Comportamentul uman în situații sociale specifice

Conformismul este o formă de influență socială, care constă în schimbări atitudinale sau
comportamentale, determinate de preluarea voluntară a poziției susținute de majoritatea membrilor
grupului de apartenență (Chelcea, 2003).
Totodată, (Allport, 1935) sugerează, prin modelul elaborat de el, privind comportamentul
conformist că doar o parte dintre indivizi se conformează la normele societății de care aparțin, iar
ceilalți se abat de la aceste norme. De exemplu, pentru a ieși în evidență vărul meu mai mic încearcă
adesea să urce scările rulante pe partea destinată persoanelor care coboară, chiar dacă știe că acest
lucru este greșit.
Nu este o noutate faptul că oamenii simt nevoia de a aparține unui grup social. De asemenea,
încă din copilărie suntem familiarizați cu acest termen, mai exact suntem învățați să ne conformăm
regulilor impuse de către părinți sau de către profesori și la normele impuse de societate. Dacă nu ar
exista norme și reguli în societatea în care trăim, ar fi un adevărat haos.
În ceea ce privește conformismul, cel mai bun exemplu este reprezentat de comportamentul
indivizilor care tind să se comporte diferit în jurul celorlalți membrii din grup, sau de către noii
posibili membrii ai unui grup care își mulează comportamentul în funcție de normele și regulile
grupului vizat, cu scopul de a fi acceptați de către aceștia.
M. Deutsch și H. Gerard (1955) bazându-se pe concluziile lui Solomon Asch, au indicat
faptul că există două tipuri de dependență ale unui individ, și anume dependența informațională și
cea normativă. Dependența normativă se referă la conformarea individului asupra așteptărilor
pozitive ale celorlalți membrii ai grupului și are la bază dorința individului de a fi acceptat de către
aceștia. Astfel, în cazul în care indivizii nu se conformează cerințelor grupului, există posibilitatea
ca aceștia să fie excluși temporar sau definitiv din grup.
Așadar, atunci când vorbim de conformism includem și imitația care se află în strânsă
legătură cu acest concept. Gabriel Tarde (1890) consideră imitația ca fiind elementul esențial ce stă
la baza vieții sociale, așadar câțiva dintre primii sociologi (Bagehot, Durkheim, Tarde) au
concluzionat faptul că acest termen reprezintă singura explicație pentru totalitatea
comportamentelor conformiste. Imitația poate fi observată de către orice persoană și presupune
modelarea comportamentului unui individ în funcție de comportamentul altcuiva.
Dependența informațională are la bază nevoia individului de acceptare socială, cu alte
cuvinte acesta apelează la opiniile celorlalți cu privire la realitatea socială, intervenind astfel
incertitudinea și nevoia de a avea aceleași opinii cu ale celorlalți. De exemplu, fratele meu este o
persoană foarte ușor influențabilă care are nevoia constantă de a-și modifica propria opinie în
funcție de ce spun prietenii lui și tot timpul le adresează întrebări cu privire la diverse situații cu
care se confruntă.
În ceea ce privește diferențele de gen, s-a ajuns la concluzia că bărbații sunt într-o măsură mai mică
conformiști comparativ cu femeile (Gerard, Wilhelmy și Conoley, 1968).
Totodată, plecând de la modelul lui (Festinger, 1957), integrat în Teoria comparării sociale,
se poate afirma că sursa de la care vine informația reprezintă o garanție a adevărului. Astfel, atunci
când individul consideră că sursa de la care vine informația este una validă acesta elimină
incertitudinea și lasă ca subiectul respectiv să-i influențeze judecata.
În experimentul lui Solomon Asch se evidențiază ideea influenței grupului asupra
indivizilor, astfel că cei din grupul de control care nu au fost supuși influenței sociale, au avut mai
puține greșeli spre deosebire de cei din grupul experimental (Boncu, 1996). Astfel, Asch a
demonstrat că doar un mic procent din populație sunt non-conformiști (25%).
În legătură cu experimentul menționat anterior putem face referire la comportamentul de vot
și ca exemplu îl ofer pe cel al mătușii mele care se prezintă în ziua alegerilor doar pentru că merg
toți prietenii și cunoscuții ei, neștiind nici măcar cine candidează și votând ce aude în jurul ei. De
asemenea, comportamentul ei evidențiază ideea de conformism, aceasta încercând să se adapteze și
să imite acțiunile celorlalți membrii.
Conform lui Lăzăroiu (1996) „Votul este o formă de acțiune colectivă: alegerile sunt
câștigate atunci când suficient de mulți indivizi votează împreună pentru același partid”.
Comportamentul de vot este o componentă a comportamentului politic și are în vedere motivele
pentru care oamenii merg la vot și influențele sociale asupra alegerilor.
În literatura de specialitate s-au reliefat două tipuri principale de abordări, mai exact cea din
zona științelor sociale și cea din zona marketingului. Așa cum a afirmat Coman (2008), „Orientările
politice pot fi formate prin intermediul mass media, prin grupuri organizate, prin grupuri de
presiune sau prin orice altă formă care are relevanță politică”.
Boncu (1996) definește obediența ca fiind acea formă de influență socială prin care un
individ cu autoritate legitimă își alege o țintă și îi ordonă să desfășoare un anumit comportament.
Spre deosebire de conformism, în obediență persoana autoritară urmărește acțiunile persoanei
vizate, iar în cazul în care acesta nu execută exact cum i-a ordonat, reînnoiește ordinul. Ca exemplu
pentru aceasta situație eu și fratele meu fiind cadre militare ne supunem ordinelor comandantului,
primim sarcini pe care le supraveghează și le verifică ca să fie totul în regulă.
O altă diferență dintre conformism și obediență o reprezintă statutul; în cazul obedienței
vorbim despre o structură ierarhică, pe când la conformism este vorba de persoane cu statut egal.
Potrivit lui Catanoiu (1996) comportamentul de consum se referă la totalitatea deciziilor unui
individ sau ale unui grup prin care aceștia pot obține sau utiliza bunuri și servicii cu scopul
satisfacerii nevoilor actuale sau viitoare.
 Comportamentul de într-ajutorare înglobează comportamentele prosociale voluntare cu
scopul de a ajuta o persoană sau un grup. Acest concept are la bază abordarea biologică și cea a
învățării sociale. Când vorbim despre abordarea biologică, sociobologii susțin că oamenii au o
predispoziție biologică de a le sări în ajutor celorlați la nevoie, cu alte cuvinte că acesta este un
comportament înnăscut, nu învățat.
Pe de altă parte, aceștia sunt contraziși de majoritatea psihologilor sociali care refuză ideea
că acest comportament este înnăscut și că provine din procesul de socializare. Aceștia susțin că
indivizii pot învăța acest comportament văzând la alții, iar în ceea ce privește copiii, ei pot învăța să
ofere ajutor atunci când sunt recompensați sau cerându-le să fie altruiști. Un exemplu de
comportament de într-ajutorare este reprezentat de către soția mea care este terapeut ABA și se
oferă deseori voluntar pentru ședințe gratuite cu copiii care au nevoie de ajutor și nu au posibilități
financiare.
Potrivit lui Brehm, Kassin și Fein (2005), influența socială este reprezentată de schimbarea
comportamentului unui individ în raport cu o altă persoană sau un grup.
În ceea ce privește influența minorității și a majorității, s-au efectuat diverse cercetări legate
de acest subiect, printre care amintim experimentul lui Solomon Asch (1951) prin care a arătat că
răspunsul eronat al unui individ în fața majorității este considerat nul și nu este luat în considerare.
Moscovici a efectuat cercetări cu scopul de a descoperi în ce măsură poate obține minoritatea lipsită
de putere, de competență, influență asupra majorității.
Moscovici și Lage (1976) au ajuns la concluzia că minoritatea obține o influență latentă, pe
când cea a majortății este una directă. În acest experiment subiecții sunt rugați să numească ce
culoare are un dispozitiv albastru, apărând dispute între verde-albastru. Subiecții expuși influenței
minorității oferă mai multe răspunsuri de verde în comparație cu cei aflați sub influența majorității.
În 1997 Moscovici susține ideea că schimbarea convingerilor majorității este posibilă doar
în cazul în care opiniile minorității au argumente puternice. În ton cu acest subiect pot oferi un
exemplu personal: în grupul nostru de prieteni, eu și soția mea aveam o părere diferită față de a
celorlalți cu privire la ce film să vizonăm în oraș. Argumentul nostru a fost convingător, în ciuda
faptului că filmul ales de majoritatea membrilor grupului a fost unul diferit.
În concluzie, influența socială prezintă funcții majore în ontogeneză fiind și o componentă
determinantă a vieții oamenilor în cadrul societății. Atât conformismul, obediența și influența
minorității sunt componente ale influenței sociale, diferențele dintre acestea fiind uneori greu de
remarcat. Se pot identifica însă efectele pozitive ale acestora după cum urmează: uniformitatea,
conformarea și supunerea.
 Bibliografie

1. Allport, G. W. (1935). Attitudes. In A Handbook of Social Psychology (pp. 798–844). Clark

University Press.
2. Boncu, Ș & Perez, J. A. (1996). Influența socială. Texte alese. Iași: Editura Universității
„Al. I. Cuza”
3. Boncu, Ș. (2002). Psihologia influenței sociale. Iași: Polirom
4. Chelcea, S., Duduciuc, A. & Ivan, L. (2013). Psihologie socială. București: Comunicare.ro.
5. Coman, C. (2008). Comportamentul de vot între rațional și simbolic. Revista de cercetare și
intervenție socială, 21, 46-56
6. Festinger, L. (1957). A theory of cognitive dissonance. Stanford University Press.
7. Roșca, L. (2007). Supraviețuirea, moralitatea și potențialul personalității umane: analiză
teoretico-metodologică. Chișinău: UASM