Sunteți pe pagina 1din 3

Chipul angelic al femeii in creatia eminesciana

Chipul angelic al femeii in creatia eminesciana. Din cele mai vechi timpuri, dragostea a fost preaslavita sau condamnata de catre poeti, prozatori si de cintareti.

Iubirea este un daimon spunea Platon. Iubirea nu va pieri niciodata spune Biblia. Si totusi, dupa cate cercetari s-au facut, dupa cate definitii s-au dat, dupa cate poezii i s-au inchinat, nimeni nu stie ce e dragostea! Acel sentiment care inalta si coboara, care ucide si naste in

acelasi timp.Foarte multi scriitori au prezentat dragostea in operele lor. Cu toate acestea insa, ea e definita mereu la fel si intotdeauna diferit. Asta pentru ca nici un om nu poate exprima exact in cuvinte ceea ce simte, si pentru ca dragostea nu e niciodata la fel. Nu s-au facut inca cuvinte, nu s-au inventat inca leacuri, nu s-a gasit inca cheia care sa deschida secretul iubirii. In literatura noastra Eminescu este fara indoiala cel mai mare poet al iubirii. . La inceput, cind negura vremurilor arhaice inca nu parasise spatiul ce va lua intr-un final forma pamantului, miturile cosmogonice scot la lumina aceasi procese de nastere a vietii: crearea femeii si a barbatului, ca personaje primordiale ce vor trebui sa duca mai departe nepretuitul dar al vietii Valorificarea impresionanta a sensibilitatii iubirii din care se desprinde divin chipul femeii, reiese in mod profund din opera lui Eminescu.. Dragostea este sentimentul divin ce te poate ridica instantaneu in al 9-lea cer sau te poate arunca cu violenta in al 9-lea iad.Datorita dragostei neimpartasite, aproape toate poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu descriu cu tristete acest sentiment. Poezia Ce este amorul? il prezinta prin antiteze ce ii demonstreaza complexitatea.citez din poezie: 14397mgq86zlu1m ,, Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere Caci mii de lacrimi nu-I ajung Si tot mai multe cere. la fel ca si in poezia ,,S-a dus amorul citez din opera: gl397m4186zllu S-a dus amorul, un amic Supus amindurora. Deci cinturilor mele zic Adio tuturora. Caracterul popular si profund uman al poeziei sale erotice raspunde aspiratiilor lui Eminescu inspre un inalt ideal de frumusete si puritate. La inceputul creatiei eminesciene, prezentele feminine se asociau, cu imaginea unor semidivinitati. Din acest nucleu se dezvolta cel putin doua din ipostazele caracteristice ale eroticii eminesciene:

prima este aceea a angelitatii feminine. O a doua caracteristica a eroticii este conceperea frumusetii feminine ca o imagine in lumea fenomenala a Frumusetii absolute.

Dulcea frumusete a femeii este de fapt proiectia visului apolinic al daimonului. Madona lui Rafael este pentru Eminescu infatisarea unui vis, o creatie a gandirii, divinizarea frumusetii de femeie.

Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata Suflet imbatat de raze si de-terne primaveri, Te-a vazut si-a visat raiul cu gradini imbalsamate

Te-a vazut plutind regina printre ingerii din cer

Si-a creat pe panza goala pe Madona Dumnezeie, Cu diadema de stele, cu surasul bland, vergin .. O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie, Cu diadema-I de stele, cu surasul bland, vergin, Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie..
Poate de aceea erotica eminesciana este doar in mod exceptional o celebrare a prezentei iubirii si,in mod obisnuit, o evocare sau o invocare a ei prin amintire sau prin vis. Opus sensului armonizator al Erosului conceput ca principiu cosmotic, iubirea apare, in cateva din poemele eminesciene, ca aspiratie spre nefiinta, ca nevoie de autonegatie. In Inger si demon, fiecare din termenii cuplului reprezinta negatia violenta, totala, a celuilalt:

Ea un inger ce se roaga- El un demon ce viseaza; Ea o inima de aur El un suflet apostat: El in umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat La picioarele Madonei, trista, sfanta Ea vegheaza.
Cand nu e sete de extinctie, iubirea apare ca un rit de integrare in pierduta armonie cosmica, derecuperare a starii de farmec si a timpului echinoxial. Cel mai adesea insa, erotica eminesciana celebreaza nu prezenta iubirii, ci amintirea sau visul ei. . Ca o nota ratacita din muzica sferelor sau ca idee din urzeala prima a lumii, apare femeia in poezia eminesciana de tinerete. Esti tu nota ratacita Din cantarea sferelor Ce eterna, nefinita, Ingerii o canta-n cor? Iubita, muza si, adeseori artista, femeia e una dintre vocile prin care se vesteste armonia divina a universului.Factorul feminin este ridicat la gradul unui simbol, o adoratie care, depasind obisnuitul vietii, trece in absolut. Erotica lui Eminescu se bazeaza pe inocenta, nevinovatie, sufletul fiind pornit din visare, idila petrecindu-se in cadrul unei naturi primare, tipic romantica, cit mai aproape de Eden. Amorul eminescian e religios, lipsit de curiozitatea psihologica, inabusit pina la uitare de sine de factorul natural. Iubirea de tip onoric, intilnita des in operele eminesciene, are tendinta de a ridica sentimentele la nivelui trairilor pure, de o intensitate coplesitoare, tocmai pentru a manifesta pretuirea fata de ceea ce reprezinta un ideal feminin. Intrucit steaua este un motiv tipic eminescian, realizarea unei paralele intre notiunea de femeie si astrul cosmic da nastere unei viziuni ample asupra modalitatii de perceptie a unui fenomen, a unei minuni. Caci analizata profund, structura femeii scoate la iveala o complexitate ce ii ofera acest aer mistic, de contopire cu universul. La steaua care-a rasarit

E-o cale-atat de lunga Ca mii de ani i-au trebuit Luminii s-o ajung` Conform ideilor desprinse din La steaua, in cazul unei substitutii a astrului cu femeia, aceasta devine o parte integranta a astralului, si nu are nici o legatura cu terestrul. Insa de obicei, iubirea eminesciana, ce are in mijlocul cercurilor sale concentrice femeia, poate avea loc doar pe pamint, spatiul imperfect dominat de o coordonata fundamentala, si anume moartea. In cadrul lumii terestre, femeia la Eminescu este atit iubita, cit si muza, ceea ce implica o asociere intre stea, apartinind planului astral, si muza, componenta terestra, ambele unite in sensul sursei de creatie. Ceea ce Calinescu numeste venera serafica, mai precis femeia angelica, intruchipeaza anatomia femeii ideale. Un scurt portret fizic reliefeaza o preferinta a lui Eminescu pentru femeile cu tenul alb, care in mod necesar trebuiau sa aiba pielea rece, aceasta fiind, dupa parerea mea, o urmare a folosirii temei iubirii onirice, iubirea din vis. Refugiul indragostitilor in lumea codrului este o idee repetata in lirica lui Eminescu.Personificarea umanizeaza natura care dobndeste insusiri omenesti:codrul tremura pe prund,singuratece izvoare.Epitetele subliniate prin inversiune scot in evidenta insusiri alese ale iubitei si aspecte din natura:fruntea alba,parul galben,singuratece izvoare. Prin firescul exprimarii,prin adncimea sentimentelor traite,prin muzicalitatea versurilor se dovodeste deplina maturitate artistica a poetului. Poezia este una din creatiile 'cheie' ale eroticii eminesciene, oferind posibilitatea de intelegere a modului in care poetul a asimilat influentele romantismului. Floare albastra depaseste tema dragostei, evocnd conditia creatorului, absolutul. In plan terestru, iubita este vicleana, ademenitoare: Si de-a soarelui caldura / Voi fi rosie ca marul / Mi-oi desface de-aur parul sa-ti astup cu dansul gura. Epitetele frumoasa, nebuna, dulce cuprinse in versuri exclamative, exprima exuberanta sentimentului, specifica liricii de tinerete. George Calinescu sustine ca Eminescu e un mare erotic prin gravitate. Asa cum iubeste el, poporul nu iubeste decat o singura data, la varsta infloririi vietii barbatesti si a nubilitatii. La Eminescu putem vorbi de o dragoste de pasari albe care strabat eternitatea si se-ntalnesc din zbor

in dreptul unei stele