Anton Alexandru

clasa a IX-a E
CNI

Împăratul Marcus Aurelius

Statuia lui Zeus
Confucianismul

1
Cuprins:

1.Împăratul Marcus Aurelius................................pag.3

2.Statuia lui Zeus..................................................pag.6
3.Confucianismul..................................................pag.8
4.Bibliografie.......................................................pag.10

2
Marcus Aurelius
Marc Aureliu (in latină numit Marcus Aurelius) s-a
născut pe data de 26 aprilie 121 după Hristos și și-a petrecut
primii ani din viață în casa in care a văzut pentru prima dată
lumina zilei, alături de bunicul său Verus. Spre deosebire de
ceilalți copii obișnuiți din Roma, Marcus își petrecea mai tot
timpul retras de restul lumii și cugetând la tot ce se auzea,
ducând un mod de trai aspru față de ce îi putea oferi de fapt
familia lui (cu privire la statut și bogăție). Aceste informații
le aflăm din “Istoria Augusta” in biografia dedicată lui :” De
mic copil a fost serios, şi după ce a depăşit vârsta în care
avea nevoie de îngrijirea doicilor, a fost încredinţat unui
profesor de seamă dedicându-se filosofiei.“. Din această
cauză, băiatul nu a învățat în scolile publice, astfel primind o
educație mult mai bogată din toate punctele de vedere.
Din cauza faptului ca era deosebit de studios, a atras
atenția împăratului de la acea vreme, Hadrian, care la invitat pe copil la palat pentru a sta în
prejma sa. Pentru că își petrecea zilele în palat sau la circ împreuna cu împăratul, acesta
începe să studieze în timpul nopții, programul său devenind foarte încărcat. La vârsta de 15
ani, acesta primeste de la Hadrian așa numita toga virilis, fiind implicat în diferite activități
religioase, primind numele de Annius Verus. De asemenea, pe lângă toate materiile pe care el
le studia era pregătit în secret tainele conducerii Romei.
Împăratul Hadrian a ales pentru adopție (succesor) pentru prima dată pe Ceionis
Commodus, dar dat fiind faptul că avea mari probleme de sănătate acesta a decedat, lăsându-l
pe împărat fără succesor. Astfel, Hadrian îl adoptă pe Antoninus Pius, acesta l-a rândul lui
adoptându-l pe Marc Aureliu (la vremea aceea având 17 ani). După moartea lui Hadrian, în
anul 139, Marc Aureliu devine consul și caesar, fapt care arată că relația lui cu Antonius Pius
era una deosebită. În anul 145 d. H., Marc Aureliu își termină cel de al doilea consulat alături
de Antoninus Pius.
Din cauza prieteniei dintre cei doi, fiica lui Antonius, Faustina, s-a căsătorit cu Marc.
În urma căsătoriei dintre cei doi, a rezultat o fetiță, astfel Marcus Aurelius este asociat la
domnie. Între anii 146 și 161 d.Hr. liniștea existenței de la palat este ușor contrabalansată de
diverse răscoale. Marcus Aurelius fiind un bun teoretician fără pre multă practică, îl susținea
pe Antonius Pius în deciziile lui militare, deși comandanții legiunilor trăgeau semnale de
alarmă puternice cu privire la cutezanța popoarelor de la frontiere.
Tot în aceşti ani spiritul econom al lui Antoninus Pius la care contribuia şi subscria şi
Marc Aureliu a dat roade prin crearea unui surplus considerabil la finanţele imperiale .
Mercantilismul practicat pe o scară atât de largă oferea dinastiei conducătoare şi înaltei
aristocraţii romane o bunăstare care le putea rupe de realitatea lumii în care trăiau .
Austeritatea vieţii lui Marc Aureliu ne arată că, cel puţin în cazul său, el era conştient şi
informat suficient asupra modului în care marea majoritate a supuşilor îşi duceau existenţa.
Ultimii ani de viaţă a lui Antoninus Pius au lăsat să se dezvăluie intenţia şi hotărârea de a lăsa

3
la cârmă un om matur şi echilibrat în persoana lui Marc Aureliu şi convingerea că acesta va
reuşi într-un mod deosebit să facă faţă tuturor provocărilor de orice fel ar fi fost ele .
Moartea lui Antoninus Pius din anul 161 l-a împins pe Marc în funcția supremă,
împărat al Romei.
Marcus Aurelius a părăsit Roma în toamna anului 169 d.H. după ce pusese la punct în
detaliu întregul resort al contraofensivei împotriva cvazilor şi marcomanilor de la Dunăre.
Era ajutat în această contraofensivă de anvergură de generali străluciţi care suplineau
nepriceperea, cunoştinţele mililitare sumare ale împăratului. Marcus Claudius Fronto,
guvernatorul Daciilor şi a Moesilor, P. Helvius Perdinax, M. Macrinius Vindex, prefectul
pretoriului, Tib. Claudius Pompeianus, noul ginere al împăratului, căsătorit cu Lucilla,
văduva lui Lucius Verus, erau principalele persoane de vază şi cu adevărat pricepute şi
destoinice pe care Marcus Aurelius se baza într-un mod deosebit. Între anii 169 -174 s-a
desfaşurat un război deosebit de sângeros, pentru romani cât şi pentru germani. Teritoriul era
vast şi aproape în totalitate greu accesibil, făcând deosebit de grea înaintarea romanilor şi
incertă temeinicia poziţiilor dobândite şi în acelaşi timp favoriza atacurile, retragerile rapide
ale germanilor care erau obişnuiţi cu condiţiile oferite de relief si climă. În grija împăratului
erau şi problemele de la sudul Dunării unde bolile şi foametea începeau să sălăşluiasca şi să
facă victime numeroase.

Cu multa trudă şi cu mare răbdare, stând la Carnuntum trei ani de zile a izbutit să
pună capăt războiului marcomanic la care luaseră parte cvazii, vandalii, sarmaţii, suevii şi
toata lumea barbară. A omorât cu acest prilej multe mii de oameni şi, după ce a eliberat de
sclavie pe panoni şi-a sărbătorit la Roma un triumf, împreună cu fiul său Commodus
Antoninus pe care tocmai îl făcuse Caesar.
Tot în această perioadă în Răsărit izbucneau unele răscoale. “Cea mai virulentă s-a
produs în Egipt, cunoscută sub numele de "răscoala bucolilor", adică a păstorilor. Aceştia
constituiau o sectă religioasă care recrutase mulţi adepţi dintre păstorii aflaţi în delta

4
mlăştinoasă a Nilului. Incitaţi de un preot fanatic, Isidorus, bucolii au surprins garnizoanele
romane din deltă pe care le-au masacrat. Cetele lor s-au concentrat apoi în jurul Alexandriei
şi nu a lipsit mult ca ele sa devină stăpâne pe marele oraş. Capitala Egiptului a fost salvată
numai prin intervenţia lui Cassius, care a reuşit să-i dezbine pe răsculaţi şi în cele din urmă
să-i nimicească (172-173)”.
Din aceste cauze și din multe altele, împaratul decide să scurteze frontal de luptă
pentru o mai bună apărare a Romei. Acestă scurtare începe din teritoriul Daciei, și dureză
până în anul 274 după Hristos.
Priceput diplomat , Marcus Aurelius a reuşit să dezlege relaţiile popoarelor barbare,
scotând din lupta pe unii dintre ei. Forţele romane s-au concentrat apoi în special asupra
marcomanilor şi cvazilor. Cruzimea romanilor era dusă la maxim, cvazii fiind învinişi, mai
rămânând doar marcomanii care ar fi fost şi ei înfrânţi dacă n-ar fi intervenit agravarea bolii
împăratului Marcus Aurelius şi în cele din urmă moartea acestuia.

5
Statuia lui Zeus
Olympia era situată la
aproximativ 10 kilometri de țărmul
mării Ionice. Potrivit scrierilor lui
Pausanias , această localitate nu era (la
origine) special constituită pentru a fi
locuită, dar mai ales pentru diverse
temple și alte centre pur religioase.
Faima acestei așezări crește odată cu
organizarea primelor Jocuri Olimpice,
devenind cu timpul un centru
diplomatic.
După victoria decisivă a grecilor
asupra perșilor (conduși de Temistocle),
s-a hotărât construcția unui templu
dedicat lui Zeus în Olympia, un templu
care să fie cel mai mare și cel mai bogat
din Altis. Pentru construcție, a fost
chemat arhitectul Libon (originar din
Elida), fiind terminat în anul 457 î.Hr.
Templul a fost realizat cu șase coloane
și câte treisprezece coloane pe fațadele laterale.
Din păcate, din această statuie măreață nu a rămas decât soclul. Din fericire, datorită
lui Pausanias, care ne-a oferit o descriere amănunțită: ”Descrierea Greciei“. Potrivit lui,
sculptorul responsabil de statuie era chiar Phidias, cel care a construit templul ce o
reprezenta pe Athena Parthenos din templul Panthenon din Atena. Sculptorul avea drept
colaboratori pe fratele său,care era pictor, și un gravor. După ce statuia a fost construită
complet în atelier, a fost mutată bucată cu bucată în templu, pe soclul ce era deja așezat acolo.
Statuia avea înălțimea de aprox. 13 m, iar soclul nu depășea 14 m, înfățișându-l pe
Zeus așezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ținea o statuie a
zeiței Nike, lucrată în fildeș și aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă,
Zeus ținea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste
torsul gol și-i acoperea picioarele. Părțile corpului neacoperite erau de fildeș, picioarele erau
rezemate pe un taburet, susținut în cele patru colțuri de sfincși de aur. Tronul era bogat
decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeș, aur, pietre prețioase și picturi. Pausanias descrie
în amănunt toate picturile care împodobeau tronul și care reprezentau lupte legendare, figuri
de zei și chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincșii care susțineau brațele tronului
erau basoreliefuri care-i înfățișau pe Apollo și pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse
erau reprezentate lupte ale lui Heracles și ale lui Tezeu cu amazoanele, pe
soclu, Afrodita ieșea din spuma mării. Expresia feței lui Zeus imprima privitorului o profundă
emoție. Forța și în același timp seninătatea au impresionat pe toți cei care au privit statuia și a
căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă. Lumina care pătrundea în templu și cea dată de
flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrățișa toată
măreția statuii. Umbre și lumini jucau pe sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate,

6
pe torsul palid de fildeș, pierzându-se pe fața calmă și fruntea senină, în ochii care concentrau
toată viața statuii.
Nu se cunosc cu siguranță împrejurările în care a dispărut opera lui Phidias. La
aproape 60 de ani după terminarea lucrării, plăcile de fildeș au început să se desprindă, fiind
nevoie de o restaurare. Se presupune că statuia ar fi fost distrusă o dată cu incendierea
templului în anul 408 d.Hr. După unii cercetători, ea ar fi fost dusă la Constantinopol din
ordinul împăratului Teodosiu al II-lea, unde ar fi fost distrusă de un incendiu în anul 475.
Deși templul a fost distrus aproape în întregime, au rămas totuși fundațiile, o parte din
pardoseală și unele fragmente din coloane, din antablament și din frontoane, ceea ce a ajutat
mult la reconstituirea lui.

sculptura chipului lui Phidias

7
Confucianismul
Confucius s-a născut în anul 552 î.Hr., pe 9 octombrie
în republica populară chineză. Fiind un descendent al unei
familii importante din satul său, acesta ocupă mai multe
funcții înalte la curtea suveranilor Lu. Dobândind o mare
faimă ca învățat, Confucius organizează o școală la care au
participat peste 3000 de elevi, aici discursurile și aforismele
discutate de el fiind transpuse în lucrarea “Cugetări”, astfel
confucianismul apare.
Marea problemă de la care Confucius a plecat a fost
găsirea unei modalități de guvernare care să mențină ordinea
în societate. Acesta ajunge la concluzia că realizarea acestui
ideal al desăvârșirii realizează prin cunoașterea trecutului
istoric, și prin subordonarea în fața suveranului. El a lăsat
fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu din cauza
naturii. Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de
gândire și școli, fie filozofice, fie religioase, dar mai
ales confucianismul, care a devenit ideologia oficială a
monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206
î.Hr. - 220 d.Hr.) răspândindu-se în antichitate și în evul mediu în Coreea și Japonia.
Dar, totuși, ce reprezintă confucianismul pînă la urmă? Păi, confucianismul și ideea e
confucianism se învârte în jurul relației dintre umanitate și Dumnezeu/Rai. În cosmologia
chineză, care nu este doar confuciană, ci împărtășită de toate religiile chineze, „universul se
creează pe sine dintr-un haos primar de energie materială”, organizându-se prin
polaritatea yin și yang care caracterizează orice lucru și viață. „Yin și yang sunt invizibilul și
vizibilul, receptivul și activul, neformatul și modelul; ele caracterizează ciclul anual, peisajul,
sexele și chiar istoria sociopolitică (dezordine și ordine). Confucianismul se preocupă de
găsirea „căilor de mijloc” între yin și yang la fiecare nouă configurație a lumii”.
După cum explică Stephan Feuchtwang, ordinea venită din Rai păstrează lumea și
trebuie urmată de o umanitate care să găsească o cale de mijloc între forțele diferite ale lumii.
Armonia socială este reprezentată drept patriarhat, care se exprimă în închinarea strămoșilor
din linia masculină. Codurile etice confucianisme sunt descrise ca a putea fi practicată de toți
membrii unei societăți, ea fiind promovatoarea virtuților: bunăvoință(Ren), dreptate(Yi),
înțelepciune (Zhi) și sinceritate(Xin).
Din anii 2000, a existat o identificare tot mai mare a clasei intelectuale chineze cu
confucianismul. În 2003, intelectualul confucianist Kang Xiaoguang a publicat un manifest în
care făcea patru sugestii: educația confuciană ar trebui să intre în învățământul oficial la orice
nivel, de la școală elementară până la liceu; statul ar trebui să stabilească prin lege
confucianismul ca religie de stat; Religia confuciană ar trebui să intre în viața de zi cu zi a
oamenilor obișnuiți prin standardizarea și dezvoltarea doctrinelor, ritualurilor, organizațiilor,
bisericilor și locurilor de activitate; religia confuciană ar trebui răspândită prin organizații

8
neguvernamentale. În 2005, a fost înființat Centrul pentru Studiul Religiei Confuciane și a
început să fie implementat în școlile publice la toate nivelurile. Fiind bine primiți de către
populație, chiar și predicatorii confuciani au apărut la televizor din 2006. Cei mai entuziaști
noi confuciani proclamă unicitatea și superioritatea culturii confucianiste chineze și au
generat un anumit sentiment popular împotriva influențelor culturale occidentale din China.
În concluzie putem afirma despre Confucianism că acesta a rezistat timp de peste
2100 ani, mai ales în China și Japonia, deoarece este o practică care spune că trebuie ca
oamenii de rând să asculte de mai marii lor în societate, aceștia fiind considerați de altfel zei.

9
Bibliografie:
 https://en.wikipedia.org/wiki/Marcus_Aurelius

 Marcus_Aurelius_o_bibliografie de Prof. univ. dr. SEVER

DUMITRAŞCU Radu-Alin Balaj

 https://www.google.com/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ah
UKEwiUmPmlkNH7AhXh_rsIHQs1BkgQFnoECA0QAQ&url=http%3A
%2F%2Fwww.referateok.ro%2Freferate
%2F3043_1270814400.pdf&usg=AOvVaw1ToALVQL1pVDD8UgfhhBj2
 https://www.google.com/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ah
UKEwiFjo6ZndH7AhUg7rsIHYzhCC8QFnoECA4QAQ&url=https%3A
%2F%2Fro.wikipedia.org%2Fwiki
%2FStatuia_lui_Zeus_din_Olympia&usg=AOvVaw3KaIpxP7eFujLmtb
XFybTr
 https://www.google.com/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ah
UKEwiFjo6ZndH7AhUg7rsIHYzhCC8QFnoECB0QAQ&url=https%3A
%2F%2Fro.scribd.com%2Fdoc%2F135084340%2FStatuia-Lui-Zeus-
Din-Olympia&usg=AOvVaw243ZPDFpkvJZDuJPf09iQN
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Confucius
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Confucianism\
 Analectele_lui_Confucius

10