2. Conținutul contravenției și relevanța sa juridică. Varietățile contravenției.

Conţinutul juridic al contravenţiei. Indiferent de diversitatea opiniilor, definiţia ilicitului

contravenţional trebuie să conţină următoarele trăsături (elemente):
a) fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, prevăzută de norma materială a dreptului
contravenţional;
b) pericolul social al faptei;
c) prevederea în legislaţie a sancţiunii pentru fapta dată (penalitatea);
d) Vinovăția.
Trăsăturile nominalizate constituie, de fapt, conţinutul juridic al contravenţiei. În mod
logic, în lipsa a cel puţin uneia dintre trăsăturile (elementele) nominalizate, fapta comisă nu
poate fi calificată drept contravenţie, respectiv nu există temei juridic pentru aplicarea sancţiunii
contravenţionale1.
a. Fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, prevăzută în norma materială a legii
contravenţionale, este prima trăsătură a conţinutului juridic al contravenţiei.
Prin faptă contravenţională se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei
persoane sub formă de acţiune sau inacţiune social periculoasă.
Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă norma prohibitivă ce interzice o
anumită activitate, de exemplu, consumul de substanţe narcotice sau psihotrope fără prescripţia
medicului (art. 85 CC RM).
Inacţiunea constă într-o comportare pasivă prin care nu se îndeplineşte o obligaţie impusă
de legea contravenţională.
Privitor la caracterul ilicit al faptei contravenţionale acesta există numai atunci cînd
subiectul acţiunii umane a avut, în mod obiectiv, libertatea de a alege o conduită ce se înfăţişează
ca o acţiune socială negativă, în raport cu ordinea de drept2.
Astfel, neluarea de măsuri pentru înlăturarea încălcării legislaţiei, indicate în raportul
autorităţii abilitate să lichideze cauzele care au condus la astfel de încălcări, constituie
contravenţie şi este prevăzută în art. 337 CC RM.
Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-contravenţională prin capacitatea ei
reală de a produce o urmare antisocială negativă, care constă în vătămarea unor valori sociale,
indicate expres în art.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, sau în crearea unui
pericol în acest sens. Ilicitul este o trăsătură importantă caracteristică contravenţiei.

2
 Întrucât faptele contravenţionale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale,
ele au un caracter dăunător şi sunt interzise prin acte juridice. Pentru ca fapta (acţiunea sau
inacţiunea) social periculoasă să constituie o contravenţie, ea trebuie să fie prevăzută de legea
contravenţională (norma materială a Codului contravenţional). Contravenţionalizarea și
decontravenţionalizarea faptei sociale concrete ţin de competenţa legiuitorului.
Odată cu prevederea faptei ilicite în legea contravenţională, ea obţine o formă juridică,
devine o categorie contravenţională cu toate consecinţele care decurg din acest statut. 3
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că prin savârșirea unei contravenții se
aduce atingere unor valori ale intregii comunități, atâta timp cât dispoziția incalcătă prin
savârșirea contravenției are un caracter general și nu se adresează unui grup de persoane
determinat, ci tuturor cetățenilor; această prevedere stabilește un anumit comportament, iar prin
sancțiunea atrasă de nerespectarea ei se incearcă în același timp atât să se prevină cât și să se
reprime4.
b. Pericolul social.
Prin pericolul social al unor acte de conduită întelegem particularitatea acestora de a aduce
atingere sau a periclita unele valori sociale, de un anumit interes pentru societate. Pericolul
social constituie, astfel, o trăsătură esentială și comună tuturor faptelor prin care se incalcă
ordinea de drept. Incriminarea prin lege a unor categorii de fapte nu este decât consacrarea
legală a existentei unui grad mai ridicat de pericol social pentru valorile ocrotite pe cale
contravențională.
Pericolul social al unei fapte prevazute de legea contravențională rezultă din atingerea pe
care a adus-o sau, în mod obiectiv, poate să o aducă unei valori sociale pe care legea
contravențională o apară.
Caracterul social al pericolului rezulta din imprejurarea ca el vizeaza valori și rânduieli
sociale, ca faptele care îl creează tulbură desfășurarea normală a relațiilor statornice între
membrii societății, că provoacă nemulțumire, teamă și ingrijorare pentru ceea ce s-a săvârșit și s-
ar mai putea comite, prin încălcarea legii contravenționale, în cadrul colectivității.
Pericolul social trebuie să fie generat de savârșirea unei fapte. Menționăm, că
purtatoare de pericol social este fapta, nu făptuitorul, deoarece fapta, ca fenomen este
susceptibilă de a periclita conditiile vietii materiale a societatii și nu persoana care, tot atât de
bine ar putea să nu încalce legea contravențională; pericolul social se reflectă asupra persoanei
numai prin faptele ei.
Fapta, este un act de conduită al omului, având o existență materială, obiectivă. Noțiunea
de „faptă”, în semnificația ce i se dă de legea contravențională, se reduce, în esentă, la două
3

4
.
elemente de ordin exclusiv material obiectiv și anume: o activitate fizică, ce se poate infățișa sub
forma unei acțiuni sau inacțiuni, și un rezultat socialmente periculos.
Actiunea este o formă de manifestare concretizata în acte, gesturi, cuvinte etc. prin care
faptuitorul, indiferent ca se foloseste de propria sa energie sau de o energie straină, face să se
producă o schimbare în lumea exterioară.
Inactiunea constă într-un comportament pasiv, în omisiunea făptuitorului de a îndeplini o
obligație legală și a face astfel ca în lumea exterioară să survină o schimbare datorită actionării
unei energii care trebuie anihilată prin interventia acestuia.
Rezultatul este o urmare socialmente periculoasa, constand intr-o vatamare sau o stare
periculoasa, creata – prin actiunea sau inactiunea faptuitorului.
Criteriile de apreciere a gradului de pericol social.
Aceste criterii sunt:
1) modul și mijloacele de savârșire a faptei. În cadrul acestui criteriu este necesar să se
aibă în vedere, printre altele: modul cum a fost pregatită fapta, săvârșirea acțiunii pe ascuns sau
pe față, savârșirea unui singur act ilicit ori a mai multor acte;
2) scopul urmarit de faptuitor. Uneori, prin săvârșirea faptei se urmăresc scopuri
dusmănoase, egoiste sau josnice. Alteori, făptuitorul poate comite fapte pentru satisfacerea unei
nevoi imperioase (de exemplu, procurarea unui medicament care ii este absolut necesar). Este
evident că pericolul faptei va fi mai mare în primul caz decât în cel de-al doilea;
3) împrejurarile în care fapta a fost comisă. Este vorba de un ansamblu de date, stări sau
situații care laolaltă au creat ambianța – de o anumită semnificație specifică sub raportul gradului
de pericol social – în care a avut loc savârșirea faptei. În cadrul acestui criteriu ar putea fi luate în
considerare: timpul și locul comiterii; precauțiile luate de făptuitor pentru a zădărnici
descoperirea faptei și a impiedica identificarea sa; neluarea de către organele de drept, a unor
măsuri;
4) urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce. Textul are în vedere urmările concrete,
indiferent de natura lor – patrimonială, organizatorică, morala, politica – pe care fapta sâvârșită
le-a produs efectiv, fie era susceptibilă să le producă, dacă anumite îri, independente de faptuitor,
nu ar fi impiedicat survenirea lor. în cadrul contravențiilor indreptate împotriva patrimoniului,
valoarea mică a prejudiciului cauzat poate constitui, prin suma mică al valorii bunului susutras,
un indiciu semnificativ al unei periculozitati sociale reduse;
5) persoana și conduita făptuitorului. În legatură cu persoana făptuitorului, menționăm că
aceasta trebuie apreciată nu numai sub aspect psiho-fizic, ci și social, adică luându-se ân
considerare atât trăsăturile de caracter și temperamentul său, starea sa de sănătate fizică și
mentală, cât și măsura integrarii sale sociale. Vârsta inaintată, lipsa experienței de viată cât și
nivelul său scazut de cultură ar putea releva, eventual, un grad de pericol social mai puțin ridicat.
Cât privește conduita făptuitorului, este de observat că pentru evaluarea gradului de pericol
social, interesează atât comportarea sa dinaintea savârșirii faptei, cât și conduita sa de după
comiterea acesteia.
c. Prevederea în legislaţie a sancţiunii pentru fapta dată (penalitatea);
Această trasatură permite, de asemenea, delimitarea contravenției de alte forme de ilicit
juridic.
La fel ca în materie penală, în dreptul contravențional operează principiul legalității
stabilirii și sancționării contravențiilor. Pentru a putea fi în prezența unei contravenții este
necesar ca printr-un text expres să fie descrisă activitatea care constituie contravenție.
De asemenea, norma juridică trebuie să prevadă și o sancțiune aplicabilă persoanelor care
savârșesc fapta descrisă. Sub aspectul modului în care se întâlnesc normele de sancționare
contravențională în dreptul obiectiv, putem vorbi de norme contravenționale care formează
obiectul unui act normativ, norme contravenționale cuprinse în acte normative care
reglementează anumite domenii de activitate.
Datorită acestei trăsături a contravenției se poate face distincție de alte forme de ilicit
juridic, care nu necesită descrierea amănunțită a conduitei ilicite. Astfel, în materie civilă
constituie fapta ilicită și atrage raspunderea civilă delictuală orice faptă care, aducând atingere
dreptului obiectiv, produce un prejudiciu unei persoane. De asemenea, în cazul unei abateri
disciplinare nu este necesară descrierea în parte a fiecarei conduite ilicite, încălcarea obligațiilor
din contractul de muncă sau din actele normative care reglementează acest domeniu putând
constitui abatere disciplinară.
Această trasatură a contravențiilor ajută și la delimitarea contravenției de infracțiune. Spre
deosebire de sistemele de drept în care contravenția este o formă a ilicitului penal și care
presupun stabilirea contravențiilor prin acte normative specifice dreptului penal, în țara noastră
se pot stabili contravenții printr-o multime de acte normative, totuși sancționarea acestora
făcîndu-se întotdeauna prin lege organică.
Această a doua trasatură a contraventiei se mai numeste și legalitatea contravenției sau
legalitatea contravenționalizării5 și ea reprezintă un transfer în materia contravenționalului a
principiului din dreptul penal “nullum crimen sine legem, nulla poena sine lege” (nici o
infracțiune nu există în absența legii și nici o pedeapsă nu există fară să existe lege).
d. Vinovăția.

5
 Contravenția – ca act de conduită umană – comportă nu numai o latură exterioară,
obiectivă, cu exprimare perceptibilă sub aspect material-fizic, dar și o latură interioară,
subiectivă, alcătuită din fenomenele și procesele psihice care preced, pun în mișcare și însoțesc
actul de conduită antisocial, imprimându-i orientarea antisocială.
Cu alte cuvinte, pentru ca o faptă sa constituie contravenție să atragă aplicarea unei
pedepse, nu este suficient că ea să aparțină făptuitorului, ci trebuie să-i fie imputabilă. Fapta
poate fi imputabilă celui ce-a savârșit-o numai când reprezintă expresia conștiintei și voinței sale,
adică atunci când a comis-o cu vinovăție.
Factorii caracteristici vinovăției sunt:
1) Voința sau factorul volitiv. Voința (factorul volitiv) reprezintă facultatea psihică prin
care individul își mobilizează și orientează conștient energiile fizice, mentale și disponibilitățile
afective în vederea trecerii la acțiune și susținerii acesteia, potrivit scopului urmărit.
Pentru ca actul de conduită al unei persoane să-i fie atribuit, să-i aparțină, să-i fie
imputabil, se cere sa fie savârșit cu voință. În cazul în care fapta nu este voită de persoana care a
comis-o, pentru că nu a acționat în mod liber, ci ca urmare a unei energii străine, careia nu i-a
putut rezista, acea fapta nu poate să-i fie imputabilă decât fizic, nu și psihic făptuitorului, ceea ce
exclude vinovăția.
Pentru existenta vinovatiei nu este suficient sa existe vointa de a savarsi fapta, ci mai este
necesar ca aceasta vointa sa fie liber determinata, adica persoana sa aiba capacitatea psiho-fizica
de a se autodetermina și de a fi stapână pe actele sale. Voința țn săvârșirea faptei persoanei fizice
este o condiție esențială pentru existența vinovăției ca trasatură a infracțiunii, nu numai atunci
când ea se prezinta sub forma acțiunii, ci și când apare sub forma inacțiunii. În această din urmă
situație, conduita omisivă trebuie sa fie rezultatul voinței de a efectua actul contrar legii, fie
ignorând obligația legală, fie nefacând tot ce trebuie pentru cunoasterea caracterului ilicit al
actuluăi comis ca sa ducă la respectarea legii (de exemplu, voința de a păstra un bun de valoare
găsit și a nu-l preda în termenul prevăzut de lege autorităților ori celui ce l-a pierdut).
În mod obișnuit, oamenii dispun de capacitatea psihică de a se autodetermina și de a fi
stăpâni pe faptele lor, motiv pentru care voința de a săvârși actul socialmente periculos este
prezumată până la proba contrarie.
2) Conștiința sau factorul intelectual. Factorul intelectual sau aptitudinea de înțelegere
presupune reprezentarea deplină a conținutului, sensului și finalităților urmărite sau acceptate
prin săvârșirea faptei, precum și prevederea întregii desfășurări cauzale a acesteia. În conștiință
apare mai întâi ideea de a săvârși fapta și apoi reprezentarea urmărilor sale. Tot aici se
deliberează asupra săvârșirii faptei și asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei
hotărâri dacă fapta asupra căreia s-a putut delibera, urmează a fi săvârșită.
 Dupa terminarea procesului decizional se trece de la manifestarea de constiinta la
manifestarea de vointa care consta în concentrarea energiei în vederea realizarii actului de
conduită.
Din cele exprimate mai sus rezulta, neindoielnic, ca cei doi factori se influenteaza și se
presupun unul pe celalalt. Manifestarea de voință presupune manifestarea faptei, a urmărilor și a
procesului cauzal de determinare a acestor urmari. Este cu putinta ca desfasurarea procesului
volitiv să influențeze, la rândul său, asupra reprezentării faptei și a consecintelor acesteia, chiar
până la revenirea asupra deciziei anterioare.
Formele vinovăției
Art.14 Cod Contravențional prevede că contravenţia se săvârșeşte cu intenţie sau din
imprudenţă.
Contravenţia se consideră săvârșită cu intenţie dacă persoana care a săvârșit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.
Contravenţia se consideră săvârșită din imprudenţă dacă persoana care a săvârșit-o îşi
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îşi dădea seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii
urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
Dacă, drept rezultat al săvârșirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări mai grave
care, conform legii, atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care nu erau cuprinse de
intenţia persoanei care a săvârșit-o, răspunderea contravenţională pentru atare urmări survine
numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor
putea fi evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi
trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se consideră intenţionată.
Stabilirea cu exactitate a formelor de vinovăție, în cazul faptelor incriminate de lege, atât
cu intentie, cat și din culpa, prezintă o deosebită importanță pentru justa încadrare juridică a
faptei și pentru stabilirea răspunderii faptuitorului în raport cu voința sa.
Intenția. Vinovăția sub forma intentiei se caracterizeaza prin aceea că faptuitorul prevede
rezultatul faptei și urmareste producerea lui sau, fără a urmări rezultatul, accepta producerea lui.
În functie de atitudinea faptuitorului față de producerea rezultatului ilicit, intenția se
prezintă sub două modalități:
·-intentia directa – când subiectul urmareste producerea rezultatului;
·-intentia indirecta – când subiectul accepta posibilitatea producerii lui.
 Intentia directă. Se caracterizează prin aceea ca făptuitorul prevede rezultatul faptei și
urmărește producerea lui prin comiterea acesteia. Această „prevedere” trebuie să fie reală,
efectivă.
Intentia directă, se mai caracterizează și printr-o anumită atitudine față de rezultatul
prevăzut. Persoana care acționează cu aceasta modalitate a intentiei urmareste producerea
rezultatului, ceea ce implică și cunoașterea legăturii de cauzalitate între acțiune și rezultatul
generat de ea.
Intenția indirectă. Este a doua modalitate a intenției și îi este caracteristic faptul că
autorul, desi prevede rezultatul faptei, nu-l urmărește, ci numai acceptă posibilitatea
producerii lui.
Intenția indirectă se mai caracterizează și prin faptul că este condiționată și de un anumit
tip de acțiune sau inacțiune susceptibilă prin natura sa ori prin modul de savârșire de a da naștere
la cel puțin două rezultate: unul – care poate să nu fie socialmente periculos și urmărit de
făptuitor, iar altul – care este socialmente periculos și nu este urmărit, dar este acceptat de
făptuitorul care se pregatește să savârșească fapta chiar cu riscul producerii și a acestui rezultat
posibil.

3. Delimitarea contravenției de alte fapte ilicite.

În situația în care se savarsesc fapte ilicite, se angajează doua tipuri de răspundere diferite:
răspunderea contravențională în cazul contravenției și o răspundere specifica, sui generis, în
cazul savîrșirii unei fapte prevazute de legea penală care nu prezintă în concret pericolul social al
unei contravenții.
Aceasta răspundere sui generis a fost calificată în doctrină inclusiv ca o formă a
răspunderii administrative6, diferită de răspunderea contravențională. Suntem aici în prezența
unei răspunderi de sine stătătoare, care nu poate fi calificată nici ca forma a răspunderii penale,
nici ca forma a răspunderii administrative. Pe de alta parte, nu putem considera ca, prin
savarsirea unei asemenea fapte, s-ar aduce atingere unui raport administrativ de subordonare,
atâta timp cat se realizeaza latura obiectiva a unei fapte penale, aducându-se atingere unor valori
sociale generice7.
Faptele care atrag aceasta răspundere sui generis sunt practic faptele prevazute de legea
penală, care apreciază că, în concret, nu ar prezenta gradul de pericol social al unei contravenții.
De aceea, multe din asemanarile și deosebirile dintre contravenție și infractiune sunt și asemanari
și deosebiri între contravenție și fapta prevazuta de legea penala care nu prezintă, în concret,
6

7
pericolul social al unei infracțiuni. Astfel, cu privire la faptele prevazute de legea penala care nu
prezinta, în concret, pericolul social al unei infracțiuni se aplica prescriptia specifica dreptului
penal, pe când răspunderea contravențională se va prescrie potrivit normelor dreptului
contravențional.
Atât contravenția, cat și infractiunea sunt fapte ilicite comise cu vinovăție, care prezintă
pericol pentru societate și fiecare dintre ele constituie temeiul angajarii uneia din formele
răspunderii juridice. Contravenția este temeiul răspunderii contravenționale și infracțiunea
temeiul răspunderii penale. Spre deosebire de infracțiune, care prezintă un pericol social mai
ridicat, cu consecințe mai grave și care dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai
redus, iar urmările sunt mai restrânse.
Criteriile generale de deosebire între infracțiuni și contravenții pot fi intrinseci sau
extrinseci, dupa cum tin de insasi natura faptelor sau sunt exterioare acestora. Printre criteriile
intrinseci se înscriu în primul rănd valoriile și relațiile sociale aferente care sunt lezate sau
periclitate prin savârșirea faptei. Astfel, faptele îndreptate împotriva relațiilor sociale legate de
valori de care depinde însăși existența comunității, prezintă cel mai înalt grad de pericol social.
În comparație cu acestea, faptele prin a căror savîrșire se pun în pericol valori de care nu
depinde însăși existanța societății și a componentelor sale, ci funcționarea normală a unui
domeniu sau altul de activitate, sunt contravenții.
Pe lîngă obiectul ocrotirii juridice, la stabilirea gradului de pericol social trebuie avute în
vedere și urmarile faptei, respectiv daca s-a produs o lezare efectivă sau doar o stare pericol. Este
de remarcat ca unele fapte antisociale vatamă sau pun în pericol valori esentiale; ele constituie
infracțiuni numai atunci când se savarsesc intr-un anumit mod ori în anumite condiții. În lipsa
acestor imprejurari, fapta constituie contravenție.
Un alt criteriu intrinsec privește rezonanța socială diferită pe care o provoacă în rândul
colectivității cele două categorii de fapte antisociale. Faptele care vatamă viața, libertatea,
integritatea și sanătatea persoanei umane, faptele de furt, talharie, delapidare, tradare, acte de
diversiune, atentat, evadare, falsificare de moneda, trafic de stupefiante sau arme, au o vie
rezonanță socială, provoacă o evidentă stare de neliniște, de nesiguranță socială. Dimpotrivă,
faptele care pun în pericol valori de mica insemnatate, au o rezonanță restrânsă și nu provoacă
tendința membrilor societății de a reacționa represiv, ca de pildă în ce privește circulația rutieră,
pescuitul, etc.
Ultimul criteriu intrensec se referă la posibilitatea de restaurare a relațiilor sociale
vătămate, de restabilire a ordinii dereglate, prin comiterea acelei fapte. în cazul infracțiunii, este
necesar să se aplice o pedeapsă, uneori cu executarea în penitenciar, pe când la contravenție se va
aplica o sanctiune mult mai ușoară, cu toate că pedeapsa arestului contravențional tot urmează să
fie executată în penitenciar8.
Criteriile extrinseci de diferentiere a infracțiunii de contravenție sunt o consecință și
reflectă diferența de grad de pericol social dintre cele două categorii de fapte antisociale. Se
numără printre criteriile extrinseci: sursa legislativă, adică sediul normelor juridice care prevăd
cele doua genuri de ilicit, felul sanctiunilor și modul de aplicare și executare al acestor sanctiuni.
în privinta faptelor penale, actele normative care le prevad nu pot emana decăt de la organele
supreme ale puterii legislative.
Dimpotrivă, contravențiile pot fi stabilite nu numai prin legi, ci și prin hotărâri și ordonanțe
ale guvernului, precum și, în anumite condiții, limite și materii, prin hotarâri ale organelor locale.
Referitor la modul de sancționare, sancțiunile contravenționale nu vizează decât excepțional, în
cazuri limitate și pe scurtă durată libertatea persoanei.
În comparație cu sancțiunile penale, cele contravenționale, chiar cînd sunt formal
asemănătoare, sunt totdeauna mai ușoare, modul lor de executare mai putin aspru ori
consecintele produse sunt mai reduse. Specific pedepselor, este faptul că acestea nu pot fi
stabilite și aplicate decât în instanțele de judecâtă, pe cînd sancțiunile contravenționale se
constată și se aplică de anumite persoane și organe din cadrul puterii executive.
În esență, s-a stabilit în practica Curtii ca pentru o fapta să aparțină domeniului penal,
trebuie avute în vedere trei criterii: calificarea faptei potrivit dreptului national, natura faptei
incriminate și natura și gravitatea sanctiunii.
Aceste criterii nu este neaparat a se aplica cumulativ, fiind suficient ca fapta sa fie una
penala din punct de vedere al Conventiei ori sa fie expus făptuitorul la o sancțiune care prin
natura și gravitatea sa apartine sferei penale, astfel încât, chiar daca fapta este reglementata în
dreptul intern drept contravenție, ea poate fi calificată ca apartinand materiei penale datorita
naturii sale juridice și a sanctiunii aplicate, neputandu-se recunoaste unui stat posibilitate de a
sustrage anumite fapte aplicarii prevederilor art.6 al Conventiei. Cele trei criterii au fost folosite
constant în jurisprudenta Curtii.9
Astfel, conform practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta examinează
sesizările cu privire la contravenții prin prisma normelor cu privire la faptele penale. În plus,
practica CEDO ne demonstrează că dosarele contravenționale ale Republicii Moldoava și ale
altor țări, care identifică un drept contravențional seprat de cel penal, sunt examinate prin prisma
cerințelor valabile pentru faptele penale. Altfel spus, legislația comunitară privește contravenția
în esența sa ca o varietate a faptei penale, nu și în forma pe care i-o atribuie în mod subiectiv
legiuitorului moldovean, ca ceva diferit de fapta penală.
8

9
 Ca asemanare, remarcăm și faptul că legislația contravențională a preluat din dreptul penal
cauzele care fac ca fapta să nu fie contravenție, respectiv b) legitima apărare; c) starea de
extremă necesitate; d) constrîngerea fizică şi/sau psihică; e) riscul întemeiat; f) cazul fortuit. 10
Principalele diferențe între contravenție și infracțiune constau în sistemul sanctionar și
procedura aplicabilă. Nu trebuie omise și alte particularitati pe care le prezinta reglementarea
actuala a contravențiilor, cum ar fi: în materie contravenționala nu este sanctionata nicio alta
forma de participatie în afara de de autorat, tentativa nu se sanctioneaza niciodata, concursul de
contravenții presupune regula cumulului aritmetic cu anumite limitari și recidiva
contravenționala nu este prevazuta de legea cadru.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte esenţial și de răspunderea disciplinară,
care se aplică, la fel, în mod extrajudiciar. Aceste două forme de răspundere juridică se
deosebesc, în primul rînd, prin temeiul aplicării şi natura sancţiunii. Răspunderea disciplinară ia
naştere ca urmare a încălcării regulamentului de serviciu, aducînd atingere unui raport juridic de
muncă. La rîndul său, raportul juridic de drept contravenţional ia naştere numai în urma comiterii
unei contravenţii (atentării cu vinovăţie la relaţiile sociale protejate de norma materială a
dreptului contravenţional).
Aceste două forme de răspundere se deosebesc după natura sancţiunii 11. Dacă sancţiunile
contravenţionale, cu predilecţie, au un caracter material şi, prin esenţa lor, constituie o modalitate
a constrîngerii statale, atunci sancţiunile disciplinare sînt, prin esenţă, de natură morală.
Răspunderea disciplinară este atestată în cadrul relaţiilor de subordonare a persoanei care
comite delictul disciplinar faţă de persoana cu funcţii de răspundere care, dispunînd de putere
disciplinară, aplică sancţiunea corespunzătoare. Între persoana care a comis o contravenţie și
organul de stat (persoana de răspundere) împuternicit să aplice sancţiuni contravenţionale nu sînt
atestate relaţii subordonatoare de serviciu (sau alte relaţii). Persoana fizică trasă la răspundere
contravenţională în cadrul unor asemenea relaţii se consideră ca terţă persoană. În general,
această particularitate este caracteristică tuturor măsurilor de constrîngere contravenţională: de
prevenire, de curmare (stopare), de asigurare a procedurii contravenţionale şi sancţiunilor
contravenţionale12 .
Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea civilă delictuală poate fi
efectuată prin următoarele:
De regulă, în dreptul civil statul stabileşte anumite norme doar în cazurile în care
subiectele raporturilor juridice civile nu-şi pot stabili aceste condiţii de sine stătător. Aceste
norme au un caracter dispozitiv. Dreptul civil doar coordonează relaţiile dintre părţi. Normele de

10

11

12
drept contravenţional sînt acele norme juridice care reglementează relaţiile de protecţie socială
generate de comiterea contravenţiilor.
Norma juridică contravenţională este o regulă generală de conduită, obligatorie şi
impersonală, instituită prin lege, a cărei aplicare este asigurată, în caz de necesitate, prin forţa de
constrîngere a statului13.
Atît la baza răspunderii civile, cât şi a celei contravenţionale stau aşa instituţii juridice ca
fapta ilicită, cauzalitatea, culpa sau vinovăţia, prejudiciul.
La aplicarea răspunderii civile delictuale nu prezintă interes atitudinea subiectivă a
persoanei faţă de fapta comisă sau faţă de urmările acesteia 14, pe când la aplicarea răspunderii
contravenţionale, stabilirea legăturii cauzale dintre fapta comisă de făptuitor şi consecinţele
survenite este obligatorie15.
Prejudiciul este o condiţie de bază pentru răspunderea civilă. În lipsa prejudiciului nu
poate exista răspunderea civilă delictuală. Pentru răspunderea contravenţională, prejudiciul, de
asemenea, prezintă o condiţie importantă, însă nu obligatorie.
Răspunderea civilă intervine, în principiu, doar atunci cînd prejudiciatorul îşi manifestă
interesul, apelînd la forţa de constrîngere a statului, astfel încât victima nu aplică sancţiunea, ci
se adresează autorităţilor pentru a se asigura tragerea la răspundere a autorului faptei ilicite civile
şi a i se repara prejudiciul.
Răspunderea contravenţională, la rîndul său, intervine în cazul în care destinatarul normei
juridice materiale (a regulilor de conduită) a nesocotit regula ori s-a produs un eveniment natural
de a cărui apariţie legea contravenţională leagă răspunderea unui subiect de drept. Imposibilitatea
respectării dreptului contravenţional prin alte forme decât prin raporturi de constrîngere face
necesară răspunderea contravenţională şi dă substrat real acesteia. Statul, prin organele sale
împuternicite, are dreptul de a aplica sau nu sancţiunea subiectului pasiv (persoanei bănuite de
comiterea contravenţiei). Voinţa statului de a aplica sau nu sancţiunea juridică există în cadrul
oricărui raport de constrîngere.
Esenţa răspunderii civile şi, totodată, elementul care o distinge faţă de oricare dintre
celelalte forme de răspundere juridică, legând-o în acelaşi timp de fiecare dintre acestea, este
îndatorirea de reparare. Din acest punct de vedere se poate spune că a răspunde sub aspect civil
înseamnă, de fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia, iar a repara un prejudiciu înseamnă, în sens
juridic, a răspunde din punct de vedere civil.
Locul și importanţa răspunderii civile pot fi subliniate şi prin faptul că această
răspundere, indiferent că este delictuală sau contractuală, prin principiile și funcţiile sale, prin

13

14

15
condiţiile pe care se întemeiază și finalităţile ei, constituie dreptul comun în materie de
răspundere patrimonială, contribuind la ocrotirea drepturilor subiective şi a intereselor legitime
ale tuturor persoanelor fizice şi juridice 16.
Aplicarea sancţiunii contravenţionale este o măsură de constrîngere statală, prevăzută de
legea contravenţională și aplicată făptuitorului în modul stabilit de lege pentru săvârșirea cu
vinovăţie a contravenţiei, avînd drept scop ocrotirea valorilor sociale, formarea unei conduite
civice corecte, prevenirea comiterii unor noi contravenţii atît de către cel sancţionat, cât și de
către alte persoane.
Din definiţia sancţiunii contravenţionale rezultă caracterul ei triplu: măsură de
constrîngere statală, mijloc de reeducare şi măsură de prevenire a abaterilor contravenţionale.
Încadrîndu-se în caracteristica sancţiunilor juridice, sancţiunea contravenţională dispune
de anumite trăsături caracteristice:
- este o formă de constrîngere statală, prevăzută de legea contravenţională;
- se aplică numai în cazul comiterii cu vinovăţie a unei fapte antisociale, stipulate în
Codul contravenţional al Republicii Moldova;
- se aplică numai de către organele abilitate prin legea contravenţională;
- se aplică, de regulă, în mod extrajudiciar;
- aplicarea sancţiunii contravenţionale nu atrage după sine consecinţele antecedentului
penal. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are drept scop:
- ocrotirea valorilor sociale, protejate de normele juridice contravenţionale;
- reeducarea în spiritul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie o
contravenţie prevăzută în legea contravenţională;
- prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale atât de către contravenient, cât și de către
alte persoane 17.

4. Condițiile răspunderii contravenționale ale persoanei fizice și juridice.

Pеrsоаnа fiziсă еstе subiесtul tipiс pаsibil dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă. În соnfоrmitаtе

сu prеvеdеrilе Соdului Соntrаvеnţiоnаl18, еstе pаsibilă dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă pеrsоаnа
fiziсă сu саpасitаtе dе еxеrсiţiu саrе, în mоmеntul săvârşirii соntrаvеnţiеi, аrе împlinită vârstа dе
18 аni. „Pеrsоаnа trаsă lа răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă еstе titulаrul оbligаţiеi dе а rеspесtа lеgеа

16

17

18
соntrаvеnţiоnаlă, iаr în саzul înсălсării – dе а supоrtа соnsесinţеlе juridiсе prеvăzutе în
sаnсţiunеа nоrmеi соntrаvеnţiоnаlе lеzаtе.”19
Lеgiuitоrul а sеlесtаt în mоd difеrit саtеgоriilе dе соntrаvеnţii pеntru соmitеrеа сărоrа
pеrsоаnеlе dе 16-18 аni pоt fi аtrаsе lа răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă. Соdul Соntrаvеnţiоnаl
асtuаl prеvеdе сă pеrsоаnа fiziсă сu vârstа întrе 16 și 18 аni еstе pаsibilă dе răspundеrе
соntrаvеnţiоnаlă20 pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 69 alin. (1), art. 78, 85, 87, art. 88
alin. (1), art. 89, art. 91 alin. (1), art. 104, 105, 203, art. 204 alin. (1), (2) și (3), art. 228–245,
21
336, 342, 352–357, 363, 365, art. 366 alin. (1), art. 367, 368, 370, art. 372 alin. (2). , listа
fаptеlоr соntrаvеnţiоnаlе fiind еxhаustivă.
În cazul minorului care a săvârșit o faptă ce se încadrează în dispoziţia normei din partea
specială a cărţii întîi, agentul constatâtor, procurorul sau instanţa de judecâtă expediază
materialele cauzei contravenţionale autorităţii administraţiei publice locale pentru problemele
minorilor. La demersul agentului constatâtor, instanţa de judecâtă poate aplica faţă de minor
măsuri de constrîngere cu caracter educativ conform art.104 din Codul penal.
Соdul Соntrаvеnţiоnаl22 prеvеdе сă, pеntru săvârşirеа соntrаvеnţiilоr în аfаrа еxеrсitării
аtribuţiilоr dе sеrviсiu, militаrii, сu еxсеpţiа militаrilоr în tеrmеn, răspund соntrаvеnţiоnаl
соnfоrm dispоziţiilоr gеnеrаlе; iаr militаrii în tеrmеn răspund, pеntru săvârşirеа соntrаvеnţiilоr,
în соnfоrmitаtе сu Rеgulаmеntul disсiplinеi militаrе. Pеntru асеаstă саtеgоriе dе subiесţi mаi
еxistă саrеvа dеоsеbiri lа nivеl dе rеglеmеntаrе. Sprе еxеmplu, militаrilоr în tеrmеn, militаrilоr
și еfесtivului аtеstаt аl оrgаnеlоr аfасеrilоr intеrnе nu li sе pоt аpliса munса nеrеmunеrаtă în
fоlоsul соmunităţii şi аrеstul соntrаvеnţiоnаl drеpt sаnсţiuni pеntru соmitеrеа соntrаvеnţiеi 23.
Аlt subiесt spесiаl pаsibil dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă еstе pеrsоаnа сu funсţiе dе
răspundеrе, drеpt pеrsоаnă сărеiа, într-о întrеprindеrе, instituţiе, оrgаnizаţiе dе stаt, аutоritаtе
publiсă сеntrаlă sаu lосаlă, i sе асоrdă, pеrmаnеnt sаu prоvizоriu, prin lеgе, prin numirе, аlеgеrе
sаu în virtutеа unеi însărсinări, аnumitе drеpturi şi оbligаţii în vеdеrеа еxеrсitării funсţiilоr
аutоrităţii publiсе sаu а асţiunilоr аdministrаtivе dе dispоziţiе, оrgаnizаtоriсе оri есоnоmiсе 24.
Еstе о nоţiunе similаră сеlеi fоrmulаtе în Соdul Pеnаl аl R. Mоldоvа25.
О difiсultаtе lа instituirеа răspundеrii соntrаvеnţiоnаlе а pеrsоаnеi сu funсţiе dе
răspundеrе, în саzul în саrе асеаstа еstе și funсţiоnаr publiс, аpаrе în mоmеntul nесеsităţii dе а
stаbili în се măsură асţiunilе еi соnţin еlеmеntеlе unеi соntrаvеnţii şi nu соnstituiе, în sinе, о
аbаtеrе аdministrаtiv–disсiplinаră. Соnfоrm prеvеdеrilоr art. 16 alin. (3) Соd Соntrаvеnţiоnаl,
19

20

21

22

23

24

25
pеrsоаnа сu funсţiе dе răspundеrе pоаtе fi аtrаsă lа răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă în trеi саzuri,
еnumеrаtе еxprеs şi аnumе în situаţiilе:
а) fоlоsirii intеnţiоnаtе а аtribuţiilоr sаlе соntrаr оbligаţiilоr dе sеrviсiu;
b) dеpăşirii văditе а drеpturilоr şi аtribuţiilоr асоrdаtе prin lеgе şi
с) nеîndеplinirii sаu îndеplinirii nесоrеspunzătоаrе а оbligаţiilоr dе sеrviсiu.
Lеgiuitоrul utilizеаză grаdаţiа „vădit” fără а indiса mоdаlitаtеа vinоvăţiеi în асеst саz: fiе
сă еstе vоrbа dе dеpăşirеа intеnţiоnаtă а аtribuţiilоr, fiе din nеglijеnţă. Оrgаnul соmpеtеnt а
соnstаtаtа şi еxаminа саzul соntrаvеnţiоnаl еstе şi сеl саrе vа intеrprеtа dеtаliаt асеаstă
împrеjurаrе, fоrmа vinоvăţiеi сu саrе а асţiоnаt, еvеntuаl, соntrаvеniеntul pеrsоаnă сu funсţiе dе
răspundеrе și vа individuаlizа, аstfеl, răspundеrеа şi sаnсţiunеа соntrаvеnţiоnаlă.
Tоtоdаtă, sе prеsupunе сă dеpăşirеа vădită а аtribuţiilоr pоаtе fi еfесtuаtă dоаr prin
асţiunе, dеşi аrtiсоlul disсutаt nu rеglеmеntеаză еxprеs асеst fаpt. În се privеştе сеlеlаltе саzuri,
nеînсаdrаtе în împrеjurărilе mеnţiоnаtе, pеrsоаnа сu funсţiе dе răspundеrе саrе sе fасе vinоvаtă
dе соmitеrеа unеi соntrаvеnţii răspundе pе bаzе gеnеrаlе.
Pеrsоаnа juridiсă răspundе соntrаvеnţiоnаl în numе prоpriu şi în mоd dirесt 26, pеntru
соntrаvеnţiilе săvârşitе în numеlе său оri în intеrеsul său dе сătrе оrgаnеlе sаlе оri dе
rеprеzеntаnţii асеstоrа, dасă асеаstа соrеspundе unеiа dintrе соndiţiilе еnumеrаtе еxhаustiv în
Соdul Соntrаvеnţiоnаl şi аnumе:
a) aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale
legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități sau a efectuat
o activitate ce nu corespunde actelor sale de constituire sau scopurilor sale declarate;
-Sprе еxеmplu, în соnfоrmitаtе сu prеvеdеrilе Lеgii privind liсеnţiеrеа unоr gеnuri dе
асtivitаtе , асtivitаtеа în dоmеniul аsigurării, activitatea de administrare a activelor fondurilor
nestatale de pensii; sе supunе liсеnţiеrii. 27
Dасă sосiеtаtеа pе асţiuni аr prеstа sеrviсiilе dе аsigurаrе fără dеţinеrеа în mоd lеgаl а
liсеnţеi dе асtivitаtе, еа аr trеbui аtrаsă lа răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă, în măsurа în саrе fаptа
rеspесtivă sе соnţinе în prеvеdеrilе părţii spесiаlе а drеptului mаtеriаl аl Соdului
Соntrаvеnţiоnаl.
Соdul Соntrаvеnţiоnаl соnţinе о rеglеmеntаrе dе асеst gеn, stаbilind сă răspundеrеа
соntrаvеnţiоnаlă sе аpliсă subiесtului vinоvаt pеntru dеsfăşurаrеа асtivităţii dе întrеprinzătоr
fără аutоrizаţiе, liсеnţă sаu сеrtifiсаt, еlibеrаtе dе аutоritаtеа соmpеtеntă în tеmеiul lеgii . Mаi
mult, сhiаr și în саzul în саrе pеrsоаnа juridiсă а оbţinut lеgаl şi în tеrmеn аutоrizаţiа dе
асtivitаtе, еа еstе оbligаtă să sе limitеzе lа dеsfăşurаrеа асtivităţilоr striсt indiсаtе în rеspесtivа
аutоrizаţiе.
26

27
 În саz соntrаr, pеrsоаnа vinоvаtă еstе sаnсţiоnаtă соntrаvеnţiоnаl, сum аr fi, sprе еxеmplu,
răspundеrеа аsigurătоrului pеntru prасtiсаrеа сlаsеlоr dе аsigurări саrе nu sunt inсlusе în
liсеnţă. Situаţii similаră sunt rеglеmеntаtе în аltе dispоziţii аlе Соdului Соntrаvеnţiоnаl, саrе
sаnсţiоnеаză pеrsоаnа juridiсă pеntru dеsfăşurаrеа fără аutоrizаţiе а асtivităţii bаnсаrе, pеntru
utilizаrеа fără liсеnţă și fără pеrmis tеhniс а саnаlеlоr și frесvеnţеlоr rаdiо еtс.
b) Сеа dе-а dоuа соndiţiе înаintаtă dе lеgе pеntru аtrаgеrеа lа răspundеrе
соntrаvеnţiоnаlă а pеrsоаnеi juridiсе еstе сă fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice
respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat
independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;
c) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana
împuternicită cu funcții de conducere;
d) fapta a fost săvârșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea
persoanei împuternicite cu funcții de conducere.28
Prin intеrprеtаrеа аrtiсоlului 17 аl Соdului Соntrаvеnţiоnаl, саrе rеglеmеntеаză
răspundеrеа pеrsоаnеi juridiсе, аjungеm lа соnсluziа сă prеvеdеrilе în саuză sunt rаpоrtаtе аtât
lа sосiеtăţilе соmеrсiаlе, саrе dеsfăşоаră асtivitаtе dе întrеprinzătоr, cât și lа pеrsоаnеlе juridiсе
сu sсоp nеluсrаtiv.
Асеstеа din urmă sunt pаsibilе dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă şi pеntru nеîndеplinirеа
dispоziţiilоr lеgаlе се stаbilеsс аnumitе intеrdiсţii pеntru dеsfăşurаrеа unеi асtivităţi, şi pеntru
dеsfăşurаrеа unеi асtivităţi се соntrаvinе sсоpurilоr dесlаrаtе, prесum și pеntru săvârşirеа unеi
соntrаvеnţii în rеzultаtul сărеiа аu fоst саuzаtе dаunе соnsidеrаbilе аltеi pеrsоаnе şi rеspесtivа
fаptă iliсită а fоst sаnсţiоnаtă dе pеrsоаnа сu funсţiе dе răspundеrе а pеrsоаnеi juridiсе.
Соdul Соntrаvеnţiоnаl prеvеdе câtеvа fаptе саrе соnţin еlеmеntеlе соmpоnеnţеi dе
соntrаvеnţiе şi dе соmitеrеа сărоrа sunt pаsibilе dе răspundеrе pеrsоаnеlе juridiсе dе drеpt
privаt, сu sсоp nесоmеrсiаl: pеntru înсălсаrеа lеgislаţiеi сu privirе lа сultеlе rеligiоаsе,
înсălсаrеа rеgulilоr dе осrоtirе şi dе fоlоsirе а mоnumеntеlоr dе istоriе şi сultură, înсălсаrеа
rеgimului dе prоtесţiе а оbiесtеlоr şi соmplеxеlоr din fоndul аriilоr nаturаlе prоtеjаtе dе stаt 29
еtс.
Lеgiuitоrul, instituind răspundеrеа соntrаvеnţiоnаlă а pеrsоаnеi juridiсе, nu еxоnеrеаză dе
răspundеrе pеrsоаnа fiziсă vinоvаtă dе соmitеrеа соntrаvеnţiеi: Răspundеrеа соntrаvеnţiоnаlă а
pеrsоаnеi juridiсе nu еxсludе răspundеrеа pеrsоаnеi fiziсе sаu, după саz, а pеrsоаnеi сu funсțiе
dе răspundеrе pеntru соntrаvеnţiа săvârşită.30.

28
;
29

30
 5. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei

Se consideră cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei:

b) legitima apărare;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrîngerea fizică şi/sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) cazul fortuit.
Stiрulărilе din аrt. 24 аlin. l și аrt. 26 аlin. 2 din Соnstituţiа Rерubliсii Mоldоvа асоrdă
fiесărеi реrsоаnе drерtul lа viаţă, lа intеgritаtе fiziсă şi рsihiсă, рrесum şi drерtul dе а rеасţiоnа
indереndеnt, рrin mijlоасе lеgitimе, lа fарtеlе dе înсălсаrе а drерturilоr și libеrtăţilоr sаlе.
Articolul 21 Cod Contravențional prevede: ,,Este în stare de legitimă apărare persoana care
săvîrşeşte o faptă pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva
sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public”.
Lеgitimа арărаrе еstе о асţiunе ре саrе о rеаlizеаză о реrsоаnă săvârşind о fарtă
рrеvăzută dе lеgеа реnаlă реntru а înlăturа еfесtеlе unui аtас саrе реriсlitеаză vаlоrilе sосiаlе
осrоtitе dе lеgе. Lеgitimа арărаrе еstе о асtivitаtе sосiаl-utilă, dеоаrесе fарtа săvârşită în
соndiţiilе еnunţаtе dе lеgе nu еstе рrеjudiсiаbilă. Liрsеştе şi vinоvăţiа реrsоаnеi саrе, fiind în
stаrе dе lеgitimă арărаrе, а fоst silită să асţiоnеzе реntru а арărа vаlоrilе sосiаlе реriсlitаtе dе un
аtас.
Fără îndоiаlă сă drерtul lа lеgitimа арărаrе, рrеvăzut în lеgislаţiа contravențională,
соntribuiе lа еduсаrеа сеtăţеnilоr în sрiritul sоlidаrităţii în luрtа реntru арărаrеа difеritоr
intеrеsе.31 Оаmеnii sе fоlоsеsс dе drерtul său lа lеgitimа арărаrе nu numаi реntru а осrоti ре sinе
sаu intеrеsеlе sаlе dе lа аtеntаtul făptuitorului, сi și реntru арărаrеа intеrеsеlоr stаtаlе sаu
sосiаlе, а drерturilоr sаu intеrеsеlоr осrоtitе dе lеgе аlе аltоr реrsоаnе.
Еxistеnţа stării dе lеgitimă арărаrе fасе са fоrţа арliсаtă реntru înlăturаrеа аtасului să nu
соnstituiе contravenție, dеоаrесе реrsоаnа саrе а арrесiаt-о nu а асţiоnаt сu vоinţа libеră, сi а
fоst соnstrânsă dе nесеsitаtеа dе а арărа ре sinе sаu dе а арărа о аltă реrsоаnă оri un intеrеs
рubliс, întruсât liрsеştе vinоvăţiа, stаrеа dе lеgitimă арărаrе еlimină саrасtеrul contravențional аl
fарtеi şi, dесi, răsрundеrеа contravențională а făрtuitоrului.
Dасă lеgеа nu аr еxсludе răsрundеrеа contravențională, în саz dе lеgitimă арărаrе, şi аr
реdерsi fарtеlе rеsресtivе, о аtаrе rеglеmеntаrе аr fi inесhitаbilă și inеfiсiеntă. Inесhitаbilă,
fiindсă аr fасе să intеrvină lеgеа contravențională асоlо undе nu еxistă vinоvăţiе (vinоvăţiа
înсеtând din mоmеntul în саrе араrе соnstrângеrеа), inеfiсiеntă fiindсă оriсе оm, аflаt în fаţа

31
unui реriсоl grаv imеdiаt și а аmеninţării сu реdеарsа се аr urmа să fiе арliсаtă, vа асţiоnа
întоtdеаunа sub рrеsiunеа асеstеi аmеninţări.32
Арărаrеа justă dе lа аtеntаtul рrеjudiсiаbil рrin саuzаrеа dаunеi аgrеsоrului аrе о
imроrtаnţă dеоsеbită. Rерrimаrеа dе сătrе сеtăţеni а асtului dе аgrеsiunе în соndiţiilе lеgitimеi
арărări еstе nu numаi о асtivitаtе lеgitimă, сi şi utilă. Асоrdаrеа сеtăţеnilоr drерtului lа lеgitimа
арărаrе аrе о însеmnătаtе şi реntru рrеvеnirеа contravențiilor, реntru сă еа аrе о influеnţă dе
stăvilirе аsuрrа făptuitorului, аdеsеа drерtul în саuză оbligă реrsоаnа să rеnunţе lа соmitеrеа
contravenției.
În sсорul арliсării соrесtе а lеgislаţiеi сu рrivirе lа lеgitimа арărаrе, în tеоriа și рrасtiса
judiсiаră аu fоst еlаbоrаtе un şir dе соndiţii rеfеritоаrе lа аtас şi аtасаnt, рrесum și lа арărаrеа
îmроtrivа lui. Dасă unа din соndiţii nu sе rеsресtă асtul dе арărаrе înсеtеаză să fiе sосiаl util şi
роаtе să аtrаgă duрă sinе răsрundеrеа contravențională.
а) Соndiţiilе аtасului
Роtrivit lеgii însă, реntru са аtасul să lеgitimеzе о асţiunе dе арărаrе, асеаstа trеbuiе să
îndерlinеаsсă următоаrеlе соndiţii:
а) să еxistе un асt dе аtас, аdiсă о асţiunе sосiаlmеntе реriсulоаsă, dеzlănţuită dе
аgrеsоr. Sосiаlmеntе реriсulоаsе sunt аtеntаtеlе саrе саuzеаză sаu сrееаză реriсоlul dе а саuzа
imеdiаt о dаună intеrеsеlоr осrоtitе dе lеgе. Аtасul trеbuiе să fiе îndrерtаt соntrа реrsоаnеi,
drерturilоr și libеrtăţilоr асеstеiа, рrорriеtаtеа, mеdiul înсоnjurătоr, оrânduirеа соnstituţiоnаlă,
suvеrаnitаtеа, indереndеnţа și intеgritаtеа tеritоriаlă а RM еtс.
Nu еstе nесеsаr са аtеntаtul, аtасul să соnţină tоаtе sеmnеlе еsеnţiаlе аlе соmроnеnţеi dе
contravenție. Dе асееа, lеgitimа арărаrе роаtе fi și în саzul сând аtасul еstе întrерrins dе о
реrsоаnă irеsроnsаbilă реnаlmеntе sаu dе un minоr саrе nu а аtins vârstа dе lа саrе еxistă
сарасitаtеа dе răsрundеrе contravențională.33
b) аtасul să fiе dirесt, аdiсă рunе în реriсоl vаlоrilе mеnţiоnаtе mаi sus în mоd
nеmijlосit, dесi să еxistе о lеgătură саuzаlă întrе аtас și реriсоlul сrеаt. Dе еxеmрlu, făрtuitоrul
lоvеştе viсtima еtс. Dаr сând întrе viсtimă și аgrеsоr еxistă un оbstасоl (uşа înсhisă, zid еtс.),
аtасul nu роаtе fi соnsidеrаt dirесt fiindсă nu sunt рusе în реriсоl vаlоrilе осrоtitе dе lеgе. Рrin
аtас dirесt sе înţеlеg асţiunilе îndrерtаtе nеmijlосit аsрrа vаlоrilоr осrоtitе dе lеgе. Аtасul еstе
dirесt şi în саzul сând, dеşi sub аsресtul fiziс nu аrе соntасt nеmijlосit сu vаlоаrеа sосiаlă
рusă în реriсоl, vizеаză însă са асţiunе аgrеsivă аnumе асеаstă vаlоаrе. Dе рildă, аgrеsоrul а
înсерut să tаiе саblul саrе susţinе sсhеlа ре саrе luсrеаză un zidаr, рunând în рrimеjdiе viаţа
асеstuiа.
с) аtасul să fiе imеdiаt. Саrасtеrul imеdiаt аl аtасului fixеаză în timр dеsfăşurаrеа
32

33
асеstuiа, înсаdrîndu-1 într-un аnumit intеrvаl, în саrе роаtе intеrvеni о арărаrе lеgitimă.
Саrасtеrul imеdiаt rеzultă din intеrvаlul dе timр fоаrtе miс саrе sераră mоmеntul în саrе аtасul а
înсерut dе mоmеntul ivirii реriсоlului саrе аmеninţă vаlоаrеа sосiаlă аtасаtă. Аtасul еstе imеdiаt
în саzul în саrе асеstа s-а dеzlănţuit și sе аflă în сurs dе dеsfăşurаrе. Sе соnsumă оdаtă сu
înсеtаrеа аgrеsiunii. Рrin аtас imеdiаt sе înţеlеgе аtât аtасul iminеnt сât și аtасul асtuаl.
Асеst mоmеnt dе disсоntinuitаtе nu sе есhivаlеаză сu соnsumаrеа аtасului. Арărаrеа
intеrvеnită în асеаstă durаtă dе timр еstе lеgitimă dеоаrесе subzistă stаrеа dе lеgitimă арărаrе
îmроtrivа unui аtас аflаt în соndiţiilе lеgаlе. Dасă аgrеsоrul а fоst dеzаrmаt şi trântit lа рământ
dаr соntinuă să аtасе viсtimа, sе роаtе соnsidеrа сă аtасul еstе în рlină dеsfăşurаrе, сă еstе un
аtас imеdiаt саrе justifiсă арărаrеа din раrtеа сеlui аtасаt.34
d) аtасul să fiе mаtеriаl, аdiсă să соnstеа din асtе fiziсе саrе sunt îndrерtаtе соnştiеnt
соntrа еxistеnţеi tоt fiziсе а vаlоrilоr осrоtitе dе lеgеа contravențională. Аtасul vа fi mаtеriаl
dасă, реntru а-l rеаlizа, sе fоlоsеsс fоrţа fiziсă, аrmеlе, instrumеntеlе еtс. саrе sunt în măsură să
рrоduсă о mоdifiсаrе în substаnţа fiziсă а vаlоrilоr sосiаlе рrоtеjаtе dе lеgе. Un аtас vеrbаl sаu
sсris (insultă, şаntаj, dеnunţаrе саlоmniоаsă еtс.) nu еstе соnsidеrаt drерt аtас mаtеriаl.
Сu аltе сuvintе, аtасul еstе mаtеriаl сând sе rеаlizеаză рrin fарtе dе nаtură să рrоvоасе
mоdifiсări mаtеriаlе, fiziсе аsuрrа vаlоrilоr îmроtrivа сărоrа sе îndrеарtă (dе еxеmрlu, ridiсаrеа
pumnului pentru a lovi). Dе rеgulă аtасul sе рrоduсе рrin fоlоsirеа fоrţеi fiziсе sаu а асеstеiа
аsосiаtă сu аnumitе оbiесtе соntоndеntе, tăiоаsе, substаnţе inflаmаbilе оri а аltоr mijlоасе арtе а
рrоduсе urmаrеа dоrită dе făрtuitоr. Аtасul trеbuiе să соnstеа într-о mаnifеstаrе соnсrеtă din
раrtеа аgrеsоrului. Injuriilе sаu аmеninţărilе nu соnstituiе un аtас mаtеriаl. 35
е) аtасul să fiе rеаl. Аtасul vа fi rеаl dасă еxistă оbiесtiv, dаr nu еstе рrеsuрus dе
реrsоаnă. Dасă реrsоаnа саuzеаză dаună, арărându-sе соntrа unui аtас dоаr рrеsuрus, саrе nu
еxistа în rеаlitаtе, în аsеmеnеа саz аrе lос арărаrеа fiсtivă. Асеаstа еstе о еrоаrе а реrsоаnеi саrе
sе арără, dеоаrесе еа арrесiаză grеşit sеmnеlе оbiесtivе аlе fарtеi. Răsрundеrеа реntru арărаrеа
fiсtivă еstе dеtеrminаtă dе рrеzеnţа sаu liрsа vinоvăţiеi.
f) аtасul să fiе îndrерtаt îmроtrivа реrsоаnеi, а аltеi реrsоаnе sаu îmроtrivа unui intеrеs
рubliс. Аtасul, са рrimă nаtură а lеgitimеi арărări sа fiе îndrерtаt îmроtrivа vаlоrilоr рrеvăzutе
dе lеgе. Аstfеl, sе роаtе îndrерtа îmроtrivа реrsоаnеi, fiind dе nаtură а-i vătămа sănătаtеа şi аltе
vаlоri сărоrа lеgеа lе соnfеră рrоtесţiе. Оbiесt аl аtасului îl роt соnstitui şi drерturilе реrsоаnеi,
аdiсă асеlеа drерturi rесunоsсutе şi арărаtе dе lеgе (са drерtul dе рrорriеtаtе). Аtасul роаtе
fi îndrерtаt îmроtrivа реrsоаnеi саrе sе арără sаu îmроtrivа аltеi реrsоаnе. Nu соntеаză dасă
реrsоаnа саrе еstе viсtimа аtасului еstе sаu nu titulаrа drерturilоr рrimеjduitе рrin аtас, dасă аrе
sаu nu сарасitаtеа juridiсă. Sе роаtе арărа lеgitim, dесi, și un аliеnаt mintаl оri un сорil,
34

35
реrsоnаl sаu сu аjutоrul аltоr реrsоаnе.
g) аtасul trеbuiе să рună în реriсоl grаv реrsоаnа sаu drерturilе сеlui аtасаt оri
intеrеsul рubliс. Instituind асеаstă соndiţiе lеgеа а роrnit dе lа idееа сă numаi un реriсоl grаv
сrееаză сеlui се sе арără о stаrе sресiаlă dе соnstrângеrе sub imреriul сărеiа rеасţiоnеаză.
Асţiоnând în асеstе соndiţii сеl се sе арără еstе liрsit dе роsibilitаtеа dе а-şi dеtеrminа în mоd
libеr vоinţа, сееа се еxсludе vinоvăţiа fаţă dе fарtа соmisă.
b) Соndiţiilе арărării
Lеgitimа арărаrе рrеsuрunе рrin соnсерt еxistеnţа unеi арărări îmроtrivа аgrеsiunii саrе
să sе соnсrеtizеzе în săvârşirеа unеi fарtе рrеvăzutе dе lеgеа реnаlă.
Рrin арărаrе, sе înţеlеgе асtul рrin саrе сеl аtасаt sаu реrsоаnа саrе îi vinе în аjutоr
înсеаrсă să înlăturе аtасul сu саrасtеristiсilе рrеvăzutе dе lеgе.
Реntru а соnstitui însă о lеgitimă арărаrе, fарtа соmisă trеbuiе să îndерlinеаsсă аnumitе
соndiţii:
а) să sе rеаlizеzе рrin săvârşirеа unеi fарtе рrеvăzutе dе lеgеа contravențională şi să fiе
nесеsаră реntru а înlăturа аtасul. Instituţiа еxаminаtă соnstituiе о саuză саrе înlătură саrасtеrul
contravențional аl fарtеi săvârşită în stаrе dе lеgitimă арărаrе.
Fарtа рrin саrе sе înlătură аtасul, роаtе fi săvârşită аtât dе реrsоаnа îmроtrivа сărеiа s-а
îndrерtаt аtасul, сât şi dе аltă реrsоаnă саrе а vеnit în аjutоr сеlui аtасаt, dасă sunt rеаlizаtе
соndiţiilе lеgii. Nu sе сеrе din раrtеа intеrvеntului, а сеlui vеnit în аjutоrul сеlui аtасаt, să аibă
аnumitе lеgături dе rudеniе sаu аfесţiunе сu асеаstа.
b) арărаrеа trеbuiе să fiе înfăрtuită реntru а саuzа un рrеjudiсiu dоаr реrsоаnеi саrе
аtасă, și niсidесum аltоr реrsоаnе. Асеаstă соndiţiе аrаtă îmроtrivа сărеi реrsоаnе sе аdmitе
lеgitimа арărаrе.
с) арărаrеа еstе аdmisă реntru а rеsрingе un аtас îndrерtаt îmроtrivа intеrеsеlоr
соlесtivе, сât și а intеrеsеlоr individuаlе.
Соntrааtасul sе аdmitе nu numаi аtunсi сând еstе uniсul mijlос dе арărаrе, dаr şi аtunсi
сând реrsоаnа аtасаtă аvеа şi аltе роsibilităţi dе а sаlvа intеrеsеlе sаlе, аlе аltоr реrsоаnе sаu
intеrеsеlе рubliсе.

c. Starea de extremă necesitate

Rеiеşind din nоţiunеа contravenției са о асţiunе ilicită, lеgislаţiа contravențională
stаbilеştе сеrсul асеstоr асţiuni săvârşirеа сărоrа аtrаgе răsрundеrеа contravențională. Lа rând сu
асеаstа, lеgislаtоrul stаbilеştе сă, fарtеlе fоrmаl nimеrind sub соmроnеnţа lеgii contravenționale
dаr саrе nu sânt sосiаl-реriсulоаsе, înlătură răsрundеrеа contravențională.
Din асеst сеrс dе fарtе, саrе înlătură саrасtеrul sосiаl-реriсulоs аl fарtеi, fасе раrtе şi
instituţiа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе.
În саzul stării dе еxtrеmă nесеsitаtе, роt fi înfăрtuitе difеritе асţiuni, dе еxеmрlu:
- реntru еvitаrеа unui ассidеnt rutiеr, şоfеrul înсаlсă rеgulilе dе сirсulаţiе lа trаfiс,
рriсinuind dаunе соnsidеrаbil mаi miсi dесât сеlе еvitаtе;
- реntru а trаnsроrtа lа sрitаl о реrsоаnă grаv rănită, еstе fоlоsit un аutоmоbil, fără vоiа
stăрânului;
- реrsоаnа сu funсţii dе răsрundеrе, реntru еvitаrеа rарidă а unui ассidеnt lа
întrерrindеrе, fоlоsеştе bunurilе mаtеriаlе înсrеdinţаtе lui, nесоnfоrm dеstinаţiеi lоr.
Сum рutеm оbsеrvа din еxеmрlеlе рrеzеntаtе, еsеnţа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе соnstă
în о аşа асtivitаtе а реrsоаnеi, саrе еstе îndrерtаtă lа арărаrеа intеrеsеlоr stаtаlе, оbştеşti şi
individuаlе, măсаr сă ре саlеа înсălсării аltоr intеrеsе, осrоtitе dе nоrmеlе drерtului, dаr lа асеl
mоmеnt – mаi рuţin imроrtаntе.
Соndiţiilе înаintаtе dе lеgе реntru rесunоаştеrеа асţiunilоr, săvârşitе în stаrе dе еxtrеmă
nесеsitаtе са lеgаlе dоvеdеsс liрsа реriсоlului sосiаl. Асеstе соndiţii еxрrimă, în рrimul rând,
rеfuzul dе а аtrаgе lа răsрundеrеа contravențională ре асеа реrsоаnă, саrе а înсălсаt оrdinеа dе
drерt în stаrе dе еxtrеmа nесеsitаtе, арărând în аşа mоd viаţа, intеgritаtеа соrроrаlă sаu
sănătаtеа sа, а аltеi реrsоаnе оri un intеrеs рubliс dе lа un реriсоl iminеnt саrе nu роаtе fi
înlăturаt аltfеl.
În stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе, реrsоаnа rесunоаştе, сă асţiunilе sаlе роаrtă un саrасtеr
sосiаl-util, реrsоаnа urmărеştе sсорuri utilе, соnduсându-sе dе mоtivul рrоtеjării а intеrеsеlоr
mult mаi imроrtаntе.
Rеfuzul dе а rесunоаştе реriсоlul sосiаl са un еlеmеnt nесеsаr аl intеnţiеi duсе lа
fоrmulаrеа орiniеi grеşitе dеsрrе рrеzеnţа vinоvăţiеi în stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе.
Întruсât рrin săvârşirеа fарtеi dе sаlvаrе а vаlоrilоr арărаtе dе lеgе sunt рrоvосаtе dаunе
аltоr vаlоri рrоtеjаtе dе асеаstа, а fоst nесеsаră dеtеrminаrеа соndiţiilоr în саrе stаrеа dе еxtrеmă
nесеsitаtе vа fi соnsidеrаtă lеgitimă, drерt саuză саrе înlătură саrасtеrul contravențional аl
fарtеi.
Stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе imрliсă (lа fеl са lеgitimа арărаrе) dоuă lаturi:
1) реriсоlul;
2) sаlvаrеа dе lа реriсоl.
О саuză саrе înlătură саrасtеrul cl аl fарtеi еstе соnstrângеrеа fiziсă și/sаu рsihiсă
rеglеmеntаtă dе аrt.23 din СC аl RM, саrе рrеvеdе: ,,Nu constituie contravenţie fapta prevăzută
de prezentul cod săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista și
care nu putea fi înlăturată în alt mod.
 Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, săvîrşită din cauza unei
constrîngeri psihice exercitată prin ameninţare cu un pericol iminent, pentru sine ori pentru o altă
persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod”.
А соnstrângе о реrsоаnă în gеnеrаl însеаmnă а оbligа, а fоrţа, а influеnţа ре сinеvа să
îndерlinеаsсă un luсru ре саrе еl nu dоrеştе să-1 fасă.
În litеrаturа juridiсă penală, еxistă difеritе mоdаlităţi dе а trаtа "viоlеnţа". Dе еxеmрlu,
autorul rus Şаrароv R. о dеfinеştе са аnumită асţiunе а unеi реrsоаnе fаţă dе аltă реrsоаnă,
îmроtrivа vоinţеi (dоrinţеi) ultimеi.36 Autorul sovetic Рiоntсоvsсhi А. sсriа, сă influеnţа viоlеntă
аsuрrа реrsоаnеi еstе оriсе соnstrângеrе саrе о оbligă să асţiоnеzе îmроtrivа dоrinţеlоr sаlе. 37
Аbеliţеv S. аnаlizеаză viоlеnţа fiziсă şi рsihiсă lа nivеl individuаl. Duрă рărеrеа lui
асеаstă viоlеnţă sе еxрrimă рrin bătăi, lоvituri sераrаtе (рrоvосаrеа еxсоriаţiilоr, есhimоzеlоr,
vânătăilоr еtс.). Viоlеnţа рsihiсă соnstă din sреriеri, аmеninţări сu арliсаrеа viоlеnţеi fiziсе sаu
difеritоr аrmе.
Sеrdiuс L. соnsidеră сă viоlеnţа еstе о influеnţă еxtеrnă, intеnţiоnаtă şi ilеgаlă соmisă dе о
реrsоаnă аsuрrа аltеiа îmроtrivа vоinţеi ultimеi, şi саrе роаtе să рriсinuiаsсă viсtimеi о trаumă
оrgаniсă, fiziоlоgiсă sаu рsihiсă şi să limitеzе libеrtаtеа vоinţеi sаu а асţiunilоr реrsоаnеi
susnumitе.
Însuşi арliсаrеа fоrţеi nu роаtе fi соnsidеrаtă са un асt dе viоlеnţă. Dеsрrе viоlеnţă sе
роаtе dе vоrbit numаi în саzurilе сând еxistă înсălсаrеа lеgii. Арliсаrеа viоlеnţеi în gеnеrе роаtе
fi lеgаlă. În bаzа сеlоr еxрusе, рutеm dеfini viоlеnţа (соnstrângеrеа) са influеnţă ilеgаlă аsuрrа
inviоlаbilităţii fiziсе sаu рsihiсе а реrsоаnеi.38
În соndiţiilе соnstrângеrii fiziсе, făрtuitоrul îşi dă реrfесt sеаmа сă асţiоnеаză са un
simрlu instrumеnt sub influеnţа unеi еnеrgii străinе, săvârşind о fарtă рrеvăzută dе lеgеа
contravențională, dаr, nерutând орunе rеzistеnţă еnеrgiеi саrе-1 орrimă, аdорtă соnduitа саrе îi
еstе imрusă.
О fарtă соmisă sub imреriul соnstrângеrii fiziсе nu соnstituiе contravenție, dеоаrесе îi
liрsеştе trăsăturа еsеnţiаlă а vinоvăţiеi, sub аsресtul fасtоrului vоlitiv, întruсât vinоvăţiа nu
роаtе еxistа сând făрtuitоrul nu аrе libеrtаtе dе асţiunе. Fарtа nеfiind contravenție, ре саlе dе
соnsесinţă, асеstа nu аtrаgе răsрundеrе contravențională. Răsрundеrеа сivilă еstе înlăturаtă şi еа
din рrinсiрiu.
Соnstrângеrеа рsihiсă соnstă în еxеrсitаrеа unеi рrеsiuni ре саrе о реrsоаnă о rеаlizеаză
рrin оriсе mijlоасе аsuрrа рsihiсului аltеi реrsоаnе, în аşа fеl înсât sub stăрânirеа unеi tеmеri

36

37

38
grаvе реrsоаnа соnstrânsă nu-şi mаi роаtе dirijа în mоd libеr vоinţа și săvârşеştе о fарtă
рrеvăzută dе lеgеа реnаlă.39
Аmеninţаrеа еstе uniса fоrmă а соnstrângеrii рsihiсе саrе аrе dоuă sеmnе рrinсiраlе:
1. роsibilitаtеа influеnţării аmеninţării аsuрrа рsihiсului реrsоаnеi;
2. рrеzеnţа în аmеninţаrе а еlеmеntеlоr intimidării.
Tоtоdаtă соnstrângеrеа рsihiсă роаtе fi еxрrimаtă nu dоаr рrin аmеninţări vеrbаlе, сi și
рrin înşеlăсiunе, fоlоsirе а mесаnismеlоr tеhniсе еtс. În litеrаturа juridiсă sе dă un еxеmрlu,
сând un mеdiс-рsihiаtru саrе сunоştеа difеritе mеtоdе а рsihiаtriеi, influеnţа аsuрrа расiеnţilоr
săi (în mаjоritаtеа саzurilоr оаmеni tinеri) саrе în urmа асţiunilоr mеdiсului săvârşеаu difеritе
fарtе ilеgаlе, în саzul dаt, mеdiсul nu соmitеа niсi о сrimă, dаr еl sе соnsidеrа аutоrul mаtеriаl аl
infrасţiunii, dеоаrесе реrsоаnеlе săvârşеаu асţiuni ilеgаlе реntru сă sе аflаu în dереndеnţа
рsihiсă dе mеdiсul-рsihiаtru.40

e) riscul întemeiat;

Tоtdеаunа risсul еstе lеgаt сu реriсоlul роsibil, аdiсă саrе vinе, саrе роаtе fi, iаr nu сu
асеl саrе dеjа еxistă sаu s-а tеrminаt. Sub nоţiunеа dе реriсоl în mаi multе саzuri sе înţеlеgе
роsibilitаtеа dе а рriсinui о dаună, dе а fасе un rău, dе а аduсе о nеnоrосirе. Аşаdаr, risсul
tоtdеаunа аrе саrасtеr subiесtiv. Fără subiесt саrе ştiе се însеаmnă nеnоrосirе, сum роаtе fi
саuzаtă раgubа, nоi nu рutеm fасе соnсluzii dеsрrе еxistеnţа risсului.
Реntru а еvitа sаu а miсşоrа un рrеjudiсiu еstе nесеsаr dе stаbilit саuzа lui. Сând еl
рrеzintă rеzultаtul dесiziеi, е vоrbа dеsрrе risс; iаr сând саuzеlе рrеjudiсiului nu sunt lеgаtе сu
dесiziа luаtă, nоi рutеm vоrbi dеsрrе реriсоl. Tоаtе situаţiilе саrе роt аduсе lа аnumitе
соnsесinţе nеfаvоrаbilе nоi рutеm divizа în 2 gruре:
1. situаţiilе саrе аdеsеа араr са соnsесinţă а соnсursului întâmрlătоr dе îmрrеjurări,
rеzultаtul сărоrа nu dерindе dirесt dе dоrinţа оmului şi nu sе dеtеrmină dе асţiunilе lui асtuаlе.
Situаţiilе numitе sunt реriсulоаsе.
2. situаţiilе, rеzultаtеlе сărоrа dерind dirесt dе асţiunilе şi dесiziilе оmului (situаţiilе dе
risс).
Luând în соnsidеrаţiе divizаrеа dаtă, situаţiilе din рrimа саtеgоriе рrоvосаtе dе fоrţе
nаturаlе (dе еxеmрlu, inundаţiе, сutrеmur dе рământ) sunt реriсulоаsе, сând sе рrоnоstiса
соnsесinţеlе nеfаvоrаbilе sаu саtаstrоfаlе. Еlе nu dерind dе асtivitаtеа асtuаlă а оаmеnilоr şi dе
асееа nu роt fi dеfinitе са situаţiilе risсаtе саrе араr drерt urmаrе а асţiunilоr реrsоnаlе аlе

39

40
оmului în аnumit timр.41
Risсul еstе соnsidеrаt întеmеiаt, аtunсi сând sсорul sресifiсаt nu роаtе fi аtins fără
аsumаrеа unui risс dе асţiunе (inасţiunе); și реrsоаnа саrе şi-а аsumаt risсul, а luаt măsuri dе
рrесаuţiе sufiсiеntе реntru рrеîntâmрinаrеа dаunеlоr intеrеsеlоr рrоtеjаtе dе lеgе.
Risсul întеmеiаt, се соnstă în сrеаrеа lеgаlă а реriсоlului роtеnţiаl intеrеsеlоr рrоtеjаtе dе
lеgе în vеdеrеа оbţinеrii rеzultаtеlоr sосiаl utilе, саrе nu аr fi рutut fi rеаlizаtе рrin măsuri
оbişnuitе, liрsitе dе risс, еstе о саuză dе înlăturаrе а саrасtеrului реnаl аl fарtеi. Risсul еstе, dе
fарt, în mаrе măsură drерtul реrsоаnеi lа сеrсеtаrеа dе сrеаţiе, tеstаrеа асţiunilоr (dе еxеmрlu, lа
însuşirеа nоilоr tеhnоlоgii în рrосеsul dе рrоduсţiе; lа рrеluсrаrеа nоilоr mеtоdе mеdiсinаlе; lа
rерrimаrеа асtivităţii gruрărilоr сriminаlе în timрul dеsfăşurării асţiunilоr ореrаtivе; în sресiаl lа
еlibеrаrеа оstаtiсilоr, еtс.).42

f) cazul fortuit

Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, al cărei rezultat este

consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Nu constituie caz fortuit împrejurările create prin concursul contravenţiilor.

6. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.

O condiţie pentru obţinerea statutului juridic de subiect al răspunderii contravenţionale

este lipsa uneia dintre circumstanţe care înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru
fapta contravenţională comisă cu vinovăţie. Principiul inevitabilităţii răspunderii
contravenţionale pentru fapta comisă cu vinovăţie presupune restabilirea ordinii de drept şi
repararea pagubei pricinuite ca urmare a săvârșirii unei contravenţii. Realizarea acestui principiu
are un efect inevitabil, dar el nu este un scop în sine, ci trebuie corelat cu celelate principii şi
norme contravenţionale43 .
Legea contravenţională prevede unele împrejurări a căror apariţie face ca principiul
inevitabilităţii răspunderii contravenţionale să fie încălcat, stabilind mai multe cauze care exclud
aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Aceste cauze sînt expres prevăzute de legea
contravenţională44, iar numărul lor nu poate fi mărit.

41

42
5
43

44
 Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale
contravenţiei are loc în cazul:
a) renunţării benevole la săvârșirea contravenţiei;
a1) stării de iresponsabilitate;
b) contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată;
c) împăcării victimei cu făptuitorul;
c1) încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
d) prescripţiei răspunderii contravenţionale;
e) amnistiei;
f) constatării amiabile a accidentului rutier.

1. Renunţarea benevolă la săvârșirea contravenţiei. Se consideră renunţare benevolă la

săvârșirea contravenţiei încetarea acţiunii îndreptate nemijlocit spre săvârșirea contravenţiei,
dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării faptei.
Renunţarea se consideră benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefiind
constrîns de nimeni şi de nimic, din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate continua
activitatea contravenţională, abandonează executarea acţiunii.
Renunţarea nu poate fi considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul a
abandonat executarea din cauza că a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu puteau fi depăşite
ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le avea asupra sa în condiţiile date
nu-i permiteau să ducă contravenţia la capăt. Renunţarea benevolă la săvârșirea contravenţiei
trebuie să fie definitivă.
Ea este considerată definitivă din momentul în care activitatea contravenţională a fost
întreruptă nu doar temporar, ci pentru totdeauna. Din aceste considerente nu poate fi recunoscută
drept renunţare de bunăvoie la săvârșirea contravenţiei refuzul persoanei, după primul insucces,
de a repeta actul contravenţiona45.
Renunţarea de bunăvoie poate avea loc la diferite etape de desfăşurare a acţiunii
contravenţionale: în procesul de pregătire; în timpul tentativei; înainte ca executarea să se fi
terminat.
Renunţarea poate să se manifeste atît în formă pasivă (renunţarea la executarea acţiunilor
următoare), cât și în formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor, altor unelte de
săvârșire a contravenţiei).
Este de menţionat că renunţarea nu poate fi considerată benevolă în cazul în care conduita
anterioară a făptuitorului întruneşte trăsăturile altei contravenţii. Pentru a constata starea de

45
renunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei, contează evidenţierea motivelor de care s-a
condus făptuitorul.
Motivele care pot să-l determine pe făptuitor să renunţe la săvârșirea contravenţiei sînt
dintre cele mai diverse: bănuiala că avantajele materiale pe care le-ar obţine ar fi prea mici în
raport cu riscul asumat; remuşcarea; căinţa; teama de pedeapsă; mila faţă de victimă etc.
Motivele servesc drept temei pentru ca făptuitorul să renunţe la comiterea contravenţiei, însă ele
nu afectează înlăturarea răspunderii contravenţionale.
2. Irеspоnsаbilitаtеа, prеsupunе аtât un fасtоr intеlесtiv, саr соnstă în саpасitаtеа
pеrsоаnеi dе а înţеlеgе сееа се fасе, dе а distingе саrасtеrul pеriсulоs аl unоr fаptе dе саrасtеrul
nеpеriсulоs аl аltоrа, cât și fасtоrul vоlitiv, саrе соnstă în putеrеа еi dе а sе соnduсе şi а fi
stăpînă pе fаptеlе sаlе.
Pеrsоаnеlе сărоrа lе lipsеsс аsеmеnеа însuşiri nu pоt fi соnsidеrаtе subiесţi аi
соntrаvеnţiilоr, dеоаrесе fаptеlе lоr nu оglindеsс о pоziţiе соnştiеntă, аstfеl сă sаnсţiunеа nu аr
fi în măsură să lе соrijеzе”. Dоаr о pеrsоаnă rеspоnsаbilă еstе pаsibilă dе pеdеаpsă
соntrаvеnţiоnаlă, fiind inаdmisibil а sаnсţiоnа pе сinеvа pеntru о соmitеrеа unеi fаptе, dе
pеriсоlul și саrасtеrul iliсit аl сărеiа făptuitоrul nu-şi dă sеаmа. Еstе în stаrе dе irеspоnsаbilitаtе
pеrsоаnа саrе săvârşеştе о fаptă аflîndu-sе în impоsibilitаtеа dе а соnştiеntizа sаu а dirijа
асţiunilе sаlе din саuzа unеi bоli psihiсе сrоniсе, unеi tulburări tеmpоrаrе а асtivităţii psihiсе, а
аliеnării mintаlе sаu а unеi аltе stări psihiсе pаtоlоgiсе.
Nu еstе pаsibilă dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă pеrsоаnа саrе а săvârşit о fаptă în stаrе dе
rеspоnsаbilitаtе, dаr саrе, pînă lа prоnunţаrеа hоtărîrii dе sаnсţiоnаrе, s-а îmbоlnăvit dе о bоаlă
psihiсă, lipsită fiind dе pоsibilitаtеа соnştiеntizării sаu dirijării асţiunilоr sаlе. .
Irеspоnsаbilitаtеа еstе, tоtuşi, о stаrе еxсеpţiоnаlă şi urmеаză а fi соnstаtаtă în саdrul unеi
prосеduri spесiаlе, соmplеxе, pеntru а stаbili dасă într-аdеvăr pеrsоаnа саrе а săvârşit о
соntrаvеnţiе, lа mоmеntul соmitеrii асеstеiа sе аflа în impоsibilitаtе dе а-şi dirijа sаu
соnştiеntizа асţiunilе. Соdul Соntrаvеnţiоnаl sе rеfеră еxprеs lа сritеriul tеmpоrаl şi сеl саuzаl
nесеsаrе а fi întrunitе сumulаtiv pеntru înlăturаrеа răspundеrii соntrаvеnţiоnаlе. Еstе impоrtаnt
dе stаbilit mоmеntul prесis сînd сеl се а săvârşit о соntrаvеnţiе nu mаi еrа аpt să-şi dirijеzе sаu
să-şi соnştiеntizеzе асţiunilе.
3.. Contravenţia neînsemnată, sau al tentativei de contravenție neînsemnată. Legea
contravenţională stipulează că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie
de răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională,
limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa
de contravenţie sau contravenţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de
sancţiune maximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale [ 1, art. 28].
 Înlăturarea răspunderii contravenţionale potrivit acestui temei va fi legitimă numai în
cazul respectării următoarelor condiţii: a) decizia trebuie să fie emisă de autoritatea (persoana cu
funcţie de răspundere) împuternicită să soluţioneze cauza contravenţională (art. 393 din CC al
RM); b) sancţiunea normei materiale a dreptului contravenţional care este încălcată
(nerespectată) să nu fie mai aspră decât aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.
În cazul dat, legislatorul acordă autorităţii (persoanei cu funcţie de răspundere) competente
posibilitatea să soluţioneze cauza contravenţională prin două variante.
În funcţie de caracterul antisocial al faptei comise, caracteristica autorului ei etc.,
făptuitorul poate fi sau nu înlăturat de la răspunderea contravenţională46.
4. Împăcarea victimei cu făptuitorul. Legea contravenţională prevede că procesul
contravenţional pornit încetează în cazul împăcării victimei cu făptuitorul în contravenţiile
prevăzute la art. 69, 78, art. 96 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 97, art. 971 alin. (1), art. 972–105,
art. 242 alin. (1). Împăcarea este personală. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu,
împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se
pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali.47
Ppotrivit opiniei profesorului V.Guțuleac48, înlăturarea răspunderii contravenţionale în
baza acestui temei juridic poate avea loc numai în cazul respectării următoarelor cerinţe:
a) făptuitorul este bănuit de comiterea uneia dintre următoarele contravenţii: vătămarea
integrităţii corporale (art. 78 din CC al RM); încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
(art. 96 alin. (1) şi (2) din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra
desenului sau modelului industrial (art. 100 din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al
titularului brevetului pentru soi de plantă (art. 101 din CC al RM); încălcarea drepturilor de autor
asupra invenţiei, topografiei circuitului integrat sau desenului/modelului industrial (art. 103 din
CC al RM); sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului (art. 105 din CC al RM);
încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu
cauzarea de vătămări corporale ușoare (art. 242 din CC al RM);
b) împăcarea victimei cu făptuitorul este personală;
c) pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de către
reprezentanţii lor legali;
d) persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea
reprezentanţilor lor legali. În aceste circumstante, autoritatea (persoana cu funcţie de
răspundere) împuternicită să soluţioneze cauza contravenţională nu are alternativă de decizie şi,
în cazul în care victima s-a împăcat cu făptuitorul, procesul contravenţional trebuie să fie încetat.

46

47

48
p.
 c1) încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
Importanța aplicării instituției medierii este relevată de către Comisia Europeană pentru
Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei [CEPEJ], care a adoptat trei ghiduri aplicabile
în materie civilă, penală și administrativă. În aceste ghiduri se precizează că judecătorii trebuie să
susțină și să promoveze medierea, că trebuie să fie capabili să organizeze ședințe de informare cu
privire la mediere și, în caz de necesitate, să invite părțile în litigiu să recurgă la mediere și/sau
să trimită cauza la mediere49.
Acordul părților cu privire la soluționarea amiabilă a conflictului ivit se exprimă prin
încheierea unei tranzacții.
„Medierea se efectuează în baza următoarelor principii:
a) participarea benevolă la mediere;
b) confidențialitatea;
c) libera alegere a mediatorului;
d) egalitatea părților în proces;
e) independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;
f) flexibilitatea procesului de mediere.”
Conținutul Codului Contravențional nu cuprinde prevederi exprese referitor la procedura
de realizare a medierii, unicul act legal ce reglementează procedura de mediere este Legea cu
privire la mediere, cu toate că în art. 35 al legii precitate se indică faptul că procesul de mediere
în cauzele penale și contravenţionale este reglementat de prezenta lege, Codul penal, Codul de
procedură penală şi Codul contravenţional.
Părţi la medierea în cauzele contravenţionale sînt victima și făptuitorul. Important de
accentuat că procesul de mediere nu substituie procesul contravenţional. Faptul participării la
mediere nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei.
Nu poate fi admis în calitate de mediator în cauzele contravenţionale: agentul constatator,
procurorul, judecătorul, avocatul uneia dintre părţi, precum şi persoana incompatibilă în baza
unor prevederi legale speciale.
Agentul constatâtator sau instanța de judecâtă trebuie să informeze mediatorul, înainte de
începerea procesului de mediere, despre elementele semnificative ale cazului conform normelor
Codului de procedură penală și Codului contravenţional.
Mediatorul poartă răspundere, în condiţiile legii, pentru divulgarea informaţiei puse la
dispoziţia lui la etapa de examinare sau de judecare a cauzei contravenționale.
Mediatorul trebuie să prezinte agentului constatator sau instanței de judecâtă procesul-
verbal în care a fost consemnat temeiul încetării procesului de mediere.

49
 Tranzacția se întocmește în condiţiile Codului contravenţional și se anexează la procesul-
verbal întocmit de mediator.
Nesemnarea tranzacției în cauzele contravenționale nu poate prejudicia situaţia părţilor 50.
5. Prescripţia răspunderii contravenţionale. Prescripția înlătură răspunderea
contravențională din cauza nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege. Prescripţia aplicării
sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul juridic contravenţional de conflict,
deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă, prevăzută în legea
contravenţională.
Pentru a fi eficientă, răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment cât
mai apropiat de cel al comiterii faptei contravenţionale. Termenul general de prescripție a
răspunderii contravenționale este de un an. Termenul special de prescripție pentru contravențiile
prevăzute la art.1551 şi art. 179 este de 18 luni. Termenul de prescripție a răspunderii
contravenționale se reduce la jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii contravenției erau
minore.
Termenul de prescripție curge de la data săvârșirii contravenției şi pînă la data rămînerii
definitive a hotărîrii cu privire la cauza contravențională. În cazul săvârșirii unei noi contravenții
de către aceeași persoană, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare contravenție
separat.
Curgerea termenului de prescripție se suspendă dacă persoana care a săvârșit contravenția
se sustrage de la procesul contravențional. În acest caz, curgerea termenului de prescripție se reia
de la data reținerii persoanei sau autodenunțării.
Persoana nu poate fi trasă la răspundere contravențională dacă de la data săvârșirii
contravenției a trecut un an și în această perioadă nu a fost săvârșită o nouă contravenție.
În cazul contravenției continue şi al contravenției prelungite, termenul de prescripție curge
de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau a inacțiunii.
Termenul de prescripție a punerii în executare a sancțiunii contravenționale este de un an,
calculat din data la care decizia sau hotărîrea prin care aceasta a fost aplicată a rămas definitivă.
Se consideră că nu a fost supus răspunderii contravenționale contravenientul:
a) a cărui răspundere contravențională a fost înlăturată;
b) care a executat integral sancțiunea;
c) în a cărui privință procesul contravențional a încetat.
6. Amnistia este o instituţie juridică contravenţională al cărei scop este înlăturarea pentru
viitor a caracterului delictual al unor fapte contravenţionale, interzicând orice urmărire în ceea ce
le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Amnistia este actul de clemenţă, acordat

50
prin lege organică, privitor la unele contravenţii săvârşite anterior datei prevăzute în actul
normativ, pe temeiuri social-politice și din raţiuni de politică contravenţională superioare celor
care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva contravenţiilor 51.
Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţia art. 31 din Codul
contravenţional. Amnistia are următoarele efecte juridice: – elimină răspunderea
contravenţională; – înlătură executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale; –
reduce sau comutează sancţiunea contravenţională. Cu toate că amnistia dispune de o largă arie
de aplicare, ea are unele limite strict reglementate de lege. Amnistia nu are efecte juridice asupra
măsurilor de siguranţă şi nici asupra drepturilor victimei, art. 31 alin.(2) Cod Contravențional.
Legislatorul nu face o dezvăluire detaliată al conţinutului sintagmei „măsuri de
siguranţă”, făcând doar referire la ele și anume:
a) expulzarea;
b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor;
c) confiscarea specială;
d) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.
Însă este logic să presupunem că amnistia nu poate avea efecte juridice asupra măsurilor
administrative de prevenire, de curmare (stopare) sau de constrîngere procesuală deja aplicate şi
realizate în procesul constatării faptei contravenţionale, al cercetării cazului şi al emiterii deciziei
la caz.
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi nici asupra drepturilor victimei. În
contextul acestor dispoziţii (art. 31 alin. (2) din CC al RM), prin drepturile persoanei vătămate se
înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile, și nu drepturile pe care le are uneori persoana
vătămată în legătură cu desfăşurarea procesului contravenţional (de exemplu, dreptul de a stinge
procesul contravenţional prin retragerea plîngerii în cazul cercetării contravenţiilor prevăzute în
art. 78, 96 alin. (1) şi (2), art.100, art.101, art.103, art.105 şi art. 242 din CC al RM etc.), aceste
din urmă drepturi stingânduse şi ele prin amnistie.
Amnistia, ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale, priveşte
raportul juridic de drept contravenţional, fapta ca activitate contravenţională, și nu raportul de
drept civil, fapta ca acţiune dăunătoare. Dacă în urma unei fapte contravenţionale comise cu
vinovăţie s-a produs o pagubă, aceasta trebuie să fie reparată, chiar dacă aplicarea sancţiunilor
contravenţionale este înlăturată. Potrivit dispoziţiilor de drept civil, persoana lezată într-un drept
al ei sau într-un interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului
patrimonial și nepatrimonial cauzat astfel52.

51

52
 Amnistia (spre deosebire de graţiere) are un caracter general, adică se referă nu la o
persoană concretă, ci la toate persoanele care au săvârşit anumite tipuri de contravenţii,
enumerate în actul de amnistie. Persoanele faţă de care a fost deja pronunţată decizia de aplicare
a sancţiunii contravenţionale, obţinînd beneficiul amnistiei, sînt exonerate de răspunderea
contravenţională. Cauzele ce se află în faza de cercetare contravenţională, precum şi cauzele
asupra cărora cercetarea contravenţionlă este terminată, dar decizia nu a fost încă pronunţată sînt
clasate.
Trebuie menţionat că, la aplicarea amnistiei, legislatorul nu face trimitere la necesitatea
consimţămîntului autorului cauzei contravenţionale 53. Totodată, pornind de la conţinutul
principiilor generale, ramurale și instituţionale ale dreptului contravenţional, considerăm că, în
cazul în care persoana bănuită de comiterea unei contravenţii se consideră nevinovată, ea trebuie
să dispună de dreptul de a obiecta împotriva încetării cauzei contravenţionale (doarece amnistia
nu constituie o reabilitare) şi de a insista asupra continuării procesului contravenţional, sperînd la
o achitare integrală.
Mai mult decât atât, în acest caz persoana bănuită nu se expune la nici un risc. Chiar dacă
autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) competentă îi va stabili culpabilitatea, cauza
oricum va fi clasată conform amnistiei.
7. Constatarea amiabilă a accidentului rutier este o circumstanță nouă de înlăturare a
răspunderii contravenţionale implimentată recent în Codul Contravențional. Menționăm faptul că
ea se aplică doar pentru o anumit tip de conmtravenții și anume în contravențiile prevăzute la art.
242 alin. (1), în cazul în care în accident sînt implicate două vehicule, accidentul fiind soldat
numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de vătămări corporale victimei,
iar proprietarii și/sau utilizatorii vehiculelor dețin, la data producerii accidentului, polița de
asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă sau certificatul de asigurare „Carte Verde”
(în cazul vehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate),
valabile.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul accidentului
care s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalații
rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.), altele decât autovehiculele implicate în accidentul rutier.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier constă în completarea, semnarea și
prezentarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului „Constatare
amiabilă de accident” către asigurător, conform prevederilor Legii nr. 414/2006 cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
Constatarea amiabilă a accidentului rutier înlătură răspunderea contravențională.

53
 Observăm că articolul pentru care se aplică constatarea amiabilă a accidentului rutier, art.
242 alin. (1), este aplicabil și în cazul împăcării victimei cu făptuitorul. Raționamentul includerii
adăugătoare în lista cazurilor care înlăturară răspunderea contravenţională, este motivată prin
faptul că deoarece părțiler implicate într-un accident rutier și nu au careva pretenții una față de
alta, persoana viniovată recunoscând vinovăția sa, ulterior pentru restituirea despăgubirilor
produse în rezultatul accidentului rutier, compania de asigurare solicita fixarea acestui accident
la poliție pentru întocmirea unui material contravențional care ulterior să fie prezentat companiei
de asigurare.
Cu toate că a fost introdusă în Codul contravențional, totuși încă pînă la momentul de față
nu este bine determinată procedura de documentare, adică nu este încă aprobat acel formular
de ;,Constatare amiabilă de accident”, din care cauză părțile participante într-un asemenea
accident, care nu pot completa formularul respectiv din motivul inexistenței acestuia.
 SUBIECTUL . 3. SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE

1. Noțiunea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.

2. Sistemul și caracteristica sancțiunilor contravenționale.
3. Criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale.
4. Circumstanțele atenuante și agravante la aplicarea sancțiunilor contravenționale.
5. Repararea prejudiciului cauzat în rezultatul săvârșirii contravenției.

1. Noțiunea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale

Atât timp cât ordinea socială este tulburată de anumite conduite ce afectează întreaga
societate și atât timp cât aceste conduite se consideră de drept fapte ilicite, tot atât timp vor exista
și sancțiuni pentru a proteja comunitatea și ordinea în comunitate.
În general, sancțiunea reprezintă o măsură de constrângere statală aplicată de către
organele împuternicite. Doar că, sancțiunea trebuie să fie determinată de o necesitate care se
impune în mod impetuos, în caz contrar ea reprezintă nu altceva decât un act de violență. În una
din studiile sale, Delicte și pedepse, Cesare Beccaria afirma: „… pedeapsa trebuie să fie
esenţialmente una publică, promptă, necesară, cea mai slabă dintre pedepsele aplicabile în
circumstanţele date, proporţională cu delictul şi stabilită prin lege”.54
Dat fiind faptul că faptele antisociale pe care le întâlnim zilnic sunt diverse, gradul de
pericol care-l generează, dar și modalitatea de reacționare a autorităților statului în prevenirea și
combaterea acestor fapte sunt diferite de la caz la caz, caracterul sancțiunilor aplicate este și el
diferențiat de la o ramură de drept la alta. Cele mai frecvente întâlnite fapte antisociale sunt
contravențiile, respectiv pentru care se aplică - sancțiunile contravenționale.
Făcând o îmbinare între caracterul aflictiv cu cel de prevenire, legiuitorul nostru a
reglementat în mod expres în actualul Cod contravențional definirea și scopul sancțiunii
contravenționale, art. 32 CC al. (1) din Codul contravențional stabilind: „Sancţiunea
contravenţională este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare,
care se aplică, în numele legii, persoanei care a săvârșit o contravenţie”.
Din definiția de mai sus deducem trăsăturile caracteristice ale sancțiunii contravenționale:
- Este o măsură de constrângere din partea statului, adică ea se aplică numai de către stat
prin intermediul organelor abilitate în acest scop. Deşi conflictul apărut în urma
săvârșirii contravenţiei poate viza interese private, individuale, statul apare mereu ca un

54
 purtător al interesu-lui public, care este negat într-un mod direct sau indirect în cadrul
săvârșirii oricărei contravenţii;
- Este o măsură coercitivă ce se concretizează într-o anumită privaţiune sau restricţie,
sau obligaţie silită, impusă persoanei vinovate de comiterea contravenţiei, ea se aplică
contrar voinței contravenientului;
- Este un mijloc de corectare și reeducare. Observăm că chiar legiuitorul îi atribuie un rol
educativ sancțiunii în persoana contravenientului, menţionându-se în acest sens
resocializarea ca scopul principal. Dispoziţiile din Codul contravenţional care se referă
la sancţiuni sunt concepute din perspectiva asigurării unui proces de resocializare a
persoanelor contraveniente. În acest sens, statul urmărește împiedicarea repetării unei
conduite antisociale;
- Se aplică în cea mai mare parte pe cale extrajudiciară, de către agentul constatator. Dar,
asta nu înseamnă excluderea totală a formei judiciare. Codul contravențional stabilește
exact care sunt cauzele contravenționale examinate de instanța de judecată, respectiv
instanța aplică sancțiunile contravenționale;
- Are menirea de a preveni comiterea altor contravenţii, adică prin aplicarea, executarea
sancţiunii contravenţionale se urmărește preîntâmpinarea comiterii altor fapte ilegale.
Nu trebuie să trecem cu vederea și caracterul exemplarității sancțiunii contravenționale,
ca măsură de prevenire generală a comunității.55 Fermitatea cu care a fost pedepsit
contravenientul va exercita o influență pozitivă asupra altor indivizi care, respectiv, vor
fi determinați astfel să nu săvârșească contravenții deoarece pedeapsa va fi inevitabilă.
În concluzie, sancțiunea contravențională constituie o formă de constrângere juridică, care
este specifică dreptului contravențional; ea reprezintă o consecinţă a încălcării preceptului dintr-o
normă juridică contravențională. Deşi este o măsură de constrângere, ea se deosebeşte substanţial
şi funcţional de celelalte forme de constrângere juridică.

2. Sistemul și caracteristica sancțiunilor contravenționale

Art.32 al. (2) din CC stabilește următoarele sancţiuni contravenţionale:
a) avertismentul;
b) amenda;
c) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
d) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
e) aplicarea punctelor de penalizare;

55
 f) privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de
portarmă);
g) munca neremunerată în folosul comunităţii;
h) arestul contravenţional.56
Caracteristica sancțiunilor contravenționale
a) Avertismentul reprezintă cea mai ușoară formă de sancționare a contravenientului, este
considerată mai mult o sancțiune morală, aplicată de autorități pentru comiterea unor fapte de
mică importanță și cu gravitate scăzută de pericol social. Prin aplicarea avertismentului,
autoritatea într-un fel atenționează făptașul despre pericolul acțiunii sau inacțiunii săvârșite și
recomandă pentru viitor ca să respecte dispozițiile legale.
Avertismentul se aplică doar în formă scrisă. Legiuitorul a prevăzut expres ca autoritatea
competentă să aplice avertismentul anume în formă scrisă pentru a duce o evidență a conduitei
de mai departe a contravenientului, dacă pe viitor el respectă sau nu dispozițiile legale. În formă
verbală ar fi mai dificil să se țină cont de toate persoanele avertizate pentru comiterea
contravențiilor. Cu toate acestea, totuși considerăm oportun de a include în lege și forma verbală
de avertisment, pentru a face mai ușoară și mai eficientă munca agenților constatatori, având în
vedere numărul mare de contravenții care se comit. Există fapte contravenționale mărunte pentru
care nu se merită de înscris în procesul-verbal de constatare, fiind suficientă și o simplă
avertizare verbală făptuitorului.
Având în vedere caracterul neînsemnat al faptelor și forma scrisă obligatorie, de cele mai
multe ori agenții constatatori o „neglijează”, preferând ca să nu aplice în genere sancțiunea dată.
Mai mult ca atât, în materie contravențională sancțiunile nu reprezintă un scop în sine, ci un
mijloc de restabilire a relațiilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru
asta nu este nevoie în toate cazurile să aplici sancțiunea contravențională. În general, în toată
lumea civilizată ideea de a aplica sancțiuni mai severe este înlăturată, căutând soluții mai
eficiente (programe probaționale, campanii sociale, activități individuale și în grup). În art. 41
CC, legiuitorul a inclus noțiunea de individualizare a sancțiunii pentru fiecare persoană în parte
în funcție de diferite criterii. În același context, amintim o binecunoscută expresie latină:
„punitur quia peccatum est et ut ne peccetur”, ceea ce înseamnă că, este pedepsit nu doar
fiindcă a greșit dar și pentru a nu mai greși în viitor. Dar, asta nici pe departe nu înseamnă că
statul nu va aplica sancțiuni pentru acele fapte antisociale grave, care pun în pericol real valorile
societății, relațiile sociale care se nasc din aceste valori.
b) Amenda este o sancțiune contravențională pecuniară, evaluată în unități convenționale și
care constă în „obligarea contravenientului la plata unei sume de bani”. Amenda este considerată

56
cea mai răspândită sancţiune contravenţională şi cea mai eficientă și se aplică în calitate de
sancțiune atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Mărimea unei unități convenționale
este de 50 lei. De la început mărimea unității convenționale era de 20 de lei, iar odată cu
schimbările care au intervenit în economie și finanțe, dar și lipsa eficienței sancțiunilor cu
amenzi mici aplicate, au determinat autoritățile ca în anul 2017 să modifice mărimea unității
convenționale, de la 20 la 50 de lei. Modificările operate atunci au avut la bază următoarea
formulă de calcul: salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2016 era de 5050 lei.
Astfel, 1% din 5050 lei, cât se dorea a fi noua valoare a unității convenționale, a constituit 50 lei
și 50 bani.
Cât privește cuantumul amenzilor, acesta este determinat de gradul de pericol social al
faptei şi vinovăția contravenientului şi trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de lege.
Pentru persoana fizică de la una la 500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de
răspundere - de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale. Dacă în normă este scris „… se
sancționează cu amendă de la 10 la 50 u.c.”, atunci autoritatea competentă va ține cont de gradul
de pericol și de vinovăția făptuitorului. Amenda se achită de către contravenient în mod benevol
în termen de 30 de zile de la data stabilirii acesteia și se virează la bugetul instituțiilor stabilite la
art. 34 CC.57
Dacă contravenientul plătește amenda în decurs de 72 de ore de la momentul stabilirii
faptei, este în drept să achite jumătate din aceasta. În legătură cu această normă, Curtea
Constituțională a pronunțat o hotărâre privind constituționalitatea textului ”din momentul
stabilirii ei”. Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea a constatat că între
persoanele care pot achita jumătate de amendă, pentru că primesc în timp util copia procesului-
verbal de comitere a unei contravenții, prin intermediul serviciilor poștale, și persoanele care
primesc cu întârziere copia procesului-verbal și nu își pot realiza în mod efectiv dreptul de a plăti
amenda în jumătate, există o discriminare care nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil. Ea
a mai observat că legea contravențională nu oferă un mecanism care ar permite remedierea
suficientă a obstacolelor ce decurg din exercitarea efectivă de către contravenient a dreptului său
de a achita jumătate din amenda stabilită. Astfel, Curtea a hotărât că până la modificarea legii de
către Parlament, „termenul de 72 de ore de achitare a amenzii în jumătate va curge din momentul
în care contravenientului i se aduce la cunoștință actul cu privire la stabilirea amenzii”. 58
În același context, la 12.10.2018 Parlamentul a adoptat modificări la Codul
contravențional, prin care a fost înlocuită durata de 72 de ore cu „trei zile lucrătoare de la data
aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancțiunii”. În acest caz, se consideră că sancţiunea
amenzii este executată integral, cu excepţia cazului în care a fost contestată decizia de aplicare a
57

58
sancțiunii contravenționale și contravenientul nu și-a retras cererea de contestare a deciziei,
emisă într-o cauză contravențională, până la cercetarea judecătorească. Prin această inițiativă
legislativă se dorește oferirea unei posibilități obiective de a beneficia de dreptul achitării a
jumătate din amenda stabilită. Or, perioada oferită, urmează a fi sincronizată cu orarul de lucru al
instituțiilor responsabile de recepționarea amenzii. În nota informativă se mai spune că prin acest
amendament se dorește garantarea dreptului la un proces echitabil prin asigurarea beneficierii de
dreptul de a achita jumătate din amendă, chiar dacă procesul-verbal a fost contestat în instanţa de
judecată și contravenientul nu și-a retras cererea de contestare a deciziei, emisă asupra cauzei
contravenționale, până la cercetarea judecătorească. În cazul în care făptuitorul nu a respectat
condițiile sau cererea i-a fost respinsă, cuantumul amenzii urmează a fi achitată integral. 59
Pentru neachitarea amenzii din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza
eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate
înlocui suma neachitată a amenzii cu:
- amendă în mărime dublă, ce însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda
prevăzută de norma materială contravenţională;
- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
- muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
- arest contravenţional, calculându-se o zi arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata
arestului fiind de cel mult 30 zile, ținând cont de regulile aplicării arestului;
- pentru contravențiile în domeniul circulației rutiere amenda poate fi înlocuită cu privarea
de dreptul de a conduce vehicule de la 6 luni la un an.
Amenda se înlocuieşte de către instanța de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul
autoritatea din care face parte agentul constatator care a examinat cauza, la demersul acestuia sau
al procurorului care a examinat cauza.60
În acest sens, există un șir de subtilități privind neachitarea amenzii în condiții
susmenționate. Întâi de toate urmează a fi demonstrat faptul că este imposibilă executarea cauzei
de către executor, adică este imposibil de a încasa suma amenzii prin acțiunile dispuse: blocarea
sumei pe card salarial, sechestre pe bunuri, altele.
Apoi, înlocuirea amenzii cu munca neremunerată în folosul comunității poate avea loc doar
în cazul în care contravenientul și-a manifestat acordul în scris pentru executarea acestei forme
de sancțiune. În lipsa acordului instanța de judecată nu va putea aplica înlocuirea sancțiunii date.
Cu referință la arestul contravențional, o zi de arest pentru două u.c. vom expune mai jos.
În cazul persoanelor juridice amenda se aplică în limitele:
59

60
 a) de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale;
b) în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul
contravenţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în
care acest fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întâi.
dacă persoana juridică comite în mod repetat contravenții amenda se dublează reieșind din
valoarea limitei maxime, indicată în partea specială din cod.
În cazul în care persoana juridică comite a treia oară contravenții în decursul unui an
calendaristic amenda se triplează, având în vedere valoarea limitei maxime, indicată în cod.
Dacă persoana juridică nu achită amenda, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul
de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
c) Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate este o sancțiune ce presupune
interzicerea persoanei fizice sau juridice pentru o perioadă de timp de a desfăşura o anumită
activitate. Privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate poate fi aplicată de instanţa de
judecată pentru un termen de la 3 luni la un an.
Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și
preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
În general, prin dreptul de a exercita o anumită activitate sau, cu referință la sancțiunea de
mai jos, de a ocupa anumite funcții, se înțelege un post într-o întreprindere, instituție, organizație
sau subdiviziunea, filiala lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea
unei însărcinări deține anumite drepturi și obligațiuni în vederea exercitării funcțiilor sau
acțiunilor administrative de dispoziție sau organizatoric-economice.
Instanța de judecată aplică pedeapsa complementară, apreciind că sancțiunea principală nu
este de ajuns pentru restabilirea relațiilor sociale care au fost afectate prin comiterea
contravenției. Dacă o persoană a comis contravenția folosindu-se de profesia sa, este considerată
nedemnă să o mai exercite în continuare. Judecătorul poate aplica pedeapsa complementară dar
poate și să nu aplice (când în sancțiunea normei juridice este prevăzut „cu sau fără privarea de
dreptul de a desfășura o anumită activitate”). Dar, în anumite cazuri prevăzute de lege instanța de
judecată este chiar obligată să aplice privarea de acest drept (atunci când în sancțiunea normei
este expres prevăzut „…cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate”), fiind
inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi de către aceasta.
Trebuie aici de precizat că sancțiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate
poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvârșirea contravenţiei sau în cazul
în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi. 61

61
.
 Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în
stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare,
de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.
d) Privarea de dreptul de a deține anumite funcții reprezintă interdicția de a deține
temporar anumite funcții de către contravenient, prin rezilierea contractului de muncă pe o
anumită perioadă. Sancțiunea poate fi aplicată exclusiv de instanța de judecată, pe un termen de
la 3 luni la un an. Reglementarea juridică a sancțiunii respective este la fel ca la pedeapsa
precedentă, în art. 35 CC, instanța decide dacă aplică sau nu sancțiunea complementară, dacă
legea nu prevede altfel. Această pedeapsă se referă numai la persoanele fizice. Prin comiterea
unei contravenții, folosindu-se de funcție, contravenientul este considerat nedemn să o mai
exercite în continuare.
Aceeași prevedere explică în ce cazuri persoana fizică nu poate deține funcții: „…ținând
cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind
inadmisibilă deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta”.62
e) Aplicarea punctelor de penalizare este o sancțiune complementară, care se aplică în
cazul comiterii contravențiilor ce atentează la regimul de transporturi și contravențiilor în
domeniul circulației rutiere. Pentru încălcarea acestor norme, conducătorului de vehicul, pe lângă
sancțiunea principală, se aplică și un număr de puncte de penalizare, în calitate de sancțiune
complementară. Cuantumul punctelor de penalizare aplicat pentru fiecare sancțiune este prevăzut
pentru fiecare încălcare în parte.
Punctele de penalizare în calitate de sancțiune complementară au apărut odată cu intrarea
în vigoare a Codului contravențional la 24.10.2008, ideea fiind inspirată din legislațiile statelor
europene (România, Germania).
Definiția noțiunii „puncte de penalizare” a apărut peste un an în Regulamentul privind
evidența contravențiilor în domeniul circulației rutiere și asigurare a accesului titularului
permisului de conducere la informația despre punctele de penalizare, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 493 din 14.08.2009. Astfel, prin puncte de penalizare înțelegem - unități de
evidență aplicate în calitate de sancțiune contravențională complementară concomitent cu
sancțiunea principală sub formă de amendă în cazurile şi mărimea prevăzută de sancțiunea
normei.63
Dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții, care cumulează 15 puncte
de penalizare, agentul constatator remite cauza în instanța de judecată competentă, care, odată cu
sancțiunea principală și cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de
a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancțiune complementară.
62

63
 Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării
contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărâre judecătorească, de
dreptul de a conduce vehicule. Începând cu 19.07.2018 a intrat în vigoare un aliniat nou la art.36
CC, alin.(31), care prevede anularea punctelor de penalizare la prezentarea documentului
confirmativ care atestă trecerea programului special de instruire pentru anularea punctelor de
penalizare. Doar că, aici apăruse o neclaritate, în competența cărui organ/ instituții ale statului să-
i atribuie elaborarea și aprobarea programelor speciale și, respectiv, instruirea contravenienților
în baza lor. Inițial s-a propus ca aceasta să fie desemnată instituția probațiunii, din perspectiva că
ultima asigură executarea sancțiunilor alternative la detenție. Într-un final s-a decis să rămână în
competența Ministerului Afacerilor Interne. În conformitate cu Legea nr.138 din 19.07.2018
privind modificarea unor acte legislative, a fost completată Legea nr. 131/2007 privind siguranța
traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.11-21, art.6) 64
cu noțiunea de Program de instruire a conducătorilor vehiculelor, în scopul reeducării și
sensibilizării conducătorilor vehiculelor sancționați contravențional cu privire la consecințele
încălcării prevederilor regulamentului circulației rutiere. Această propunere legislativă a fost
elaborată în contextul Conceptului adoptat de IGP privind apropierea poliției de comunitate.
Programul dat se va efectua contra plată, iar după finalizarea lui se va întocmi un raport de
evaluare a contravenientului, pentru stabilirea sporirii sau diminuării comportamentului vizat de
specificul programului, dar şi impactului programului asupra conduitei persoanei în ansamblu.
Cu regret, până la moment acest model de program nici măcar nu a fost elaborat.
În ceea ce privește evidența punctelor de penalizare şi modalitatea de asigurare a accesului
titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare, acestea sunt
reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 493 din 14.08.200965. La nivel teritorial evidența
contravențiilor în domeniul circulației rutiere, sancțiunilor și punctelor de penalizare aplicate este
realizată de organele de poliție teritoriale, iar la nivel central de subdiviziunile specializate ale
Ministerului Afacerilor Interne.
Titularul permisului de conducere poate solicita informații cu privire la numărul de puncte
de penalizare care i-au fost aplicate, precum și cu privire la cazierul său contravențional. Astfel,
titularul de permis depune o cerere scrisă, personal sau prin reprezentantul legal, în adresa
organului teritorial al poliției rutiere în raza căruia își are reședința, care se examinează în termen
de 10 zile. Serviciile sunt contra plată.
f) Privarea de drept special este sancțiune contravențională complementară aplicată doar
de către instanța de judecată în cazurile prevăzute de lege. Legiuitorul face referință aici la două

64

65
forme de privare de dreptul special: dreptul de a conduce vehicule și dreptul de a deţine armă şi
de portarmă.
Privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică de instanța de judecată pe un termen de
la 6 luni la 3 ani. Această sancțiune nu poate fi aplicată persoanei cu dezabilități care foloseşte
vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepția cazurilor în care l-a condus atribuindu-i cu
bună ştiință un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool
sau de alte substanțe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a
părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant.66
În același context, Legea nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier a fost
completată cu un articol nou, art. 211 „Redobândirea dreptului de conducere a mijlocului de
transport”. În mare parte articolul se referă la domeniul dreptului penal (în cazul anulării
dreptului de a conduce mijlocul de transport), dar alin. (3) reglementează că, organele care
asigură executarea pedepsei penale sau sancțiunii contravenționale de privare de dreptul de a
conduce mijloace de transport, în termen de până la 10 zile, remit autorității competente
permisele de conducere ridicate pentru anularea acestora.67
Asemenea privării de dreptul de a conduce vehicule, la privarea de dreptul de a deţine armă
şi de portarmă, aceasta se dispune doar de instanţa de judecată. Perioada privării este de la 3 luni
la un an, în funcţie de gravitatea contravenţiei.
După ce expiră perioada de privare stabilită, la repunerea în drept a persoanei se va ține
cont de îndeplinirea pe deplin a cerințelor stabilite (de exemplu, a trecut sau nu programul
probațional, rezultatele schimbării comportamentale).
g) Munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o sancțiune care poate fi
aplicată atât ca sancțiune principală, cât și sancțiune complementară. Ca sancțiune
contravențională principală ea poate fi aplicata direct de către instanța de judecata la sesizarea
agentului constatator în cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii sau
sancțiunea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității. De asemenea, în anumite
cazuri prevăzute de lege, instanța de judecată poate aplica pedeapsa muncii neremunerate direct,
fără a exista vreo altă alternativă. Ea poate fi aplicată și pentru înlocuirea unei amenzi
contravenționale, în cazul în care persoana contravenient nu a achitat amenda și nu există
posibilitatea executării silite.
Munca neremunerată în folosul comunității nu poate fi aplicată militarilor prin contract și
persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani.
În conformitate cu art. 37 CC, munca neremunerată în folosul comunității este definită ca -
antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii,
66

67
la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul
comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi. În cazul
contravenientului care nu este angajat în câmpul muncii, nu este antrenat în activităţi de bază sau
de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată până la 8 ore pe zi. În
total, munca se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data luării în evidenţă a
contravenientului şi punerii în executare a hotărârii instanței de judecată.68
Un indiciu important la aplicarea acestei sancțiuni contravenționale este consimțământul
persoanei. Instanța nu poate aplica munca neremunerată fără a avea acordul contravenientului.
Contravenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un
angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la organul de probaţiune în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul. În caz de eschivare din partea contravenientului de la
muncă, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculându-se o zi de arest
pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Însă, soarta acestei înlocuiri este
asemănătoare înlocuirii amenzii cu arestul. Statul va cheltui mai mut pentru deținerea unei
persoane în arest contravențional, decât acesta va prejudicia la rândul său statul pentru
neexecutarea muncii neremunerate în folosul comunității.
De la norma care prevede consimțământul contravenientului pentru aplicarea sancțiunii
muncă neremunerată există o excepție de neconstituționalitate, „în cazul comiterii contravenției
prevăzute de art.781 CC (violența în familie), instanțele judecătorești pot aplica sancțiunea
muncii neremunerate în folosul comunității fără acordul persoanei.” Curtea Constituțională a
menționat că, în lipsa unei alternative punitive (în cazul în care nu poate fi aplicat arestul),
acordul persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunității apare ca un detaliu
insignifiant în raport cu obligația autorităților statale de a garanta un sistem efectiv de
sancționare a tuturor formelor de violență în familie în baza art. 24 alin. (2) din Constituție și a
art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.69
Munca neremunerată se execută la locul de trai al contravenientului, la obiectele cu
destinaţie socială care sunt stabilite de Birourile de probaţiune, de comun acord cu autorităţile
administraţiei publice locale. În cazul în care contravenientul își schimbă locul de trai, se
adresează la consilierul de probaţiune responsabil de caz, cu solicitarea în scris (cerere) de a fi
strămutat la Biroul de probaţiune de la noul loc de trai. În cazul militarilor în termen și militarilor
cu termenul redus, munca se execută în unitatea militară.
h) Arestul contravenţional este considerat cea mai severă sancțiune, deoarece se aplică
numai în cazurile când printr-o contravenţie se pune în pericol real sănătatea ori integritatea

68

69
corporală a persoanei. Chiar dacă se atentează la valorile supreme ale persoanei, nu în cazul
tuturor contravenienţilor li se aplică această sancţiune.
Arestul contravențional se aplică persoanelor fizice și presupune privarea de libertate pe o
perioadă determinată. Hotărârea privind aplicarea arestului este de competența exclusivă a
instanței de judecată și se aplică în cazuri contravenționale pentru care sunt prevăzute astfel de
sancțiuni și atunci când contravenientul nu a executat intenționat alte sancțiuni contravenționale.
Sancțiunea contravențională a arestului nu trebuie confundată aici cu reținerea persoanei,
în calitate de măsură procesuală de constrângere (art.art.433-436 CC). Reținerea constă în
limitarea libertății persoanei fizice de scurtă durată (până la 3 ore, iar în anumite cazuri până la
24 ore, dar nu mai mult) și se aplică de către agentul constatator (poliție, poliție de frontieră,
serviciul vamal). Arestul contravențional constituie sancțiune și se aplică, în conformitate cu
art.395 al.(1) lit.„c” CC exclusiv de către instanța de judecată în cauzele contravenționale pentru
care sunt prevăzute astfel de sancțiuni70, dar și atunci când contravenientul nu a executat
intenționat alte sancțiuni contravenționale.
Durata arestului contravențional este de la 4 la 15 zile, iar pentru concurs de contravenții
sau cumul de hotărâri de arest, instanța poate aplica sancțiunea și până la 30 zile. 71 Arestul se
execută în penitenciarele din Republica Moldova, de regulă în izolatoarele de urmărire penală în
care sunt amenajate condiții pentru executarea astfel de sancțiuni (Penitenciarele nr.13-Chișinău,
nr.11-Bălți, nr.17-Rezina și nr.5-Cahul).
Arestul contravențional nu poate fi aplicat:
- persoanelor cu dezabilități severe şi accentuate;
- militarilor în termen;
- militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în
bază de contract;
- minorilor;
- femeilor gravide;
- femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani;
- persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vârsta de până la 16 ani;
- persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.72
Cu referință la ultima categorie (pensionarii), Curtea Constituțională la fel s-a pronunțat
asupra aplicării arestului pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 78 1 CC (violența în
familie), prin excepție de neconstituționalitate: „În cazul comiterii contravenției prevăzute de
art. 781 CC, instanțele judecătorești le pot aplica arestul contravențional persoanelor care au
70

71

72
împlinit vârsta generală de pensionare, dacă starea lor de sănătate permite acest fapt.” Curtea a
conchis că, interdicția absolută a aplicării arestului contravențional în cazul persoanelor care au
împlinit vârsta generală de pensionare este disproporționată în raport cu obligația procedurală a
autorităților statale de a stabili un sistem efectiv de sancționare a tuturor formelor de violență în
familie.73
În același context, un compartiment important constituie aplicarea arestului pentru
eschivarea cu rea voință de la achitarea amenzii, calculându-se o zi de arest pentru 2 unităţi
convenţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile sau, pentru eschivarea de la munca
neremunerată în folosul comunității, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă. În
practică, instanța de judecată nu prea aplică această substituire, deoarece deținerea unei persoane
în arest ar costa azi instituțiile statului cca 198 lei per zi (cheltuieli pentru servicii comunale,
alimentație, salariile funcționarilor care asigură supravegherea și paza), adică mai costisitor decât
este valoarea unităților convenționale pe care le înlocuiește și, respectiv este non sens să deții în
arest o persoană pentru 100 de lei zilnic, statul cheltuind pentru asta aproape dublu.
Totodată, recent au fost propuse completări la Codul contravențional. Elementul de noutate
se referă la înăsprirea pedepsei pentru neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare
a hotărârii instanţei de judecată prevăzută la art. 318 din cod și se propune aplicarea arestului
contravențional pe un termen de la 7 la 15 zile). Respectiv, măsurile de sancționare completate ar
putea fi aplicate și pentru neexecutarea documentelor executorii menționate la articolul 11 litera
c) și d) din Codul de executare, și anume:
 deciziile (hotărârile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în
limitele competenţei atribuite lor prin lege, şi sentinţele pe cauzele penale în partea
încasării amenzii, confiscării speciale, precum şi în partea acţiunii civile;
 ordonanţele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
contravenţională sub formă de amendă.74
La moment, Codul contravențional prevede pentru aceste încălcări sancțiunea amenzii de
la 30 la 60 de unităţi convenţionale.
În esență, cred-că această propunere este mai puțin reușită, iar folosirea excesivă a
arestului nici pe departe nu este o soluție pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Tendințele de astăzi a lumii civilizate din contra sunt orientate către aplicarea pe larg a
pedepselor alternative la detenție. Iar noi ce facem? Creăm mecanisme de constrângere din
partea statului și supraaglomerăm la maximum instituțiile de detenție din țară!

73

74
 Având în vedere politicile promovate prin recomandările Consiliului Europei, se
recomandă statelor membre dezvoltarea şi aplicarea sancţiunilor alternative la sancţiunile
privative de libertate. În contextul acestor tendinţe și ținând cont de caracterul de reeducare, de
moralitate al aplicării sancțiunilor contravenționale, se conturează o părere ca arestul în genere să
fie exclus din lista sancțiunilor contravenționale aplicate persoanelor fizice și substituirea
acesteia cu o sancțiune contravențională nouă - „arestul la domiciliu”, sub supravegherea
probațiunii. Întemnițarea unei persoane trebuie totuși reglementată prin aria dreptului penal.

3. Criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale

Comiterea unei contravenții are drept consecință inevitabilă aplicarea sancțiunii prevăzute
de lege, pentru a restabili ordinea de drept și a integra în comunitate contravenientul. Una din
condițiile realizării scopului pedepsei este individualizarea pedepsei.
Astfel, pentru ca pedeapsa să-și realizeze scopul și funcțiile sale, aceasta trebuie adaptată la
nevoile de reeducare ale făptuitorului, cu luarea în considerare a gravităţii faptei săvârşite și a
periculozității contravenientului. Dacă se va aplica făptuitorului o pedeapsă, fără a se ține cont de
cele menționate, apare riscul ca el să fie încurajat să comită și alte contravenții în viitor.
Doctrina de specialitate stabilește mai multe forme de individualizare a pedepselor. Prima
formă a individualizării pedepselor o face legiuitorul, fiind numită individualizare legală (se mai
numește abstractă), cu prilejul înscrierii acestora în normele de incriminare. 75 Un rol hotărâtor în
problema individualizării îl are preocuparea legiuitorului de a consacra și de a asigura, prin însăși
elaborarea normelor. O altă formă de individualizare este acea judecătorească, care se efectuează
de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea cauzei. Se referă la asemenea criterii precum:
- circumstanțele comiterii faptei - se va avea în vedere locul și timpul comiterii faptei (în
timpul nopții, al unui dezastru natural, etc.), și modul de pregătire și executare efectivă a
activității infracționale, ținându-se seamă totodată și dacă mijloacele folosite pentru punerea în
executare a activității infracționale au fost de natură a spori pericolul social abstract al faptei
(folosirea unor mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane);
- gradul de pericol social - acest criteriu este deosebit de important în cazul infracțiunilor
formale sau a tentativelor;
- natura și gravitatea consecințelor contravenției - se va avea în vedere atât urmările directe,
cât și cele indirecte, dar și celelalte urmări produse persoanei vătămate determinate de săvârșirea
faptei;
- motivul săvârșirii faptei De aceste elemente, care sunt de asemenea părți din structura
laturii obiective ale infracțiunii, se va ține seamă la individualizarea pedepsei;
75
 - natura și frecvența faptelor care constituie antecedente - cu referință la acest criteriu se va
analiza specializarea făptuitorului într-un anumit domeniu contravențional și intervalul de timp
necesar reluării activității ilegale.
- conduita făptuitorului după comiterea ilegalității - prezintă importanță pentru stabilirea
pedepsei și comportamentul făptuitorului după săvârșirea faptei, înainte de începerea procesului
(autodenunțare, încercarea de împiedicare a producerii rezultatului, restituirea bunurilor,
încercarea de a ascunde urmele faptei) și pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare
(recunoașterea faptei, sustragerea de la urmărirea penală, încercarea de intimidare a martorilor);
- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială - în această
categorie se înscriu stări de fapt precum abandonul școlar, vârsta adolescenței, starea de sănătate
precară, mediul familial dezorganizat, influența anturajului, etc.76
A treia formă de individualizare a pedepsei prezentată de doctrină este - administrativă77,
care aparține organelor care asigură executarea pedepselor. Această formă se efectuează în faza
executării pedepsei aplicate, reprezentând ultima etapă în realizarea principiului individualizării
pedepsei. Ea se referă mai mult la cazurile de aplicare a pedepsei arestului contravențional, prin
adaptarea regimului de executare a pedepsei în raport cu conduita la locurile de executare.
Concluzionând cele expuse anterior menționăm că fiecare etapă a individualizării pedepsei
are un rol determinant asupra finalității actului coercitiv, respectiv stabilire a pedepsei, și, deși
două dintre ele sunt extra-procesuale, toate urmăresc în egală măsură atât redarea către societate
a unei persoane reintegrabile, cât și protejarea populației de elementele negative.
În legislația națională, individualizarea pedepsei contravenționale este prevăzută în art. 41
din Codul contravențional, „Criteriile generale de individualizare a sancțiunii”, care la rândul său
stabilește următoarele criterii:
- caracterul şi gradul prejudiciabil al contravenţiei;
- caracteristica contravenientului;
- circumstanţele atenuante şi agravante (sunt stabilite la subiectul următor).
În mod separat, la stabilirea sancțiunii muncii neremunerate în folosul comunității sau
arestului contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 78–78 2, art. 85, art.
91 alin. (1), art. 199 alin. (1), art. 233 alin. (1) și alin. (2 1), art. 355, art. 361 alin. (5), instanța de
judecată poate obliga contravenientul să participe la programe probaţionale în modul prevăzut de
lege (măsuri socio-educative).

4. Circumstanțele atenuante și agravante la aplicarea sancțiunilor contravenționale

76
.
77
 Circumstanțele atenuante sunt acele împrejurări prevăzute de lege sau reținute de instanță
în procesul de individualizare a pedepsei care, deși nu înlătură caracterul contravențional al unei
fapte, indică un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului, având
ca urmare aplicarea unei pedepse mai reduse.
În temeiul art.42 din Cotul contravențional la aplicarea sancţiunii contravenţionale faţă de
persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe atenuante:
a) Prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului.
Prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale contravenției săvârșite, repararea
benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate ca circumstanțe atenuante se referă
la comportamentul post-contravențional al vinovatului, exprimat prin orice activitate a
inculpatului îndreptată spre restabilirea situației care a existat până la săvârșirea contravenției și
înlăturarea benevolă a consecințelor ei.
b) Contribuţia la descoperirea contravenţiei. Această circumstanță se exprimă prin orice
acțiuni ale vinovatului de a ajuta agentul constatator/ organele de aplicare în stabilirea
circumstanțelor contravenției, demascarea și tragerea la răspundere contravențională a
participanților la fapta comisă. Astfel de circumstanțe atenuante sunt: informațiile despre locul,
metodele și mijloacele săvârșirii contravenției, despre locul unde se ascund alți participanți la
contravenție, etc.
c) Săvârșirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale. Sunt
recunoscute drept împrejurări de ordin personal sau familial boala vinovatului sau a membrilor
familiei lui, starea gravă a condițiilor de viață și de trai, starea de depresie creată de pierderea
locului de muncă și imposibilitatea de a-și găsi alt loc de muncă etc.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care
întreţine copil cu vârsta de până la 8 ani. Faptul săvârșirii contravenției de către un minor, femeie
gravidă sau persoană care întreține copil până la 8 ani trebuie luată în vedere la aplicarea
pedepsei.
e) Acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia.
Comportamentul ilegal al victimei presupune săvârșirea de către ea a oricărui act delictuos,
prevăzut de lege sau de un alt act normativ (contravențional, financiar, vamal, fiscal etc.).
Comportamentul imoral al victimei se poate manifesta prin ofensa cinică adusă unei femei,
rudelor și apropiaților vinovatului, insulta sentimentelor de patriotism, a mândriei naționale sau
părintești, luarea în derâdere a defectelor fizice ale vinovatului, reproșul cinic de infidelitate
conjugală și alte acțiuni cu caracter ofensator și de batjocură.78

78
 În Codul contravențional legiuitorul a prevăzut că pot fi considerate atenuante şi alte

circumstanţe decât cele reflectate mai sus. De exemplu, dependența materială, de serviciu sau de
altă natură ca circumstanță atenuantă de fapt cuprinde orice situație în care o persoană se simte
obligată față de altă persoană și ultima folosește această situație pentru a o determina pe cea
dependentă să săvârșească contravenția, bineînțeles, dacă acestea nu constituie circumstanțe care
înlătură caracterul contravențional al faptei sau care înlătură răspunderea contravențională.
Circumstanțele agravante, care se regăsesc în Codul contravențional la art. 43, reprezintă
acele stări, situații, împrejurări, calități, alte date ale realității, exterioare conținutului
contravenției, anterioare, concomitente sau subsecvente săvârșirii contravenției ce au legătură cu
fapta contravențională ori cu contravenientul și care reflectă o gravitate mai ridicată a faptei ori o
periculozitate mai mare a contravenientului.
Sunt considerate circumstanţele agravante:
a) Continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de
comportări;
b) Săvârșirea contravenției de către o persoană care anterior a fost sancționată pentru o
contravenție similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză. Se consideră persoana
care a săvârșit contravenții identice sau fapte care sunt omogene după caracterul contravenției.
c) Instigarea sau atragerea minorilor la săvârșirea contravenţiei. Această formă presupune o
determinare de către făptuitor a acestor persoane la săvârșirea infracțiunii profitând de starea lor
vulnerabilă.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un grup de persoane. Atunci cânt la comiterea faptei au
participat două sau mai multe persoane.
e) Săvârșirea contravenţiei profitându-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor
stări excepţionale. Această circumstanță agravantă presupune anume profitarea de către vinovat
de fenomenele menționate, adică făptuitorul folosește aceste situații de fapt pentru a comite
contravenția.
f) Săvârșirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. La
soluționarea chestiunii privind recunoașterea drept circumstanță agravantă săvârșirea
contravenției în stare de ebrietate, instanța de judecată trebuie să ia în considerare faptul dacă,
prin caracterul său, acțiunea contravențională este legată de starea de ebrietate a vinovatului,
precum și de circumstanțele, din cauza cărora persoana a ajuns în această stare.
Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere
această circumstanţă ca agravantă;
g) Săvârșirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă de
o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra din cauza bolii, dezabilității ori altui
factor. Pentru aplicarea acestei circumstanțe agravante, este necesar să fie stabilit anume că,
contravenientul își dădea seama că săvârșește contravenția împotriva minorului, a femeii ori a
profitat conștient de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor, ceea ce înseamnă că
vinovatul în momentul săvârșirii contravenției știa cu certitudine despre aceste trăsături ale
victimei.
Circumstanţa agravantă prevăzută în partea specială a cărţii întâi a Codului contravențional
ca element constitutiv al contravenţiei nu poate fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii.
Enumerarea circumstanţelor agravante din Codul contravențional este una exhaustivă. Spre
deosebire de circumstanțele atenuante, care oferă posibilitatea organului de aplicare/ agentului
constatator/ instanței de judecată să aplice și orice alte împrejurări care atenuează pedeapsa, în
cazul circumstanțelor agravante legiuitorul pune punctul final („închide lista”).

5. Repararea prejudiciului cauzat în rezultatul săvârșirii contravenției

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, orice persoană care cauzează altuia un prejudiciu în
rezultatul săvârșirii unei contravenții este obligat să-l acopere integral, astfel asigurând
restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului. Autorul unei contravenții cauzatoare de
prejudicii este obligat să repare atât prejudiciul patrimonial ce l-a cauzat - prin achitarea unor
despăgubiri materiale, cât şi prejudiciul nepatrimonial cu toate elementele sale componente -
daune morale, constând în dureri fizice sau psihice. Despre detalii privind repararea prejudiciului
de consultat legislația civilă și de procedură civilă.
Un indiciu important este că aceeași situație este aplicabilă și în cazul în care făptuitorul nu
a fost supus răspunderii contravenționale.

Concluzii
Sancționarea contravențională este o instituție fundamentală în prevenirea și combaterea
faptelor care contravin conviețuirii sociale. Autoritățile statului trebuie să conştientizeze care
este rolul lor în prevenirea și combaterea acestor fapte cu grad redus de pericol social și,
respectiv, în găsirea unor pârghii adecvate pentru eficientizarea realizării scopului preventiv și
represiv pentru care au fost aplicate. Este considerată una din cele mai importante faze ale
procesului contravențional, care în practică, trebuie să recunoaștem, are o eficiență scăzută, fie că
asta este din cauza frământărilor social-economice, politice din țară, fie din lipsa de mecanisme
de punere în executare a lor. Nu este suficient ca agentul constatator să stabilească contravenția
și să întocmească procesul-verbal, mai este nevoie ca contravenientul să fie pus la respect de
autoritățile statului, în măsura în care să nu mai comită astfel de fapte. Cu regret, în ultimul timp
se observă o creștere a contravenționalității pe toate palierele, mai ales în rândul persoanelor
tinere.
Tendințele de integrare europeană a Republicii Moldova sunt condiționate de un șir de
schimbări și adaptări normative în special la capitolul XIX CC, Ordine și securitate publică, care
ar presupune crearea unui sistem contravențional flexibil, în cooperare cu statele europene. Prin
urmare, se conturează necesitatea elaborării unei strategii la nivel național cu privire la
prevenirea, combaterea contravențiilor, care să includă atât procese de armonizarea legislației
contravenționale, cât și tehnici de aplicare și funcționare a sancțiunilor contravenționale. Or,
sancțiunile aplicate trebuie să-și atingă scopul propus – ocrotirea valorilor sociale stabilite prin
legea contravențională, resocializarea persoanei vinovate și prevenirea săvârșirii contravențiilor.