterea pierderilor de căldură – încălzirea pacientului;

• atitudine în timpul frisonului, hidratarea pacientului febril, igiena pacientului febril.

Evaluarea îngrijirilor

Se va referi la:

• valorile T.° corporale determinate de 2 sau mai multe ori/24 ore;

• tipul de febră, transpiraţii, diaforeză, frison, măsurarea corectă a T° corporale;

• prezenţa hipo – sau hipertermie;

• cum se acţionează la valori extreme ale T°, prin mijloace nefarmacologice;

• cantitatea de lichide primită, îngrijirea tegumentelor si mucoaselor, starea psihică, comunicare,

nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.