SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS

LUCRU INDIVIDUAL

CHIȘINĂU 2022
 Cuprins
Introducere.....................................................................................................................................3

1. GENERALITĂȚI DESPRE SISTEMELE DE OPERARE 4

1.1. Funcțiile unui sistem de operare 4

1.2. Definirea unui sistem de operare 5

2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 7

2.1. Caracteristici principale 7

2.2. Funcțiile sistemului de operare Windows 7

3. INTERFAȚA SISTEMULUI WINDOWS......................................................................8

3.1. Suprafața de lucru a sistemului Windows............................................................................8

3.2. Pictogramele de pe suprafața de lucru.................................................................................8
3.3. Ferestre (WINDOWS).........................................................................................................8
3.4. Meniurile..............................................................................................................................9
3.5. Casa de dialog (DIALOG BOX).......................................................................................10

Concluzie.......................................................................................................................................11

Bibliografie...................................................................................................................................12

2
 Introducere
Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a
resurselor fizice și logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcționarea
componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona și controla execuția programelor
și de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui
sistem de calcul ar fi dificilă și ineficiența în lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de
operare este componenta software care coordonează și supraveghează întreaga activitate a
sistemului de calcul și asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.
Un sistem de calcul constituie un ansamblu funcțional destinat prelucrării automate a datelor.
Pentru realizarea acestui obiectiv, sistemul de calcul are nevoie atât de echipamentele care intră
în alcătuirea sa (componentele hardware ale sistemului), cât și de un set de programe care
determină prelucrările care se fac asupra datelor, prin intermediul componentelor fizice ale
sistemului de calcul .
Conform celei mai generale clasificări, componentele unui sistem de calcul aparțin uneia dintre
următoarele categorii:
 hardware-ul, care reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul, adică ansamblul
de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul;
 software-ul, care reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcției
sistemului de calcul de prelucrare a datelor și care constituie suportul logic de
funcționare.
Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde, la rândul ei, programe grupate în mai
multe categorii, după natura problemelor pe care le rezolvă.
Aceste categorii sunt :
a) Software de bază, alcătuit din programele care asigură servicii generale, care se adresează
tuturor utilizatorilor sistemului de calcul. Software-ul de bază reprezintă totalitatea
programelor care fac posibilă funcționarea și utilizarea unui sistem de calcul. El include
programe ierarhizate, după natura problemelor pe care le rezolvă și după importanța lor,
pe urmatoarele paliere :
1. Sistemul de operare (SO), care acționează ca o interfață între sistemul de calcul și
utilizator.
2. Sistemul de programare cuprinde componentele software care permit utilizatorilor să
realizeze programe executabile în sistemul de calcul. Sistemul de programare cuprinde
pachete de programe dedicate, specifice fiecărui limbaj de programare folosit de
utilizator.
b) Sistemul de programe utilitare (software utilitar), care include programe cu un grad mare
de generalitate, puse la dispoziția utilizatorilor pentru a realiza anumite prelucrări
specifice asupra informațiilor, prelucrări comune pentru toți utilizatorii unui sistem de
calcul.
c) Software de aplicație, constituit din programe dedicate utilizatorilor, care rezolvă
probleme cu un nivel redus de generalizare (probleme specifice fiecărui utilizator).
Teme acestei lucrări o reprezintă sistemele de operare, în ceea ce urmează va fi descris sistemul
de operare Windows.

3
 1. GENERALITĂȚI DESPRE SISTEMELE DE OPERARE

Orice sistem de calcul putem să-l considerăm ca fiind format din patru straturi:
 hardware
 sistemul de operare
 alte produse soft
 utilizatori
Prin SISTEM DE OPERARE se înţelege un ansamblu de programe care gestionează activitatea
calculatorului. Aceasta înseamnă că, în esenţă gestionează resursele calculatorului şi asigură
interfaţa cu utilizatorul.
Informaţia procesată - la nivel intim – de către un SNC, este exclusiv numerică. Mai mult,
majoritatea SNC-urilor prezintă structură digitală, fapt care conduce la reprezentări numerice
binare. Din acest motiv se utilizează deseori exprimarea “zero şi/sau unu logic”.
Informaţia stocată la nivelul memoriei, transferată la nivelul magistralelor sau procesată la
nivelul microprocesorului, în formatul binar în care apare, constituie informaţie internă SNC.
Această informaţie internă se află în corespondenţă cu informaţia externă sistemului numeric de
calcul, informaţie ce trebuie prelucrată de către acesta. Dacă informaţia internă prezintă formate
de reprezentare bine definite la nivel fizic şi logic, informaţia externă nu îndeplineşte astfel de
condiţii. Informaţia externă poate fi reprezentată prin intermediul diverselor mărimi fizice, cum
ar fi presiunile, vitezele, densităţile, temperaturile, intervalele temporale, deplasările spaţiale etc.
Conversia formatului în care apare informaţia externă în formatul de reprezentare internă a SNC
este realizată prin intermediul unor interfeţe hardware şi software. Odată ajunsă în format intern,
informaţia trebuie organizată în vederea lansării ei în procesare. Entitatea informaţională adusă la
starea în care ea poate fi trecută în faza de procesare poartă numele de dată. Într-un SNC, datele
sunt stocate în memorie ca ansambluri de pachete de opt biţi (octeţi, bytes) sau multipli de opt
biţi (cuvinte). Rezultă că datele sunt practic informaţiile utile, necesar a fi procesate, respectiv
informaţiile rezultate în urma procesării (spre exemplu, rezultatul unei operaţii de calcul poate
constitui dată de intrare întro nouă operaţie de calcul).
Alături de date, privite ca informaţie utilă, efectivă, putem vorbi despre adrese sau informaţia
de adresare. Informaţia de adresare prezintă un caracter auxiliar în raport cu datele, servind la
localizarea acestora din urmă. Astfel, o locaţie de memorie poate conţine o informaţie utilă, adică
o dată, care poate însă fi accesată doar dacă se cunoaşte o informaţie auxiliară de adresare –
adresa. Ca şi datele, adresele sunt reprezentate la nivel intern în format binar, ele fiind transferate
prin intermediul magistralei de adrese.
Cea de-a treia clasă de entităţi informaţionale o constituie informaţia de control (semnalele de
control). Informaţia de control are rolul asigurării unui cadru optim de desfăşurare a procesului
de prelucrare a datelor de către SNC. Semnalele de control asigurăsincronismele cerute de
structura hardware a SNC şi protocoalele de procesare impuse de structura software. Magistrala

4
de control constituie suportul fizic prin care aceste semnale sunt transferate între subsistemele
SNC.
1.1. Funcțiile unui sistem de operare
Un sistemul de operare asigură în principiu următoarele funcţii:
 gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice;
 gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire;
 gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă;
 controlul încărcării în memoria internă, lansarea în execuţie, execuţia şi încheierea
execuţiei aplicaţiilor utilizatorului;
 sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei unei aplicaţii şi tratarea
acestor evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare);
 asigurarea interfeţei cu utilizatorul, accesul acestuia în controlul programului, examinarea
stării sistemului.
Orice SO prezintă două componente majore:
 nucleul (kernel)
 interfaţa (shell)
La rândul ei, interfaţa prezintă două subcomponente:
 interfaţa cu utilizatorul
 interfaţa cu hardware-ul maşinii
Nucleul sistemului de operare conţine programele care gestionează resursele software ale SNC
şi fişierele auxiliare corespunzătoare. Funcţiile nucleului sunt:
 gestionarea datelor pe suportul de memorie externă;
 transferul datelor la nivelul magistralelor de sistem;
 sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei aplicaţiilor şi tratarea
acestor evenimente;
 gestionarea proceselor de intrare/ieşire în/din execuţie a aplicaţiilor.
Interfaţa sistemului de operare asigură pe de o parte comunicaţia între utilizator şi SNC, iar pe
de altă parte adaptarea nucleului SO la nivelul maşină (hardware-ul maşinii).

1.2. Definirea unui sistem de operare

Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a
resurselor fizice și logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcționarea
componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona și controla execuția programelor
și de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui
sistem de calcul ar fi dificilă și ineficientă în lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de
operare este componenta software care coordonează și supraveghează întreaga activitate a
sistemului de calcul și asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.
O clasificare a fişierelor după tip, poate fi făcută astfel :
 fişiere de text
5
  fişiere grafice
 fişiere de sunet
 fişiere executabile
 fişiere speciale
În ultima categorie s-au considerat fişierele ce nu aparţin în mod direct nici uneia din clasele
anterior menţionate.
După funcţionalitate, fişierele se clasifică astfel:
 fişiere de aplicaţie
 fişiere utilitare
 fişiere de sistem
În mod evident, fişierele de aplicaţie sunt cele create de utilizator, constituind realizarea
aspectului suprem de funcţionalitate către care tinde orice SNC. Un exemplu de fişier aplicaţie
poate fi un program de rezolvare a ecuaţiei de gradul 2 cu coeficienţi întregi.
Fişierele de sistem sunt cele care constituie în ultimă instanţă sistemul de operare, rezolvând
probleme cu tangenţă hardware şi software de care utilizatorul trebuie să fie degrevat. Un
exemplu de astfel de fişier poate fi considerat interpretorul de comenzi al sistemului de operare
MS-DOS. În fine, fişierele utilitare se situează la graniţa dintre celelalte două clase menţionate.
Exemple de sisteme de operare:
 *BSD
 BeOS
 DOS
 Linux
 Mac OS
 UNIX 36
 Windows

6
 2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS

2.1. Caracteristici principale

Sistemul de operare Windows, este un sistem de operare multitasking, ceea ce înseamnă că
permite execuţia mai multor programe în acelaşi timp. Sistemul de operare Windows a devenit
cel mai folosit sistem de operare. Acest sistem pune la dispoziţia utilizatorului o interfaţă grafică
prietenoasă (GUI – Graphical User Interface) bazată pe ferestre. Utilizând sistemul Windows se
pot constata cu uşurinţă caracteristicile de interfaţă comune tuturor programelor Windows:
 tot ceea ce afişează un program Windows pe ecran este cuprins în spaţiul ferestrei sale (o
zonă dreptunghiulară de pe ecran şi este identificată printr-o bară de titlu) pe care o poate
deplasa şi redimensiona;
 interacţiunea utilizatorului cu un program Windows se efectuează prin intermediul unor
obiecte grafice afişate pe suprafaţa ferestrei aplicaţiei: meniuri, cursoare, butoane de
comandă şi de opţiune, căsuţe de opţiune, bare de defilare, etc.;
 majoritatea aplicaţiilor au o interfaţă atât cu tastatura, cât şi cu mouse-ul;
 pot fi în lucru simultan mai multe programe;
 se pot schimba date între programe.

2.2. Funcțiile sistemului de operare Windows

Unul dintre scopurile sistemului de operare este de a gestiona nucleul, resursele de localizare și
hardware-ul mașinii noastre. Majoritatea dispozitivelor electronice de pe piață care au
microprocesor au un sistem de operare.
Cu toate actualizările și descoperirile care au fost făcute de-a lungul anilor, nu rămâne nimic
din primele sisteme de operare care trebuiau activate manual.

Ele devin tot mai sofisticate și se activează pentru a proteja mașina și pentru a îndeplini
sarcinile necesare și de rutină.

Windows este ca și tabloul de bord al unui automobil care se bazează pe desene, butoane și
meniuri care sunt ca aparatele, butoanele și manetele de pe bordul unei mașini. Cu ajutorul
acestuia purtăm dialogul cu calculatorul în vederea obținerii rezultatelor dorite. Prin apăsare pe
butonul mouse-ului sau pe o tastă, Windows ascultă și pune în alertă echipa care controlează
“din spate” toate părțile componente ale calculatorului (monitorul, tastatura, discheta, discul) și
toate programele. Pentru că trebuie să controleze tot ce se întâmplă, el intră în funcțiune chiar
când porniți calculatorul și rămâne activ tot timpul. De aceea Windows se numește sistem de
operare. El se numește Windows (Ferestre) pentru că fiecare program este lansat în execuție într-
o fereastră. Pe ecran pot apare mai multe ferestre simultan.

Sistemul de operare WINDOWS execută următoarele funcții :

 gestionarea fișierelor
7
  se pot afișa liste cu fișierele și dosarele care există pe calculator, se poate efectua
mutarea, copierea și ștergerea lor

 lansarea aplicațiilor cu ușurință, folosind pictogramele și meniurile

 detectarea erorilor din sistem.

3. INTERFAȚA SISTEMULUI WINDOWS

3.1. Suprafața de lucru a sistemului Windows

Sistemul Windows a fost proiectat să simuleze, prin intermediul interfeței grafice, obiectele și
activitățile unui serviciu de birou din realitatea curentă. La deschiderea calculatorului, pe ecran
apare o imagine colorată care ocupă tot ecranul : aceasta sugerează un obiect, care în realitate,
corespunde suprafeței mesei de lucru (desktop) și pe care este așternut un tapet (wallpaper)
având aspectul imaginii respective. Astfel, prin corespondență cu realitatea, pe desktop sunt
amplasate imagini care sugerează obiecte de lucru, și anume obiectele care trebuie să fie mereu
prezente pe birou pentru a fi accesate imediat, indicate printr-o pictogramă sugestivă, însoțită de
un nume de identificare.
Microsoft WINDOWS este un sistem de operare ce realizează un mediu prin intermediul
căruia se poate lucra cu calculatorul, mediu bazat pe imagini (pictograme) și meniuri, organizate
în casete denumite ferestre. Acest mediu este numit și interfață grafică pentru utilizator.
Dosarul (folder) permite definirea unui container în care se pot păstra fișiere, aplicații sau alte
dosare. Dosarul este un mecanism de organizare logică, la nivelul interfeței a diferitelor entități
cu care lucrează sistemul de operare, inclusiv a fișierelor. La pornirea calculatorului, se încarcă
sistemul de operare Windows 95 care afișează pe ecranul calculatorului (desktop), interfața
Explorer. Interfața Explorer este formată din: icoane (Pictograme) care sunt mici desene
reprezentative pentru diferite entități cu care lucrează Windows (containere cu posibilități ale
sistemului, aplicație, fișier, dosar, unitate de disc etc), afișate pe ecran.
 Pictogramele - sunt simboluri care reprezintă programele (Word, Excel), fișiere,
documente, grafice, informații despre calculator (hard-disc, dischetă)
 Suprafața de lucru - zona de fundal pe care sunt plasate obiectele
 Indicatorul mouse-ului
 Butonul de Start - pentru lansarea meniului Start.

3.2. Pictogramele de pe suprafața de lucru

 My Computer - asigură accesul la o fereastră în care se poate vedea ce conține

calculatorul, informații despre unitățile de disc, Control Panel, lucrări programate spre
executare și imprimante
 Internet Explorer - lansează utilitarul Internet Explorer
 Recycle Bin - coșul de gunoi, în care pot fi păstrate fișierele nedorite/ șterse
 My Briefcase - pentru actualizarea copiilor (între două calculatoare).

8
 3.3. Ferestre (Windows)
Fereastra este obiectul de interfață cel mai utilizat. Orice aplicație este folosită prin intermediul
unei ferestre proprii. Un dublu-clic pe o pictogramă deschide o fereastră în care apare conținutul
care este etichetat de aceasta și astfel se poate avea acces la acel conținut.
Fereastra este o zonă dreptunghiulară de dimensiuni diferite de pe ecran. Pot exista mai multe
ferestre, fiecare corespunzând unei aplicații. Dacă la un moment dat sunt deschise mai multe
ferestre pe ecran, una singura este fereastra activă. Aplicația activă corespunde aplicației care
primește comenzile care se dau de la un dispozitiv de intrare. Structura generală a unei ferestre
conține o bară de titlu și o suprafață de lucru modificabilă ca dimensiuni. Ca tipuri de ferestre,
distingem:
 Ferestre de explorare, utilizate pentru a explora (inspecta) anumite component ale
sistemului.
 Ferestre de dialog.
 Ferestre de lucru, în cadrul unei aplicații.

3.4. Meniurile
Meniurile conțin o lista cu opțiuni pe care calculatorul le poate executa. Opțiunile pot fi: titlu
de sub-meniu, o comanda de operație sau o valoare a unui parametru. Utilizând mouse-ul sau
tastatura se alege opțiunea necesară.
Meniul poate fi dezactivat ceea ce înseamnă că nu permite accesul la opțiuni sau activat, în
care caz permite accesul la opțiuni.
În titlul meniului sau în opțiunea de meniu, una din litere este subliniată și se numește litera de
identificare, ea poate fi utilizată pentru a deschide un meniu sau pentru a alege o opțiune din
meniu. Ferestrele de aplicație dispun de mai multe meniuri:

 Meniul principal - prezintă o opțiune de personalizare a programelor pe care utilizatorul

dorește să le lanseze, precum și o listă a documentelor recent deschise, o cale de a găsi
fișiere și de a primi ajutor, și de a accesa setările sistemului. Mai târziu accesoriile prin
Windows Desktop Update au inclus accesul către directoare speciale precum
„Documentele Mele,” „Favorite” (semne de carte ale browserelor), etc.
 Meniul de control - face parte din interfața grafică a utilizatorului (GUI), care permite
userilor să vizualizeze și să manipuleze setările de bază ale sistemului prin intermediul
unei liste de applet-uri, cum ar fi adăugarea hardware-ului, adăugarea sau înlăturarea
software-ului, controlul contului de utilizator, și schimbarea opțiunilor de accesibilitate.
Applet-urile adiționale pot fi prevăzute de sistemul terțiar.
Opţiuni ale meniului:
 Restore reface fereastra la dimensiunea pe care a avut-o înainte de operația de
maximizare sau minimizare;
 Move permite deplasarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
 Size permite redimensionarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
 Minimize reduce fereastra la un buton;
 Maximize redimensionează fereastra la dimensiunea maximă;
9
  Close (Alt+F4), închide fereastra.
 Meniul de comenzi rapide (shortcut menus)
Acest meniu se deschide executând clic cu butonul din dreapta pe un obiect, ca urmare se
afișează o listă cu comenzi specifice obiectului (fișier, bară de aplicație, ecranul).
3.5. Caseta de dialog (DIALOG BOX)
Caseta de dialog este o zona de afișare care se suprapune peste imaginea curentă. Prin
intermediul casetei, sistemul informează utilizatorul despre operația pe care o execută, despre un
incident avut în timpul executării operației sau cere informații suplimentare pentru executarea
unei operații.
Dialogul se poate realiza prin intermediul unor obiecte de pe ecran:
- textul explicativ;
- zona de editare;
- butoanele radio;
- comutatoare;
- declanșatoare;
- liste.
Caseta de dialog este formată din:
 Bara de titlu a casetei care definește acțiunea care a determinat apariția casetei de dialog.
Caseta se poate deplasa glisând cu mouse-ul bara de titlu;.
 Butonul de închidere plasat în extremitatea dreaptă a barei de titlu se folosește pentru
închiderea casetei de dialog (se executa clic pe buton);
 Butonul de Help plasat în partea dreapta a barei de titlu, lângă butonul de închidere și
marcat cu simbolul ? se folosește pentru a obține informații despre obiectele din casetă.
Se executa clic pe buton și ca urmare cursorul mouse-ului va lua forma butonului, apoi se
indică obiectul din casetă pentru care utilizatorul dorește să aibă informații și se execută
clic cu mouse-ul pe acesta, informațiile se afișează într-o casetă;
 Zona de obiecte conține obiecte folosite pentru dialog. Sunt obligatorii textul explicativ și
declanșatoarele.
Obiectele pot fi organizate în secțiuni; fiecare secțiune are un titlu, secțiunea se deschide
efectuând clic pe titlul ei. Obiectele din zona de obiecte:
 Textul explicativ care informează utilizatorul despre dialogul inițiat;
 Zona de editare text (Text box), în care poate fi scris un text (nume de fișier, nume de
director, sir de caractere,…). Dacă trebuie scrisă o valoare numerică, se folosește caseta
de editare care este prevăzută cu un buton de incrementare și unul de decrementare;
 Lista permite stabilirea valorii unui parametru ce poate lua mai multe valori. Numele
listei reprezintă parametrul pentru care se stabilește valoarea, iar într-un dreptunghi se
afișează o listă de nume ce reprezintă valori pe care le poate lua parametrul (nume de
fișiere, nume de dosare, nume de unități de disc, nume de fonturi etc.). Se alege un nume
din listă atribuind astfel o valoare parametrului. Dacă lista este prea lungă se folosesc
barele de derulare (verticală / orizontală).

10
 Concluzie
In concluzie, se poate defini sistemul de operare “Windows” ca un pachet de programe –
sistem care asigură un mediu de lucru intuitiv și prietenos pentru utilizator, bazat pe interfața
grafică utilizator – sistem.
Sistemul a fost conceput și realizat de compania americană “Microsoft” de unde și numele pe
care îl poartă: “Microsoft Windows”.
Ce aduce nou “Windows” față de MS-DOS și alte sisteme de operare anterioare:

a) Interfața grafică utilizator – sistem care permite înlocuirea aproape totală a comenzilor
manuale, (de la tastatură), acestea efectuându-se în majoritate cu ajutorul mouse-ului;
totodată modul de lucru grafic conferă posibilitatea utilizării “ferestrelor” - de unde și
denumirea generică a sistemului: “Windows”.

b) Windows este un sistem de operare multi-tasking (permite deschiderea și execuția

simultana a mai multor programe (task-uri). Spre exemplu, pot fi active la un moment
dat în memorie mai multe documente, deschise cu programul “Microsoft Word”, pe care
le putem accesa pe rând printr-un simplu “clic” cu mouse-ul pe pictogramele care le
reprezintă.

c) Windows este un sistem de operare entire-memory (memoria fizica a calculatorului este

repartizată în întregime sistemului de operare). În MS-DOS chiar dacă calculatorul
dispune de o mare capacitate de memorie, spre exemplu 64 MegaBytes, un program nu
poate fi executat decât în limita “memoriei convenționale” de 640 KiloBytes (deci o
treime dintr-un MB – de peste 64 de ori mai puțin decât memoria disponibilă); dacă
programul depășește această limită apare mesajul “Out of memory” și execuția e
abandonată.

d) Windows oferă suport pentru lucrul în rețea - odată ce a fost instalat pe un calculator,
sistemul de operare “Windows” oferă posibilitatea de lucru “locală”; daca mai multe
calculatoare sunt conectate fizic, prin tehnici specifice, se poate realiza comunicarea între
acestea faără a fi necesară instalarea unui “soft” separat pentru lucrul în rețea – așa cum
se întâmplă sub MS-DOS.

e) Permite denumirea fișierelor și directoarelor cu nume care pot ajunge până la 255
caractere: - sub MS-DOS numele fișierelelor și directoarelor pot conține maxim 8
caractere.

11
 Bibliografie
1. https://www.preferatele.com/informatica/SISTEME-DE-OPERARE917.php
2. https://www.scritub.com/stiinta/informatica/Sisteme-de-operare-definitii-c32398.php
3. https://ro.warbletoncouncil.org/funciones-sistema-operativo-6609
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Meniul_Start
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Panou_de_Control_(Windows)
6. https://www.scrigroup.com/calculatoare/windows/SISTEMUL-DE-OPERARE-
WINDOWS41616.php
7. http://www.ctalicuza.ro/pluginfile.php/826/mod_resource/content/1/SO_Windows%20.pdf

12