Stretching

Stretching
Limitarea de mobilitate ce are la baza afectarea tesuturilor moi se numete contractura. Tesutul moale este reprezentat pe de o parte de muchi alcatuiti din tesut muscular (ca tesut contractil prin excelenta) i din schelet fibros, necontractil (epimissium, perimissium, endomissium) i pe de alta parte de structuri necontractile (piele, capsula, ligament, tendon). Contractura de natura musculara se numete contractura miostatica i limitarea amplitudinii de micare articulara din cauza musculara, poate avea ca substrat interesarea numai a tesutului contractil muscular sau interesarea concomitenta a tesutului contractil i a celui necontractil muscular. Stretchingul reprezinta tehnica (ridicata la rangul de metoda) de baza in kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulara determinata de scurtarile adaptative ale tesutului moale i consta in intinderea (elongarea) acestuia i mentinerea acestei intinderi o perioada de timp. Stretchingul propriu-zis incepe doar dupa ce s-a ajuns la punctul de limitare a amplitudinii de micare. Stretchingul tesutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lunga durata (20-30 min).

Tipuri de stretching pentru muchi:

Stretching ballistic. Se realizeaza activ, cu utilizarea muchiului intins ca pe un resort care va "arunca" corpul (segmentul) in directie opusa. Ex.: exercitiile de flexieextensie ale trunchiului facute in forta, incercand sa se treaca brutal peste amplitudinea maxima pasiva i cu rapiditate. Se utilizeaza mai mult in sport. Practicarea acestor tehnici s-a redus insa, deoarece intinderea repetata i brusca a muchilor, prezinta un potential pericol in producerea de leziuni. 2. Stretchingul dinamic. Consta in arcuiri ce se realizeaza prin micari voluntare lente ale segmentului incercand sa se treaca bland peste punctul maxim al amplitudinii posibile de micare. Se create gradat amplitudinea i viteza. Se fac 8 - 10 repetitii. 3. Stretchingul activ (sau stato-activ). Se efectueaza prin micari voluntare spre amplitudinea de micare maxima posibila, pozitie in care segmentul este mentinut 10 - 15 sec prin contractia izometrica a agonitilor fara vreun ajutor exterior. Tensiunea crescuta in timpul contractiei concentrice a agonitilor i apoi in timpul contractiei izometrice va induce reflex, prin "inhibitie reciproca", relaxarea antagonitilor. 4. Stretchingul static, denumit i pasiv.Este realizat printr-o forta exterioara: alte parti ale corpului sau propria greutate corporala (autostretching pasiv), kinetoterapeutul sau cu ajutorul unui echipament.
1.

Cel mai folosit in kinetoterapie este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o mentinere a intinderii intr-un uor disconfort timp de l5-60 sec. (durata optima pare sa fie de 30 sec).
2

In cazul muchilor multiarticulari stretchingul se aplica mai intai analitic, incepanduse cu articulatia distala, incheindu-se cu un stretching global pentru toate articulatiile. Din considerente de gradare a fortei de intindere (mai ales la pacientii ce prezinta o teama crescuta fata de durere), dar i din motive de economie de timp se aplica auto (selv) stretchingul. Stretchingul izometric (sau sportiv). Bob Anderson, parintele stretchingului din antrenamentul sportiv, recomanda urmatoarea formula de stretching (valabila pentru oricare muchi): in pozitia maxima de intindere pasiva pacientul face o contractie izometrica a muchiului intins (rezistenta o poate asigura kinetoterapeutul) (maxim 6 sec la intensitate maxima); relaxare (3-4 sec); stretching pasiv (20-30 sec), executat la limita de durere (acea durere "placuta", suportabila).
5.

Stretchingul tesutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lunga durata (20-30 min) i se bazeaza pe intinderea onduleurilor fibrelor de colagen (in repaus acestea sunt "crete"). Aceasta intindere a tesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapa elastica, apoi una plastica, urmata de un punct de "gatuire" dupa care orice tensiune ce tinde sa mai alungeasca tesutul, determina falimentul (ruperea) lui. Daca elasticitatea este proprietatea tesutului de a reveni la lungimea initiala dupa ce o forta l-a scos din starea de repaus, plasticitatea este tendinta unui tesut ce a fost deformat de a nu se mai intoarce la pozitia de la care s-a inceput deformarea. Punctul de gatuire poate fi indepartat, respectiv zona plastica poate fi marita daca se aplica caldura pe tesutul respectiv. Aceasta aplicare se face in timpul, sau cu 10 minute inainte de inceperea stretchingului, dupa care sursa de caldura se va indeparta la finalul stretchingului iar tesutul este lasat "sa se raceasca" in pozitia alungita catigata. Intensitatea fortei de intindere trebuie sa fie crescuta foarte lent, deoarece atunci cand forta de intindere este mare i/sau aplicata rapid exista pericolul ruperii structurii supusa intinderii. Pentru a obtine o alungire optima a tesutului moale se va tine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain) a fibrelor de colagen astfel incat stretchingul sa se situeze in zona de plasticitate (dar sub punctul fortei ce determina ruperea fibrelor). Stress-ul definete raportul dintre forta de tractiune i marirea suprafetei de sectiune a tesutului respectiv. Strain-ul este dat de raportul dintre gradul de alungire (deformare) a tesutului fata de lungimea lui initiala. Imobilizarea sau repausul prelungit la pat (chiar daca inca nu s-au produs fenomene de scurtare adaptativa), corticoterapia cat i inaintarea in varsta determina o slabire a rezistentei tesutului conjunctiv, ceea ce obliga kinetoterapeutul la precautie in aplicarea stretchingului. Muchiul, ca i cele mai mlte tesuturi biologice, are proprietati vascoelastice. De aceea trebuie tinut seama de faptul ca daca muchiul este alungit pana in zona plastica, iar aceasta alungire este mentinuta un timp prea indelungat, muchiul va ramane cu o caracter elastic de un grad inferior. Pe de akta parte insa creterea rezistentei muchiului la intindere este direct proportionala cu marirea frecventei intinderilor (dar intinderi ce sunt mentinute in zonade limita elastico-plastica a curbei stress-strein. In reducerea consecintelor neplacute ale imobilizarilor (atunci cand nu exista contraindicatiifractura neconsolidata, leziuni acute, etc) se utilizeaza metoda Judet.Aceasta se realizeaza avand la dispozitie doua aparate gipsate bivalve, cu ajutorul carora segmentul afectat al
3

pacientului este pozitionat alternativ in maxima flexie i apoi in maxima extensie; aparatele (pozitiile) se modifica la interval de 6 ore. Pe masura ce tesutul conjunctiv catiga in lungimetrebuie sa se acorde un timp suficient de lung pentru a se produce fenomene de reparatie biologica, ce remodeleaza i readapteaza noua lungime a tesutului conjunctiv, la functia sa de tesut de rezistenta. Intinderea tesutului contractil al muchiului se realizeaza prin mai multe modalitati de stretching. Cel mai folosit in kinetoterapia este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea stretch- reflexului) cu o mentinere a intinderii intr-o intindere de uor disconfort timp de l5-60 sec. (durata optima pare sa fie de 30 sec). Mentinerea stretchingului ii gasete explicatia in faptul ca daca raspunsul fusurilor neuromusculare este imediat, pentru stimularea optima a organelor Golgi (care vor determina relaxarea reflexa a muchiului respectiv), intinderea trebuie sa dureze minim 6 sec. Studii recente au aratat ca dupa primele patru repetari a stretchingului (dintr-un total de l0) s-au inregistrat modificarile cele mai avantajoase, respectiv o cretere de l0% din lungimea initiala de repaus. In cazul muchilor multiarticulari stretchingul se aplica mai intai analitic, incepandu-se cu articulatia distala, incheindu-se cu un stretching global pentr toate articulatiile. Din considerente de gradare a fortei de intindere (mai ales la pacientii ce prezinta o teama crescuta fata de durere), dar i din motive de economie de timp (i personal) se aplica auto (selv) stretchingul. Stretchingul ciclic, mecanic a fost aplicat pacientilor cu limitare de mobilitate dand rezultate bune, dar inconvenientul il constituie faptul ca necesita o aparatura complicata. Atunci cand pacientul participa activ, prin contractia agonitilor la stretchingul musculaturii antagoniste avem de-a face cu stretchingul activ. In kinetoterapie, rareori se folosete stretchingul activ pur, deoarece este dificil (i chiar contraindicat) sa se mentina o contractie izometrica a agonistului la o intensitate eficienta, astfel incat muchiul antagonist sa poata fi mentinut in zona plastica. Pentru a beneficia insa de avantajele unui stretching activ, se combina mentinerea timp de l0 -20 (la antrenati 30) sec a contractiei izometrice (dar nu de intensitate maxima, pe grupe musculare relativ bine localizate i cu atentie la blocarea respiratiei) a agonistului, cu un stretching pasiv indus de kinetoterapeut sau cu un autostretching pasiv (de preferinta din pozitii in care se folosete greutatea segmentului sau a subiectului.) Bob Anderson, parintele stretchingului din antrenamentul sportiv, recomanda urmatoarea formula de stretching (valabila pentru oricare muchi): contractie izometrica maxima (6 sec), relaxare (3-4 sec), autostretching pasiv (20-30 sec), executat la limita de durere (acea durere "placuta", suportabila). O alta modalitate de stretching activ, ce se aplica cu precadere la persoanele sanatoase, cu o musculatura antrenata, este stretchingul balistic (dinamic). Tehnicile balistice constau in contractu dinamice, repetate ale unor muchi motori (agoniti), concepute pentru obtinerea unei intinderi de scurta durata (rapide) a antagonitilor. Din aceasta categorie fac parte: micari simple de impulsie, micari cu timpi de resort (arcuiri), micari lansate. Practicarea acestor tehnici s-a redus insa, deoarece intinderea repetata i brusca a muchilor, prezinta un potential pericol in producerea de leziuni.
4

In antrenamentul sportiv (dar i in edintele de kinetoterapie), la inceput (pentru incalzire), se recomanda efectuarea stretchingului pe grupele musculare ce vor fi solicitate (cu precadere formele activo-pasive i doar apoi balistice). La sfaritul antrenamentului (edintei), pentru o refacere mai rapida, pe aceleai grupe musculare (soliciate), se recomanda efectuarea formelor pasive de stretching. Factorul de risc major la exercitiile de stretching il constituie viteza de executie a intinderii. Trebuie sa se acorde o atentie deosebita articulatiilor imobilizate timp indelungat (pe de o parte trebuie avuta in vedere posibilitatea unei refaceri structurale incomplete, pe de alta parte poate sa apara osteoporoza de imobilizare), articulatiilor edematiate, inflamate i /sau infectate, muchilor contractati pe cale reflexa (a caror intindere sustinuta cu timpul pot sa genereze leziuni). Indicatiile generale in ceea ce privete executia corecta a stretchingului ar fi urmatoarele:
-

tehnici de relaxare generala, efectuate inaintea stretchingului; masaj (de tip profund) executat dupa aplicarea de caldura, dar inainte de

stretching; pozitia initiala i cea in care se va executa stretchingul propriu zis sa fie stabila, relaxata i comoda; sa fie executate exercitiile intre orele l4.30 i l6.30, deoarece atunci se inregistreaza maximul capacitatii de mobiliate articulara; incalzirea generala a organismului, printr-un efort aerob de minim 5 min; stretchingul sa fie precedat de micari active (combaterea tixotropiei); respiratia sa fie uniforma i linitita; nu se fac aprecieri asupra gradului i duratei intinderii (nu este concurs); in cazul ambelor directii de micare limitata, dupa stretchingul unei grupe musculare se aplica stretchingul i pe muchii antagoniti (se incepe cu musculatura cea mai contractata); nu se face stretching pe doua grupe musculare simultan; stretchingul se poate combina cu tractiunea in ax a articulatiei respective; durerea ce apare dupa 2 ore de repaus (de la terminarea stretchingului) denota ca intensitatea acestuia a fost prea mare, iar durerea care persista peste 24 de ore arata ca au avut loc leziuni fibrilare; dupa edinta (edintele) de tratament ce a avut in program stretchingul, nu trebuie sa apara spasm muscular, sa scada forta musculara sau sa apara oboseala musculara.
-