Academia de Studii Economice Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului

Recenzie la Economia Mediului Lester Brown Planul 2.0 Capitolul 12: Construirea unei noi economii

Prof. coord. Carmen Trica

Student Maria Claudia Preda An II, Grupa 1317

Bucuresti 2011

In capitolul 12 al cartii Planul 2.0 a lui Lester Brown, acesta observa ca modelul actual al economiei vestice, bazat pe consumul de combustibili fosili, centrat pe automobile si in care produsele de unica folosinta sunt prezente peste tot, nu este unul viabil pentru lumea in care traim. In schimb noua economie, pe care acesta o propune, se va alimenta numai din surse de energie regenerabila sau inepuizabila, va avea un sistem de transport mai diversificat, bazat pe sine, autobuze si biciclete si mai putin pe automobile si va recicla in mod extensiv materialele. Autorul se intreaba totusi cum am putea ajunge de la stadiul in care suntem acum la noua economie intr-un timp destul de scurt astfel incat sa evitam declinul economic si colapsul. Avem avantajul de a sti cum sa folosim politicile economice pentru a ne atinge obiectivele sociale. Din punctual de vedere al autorului solutia atingerii unei economii globale capabile sa sustina progresul este crearea unei piete care sa spuna adevarul, mai concret adevarul ecologic. Fostul vicepresedinte al Exxon pentru Norvegia si Marea Nordului spune ca daca socialismul s-a prabusit pentru ca nu a permis pietei sa spuna adevarul economic, capitalismul se va prabusi daca nu va permite pietei sa spuna adevarul ecologic. Piata actuala are mai multe puncte slabe: nu inglobeaza costurile indirecte de asigurare a bunurilor si serviciilor in pretul lor de piata, nu pretuieste in mod adecvat serviciile oferite de natura si nu respecta limitele sistemelor naturale de care trebuie sa tinem seama pentru a asigura durabilitatea acestora. De asemenea este favorizat termenul scurt in locul termenului lung, astfel aratandu-se prea putina grija pentru generatiile viitoare. Prosperitatea societatii actuale este obtinuta prin acumularea unor deficite ecologice, costuri care nu sunt inregistrate, dar care vor fi platite de generatiile viitoare. Odata calculate, aceste costuri indirecte ale unui produs sau serviciu, pot fi incorporate in pretul de piata sub forma de taxe ce pot fi apoi compensate prin reduceri de taxe pe venit. Daca piata va fi lasata sa spuna adevarul, atunci vom putea evita sa ne lasam pacaliti de sisteme de contabilitate defectuoase ce duc in final la faliment. Autorul spune ca restructurarea taxelor este nu o prioritate ci o necessitate, astfel ar trebui sa se reduca impozitele pe venituri si cresterea celor pe activitatile ce deterioreaza mediul, cu scopul de a face piata sa spuna adevarul, idee sustinuta peste 2500 de economisti, inclusiv 8 castigatori ai Premiului Nobel pentru economie, acestia au incurajat conceptul de restructurare a taxelor in favoarea taxelor de mediu. Ca exemplu putem lua costurile pagubelor produse de ploile acide si costurile perturbarii climei care ar incuraja investigatiile in surse regenerabile de energie, cum ar fi vantul sau sursele geotermale. Deja exista tari din Europa de Vest care practica o astfel de restructurare a taxelor, proces numit reforma taxelor de mediu. Printre variatele activitati ce deterioreaza mediul si sunt taxate se numara emisiile de carbon, generarea de deseuri, dar si numarul excesiv de masini din orase.

Au fost facute cateva calcule ale unor costuri indirecte, un exemplu sunt costurile indirecte din industria petroliera, inclusive scutirile de taxare, costurile cu protectia aprovizionarii cu petrol, subventiile din industria petrolului si costurile cu asistenta medicala necesara tratarii bolilor respiratorii provocate de gazele de esapament. Totalul acestor costuri se situeaza undeva la 9 $ pe galon, daca adaugam aceasta suma la cei 2$ pe galon cat era pretul mediu al benzinei in America la inceputul anului 2005, ajungem la un pret de 11$ pe galon. Acestea fiind costurile reale. Acum daca astfel de costuri sunt calculate ele ar trebui si puse in aplicare prin stabilirea de taxe, la fel ca in cazul taxelor pe tigarete. Din punctual de vedere al autorului, aceasta restructurare a taxelor in favoarea taxelor de mediu ar avea un avantaj dublu: prin reducerea impozitelor asupra veniturilor- care de fapt sunt taxe pe munca- munca devine mai putin costisitoare, creandu-se astfel slujbe suplimentare, si asta in conditiile protejarii mediului. In ceea ce priveste padurile, ecologii pot calcula valoarea serviciilor oferite de acestea. Odata aceasta valoare determinata , ea poate fi incorporate in pretul copacilor, ca o taxa de genul celor adoptate de Bulgaria sau Lituania. Oricine va dori sa taie un copac va plati o taxa egala cu valoarea serviciilor furnizate de acel copac, cum ar fi controlul inundatiilor. Astfel piata cherestelei ar spune adevarul ecologic. Efectul unei astfel de masuri ai fi reducerea gradului de taiere a copacilor si incurajarea refolosirii lemnului si reciclarii hartiei. O alternative la taxele de mediu ar putea fi permisele comercializabile, diferenta dintre cele doua ar fi ca, in cazul permiselor, guvernele stabilesc in ce masura o anumita activitate este permisa, de exemplu ce cantitate de peste poate fi recoltata dintr-o sursa naturala, si lasa piata sa stabileasca pretul permiselor pe masura ce se liciteaza pentru ele. O alta forma de a face piata sa spuna adevarul ar fi restructurarea subventiilor. In fiecare an, platitorii de taxe din intraga lume platesc in jur de 700 miliarde de dolari americani, sub forma de subventii, pentru activitati daunatoare mediului inconjurator, cum ar fi arderea combustibilior fosili, pomparea in exces de apa din straturile acvifere, defrisarea padurilor si pescuitul in exces. Un exemplu in acest sens este Iranul, care practica un pret de numai o zecime din pretul normal al petrolului pentru consumul intern, incurajand astfel proprietatea asupra automobilelor si consumul de benzina. Calculele arata ca daca s-ar renunta la aceasta subventie, emisiile de carbon ale Iranului ar scadea cu 49%, iar economia s-ar dezvolta prin cresterea veniturilor populatiei disponibile pentru investitii. Unele tari deja elimina sau reduc subventiile ce conduc la perturbarea climei. Belgia, Japonia si Franta au retras subventiile pentru carbune. Germania si-a redus subventia pentru carbune de la 5.4 miliarde de dolari americani in 1989, la 2.8 miliarde de dolari in 2002, reducand astfel utilizarea carbunelui cu 46%. China si-a redus de asemenea subventia pe carbune de la 750 milioane de dolari americani in 1993, la 240 milioane de dolari in 1995. Eliminarea subventiilor ce distrug mediul reduce atat povara suportata de platitorii de taxe cat si activitatile distrugatoare insesi.
3

O lume ce se confrunta cu pericolul unor schimbari climatice care perturba economia, nu mai poate justifica subventiile pentru arederea a inca si mai mult carbune sau petrol. Restructurarea acestor subventii astfel incat ele sa sprijine dezvoltarea unor surse de energie care nu fac rau climei, cum ar fi vantul, soarele, biomasa sau energia geotermala, reprezinta cheia stabilizarii climei pe Pamant. Restructurarea subventiilor prin transferarea celor alocate constructiilor de cai ferate ar putea duce la cresterea mobilitatii, si in acelasi timp, la reducerea emisiilor de carbon. Atat restructurarea taxelor cat si a subventiilor, au puterea de a ne duce la cresterea eficientei economice si la reducerea pagubelor aduse mediului, situatie in care castigul este dublu. O alta masura pe care autorul o considera benefica pentru restructurarea economiei in sensul protejarii mediului inconjurator il reprezinta eco-etichetele, acestea reprezinta confirmarea faptului ca un produs de larg consum (inclusiv alimentar) este obtinut intr-un mod care nu afecteaza negativ mediul inconjurator. Utilizarea eco-etichetelor a aparut in 1992 cu scopul de a identifica produsele mai putin daunatoare pentru mediu. Prin aceste etichete ecologice consumatorii au sansa sa aleaga intre protectia mediului si starea actuala pe propriile buzunare. De exemplu pentru ca o sursa naturala de peste sa fie certificate ca loc de pescuit, trebuie sa demonstreze ca este administrat in mod durabil. Mai exact, potrivit Consiliului de Administrare a Marinei, in primul rand sursa naturala de peste trebuie sa fie administrat astfel incat cantitatea de peste prins sa nu o depaseasca pe cea care se poate reface in mod natural, iar modul de prindere nu distruge alte specii. In al doilea rand, aceasta sursa este exploatata intr-o maniera ce asigura sanatatea si diversitatea ecosistemului marin de care depinde existenta ei. In sfarsit ea trebuie sa respecte legile si regulamentele locale, nationale si international cu privire la pescuitul responsabil si durabil. Daca aceste reguli sunt indeplinite, eticheta care insoteste pestele recoltat din zona respectiva va releva acest lucru. Un alt exemplu de produs ce dispune de aceasta eco-eticheta este electricitatea. In Statele Unite, multe comisii pentru utilitatile de stat solicita acestora sa ofere consumatorilor optiunea de a primi electricitate verde. Aceasta provine numai din surse regenerabile de energie, altele decat cele hidroelectrice, si include energia eoliana, celule solare, energie geotermala sau biomasa. Utilitatile anexeaza pur si simplu la factura lunara un carton returnabil pe care exista optiunea de a primi energie verde, optiune ce se alege printr-o simpla bifare. Pe cartonas sunt specificate costurile aditionale ale energiei regenerabile, care variaza intre 3 si 15%, cu toate acestea multi oameni aleg energia verde, fapt ce demonstreaza ca oamenii sunt constienti ca trebuie sa contribuie la stabilizarea climei si protejarea mediului. O provocare a noii economii consta in schimbarea modului de folosinta a materialelor, o schimbare care sa fie compatibila cu natura, pentru ca deseurile si poluarea trebuie evitate cu orice pret.

Unul dintre elementele cheie in vederea reducerii consumului de material este reciclarea otelului, al carui consum surclaseaza de departe consumul tuturor celorlalte materiale la un loc. Reciclarea otelului a inceput acum mai bine de o generatie, odata cu aparitia cuptorului cu arc electric, cu ajutorul caruia se produce otel din deseuri de otel, cu un consum de trei ori mai mic decat in cazul producerii de otel din material prima originala, si cum acest procedeu nu presupune niciun fel de minerit, nu se produce nicio deteriorare a mediului. Astfel in conditiile unor politici potrivite, metalele pot fi folosite si refolosite la infinit. In ultimul timp, industria a inceput sa deconstruiasca o parte din cladirile vechi, descompunandu-le in parti componente ce pot fi reciclate si refolosite. Prin deconstruirea unor cladiri, in locul demolarii ei, cea mai mare parte din materialele din ea pot fi reciclate. Germania si Japonia cer ca aparatele de uz casnic, automobilele si echipamentul de birou sa fie proiectate astfel incat sa poata fi dezasamblate cu usurinta, iar partile lor componente sa fie reciclate. In Finlanda este interzisa utilizarea recipientelor de unica folosinta pentru bauturile nealcoolice, iar provincia canadiana Prince Edward Island a adoptat o interdictie similara cu privire la recipientele ce nu pot fi reincarcate pentru ca reciclarea cutiilor de aluminiu presupune un proces care consuma foarte multa energie, interzicerea acestora aduce castiguri din trei parti: reducerea consumului de material si energie, reducerea fluxului de deseuri si reducerea poluarii apei si aerului. O industrie a carei valoare pentru societate este pusa sub semnul intrebarii de catre comunitatea de mediu este industria apei imbuteliate, World Wild Fund for Nature a dat publicitatii in 2001 un studiu prin care cerea insistent consumatorilor din tarile industriale sa renunte la apa imbutelita, intrucat aceasta nu esta nici mai sigura nici mai sanatoasa decat apa de la robinet, in ciuda faptului ca este de 1000 de ori mai scumpa. Renuntarea la folosirea apei imbuteliate ar elimina nevoia de miliarde de sticle de plastic si de camioanele care distribuie apa, la randul lui acest lucru va duce la descongestionarea traficului, la reducerea poluarii aerului si a nivelului dioxidului de carbon cauzate de aceste camioane. Aceasta noua economie va aduce si noi industrii majore, industrii care fie nu exista inca, fie se afla doar la inceput. Aceasta restructurare a economiei nu numai ca va crea noi industrii ci si slujbe si profesii noi. Profesii cum ar fi cea de meteorolog specialist in domeniul vantului, cea de architect in domeniul energiei sau cea de inginer specialist in reciclarea materialelor, si inseamna, implicit o necesitate de noi cursuri care sa pregateasca astfel de profesionisti. Restructurarea economiei globale in conformitate cu principiile ecologiei reprezinta cea mai mare oportunitate de investitii din istorie. Ca dimensiune, revolutia din domeniul mediului poate fi comparata cu revolutia agricola si cea industriala care au precedat-o. Revolutia din domeniul mediului este asemanatoare cu cea industriala deoarece ambele sunt dependente de trecerea la o noua sursa de energie, si asemenea ambelor revolutii anterioare, revolutia din
5

domeniul mediului va afecta intreaga lume, dar ca deosebire de primele doua, aceasta va trebui comprimata in doar cateva decenii, lumea nemaiavand timpul alocat celorlalte. Pentru tarile in curs de dezvoltare dependente de petrolul de import, noile surse de energie promit sa elibereze capital pentru investitii in surse de energie interne. Nu toate tarile au campuri petroliere,dar toate au energie solara si eoliana ce asteapta a fi exploatate. Niciun sector al economiei mondiale nu va ramane neatins de revolutia din domeniul mediului, in aceasta noua economie unele companii vor castiga, iar altele vor pierde. Castigatoare vor fi cele care vor participa la construirea noii economii, iar cele care se vor agata de trecut risca sa faca parte din el. In concluzie fiecare tara, fiecare ramura a industriei si fiecare persoana in parte trebuie sa se adapteze schimbarii si sa isi aduca contributia la instaurarea acestei noi economii, si nu sa o impiedice asa cum inca se intampla in zilele noastre, pentru a-si asigura existenta in viitor.