VENTILAREA ÎNCĂPERILOR CU DEGAJĂRI DE GAZE

1. GENERALITĂŢI

In diferitele secţii ale întreprinderilor industriale diversitatea substanţelor

nocive degajate în urma activizaţii tehnologice, este foarte mare. Efectele
acestora asupra organismului uman depind de natura şi concentraţia lor în
aerul încăperii şi de durata de expunere. Un mediu de muncă poluat,
provoacă o insuficientă oxigenare pulmonara, perturbări în procesele de
combustie internă, o scădere a apetitului, o oboseală prematură, adăugându-
se, daca impurităţile sunt toxice, tulburări metabolice îmbolnăviri de scurtă
durata sau boli profesionale.
Un om în repaus, respira în medie O,5m3/h aer;(aproximativ 250.000m3 în
cursul unei vieţi de durata medie) pana la 5m3/h în condiţii de activitate
fizica intensă.
Prezenta constanta a gazelor şi vaporilor nocivi în acest din urmă caz este
deosebit de periculoasă. Unele substanţe pot produce intoxicări acute chiar la
durate de expunere foarte mici, altele produc îmbolnăviri cronice în cazul
preluării lor lente de către organism chiar şi când se afla sub limita
concentraţiilor admisibile. Alte substanţe pot fi SUFOCANTE, iritante,
narcotice, rău mirositoare, toxice şi /sau în anumite "concentraţii" în aer pot
produce explozii sau incendii.
Aceste proprietăţi ale gazelor şi vaporilor nocivi prezintă un interes deosebit
în practica ventilării, deoarece mărimea instalaţiilor, precum debitele de aer
necesare pentru ventilare, se stabilesc în marea majoritate a cazurilor în
funcţie de agresivitatea acestor substanţe faţă de organism.
Din acest punct de vedere, gazele şi vaporii nocivi se pot clasifica în patru
mari categorii:

- substanţe sufocante sau axfisiante, CO, CO2 etc. care provoacă stări de
oboseala, ameţeli, influenţează activitatea sistemului nervos central, oxidul
de carbon favorizează apariţia carboxihemoglobinei prin care se împiedică
oxigenarea celulei şi în funcţie de concentraţie şi durata de expunere pot
provoca stări letargice;
- substanţe iritante: Cl, F, vapori de acizi etc. care acţionează asupra căilor
respiratorii, mucoaselor, având un miros specific, uşor de detectat.
- substanţe narcotice: hidrocarburile, alcoolii etc. care acţionează asupra --
mucoaselor, aparatului digestiv şi sistemului nervos central;
- substanţe otrăvitoare: Pb, Hg, cianuri - foarte persistente în aer fiind
caracterizate prin perioade mari de înjumătăţire şi care acţionează ireversibil
asupra rinichilor, ficatului şi sistemului nervos central
Evaluarea noxelor în aer se face în cm3 de poluant într-un m3 de aer ( părţi pe
milion - ppm)sau în mg/m3. Asigurarea, în limite reale, a calitaţii aerului în
zonele de muncă este constituită de menţinerea în aer a unor concentraţii de
substanţe nocive care să nu pună în pericol sănătatea oamenilor şi să nu
creeze senzaţii de inconfort. Aceste concentraţii se stabilesc având la baza
doua criterii importante şi anume:
- criteriul fiziologic care corelează gradul de agresivitate asupra oamenilor
cu durata de expunere
- criteriul de inflamabilitate şi explozie având în vedere comportamentul la
temperatura de ardere şi/sau aprindere.
In Normele Generale de Protecţia Muncii (NGPM) sunt date tabele cu
concentraţiile medii admise (CMA) în aerul încăperilor pentru fiecare
substanţă în parte.
Calculul instalaţiilor de ventilare are la baza concentraţia medie admisă, care
nu trebuie depăşita pe perioada unui schimb de lucru şi concentraţia de vârf
care nu trebuie depăşita în nici un moment programului de lucru. Aceste
concentraţii sunt redate în Anexa 1.

2. SURSE DE GAZE ŞI VAPORI NOCIVI METODE DE ESTIMARE A

DEGAJĂRILOR

In afara de gazele şi vaporii rezultaţi din schimbul termic al omului (acizii

graşi CO2, metan, amoniac, etc), de ceea ce există în aerul exterior datorita
proceselor de combustie industriala şi motoarelor autovehiculelor, introduse
în incinte odată cu aerul de ventilare, marea majoritate a tehnologiilor
industriale infestează mediul de muncă cu o mare varietate de noxe. Aceasta
diversitate este generată în primul rând de procesul tehnologic în sine şi în al
doilea rând de scăpările instalaţiilor aferente tehnologiilor, legate de cele mai
multe ori de uzura acestor instalaţii şi defectuoasa lor exploatare. Prezenta
mai multor substanţe în acelaşi timp în aerul ambianţei, datorită vaporilor de
apa şi/sau temperaturii, acestea pot reacţiona intre ele rezultând compuşi cu
toxicitate mai mare decât cea iniţiala, sau pot forma, la anumite concentraţii,
amestecuri explozive sau inflamabile.
2.1. Degajări de gaze şi vapori de la utilaje şi conducte subpresiune

Utilajele şi instalaţiile care lucrează cu substanţe nocive sau toxice deşi se

construiesc ermetic, au totuşi scăpări prin neetanşeităţile acestora, scăpări
care cresc o data cu gradul de uzura. în funcţie de natura substanţei, de tipul
utilajului , precum şi de gradul de uzura, volumul de gaze sau vapori ce pot
scăpa prin neetanşeităţile unei execuţii normale, îngrijite, variază între 0 ...
12% din volumul utilajelor şi sistemului de conducte. Admiţând ca scăpările
de gaze şi vapori se supun aceloraşi legi ca şi scurgerea prin orificii mici în
regim adiabatic, s-a obţinut o relaţie aproximativă de calcul a
cantităţii de scăpări de gaze sau vapori nocivi:

In care: Y - cantitatea totală de noxe, kg/h;

c - coeficient de corecţie ce tine seama de presiunea gaze lor sau vaporilor
din interiorul utilajelor (vezi tabelul 1);

k – coeficient de siguranţa care ţine seama de gradul de uzură al instalaţiei

(k= 1...2);

V - volumul interior al instalaţiei, în m3;

M - masa moleculara a gazelor sau vaporilor, în kg/kmol;
T - temperatura gazelor sau vaporilor conţinuţi, în K.

Tabelul 1. valorile coeficientului c

Presiunea [bari] <1 1 6 16 160 1000
c 0,121 0,166 0,182 0,198 0,298 0,3710

2.2. Reacţii chimice

Cantităţile de gaze şi vapori rezultate, pot fi calculate cunoscând natura şi

cantităţile de substanţe intrate în reacţia chimică. La aceste determinări
trebuie să se ţină seama de faptul ca nu totdeauna se lucrează cu substanţe
chimice pure, ci „tehnic pure" astfel încât în urma reacţiilor pot rezulta şi
alte substanţe care pot fi şi ele nocive.

2.3. Evaporarea lichidelor de deschise

În cazul unui amestec de două lichide diferite cu solubilitate bună, însă cu
tensiuni ale vaporilor, viteză de vaporizare a componentelor este diferită
iar proporţia în amestec a vaporilor dintr-un lichid sau altul variază continuu.
Pentru soluţiile utilizate frecvent în tratamentele de suprafaţă a metalelor
(băi industriale) s-au stabilit relaţii pentru determinarea fluxurilor totale de
masă care includ şi o mare proporţie de vapori de apă, precum şi fluxul de
noxe degajat.
Gt =(KxGv)
Unde:
Kx - coeficient de reducere a evaporării care depinde de tipul soluţiei şi de
temperatura acesteia vezi figura 1.

Fig. 1. Coeficientul de reducere a evaporării Kx

Gv –cantitatea de vapori ce se determină cu o relaţie asemănătoare relaţiei
lui Dalton.

Gv = S cv (ps-pv)

S - suprafaţa libera a băii, m2;

ps - presiunea de saturaţie a vaporilor de la suprafaţa libera, corespunzătoare
temperaturii soluţiei din baie, minus 1.. .2°C, în mbari;
pv - presiunea parţiala a vaporilor de apa din încăpere, în mbari;
cv – coeficient de evaporare care ţine seama de viteza de mişcare v i, a aerului
la suprafaţa soluţiei,
cv = (45+15 vi)10-3
Debitul de noxă Y, se calculează folosind un coeficient de participaţie pentru
noxa dată.

Y = (KaGi)
Ka –se determină din tabelul 2, pentru tipurile de băi, pentru care s-au
efectuat experimentări
Tabelul 2. Coeficientul mediu de participaţie Ka
Nr. crt. Denumirea Compoziţia de tn Natura Ka
soluţiei din baie lucru [°C] noxei [%]
1 Baie de decapare H2SO4; FeSO4 65 CO2 0,98
2 Baie de decapare HCl; FeCl2 40 HCl 9,23
3 Baie de cuprare H2SO4; CuSO4 20/40 SO2 13,74
4 Baie de fosfatare Fosfat tip3, H2SO4 90 SO2 0,4

2.4. Evaporarea de pe suprafeţe acoperite cu solvenţi, lacuri şi vopsele

In aceste situaţii, procesul de evaporare este în general complicat, cantitatea

de vapori care se formează nu este constanta în timp.
Cu cât diferenţa dintre presiunea de saturaţie a vaporilor de la suprafaţa
lichidului şi presiunea vaporilor din aerul încăperii este mai mica, cu atât
cantitatea de substanţa evaporata este mai mică.
In cazul solvenţilor, care constituie elementele volatile ale lacurilor şi
vopselelor, procesul de evaporare este complicat pe lângă factorii
enumeraţi şi de pelicula care se formează
Până la formarea peliculei, evaporarea este foarte pronunţată. După apariţia
peliculei de lac sau vopsea, evaporarea este frânata datorită barierei create,
iar în continuare ea se desfăşoară foarte lent. Dacă la cele arătate se mai
adăugăm faptul soluţiile lichide folosite în industrie sunt amestecuri de
substanţe se obţine un tablou al complexităţii fenomenelor.
În practică se cunoaşte întotdeauna compoziţia exactă a soluţiei folosite şi
deci şi greutăţile elementelor volatile din soluţie. Pentru cazuri frecvente ale
evaporării, amestecuri de solvenţi şi solvenţi din lacuri şi vopsele au fost
determinate experimental curbe, redate în figurile 3, 4, 5, care indică
pierderea în greutate a câtorva substanţe, exprimata în procente.

Fig. 2. Evaporarea solvenţilor

1- etilacetat, 2 - benzen, 3- alcool butilic terţiar, 4 - toluen, 5- acetat de butil,
6 - dietil carbonat, 7- solvent nafta, 8 - acetat de amil, 9 - apa, 10 - alcool
butilic, 11- alcool etilic, 12 - furfurol
 Fig. 3. Evaporarea amestecurilor de solvenţi
1- acetat de etil 100%, 2- alcool butilic 25% + acetat de etil 75%, 3- alcool
butilic 50% + acetat de etil 50%, 4 - alcool butilic 75% + acetat de etil 50%,
5- alcool butilic 100%

Fig. 4. Evaporarea solvenţilor din lacuri şi vopsele

1,I –terebentină; 1, II- benzină; 3, III-benzen; 4, IV – benzină de lacuri
(cifrele arabe se referă la lacuri grase iar cele romane la lacuri slabe)

2.5. Gaze şi praf de la cuptoarele electrice

Cantitatea de gaze emisă de cuptor este foarte variabilă fiind dependentă de

foarte mulţi factori : conţinutul şarjei, modul de lucru, cantitatea de oxigen
insuflat şi perioada de insuflare, gradul de afânare urmărit, construcţia
cuptorului etc.
In unele cazuri s-au obţinut rezultate bune prin aplicarea unei relaţii
empirice:

Gg = 390 C 0,73

In care:

Gg - volumul de gaze emis de cuptor, în Nm3/h;

C - capacitatea de lucru a cuptorului , în t

Relaţia este variabilă în cazul topirii materialelor fără insuflare de oxigen în

cazul folosirii insuflării cu oxigen, cantitatea de gaze este mult mai mare,
prin combinaţia oxigenului cu cărbunele electrozilor. Pentru aceste cazuri,
cercetările experimentale au condus la a se lua în consideraţie o cantitate de
gaze maximum 530 Nm3/t.

3. EFECTE TOXICOLOGICE ALE UNOR GAZE ŞI VAPORI

3l.Oxidul de carbon
Efectul toxic al monoxidului de carbon asupra omului este datorat în primul
rând reacţiei dintre acesta şi hemoglobina din sânge, Hb. în mod normal.
hemoglobina funcţionează în sânge ca un sistem transportor ce duce xigenul
sub forma oxihemoglobinei de la plămâni la celule şi a dioxidului de carbon
din celule la plămâni.
Hemoglobina poate forma cu monoxidul de carbon un compus
carboxihemoglobina. Afinitatea CO pentru Hb este de 300 ori mai mare
decât cea dioxidului deci când există ambele posibilităţi se formează
carboxihemoglobină şi nu oxihemoglobină.
Concentraţia de carboxihemoglobină din sânge o concentraţie de echilibru a
carboxihemoglobinei, echilibru ce este menţinut atâta timp cât concentraţia
de CO nu se modifică. Concentraţia de carboxihemoglobină din sânge este
de 0,5 % şi o parte este datorata monoxidului de carbon produs în corp iar
restul provine din concentraţiile scăzute de monoxid de carbon din aerul
inhalat.
Timpul necesar pentru atingerea concentraţiei de echilibru a
carboxihemoglobinei este în funcţie de activitatea omului, scăzând cu
creşterea efortului.
Creşterea concentraţiei de CO duce la creşterea concentraţiei de
carboxihemoglobină, afectând sistemul de transport al oxigenului. Date
experimentale obţinute în urma expunerii la CO au condus la concluzia ca o
expunere îndelungată poată să producă schimbări morfologice în inima şi
creier, expunerile de scurtă durată la concentraţii scăzute de CO produc
efecte asupra sistemului nervos central, vascular şi respirator.
Într-o atmosferă cu CO, cantitatea de hemoglobina disponibilă pentru
transportul oxigenului este data de relaţia stabilita de LARSEN.
Hb= 2,76 +0,0107 a C 0,9 t0,75

- h = înălţimea în picioare (I feet =O,30m)

- a = coeficient de activitate: a = 3 repaus; 'a = 5 activitateal lumină; a = 8
lucru intens; a = 11 lucru foarte intens
- C = concentratia CO în ppm
- t = durata de expunere la acţiunea CO în ore
Monoxidul de carbon, blocând hemoglobina, provoacă efecte ce depind de
Altitudinea la care se găseşte omul, deci la presiunea atmosferică, cu
creşterea altitudinii, blocarea hemoglobinei se măreşte din cauza scăderii
presiunii parţiale a oxigenului şi a coeficientului de afinitate foarte mare a
CO faţă de pigmentul respirator (fig.III.3.1-1)

III.3.2. Bioxidul de carbon

Toxicitatea, controversată multă vreme, se atribuia mai mult lipsei de

oxigen. Numeroase lucrări şi experienţe au dovedit însă o reala toxicitate a
acestui gaz. El poate pătrunde şi prin piele, asupra căreia are o acţiune locală
la început iritativă şi mai apoi de anestezic.
Simptoamele intoxicării sunt analoge celor produse de un anestezic. Doza
toxică este greu de stabilit pentru o atmosferă limitată. Se poate spune că
omul începe să se simtă rau daca respira mai mult timp într-o atmosferă
conţinând peste 5% CO2. De altfel proporţia de O % bioxid de carbon în
aer, atmosfera devine asfixiantă.
Volumul de bioxid de carbon capabil sa se acumuleze în sânge ar fi de 130
ml pentru lOO ml de sânge şi 50 ml pentru 100 g muşchi.
Acest gaz se dizolva în sânge, fără să dea însă combinaţii cu hemoglobina,
iar acţiunea lui toxica pare a se exercita asupra sistemului nervos şi
muscular.

III. 3.3. Azotul. Amoniacul

Azotul nu este toxic, dar nu întreţine respiraţia şi arderea din punct de vedere
fiziologic, este tipul gazului inert. Prezenţa lui în exces odată cu micşorarea
corespunzătoare a oxigenului, face atmosfera improprie vieţii.
Unul din compuşii azotului întâlnit frecvent în industrie, este amoniacul
NH3 gaz incolor, mai uşor decât aerul, cu miros iritant, sufocant, caustic.
Concentraţie de 0,25 g la litru de aer este greu suportată, iar câteva
miligrame la litrul de aer provoacă iritaţii foarte grave a tuturor
mucoaselor, care pot merge până la ulceraţie.

In special acţiunea asupra ochilor este foarte grava (conjuctivitită, lezarea

corneei până la ramolirea ţesutului). Doza maximă general admisă pentru o
expunere prelungită este de 75 ml/m3.

1II.3.4. Dioxidul şi trioxidul de sulf S02 şi SO3

Cei doi oxizi ai sulfului, ca poluanţi ai aerului exercită asupra omului cu

totul alte efecte decât fiecare aşa cum se întâlneşte uneori în atmosfera
industrialăp. Dioxidul de sulf irita în primul rând aparatul respirator. Aceasta
apare la concentraţii de 5ppm. În unele cazuri, iritaţia apare chiar la
concentraţii de 1 .. 2 ppm şi este însoţită de spasm bronşic la concentraţii de
5 ... 10 ppm.
În ceea ce priveşte acţiunea toxică acută a dioxidului de sulf prin expuneri
intermitente la concentraţii mai ridicate părerile diverşilor autori sunt întru
totul concordante.
În privinţa acţiunii cronice, prin expuneri continue la concentraţii relativ
mici, părerile sunt diferite şi merg până acolo încât neagă o astfel de
acţiune.
Numeroase cercetări au dovedit însă efectele cronice ale expunerilor
îndelungate concentraţii mici.
S-a dovedit că e dioxidul de sulf odată intrat în organism prin căile
respiratorii apare în sânge şi produce tulburări în metabolismul glucidelor
şi în procese enzimatice. În prezenţa particulelor solide acţiunea dioxidului
de sulf determină efecte şi mai grave.

La concentraţii de particule cuprinse între 100 şi 130 g/m3 asociate cu

concentraţii de 120 g/m3 dioxid de sulf determină o creştere a maladiilor
respiratorii.

Inhalat de oameni trioxidul de sulf produce efecte iritante mult mai

puternice decât bioxidul de sulf şi determină apariţia spasmului bronşic
chiar în concentraţii relativ reduse. Sinergismul cu dioxidul de sulf şi cu
alte substanţe poluante prezente în aer duce la apariţia unor reacţii
fiziologice noi.

3.5. Fenolul

In doze mici până la 0,5 g şi în soluţii diluate, fenolul este tolerat chiar dacă
expunerea durează mai mult timp. În contact cu pielea, o traversează
datorită solubilităţii sale în grăsimi, poate provoca iritaţie, anestezie,
diminuarea sensibilităţii tactile, arsuri duă o expunere îndelungată. Introdus
în organism provoacă leziuni în funcţie de concentraţie: inflamaţii,
extravazari sanguine, plăgi albicioase.
Acţiunea toxică generală a fenolului se îndreaptă asupra sistemului nervos
central în special asupra creierului, apoi asupra măduvei spinării şi a
bulbului. Simptoamele ingerării de fenol sunt: senzaţii de arsuri în gura ,
esofag şi stomac, uneori vărsături, în cazuri mai grave ameţteli, leşin,
inhibiţia respiraţiei şi a activităţii cardiace.
Doza toxică în medie ar fi de 15 g sau exprimată în concentraţie de 10
mg/m3, dar s-au înregistrat cazuri de moarte şi la 1,5 g.

111.3.6 Formaldehida

Acţiunea generală a formaldehidei se îndreaptă asupra sistemului nervos

central care este paralizat şi, în particular centrii respiratori sunt foarte
sensibili la acestea. Chiar în concentraţii mici, formaldehida (aldehida
formica) este iritantă pentru mucoase, iar în concentraţii mai mari are efect
necrozant asupra ţesuturilor, o concentraţie peste 1,2 mg/m3 devine
irespirabilă.

111.3.7. Hidrocarburi (gazoase)

Hidrocarburile au în general acţiune paralizantă asupra sistemului nervos
central, acţiune care creşte cu numărul atomilor de carbon. Prezenţa
impurităţilor ca hidrogenul fosforat sau arseniat le pot face toxice iar la
depăşirea anumitor concentraţii pot deveni amestecuri explozibile. Ele au
doua componente: aciclica - saturate parafine, define acetilen rnetilenul).
Acesta din aria de hidrocarburi ciclice saturate (ciclopropanul sau
trimetilenul) Acesta este mai agresiv în sensul ca este puternic anesteziant
iar în amestecuri cu 7 - 15 % oxigen devine exploziv

III.3.8. Hidrogenul sulfurat H2S

Hidrogenul sulfurat, inhalat în cantităţi mai mari ataca hemoglobina din

sânge dând sulthemoglobina care împiedică formarea oxihemoglobinei şi
anihilează astfel funcţiunea globulelor roşii. Blochează procesele de oxi-
reducere la care se adaugă şi o acţiune iritantă asupra mucoaselor. Acţiunea
rapida asupra celui expus indică şi atacarea sistemului nervos central. În
formă subacută se observa: iritaţia, fotofobie, senzaţie de nisip în ochi care
de cele mai multe ori sunt asociate cu alte cauze: pulberi, fum. Tulburări
nervoase depresiune, dureri de cap, ameţeala, somnolenţă, iritaţia căilor
respiratorii, expectoraţii sanguinolente. Concentraţia admisa 15 mg/m3.