Sunteți pe pagina 1din 6

SACRAMENTELE 7

MIRUL sau CONFIRMAŢIUNEA 1


Definiţia, elemente, efecte.

EX: Precum progresează viaţa trupului, tot aşa şi cea a sufletului se


dezvoltă, creşte şi se maturizează.
Observaţi o plantă, după ce a fost sădită în pământ, are nevoie de apă
şi de căldură ca să crească şi să aducă roade. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu
viaţa sufletului.
Prin botez, omul primeşte viaţa nouă a sufletului, a harului şi devine
creştin; dar trebuie să se dezvolte, să se întărească pentru a putea lupta
împotriva păcatului. Iată, deci că după ce a primit botezul, are nevoie de al
doilea sacrament, care să-l întărească şi acesta este Mirul.

I. Definiţia.
Ce este Mirul?
Mirul sau confirmaţiunea este un sacrament prin care dobândim pe
Duhul Sfânt cu darurile lui, ca să putem mărturisi cu tărie credinţa
creştinească.
1. Mir înseamnă consacrare, întărire: într-adevăr, în timp ce prin acest
sacrament se primeşte abundenţa Duhului Sfânt şi darurile sale, harul baptismal
este întărit şi făcut capabil să înfrunte luptele cerute de viaţă supranaturală.
Din aceasta izvorăşte convenienţa mirului pentru discipolul lui Isus:
cum el creşte din punct de vedere fizic şi intelectual, la fel va trebui să se
dezvolte şi în viaţa harului şi să devină capabil de a fi nu numai creştin şi
urmaş al lui Isus dar şi soldatul său.

EX: O plantă abia răsădită, nu e părăsită atunci când vin intemperiile,


dar e îngrijită mai bine pentru ca să crească şi să dea roade.
Cât antrenament nu face un fotbalist care vrea să intre în echipa
naţională, zi de zi se antrenează. La fel şi un creştin are nevoie de forţe noi
pentru a creşte în viaţa supranaturală, pentru a intra pe deplin în comunitatea
credincioşilor lui Cristos.
Aceasta are loc în sacramentul Mirului şi prin acest sarament rezultatul
este admirabil: cel miruit, intrat în Biserică încă fragil în viaţa supranaturală,
devine soldat şi apostol al lui Cristos, când episcopul a invocat asupra lui pe
Duhul Sfânt şi l-a uns cu Sfânta Crismă.
2. Isus a orânduit Sacramentul Mirului
Isus a săvârşit o asemenea minune în tine. A instituit sacramentul
mirului cu acest scop: creşterea ta supranaturală.
De multe ori în viaţa Sa publică, a promis apostolilor că va trimite peste
ei şi peste urmaşii lor pe Duhul Sfânt şi la Cina de Taină Isus a spus:
- „Voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, pentru ca să
rămână mereu cu voi, pe Duhul adevărului”(In14,16).

25
După învierea sa , rămânând cu apostolii timp de 40 de zile, i-a pregătit
să primească pe Duhul Sfânt şi când s-a înălţat la cer le-a spus apostolilor să
aştepte la Ierusalim venirea noului Mângâietor:
- „Cu coborârea Duhului Sfânt veţi primi o putere divină şi veţi fi
martorii mei în Ierusalim în Iudeea, în Samaria şi până la marginile lumii”
(Fap 1,8).
Zece zile mai târziu, promisiunea s-a împlinit în mod uimitor: în timp ce
bătea un vânt puternic asupra apostolilor şi asupra Sfintei Fecioare care erau
adunaţi în Cenacol, a coborât Duhul Sfânt sub formă de limbi de foc.
De atunci apostolii au început să impună mâinile asupra celor botezaţi
pentru ca astfel Duhul Sfânt să coboare asupra lor.

3. Elementele constitutive ale Mirului:


a. Materia: Sfânta Crismă, făcut din ulei amestecat cu balsam,
binecuvântat de episcop în Joia Sfântă. Cu el episcopul unge fruntea celui
miruit, făcând semnul crucii în timp ce impune mâna dreaptă peste cap.
b. Forma: Cuvintele pe care episcopul le pronunţă în timp ce îl unge cu
sf. crismă pe cel miruit. Cuvintele sunt următoarele: „Primeşte pecetea darului
Duhului Sfânt. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”
c. Ministrul: De obicei miruieşte episcopul dar poate fi şi un preot
delegat de Sfântul Părinte sau de episcop în special dacă este misionar, decan,
vicar general sau parohul care i-a pregătit pe aspiranţi la Mir.
d. Subiectul: Poate fi miruit orice botezat. Acesta trebuie să fie în harul
lui Dumnezeu, să aibă cel puţin 12 ani, să cunoască principalele adevăruri de
credinţă şi să aibă un naş care să fi fost miruit.
e. Ai reţinut: Sfânta Crismă este făcută din ului şi balsam. Foarte potrivit
este uleiul ca materie a Mirului, căci el simbolizează efectele ce le produce în
sufletul acest sacrament.
Precum uleiul pătrunde încetul cu încetul în ţesăturile trupului, tot aşa
mirul pătrunde sufletul creştinului şi îl întăreşte.
Uleiul aprins în candelă luminează şi încălzeşte, tot aşa şi mirul ţine în
suflet aprinsă flacăra credinţei şi focul dragostei dumnezeieşti.
Atleţii se ungeau cu ulei ca să fie sprinteni la jocurile sportive, tot aşa
mirul întăreşte pe om în lupta ce trebuie să o dea împotriva vrăjmaşilor
sufletului.
Uleiul se amestecă cu balsam care sete un parfum plăcut mirositor.
Semnificaţia este clară: la mir se primeşte o forţă nouă pentru viaţa
supranaturală pentru practicarea virtuţilor creştine care vor trebui să emane din
cel miruit ca şi un parfum de sfinţenie.
Când episcopul unge cu mir, zice celui miruit „Primeşte pecetea darului
Duhului Sfânt”. Adică îţi dau semnul crucii şi te întăresc cu harul mântuirii,
adică îţi dau semnul deosebit al lui Isus Cristos, crucea prin care Isus a biruit
lumea şi prin care vei birui şi tu în lupta împotriva păcatului. Astfel, din clipa
aceasta eşti înrolat în armata spirituală a lui Isus Cristos, deci eşti dator să-i
aperi evanghelia cu tărie şi fără frică.

26
4. Efectele Mirului.
Deja am vorbit pe parcurs de efectele mirului. Acum le precizăm mai
bine.
Prin acest sacrament are loc:
 O creştere a harurilor baptismale; o creştere a harului sfinţitor, a
virtuţilor credinţei, speranţei şi iubirii. Primirea celor 7 daruri al Duhului Sfânt.
 Conferirea harului sacramental: primirea unui drept nou, adică,
de a avea toate harurile pentru a trăi în mod generos viaţa de creştin şi a soldat
şi apostol al lui Isus.
 Conferirea caracterului: acela de soldat al lui Cristos, cu o
capacitate mărită de a participa la misiunea Mântuitorului şi la răspândirea
Împărăţiei Sale.

II. Putem aşadar spune că cel miruit devine:


 Soldat al lui Cristos: nu mai este simplu cetăţean al Împărăţiei
Sale. El devine demn de a participa la lupta pe care Capul său o duce împotriva
Satanei şi a păcatului, luptă care este simbolizată de palma pe care episcopul o
dă celui miruit. Într-adevăr, nu există luptă fără suferinţă. Soldatul lui Cristos
este capabil de a suferi în bătălie pentru adevăr şi dreptate.
 Apostol al lui Cristos; participând la misiunea pe care Biserica o
are de la Fondatorul ei: „ Învăţaţi toate neamurile”. Prin acest sacrament cel
miruit va avea posibilitatea să pună forţele sale la dispoziţia Bisericii…

EX. Într-un oraş din Mexic, cinci tineri au fost arestaţi pentru credinţa
lor catolică. În timp ce erau duşi la locul de execuţie, soldaţii cuprinşi de milă
faţă de cel mai tinerel, vroiau să-l scape de la moarte şi-l trimiseră în oraş ca să
cumpere ceva, cu speranţa că va fugi. Dar mare le-a fost mirarea când îl văzură
întors tocmai când ceilalţi au fost executaţi. Un soldat îi zise:
- „N-ai înţeles, că te-am trimis în oraş tocmai ca să te scap de la
moarte?”
- „Ba da, am înţeles – a răspuns tânărul – dar locul meu, acum era aici,
alături de prietenii mei care au murit pentru Cristos.”
Astfel a murit şi el ca martir al credinţei.
Duhul Sfânt primit la Mir, l-a întărit să-şi mărturisească credinţa cu
preţul vieţii!…Amin.

27
SACRAMENTELE 8
MIRUL 2
Darurile Duhului Sfânt; răspunsul tău; încheiere.

I. Dispoziţiile cerute pentru a primi Sf. Mir.


1. Cea dintâi şi cea mai importantă dispoziţie este aceea de a fi în starea
harului sfinţitor, deoarece mirul este un sacrament al celor vii sufleteşte.
2. A doua dispoziţie este cunoaşterea catehismului, cel puţin
cunoaşterea celor mai elementare şi mai importante lucruri despre credinţa
creştină. De aceea Biserica pretinde că nu se poate da mirul decât celor ajunşi
la anii priceperii, pentru ca să poată fi instruiţi în credinţă.
3. A treia dispoziţie este o pregăti mai apropiată cu reculegere
sufletească, rugăciuni, spovadă şi împărtăşanie. Apostolii s-au pregătit pentru
ziua coborârii Duhului Sfânt rugându-se 10 zile.

II. Darurile Duhului Sfânt:


1. Înţelepciunea: face să gustăm lucrurile divine; tocmai acest har ne dă
bună dispoziţie şi plăcere de studiu.
2. Înţelegerea: te face să înţelegi adevărurile de credinţă cu inteligenţa
umană. Este un dar care este prezent şi în copii dacă sunt miruiţi, nu numai la
adulţi, tocmai fiindcă este un dar.
3. Sfatul: ne ajută să alegem ceea ce este spre binele nostru spiritual. Îţi
indică, de exemplu, care să fie prietenul tău cel mai bun, îţi sugerează ceea ce
nu trebuie să citeşti fiindcă e periculos.
4. Tăria: ne face să săvârşim acţiuni curajoase pentru binele nostru şi
pentru răspândirea Împărăţiei lui Isus. Acest dar se vede puternic în apostoli
după Rusalii, în viaţa lor de martori ai lui Cristos.
5. Cunoştinţa: te face să înţelegi cum lucrurile create sunt în raport cu
credinţa. Te face să înţelegi, de exemplu, că o descoperire ştiinţifică nu este
contrară adevărului pe care l-ai studiat la catehism, te face să întrevezi pe
Dumnezeu, înţelepciunea şi atotputernicia sa, prin şi în minunile universului şi
în legile care îl conduc.
6. Pietatea: te face să priveşti la Dumnezeu ca la un tată amabil şi la
cei asemenea nouă ca la nişte fraţi. Într-adevăr te face capabil să compătimeşti
suferinţele altuia şi să te bucuri în a sluji şi iubi pe Dumnezeu.
7. Teama de Dumnezeu: ne ţine departe de păcat, nu numai din teamă
de pedeapsa lui Dumnezeu, dar din teama de a nu-i displace.

III. Răspunsul tău:


1. Stimează demnitatea ta.
Prin botez ai fost pecetluit cu caracterul de creştin, prin mir primeşti
pecetea creştinului perfect. Mai mult, de soldat al lui Cristos, de apostol al său.
Şi acest sacrament care te uneşte mai mult cu Cristos, Capul tău, te face să
aparţi Bisericii, aşa încât să participi la viaţa şi comorile de har pe care ea le
păzeşte.

28
Aşa stând lucrurile, nu va trebui oare să simţi o bucurie profundă şi un
sentiment de mândrie sfântă? Şi nu vei mulţumii oare Domnului pentru aceste
daruri? El te-a ales, te-a făcut al său, ţi-a deschis calea care duce la mântuire.
2. Răspunde cu generozitate la darul divin.
Darurile lui Dumnezeu primite la mir sunt atât de multe şi de sublime şi
totuşi, unul sau altul îşi poate împietri inima şi poate să nu corespundă la aceste
daruri. Poţi fi un soldat generos al lui Cristos, dar poţi fi şi un trădător. Ai în
mână arme noi şi puternice, dar le poţi şi arunca; poţi fi un erou şi poţi fi şi un
laş.
Să şti să martor al lui Cristos:
Învăţând adevărul religios pe cei mici, pe cei ignoranţi;
Apărând acest adevăr în faţa acelora care îl neagă sau îl ofensează;
Susţinând pe aceia care sunt primii învăţători ai acestui adevăr ca de
exemplu Sf. Părinte Papa, Episcopii şi preoţii.
Să şti să dai exemplu bun cu orice ocazie când te afli între prieteni şi
colegi.
Ştiind să suporţi suferinţele şi greutăţile vieţii cu bărbăţie. Capul tău,
Cristos, nu a suferit şi nu a murit oare tocmai pentru a te salva pe tine şi a salva
pe toţi oamenii? Nu vei putea aşadar ca la rândul tău să suporţi dispreţul unui
coleg sau să respingi o ispită pentru a păstra harul lui Dumnezeu? Pune în
practică cuvântul sfântului Paul: „Să nu mai fim nişte copii clătinaţi şi duşi de
orice vânt al învăţăturii, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor prin
mijloacele de amăgire.” (Efes 4,14)
3. Fii devotat Duhului Sfânt.
Prin Mir, Duhul Sfânt a devenit stăpânul sufletului tău şi vrea să fie
oaspetele tău dulce, consilierul şi prietenul tău interior.
Primeşte aşadar de la El sfatul, fă ce îţi sugerează, fii curajos cum vrea
El.
Şi de ce să nu întreţii un colocviu cu acest prieten interior, care vrea să
te facă să creşti în speranţă, credinţă şi iubire? Care vrea să răspândească în tine
tot mai mult darurile tale?
Isus a spus: „Când vă vor duce în faţa sinagogilor..., nu vă preocupaţi
cum sau ce veţi spune în apărarea voastră; fiindcă Duhul Sfânt vă va învăţa în
acel moment ce trebuie să vorbiţi.” (Lc 12,11-12). Isus vrea să te asigure
pentru dificultăţile tale spirituale. Îţi garantează ajutorul Duhului Sfânt, ajutorul
Darurilor Sale, nu-l refuza, nu-l neglija.

EX. La 7 oct. 1613, în oraşul Arian din Japonia, trei personaje nobile cu
soţiile lor şi cei doi copii, Iacob şi Magdalena, au fost arestaţi şi condamnaţi la
moarte ca să ardă de vii. După ce i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru marele
dar al martiriului, s-au îndreptat spre locul de execuţie ca spre o serbare. Într-
adevăr, au fost acompaniaţi de peste 20.000 de creştini care cântau litaniile Sf.
Fecioare.
Fiindcă drumul era lung, cineva s-a oferit să-l ducă în braţe pe micul
Iacob, dar acesta a refuzat zicând: „Eu vreau să-l imit pe Isus care a urcat
Calvarul pe jos.”

29
Când micul martir vede rugul, adresându-se celor care plângeau a zis:
„Acum voi bucuraţi-vă, căci eu merg în Paradis.”
Fiecare martir s-a apropiat de grinda de care trebuia să fie legat şi a
sărutat-o cu manifestare puternică de sentimente. Creştinii atunci au
îngenuncheat invocând pe Dumnezeu pentru mărturisitorii curajoşi ai credinţei
care îndată au fost jertfiţi în vălvătaia flăcărilor, mergând în cer.
O mică întrebare: ce daruri ale Duhului Sfânt ţi se pare că au lucrat în
micul Iacob, campion al lui Cristos?

4. Caută Darurile Duhului Sfânt


Ce dar deosebit al Duhului Sfânt ţi se pare că a lucrat în mod special:
 În apostoli, care bătuţi de sinedriu pentru învăţătura lui Isus pe
care o predicau, au ieşit fericiţi zicând că au fost făcuţi demni de a suporta ocări
şi dureri pentru Cristos?
 În copilul de la catehism, fiind întrebat ce ar fi făcut în locul lui
Iuda trădătorul, a răspuns: „M-aş fi spânzurat şi eu, dar de gâtul lui Isus.”
 În Gabriela, care i-a spus medicului ce o îngrijea: „Fă-mă să
sufăr mai mult, vreau să sufăr mai mult pentru Isus.”
 În Dominic Savio, care a scris: „Mai bine moartea decât păcatul
de moarte!”

30

S-ar putea să vă placă și