Facultatea de Litere

Universitatea din Oradea

ORAŞUL CU SALCÂMI
MIHAIL SEBASTIAN

Masterand: DAN GEORGI-ALEXANDRA

MASTER: CCE, AN II

PROF.IOANA CESTELECAN

ORADEA

2014
 Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, Mihail Sebastian
face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în
drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din
epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de
bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea
Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor '40, i s-a
interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea
pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Jocul de-a vacanța este interzisă, iar
pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.

Moare lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați
din România, în plină tinerețe creatoare.
Oraşul cu salcâmi este povestea trecerii de la copilărie la maturitate a unei fete din
provincie, de la schimbări fiziologice la cele de ordin sentimental.
Adriana Dunea devine adolescentă şi lumea pare să se transforme odată cu ea, jocurile nu
mai sunt importante şi băieţii devin mai interesanţi. Ajunge să-l cunoască pe Gelu, verişorul
prietenei ei cele mai bune, Cecilia. Aceştia vor lega o prietenie de lungă durată, dar şi o dragoste
inocentă şi timidă la început, ca spre sfârşit iubirea acestora să se consume în Bucureştiul
troienit.
Este un roman interesant şi scris într-un mod inocent, aşa cum poate vedea un bărbat
trecerea de la copilărie la adolescenţă a unei fete. Sunt anumite romane care trebuie citite într-o
perioadă a vieţii. Poate şi Oraşul cu salcâmi este unul dintre acele romane şi asta pentru că dacă
la prima lectură scriitura lui Mihail Sebastian mi-a plăcut, acum, după a nu ştiu câta oară când
am recitit romanul, autorul mi s-a părut initial stângaci în a vorbi despre schimbările din viaţa
fiziologică a unei fete. Dar să nu uităm că romanul a fost scris într-o perioadă (1931) în care
aceste lucruri erau dificil de transcris în cuvinte, mai mult decât asta, acum când totul a devenit
transparent, o astfel de modalitate de a scrie poate părea desuetă sau prea romantică. Mai mult
decât atât, modul de a o prezenta pe eroina principală este făcut într-un mod pur, lipsit de
vulgaritate, iar fiecare trăire a fetei este extrem de bine realizată.
Ceea ce este interesant este faptul că, odată devenită adolescentă şi apoi tânără femeie,
Mihail Sebastian îşi lasă timiditatea deoparte şi o prezintă pe fată într-un mod frust. Adriana
Dunea creşte într-un oraş de provincie, este fata unor burghezi cu o anumită educaţie, drept
pentru care anumite reguli şi obiceiuri sunt impuse, de la după-amiezi în Via Moartă până la
piese de teatru în fiecare săptămână. Părinţii Adrianei nu sunt bine conturaţi în roman, aceştia
existând într-un plan secund. Plecată la Bucureşti, viaţa de provincie devine plictisitoare şi
Adriana o uită repede, la fel cum îl uită şi pe Gelu. Tinereţea Adrianei îşi spune cuvântul, iar
reacţiile acesteia sunt când de copil răsfăţat care doreşte să obţină ceea ce consideră că merită,
când de femeiuşcă tristă şi părăsită, plictisită şi totuşi misterioasă, pierdută în treburi casnice
mici.
Iubirea dintre Adriana şi Gelu este inocentă, îi leagă anumite tabieturi, gesturi, sărutări
dulci. Este iubirea tipic adolescentină, acea pasiune care poate ţine ani întregi, dar la cea mai
mică zguduire se poate dărâma. Cu toate acestea, Adriana se leagă de Gelu sufleteşte la fel cum
face şi acesta, ca şi cum fiecare dintre aceştia ar avea nevoie unul de celălalt. Prima dată când am
citit Oraşul cu salcâmi mi-a plăcut să cred că cei doi eroi sunt jumătăţi de inimă care nu pot trăi
despărţiţi. Această imagine revine azi. Adriana pleacă într-o iarnă la Bucureşti în casa vărului său
proaspăt căsătorit şi-l uită pe Gelu. Reîntoarsă la D. simte pierderea lui Gelu pentru ca mai apoi
aceştia să se regăsească în Bucureşti. Iubirea acestora se consumă în câteva zile pentru ca mai
apoi aceasta să plece definitiv din viaţa lui Gelu; deşi îl iubeşte, alege să se căsătorească cu vărul
Paul.
Este un roman trist, despre iubiri şi regăsiri, dar şi despre decizii pe care oamenii trebuie
să le facă. Adriana pleacă acasă dorind "să revină la o viaţă aşezată, cu momente de cuminţenie
şi momente de amor, distribuire imposibilă de virtuţi şi pofte." Aşa cum ştie că acest bărbat a fost
prima ei iubire, înţelege totuşi că nu este decât o pasiune ce s-a consumat în prima şi ultima
noapte petrecută împreună ("Ea căuta o îmbrăţişare în care să nu rămână nimic altceva decât
fericirea cărnii" Ce îi păsa ei de nuanţele lui Gelu, de inteligenţa sau de prostia lui, de admiraţia
lui! Îl avea gol şi dur între braţele ei leneşe"").
Pentru Adriana, „au înflorit salcâmii” când avea 15 ani. Din acea zi tânăra a început să privească
lumea cu alți ochi.Toate năzbâtiile din trecut i se părea foarte copilăroase și stupide. Prima ei dragoste a
fost Gelu, un licean mai mare decât ea ,prima impresie despre el fiind „[…]un licean blond, slab și urât,
care mâine se va lăuda poate că a fost fixat de ea.” Totu și, acea iarnă i-a apropiat: Gelu, Adriana și
Cecilia (prietena cea mai bună a Adrianei și veri șoara lui Gelu) au petrecut lungile seri împreună. În
următoarea iarnă li s-a alăturat și Victor, colegul lui Gelu, cei patru petrecându- și zilele și serile
împreună.
 Oraşul cu salcâmi, roman al artistului la tinereţe, scris cu pauze, ezitări şi neîncredere, „uitat„ şi
publicat ulterior altor trei volume de proză, este un produs estetic incomplet, ca formă şi conţinut. Dar
instituie, chiar dacă încă naiv, constante ale întregii creaţii literare a lui Mihail Sebastian.
Spaţiul evaziunii imaginat de prozator este nu un tărâm exotic şi îndepărtat, ci o nişă camuflată în datele
cotidianului, ireperabilă celor din exterior şi din interiorul căreia iniţiaţii eludează însăşi ideea de
apartenenţă la realitatea obiectivă. Eroii din Oraşul cu salcâmi se izolează voluntar, aparent claustrofobic
şi autistic, într-o oază ce cuprinde într-însa, pentru ei înşişi, suma tuturor virtualităţilor posibile şi
necesare. Proscrişi sau inadaptaţi, ei îşi configurează instinctual „ niciodată cerebral „ o lume falsă, dar
autosuficienţă, în care adastă indeterminat şi imprecis.
Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în
primăvara sufletului, pe care o retrăiești de fiecare dată în minte, cu gândul la anii care nu se mai întorc…
Oraşul cu salcâmi, o iubire împlinită, dar care odată cu prima rază de soare se destramă.
 Bibliografie

http://www.bookblog.ro/x-woodisor/orasul-cu-salcami/
http://www.jocsecund.info/2010/04/ora%C8%99ul-cu-salcami-de-mihail-sebastian/
http://www.poezie.ro/index.php/article/1757301/