Nagy Levente, Reforma la români.

Un fenomen de transfer cultural în secolele XVI-XVII,

Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2021 ISBN
Nagy Levente este conferențiar universitar și șeful Catedrei de Filologie Română a
Universitatății Eötvös Loránd din Budapesta. Este autorul a numeroase studii și articole de
specialitate despre Reforma protestantă, producția de literatura religioasă și istoria Transilvaniei.
Cartea domnului Nagy Levente, Reforma la români. Un fenomen de transfer cultural în secolele
XVI- XVII, apare în prima ediție în limba română, la Oradea, sub egida editurii Ratio et
Revelatio, în anul 2021. Domnul Nagy a publicat în urmă cu 3 ani, anume în 2018, la Budapesta,
aceeași carte, însă în limba maghiară. Cartea s-a intitulat: A Román Reformáció, Mint Magyar-
Román Kulturális És Irodalmi Transzferjelenség A 16-17. Században și a reprezentat teza sa de
doctorat academică. Autorul a dorit să publice această lucrare în limba română deoarece prin
subiectul abordat îi are în vedere pe români, dar și pentru a aduce pe scena istoriografiei din
România, noi interpretări.
Consider această carte o monografie, deoarece se prezintă sub forma unei cercetări sistematice
dedicate unei teme anume, Reforma la români. Subiectele avute în vedere de autor sunt tocmai
acele evenimente/ producții de carte/ personalități care s-au perindat din prima jumătate a
secolului al XVI-lea, până la Unirea Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romană. Cercetarea este
împărțită în șapte capitole, cărora le sunt adăugate fiecăreia subcapitole. Autorul își structurează
capitolele în mod cronologic. Prezintă povestea Reformei în Transilvania de la apariția primelor
semne din prima jumătate a secolului XVI până la uniunea Bisericii Romane cu Biserica
Ortodoxă.
Miza scrierii acestei cărți este aceea de a demonstra că Reforma la români a reprezentat un
mijloc de modernizare și occidentalizare a gândirii românești, fără implicațiile unei
discriminăari religioase, culturale și sociale, cum de altfel se afirma în istoriografia din România.
Altfel spus, autorul a dorit să sublinieze că acest fenomen, care s-a produs și în Transilvania, a
avut implicații benefice pentru români.
Descrierea conținutului Cercetarea este împărțită în șapte capitole, cărora le sunt adăugate
fiecăreia subcapitole. Autorul își structurează capitolele în mod cronologic. Prezintă povestea
Reformei în Transilvania de la apariția primelor semne din prima jumătate a secolului XVI până
la uniunea Bisericii Romane cu Biserica Ortodoxă.
Prezint 3 argumente care să susțină scopul: Publicarea cărților de cult în limba
vernaculară așează Transilvania, ca matrice culturală alături de alte spații din Occident. În
acest sens prin intermediul Reformei, avem parte de o modernizare și occidentalizare a
culturii române. Autorul afirmă că apariția primelor cărți în limba română constitue dovada cea
mai sigură a impactului Reformei asupra românilor. Fiind un cercetător avizat al cărții vechi,
mai specfic filolog, Nagy Levente alocă un mare spațiu din cercetare, analizării acestor cărți.
Nagy Levente analizează cărțile în ordinea tipăririi acestora, unele fiind analizate în primul
capitol, altele în ultimul. Astfel, el dorește să integreze cartea tipărită în contextul istoric. Ideea
de bază este că a existat o acțiune de a tipări cărți protestante în Transilvania. Nagy Levente
demonstrează că sursele cărților tipărite în secolul XVI sunt producții ale Reformei. În opinia
filologului, Tetravanghelul de la Sibiu, catehismul Întrebare creștinească, Tâlcul Evangheliilor
și Palia de la Orăștie sunt producții rezultate din traduceri ale unor cărți protestante. Traducerea
cărților protestante s-a produs undeva în Rutenia, iar mai apoi acestea au fost aduse în zona de
sud a Transilvaniei, de unde infiltrarea în limbajul cărților a unui dialect bănățean și hunedorean.
Exemple în acest sens le constitue Tetravanghelul de la Sibiu, Tâlcul Evangheliilor și
Molitfelnicul. Consideră că cea mai pregnantă operă care conține idei sacramentariene este
Tâlcul Evangheliilor.
În al doilea rând, autorul propune mai multe concepte, prin care susține că Reforma nu are drept
scop transformarea în fundamentalibus a religiei românilor, ci conține implicații benefice pe plan
cultural, religios și social.
Un prim concept folosit este acela de disciplinare ecleziastică. Prin acest concept autorul are în
vedere catehizarea de către preotul român a enoriașilor, în forma transmisă de un catehism.
Anume disciplinarea ecleziastică înseamnă însușirea de către ecclesia, anume de către
credincioși a învățăturilor fundamentale ale credinței: Tatăl nostru, Crezul etc.
Al doilea concept, din cele expuse de autor, constă în disciplinarea socială. Nagy Levente
dorește să demonstreze că în secolul al XVII-lea, a existat asupra Bisericii Ortodoxe din
Transilvania un program de disciplinare socială. Nagy Levente consideră acest concept drept o
măsură prin care autoritatea seculară, principele, și religioasă, superintendentul, doresc să
controleze comportamentul comunității de români ortodocși. Prin cunoscutele puncte impuse
viitorului episcop ortodox român din Transilvania, începând cu data de 22 septembrie 1640, s-a
impus un program de disciplinare și nu condiții de umilire. Nagy consideră că dacă în 1640 au
existat 24 de condiții impuse episcopului Ilie Iorest, în 1643 acestea se reduc la 15 pentru Simion
Ștefan. Nu numai că se reduce numărul condițiilor, însă cele eliminate erau cele care lezau cel
mai tare obiceiurile și practicile liturgice religioase ale românilor. Punctele rămase aveau rolul de
a elimina superstițiile, practicile necreștine. Spre exemplu, în diploma din 1643, la punctul 7 se
găsesc următoarele: ,, Că va săvârși ceremoniile la îngropăciunile morților după usanța primită a
creștinilor cu cuvinte, unde va face trebuință, și cu cântări sfinte, iară acele superstiții băbești nu
le va aproba, nici nu le va învăța, și nu va lăsa să se aprobe și să se înmvețe.”1
Nagy are în vedere același concept când se referă, la aceleași condiții date mitropoliților. Însă
acest concept este integrat împreună cu o altă sintagmă, anume ridicarea nivelului de cultură a
enoriașilor. Ce înțelege filologul prin aceste expresii?! Disciplinarea socială și ridicarea nivelului
de cultură a enoriașilor au în vedere ținerea slujbelor în limba română, editarea cărților religioase
în limba română, cultul icoanelor, cununia, botezul, cuminecătură etc.
Un alt argument pentru a demonstra că Reforma nu a avut implicațiile unei discriminări
religioase, ci implicații care au dus la modernizare, constă în tocmai statutul preoțimii
schismatice, anume preoțimea românească ortodoxă. Preoțimea schismatică era obligată să
presteze servicii iobăgești moșierului. Nagy Levente prezintă în decursul cărții mai multe
momente în care a avut loc scutirea preoților români de servicii iobăgești, tocmai de către
reprezentanții Reformei din Transilvania. În continuarea întreprinderii făcute de Mihai Viteazul,

1
Augustin Treboniu Laurian, Magazin istoric pentru Dacia, III, 1846, 238-239.
de a scuti preoțimea românească de robotă în 20-27 iulie 1600, principele calvin, Gabriel
Báthory, scutește preoțimea românească nu numai de robotă, ci și de toate sarcinile iobăgești în 9
iunie 1609. Această politică întereprinsă de Mihai Viteazul a fost continuată de toți principii
calvini, care s-au succedat. Nagy Levente consideră gestul lui Báathory, un gest de devoțiune
religioasă creștină universală, fără accente confesionale.

Analiza critică a scopului, argumentelor: Consider scrierea unei astfel de monografii drept o
întreprindere binevenită și curajoasă, venind de la un cercetător avizat bine în cunoașterea
limbilor maghiară și română. Consider că domnul Nagy excelează în analiza cărților tipărite
românești protestante. Am remarcat că acesta cunoaște cele mai avizate opinii din istoriografie
cu privire la sursele cărților, influențele, locul unde s-ar putea produce și unde s-ar putea traduce.
Însă în privința analizării evenimentelor care au legătură cu Reforma și românii din Transilvania,
acesta expune evenimentele în mod superficial, forțând argumentele pentru a ajunge la miza
cărții. Deși se consideră că nu face parte din exponenții istoriografiei maghiare interbelice, care
au văzut în reformarea românilor un act civilizator al aristocrației maghiare calvine, acesta prin
ideile sale tocmai în aceea direcție înclină.
Consider că viziunea sa a fost foarte mult influențată de ceea ce a scris Ana Dumitran. Ana
Dumitran a publicat în 2004 o monografie care seamănă mult acesteia de față, prin idei și
conținut. Lucrarea Anei Dumitran se intitulează: Religie ortodoxă- religie reformată. Ipostaze
ale identității religioase a românilor din Transilvania în secolele XVI-XVII, Editura Nereamia
Napocae, Cluj-Napoca, 2004.
Conceptele de modernizare, culturalizare și disciplinare sunt concepte pe care le găsim adesea în
analiza Anei Dumitran, analiză care a fost pe placul autorului nostru Nagy Levente. Reproșez
acestui autor că nu și-a definit conceptele pe care le-a utilizat. Mă refer la disciplinare
ecleziastică și socială. De asemenea îi reproșez că a deformat sensul conceptelor prin
argumentele și exemplele date. Conceptul de disciplinare socială apare pentru prima dată în
analizarea Reformei la români, la Gheorghe Gorun și la Claudia Septimia Peteanu. Autorul nu
dezvoltă abordările anterioare ale conceptului și sensul alocat acestuia. Prin conceptul
disciplinare socială are în vedere puncte ce țin de doctrină: Sfintele Taine, practice liturgice.
Astfel, avem parte de o confuzie la nivelul înțelegerii conceptelor și a exemplelor aferente.
Un alt concept, care este foarte important este cel de transfer cultural. Acest concept se
regăsește doar în titlu. Consider că autorul nu este avizat, în ceea ce în cercetare numim definirea
conceptelor și a cadrului teoretic al lucrării. Însă, chiar dacă autorul nu definește conceptul din
titlu, reușește să îl folosească cu succes în abordarea subiectului Reforma la români. Observăm
adesea relația dintre centru și periferie, atunci când autorul abordează producții tipărite ale
secolului XVI-XVII și numele unor personalități românești. Prin producțiile tipărite observ cum
autorul se raportează mereu la un centru (Rutenia, pentru secolul XVI, Anglia, spațiul maghiar
pentru secolul XVII) în analiza surselor cărților tipărite pentru a ajunge la periferie
(Transilvania). De asemenea, atunci când are în vedere intelectuali români ai secolului XVII, a se
raportează la acest concept de transfer cultural. De pildă, protopopul Ioan Zoba, este un
intelectual ce are în vedere în creațiile sale culegeri de predici din spațiul maghiar.
Având în vedere, cele expuse mai sus recomand această carte pentru ineditul rezultatelor la care
a ajuns prin analiza cărților. De asemenea, abordarea mereu a spațiului transilvănean în raport cu
cel occidental, evidențiază raportul centru periferie, raport important, o dată ce filologul folosește
conceptul de transfer cultural. Această recenzie nu reprezintă o prezentare exhaustivcă a tuturor
evenimentelor/ cărților și a personajelor cuprinde. M-am redus la doar trei argumente ale
autorului deși acesta integrează mai multe argumente.