Sunteți pe pagina 1din 3

23.10.

2011 Domnului Nicolae Horatius Dumbrava Presedinte, Consiliul Superior al Magistraturii Scrisoare deschisa Domnule presedinte, Conform raportului Comisiei Europene de monitorizare pe justitie si anticoruptie in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), publicat in iulie 2011, consolidarea raspunderii sistemului judiciar ramane o provocare importanta.1. Comisia Europeana atrage atentia ca s-au adoptat unele masuri pentru imbunatatirea eficientei si a transparentei Inspectiei Judiciare si pentru uniformizarea practicilor acesteia, dar capacitatea si rezultatele inregistrate de Inspectie nu s-au mbunatatit in mod semnificativ. De asemenea, Comisia Europeana remarca faptul ca desi Inspectia Judiciara a analizat un esantion de dosare de coruptie la nivel inalt cu termene de judecata amanate, nu a formulat concluzii sau recomandari semnificative cu privire la practica judiciara. Iar concluzia expertilor europeni este ca Romania nu s-a angajat nca intr-un proces de reforma aprofundata a sistemului disciplinar. In acest sens si in virtutea responsabilitatilor mele de eurodeputat si membru al Comisiei de libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European, dar si in urma numeroaselor sesizari primite de la cetateni romani sau articolelor din presa, ma adresez dumneavoastra si plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru a va aduce in atentie problema lipsei de celeritate in judecarea dosarelor de mare coruptie (si nu numai), a lipsei de incredere in justitie, precum si necesitatea unei schimbari rapide si profunde a Inspectiei Judiciare in vederea responsabilizarii magistratilor.
In aprilie 2011, un fost deputat in Parlamentul Romaniei trimis in judecata pentru fapte de

coruptie si condamnat, dupa primele doua instante, la 3 ani de inchisoare cu executare, a scapat de pedeapsa prin implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale2 in timpul procedurii de recurs. Trimis in judecata in mai 2006, dosarul a stat in prima instanta 4 ani si a trecut prin 47 de termene, cele mai multe fiind amanari. Desi avertizati de procurorii anticoruptie, cei 3 magistrati ai completului de la Curtea de Apel Bucuresti au dat iar amanari care au dus, in cele din urma, la prescriptie. Inspectia Judiciara nu a anuntat nicio masura in acest caz.
Presa si societatea civila au relatat constant ca judecarea unor dosare de coruptie, frauda si

alte infractiuni este tergiversata cu anii3, cel mai adesea prin amanari repetate si termene foarte lungi, existand pericolul ca multe dintre ele sa ajunga la prescriptia raspunderii penale.
1

Raport Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare i verificare, http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/cvm/docs/com_2011_460_ro.pdf 2 Prescriere pentru fostul deputat, Vasile Savu, http://www.tvr.ro/articol.php?id=102212 3 Dosare anticoruptie, http://anticoruptie.hotnews.ro/ , Romania Libera, 17 octombrie 2011, http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/lungul-drum-spre-prescriptie-al-marilor-dosare-de-coruptie-articol-integral-241281.html

Un exemplu recent il constitutie dosarul Rompetrol4, in care Tribunalul Bucuresti a constatat, la 21 octombrie 2011, ca pentru doua din faptele penale pentru care sunt acuzati inculpatii raspunderea penala s-a prescris. Dosarul se afla in instanta din septembrie 2006, adica de 5 ani.
Daca ne uitam la statistici, peste 20 de dosare de coruptie sau frauda sunt in instanta de circa

4 ani sau mai mult. Alte circa 20 de dosare sunt in instanta de mai bine de 2-3 ani. In niciunul dintre acestea nu avem o hotarare in prima instanta; Cazul Voicu, care a adus la lumina o intreaga retea pentru influentarea justitiei de catre oameni politici, nu a generat, asa cum ar fi fost normal, masuri dure ale CSM de sanctionare si curatare a sistemului de justitie. Cristian Jipa - un exemplu de magistrat implicat in acest caz - a primit o sanctiune nesemnificativa de taiere cu 15% a salariului pe 3 luni, iar ulterior s-a pensionat; Acestea sunt doar cateva fapte si realitati. Toate au ca efect lipsa de incredere in justitie a romanilor si a partenerilor externi in capacitatea Romaniei de a-si respecta angajamentele anticoruptie si de reforma a justitiei asumate in momentul aderarii la Uniunea Europeana. Domnule presedinte, CSM trebuie sa isi asume un rol proactiv in rezolvarea problemelor amintite. Raportul Comisiei Europene din iulie 2011 sintetizeaza problemele din sistem: din analiza Comisiei reiese ca instantele au tendinta de a avea o abordare permisiva si excesiv de prudenta in ceea ce priveste problemele procedurale ridicate de catre inculpati, cum ar fi solicitarea de expertize suplimentare, amanarea termenelor de judecata sau invocarea de exceptii procedurale. Nu se aplica in mod constant masuri de baza privind gestionarea cazurilor, cum ar fi acordarea de prioritate cazurilor importante sau complexe. Pentru a-si indeplini angajamentele in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei la nivel inalt, Romania trebuie sa adopte masuri urgente pentru a se asigura ca, in cazurile importante de coruptie la nivel inalt, hotararile definitive sunt pronuntate rapid, iar prescrierea actiunilor este evitata in toate cazurile5.

In lumina propriilor atributii si a constatarilor din ultimul raport al Comisiei Europene, Consiliul Superior al Magistraturii are la indemana mai multe solutii, cum ar fi:
1) sa ia masuri imediate de verificare a magistratilor care tergiverseaza ani de zile judecarea

dosarelor de mare coruptie la Inalta Curte de Casatie si Justitie si in alte instante de judecata, si, daca este cazul, sa se dispuna sanctionarea lor. Cazurile de implinire a termenelor de prescriptie a raspunderii penale in cursul procedurilor judiciare trebuie sa fie analizate cu celeritate si in mod individual, iar magistratii care au contribuit la imposibilitatea infaptuirii justitiei din cauza implinirii termenelor de prescriptie trebuie sanctionati.
4

Adevarul, 21 octombrie 2011, http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Dosarul_Rompetrol-_Sau_prescris_infractiunile_de_manipulare_a_pietei_de_capital_si_divulgare_de_informatii_privilegiate_0_576542801.html 5 Raport al Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare i verificare, http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/cvm/docs/com_2011_460_ro.pdf

Increderea in justitie va continua sa scada daca nu veti proceda rapid la aceste verificari si sanctionari.
2) sa elaboreze si sa aplice un plan eficient de masuri si actiuni pentru restructurarea

Inspectiei Judiciare si reforma mecanismului disciplinar pentru magistrati;


3) sa elaboreze si sa aplice un plan de masuri privind verificarea si consolidarea integritatii

magistratilor, care poate incepe cu sanctionarea celor care nu si-au depus la termen declaratiile de avere si de interese, masura ce nu necesita nici o modificare legislativa, ci doar actiunea dumneavoastra;
4) sa elaboreze si sa urmareasca aplicarea unui plan de masuri de imbunatatire a celeritatii

proceselor care au ca obiect cazuri de coruptie la nivel inalt; Increderea cetatenilor si integritatea magistratilor sunt fundamentale pentru buna functionare a sistemului judiciar. Comisia Europeana va elabora peste doar cateva luni un nou raport privind progresele inregistrate de Romania in cadrul MCV care, in contextul amanarii unei decizii privind aderarea la spatiul Schengen, capata o importanta covarsitoare. Asa cum am mai spus, solutiile sunt la indemana dumneavostra si a Consiliului Superior al Magistraturii. Va asigur, inca o data, de sprijinul meu in realizarea obiectivelor asumate de Romania, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Mecanismul de Cooperare si Verificare. Cu stima, Monica Macovei Deputat, Parlamentul European