Agresivitatea canina. Cauze si remedii Etologia este stiinta care se ocupa cu studierea comportamentului animal.

Comportamentul animal este scris in codul genetic al fiecarui animal cu specificatia ca la animalele salbatice este mai deschis (vizibil). Comportamentul reprezinta o suma de actiuni care au ajutat specia sa supravietuiasca in mediul ei natural. Comportamentul ( din latinul cum portare) reprezinta o actiune a ansamblului unei fiinte fata de stimuli interni si externi si este reprezentata ca o structura dinamica, ce integreaza diverse scheme de activitate, care au ca rezultat modalitati specifice de reactie, la o situatie data. El indeplineste o functie homeostazica, in relatie cu adaptarea individului la mediu. Majoritatea comportamentelor au caracter de reflexe conditionate care se manifesta la o anumita varsta si care s-au format de-a lungul evolutiei, se transmit ereditar, capatand, prin imprimare genetica, caracter de specie. Comportamentul dobandit reprezinta comportamentul pe care un individ si-l insuseste prin experienta individuala si care poate fi cel mai repede alterat, la interventia multiplilor stimuli (atat endogeni cat si exogeni). Conform celor afirmate mai sus, fiecare specie dezvolta un comportament specific, asigurand supravietuirea individului in mediul inconjurator. In functie de necesitatile vitale, formele de comportament ale animalelor pot fi sistematizate astfel: -comportament alimentar si hidric -comportamentul eliminarii fecalelor si urinei - comportamentul sexual -comportamentul de grup si social -comportamrntul somnului si al odihnei -comportamentul exprimarii senzatiilor -comportamentul teritorial -comportamentul agonistic Determinismul comportamentului Pentru a declansa un anumit comportament trebuie sa existe o determinare externa reprezentata de stimuli si una interna numita motivatie sau dispozitie. Aceasta dispozitie depinde de o serie de parametri fiziologici cum ar fi: concentratia de zahar din sange, gradul de plenitudine al cainelui, nivelul unor hormonei sexuali. Motivatia se descrie prin foame, sete, frica, agresiune si se poate masura doar indirect prin analiza comportamentului. Dintre factorii interni responsabili de manifestarile comportamentale este sistemul nervos central si concentratia hormonilor din sange. SNC este responsabil mai ales de comportamentul de scurta durata (locomotie, aparare) iar sistemul hormonal este responsabil pentru comportamentul de lunga durata (reproductie, ingrijirea progeniturii. Declansarea comportamentului presupune in toate cazurile o motivatie, o trebuinta, atitudine a subiectului, care sa determine aparitia activitatii psihice, ce mediaza actiunile comportamentale. Motivatia antreneaza elemente cognitive, perceptive sau atitudini, justificand manifestarile comportamentale ale individului, ca raspuns la situatiile problematice aparute in mediul intern sau extern. Comportamentul poate fi influentat deasemenea de catre: -rasa -varsta -tipul specializarii DEVIERI COMPORTAMENTALE Expresia comportamentala a bolilor organice se poate exprima prin modificari in starea generala, cat si prin modificari de atitudine, mergand de la letargie, anorexie, stupoare uneori pana la hiperexcitabilitate, agresivitate, lins excesiv ducand la autodistrugere alteori. Problemele care au in subsidiar o baza organica determina, la animalul suferind aparitia: 1Schimbarilor de personalitate 2Pruritului si automutilarii 3Hiperkinezie 4prinsul mustelor 5Dezordine in ciclul veghe-somn 6Probleme de eliminare a dejectiilor Imbolnavirea creierului poate cauza modificari comportamentale ce pot varia de la emotii simple la starea de coma. Aria craniana responsabila de schimbarile comportamentale este cea a sistemului limbic, care include lobii frontali si temporal al telencefalului si o parte a diencefalului.sistemul limbic controleaza obiceiurile psihice si motoare, coordonand activitatea sexuala, memoria si emotiile;de aceea afectiunile sistemului limbic se pot manifesta ca schimbari de personalitate sau obiceiuri, ori ca accese. Lobul frontal detine un rol important in integrarea afectivitatii, in special partea sa superioara. Lezarea bilaterala a lobilor determina modificari ale afectivitatii, schimbarea dispozitiei, accentuarea sexualitatii, uneori iritabiliate si tendinte impulsive, agresive, violente iar alteori labilitate, indiferenta afectiva, rareori depresie, tristete, anxietate. Comportamentele aberante sunt tulburari de integrare ale activitatii nervoase superioare, tinand la om de domeniul psihiatriei incercandu-se in ultima vreme aceasta incadrare si la caini si care pot avea la baza varii perturbari, atat ale unor factori externi: fizici (mecanici si termofonici), chimici (minerale si substante organice, cu efecte toxice sau alergice), biologici (virusuri, bacterii, paraziti, protozoare, ciuperci sau produsi ai acestora, cu efecte toxice sau alergice), sau ale unor factori interni: circulatori ( hemoragii, ocluzii, tulburari de hemodinamica), respiratori (hipozie prelungita prin stop respiratoriu sau cardiac), tumorali (tumori primare sau metastaze), metabolici (boli metabolice ale sistemului nervos sau si a unor organe) , malformatii congenitale (cu sau fara determinism ereditar) si genetici ( boli metabolice prin erori innascute de metabolism, deficite enzimatice specifice). Integritatea nervoasa poate fi perturbata si de agenti patogenici, care pot produce leziuni distructive, iritative sau stimulari excesive ale structurilor sistemului nervos. Exista si sindroame psihopatologice cum ar fi: -fobiile: sunt stari de teama intense, de frica cu obiect bine precizat; pot avea la baza orice factor de experienta din viata sau din ambient, manifestate prin hiperstezii, cu reactii disproportionate la stimuli banali. -manifestari tranzitorii: apar in epilepsii, intoxicatii acute sau in encefalite. -anxietatea: presupune stari de frustare, ce pot avea drept punct de plecare blocarea conduitei motivante ale animalului, consecintele fiind divers ilustrate ( distructii ale locuintei, eliminari necorespunzatoare ale dejectiilor, vociferari, automutilari) cea mai expresiva fiind anxietatea de separatie. -manifestarile obsesivcompulsive -isteria -disfunctii cognitive Agresivitatea reprezinta o caracteristica a speciei potrivita sau nu, in functie de context, pe care cainele o manifesta cand se simte amenintat, cand doreste sa-si impuna punctul de vedere, ca expresie a unei stari patologice, sau cand i se impun diferite restrictii. In anumite situatii, agresivitatea reprezinta o reactie normala la o anumita solicitare de exemplu: propria aparare, apararea

stapanilor sau a locuintei. Daca agresiunea apare numai in astfel de contexte ea este una convenabila si implica o capacitate decizionala din partea cainelui, respectiv de perceptie corespunzatoare in legatura cu ceea ce se intampla in jurul sau. In evaluarea agresivitatii se tine cont de: - varsta animalului la data manifestarii pentru prima oara a agresivitatii -durata manifestarii agresive -intensitatea si frecventa declansarii acestui comportament sau a atacului -statusul hormonal al animalului (intact sau castrat). Agresivitatea se manifesta diferit la cele doua sexe in functie de varsta pe care o are animalul, astfel: -agresivitatea la female apare la varste mult mai mici, sub sase luni de viata, la masculi apare intre 18 si 24 de luni de viata, efect care se presupune ca s-ar datora unei posibile androgenizari ale femelelor in perioada intrauterina, datorita dezvoltarii acestora in apropierea fetusilor masculi, dar nu a fost inca dovedit stiintific. Clasificarea agresivitatii Pentru diagnosticul corect al tipului de agresivitate, aratata de catre animal, si pentru a stabili daca aceasta agresivitate este una potrivita sau nu, este important sa se tina seama de anumite caracteristici ale fiecarui tip de agresiune. Secventele conflictului agresiv se concretizeaza in 3 etape: - faza de intimidare manifestata prin modificari posturale, de atitudine, urmata de marait eventual latrat si dezgolirea dintilor; -faza de atac sau de conflict agresiv angajat, manifestata prin muscatura, sfasiere sau strivire cu coltii, cu incercarea de dominare fizica si psihica a adversarului; -faza finala a conflictului, in care exista dominant si dominat, in care cel invins se preda, adoptand pozitiile specifice de supunere. Aceasta faza este importanta deoarece atunci cand toate fazele sunt prezente (secventa completa) putem vorbi despre o agresivitate reactionala iar atunci cand au disparut fazele de amenintare si asigurare, cazul este numit agresiune cu secventa incompleta, ori agresivitate instrumentata sau agresivitate secundara. Agresiuni cu secventa completa Agresiunea de dominanta (ierarhica) Se produce in relatia dintre caini, dar si in cazul relatiei om-caine. Acest tip de agresiune se declanseaza in contextul in care cainele dominant crede ca pozitia lui de "sef"este amenintata sau pusa la indoiala, chiar daca este vorba despre haita de caini sau despre "haita"familiei umane. In existenta haitei , acest comportament este normal, necesar deoarece respectarea ierarhiei este vitala pentru supravietuirea tuturor. Animalul dominant este individul care asigura coeziunea grupului social si inhiba tendintele agresive ale altor membri ai haitei prevenindu-se astfel producerea unor raniri inutile si incapacitatea temporara a unor membri, incapacitate care ar diminua sansele de succes la vanatoare ale haitei. Cainele dominant mananca primul, controleaza distribuirea in teritoriu si locurile ocupate de "supusi". Tot el este cel care controleaza si asigura activitatea sexuala a grupului: numai masculul si femela dominanta se pot imperechea in prezenta celorlalti membri ai haitei. In cazul convietuirii alaturi de om, adica in "haita"familiei se observa ca, atunci cand cainele are tendinte de dominare, comportamentul lui agresiv este accentuat de prezenta stapanului de acelasi sex. Cand cainele musca stiindu-se "sef" muscatura de atac este rapida si de scurta durata, urmata imediat de o noua faza de intimidare, acordandu-i victimei inca o data posibilitatea sa-si "bage mintile in cap". In schimb, atunci cand cainele musca dorind sa atace pozitia sefului, adica pentru stabilirea ierarhiei (situatie de competitie), atacatorul va mentine priza pana cand adversarul se supune. Agresiunea de iritare Este in general, declansata de durere, de diferite privatiuni (foame, sete), de frustrari "in mintea lui nu a facut nimic rau, dar este pedepsit in loc sa fie recompensat"sau de faptul ca se continua contactul fizic cu el , chiar daca el nu mai este de acord. Aceasta forma de agresiune este prezenta sistematic la cainii dominanti. Cand acest tip de agresiune apare brusc, la cainii perfect educati socializati si integrati in societate, s-ar putea sa fie vorba de o agresiune declansata de o afectiune organica sau de o problema a organelor de simt, cum ar fi otitele, surditatea, cecitate, sau pur si simplu de o anomalie de percepere a luminii intalnita in principal la Caniche, Briard, Collie, Ciobanesc de Pirinei. Agresiunea teritoriala Este declansata ori de cate ori un intrus patrunde pe teritoriul haitei sau pe "domeniul"cainilor respectivi. Aparatorul vine in intampinarea intrusului latrand, apoi maraie, are parul zburlit, coada si urechile ridicate, se opreste la cativa metri distanta de intrus si il fixeaza cu privirea (faza de intimidare). Daca intrusul ramane, aparatorul racaie pe sol cu toate cele 4 labe, dupa aceasta daca intrusul tot nu pleaca, este atacat. In casa, cainele prea protector va impiedica intrarea oricarui strain, luand aceleasi atitudini descrise mai sus. Agresiune maternala Este dependenta de statusul hormonal si dispare la eliminarea cauzei predispozante (pui). Se manifesta prin protejarea cuibului sau in caz de lactatie nervoasa prin ocrotirea jucariilor percepute drept progenituri, ferindu-le de alte animale sau de oameni. -daca sunt prezenti cateii, femela emite latraturi la apropierea de cuib a cainilor sau a persoanelor. Cateaua poate musca, daca i se iau puii, muscatura fiind precedata de latrat. Nu trebuie intreprins nimic pentru schimbarea acestui comportament deoarece este o parte normala a comportamentului instictiv matern. Daca simte o amenintare constanta cateaua poate ajunge pana la a-si manca puii (canibalism). Agresiunea provocata de prezenta hranei Are ca scop tinerea la distanta de hrana sa a intrusilor. Este primul semn pe care cainele il da cu privire la agresiunea de dominanta, pe care o va dezvolta in viitor. Acest tip de agresiune este indreptat atat impotriva oamenilor cat si a animalelor atunci cand cainele simte ca ii este primejduita hrana. Poate lipsi ca manifestare, atunci cand este vorba de hrana pentru caini, dar poate fi declansata atunci cand este vorba de oase, carne cruda sau dulciuri. Se manifesta prin marait in timpul consumului hranei, daca se apropie cineva sau daca in rza sa vizuala apar alte animale sau oameni. Riposta animalului se poate solda cu intoarcerea cainelui spre persoana ce prezinta un pericol pentru hrana sa si pazirea acesteia prin marait continuu pe parcursul infulecarii ei . Agresiunea posesiva Se manifesta prin protejarea excesiva a obiectelor personale: jucarii, vase pentru hrana sau alte obiecte.

Animalul nu va elibera jucaria sau obiectele capturate, manifestand impotrivire prin marait, latrat sau chiar muscatura daca i se ia cu forta obiectul respectiv. Poate fi incadrata drept parte constitutiva a complexului agresional de dominanta. Agresivitatea redirectionata Acest tip de agresiune este relativ comuna insa este un tip de comportament pe care proprietarii de caini nu il inteleg intotdeauna. Daca unui caine ii este provocat un raspuns agresiv de catre o persoana sau un animal pe care nu il poate domina el isi poate redirectiona agresivitatea catre altcineva . Un exemplu relevant este: in momentul in care prin fata unei curti in care se afla doi caini trece o pisica sau un caine care ii provoaca. Cei doi caini, se pot ataca reciproc datorita imposibilitatii de a ataca intrusul. Agresiunea idiopatica De cele mai multe ori este diagnosticata gresit, drept agresiune de dominanta. Acest tip de agresiune se manifesta prin iesiri necontrolate de furie, carora nu le-a fost identificat nici un context motivational. Apare mai frecvent la cainii din grupa de varsta 1-3 ani, fiind o forma de agresiune atipica cu un mecanism de declansare schimbator care apare neprovocat, violent. Poate fi rezultatul reactivitatii sistemului nervos simpatic sau portiunii ventro-mediale a hipotalamusulu. Poate aparea sub forma de accese si este similara sindromului furiei intalnit la Cockerul spaniel, sindromului agresivitatii in urma caderii mentale, viciului idiopatic si epilepsiei psiho-motorii, cu lipsa episodica acontrolului. Etiologia acestei manifestari agresive nu este inca elucidata. Agresiuni cu secventa incompleta Agresiunea de pradator Este declansata in general de foame. Se manifesta prin urmarirea silentioasa a animalelor mici, pasarilor, a copiilor (la care, mai rar poate sari sa si muste fara a face zgomot) afisand o mima incordata dar nostima. Cainii pot sari si ataca biciclistii, pe cei care folosesc role sau skateboard, ori persoanele care se deplaseaza in fuga, pe langa ei. Subliniem, este vorba despre caini care nu au fost corect socializati si au crescut izolati. De multe ori aceste atacuri degenereaza in muscaturi grave, daca persoanele vizate de caini se sperie. Este un obicei deosebit de periculos putand avea urmari imprevizibile. Fazele de intimidare si faza de asigurare lipsesc deoarece nu si-ar avea sensul. Cainele se arunca deasupra prazii, urechile sunt ridicate, parul de pe regiune dorso-lombara este zburlit. Dupa salt, se propteste in prada cu picioarele inferioare, musca de ceafa si scutura, vrand sa rupa gatul victimei. Agresiunea din frica Intervine atunci cand, cainele este in situatia in care nu se mai poate apara si nu poate fugi. Atunci el va ataca un alt caine fie omul de care ii este frica. Atacul este direct si nu exista faza de intimidare si nici cea de asigurare. Muscatura este puternica si violenta, deoarece cainele nu isi controleaza forta: este in interesul lui sa muste cat mai tare penmtru a indeparta pericolul. Agresiunea din joaca Apare in timpul reprizelor de joaca intre caini sau intre caine si persoana cu care cainele interactioneaza. Este mai frecvent intalnita la pui si la cainii mai tineri, dar si la cainii cu un temperament mai vioi sau care se maturizeaza mai greu. Cainii lipsiti de o perioada normala de socializare si care nu au avut de unde sa invete cum sa se joace sunt cei mai expusi la acest tip de agresiune. Se manifesta prin latrat, marait, muscaturi sau tendinta spre muscaturi. Cainii folosesc dintii ca sa apuce mainile, picioarele sau hainele oamenilor. Chiar jucandu-se cu o jucarie astfel de caini se comporta injurios distrugand-o . Odata cu avansarea in varsta acest tip de agresivitate se atenueaza pana la disparitie. In functie de atitudinea exprimata in timpul unui conflict agresivitatea poate fi clasificata astfel: -agresivitate competitive:dominanta -agresivitate defensive: ag din frica Cauze Un caine poate fi agresiv deoarece nu a fost socializat adecvat, cauta sa apere pe cineva sau ceva, fie pe sine insusi. Un caine agresiv este un caine care are tendinta crescuta de a se servi de agresiune pentru a reactiona in diverse situatii sau pentru a comunica cu fiintele care il inconjoara, ceea ce prezinta un pericol deosebit pentru societate. In primul rand un caine poate fi agresiv cu indivizii care incearca sa intre in disputa cu el. Astfel, el isi apara teritoriul fata de necunoscutii care trec pragul casei in acelasi fel, catelele isi apara locul care l-au ales pentru micutii pui. In casa, cainii se pot atasa de obiecte sau locuri. Luarea jucariei sau a castronului de la pui din cand in cand este un bun exercitiu pentru a preveni toate reactiile de competitie atunci cand el va fi adult. O a doua cauza a agresivitatii poate fi o pozitie ierarhica inadecvata sau instabila. In salbaticie, cainele traieste intr-o structura ierarhizata; toate cazurile de egalitate se rezolva prin agresiune. In familie este important ca, imediat dupa sosirea catelului sa se manifeste asupra acestuia o atitudine dominanta. Iritatia este un alt fenomen care declanseaza agresiunea. Atunci cand cainele este victima unui comportament inadecvat din partea unui adult sau a unui copil care nu inteleg punerea in garda a unui animal enervat sau atunci cand ii este foame sau sete fara sa poata sa-si satisfaca aceste nevoi el poate sa se manifeste prin agresivitate. Acest tip de agresivitate poate fi influentata de hormoni; riscul unei agresiuni este crescut la o catea in calduri sau la un caine care simte prezenta unei catele in calduri. O socializare gresita a catelului poate induce un comportament agresiv prin instinctul de vanatoare. Speciile pe care catelul nu le-a cunoscut pana la varsta de 14 saptamani ii apar ori ca prada de vanatoare ori il nelinistesc. Aceasta poate produce aversiuni fata de animale sau fata de tipuri umane diferite de cele cu care a fost crescut (de ex fata de copii). Pentru a nu avea parte de astfel de necazuri este necesar sa acordam cainelui atentia necesara, pentru o crestere care sa respecte regulile elementare ale acestei activitati, cat si printr-un dresaj corect si competent. Remedii In cazul perturbarii comportamentale la caine, agresivitatea canina se plaseaza pe primul loc in comportamentul deviat. Tratamentul impotriva acestui comportament vizeaza nu atat vindecarea animalului, acest lucru fiind imposibil ci mai degraba dobandirea unui anumit grad de control asupra animalului de companie in scopul unei mai bune coabitari cu familia proprietarului si cu persoanele sau animalele din mediul de viata al cainelui. Primul pas al tratamentului il constituie completarea fisei de observatie a

defectului comportamental in cauza, prin care se obtin date asupra provenientei mediului de crestere si intretinere, a frecventei si contextului in care se manifesta deviatia, precum si elaborarea planului de tratament, care sa serveasca drept orientarea a prioritatilor in terapia cainelui in cauza. Pentru acest lucru este necesara stabilirea tipului de agresivitate pe care o manifesta cainele: de dominanta, protectiva, teritoriala, etc. In elaborarea planului de lucru cu animalul trebuie sa se tina cont de faptul ca in cele mai multe cazuri cainii manifesta o agresivitate multipla ca substrat, terapia urmand sa fie adaptata in functie de particularitatile psihologice, rasa si mediul ambiant, fiecarui individ. In acelasi timp trebuie sa se ia in calcul atat agresivitatea "adevarata", neprovocata, cat si agresivitatea "falsa", ivita in urma provocarii sub o forma sau alta, a cainelui aflat sub observatie, de catre proprietar, alte persoane sau alte animale. Este bine sa se tina cont de manifestarile agresive in general, dar si de determinanta motivationala Din datele inregistrate si sistematizate de noi pana in prezent, in mare masura concordate cu bibliografia opinam ca in orientarea tratamentului agresiunii trebuie sa se tina cont de doua componente terapeutice: - componenta profilactica: bazata pe impiedicarea formarii si manifestarii de deprinderi agresive la varsta frageda (de altfel cea mai importanta in tratamentul manifestarilor agresive), - componenta propriu-zis terapeutica, bazata pe estimarea, expunearea catre proprietar si eventual, utilizarea metodelor de terapie uzuale: 1) neutralizarea (castrarea), s-a observat din practica ca desi unii masculi agresivi au fost castrati , nu s-a remarcat imbunatatirea comportamentului, dupa efectuarea operatiei, animalele fiind deja adulte la varsta castrarii , 2) terapia medicamentoasa (medicamentele calmante dau rezultate slabe sunt costisitoare si dificil de folosit in condiitiile economice actuale) 3) terapia comportamental educativa (presupune alcatuirea unui plan de antrenare a animalului, folosind in mod corespunzator intarirea pozitiva, recompensa, si pedepsirea (dresaj)). Profilaxia Presupune o conduita potrivita a proprietarului, pentru formarea unor deprinderi corecte la caine, incepand de la o varsta mica. In acest sens, proprietarii trebuie instruiti sa urmareasca la aimalele lor urmatoarele deziderate: -sa stabileasca ierarhia de dominanta proprietar-caine in favoarea stapanului; -sa reduca permisivitatea anumitor activitati ale cainelui ca: cersitul la masa, saritul pe oameni, accesul pe anumite obiecte de mobilier, muscarea mainilor, lingerea fetei proprietarului; se impune o educare stricta, in acest sens si a copiilor din casa; -sa socializeze cainele de timpuriu cu oamenii si animalele; - sa inscrie cainele la cursuri de obedienta elementara sau sa-l invete comenzile de baza acasa prin acestea cainele invatand sa se supuna stapanului; - se evita lectiile de formare a deprinderilor de lupta si atac, daca acestea nu sunt neaparat necesare, mai ales in cazul cainilor, ce se dovedesc hiperactivi de mici; - sa se evite abuzul "educational" asupra cainelui, indiferent daca este vorba de pedepsire disproportionata cu fapta comisa, Izolarea sau infometarea. Profilaxia speciala Constituie metoda cea mai sigura de lucru impotriva agresivitatii referindu-se la evitarea situatiilor ce pot duce la izbucnirea conflictelor agresive in care cainele poate ajunge sa detina controlul asupra unei situatii si in care poate exprima dominanta. In acest sens stapanul trebuie instruit sa urmeze urmatoarele reguli: - sa impiedice accesul cainelui la un obiect pe care il considera personal si pe care sa-l apere -sa evite sustinerea privirii cainelui deja furioase -sa hraneasca animalele care obisnuiesc sa-si protejeze hrana intr-o camera izolata, pentru a nu declansa, la trecerea prin camera, manifestari agresive. -sa interzica accesul cainilor care manifesta agresiune teritoriala, pe obiectele de mobilier, canapea sau pat. -sa puna botnita cainelui care-si cauta hrana sau jucarii prin gunoaie si pe care le pazesc sever sau sa fie indepartati de sursa, cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete Rezultatele obtinute in terapia agresivitatii canine sunt tributare modului de lucru cu animale si metodei alese de antrenor, dar rezultatele cele mai bune s-au obtinut utilizand o terapie eclectica