Sunteți pe pagina 1din 8

Școala Gimnazială Nr.

79, București

Nume și prenume_____________________________, clasa________

Limba și literatura română – Simulare pentru clasa a VIII-a


16 februarie 2022

• Toate subiectele sunt obligatorii. • Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de două ore.

Subiectul I 70 de puncte

Textul 1
În iarba verde stau lungit...
Miroase aerul a floare;
O toropeală-adormitoare
Mă fură-ncet. Sunt fericit!
E umbră, pace şi răcoare,
Un vânt uşor şi liniştit,
Mângâietor, sărută nucul...
E umbră, pace şi răcoare,
Ce clar, departe, cântă cucul!

Un dor de viaţă negrăit


Din om şi fire se desprinde.
Dac-aş putea în braţe-aş prinde
Întregul zării nesfârşit.
Şi toată seva primăverei
Prin mine vraja şi-o propagă.
Sub caldul ei, aşa de dragă
Mi-e pacea limpede a serei1.
Şi fiecare fibră-n mine
Mai tânăr şi mai viu tresaltă...
Pricep latenta2 simfonie
A firelor-de iarbă-naltă
Pe care vântul le mlădie3
Şi le sărută şi le-apleacă,
Când spre pădure vrea să treacă.

Ca floarea umedă sub rouă,


Nădăjduiesc o viaţă nouă.
Şi, cum prin frunze tainic moare
Amurgul serii auriu,
Din umbră, o privighetoare
Îmi cântă strofele ce scriu!
Cincinat Pavelescu, Primăvară
1SEREI– (aici) serii
2LATENT, -Ă, latenți, -te, adj. Care există, dar nu se manifestă în exterior, putând izbucni oricând.
3MLĂDIA, mlădiez, vb. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta.

1/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București
Textul 2
Ne-am întâlnit pentru prima dată acum câteva săptămâni. Mergeam căzut pe gânduri pe acea
potecă răzbătută de turişti, care scurtează prin pădure drumul de pe Valea Cerbului. Plouase de curând,
aşa că pădurea era pustie. Din pământ se ridicau aburi subţiri, care se înfăşurau în fâşii de ceaţă deasupra
Văii Albe. A apărut brusc după un colţ de stâncă. M-am uitat lung la ea. Nu puteam să cred că este o vulpe,
aşa că i-am examinat pe rând botul, blana şi coada. Da, nu era nici un dubiu: avea coadă de vulpe! Aşa
că am întrebat-o: Ce faci, Vulpe? S-a uitat la mine, înclinând uşor capul, aşa cum fac uneori câinii când
vor să înţeleagă mai bine de ce i-ai strigat. Probabil că o fi priceput, căci ne-am privit în ochi minute în şir.
Apoi a luat-o agale prin pădure şi s-a oprit în faţa unei mici scorburi. A început să sape, cu spatele la mine,
dar aruncându-mi din când în când câte o privire peste umăr, parcă mi-ar fi spus: Vezi ce fac?.
Văd, văd! – i-am răspuns şi m-am aşezat pe un trunchi de brad să o aştept. Brusc, la fel precum apăruse,
a dispărut în scorbura de sub copac. I-am spus la revedere şi m-am îndepărtat. Am părăsit poteca şi am
luat-o în sus, spre pereţii de piatră. (…) Cu fiecare picior ce călca pe o rădăcină, cu fiecare mână strângând
un colţ de stâncă, îmi revenea acel sentiment din copilărie că ating reţeaua nesfârşită de nervi a naturii,
că aceasta tresare, mă recunoaşte şi mă acceptă din nou. Mă întorceam acasă, era evident! Mă simţeam
un Mic Prinţ răsturnat, ademenit de Vulpe în lumea copilăriei universale şi eterne. Am coborât târziu în
vale, promiţându-mi că o să mă întorc în fiecare săptămână să mă întâlnesc cu vulpea. Au trecut însă luni
de zile şi nu am putut să plec din oraş. Am revenit de-abia ieri. Ploua din nou cu averse. Am aşteptat deci
să se oprească şi am pornit-o grăbit spre pădure. Te duci să te vezi cu vulpea? – m-a întrebat soţia mea,
zâmbind. Da! – i-am răspuns eu (…). După care, am luat-o pe drumul mare prin pădure. Eram obosit şi nu
aveam nici un chef să urc. Am rămas însă curând pironit locului, cu ochii aţintiţi în penumbra pădurii: era
acolo! Nici nu s-a uitat la mine. Ce faci, vulpe? – am mai întrebat eu, de la depărtare. Nu a întors însă
capul. De pe o potecă laterală coborau nişte turişti. A, uite vulpea! – a constatat unul dintre ei şi a scos
nişte biscuiţi din buzunar. Psss, psss, psss... – a ademenit-o el ca pe o pisică. Eram revoltat. Dar vulpea
s-a apropiat cu băgare de seamă şi fără teamă. Era clar că era obişnuită de multă vreme cu turiştii, iar
aceştia îi cunoşteau deja metehnele. Vulpea – „vulpea mea" – era de fapt îmblânzită de către turişti! Ei,
te-ai văzut cu vulpea? – m-a întrebat soţia mea la întoarcerea acasă. Nu – am răspuns eu cu privirea în
gol – n-a mai venit. Poate altă dată...
Vintilă Mihăilescu, Eu și vulpea, www.dilemaveche. ro
A.
1. Notează, din textul 1, denumirea a două elemente ale cadrului natural. 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 1.


Ființa umană privește natura în timp ce se află
a) în pădure.
b) în iarbă.
c) la masa de scris.
d) la fereastră.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 2.


Vulpea se face nevăzută
a) după o stâncă.
b) sub un perete de piară.
c) sub un copac.

2/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București
d) într-o ascunzătoare din trunchiul unui copac.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 2.


Prima întâlnire cu vulpea are loc atunci când autorul
a) merge pe o potecă din pădure.
b) escaladează pereții de piatră.
c) vede animalul ademenit de niște turiști.
d) conduce un grup de turiști spre Valea Cerbului.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe
informațiile din cele două texte. 6 puncte
Textul 1
Enunțul Adevărat Fals
Peisajul este admirat la apus.
Natura este agitată de un vânt puternic.
În realizarea tabloului de natură, imaginile vizuale se îmbină cu cele auditive.
Textul 2
Enunțul Adevărat Fals
Întâlnind vulpea, bărbatul decide să o observe întreaga noapte.
Ambele întâlniri cu vulpea au loc în timp ce plouă.
Atitudinea turiștilor care hrănesc vulpea îl revoltă pe autor.

6. Precizează, într-un enunț, felul rimei și măsura primelor patru versuri din textul lui C. Pavelescu.
6 puncte

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând
câte o secvență din fiecare text. 6 puncte

3/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București

8. Crezi că apropierea de natură trebuie realizată cu responsabilitate? Motivează-ți răspunsul, în 50-100


de cuvinte, valorificând textul 2. 6 puncte

9. Asociază textul lui Cincinat Pavelescu, Primăvară, cu un alt text studiat în clasă sau citit ca lectură
suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o temă comună, prin referire la o secvență relevantă din
fiecare text. 6 puncte

4/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București
B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
În versurile „Sub caldul ei, aşa de dragă/Mi-e pacea limpede a serei.” există
a) trei diftongi.
b) patru diftongi.
c) doi diftongi și un triftong.
d) trei diftongi și un triftong.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


Seria care conține doar cuvinte derivate este
a) „adormitoare”, „departe”.
b) „desprinde”, „primăverei”.
c) „subțiri”, „pisică”.
d) „copilărie”, „recunoaște”.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


Cuvintele subliniate în versurile „Pricep latenta simfonie/A firelor-de iarbă-naltă” sunt utilizate, în
ordine, cu:
a) sens propriu, sens propriu.
b) sens figurat, sens figurat.
c) sens propriu, sens figurat.
d) sens figurat, sens propriu.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


Există relație de omonimie între cuvintele subliniate în seria
a) „Pricep latenta simfonie/A firelor-de iarbă-naltă”; Împletise un fular din fire colorate de lână.
b) „în braţe-aş prinde/Întregul zării nesfârşit”; Prin desișul pădurii, zării o cabană.
c) „S-a uitat la mine”; Unele mine de cărbune au fost închise.
d) „pădurea era pustie”; Trăim în era tehnologiei.

Răspunsul corect: □ . 2 puncte

5. Transcrie, din enunțul următor, predicatele, precizând felul lor: „Era clar că era obişnuită de multă
vreme cu turiştii, iar aceştia îi cunoşteau deja metehnele.” 6 puncte

5/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București
6. Alcătuiește o propoziție interogativă, în care substantivul „vulpe” să fie în cazul dativ (1) și o propoziție
asertivă în care substantivul „pădure” să fie complement direct (2). 6 puncte

(1)

(2)

7. Transcrie propozițiile din fraza „Am coborât târziu în vale, promiţându-mi că o să mă întorc în fiecare
săptămână să mă întâlnesc cu vulpea.”, precizând tipul raporturilor sintactice dintre ele. 6 puncte

8. Completează enunțul următor, reprezentând gândurile unui iubitor al naturii, cu formele corecte ale
cuvintelor indicate între paranteze. 6 puncte

_____________________ (a ști, gerunziu, forma negativă) unde să cauți inspirație,

_____________________ (a fi, imperativ, formă afirmativă) înțelept și privește _____________________

(simplu, superlativ relativ de superioritate) floare, _____________________ (care, genitiv) petale îți vor

vorbi despre puterea _____________________ (viață, genitiv).

Subiectul al II-lea 20 de puncte

Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul/o semnificație a textului
Primăvară de Cincinat Pavelescu.
În redactarea textului:
• vei preciza mesajul/o semnificație a textului, prin referire la temă;
• vei prezenta două elemente componente ale peisajului;
• vei interpreta două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificație;
• vei menționa o emoție exprimată/un sentiment exprimat în textul poetic, justificându-ți alegerea.
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul compunerii este la alegere.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului –
1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor –
1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în
cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

6/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București

7/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Școala Gimnazială Nr. 79, București

8/8 – SIMULARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

S-ar putea să vă placă și