Tema V

Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

1. Conceptul de cheltuieli publice pentru acţiuni social-

culturale
2. Cheltuieli publice pentru învăţămînt
3. Cheltuieli pentru cultură, artă şi sport
4. Cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii
5. Cheltuieli pentru securitatea socială
1. Conceptul de cheltuieli publice pentru acţiuni
social-culturale
• Politica socială a statului presupune folosirea pe scară largă a resurselor
financiare publice cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi calităţii vieţii
fiecărui cetăţean.
• Cheltuielile publice pentru acţiuni social–culturale sînt orientate spre
realizarea de servicii în mod gratuit cu plată redusă sau sub formă de
alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi indemnizaţii. De prestările social–
culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale.
Factorii ce influenţează volumul cheltuielilor publice pentru acţiuni social-
culturale:
• factorul demografic;
• creşterea costului serviciilor sociale.
Cheltuielile publice pentru acţiunile social-culturale se referă la următoarele:
învăţămînt;
cultură,artă şi sport;
sănătate;
securitatea socială.
Sursele de finanţare a acestor cheltuieli sînt diferite (publice sau private,
interne sau externe):
• fonduri bugetare;
• fonduri financiare cu destinaţie specială;
• fonduri proprii ale întreprinderilor publice;
• veniturile realizate de instituţii social-culturale;
• veniturile populaţiei;
• fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ;
• ajutorul financiar extern.
 2. Cheltuieli publice pentru învăţămînt
Cheltuielile publice pentru învăţămînt sînt cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor şcolare, a
sistemului de învăţămînt superior, pentru reciclarea cadrelor şi crearea de noi obiective în acest
domeniu.
Factorii ce contribuie la această creştere sînt:
• demografici – creşterea populaţiei;

• economici – dezvoltarea economică; modernizarea procesului de producţie necesită o forţă de

muncă din ce în ce mai calificată, de aceea cheltuielile pentru pregătirea unui specialist cresc şi
respectiv cheltuielile totale pentru învăţămînt se majorează;

• sociali şi politici – ce se referă la politica şcolară, la principiile avute în vedere de guverne în

stabilirea acesteia, la nivelul învăţămîntului obligatoriu, la resurse, facilităţile şi ajutoarele pentru
instituţiile de învăţămînt.
Sursele de finanţare a învăţămîntului sînt:
 din bugetul statului;
 din sursele populaţiei;
 din sursele întreprinderilor;
 donaţii sau alte forme de ajutoare pe care le pot primi instituţiile de învăţămînt de la diferiţi
beneficiari.
În RM conform clasificării bugetare deosebim următoarele tipuri de învăţămînt:
• învăţămîntul preşcolar ;
• învăţămîntul primar;
• învăţămîntul gimnazial ;
• învăţămîntul liceal;
• superior;
• postuniversitar;
• cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor;
• mediu de specialitate;
• organe administrative.
Cheltuielile bugetare pentru învăţămînt sînt repartizate de către ministerul care organizează şi
conduce învăţămîntul, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
În majoritatea statelor lumii din bugetul de stat se finanţează cu
prioritate învăţămîntul primar şi cel secundar.
Cheltuielile publice pentru învăţămînt se divizează în dependenţă de
conţinutul economic:

• cheltuielile de investiţii (construcţii, utilaje);

• cheltuielile curente (salarii, transport, burse).

• сheltuielile pentru învăţămînt se dimensionează în funcţie de

contingentele şcolare, de costul unitar pe forme de învăţămînt conform
anumitelor norme care fundamentează salariile, bursele, contribuţiile etc.
 3. Cheltuieli pentru cultură, artă şi sport
Cheltuielile pentru cultură şi artă sînt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi artă, a unor
formaţiuni artistice şi pentru finanţarea unor obiective de artă (teatre, muzee, cinematografe).
Surse de finanţare a cheltuielilor pentru cultură şi artă:
• surse bugetare;
• donaţii;
• surse proprii ale instituţiilor date;
• firme, contribuţii ale populaţiei.

O parte dintre resursele financiare publice sînt destinate pentru finanţarea serviciilor culturale, artistice,

inclusiv pentru întreţinerea unor instituţii specializate. Resursele financiare destinate culturii şi artei,

alături de cele pentru învăţămînt, contribuie la creşterea calităţii factorului uman: crearea şi îmbogăţirea

nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi moravurilor estetice, ridicarea gradului de educaţie şi civilizaţie.
• Instituţiile cultural-artistice pentru care sînt destinate aceste resurse: biblioteci, muzee, teatre,
case de cultură, presă, edituri, case de filme etc.

• Activitatea desfăşurată de aceste instituţii se poate concretiza în anumite bunuri materiale (ce
au valoare spirituală) cum sînt: cărţi, filme, discuri, picturi, sculpturi sau se prezintă sub forma
unor servicii cultural-artistice printre care concerte, spectacolele de teatru, operă.

• Realizarea serviciilor cultural-artistice se poate face în mod gratuit sau cu plată, care nu
acoperă costul serviciilor prestate de aceea e nevoie de subvenţii din bugetul statului.
Activităţile cultural-artistice se finanţează din bugetul statului fie integral, fie parţial.

• Bugetul de stat reprezintă sursa cea mai importantă de susţinere financiară a acţiunilor social-
culturale. În afara bugetului, finanţarea cheltuielilor publice pentru cultură şi artă se mai
realizează din veniturile proprii ale instituţiilor respective, din donaţiile unor întreprinderi,
firme, din contribuţii ale populaţiei.
Conform Legii Nr.330 din 25.03.1999 cu privire la cultura fizică şi sport, structurile sportului sînt organizaţii
specializate, constituite de persoane fizice sau juridice în scopul organizării şi administrării activităţilor din
domeniul culturii fizice şi sportului, care se împart în:
• a) asociaţii sportive;
• b) cluburi sportive;
• c) şcoli sportive;
• d) centre de pregătire olimpică;
• e) federaţii sportive naţionale;
• f) ligi profesioniste;
• g) Comitetul Naţional Olimpic.

Autoritatea centrală de specialitate ţine evidenţa structurilor sportului prin Registrul sportiv, atribuind fiecărei
structuri înscrise un număr de identificare.
4. Cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat

de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe
principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate
pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor
asigurate (maladie sau afecţiune).

Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova

posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.

• Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează şi funcţionează avînd la

bază următoarele principii:
 a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul asigurării
obligatorii de asistenţă medicală bazat pe aceleaşi norme de drept;

b) principiul egalităţii, potrivit căruia tuturor participanţilor la sistemul de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală (plătitori de prime de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală, prestatori de servicii medicale şi beneficiari de asistenţă medicală) li se asigură un
tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;

c) principiul solidarităţii, potrivit căruia plătitorii primelor de asigurare obligatorie de asistenţă

medicală achită contribuţiile respective în funcţie de venit, iar persoanele asigurate beneficiază de
asistenţă medicală în uncţie de necesităţi;
 d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,
obligaţia de a participa la sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, iar drepturile de
asigurări medicale se exercită corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări medicale se constituie pe baza
primelor de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de legislaţie;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală
realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, conform legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se
administrează de sine stătător, în baza legii, iar prestatorii de servicii medicale care acordă
asistenţă medicală în sistemul respectiv activează pe principii de autofinanţare şi nonprofit.
În scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medicală, CNAM constituie, din contul

mijloacelor totale acumulate, şi gestionează următoarele fonduri:

a) fondul pentru achitarea serviciilor medicale;
b) fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
c) fondul măsurilor de profilaxie;
d) fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale;
e) fondul de administrare al sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală.

Fondurile Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală (FAOAM), sunt constituite de CNAM în scopul

asigurării obligatorii de asistenţă socială, veniturile căruia provin din prime de asigurare medicală

obligatorie, transferuri de la bugetul de stat şi alte venituri (dobânzi, penalităţi pentru întârzieri la plată).
5. Cheltuieli pentru securitatea socială

Sistemul public de asigurări sociale de stat este parte componentă a

sistemului de protecţie socială, avînd ca obiectiv principal acordarea unor
prestaţii în bani persoanelor asigurate aflate în imposibilitatea obţinerii
veniturilor salariale în urma anumitor situaţii de risc (incapacitate temporară
sau permanentă de muncă, maternitate, bătrîneţe, şomaj, etc.).
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) se constituie din:
 contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (constituite din acumulările pe
conturi bancare şi suma indemnizaţiilor plătite la locul de lucru în contul
contribuţiilor calculate);
 transferuri de la bugetul de stat;
 dobînzi;
 alte venituri. (amenzi, penalităţi, acţiuni de regres).
Mijloacele băneşti acumulate din contul contribuţiilor asigurărilor sociale de stat se virează de către
Casa Naţională de Asigurări Sociale în fondurile de asigurări sociale zilnic, proporţional cotei
stabilite.
Ministerul Finanţelor direcţionează transferurile de la Bugetul de stat la BASS pe conturile bancare
speciale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pentru acumularea transferurilor de la bugetul de
stat şi utilizarea conform destinaţiei.
Darea de seamă privind executarea BASS este prezentată Parlamentului, Guvernului şi
Ministerului Finanţelor de către Casa Naţională de Asigurări Sociale. Formularul dării de seamă
privind executarea BASS se coordonează cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul
Finanţelor şi se aprobă de către consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale.