Nevoi şi resurse

Nevoile sunt acele trebuinţe de a căror satisfacere depinde viaţa omului şi calitatea acesteia.
Clasificarea nevoilor:
1. După subiectul purtător:
a. nevoi individuale, personale: nevoia de hrană etc.
b. nevoi sociale, colective: nevoia de protecţie etc.
2. După gradul de complexitate:
a. nevoi elementare, de bază: nevoia de îmbrăcăminte etc.
b. nevoi complexe, superioare: nevoia de educaţie etc.
Principalele caracteristici ale nevoilor:
- Dinamice, adică se modifică în permanență
- Nelimitate, adică se multiplică și se diversifică
Resursele sunt acele elemente cu ajutorul cărora se obțin bunurile necesare satisfacerii
nevoilor.
Resursele se împart în resurse primare (de bază) şi resurse derivate.
Resursele primare se împart în resurse naturale şi resurse umane, iar resursele derivate se
obțin cu ajutorul resurselor primare (resurse științifice, tehnologii etc.).
Resursele naturale se clasifică astfel:
1. După durata folosirii:
a. Resurse regenerabile, care se refac, de exemplu apa.
b. Resurse neregenerabile, care nu se refac, de exemplu minereurile
2. După posibilitatea recuperării:
a. Resurse recuperabile: fierul vechi, hârtia, sticla etc.
b. Resurse parţial-recuperabile: cele biologice
c. Resursele nerecuperabile: energia, combustibilul etc.
Clasificarea resurselor după proveniența lor se prezintă astfel:
regenerabile
După durata folosirii
neregenerabile

naturale recuperabile
După posibilitatea recuperării parţial recuperabile
nerecuperabile
primare

Resurse umane

derivate resurse științifice, tehnologii

 3. În funcție de natura lor:
- resurse umane (de ex. angajații unei firme)
- resurse financiare (de ex. veniturile unei familii)
- resurse materiale (de ex. utilajele, uneltele dintr-o firmă, mobilierul de la o
familie, etc.)
- resurse informaționale (de ex. conștiințele necesare pentru obținerea
bunurilor, etc.)
Resursele sunt limitate (rare), adică sunt insuficiente în raport cu nevoile.
Raritatea resurselor constituie o caracteristică generală a economiei. În știința
economică ea se enunță printr-o lege foarte importantă, și anume legea rarității resurselor.
Legea rarității resurselor exprimă starea de tensiune între nevoile nelimitate și resursele
limitate.
Legea rarității resurselor arată că volumul, structura și calitatea resurselor
economice și a bunurilor se modifică mai lent decât volumul, structura și intensitatea nevoilor
umane.
sau
Legea rarității resurselor: resursele sunt insuficiente în raport cu nevoile, adică
nevoile cresc mai rapid decât resursele.
Din cauza legii rarității resurselor, se impune alocarea rațională sau eficientă a
resurselor.
Principiul raționalității resurselor: satisfacerea cât mai multor nevoi, cu cel mai
mic consum de resurse. Acest concept se referă la folosirea eficientă a resurselor.
Comportamentul rațional se poate exprima cu ajutorul unui raport, după cum
urmează:
𝐸𝑓𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑢𝑟𝑚ă𝑟𝑖𝑡𝑒
max
𝐸𝑓𝑜𝑟𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡
sau
𝐸𝑓𝑜𝑟𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡
min
𝐸𝑓𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑢𝑟𝑚ă𝑟𝑖𝑡𝑒

Mărirea cantității de resurse pentru atingerea unui scop, presupune micșorarea

cantității de resurse pentru un alt scop. De exemplu dacă o persoană alocă mai multe resurse
pentru alimente, îi rămân mai puține resurse pentru îmbrăcăminte, educație.
Raritatea impune, deci costuri. Orice activitate implică un sacrificiu, adică
renunțarea la alte alternative. În teoria economică această noțiune se numește cost de
oportunitate.
Costul de oportunitate se referă la cea mai bună alternativă sacrificată atunci când
se hotărăște alocarea unor resurse.
Costul de oportunitate se mai numește: costul real al alegerii făcute, costul alternativ,
costul relativ, costul sacrificiului (al renunțării)
 Să presupunem că recent ai reuşit să strângi destui bani ca să-ţi cumperi un laptop,
pe care ţi l-ai dorit dintotdeauna. În timp ce făceai economii ai descoperit o ofertă de vacanţă
în locul pe care îţi doreşti să-l vizitezi de foarte multă vreme. Poţi să-ţi permiţi ori laptop-ul,
ori vacanţa în locul visat, dar nu pe amândouă. Aceasta este o opţiune limită.
Economiştii prezintă aceste opţiuni limită în forma costurilor de oportunitate. Costul
de oportunitate al unui lucru reprezintă preţul său, măsurat în lucrurile la care a trebuit să
renunţi ca să-l ai. Aşadar, costul de oportunitate al laptop-ului din exemplu anterior ar fi oferta
de vacanţă.

Costul de oportunitate stă la baza luării deciziilor în ceea ce privește cheltuirea

venitului unei familii, dar și în procesul de producție, în ceea ce privește consumul de resurse.
∆𝑌 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑒𝑟𝑒
CO= − sau CO=
∆𝑋 𝑐âș𝑡𝑖𝑔
∆𝑋 – creșterea cantității bunului X
∆𝑌 – scăderea cantității bunului Y
Deoarece orice alegere are un cost, oamenii trebuie să opteze raţional, cântărind
avantajele şi dezavantajele, beneficiile şi costurile.
O alegere este raţională dacă, de pe urma sa, se obţin beneficii mai mari decât
costurile pe care le implică.

Pentru a studia alternativele de producție a două bunuri se utilizează curba

posibilităților de producție.
Curba posibilităților de producție arată combinațiile posibile de producție a două
bunuri prin utilizarea integrală și eficientă a resurselor disponibile la un moment dat.
Planul de producție-posibilități
Un agent economic are o anumită cantitate de lapte și trebuie să stabilească ce
cantitate de iaurt și brânză să obțină ca să fie eficient din punct de vedere economic.
Combinația de producție Iaurt (tone) Brânză (tone)
1 15 000 0
2 12 000 2 000
3 10 000 3 000
4 6 000 5 000
5 3 000 5 500
6 0 6 000
 Curba posibilităților de producție
7000

6000
C
5000 B
4000

brânză
3000 A
2000

1000

0
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000 16000
iaurt

A- nu sunt utilizate toate resursele

B- nu există suficiente resurse pentru a obține cantitățile dorite
C- agentul economic este eficient, a consumat toate resursele în mod rațional
Din punct de vedere al analizei economice, clasificarea principală a bunurilor constă
în bunuri libere și bunuri economice.
Bunurile libere sunt acele utilități de care omul beneficiază în mod gratuit, deoarece sunt
un dar al naturii și sunt virtual nelimitate: aerul, căldura cosmică, apa.
Bunurile economice sunt rezultatul activităţii umane, adică trebuie depus un efort pentru
a le obține: televizorul, maşina, masa, utilajele etc.
După modul în care circulă de la producător la consumator, bunurile, se împart în:
- bunuri marfare - sau bunurile comerciale;
- bunurile nonmarfare - bunurile noncomerciale.

După destinație:

- bunuri de consum sau de satisfacție (satisfactori)

- bunuri pentru producție (prodfactori)