Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European

al Cercetării și Educației”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 5 iunie 2015, Volumul I

METODOLOGIA CERCETĂRII CULTURII PĂCII ȘI EDUCAȚIEI PENTRU PACE

MURSA Elena, doctorand,

Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: One of the basic problems of international relations is the struggle to establish and
develop the culture of peace in our society. Examination, investigation and reflection of the struggle
for peace and more importantly, education of the spirit of universal peace is an actual problem and
represents a political and social, cultural and scientific area. We can not talk about world peace when
there is no well-developed culture of peace education in the family, at school, on the street, in civil
society, in our daily life. Peace can be considered as a natural phenomenon. But we must recognize
that peace education can not be intermediate between conflicting parties, but it is a long process that
requires much strength and patience to get a welcome and valuable results.
Keywords: Culture of peace, peace education,

Una din problemele de bază ale relațiilor internaționale o constituie stabilirea și dezvoltarea
culturii păcii în societatea noastră. Studiul și cercetarea „culturii pacii”, și în special, educația
populației în spiritul păcii universale este o problemă actuală și reprezintă un interes politic și social,
cultural și științific. Pacea este scopul principal al tuturor acțiunilor noastre – promovarea păcii este
scopul principal al educației.
Problema menținerii păcii ca mișcare politico-socială pentru pace a luat naștere după al Doilea
Război Mondial. Anume în această perioadă s-a lucrat foarte mult pentru creșterea activismului politic
în societate. Societatea civilă a susținut energic mișcarea de apărarea păcii, desfășurată în anii de după
război pe întreaga planetă. Peste 90% din populația matură a Republicii Moldova au semnat chemarea
sesiunii de la Stokholm a Comitetului permanent al Congresului mondial al partizanilor păcii cu
privire la interzicerea armei atomice. [1, 427] Numai în prima jumătate a anului 1948 au avut loc 15,6
mii de adunări ale ţăranilor, muncitorilor, intelectualilor în susţinerea păcii, la care au participat 3,5
mln. de oameni. Au fost convocate peste 978 de adunări ale învăţătorilor, cu participarea a 77 mii de
persoane, peste 4,8 mii de adunări ale tineretului, la care au participat 180 mii de oameni, şi 3,5 mii de
adunări ale femeilor, cu participarea a 320 mii de persoane. [1, 425] Adunările de masă, discutarea la
ele a problemelor actuale ale vieţii social-politice, aprobarea politicii de pace, exercitau o puternică
influienţă asupra creşterii conştiinţei politice a oamenilor şi necesităţii menținerii păcii în perioada
postbelică. Cea mai activă formă de aducare a culturii păcii era promovarea păcii. În 1946-1950 în
RSSM funcţionau 13 mii de cercuri şi grupe politice de promovare, la care au particpat peste 165 mii
de persoane care studiau economia, politica, inclusiv şi metode de menținerea păcii mondiale.
Mai tîrziu s-au organizat mai multe mișcări la care au participat toate păturile sociale. În 1986
a fost formată organizația internațională „Pedagogii pentru pace”, în componența căreia au intrat
reprezentanții multor state de pe toate continentele. Primul Congres Mondial al organizației
internaționale „Pedagogii pentru pace” a avut loc în 1986 la Kopenhaga. În acelaș an această
organizație a fost declarată de ONU în calitate de promotor al ideei păcii în toată lumea. Din 1992 la
activizmul acestei organizații au participat și pedagogii din Republica Moldova. Despre cultura păcii
s-au scris mai multe lucrări care ne arată într-un mod anumit desfășurarea întregului proces promovării
păcii. Nivelul de cercetare științifică a cestei probleme este foarte complicat. Trebuie de cercetat toată
literatura care s-a scris în lume și în Moldova în anii 1949 și până în prezent. Aici noi vom numi
numai pe unii specialiști care au cercetat cultura păcii la etapa contemporană.
Despre problema culturii păcii au scris mai mulți savanți, pedagogi, precum V. Mîndîcanu, O.
Stamatin, S. Luca, I. Racu, G. Ceban, L. Balboceanu, V. Olărescu, E. Botezatu, I. Martâniuc, I.
Moraru, V.Cojocaru, V. Manta, E. Prodan, V. Adăscăliței și alții. [2, 3-220] Deasemenea problema
culturii păcii a fost cercetată de savanții A. Sirotenko, Z. Kurleand, G. Nagornaia, E. Karpova, T.
Zoteena (Ucraina), M. Kabatcenko, L. Iasnikova, O. Krasnova (Rusia), Ana Mugiman și Mariana
Calușchi (România) și alții.
Nu putem vorbi de pacea globală cînd nu este bine dezvoltată educația pentru cultura păcii în
familie, la școală, pe stradă, în societatea civilă, în viața noastră cotidiană. Pacea se consideră ca un
fenomen firesc – dacă nu este război înseamnă că totul este în regulă, dar realitatea ne arată că
problemele globale apar după conflictele interumane.
46
Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European
al Cercetării și Educației”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 5 iunie 2015, Volumul I

Prof. V. Mîndîcanu a studiat problema educării culturii păcii în dimensiunea spirituală. [2, 38-
40] Prof. Otilia Stamatin a evidențiat rolul familiei în educarea culturii păcii. [2, 51-55] Lidia Gronaci
a studiat și apreciat înalt-rolul valorilor artistice în educarea culturii păcii, [2, 51-55] iar Mariana
Calușchi a abordat problema educației pentru pace prin creativitatea elevilor și profesorilor. [2, 175-
179] Toți acești cunoscuți savanți, pedagogi, profesori universitari au abordat cultura păcii din punctul
de vedere al didacticii contemporane, au lămurit fenomenul culturii păcii ca o direcție de educație a
tinerii generații în spiritul respectării drepturilor omului și a copiilor, bază a formării culturii păcii.
Educația pentru pace necesită cultivarea unor atitudini superioare și formarea de comportare a
oamenilor în vederea ocolirii conflictelor și a înaintării dialogului constructiv, promovarea
receptivității flexibilității, a respectului față de valori și de aspirații, față de sine și față de alții, a
cunoașterii punctelor comune și respectarea diversității situațiilor și stilurilor de viață. Aceste
obiective ale educației pentru pace sunt piatra de încercare în procesul de formare a fiecărei
personalități.
Educația pentru pace nu poate purta nici o formă de violență, nu poate fi în forma curată de
instruire sau învățătură, ci trebuie găsită o formulă perfectă pentru a educa persoana inconștient, prin
medode în care se arată totul pozitivism ale păcii și căilor de menținere armonie și liniște în spirit, în
fapte ce duce în pace în societatea dar și lumea întreagă. Dar trebuie să recunoaștem că educația pentru
pace nu poate fi intermediar între părțile conflictuale, dar este un proces îndelungat, care necesită
multă forță și răbdare pentru a obține un rezultat binevenit și valoros.
Educația pentru pace trebuie să păstreze o autonomie, nu poate fi concomitent cu studierea
conflictelor, sau să fie o parte al teoriei de război.
Criza de lipsă a păcii în societate poate fi eliminată cu exemple pacifice care din fericire sunt
multe în istorie, și sunt metode bine dezvoltate. Sigur, cum și am spus mai înainte, educația pentru
pace poate fi ca subiect extracuricular.
Însă problema noastră de bază constă în studierea și lămurirea, descrierea problemei menținerii
păcii și educarea culturii păcii. Pentru a cerceta și a oglindi problema educării culturii păcii este necesar
de a determina principiile metodologice de cercetare a culturii păcii. Teoria și practica investigațiilor
științifice ne arată la etapa actuală științele cu privire la dezvoltarea relațiilor internaționale, se bazează
pe metodologia general umană. [3, 9-154] Metodologia studierii relațiilor internaționale este o totalitate a
cunoașterii contemporane care studiază baza filosofică, teoretică și principiile de studiere și de cercetare,
metodele, formele de prezentare a procesului științific a relațiilor internaționale. Metodologia culturii
păcii include în sine o totalitate a principiilor filosofice și teoretice ale istoriei culturii păcii. Pentru
științele relațiilor internaționale sunt necesare următoarele principii metodologice generale de cercetare și
valorificarea rezultatelor investigațiilor științifice în viața reală a societății. În procesul de cercetare a
culturii păcii noi ne-am condus de următoarele principii metodologice.
1. Principiul științific – reprezintă un proces cognitiv-formativ în continuă dezvoltare,
care determină obiectivul cunoașterii culturii păcii, dar și condițiile de modificare a modalităților de
cercetare și cunoaștere. Principiul științific ne ajută să studiem și să apreciem problema cu privire la
cultura păcii numai în baza noilor descoperiri ale științei contemporane. Numai în baza științei se
poate de reconstituit istoria luptei pentru cultura păcii.
Secolul XX și începutul secolului XXI au adus mari schimbări dar și în mentalitatea oamenilor
a crescut pesimism în fața păcii, ce ne arată necesitatea de promovare a culturii păcii. Omenirea a
acumulat multă experiență trecută prin războaie, lipsuri, foame, lupte pentru pace, democrație și
libertate, nu putem spune că omenirea s-a învățat, știe și poate dobândi pacea, educa pacea, folosi
pacea ca mijloc de conviețuire pe planeta noastră.
Analizînd noțiunea de cultură a păcii, e necesar de remarcat aspectul psihologic al ei, aspect
care se referă la starea sufletească interioară a subiectului. Aceasta se realizează pe calea armonizării
dintre: inimă și rațiune, dorință și datorie, sentiment și chibzuință, personalitatea și mediu.
Este binecunoscut faptul că, schițându-și o situație, omul își alege direcția prioritară în care se
mișcă, realizînd scopurile propuse. Totodată, viața în fiecare moment crează situații pe care de obicei
le numim problematice și depășirea cărora pentru om devine unul din obiectivele pe calea mișcării lui
spre scop. Omul concretizează pentru el sfera problemelor principale, considerînd că soluționarea lor îi
va da posibilitatea de a satisface celelalte necesități. Aici trebuie să vorbim că fiecare în căutarea
soluționării acestor probleme nu putem folosi alte metode decît pașnice, acum totul depinde de
educația culturii păcii în viața acestui om. Cu alte cuvinte e vorba de dezvoltarea științei și influența ei
47
Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European
al Cercetării și Educației”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 5 iunie 2015, Volumul I

asupra acelora care determină soarta păcii contemporane.

2. Raționalismul ca principiu metodologic de cercetare și studiere a culturii păcii ne
ajută să reflectăm această problemă numai în baza rațiunii omului, savantului. Cunoscutul filosof rus
Nicolae Berdeaev spunea: „Только просвещённый разум может быть судьей органического
разума истории.” Fiecare cercetător științific are rațiunea sa, numai el poate să interpreteze
evenimentele istorice legate de cultura păcii în sistemul relațiilor internaționale contemporane.
Principiul raționalismului a fost înalt apreciat încă din antichitate. Astfel de savanți precum
Ioan Damaschin, Anicenna, Albertus Magnus, Francis Bacon, Rene Descartes, Immanuel Kant și
mulți alții au apreciat raționalismul ca o categorie metodologică foarte însemnată. Intelectul activ
poate face inteligibile imaginile primite de simțuri prin procedeul unor abstracțiuni.
3. În cercetarea a problemei date ne-am condus de principiul departinizării procesului
de oglindire a istoriei culturii păcii.
Istoria relațiilor internaționale inclusiv și cultura păcii, nu poate fi cercetată în conformitate cu
dolianțele sau docrina unui partid politic. Relațiile internaționale, inclusiv și cultura păcii nu se pot
suprapune numai politicii unui partid politic. Practica istorică ne arată că promovarea unei politici
externe care a fost realizată pe docrina unui partid politic a suferit un eșec total. URSS a promovat o
politică externă, reeșind numai din interesele acestui partid și în cele din urmă această politică a suferit
un mare eșec în 1991 când s-a destrămat URSS. Pe de altă parte Partidul Național Socialist a lui Hitler
a promovat o politică agresivă în relațiile internaționale și deasemenea a pierdut în Războiul al Doilea
Mondial. Politica externă a fiecărui stat poate avea succes numai atunci când ea se va baza pe
interesele sociale ale tuturor claselor politice. Cu atât mai mult, cultura păcii se poate de promovat în
relațiile internaționale numai atunci când vor particpa la realizarea ei toate forțele politice, partidele și
păturile sociale. [5, 144]
4. Istorismul este un principiu metodologic de bază al cercetării și oglindirii relațiilor
internaționale. În literatura istorică deseori se folosește noțiunea de „metodă istorică”. În realitate,
istorismul nu poate fi redus numai la o metodă de cercetare. El este un principiu metodologic de bază
care ne ajută să cercetăm, să stabilim începutul, timpul, perioada de dezvoltare a culturii păcii.
Facultatea sau utilitatea istorismului ca fenomen este mai largă, mai amplă decât o simplă metodă
istorică de cercetare. Când vorbim de istorism noi subînțelegem nu numai metoda de cercetare, dar și
realitatea istorică a societății în trecut, prezent și viitor. Cunoscutul savant român Galan S., scrie că
istoria ca știință ar trebui să se extindă asupra întregului domeniu al faptelor sale; ea are drept scop de
a ne face să înțelegem dezvoltarea omului în întregul lui ca ființă spirituală și, dacă adesea știința
istorică se specializează, pentru a se ocupa numai de o parte din acest tot, o face pentru că, prin
cunoașterea elementelor care compun parțial întregul, acesta poate fi mai bine cunoscut. Dar, dacă este
lăsată deoparte istoria diferitelor forme ale dezvoltării umane, dacă se ia în considerare doar totalitatea,
cum trebuie procedat pentru a-i face expunerea? Trebuie neapărat să se dea cercetărilor un punct de
sprijin; să se grupeze expunerea evoluției diferitelor forme ale vieții în jurul unui trunchi care îi
suportă crengile. Aceasta ne duce la cercetarea elementului principal al istoriei.” [3, 399] Când vorbim
de istoria umană, trebuie să analizăm și istoria statului, istoria relațiilor internaționale, diplomația,
politica, economia, societatea, cultura, viața spirituală, națională, științifică, metodologică, geopolitică
etc. E foarte important ca fiecare masterand și doctorand să cunoască apriori, inițial ce segment al
istoriei dorește să cercetaze. Noi cerecetăm, în cazul de față, problema culturii păcii. Expunerea acestei
probleme se face în condițiile cînd autorul are posibilitate să cerceteze obiectiv, bazîndu-se pe
metodologia istoriei contemporane. Cultura păcii trebuie să urmeze firul evoluției istorice al relațiilor
internaționale. Noi trebuie să reproducem faptele succesiv, pe cât posibil de exact, făcându-ne să
cunoaștem adevărul despre cultura păcii. Noi suntem obligați să expunem faptele cu privire la cultura
păcii în așa mod ca aceste fapte, fenomene să ne lămurească cauzalitatea lor sau să ne arate cauzele
acestor evenimente. Noi deasemenea trebuie să cercetăm evenimentele constituitive ale apariției și
dezvoltării culturii păcii, să evidențiem manifestarea diferitelor forțe în apariția și manifestarea culturii
păcii în baza diferitor evenimente istorice pe arena internațională. Cultura păcii trebuie să fie expusă
numai în cadrulscenei istorice în care ea s-a dezvoltat. A. D. Xenopol scria că cerectătorul trebuie să
aleagă din procesul istoric acele evenimente care l-ar duce pe cercetător ca să înțeleagă cauzele care i-
au dat naștere acestor evenimente. [4, 344-345]
5. Un alt principiu metodologic de ordin general îl constituie dialectica unității și
luptei contrariilor. Acest principiu ne ajută să studiem cultura păcii ca o problemă care are foarte
48
Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European
al Cercetării și Educației”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 5 iunie 2015, Volumul I

multe contradictorii, neînțelegeri, complicații, deoarece acest fenomen depinde de politica de pace a
mai multor state. Metodologia dialectică îi permite fiecărui cercetător să se apropie de obiectivul
cercetării ca un fenomen complicat. Analizând cultura păcii, din punctul de vedere al dialecticii noi
trebuie să evidențiem aspectul antalogic, aspectul gnoseologic și aspectul logic al dialecticii
contemporane. [1, 286] Metodologia dialectică ne permite să elucidăm problema culturii păcii în
ansamblul condițiilor complicate internaționale.
Metodologia cercetării culturii păcii cuprinde și alte principii general-umane precum sunt:
armonizarea trecutului cu aspirațiile și tendințele gândirii politice contemporane; obiectivitatea
cercetării culturii păcii, umanismul ca principiu metodologic, logica cercetării științifice,
democratizarea și libertatea de creație și apărarea intereselor naționale ale poporului nostru.
În concluzie vom sublinia că prin metodologia generală de cercetare a culturii păcii se
subînțelege un sistem al paradigmelor universale, un sistem de principii, procedee, reguli, recomandări
pentru studierea faptelor concrete, fenomenelor relațiilor internaționale. La categoria principiilor
metodologice generale ale studierii culturii păcii sunt atribuite acele reguli și procedee, care poartă un
caracter teoretic, filosofic, științific, și practic, general uman. Rezultatul aplicării acestor principii
metodologice depinde de cercetătorul științific de condițiile sale de muncă și de fenomenul istoric pe
care îl cercetează.

Bibliografie:

1. Dumitriu A. D., Istoria logicii. Vol.3 . -Ed. a 3-a rev. şi adăug . ─ Bucureşti : Tehnica, 1997.
2. Moraru A., Metodologia istoriei. –Chiținău, 2007
3. Moraru A., Galan S., Sleahtițchi V., Contribuția la metodologia criminalisticii.-Chișinău, 2001
4. Xenopol A.D., Teoria istoriei. -Ed. Fundaţiei Culturale Române, -București, 1997, p.344-345.
5. Istoria RSS Moldovenești, Editura Ştiinţa, -Chişinău, 1984

49