Colegi astăzi vă propun să discutăm despre un subiect puțin cunoscut, dar interesant, un subiect

care creează dependență, vreau să discutăm despre droguri... Și anume despre un segment
îngust al acestui viciu – analoagele. Chiar din formularea noțiunii devine clar că un analog este
o substanță care după componența sa sau efectele sale psihotrope echivalează substanța
narcotică. Ei și dacă tot ne-am declarat stat de drept în 1991, e clar că nu orice substanță cu
efect psihotrop este un drog, ci doar acelea care sunt interzise de lege. Altminteri și asemenea
substanțe uzuale precum acetona sau super-cleiul ar fi temei de a vă băgă la pușcărie. Respectiv,
Codul Penal a pus în sarcina Guvernului de a reglementa lista substanțelor psihotrope și
cantităților lor, care în ipoteza unui dosar penal ar trebui să vă asigure o condamnare. Până la
acest moment parcă totul pare a fi destul de normal, european aș spune, doar că toți
conștientizăm că trăim pe un plai mioritic și înțelegem că ceva inevitabil va mirosi a său de
oaie. Și e exact cazul analoagelor pentru care nu există nici o listă de substanțe interzise și nici
criterii clare de calificare a unei substanțe ca fiind un analog. În mod logic apare întrebare cum
combatem acest viciu al analoagelor. O dată în plus vă aduc aminte că suntem un stat de drept
ceea ce presupune că în lipsa unei legi, unei liste de analoage trebuie să acceptăm că cei ce le
produc, distribuie sau păstrează nu pot fi trași la răspundere penală. Un adevăr amar, dar care
trebuie înghițit. Ei nu e chiar așa... O fi Moldova stat de drept pe hârtie, dar în realitate noi
suntem o societate a „dreptății” unde deseori o infracțiune absolut evidentă se investighează
după principiul „legea-i lege, dar în primul rând trebuie să fim oameni”, iar acea crimă care
nici măcar nu are o lege de referință e judecată după logica „scopul scuze mijloacele”. Cu
referire la analoage, cine credeți că este competent să decidă ceva în privința lor? Guvernul,
Parlamentul? Nu, nu nici pe de parte... Marele egalizator al analoagelor este Agenția
Medicamentului. Și când vorbim despre competența Agenției de a decide asupra analogelor să
nu credeți că ei se ghidează de un act normativ sau directivă reglementată în detaliu, ci doar de
o mică prevedere din Regulamentul lor de activitate, care spune că Agenția determină
substanțele analoage (și punct). La modul practic, Agenția nu efectuează expertize pe dosare
penale, nu deține laboratoare de analize, nimic... Agenția se dă doar cu părerea în scrisori
informale despre faptul că substanța X sau Y este descrisă (atenție!) în literatura de specialitate
ca fiind un analog sau nu... O scrisoare informală de acest gen care uneori nu depășește câteva
propoziții este suficientă de a asigura o condamnare de ani buni de închisoare. În debutul
discursului menționam că persoana e pasibilă de răspundere penală pentru distribuția de droguri
dacă sunt îmbinate 2 criterii de calitate și de cantitate. Adică riști dosar penal numai dacă vinzi
droguri care însumează o anumită cantitate de soluție stupefiantă. Or, în raport cu analoagele
Agenția Medicamentului nu stabilește cantitățile penal condamnabile, lăsând asta cumva la
voia întâmplărilor din dosar. Practica condamnărilor de altfel e pestriță, cineva învață termene
grele de condamnare și chiar achitări – liberări de orice acuzații penale. Eu personal am
mărturisit un caz unde proba principală a constituit cutie de ceai Melissa din care se presupune
că persoana sintetiza un analog de drog...
Într-un final ce aș vrea să zic prin acest mesaj: dacă viciul analoagelor va fi în continuare ignorat
nu numai că vom alimenta circulația ilegală de analoage, dar și vom risca condamnări la CEDO
pentru atragerea la răspundere penală în lipsa absolută a unei legi.