Relaţia dintre Teoria generală a dreptului şi disciplinele juridice de ramură

Teoria generala a dreptului ne ajuta sa înțelegem fenomenul juridic prin însușirea conceptelor
și categoriilor juridice teoretice pe care le elaborează; elaboreaza și definește norma juridica
și raportul juridic, noțiunea de subiect de drept, noțiunea de raspundere juridica, de aplicare
ori interpretare a dreptului. Stiintele juridice de ramura, pe de alta parte, sunt științe juridice
care analizează normele juridice și raporturile de drept aferente , după criteriul obiectului de
reglementare.Toate aceste științe juridice, ca parte a stiintelor sociale, sunt științe dedicate
studiului existenței, făcând parte din efortul uriaș depus de către oameni în dorința lor de
cunoaștere riguroasă, prin abstractizare și generalizare a legilor care guvernează societatea, in
evolutia sa.Teoria generala a dreptului investigheaza problematica generala a dreptului, fiind
astfel o disciplina stiintifica distincta de teoria generala a statului, împreună cu care într-un
mod interconditionat se ocupă de studiul categoriilor de stat și de drept, atât din punct de
vedere genetic cat si din punct de vedere structural si functional.Teoria generala a dreptului
studiaza dintr-o perspectiva maximă de generalitate fenomenul dreptului.Stiintele juridice de
ramura studiaza in mod aplicat, specific anumite aspecte rezultate dinfenomenalitatea
dreptului.Teoria generala a dreptului, din perspectiva maximă de generalitate a studierii
fenomenul dreptului, surprinde aparitia, dezvoltarea și transformarea dreptului, a normelor și
raporturilor juridice, problematica elaborarii, sistematizarea, interpretării și aplicării
dreptului, sistemului dreptului și diviziunile sale, respectarea normelor de drept și
raspunderea juridica. Din acest punct de vedere,teoria generala a dreptului investigheaza
dintr-o perspectiva complementara perspectivei stiintelor juridice de ramura, care studiază
fenomenul dreptului în mod concret, specializat și aplicat.Stiintele juridice de ramura aduc,
din cercetarea proprie, date concrete care transforma demersul de generalizare al teoriei
generale a dreptului, fara ca aceasta sa devina o speculatie sterila,o pura generalizare teoretica
.Totodata, teoria generala a dreptului confera stiintelor juridice de ramura premisa general-
teoretica a intelegerii fenomenului juridic, perspectiva general sintetica.Teoria generala a
dreptului studiaza, în calitatea sa de stiinta sociala, un fenomen eminamente social- dreptul.
Teoria generala a dreptului ca stiinta juridica cu carácter eminente general se ocupa, într-un
cadru mai larg, de fenomenul juridic în ansamblul lui, incluzand pe langa normele de drept,
constiinta juridica, și raporturile juridice din societate. Impreuna cu sociologia,
istoria,economia, politologia, etc descifrează conținutul specific al socialului, în raport cu
naturalul și spiritualul.
Normele de morala implica un model al conduitei necesare, cat și sancțiunile cu caracter
moral în caz de nerespectare a exigentelor valorice ale modelului. Sancțiunile se diferențiază
după faptul dacă sunt reacția mediului social la comportamentul imoral sau a cugetului moral
al subiectului care conștientizează vinovăția sa. Mediul social sancționează prin oprobiul
public, prin dispret etc., iar subiectul vinovat, constient de fapta sa, se autopedepseste prin
mustrări de cuget, prin pareri de rau. Pentru normele morale, constrangerea fizica se aplica
numai cu rol de adaos la sancțiunea propriu-zis morala a opiniei publice și doar în cazurile în
care respectiva fapta imorala este interzisă și de normele de drept.

Interactiunea complexa dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din
Antichitate. Legiuirile cele mai vechi invoca expres principiile morale, lasand chiar impresia
identității lor cu regulile juridice. Faptul ca atare nu denota un neajuns teoretic (care poate fi
reprosat, eventual, cunoașterii juridice ulterioare, în situația în care confunda dreptul cu
morala), ci situația caracteristică stadiului inițial al dreptului, aflate in relatie sincretica (de
diferentiere) cu morala .

Interpretarea oficiala reprezinta determinarea intelesului unei norme juridice de către

autoritatea emitentă a actului normativ. Sub acest aspect, legiuitorul este pus în situația de a
constata că legea pe care a adoptat-o se aplica neuniform, dând naștere unei diversități de
soluții juridice pe care no contradictorialitatea dreptului nu le accepta. In astfel de cazuri, el
poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toți destinatarii legii să o
aplice în același mod.