RADU F.

ALEXANDRU

GERTRUDE

2012

1
 GERTRUDE

HAMLET HORAȚIO

OFELIA POLONIUS

CLAUDIUS

DUHUL

2
 - PRIMA PARTE -

1. GERTRUDE – HAMLET – CLAUDIUS – POLONIUS

GERTRUDE E tatăl tău!

HAMLET Nu pot!
GERTRUDE Dacă nu pentru el, îndură-te de mine şi nu mă obliga să fiu din nou
martoră nevolniciei tale!
HAMLET Să urlu? Să-mi smulg părul din cap? Să-mi sfâşii hainele?! Pentru
Dumnezeu, ce aştepţi de la mine?!
GERTRUDE Să-ţi iei rămas bun, aşa cum se cuvine, de la părintele tău!
HAMLET Am făcut-o!.. Cu dragostea pe care i-am purtat-o şi …
GERTRUDE Vino alături de mine să-i sărutăm pentru ultima dată mâna şi fruntea.
HAMLET … Nu.
GERTRUDE Nu?!
HAMLET Nu vreau să-l văd mort, mamă… Nu pot
GERTRUDE … L-ai iubit, Hamlet?
HAMLET Cât a trăit, nu m-ai întrebat niciodată dacă-mi iubesc tatăl!
GERTRUDE Ai plecat…
HAMLET Nu am avut încotro!
GERTRUDE … surd la apelul lui…
HAMLET Ordinele lui!
GERTRUDE … să rămâi alături de el, să te crească…
HAMLET Să-l slujesc!...
GERTRUDE … ca urmaşul lui la tron!
HAMLET Niciodată nu m-a întrebat…
GERTRUDE Ce trebuia să te întrebe?!
HAMLET … și niciodată nu s-a întrebat dacă drumul pe care vroia să mă târască
era drumul meu!
GERTRUDE Drumul coroanei?!
HAMLET Drumul meu!
GERTRUDE La ce altceva ar fi putut să se gândească?! Ești singurul lui fiu…
HAMLET Nu el trebuia să se gândească – eram singurul îndreptăţit să o fac!

3
GERTRUDE De patru ani stai la Wittenberg: asta vă învaţă acolo?
HAMLET De asta am plecat.
GERTRUDE Nu ne-ai spus o vorbă înainte să pleci!
HAMLET … Lui, da.
GERTRUDE Ce i-ai spus?... Vorbeşte odată!
HAMLET (şoaptă) … Să nu conteze pe mine…
GERTRUDE Mai tare!
HAMLET Nu-l urmez la tron!!
GERTRUDE (şoc,mută, într-un final) … Nu… Nu-l urmezi?... (Nu poate continua;
semn spre Hamlet să repete.)
HAMLET (neagă din cap; nu poate repeta)…
GERTRUDE (explozie) De ce?!!... De ce?!!!
HAMLET …
GERTRUDE (vine în faţa lui, cât mai aproape de obrazul lui) ... Hamlet… Te rog, de
ce?
HAMLET (strangulat de emoţie) … Niciodată… Eu… Nimeni şi niciodată nu va
putea fi asemenea lui… (Semn spre încăpere alăturată unde, cu
siguranţă, este depus sicriul cu rămăşiţele Regelui) … Niciodată! (Îşi
stăpâneşte hohotele de plâns, dar nu poate opri lacrimile care îi curg pe
obraji.)

(Gertrude îl cuprinde cu putere şi cu disperare în braţe; urlete de durere şi

hohote de plâns îi erup din piept.
Hamlet rămâne drept, nemişcat, cu braţele căzute pe lângă corp, cu cap
ridicat peste creştetul femeii, îndreptat în direcţia spre care nu a vrut să
păşească.)

GERTRUDE (încearcă să-şi recapete cumpătul; îl eliberează pe Hamlet din braţele

ei; îl priveşte îndelung, cu o amărăciune pe care nu încearcă să o
ascundă.) … Vei fi rege, Hamlet.
HAMLET Nu, doamnă.
GERTRUDE Tronul este al nostru! Nu-l putem abandona şi nimeni nu ni-l poate
smulge!
HAMLET Atunci vei fi Regină.

4
GERTRUDE Cum?! După care Lege?! Regina nu este decât mamă sau soaţă de
Rege! Văduva nu mai are loc decât în criptă!
HAMLET … Boală… Accident… Abdic!
GERTRUDE Prinţul Hamlet nu poate scoate ţara la mezat!
HAMLET … Nu accept să-mi irosesc viaţa într-un rol pentru care nu sunt croit.
GERTRUDE E ţara ta!
HAMLET I-aş face numai rău dacă m-aş pune în fruntea ei.

(Intră Polonius; plecăciune, înaintează un pas.)

GERTRUDE E timpul?
POLONIUS (aprobă din cap.)
GERTRUDE (îl concediază cu o mişcare din cap. Polonius iese.) … Odată Regele
băgat în pământ, tronul rămâne vacant. Asta nu trebuie să se întâmple.

(Intră Claudius.)

CLAUDIUS Suntem aşteptaţi.

GERTRUDE Nu avem Rege.
CLAUDIUS (uimit; spre Hamlet) Hamlet!
GERTRUDE Nu acesta e drumul lui…
HAMLET (idee care îi vine pe loc în minte; lui Claudius) I-ai fost frate şi tatăl
vostru a fost Rege…
GERTRUDE (speriată de gândul pe care-l desluşeşte imediat) Şi?!
HAMLET Ai stat ca o umbră lângă el…
CLAUDIUS Frate iubitor, gata oricând…
HAMLET Ca un paj!
CLAUDIUS Ca un frate!
HAMLET Ca o slugă! Toţi păream slugi în faţa lui, dar ţie chiar îţi plăcea.
CLAUDIUS Mi-am servit Regele şi Ţara!
HAMLET Aşa e. Fă-o mai departe: Legea îţi recunoaşte dreptul...
GERTRUDE Nu!!
HAMLET Doamnă?
GERTRUDE Numai peste cadavrul meu!
HAMLET (rapidă cugetare; lui Claudius.) … Are dreptate.

5
CLAUDIUS A fost perla coroanei şi graţie ei, cât timp Regele a luptat în îndelungile
campanii, în Ţară a fost linişte şi pace.
HAMLET A fost şi trebuie să rămână.
CLAUDIUS Cum?
GERTRUDE Ţi-am spus…
HAMLET (lui Gertrude) Puterea!… Puterea de care te-ai îndrăgostit şi pe care o
iubeşti atâta…
CLAUDIUS Suntem aşteptaţi să înceapă procesiunea…
HAMLET (semn spre ei trei.) Dar tocmai a început! (Lui Gertrude) Puterea nu se
face şi nu se primeşte cadou… Se cucereşte şi orice preţ e mic, când
eşti făcut să ți-o doreşti cu adevărat. (Semn spre Claudius) E fratele lui
şi, dacă nu-l priveşti cu atenţie, poţi spune chiar că-i seamănă… (Lui
Claudius) Tronul va fi al tău, din clipa în care o recunoşti ca Regină…
GERTRUDE (speriată şi oripilată) Vorbele tale nu au sens! Nu cred că-ţi imaginezi…
HAMLET Va trebui să crezi şi să accepţi, dacă, într-adevăr, vrei să păstrezi ce-ţi
pare că ţi se cuvine. O tradiţie răspândită şi respectată de evrei, încă
din vremea lui Isus, cerea ca la moartea unui bărbat ca unul din fraţii lui
să ia văduva de nevastă...
GERTRUDE (lui Claudius) Nu spui nimic?!
CLAUDIUS (lui Hamlet) Nu desluşesc prea limpede sensul vorbelor tale…
HAMLET Ai fost un frate iubitor… un cumnat iubitor… Acum va trebui să fii un
Rege şi un soţ iubitor.
GERTRUDE Soţul meu!
CLAUDIUS Ferească Sfinţii!
HAMLET Şi tatăl meu!... (râde, cu lacrimi de durere în ochi) Pot să te îmbrăţişez,
”Tată”?!
CLAUDIUS (lui Gertrude) Glumeşte?
GERTRUDE Îşi bate joc de noi! Taică-su e întins pe năsălie, ţara aşteaptă să audă
salvele de tun vestind un nou Rege şi el …
HAMLET (lui Gertrude; lamă) Eu vreau să trăiesc liber. Iar tu nu mai poţi trăi
decât în lanţurile Puterii! Fă ce trebuie să faci şi lasă-mă să plec cât mai
repede de aici!
GERTRUDE Cum îndrăzneşti să-mi propui aşa ceva?!
HAMLET Uita-te la mine, mamă: vezi un Rege?

6
 (Intră Polonius.
Gertrude îi face semn să iasă)

POLONIUS (vine lângă cei trei; supus, cu capul plecat) Umblă zvonul că prinţul
Hamlet nu a venit decât să-şi conducă părintele la groapă, după care se
va întoarce de grabă la Wittenberg, abandonând tronul …
GERTRUDE Vorbe!
POLONIUS Aşa am gândit şi eu… Dar membri Consiliului apreciază, şi îşi îndreaptă
ruga către Voi (Gertrude şi Claudius), să înţelegeţi că, dacă Prinţul
pleacă, nu e altă cale pentru Ţară decât să o conduceţi împreună: Rege
şi Regină.
HAMLET Până şi înţelepţii regatului mi se alătură în gândul…
GERTRUDE De când membri Consiliului sunt chemaţi să se pronunţe asupra
succesiunii la tron?!
POLONIUS Doar o ipoteză! Nu le-o luaţi în nume de rău: supuşi credincioşi tronului
nu fac decât să caute soluţiile cele mai bune, din care Voi, cu siguranţă,
o veţi recunoaşte pe cea mai bună.
HAMLET Îmi închipui că tot tu conduci Consiliu…
POLONIUS În lipsa unuia mai vrednic… (Privire spre Gertrude şi Claudius) Atunci?

(De undeva din spate se aude, la început doar ca un murmur, apoi tot mai
distinct slujba religioasă.
Moment de derută, cei din scenă se privesc unul pe celălalt, cu speranţa
unei soluţii salvatoare.
Gertrude privire rugătoare spre Hamlet, pas spre el.
Hamlet degajează, nu mai e nimic de spus în plus.
Polonius se întoarce spre cineva care ne scapă privirii, a rămas probabil
undeva în spate, şi pare a schiţa un semn de oprire a slujbei.
Claudius, în ”ceasul al 12-lea”, îl cuprinde cu braţul pe Hamlet pe după
umeri şi îl trage alături de el în faţa lui Gertrude.)

CLAUDIUS Jur Doamnă să nu precupeţesc nici un efort pentru ca prinţul Hamlet să

mă privească precum un părinte şi Vouă să vă dăruiesc iubirea unui soţ
pe veci îndrăgostit şi supus.
HAMLET (gest spre Gertrude: ”ce vrei mai mult?”)

7
 (Polonius îi face un semn discret lui Hamlet, să se retragă amândoi.)

GERTRUDE (îi opreşte cu un gest ferm; trec câteva clipe până când reuşeşte să-şi
stăpânească emoţia şi să se simtă în stare să vorbească.) … Pe
marginea gropii, cu inima înecată în lacrimi, în cele mai cernite haine,
îmi cereţi să preschimb bocetul în hohote de bucurie, să cânt şi să
dansez ca o neprihănită mireasă!... Accept sacrificiul pe care mi-l cereţi.
(Polonius aplaudă extrem de discret, de două ori) …Dar, în faţa lui
Dumnezeu, vă cer să împărţiţi cu mine acest păcat de neiertat şi
urmaşii urmaşilor voştri să spună lumii că Gertrude nu a preacurvit ci
doar şi-a făcut datoria de mamă şi de Regină… Juraţi!

(Cei trei jură şi îşi fac cruce.)

REGINA Să mergem. (Hamlet şi Claudius sunt gata să o urmeze.)

POLONIUS (îi opreşte cu un gest prevenitor) Cine anunţă nunta?... Când are loc?
GERTRUDE Nu voi, Consiliul, ne-aţi impus-o?
CLAUDIUS Ai fost un bun şi loial sfetnic iubitului meu frate. De ce să nu păstrezi pe
mai departe înaltele îndeletniciri?
POLONIUS E o cinste la care nu îndrăzneam să mă gândesc...
GERTRUDE Gândeşte-te şi fă ce trebuie.
POLONIUS Pe când fericitul eveniment?
HAMLET Mâine.
GERTRUDE Mâine?!
POLONIUS Prinţe...
HAMLET (lui Gertrude) Cum natura nu acceptă vidul, nici puterea, în politică, nu
rezistă în absenţa autorității. Mâine plec la Wittenberg.
GERTRUDE Cum?!?
CLAUDIUS (în acelaşi timp) Îţi laşi părinţii…?!
POLONIUS (în acelaşi timp; ton autoritar, pentru prima dată) Nu se poate!
GERTRUDE (lui Polonius, surprinsă de tonul lui) Vorbeşte.
POLONIUS (lui Hamlet; ton plin de respect, dar prevenitor) O lume întreagă se va
întreba uimită de ce iubitul prinţ n-a vrut să fie părtaş la fericita unire a
mamei lui cu cel ce de mâine îi va fi părinte...

8
HAMLET Pentru că părintele meu e mort! Îngropaţi-mă împreună cu el, alături de
el, să-i împărtășesc liniştea de care sper că are parte în lumea în care a
ajuns...
CLAUDIUS Dar eu iţi sunt de astăzi părinte Hamlet, şi nu voi fi cu nimic...
GERTRUDE (lui Hamlet) Nu poţi să mă umileşti într-un asemenea hal!
HAMLET Te iubesc prea mult, Nu poți să-mi vorbe atât de nedrepte!
GERTRUDE Rămâi atunci alături de mine!
CLAUDIUS De noi!... De tron!
HAMLET (lui Gertrude, fără să-l fi auzit pe Claudius) ... Şapte zile, mamă. Nici o
zi în plus.

(Polonius se retrage.
Hamlet îl urmează.
Gertrude şi Claudius faţă în faţă. Se privesc cu intensitate; Gertrude aruncă
o privire rapidă peste umăr; Claudius face aceeaşi mişcare: sunt singuri.
Claudius o cuprinde pe Gertrude în braţe într-un sărut plin de patimă;
Gertrude îl îmbrăţişează; se despart; pentru o clipă pe feţele lor se citeşte
pofta care îi stăpâneşte pe amândoi. Doar o clipă; apoi revin în rolurile lor.)

CLAUDIUS De ce nu l-ai lăsat sa plece?

GERTRUDE E fiul meu!
CLAUDIUS Şi al defunctului meu frate!...
GERTRUDE (gest ambiguu din cap) A fost şi va fi întotdeauna al meu!
CLAUDIUS Cu cât va pleca mai repede...
GERTRUDE E inofensiv ca un prunc.
CLAUDIUS Pruncii cresc, le apar dinții…
GERTRUDE (ton care nu admite replica şi care, poate, stabileşte relaţia viitoare între
cei doi) Rege!

(Claudius zâmbeşte cu un aer conciliant.

Gertrude întinde mâna într-un gest protocolar, Claudius întinde mâna sub mâna
ei – împreună, Rege şi Regină, se îndreaptă spre locul ceremoniei.)

9
 2. HAMLET – HORAȚIO – OFELIA – POLONIUS

HAMLET Rareori a fost mulţumit de mine...

HORAȚIO Puţin a fost timpul pe care l-aţi petrecut împreună...
HAMLET Şi atunci, invariabil, îmi spunea că pot mai mult. Nu că aşteaptă mai
mult de la mine, ci că eu, faţă de mine, sunt dator să dau mult mai mult.
HORAȚIO Te-a iubit.
HAMLET În felul lui. Niciodată însă ca pe mama mea.
HORAȚIO Nici tu nu l-ai iubit cât o iubeşti pe ea.
HAMLET (privire surprinsă, întrebătoare) Nu-i adevărat!
HORAȚIO Sunt vorbele tale… Iertare.
HAMLET ... Doamne, aș fi făcut orice ca o dată, o singură dată! să mă fi
considerat demn de prețuirea și încrederea lui! I se părea că nu reuşesc
niciodată să pătrund sensurile profunde ale vieţii şi m-a trimis la
Wittenberg: cei mai buni profesori, dar mai ales cei mai imuni în faţa
rangului meu…
HORAȚIO Eşti prețuit ca unul dintre cei mai buni studenţi...
HAMLET În van: nu de el… Știi care este lucrul cel mai de preţ pe care l-am
descoperit?
HORAȚIO ... Adevărul?
HAMLET Şi mai presus de el?
HORAȚIO Învaţă-mă.
HAMLET Libertatea.
HORAȚIO Libertatea?
HAMLET Niciodată nu vei reuşi să recunoşti adevărul, dacă nu eşti un om liber.
Şi niciodată nu-ţi va fi de folos adevărul, dacă nu-ţi vei lua libertatea să-l
rosteşti.
HORAȚIO Unui muritor sortit la rangul pentru care tu eşti sortit i se poate permite...
HAMLET Fals! Fals! De-o mie de ori fals! Şi eu am gândit la fel ca tine pe când,
crud încă, îmi făceam de treabă în preajma tronului... Horațio, în

10
 comorile ascunse în ceasloavele şcolii, am învăţat un lucru pe care nu
mi l-aş fi putut imagina: cu cât un om urcă pe scara demnităţilor, cu atât
libertăţile lui scad. Când ai ajuns la vârf, eşti prizonierul tuturor
rânduielilor pe care tu însuţi le-ai impus!
HORAȚIO Nu este oare sacrificiul pe care trebuie să şi-l asume cei care?...
HAMLET "Cei care"! Despre ei e vorba, prietene: despre cei care, intratabil și
irecuperabili îmbătaţi de aburii puterii, cred că menirea lor pe pământ e
să conducă popoarele. Să le arate "drumul" şi să-i călăuzească, cu
orice preţ! spre un ideal la care nu se ajunge niciodată.
HORAȚIO Pentru că nu există, Horațio! ”Idealul”, oricare ar fi numele lui, de-a
lungul Istoriei, nu a fost și nu va fi decât o veșnică proiecție a dorințelor
și aspirațiilor noastre. Un vis, doar un vis!... Nu vreau să păstoresc pe
nimeni, pentru că nu vreau să înșel pe nimeni!
HORAȚIO Când te-ai născut, ăsta era drumul pentru care păreai sortit.
HAMLET Până şi ursitoarele se înşeală uneori. Nu am vocaţie nici de erou şi nici
de martir.
HORAȚIO Dar?
HAMLET ... Să contemplu lumea... Şi oamenii... Să înţeleg ce se întâmplă,
dincolo de ceea ce credem că vedem şi înţelegem.
HORAȚIO Filozofia!
HAMLET Mă încerci, prietene! Ai o părere atât de proastă despre mine ca să
crezi că aş avea neruşinarea să mă pretind filozof, doar pentru că am
conspectat câteva tomuri?
HORAȚIO Nu vreau să cred că ţi-am dat vreodată motive să te îndoieşti de
dragostea ce-ti port...
HAMLET (sincer surprins) Horațio!
HORAȚIO ... şi eu, la rândul meu, nu pot să mă gândesc la tine ca la un om care
îmi ascunde gândurile...
HAMLET Vorbeşte!
HORAȚIO Ce ai făcut astăzi sunt lucruri de o importanţă şi de o gravitate pe care
mintea ta nu cred că nu le cuprinde.
HAMLET Pe şleau!
HORAȚIO Ai refuzat tronul, ai pus în locul tău un om de nimic, ai smuls-o pe
mama ta de la căpătâiul bărbatului pe care l-a adorat o viaţă şi-ai
aruncat-o în braţele unui străin, ai...

11
HAMLET Basta! (Sincer surprins de ce aude) Aşa să fie?!
HORAȚIO Întrebi?!
HAMLET (căută încă răspunsul) ...Chiar am făcut-o?
HORAȚIO Cu ce drept ţi-ai permis să intri în vieţile oamenilor şi să le dai peste
cap, numai şi numai pentru ca tu s-o trăiești pe a ta așa cum îți place?
HAMLET Orb ce eşti!!... ”Prietenul meu din copilărie”, ”Fratele meu în idealuri şi
credinţă”!... Habar n-ai pe ce lume trăieşti!
HORAȚIO Nu înghit urletele tale, dacă nu produci şi un singur argument!
HAMLET ... Dragul, bunul şi curatul meu prieten Horațio... (Rar, să se facă bine
înţeles, dar, mai ales, să-şi stăpânească emoţia şi durerea care răzbate
din fiecare cuvânt.)... Tu chiar crezi că eu am făcut ceea ce tu crezi că
am făcut? Că poate cineva schimba cu de-a sila viaţa unui om, dacă...
dacă omul acela nu-şi doreşte ca viaţa lui să fie schimbată?
HORAȚIO Mama ta abia se aștepta silită?!...
HAMLET (îl oprește cu un gest ferm; continuă ca și cum nu a auzit cuvintele lui
Horațio) Sigur, omul… omul despre care-ți vorbesc nu merge pe stradă
şi nu-i opreşte pe cei care îi ies în cale să le împărtăşească aspirațiile
lui ascunse, dar... Horațio, nu ne supunem decât acelor ”decizii impuse”
care vin într-un fel în continuarea pornirilor care zac ferecate în adâncul
sufletelor noastre. Și aşteaptă acolo, poate fără ca nici noi să ştim, clipa
în care pot ţâşni la lumină, pentru a fi împlinite.
HORAȚIO E fals şi nedrept ce spui!
HAMLET Crezi?
HORAȚIO Sunt sigur! Aşa cum vezi tu lumea, nu mai există graniţă între nobleţe şi
abjecţie, între onoare şi laşitate... Între eroism şi trădare!
HAMLET Din contră!
HORAȚIO Din vremurile cele mai negre ale Istoriei, au fost oameni care au
rezistat, care au apărat libertatea spiritului, a cugetului şi oameni care
au fost forțați să-și vândă sufletul, frânţi sub torturi de neînchipuit şi de
nesuportat!
HAMLET De ei! De nesuportat de ei. Alţii, în aceleași timpuri și la aceleași torturi,
au rezistat. De ce, oare? Pentru că orice tortură fizică poate fi suportată.
Măreţia celor dintâi, în fața cărora mă plec până la pământ, nu rezidă în
rezistenţa fizică la suferinţă, ci în forța de-a fi respins compromisul,

12
 nesfârșitele plăceri lumeşti care li s-ar oferit pe tavă în schimbul
abjurării. Nu mă lăsa să continui, să nu ajung...
HORAȚIO Nu tu ai smuls-o pe Regină de pe marginea gropii și ai condus-o în
patul?!... (Se oprește, parcă speriat de propria-i necuviință)
HAMLET ...
HORAȚIO Am mers prea departe! Iertare, Prinţul meu.
HAMLET ... Am lipsit patru ani de acasă. Poate ceva e putred în palatul asta.
HORAȚIO Mă sperie gândul!
HAMLET Nu mai mult decât adevărul care se cere deslușit...

(Pe replica lui Hamlet, intră OFELIA. Vine din spatele lui, nu o vede.
Horațio o observă primul şi îi face semn lui Hamlet să se oprească.
Ofelia înaintează uşor nesigură, intimidată; Hamlet îşi deschide braţele,
Ofelia se repede în braţele lui, îmbrăţişare lungă.
Horațio se retrage neobservat de cei doi.)

HAMLET Îţi vine să crezi?... (Întoarce capul spre locul în care, cu o clipă mai
devreme, stătea Horațio; abia acum observă plecarea lui, o strânge din
nou în braţe pe Ofelia.)
OFELIA Nu găsesc cuvintele care ţi-ar putea alina durerea...
HAMLET (îi pune un deget pe buze, oprind-o să continue) Lasă... (O priveşte
îndelung.) Patru ani...
OFELIA Număraţi zi de zi şi oră de oră...
HAMLET Nu mă dojeni... Ţi-am scris... Spune-mi de tine... Ce faci?
OFELIA (ridică neputincioasă din umeri) ”Fata lui Polonius”! Regulile curţii
orânduiesc viaţa fiicei primului curtean...
HAMLET Şcoală înaltă!...
OFELIA La ce-mi va folosi?
HAMLET Vei fi o pereche de nepreţuit pentru cel care...
OFELIA Vrei să-mi spui ceva ce nu am găsit în nici una din scrisori pe care le-
am primit?...
HAMLET La fiecare şapte zile...
OFELIA Ţi-ai ţinut cu străşnicie promisiunea, nu ai sărit niciun termen... Dar
vorbele pe care le-ai aşternut pe hârtie păreau scrise mai curând de un
om de onoare, decât de un îndrăgostit. Iar acum...

13
HAMLET Bucuria de-a te fi revăzut m-a făcut pentru o clipă...
OFELIA Iartă-mă că am îndrăznit să uit în ce zi suntem.
HAMLET (ii sărută cu vârful buzelor ambele mâini) Îngăduie-mi să mă retrag.

(Ofelia îl sărută uşor pe frunte.

Hamlet se retrage.
Intră POLONIUS. )

POLONIUS (face câţiva paşi în jurul lui Ofelia; priveşte chipul impenetrabil al fetei)
... Deci?
OFELIA Ce planuri ai?
POLONIUS Să te apăr.
OFELIA În ce te priveşte, ce planuri ai?
POLONIUS ... Patruzecişidoi de ani am slujit cu credinţă unul dintre oamenii care se
nasc atât de rar şi care, dacă te îngăduie în preajma lor, ai toate
motivele să-ţi spui că nu ţi-ai trăit viaţa în zadar...
OFELIA Omul acela e mort.
POLONIUS Şi viaţa merge mai departe.
OFELIA La ce onoare mai poţi aspira?
POLONIUS Aceeaşi... Un singur lucru ştiu să-l fac ca nimeni altul: să slujesc.
OFELIA Împotriva lui Hamlet?
POLONIUS Cum te gândeşte la aşa ceva?... Sunt în slujba celui care mă
angajează: pe el îl servesc şi doar alături de el aş putea fi "împotriva"
cuiva. Hamlet nu stă în calea nimănui, nu are nevoie de nimeni, nici
măcar de tine…
OFELIA ... Nu am să te las să-i faci vreun rău.
POLONIUS Sunt părintele tău: fii atentă cum vorbeşti...
OFELIA Ţi-am spus doar...
POLONIUS Nu ai spus nimic. Nu ai deschis gura. Eu am spus şi nu-ți permit să ieşi
din cuvântul meu.
OFELIA Tată... ai încercat să-mi dăruiești toată dragostea din lume...
POLONIUS I-am jurat răposatei tale mame şi mă bucur că te aud...
OFELIA Dar cel mai mult pe lume îl iubesc pe Hamlet.
POLONIUS Cum îndrăzneşti?!...
OFELIA Nu-mi fac nici o iluzie...

14
POLONIUS Ţi-am spus-o din prima clipă...
OFELIA ... dar cât am să trăiesc am să-l apăr de orice rău l-ar putea ajunge.
POLONIUS Mai limpede.
OFELIA ... Nu este mai mare de doi numărul oamenilor care, în afara făptașilor,
ştiu un adevăr care îţi îngheaţă sângele în vine...
POLONIUS (surprins, speriat) Nu ştii nimic! Despre vorbești?!
OFELIA O fărâmă din mintea ta mi-ar fi fost deajuns să dezleg taine pe care nici
un muritor nu-şi doreşte să şi le imagineze...
POLONIUS Acasă!

(Ofelia iese supusă.)

15
3.
GERTRUDE – CLAUDIUS – POLONIUS – HORAȚIO – HAMLET – OFELIA – DUHUL

GERTRUDE Mulţumit?
CLAUDIUS Mulţumirea ta e singura mea mulţumire.
GERTRUDE N-am mai întâlnit om care să-ţi răspundă invariabil cu vorbele pe care
vrei să le auzi!... Şi totuşi?...
CLAUDIUS ... Nu s-au potrivit toate prea bine... prea uşor?
GERTRUDE Lucrurile bine cumpănite se aşează întotdeauna în rostul lor...
CLAUDIUS Chiar şi refuzul lui Hamlet? Greu să cred că l-ai anticipat...
GERTRUDE Nu l-am aşteptat. Dar nu l-am exclus.
CLAUDIUS Să refuzi tronul?!
GERTRUDE E suficient să-l auzi invocat și salivezi precum un copil în faţa unui tort
uriaş. Pentru el, însă, e o povară copleșitoare...
CLAUDIUS Îţi ofer invariabil plăcerea să mă ironizezi...
GERTRUDE Nu faci eforturi prea mari, nu-i aşa?
CLAUDIUS (râde; extrem de binevoitor, dar dornic să se facă bine înţeles) ...
Doamna mea...
GERTRUDE Regină.
CLAUDIUS … Regina mea, nici un bărbat pe lumea asta nu a plătit preţ mai mare
pentru iubirea unei femei decât cel plătit de mine.
GERTRUDE Te plângi?
CLAUDIUS Mortul de la groapă nu se mai întoarce... Dar mie nimeni nu-mi va mai
sta în cale.
GERTRUDE (senină, plină de bună-voință) Bravo, o veste bună!... Dragul meu, hai
să facem câțiva pași împreună și să-mi mai spui câteva din lucrurile de
care crezi că de acum, ”supusă regină”, trebuie să țin cont… (Îl ia de
braț și se plimbă încet, timp în care pot vorbi cât mai feriți de orice
ureche indiscretă. Fără urmă de ostentație, sesizăm imediat că ea e
cea care conduce mișcarea: pașii, ritmul, opririle) Vorbeai de preț…
CLAUDIUS (docil, dar nu supus) Vorbeam de iubire.
GERTRUDE Iubire?!…
CLAUDIUS Iubirea mea pentru tine.

16
GERTRUDE Ce frumos sună: ”Iubirea mea pentru tine”!... Nu crezi că am putea da o
ușoară senzație de indecență dacă, la vârsta noastră, ne mai permitem
să vorbim despre…
CLAUDIUS Suntem în luna de miere!
GERTRUDE (aer ”feciorelnic”) Doamne, încă nu m-am obișnuit cu ideea. (Taie; ton
sec) Dar nu puțini vor fi cei care vor râde și vor spune că totul nu e
decât calcul și interes politic.
CLAUDIUS Pentru că nu știu cât…
GERTRUDE ”Cât ce” și ”cât cine”, Claudius?! Cine a tras de cine? Cine a avut
curajul, a cui a fost nebunia să facă primul pas, și al doilea, și al treilea,
să însufle cutezanță în inima celui care se lipea de ziduri când îi trecea
”măritul Rege” prin față?!... Răspunde când te întreb!
CLAUDIUS Totul ți se datorează ție.
GERTRUDE De douăzecișipatru de ani ești bărbatul meu și sunt femeia ta – de
douăzecișipatru de ani am sorbit până la ultima picătură cupa
duplicității, și a umilinței, și a spaimei și toate le-am trăit cu zâmbetul pe
buze pentru că am avut convingerea că, într-un final, vom ajunge să ne
trăim iubirea în văzul tuturor, pe tronul pe care noi l-am susținut și l-am
apărat împotriva tuturor celor care au urzit împotriva lui. Așa e?!
CLAUDIUS (șoaptă) Întru-totul.
GERTRUDE Mai tare!
CLAUDIUS Așa e cum spui.
GERTRUDE Și atunci cum îndrăznești să-mi spui de ”prețul” pe care tu…
CLAUDIUS (șoaptă) Crima, Gertrude! Fratricidul!
GERTRUDE Am comis-o împreună! Când lucrurile au ajuns la limita dincolo de care
nu mai puteam continua. Când a trebuit să alegem între a sfârși ca doi
amanți decrepiți, înfricoșați de gândul călăului sau al exilului, și curajul
să smulgem ce ni se cuvenea și să ne bucurăm de viață, atât cât ne
mai este dat. Nu am vrut să-mi termin viața ca Regină a slujnicelor: am
dreptul să fiu Regina unui Rege! Regele Claudius!
CLAUDIUS De ce nu am eu mintea ta?...
GERTRUDE Dar o ai, Claudius, o ai. (Se ascunde în îmbrățișarea lui.) De o viață,
pentru o viață…
CLAUDIUS Fă-mă să înțeleg de ce Hamlet a tratat coroana ca pe-o bășică de porc
umflată...

17
GERTRUDE Îl ştii din ziua în care s-a născut şi ţi-e la fel de necunoscut ca un om pe
care îl vezi prima dată.
CLAUDIUS Îl ştiu, în schimb, foarte bine pe cel care i-a fost tată! Rar să sară
vreodată aşchia mai departe de trunchi... M-aş fi simţit mult mai bine
dacă mâine l-aș fi strâns în braţe şi i-aș fi urat "Drum bun"...
GERTRUDE Ţi-e frică de el?
CLAUDIUS Ţi-am dat vreodată temei să crezi că aş cunoaşte frica?
GERTRUDE E fiul meu, Claudius! Și, după Rege, oamenii pe el l-au iubit întotdeauna
cel mai mult... Avem nevoie să mai rămână lângă noi... Să fim văzuţi
împreună... Să oferim mulțimii bucuria că rana s-a vindecat mai repede
decât îşi imaginau... că vremurile bune nu au trecut... şi noi, familie
unită, veghem la pacea şi buna ei stare...
CLAUDIUS Polonius. (Nu a strigat; tonul nu este ridicat, ca şi cum s-a adresat cuiva
care putea să urmărească discuţia lor.)
POLONIUS (intră imediat; se înclină)
CLAUDIUS Mâine, în faţa întregii curţi, semnez decretul-regal care îl numeşte pe
prinţul Hamlet urmaşul meu la tron...
POLONIUS Înainte de a-l înştiinţa...
CLAUDIUS ... şi curierii vor pleca în toată ţara, să facă cunoscută decizia luată.
POLONIUS Îndrăznisem să spun...
CLAUDIUS Ştiu ce ai vrut să spui. Va accepta. Vrea să plece cât mai repede şi va
accepta orice angajament care are scadenţa într-un viitor cât mai
îndepărtat.
GERTRUDE Regele are dreptate.

(Polonius se înclină în faţa celor doi; vrea să se retragă.)

GERTRUDE Ofelia... (Polonius rămâne pe loc.) A schimbat un cuvânt cu prinţul?

POLONIUS Nimic mai mult decât să-l asigure de sincera şi calda ei compasiune.
GERTRUDE Dacă nu ai nimic împotrivă, sunt sigură că prezenţa ei i-ar mai însenina
gândurile...
POLONIUS Dacă Regina dă ordin...
GERTRUDE Dragul meu Polonius, uneori m-aş bucura să te văd, măcar şi pentru o
clipă, eliberat de povara îndatoririlor de care întotdeauna te-ai achitat
exemplar...
POLONIUS Sunteţi prea bună...

18
GERTRUDE ...şi care m-a împiedicat să-ţi desluşesc vreodată cu adevărat gândurile.
POLONIUS Vă asigur că nu am dorinţă mai fierbinte...
GERTRUDE Spune-i Ofeliei că ne îndatorează mult, pe Rege şi pe mine, dacă, în
generozitatea ei, ar petrece puţin timp alături de un tânăr care... (Gest
sugestiv cu mâna: ”Știi tu să continui…”)
POLONIUS Două suflete nu pot fi legate de-o prietenie mai curată decât cea dintre
Ofelia și Hamlet! Şi chiar dacă i-am cerut să-şi scoată din minte orice
gând legat de un viitor alături de iubitul nostru prinţ...
GERTRUDE Nu vorbim despre viitor, Polonius. Astăzi îţi cer... te rog...
POLONIUS E o onoare pentru noi să ne aducem modesta contribuţie la depăşirea
unui moment atât de greu pentru ţară...

(Intră HORAȚIO precipitat; face un pas, încremeneşte.)

HORAȚIO Prinţul?!... (Dintr-o privire realizează că cel pe care îl caută nu este în

cameră. Vrea să se retragă imediat.) Iertare!
GERTRUDE ”Prinţul”?!
HORAȚIO (rămas pe loc) ... Mi s-a spus... Credeam...
GERTRUDE Că este aici; nu este...
HORAȚIO Am spus "Iertare"... (Vrea din nou să iasă.)
CLAUDIUS Ce s-a întâmplat cu prinţul?
HORAȚIO Nimic... Tocmai ieșeam...
GERTRUDE Eşti tulburat, Horațio... Care-i pricina?...
HORAȚIO (vădit încurcat; e limpede că surpriza întâlnirii cu familia regala îl pune
în dificultate. Se pleacă în faţa celor două capete încoronate) ... Nu am
apucat să Vă împărtăşesc durerea pe care o resimt la pierderea celui
care a fost un mare rege, un soţ şi un frate atât de iubitor şi pe care nu-l
vom putea da niciodată uitării...
CLAUDIUS Regina te-a întrebat care-i pricina agitaţiei tale.
HORAȚIO Tocmai am spus...
CLAUDIUS Nimic!...
HORAȚIO Poate într-o altă împrejurare…
GERTRUDE Horațio, de ce dai buzna şi îl cauţi ca disperatul pe fiul meu?...
HORAȚIO Ăăă…
GERTRUDE Dintre toţi prietenii lui Hamlet, eşti singurul care niciodată nu ai ştiut să
minţi... (Caldă, maternă.) Renunță. Te rog.

19
HORAȚIO (efectul scontat) ...Am avut un vis... (Încurajat de privirea atentă a
Reginei, se eliberează.) .. Hamlet era pe cale să se înece... Se lupta să
se salveze...
POLONIUS ... Mai departe.
HORAȚIO ... ca şi cum cineva încerca să-l tragă în adâncuri şi Hamlet nu reuşea
să se elibereze... Mai lua o gura de aer şi se scufunda din nou, să lupte
împotriva celui care îl trăgea la fund... Ţâşnea din nou deasupra apei...
Tot mai fără de puteri... Tot mai în van...
GERTRUDE (sincer impresionată) Doamne!
CLAUDIUS (tare, să fie auzit în afara încăperii) Căutaţi-l pe Prinţ!
HORAȚIO (vrea să iasă) Mă duc eu...
CLAUDIUS Rămâi.
GERTRUDE (lui Polonius) Ce poate să însemne?
POLONIUS ... Suferinţa care l-a prins în braţele ei pe fiul Vostru şi zbaterea lui de-a
înfrunta cu curaj...
HORAȚIO Un suflet neîmpăcat orbăcăie după salvare!...
GERTRUDE Şi s-a agăţat tocmai de Hamlet?!
HORAȚIO Întâmplarea a făcut ca fiul Vostru...
POLONIUS (lui Horațio) Vorbeşti despre lucruri pe care încă nu le-ai pătruns,
tinere domn...
HORAȚIO ”Tinere domn” nu e implicit o probă a ignoranţei pe care o insinuați.
(Spre Gertrude şi Claudius, doct, dar nu preţios.) Ar trebui să încep prin
a vă vorbi despre Îngeri: mesageri între Dumnezeu şi noi; despre
Kabala şi Thora, despre Biblie... Despre cei trei Îngeri care ne însoţesc
de la naştere, meniţi să ne protejeze şi de Satan (înger căzut, rupt de
Dumnezeu) prezent în partea întunecată din noi, aşa cum Dumnezeu
este prezent în partea noastră luminoasă, dar şi de consecinţele
opţiunilor şi faptelor noastre...
GERTRUDE (binevoitoare) Pentru o primă lecţie…
CLAUDIUS (lui Horațio) Continuă. Deslușește visul.
HORAȚIO Sire, ieşim din teritoriul ştiinţelor exacte şi păşim într-o lume…
CLAUDIUS Condu-ne.
HORAȚIO Există, după unele teorii, Îngerii personali, îngerii păzitori, cărora sufletul
viitorului nou-născut le este încredinţat cu 40 de zile înainte de naştere.
Sufletul îşi cunoaşte şi chiar îşi alege, fireşte în linii mari, destinul, dar în

20
 clipa naşterii totul este dat uitării pentru a nu-i influenţa alegerile de-a
lungul vieţii pământene, pentru a lăsa intact liberul arbitru.
CLAUDIUS Visul?!
HORAȚIO (precipită încercând să ducă prelegerea până la capăt)… îngerul păzitor
este prezent în fiecare clipă a existenţei noastre, mai cu seamă în
timpul somnului, când spiritul nostru părăseşte corpul și pătrunde în
lumea invizibilă minţii, unde se află îngerii, dar şi sufletele morților, cu
care comunică.
CLAUDIUS Comunică cu sufletele celor care au murit?! (Lui Gertrude) Ce spune,
băiatul ăsta?
HORAȚIO Visele sunt reminiscenţe ale acestor întâlniri.
GERTRUDE În măsura în care suntem în stare să descifrăm visele, putem primi
mesajele sufletelor celor care nu mai sunt printre noi?…
HORAȚIO Uneori, da.
CLAUDIUS Un mesaj de felul ăsta te poate scoate din minţi! Hamlet, nu-i aşa? știe
toate astea la fel de bine ca şi tine…
HORAȚIO Cu mult mai bine!
CLAUDIUS Bravo lui!
GERTRUDE (lui Horațio) A vrut să se întoarcă imediat la Wittenberg şi eu l-am
oprit... M-am gândit că măcar un timp...
HORAȚIO Să nu mă întrebaţi cum ar fi mai bine...
GERTRUDE Ba tocmai asta aşteptam să aud de la tine.
HORAȚIO "Mai bine" pentru mine înseamnă altceva decât "mai bine" pentru
Regină şi pentru Rege şi cu totul altceva pentru prințul Hamlet...
CLAUDIUS Un răspuns nu eşti în stare să dai ca lumea!
GERTRUDE (despre Horațio) Are dreptate... (Lui Horațio.) Ajută-mă... Ajută-l. Spune-
mi ce crezi că trebuie să fac ca el să treacă mai uşor peste o durere ce
nu o poate stăpâni...
CLAUDIUS Să adunăm un grup de prieteni apropiaţi în jurul lui?...
GERTRUDE (lui Horațio) Alături de tine, Rosencranz şi Guildenstern mi s-au părut a-i
fi printre cei mai dragi...
POLONIUS Să invitam, colegi şi profesori, să petreacă o vreme la curte...
CLAUDIUS Oricând şi oricâţi!
HORAȚIO ... Cel mai bine se simte in intimitatea propriului gând. Cu noi,
"prietenii", ajunge să vorbească doar după ce întrezăreşte o

21
 interpretare, o… perspectivă nouă a lucrurilor pe care le pune în
discuţie.
POLONIUS Teatrul! Cel mai mult îi place teatrul: iubeşte actorii şi îi consideră
”cronica timpurilor noastre”…
HORAȚIO Aşa e.
CLAUDIUS Mâine să avem la curte cea mai bună trupă!
POLONIUS Pentru asta chiar o să vă fie recunoscător.

(Intră HAMLET)

HAMLET (privire circulară) Mai mult decât puteam spera!

CLAUDIUS (lui Polonius) De mâine, un ofiţer destoinic să-l urmeze la o distanţă
cuviincioasă pe Prinţ
HAMLET (lui Polonius) E o glumă, bunule Polonius, doar o glumă. (Spre cei de
faţă.) Mamă?... Rege?... Horațio?
CLAUDIUS Horațio spunea...
HAMLET Să dăm atunci măcar odată întâietate Cărţii în faţa Puterii şi să-l lăsăm
pe Horațio să ne spună ce are să ne spună…

(Hamlet îi invită pe ceilalţi să iasă. O clipă de ezitare, produsă de uimire,

Gertrude iese prima, urmată de Claudius şi de Polonius.)

HORAȚIO (şoaptă) Nu aici.

HAMLET Dacă cunoşti un loc în regat în care eşti sigur că nu te aude decât cel
care vrei să te audă, condu-mă de grabă acolo.

(Hamlet şi Horațio fac amândoi, în acelaşi timp, un pas în faţă: sunt într-un
alt spaţiu.)

HAMLET ”Te caută, Horațio”: e primul lucru pe care mi l-au spus toţi cei cărora le-
am ieşit în cale…

(Horațio clipă de ezitare, suficient pentru ca in scenă să intre precipitată

Ofelia: respiră cu greutate, a alergat sau a trecut printr-o mare emoţie.)

HORAȚIO (înciudat) Cum Dumnezeu apari de câte ori vrem să fim singuri?!...
OFELIA (nu-l vede, nu-l aude; privirea fixată pe Hamlet.) Hamlet!
HORAȚIO (lui Hamlet) E important ce aveam să-ți spun…

22
HAMLET (îl întrerupe cu un gest cald; către Ofelia.) S-a întâmplat desigur ceva
neobişnuit…
OFELIA (îl priveşte nemişcată; lacrimile îi curg şiroaie pe obraji; într-un târziu
aprobă încet din cap.)
HORAȚIO (gata să se retragă) Cheamă-mă când putem vorbi…
HAMLET Ne poţi fi poate de folos.
HORAȚIO (se supune, rămâne pe loc)
HAMLET (lui Ofelia) … Spuneai…
OFELIA … Am visat…
HORAȚIO A visat! (Începe să râdă înciudat, îşi trage o palmă în cap.)
HAMLET … şi te-ai speriat.
OFELIA (neagă din cap)
HORAȚIO Înfricoşat!...
OFELIA (aprobă încet din cap afirmaţia lui Horațio)
HAMLET (relaxat) Nu-i a glumă! Vrei să ne povesteşti şi nouă?
OFELIA (neagă din cap; după câteva clipe începe să lege cuvintele) … Noi
doi… Tu şi eu… Nu ştiu unde… Până atunci am rătăcit într-o mulțime
de altele locuri… Ai spus că n-are rost să continuăm și ne-am oprit…
Nu avea rost… Ideea a fost a ta şi eu… Nu, ideea a fost a mea!… Sigur
a mea, pentru că m-ai întrebat ți-ai pierdut minţile?! şi eu ţi-am spus nu
şi tu mi-ai spus să nu mai deschizi gura!… Să nu îndrăzneşti să mai
deschizi gura şi erai foarte supărat pe mine şi mi-a fost frică c-ai să
pleci şi-ai să mă laşi acolo… Eram sigură c-asta ai să faci şi aveai
dreptate şi m-am întins pe jos m-am încolăcit ş-am închis ochii ş-am
vrut să nu-i mai deschid niciodată… M-am trezit când m-ai luat în
braţe… Și mi-ai şoptit la ureche ai dreptate asta doar asta ne-a mai
rămas de făcut şi eu am crezut că visez şi-am ţipat repetă şi am vrut să
mă desprind din braţele tale… Şi tu nu mi-ai dat drumul şi ai repetat mai
tare clar şi limpede… Ai dreptate asta trebuie să facem… …
HAMLET … Ce trebuia să facem?
OFELIA (buzele strânse, neagă repetat din cap)
HAMLET (îi pune mâinile pe umeri și o scutură cu putere) Ce?!
OFELIA … Să ne sinucidem. Împreună.
HORAȚIO Ți-ai pierdut mințile?!!
OFELIA … Am obosit…

23
 (Hamlet se aşează, o întinde pe Ofelia alături; îşi scoate tunica, o împătureşte
ca pe o pernă, i-o pune sub cap.)

OFELIA (abia perceptibil; creşte la urlet pe replică) …Nu vă mai osteniţi pentru
mine… Nu merit… Călăul era tânăr… de treabă şi sensibil, a înţeles
imediat ce vroiam de la el… Ne-a spus că e cel mai bun dar pe care ni-l
putem face… Și ne-a promis c-o să se-ntreacă pe sine… Repede, fără
să simţim nimic… Cu o secure pe care o păstra într-o cutie căptuşită cu
mătase roşie pentru cineva care avea să-i fie foarte drag… Ne-a legat
mâinile la spate şi picioarele ni le-a legat… Ne-a pus capetele pe butuc
întâi tu şi te-a ferecat cu lanţul şi pe urmă eu și m-a ferecat cu lanțul şi
când a fost gata a început să spună rugăciunea şi atunci eu…
HORAȚIO (cu speranţă; a ascultat cu sufletul la gură) Te-ai trezit!
OFELIA … am început să plâng şi ţi-am spus Hamlet iartă-mă dar eu nu am
iubit… şi nu am trăit… şi nu vreau să mor… Nu vreau să mor, Hamlet!!!

(Hamlet o strânge în braţe, îi acoperă faţa cu sărutări.

Ofelia vrea să continuă.
Hamlet îi astupă gura cu mâna şi o împiedică să vorbească.)

OFELIA (cu o forţă surprinzătoare, îndepărtează mâna lui Hamlet de la gura ei;
se concentrează şi continuă clar, perfect articulat) Adâncit în ruga lui ca
într-o transă, Călăul nu m-a auzit şi a ridicat cu ambele mâini toporul
deasupra capului şi… Atunci ai strigat la el: ”Ea, nu!! Opreşte-te!!”. Şi
Călăul a deschis îngrozit ochii şi mâinile lui coborau deja spre gâtlejul
meu… … Am urlat m-am trezit şi am văzut ce-am făcut…
HORAȚIO … Ce-ai făcut?
HAMLET … … Ai făcut?...
OFELIA … Te-am trădat, iubite Prinţ…
HAMLET Nu!
OFELIA … Te-am trădat, Hamlet… Ai acceptat… ai fost gata să mori împreună
cu mine şi eu… Eu… Eu am făcut cel mai îngrozitor lucru de pe lumea
asta… Am trădat.
HAMLET A fost un vis!
OFELIA … A fost mai mult decât un vis…

24
HAMLET Linişteşte-te acum…
OFELIA … Tu ştii despre ce vorbesc… Tu ştii că visele noastre…
HORAȚIO (lui Hamlet)… De unde ştie?!...
OFELIA (lui Hamlet) … N-am să te trădez niciodată… Am să mor, dar nu am să
trădez niciodată pe nimeni…
HAMLET (o îmbrăţişează; îi face semn lui Horațio să vină lângă ei; îl
îmbrăţişează, în acelaşi timp, şi pe Horațio) Mai presus de orice…

(O umbră traversează scena, nici Ofelia şi nici Horațio nu o simt. Hamlet se

întrerupe o clipă, crispat, continuă.)

HAMLET …rămâi credincios ţie însuţi. Şi aşa precum ziua urmează nopţii…
HORAȚIO … nu vei putea trăda niciodată pe nimeni.
HAMLET Binecuvântarea mea să întipărească în voi acest adevăr.

(Cei trei rămân îmbrăţişaţi, cu capetele plecate, prinşi într-un jurământ pe

viaţă.)

HAMLET (le dă drumul din braţe) …V-am îmbolnăvit cu durerea mea, în ziua în
care o ţară întreagă benchetuieşte la nunta mamei mele pe mormântul
tatălui meu!...

(Umbra începe să capete consistenţă: duhul REGELUI HAMLET. Se mişcă

în cercuri largi în jurul celor trei, Hamlet e singurul care îl simte şi, ulterior, îl
va vedea.)

DUHUL Nu ştii nimic… Ascultă…

HAMLET (cutremurat) Cine eşti?! Ce vrei?!

(Ofelia şi Horațio îl privesc îngroziţi: au sub ochi un om care, dintr-o dată,

vorbeşte singur, nu mai este stăpân pe gândurile lui.)

OFELIA Ajutor!
HORAȚIO (îi acoperă imediat gura cu palma)
HAMLET (în dialog cu Duhul) Vorbeşte!... (Duhul a căpătat materialitate. Lui
Hamlet i se înmoaie picioarele, cade în genunchi în faţa lui, cu capul în
pământ.) Tată!
OFELIA (abia mai respiră; lui Horațio, șoaptă) Ajută-l!…

25
HORAȚIO (şoaptă) Aşteaptă…(O trage după el spre marginea scenei.)
DUHUL … Ridică-ţi privirea spre mine… (Hamlet ridică cu teamă capul.) …Mă
recunoşti?
HAMLET … Tata?
DUHUL Repetă!
HAMLET Tata!!
DUHUL Umbra celui care ţi-a fost tată!... Răzbună-mă, Hamlet!… Pedepseşte-l
pe cel care mi-a curmat viaţa…
HAMLET Crimă?!?...
DUHUL Pedepseşte-l fără milă, ca urletul lui să ajungă până la ceruri!
HAMLET Cine?!!
DUHUL Eşti orb?!
HAMLET (orbăcăie disperat în memorie) Unde să caut?! La cine să mă ducă
gândul?!...
DUHUL La ce bun învăţătura ta, dacă nu eşti în stare să vezi?…
HAMLET Ce?!? Când mintea mea nu cuprinde crima…
OFELIA E nebun!
HAMLET Numele!! (Duhul începe să se ”descompună”, să se piardă în umbră; se
retrage.) Numele!!! (Încearcă să agaţe, să prindă în braţe imaterialul.
Hohotind, învins de neputinţa de a descifra şarada.) … Te conjur:
spune-mi!
DUHUL (voce îndepărtată) …Tatăl tău.
HAMLET Tatăl meu?!?... Te-ai sinucis?!... Răzbunare împotriva ta?! (Se
prăbuşeşte, întins nemişcat pe jos.)
OFELIA (lui Horațio, implorând în şoaptă) Un doctor!
HORAȚIO Du-te acasă…
OFELIA Cum să-l las?!...
HORAȚIO Am grijă de toate… Du-te şi nu vorbi cu nimeni…
OFELIA Ce se întâmplă cu el?!...
HORAȚIO Doar Dumnezeu ştie.

(Hamlet geme.)

HORAȚIO Să nu te vadă aici.

(Horațio o scoate pe Ofelia din scenă.

26
 Hamlet îşi revine; se ridică în picioare cu dificultate, abia se ține pe picioare,
se clatină ameţit, dezorientat.)

HAMLET (articulează cu greu) … Oroare… Oroare!!! (Îl vede pe Horațio, rămas la

câţiva paşi de el. Horațio nu se aproprie de Hamlet, nu schițează nici un
gest în ajutorul lui Hamlet) …Vorbește … Spune ceva…
HORAȚIO (marcat de scena la care a asistat, nu e în stare să articuleze un
cuvânt) …
HAMLET … Ai auzit…
HORAȚIO Ce?!
HAMLET L-ai văzut!...
HORAȚIO Pe cine?! N-am văzut şi n-am auzit pe nimeni! Cu cine-ai vorbit?!
HAMLET A fost aici, sub ochii noștri!
HORAȚIO Cine?! …
HAMLET Regele!
HORAȚIO Care Rege?!
HAMLET Nu a fost decât unul: tatăl meu – Regele Hamlet!
HORAȚIO Din nou o criză?!... Drumul, oboseala, durerea, emoţia: cu siguranță, te-
au răzbit toate și…
HAMLET O crimă a luat viața tatălui meu…
HORAȚIO Doamne! (Îşi face grăbit cruce; sărută crucea pe care o are atârnată la
gât.)
HAMLET … Ucis de propriu-mi tată!
HORAȚIO (l-a urmărit cu sufletul la gură; repetă reflex) ”Tatăl tău l-a ucis pe tatăl
tău”… (Realizează enormitatea enunţului.)… Prinţul meu iubit, cheamă-
ţi doctorul de grabă şi spune-i …
HAMLET (fără să-l audă pe Horațio; prins de propriul raţionament) Cum a murit
Regele, Horațio?!
HORAȚIO … ”A murit Regele!”: atâtea au fost vorbele curierului.
HAMLET Şi acasă nimeni n-a adăugat un cuvânt în plus!… Ne-am împăcat cu
moartea lui cu firescul cu care vorbim de întunericul nopţii sau de arşiţa
verii şi l-am azvârlit în groapă ca pe un lucru de care nimeni nu mai are
nevoie!…
HORAȚIO Nu poți să dai crezare unui… unei… Dumnezeu ştie ce-a fost!
HAMLET Tatăl meu!

27
HORAȚIO O fantomă! O arătare pe care n-ai văzut-o decât tu şi care nu s-a arătat
ochilor celor de lângă tine!
HAMLET Cine a mai fost aici?!
HORAȚIO Ofelia! Doar noi trei.
HAMLET … Nu mă iau după fantome… Dar acum pot să-ți spun că judecata mi
s-a răzvrătit din prima clipă, împotriva poveştii pe care vroiau să mi-o
bage pe gât…
HORAȚIO Mama ta şi fratele lui?!
HAMLET … și furia-mi clocoteşte în sânge, supunându-mă la chinuri pe care nu ţi
le închipui…
HORAȚIO Furia împotriva cui?!
HAMLET Împotriva nefirescului!…
HORAȚIO Ţi-l aminteşti pe Yorik, bufonul?
HAMLET ”Eşti singura pată de lumină într-o lume peste care s-a lăsat bezna”:
sunt cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a spus cineva…
HORAȚIO Ne-a împărtăşit o ”taină”, la o vârstă la care nu aveam habar despre ce
vorbeşte: ”De când s-a inventat moartea, nu mai poţi fi sigur de viaţă”…
Oricât de copleşitoare a fost măreţia Regelui şi oricât de mult l-ai iubit,
nu-ţi puteai imagina pentru nimic în lume că pentru el se va face o
excepţie!... Dă-i pace sufletului tatălui tău, în lumea de lumină în care şi-
a găsit odihna, şi nu-ţi mai chinui sufletul şi mintea.
HAMLET (râde/plânge)… Câtă dreptate ai… Şi câtă armonie învăluie gândurile
tale… Dar!... Întotdeauna, există un ”dar”, Horațio: o poartă care ne
îmbie s-o deschidem… Dar dacă e adevărat?... Dacă cel care a ajuns la
mine: ”duh”, ”mesager”, ”fantomă” – dacă acela a spus adevărul?
”Răzbună-mă!” mi-a cerut duhul tatălui meu! Să mă fac că nu l-am
auzit?!
HORAȚIO Cum ai să recunoşti adevărul?
HAMLET Să mă ascund sub pulpana îndoielii, scutit de cazna să întorc lumea cu
fundul în sus, așteptând ziua în care adevărul va ieși singur la iveală? –
Sau să fac tot ce-mi stă în puteri, să-i fac dreptate și să-i ofer liniştea
veşnică?! Să mă dovedesc nevolnicul care se temea că voi fi? – Sau să
fiu gata să-mi dau şi viaţa ca să-l pedepsesc pe cel care a comis crima
împotriva tatălui meu?! Viaţă sau Onoare?! Asta e întrebarea, bunul
meu Horațio!… Ce sfat îmi dai?

28
HORAȚIO … Nu ai nevoie de sfatul meu.
HAMLET Ai dreptate: nu am nevoie de sfatul nimănui… Rămâi lângă mine, ajută-
mă cât poţi şi, mai ales, nu mă judeca prea aspru… Intru într-o noapte
lungă, din care nu ştiu dacă se va mai răsări vreodată lumina…
HORAȚIO Un ultim cuvânt…
HAMLET (taie) S-au spus toate… De-acum, restul e tăcere…

29
4.
GERTRUDE – CLAUDIUS – POLONIUS

POLONIUS Desfigurată de plâns, incapabilă să articuleze un cuvânt – într-o stare în

care nu am mai văzut-o decât în ziua în care am redat-o
pământului pe mama ei!
CLAUDIUS Nu ai fost în stare să smulgi o vorbă în plus de la ea?!
POLONIUS (neputincios) ”Hamlet e bolnav!… Hamlet şi-a pierdut minţile!”...
GERTRUDE Doarme?
POLONIUS I-am turnat cu forţa ceaiul pe gât: câteva ore o să doarmă…
GERTRUDE Nimic din purtarea lui de până acum nu ne dădea motive să ne gândim
la boală…
POLONIUS Oricât l-a afectat moartea Regelui, de aici şi până la a-şi pierde minţile e
totuşi un pas prea mare
CLAUDIUS Horațio a fost și el martor la scena care a dus-o la disperare pe
nevinovata Ofelia...
GERTRUDE Când e vorba de Hamlet, nu scoţi un cuvânt de la el nici dacă îl arzi cu
fierul roşu…
CLAUDIUS (lui Polonius.) Stai lângă ea, vegheaz-o. Cu mai multă grijă şi cu mai
mult tact ca oricând…
GERTRUDE Ne este prea dragă fiica ta ca să ne împăcăm cu gândul că i-am produs
şi cea mai palidă suferinţă.
POLONIUS … Dacă nu vi se pare o cutezanţă prea mare…
GERTRUDE Da?
POLONIUS Cred că sunteţi singura persoană care, poate, ar reuşi să desferece
tăcerea în care s-a baricadat.
GERTRUDE Eu?!
POLONIUS Ştiţi prea bine că v-a privit întotdeauna ca pe o a doua mamă…
GERTRUDE ”Mama lui Hamlet”… Am vaga şi neplăcuta senzaţie că baţi o şa ca
cineva să priceapă un lucru pe care nu îndrăzneşti să-l rosteşti…
POLONIUS (privind-o în faţă) Sunteţi nedreaptă.
CLAUDIUS Măsoară-ţi cuvintele!
POLONIUS După ce o viaţă întreagă nu am avut alt gând decât să vă slujesc cu
toată devoțiunea, şi…

30
GERTRUDE Polonius, de unde atâta sensibilitate?...
CLAUDIUS Regina o să vorbească cu Ofelia!
GERTRUDE Bine-nţeles, bine-nţeles…(lui Polonius) Dă-mi de ştire când s-a trezit,
sper din inimă că va fi într-o stare mai bună.

(Polonius se înclină; gata să iasă.)

GERTRUDE Ascultă!...

(POLONIUS se întoarce din drum.)

GERTRUDE (prelungeşte momentul de aşteptare; lui Polonius privindu-l în ochi) …

… Ce-ar fi dacă Hamlet şi Ofelia ar pleca în lume, într-o călătorie
”tămăduitoare”?...
CLAUDIUS În Anglia!
GERTRUDE Unde îşi doresc ei… (Lui Polonius) … Singuri, doi buni prieteni din
copilărie…
POLONIUS … Ştiţi de scrisorile de dragoste scrise de Hamlet?
GERTRUDE (”ingenuă”) Fiul meu i-a trimis o scrisoare de dragoste lui Ofelia?
POLONIUS Teanc!
GERTRUDE Ca să vezi!... Când?
POLONIUS Ani…
GERTRUDE Acum îmi spui?! ”Sluga credincioasă”, care vrei să cred că eşti, aşa se
poartă?!... Ştiam, Polonius, ştiam: de la oameni mai puţin erudiţi ca tine,
dar…
CLAUDIUS Cred că fără nici un motiv, suntem cu toţii un pic prea tensionați. Un
moment de liniște…
GERTRUDE Ai dreptate… (Lui Polonius.) După ce am trecut prin câte am trecut…
POLONIUS (celor doi) Nu aş mai trăi o clipă dacă ar trebui să cred că vă îndoiţi de
mine.
GERTRUDE Spuneam de o călătorie…
POLONIUS (chip impenetrabil) …
GERTRUDE … Aştept să-ţi ascult părerea.
POLONIUS … Sigur, educaţia pe care ambii au primit-o e un scut care îi poate
apăra de porniri… de imbolduri pe care vârsta şi iubirea…
GERTRUDE Polonius!

31
POLONIUS Doamnă, Ofelia nu-i este nici soră şi nici nu-i curge în vene sângele
Vostru. Jur pe cinstea ei ca pe Sânta Icoană, dar nu vreau să expun
aceşti copii unor… pasiuni, care…

(Gertrude îl priveşte îndelung pe Polonius; fără să-l scape din ochi se

apropie cu paşi înceţi de el.
Claudius, din locul în care e, se apropie şi el de Polonius.
În final, cei trei sunt împreună, foarte aproape unul de celălalt.)

GERTRUDE (şoaptă; lui Polonius) … Dacă Hamlet ajunge Rege, lui Ofelia nu i se va
permite niciodată să-i fie Regină. Dacă Hamlet rămâne însă în
străinătate… Firește, dedicat studiului sau oricărei alte nobile
îndeletniciri, nu cred că şi-ar putea dori o femeie mai frumoasă şi mai
bogată sufleteşte decât Ofelia și noi nu vom face decât să ne bucurăm
și să ne rugăm pentru fericirea lor.
CLAUDIUS O rentă viageră, pe măsura rangului, va asigura viața tihnită a familiei și
a urmașilor prințului…
GERTRUDE Mă tem că fiul meu nu îşi va descoperi prea curând apetenţa pentru a
cârmui regatul… E fiica ta: decizia îţi aparţine.
POLONIUS Putem, totuşi, spera că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat,
prinţul Hamlet să se apropie de sentimentul datoriei și să revină asupra
unei decizii care azi…
CLAUDIUS Ne-o dorim din inimă cu toţii!
GERTRUDE (în același timp) Greu de imaginat!
POLONIUS … Dacă până atunci tatăl Ofeliei ar fi înnobilat…
GERTRUDE Toate drumurile sunt deschise în faţa noastră: cele fericite şi cele
nefericite. Să fim atenţi să nu le încurcăm…

(Gertrude îi întinde mâna.

Polonius îngenunchează în faţa ei şi îi sărută mâna.
Claudius îl bate binevoitor pe umăr.
Polonius se ridică; se înclină în faţa celor doi; se retrage.)

GERTRUDE Ţi se părea că merg toate prea simplu, prea uşor…

CLAUDIUS Legi ”nebunia” lui Hamlet de moartea Regelui?
GERTRUDE Da.

32
CLAUDIUS Nu ai nici un temei.
GERTRUDE Spune-mi formula apei?
CLAUDIUS H2O.
GERTRUDE Şi a lui Hamlet?
CLAUDIUS Spune-mi-o tu.
GERTRUDE 99% simţire, 1% raţiune!
CLAUDIUS 99% raţiune, 1% simţire.
GERTRUDE Eroare! Imensă.
CLAUDIUS Nu, iubita mea, nu eu sunt în eroare.
GERTRUDE Când vorbim despre Hamlet, dă-mi voie să cred…
CLAUDIUS Din ziua în care ne-am hotărât să facem ce trebuia de mult să facem,
m-am tot gândit la oamenii de care aveam nevoie sau care, dimpotrivă,
ne puteau sta în cale. Cel mai mult m-am gândit la Hamlet
GERTRUDE În ce grupă îl vedeai?
CLAUDIUS Nu numai că m-am gândit la el, dar am stat de vorbă despre el cu
oameni care îl cunosc şi prin care vroiam să mă verific. Cele mai
fructuoase discuţii le-am avut cu tatăl lui: Regele Hamlet.
GERTRUDE Orb!
CLAUDIUS M-a felicitat pentru cât de bine îi cunosc fiul: un munte de raţiune şi un
fir de simţire. Încrezător până în pânzele albe în raţionament, îşi
cenzurează până la a anula orice emoţie, orice sentiment. Nu este în
stare să iubească; devine sensibil, se emoţionează în faţa unui enunţ, a
unei idei sau chiar a unui om doar în măsura în care semnalele venite
din cortex au şi o componentă afectivă… Tatăl lui spunea înciudat că
seamănă perfect cu mă-sa.
GERTRUDE Pentru că tatăl lui, ca şi cei mai mulţi dintre voi, credea că spada este
lăcaşul inteligenţei.
CLAUDIUS Te iubesc prea mult şi de prea multă vreme ca să-ţi mai cer să-ţi reprimi
plăcerea de-a mă cravaşa…
GERTRUDE (uşor vinovată) Mă provoci!
CLAUDIUS (o îmbrăţişează cu putere) Te excit! (O sărută, o pipăie pe tot corpul;
Gertrude se abandonează plăcerii.) … Orice umbră de bănuială, orice
cuvânt care i se pare că ascunde ceva poate deveni imediat fundaţia pe
care e capabil să construiască orice fantasmagorie. Boala, ”nebunia” de

33
 care vorbeşte Ofelia nu sunt decât toxinele produse de o minte veşnic
înfierbântată, care o ia razna când te aștepți mai puțin.
GERTRUDE De asta nu l-am lăsat să plece imediat. S-ar fi întors înainte de a ajunge
la frontiere, străfulgerat de uşurinţa cu care am renunţat la prezenţa lui.
CLAUDIUS Ca de obicei, ai fost înţeleaptă. Dar acum îţi pun o întrebare la care
cred că merită să te gândeşti: împotriva cui îl va împinge nebunia pe
Hamlet?
GERTRUDE … Mă tem de un singur răspuns: împotriva lui însuşi.

CORTINA

34
 PARTEA a II-a
5.
GERTRUDE – HAMLET – CLAUDIUS

GERTRUDE … Mă doare întrebarea ta…

HAMLET Îmi pare rău.
GERTRUDE În primul rând, pentru că smulge cu cruzime crusta subţie care parcă
începuse să acopere o rană ce în veci va rămâne vie: dragostea pentru
iubitul tău tată…
HAMLET L-am iubit în egală măsură.
GERTRUDE Dar mă doare şi pentru lipsa de sens pe care o dezvăluie, în judecata
unui om care a strălucit întotdeauna prin rigoare şi coerenţă!
HAMLET Ţi se pare?
GERTRUDE ”Cum a murit tata?” poate fi, eventual, întrebarea unui ţânc care nu
cunoaşte încă legile firii, dar nu a unui prinţ al spiritului.
HAMLET (spre Claudius, despre Gertrude) Are dreptate! Nu-i aşa că are
dreptate?
CLAUDIUS Mi se pare că spune lucrurile cu multă judecată.
HAMLET (lui Gertrude) Ai dreptate şi îţi cer iertare pentru răul Mă ierţi?... (Privirii
nedumerite a lui Gertrude) Nu, nu, vreau să aud că m-ai iertat.
GERTRUDE Am fost eu vreodată supărată pe tine?
HAMLET Aşa e, ai fost cea mai minunată mamă de pe pământ. (O sărută, o
îmbrăţişează. Spre Claudius.) Unchiule?... Tată! (Claudius îşi desface
braţele, Hamlet repetă sărutul şi îmbrăţişarea filială.) Nu ştiu ce m-aş
face fără voi…
GERTRUDE S-a întâmplat ceva?
HAMLET Da… Da… Vreau să vă rog ceva… Am să-mi permit o rugăminte pe
care nu poţi să o adresezi decât oamenilor celor mai apropiaţi… în care
ai cea mai mare încredere…
CLAUDIUS (sincer preocupat) Vorbeşte de grabă.
HAMLET Spun imediat… Dar înainte, cu apelul cel mai fierbinte la îngăduinţa şi la
înţelegerea voastră, daţi-mi voie să vă rog din nou să-mi spuneţi…
GERTRUDE … Ce?!
HAMLET Cum a murit tata?

35
GERTRUDE Ai înnebunit?!
HAMLET Da.
CLAUDIUS Ce înseamnă asta?!
HAMLET O să ajungem… Vă spun… Dar, mai înainte…
GERTRUDE Îmi răsucești fără milă un cuțit în inimă, fără să te gândești o clipă la
răul pe care mi-l faci!
HANIBAL (îngenunchează în fața ei; îi sărută mâinile) Iartă-mă! Te implor, iartă-
mă!
GERTRUDE Ce sens… ce rost poate să mai aibă?...
HAMLET Dacă ai ști… Dacă l-ai fi văzut!...
CLAUDIUS Pe cine?!
GERTRUDE Crezi că viul poate muri în mai multe feluri?! Seara ne-am despărţit cu
îmbrăţişările cu care ne-am despărţit o viaţă întreagă, m-a strâns în
brațe și m-a sărutat cu o căldură de care puțini l-ar fi crezut în stare şi
dimineaţă am fost trezită de țipetele îngrozite ale servilor: ”Regele e
mort”!...
HAMLET … Şi mai departe?
CLAUDIUS Nimeni, până azi, nu a depus o mărturie plauzibilă despre ce urmează
”mai departe”…
HAMLET Ce-aţi făcut voi?! Nu aţi vrut să aflaţi imediat răul care a curmat viaţa
unui bărbat turnat în stâncă, născut să dăinuie o sută de ani?!…
CLAUDIUS Tatăl nostru a murit exact la vârsta tatăl lui. Seara a câştigat o întrecere
de bras de fer, în care i-a umilit cei mai puternici bărbaţi din garnizoană,
iar dimineaţa...
HAMLET L-a lovit damblaua?...
CLAUDIUS Nu l-ai cunoscut pe tatăl nostru…
HAMLET L-am cunoscut pe tatăl meu şi despre el întreb! L-a lăsat inima sau,
poate, o mână criminală?...
CLAUDIUS Băiete!
GERTRUDE Nu ţi-e ruşine?!
HAMLET Nu. De ce?
GERTRUDE Îţi imaginezi că există om în ţara asta care să fi îndrăznit să ridice mâna
împotriva Regelui?!...
CLAUDIUS Şi îţi închipui că dacă, prin absurd, ar fi existat omul acesta nu l-am fi
aflat şi nu l-am fi judecat de mult?!

36
HAMLET … Vreau să vorbesc cu doctorul Regelui…
GERTRUDE Cine te opreşte?
HAMLET Vreau să cer deshumarea şi necropsia cadavrului.
GERTRUDE Vrei să profanezi mormântul Regelui?!
CLAUDIUS Niciodată în istoria ţării nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Ţie ţi-a fost tată
şi mie mi-a fost frate. Nu ştiu care este ierarhia în faţa lui Dumnezeu,
dar eu nu îngădui aşa ceva!
HAMLET Mamă?
GERTRUDE (plângând) Multe păcate trebuie să ispăşesc dintr-o altă viaţă, dacă mi-
e dat să trăiesc durerea unei mame care îşi vede fiul… (Nu poate
continua. Gata să se retragă.)
HAMLET Mamă!

(Gertrude nu pare să fi auzit.)

CLAUDIUS Doamnă! (Gertrude se opreşte; nu revine lângă cei doi. Lui Hamlet.)
Spuneai de o rugăminte…
HAMLET Întocmai. Pentru asta aş fi vrut ca şi mama…

(Gertrude revine lângă cei doi.)

CLAUDIUS … Te ascultăm.
HAMLET … Nu e uşor…
GERTRUDE După toate cele spuse până acum, nu văd ce-ar mai putea să-ți pară
”greu”…
HAMLET Ei, bine…
CLAUDIUS Vorbeşte!
HAMLET …Mă apasă… mă urmăreşte un gând cu care nu se reuşesc să mă
împac… nu ştiu ce să fac…cum să o scot la capăt…
GERTRUDE Despre ce e vorba?
CLAUDIUS Ai văzut… Spuneai că ai văzut pe cineva care…
HAMLET Regele Hamlet!

(Gertrude și Claudius încremenesc fără să mai fie în stare să articuleze un

cuvânt, să schițeze un gest.
Hamlet retrăiește și el șocul momentului evocat.)

37
HAMLET (lui Gertrude) … L-am revăzut pe tata.
GERTRUDE … Cum?... Când?!
HAMLET (indică locul, gest vag: în aer) … O boare… Un abur!
CLAUDIUS (și-a revenit; se apropie de Gertrude și o susține cu atenție) O fantomă!
HAMLET (ridică neștiuitor din umeri) … Vorbea de-o crimă, dar, de fapt, cred că
vroia să-mi spună că s-a sinucis…
GERTRUDE (hohote) ... Nu vreau!!... Nu pot să cred!!...
CLAUDIUS (lui Hamlet) Nici un bărbat din neamul nostru nu s-a acoperit de-o
asemenea rușine.
HAMLET … Sunt atât de obosit... Ce să fac?... Încotro s-o apuc? (Spre Gertrude.)
Am vrut să plec: inspirată ca totdeauna, m-ai oprit…
GERTRUDE Pleacă, Hamlet! Du-te și găsește-ți liniștea…
HAMLET Nu, ai avut dreptate, nu puteam, nu aveam voie să plec!… Mi-e atât de
greu. Nu pot să-mi mai duc zilele cu zâmbetul pe buze… Rugămintea
mea e să-mi daţi voie să ”înnebunesc” puţin… Doar puțin…Un joc!…

(Gertrude privire excedată spre Claudius.)

HAMLET Mamă, nu ai de ce să te sperii! Sunt perfect sănătos, nu mă doare

nimic… vreau doar să mă relaxez… să câştig puţină libertate făcând pe
”Nebunul”. ”Yorik”, mamă! Ți-l aminteşti pe Yorik?
CLAUDIUS Îţi îngrădește cineva libertatea?...
HAMLET Rangul!
CLAUDIUS … De ce trebuie să îmbraci straiele unui nebun?…
HAMLET Excelentă idee, excelentă! Am să-i caut hainele…
CLAUDIUS … ca să poţi să spui ce gândeşti şi ce vrei?
HAMLET Ca să nu spun ce gândesc şi ce vreau, domnule! Nebunul, ca şi
politicianul, vorbeşte ca să-şi ascundă gândurile, nu să şi le dea pe faţă!
Eu am să fac puţin pe nebunul, doar puţin, ca să scot pe gură cuvintele
pe care cei din jurul meu vor să le audă de la mine şi am să le păstrez
pentru mine pe cele pe care știu că nu v-ați bucura prea mult să vi le
spun… E simplu, nu? Un joc, pe care vă rog să-mi permiteţi să-l joc –
fără ca voi, părinţii mei dragi, să mă luaţi în serios şi să vă faceţi griji?

(Se înclină în fața lor și iese cu o săritură de saltimbanc.)

38
 6. HAMLET – HORAȚIO

HAMLET Mi-e milă de ea: e monstruos ce fac! E mama mea şi o chinui cu o

cruzime de care nu mă credeam în stare.
HORAȚIO Opreşte-te, atunci.
HAMLET Ar fi fost suficient să spună ”Da”. Să simtă ca şi mine nevoia să afle de
ce a murit bărbatul pe care l-a iubit mai mult ca pe propriul fiu…
HORAȚIO E prima dată când spui asta…
HAMLET … şi am fi pășit împreună spre vindecarea altfel greu accesibilă. De ce
un ”Nu” atât de vehement?! Măcar şi numai pentru liniştea mea și ar fi
trebuit să accepte ruga-mi nevinovată.
HORAȚIO Nu aşa aş percepe-o.
HAMLET … Explică-mi.
HORAȚIO Cererea ta de exhumare trădează o bănuială care îi vizează pe toţi, cu
o singură excepţie: tu.
HAMLET De ce neapărat bănuială?
HORAȚIO Orice cuvânt preferi, tot despre asta e vorba.
HAMLET Greşeşti!
HORAȚIO Ți-ai pierdut liniştea chinuit de întrebarea: ”Cum a murit Regele?”, din
clipa în care ai avut viziunea…
HAMLET Am stat în faţa tatălui meu!
HORAȚIO Până atunci, de când ai primit teribila veste şi până s-a pus piatra pe
mormânt, nu ţi-a trecut o dată prin minte că moartea lui n-ar fi fost voia
lui Dumnezeu...
HAMLET … Aşa e.
HORAȚIO Dai crezare unor vorbe aduse de vânt şi îţi jigneşti grav, prin
neîncrederea pe care le-o arunci în faţă, mama şi pe cel care ţi-a
devenit părinte.
HAMLET … ”Tată”!
HORAȚIO Mă rog, îţi este acum şi ”tată”…
HAMLET (mai mult pentru el) ”Tatăl tău ţi-a ucis tatăl”…

39
HORAȚIO Dar cine şi de ce ar fi putut să dorească moartea Regelui?
HAMLET Să-i ia viaţa!
HORAȚIO Un om din afara palatului nu se poate apropia la mai puţin de o sută de
metri. Mama ta, cum singur spui, şi-a închinat viaţa icoanei care a fost
tatăl tău. Pe fratele lui, ori câte pilde avem de la Biblie încoace, nu-mi
închipui că ţi-l poţi imagina comiţând un fratricid…
HAMLET Şi atunci?!
HORAȚIO Atunci încrede-te, cum ai făcut întotdeauna, în dreapta ta judecată şi
oferă-ţi pacea de care ai nevoie poate mai mult ca oricând.
HAMLET ”Dreapta-mi judecată” a parcurs, înaintea ta, exact drumul pe care m-ai
condus tu. Şi a ajuns în acelaşi punct, la aceleaşi concluzii. Dar viaţa
noastră, Horațio, ar fi extrem de sterilă şi de anostă dacă ar fi în
permanenţă supusă ”dreptei judecăţi”. Frumuseţea şi misterul ei
imprevizibil, imensitatea ei irepetabilă se naşte tocmai în momentele în
care scapă, în care se rupe din frâiele judecăţii noastre şi evoluează
liberă, după legi pe care numai Dumnezeu e în stare să le descifreze…
HORAȚIO Să înţeleg, deci, că te recunoști neputincios să urmezi calea rațiunii și…
HAMLET Nu m-aş simţi un om liber dacă nu m-aş încumeta să fac un pas în
afara spaţiului protejat de raţiune! Şi dacă aşa am o şansă în plus să
descifrez sensul spuselor celui care mi-a fost tată…
HORAȚIO Nu ai nici un temei să crezi că el ți-a vorbit!
HAMLET … cu atât mai mult am să mă grăbesc să-l fac.
HORAȚIO Dacă Satana e cel care te împinge? Știi prea bine că poate face și
desface aproape tot atâtea cât bunul Dumnezeu și nimeni…
HAMLET Nici un cuvânt în plus!

(Intră Polonius.)

POLONIUS Vă cer permisiunea să întrerup…

HAMLET (sobru, dar curtenitor) Fii binevenit.
POLONIUS Spuneam…
HAMLET Despre ce face draga noastră prietenă Ofelia?
POLONIUS Nu… Nu tocmai, dar mulţumesc aşa cum se cuvine pentru atenţia care
răzbate din spusele Voastre.
HAMLET Atunci?...

40
POLONIUS Vă cer scuze pentru îndrăzneala de a întrerupe discuţia cu nepreţuitul
Vostru prieten… (Reverenţă spre Horațio)
HAMLET (subit alt personaj, pus pe clovnerii; va rămâne aşa până spre sfârşitul
scenei) Cere-o!
POLONIUS (surprins de ton, de atitudine) Domnule?!
HAMLET Spuneai de-o ”cerere” pe care intenţionezi să ne-o adresezi! (Lui
Horațio.) Nu aşa te-a lăsat şi pe tine să crezi?
HORAȚIO Domnilor! (Vrea să se retragă.)
HAMLET Nu o să mă lăsaţi să dau singur satisfacţie acestui om de treabă. (Semn
spre Polonius. Lui Polonius) Spuneaţi?...
POLONIUS (nu reuşeşte să înţeleagă ce se întâmplă) … Într-adevăr… Poate nu-i
momentul cel mai potrivit… Am să revin… (Gata să iasă)
HAMLET (sever la maximum) Nu ai să revii! (Polonius încremeneşte. Hamlet
continuă plin de bună-voinţă, cu zâmbetul pe faţă) Pentru că nu ai să
pleci. Mă interesează în cea mai înaltă măsură gândurile, observaţiile,
chiar rugile dumitale ca să te las să mă lipseşti de-o ”cerere”…
POLONIUS Umilă rugăminte.
HAMLET Bine-nţeles, bine-nţeles. Despre ce e… Dar nu, înainte de a ne spune
ce ţineai atât de mult să ne spui, lasă-mă să-ţi fac eu o confidenţă… Îmi
dai voie?
POLONIUS (excedat) Nu cunosc onoare mai mare…
HAMLET Ştiu! Ştiu că onoarea te-a călăuzit din fragedă pruncie şi tocmai de
aia… E vorba de ceva care trebuie să rămână între noi… (Polonius
aprobă cu gravitate) Între patru ochi! (Polonius repetă mişcarea din cap.
Hamlet îndreaptă două degete spre ochii lui Polonius, apoi unul spre el
(al treilea ochi) şi unul spre Horațio (cel de al patrulea ochi)) … Pot
conta? (Polonius aprobă din cap) Voi fi cât se poate de concis, nu e un
lucru despre care am motive să vorbesc cu plăcere… Starea mea de
sănătate nu e tocmai de invidiat… Poate un doctor nu ar ezita să
vorbească chiar de… nebunie!…
POLONIUS Domnule!
HAMLET Sigur, forţez puţin lucrurile, de fapt eu cred că sunt perfect sănătos,
doar uneori… Înţelegi ce-ţi spun?
POLONIUS Îmi dau toată silinţa.

41
HAMLET Ei, acesta-i întotdeauna primul pas: silinţa! Să ne dăm silinţa să facem
lucrurile cât mai bine. Monsieur ! (Reverenţa franceză)
POLONIUS (ţine cu greu pasul; răspunde la reverenţă) … Monsieur .
HAMLET Sir! (Reverenţă engleză)
POLONIUS Sir! (Repetă mişcarea lui Hamlet)
HAMLET O mio caro! (Îl cuprinde în braţe şi îl sărută zgomotos pe ambii obraji)
POLONIUS (spre Horațio, rugător) Domnule!...
HAMLET (spre Horațio) Mon copain, please, un bacio per lui!

(Horațio îl îmbrăţişează pe Polonius şi îl sărută de două ori pe ambii obraji)

POLONIUS E mult!
HORAȚIO (reverenţă în faţa lui Polonius) Un dans?
POLONIUS E mult prea mult!
HAMLET (replicile se succed din ce în ce mai repede, în timp ce Hamlet şi
Horațio ţopăie în jurul lui Polonius, fiecare îl prinde pe rând de braţ şi îl
împinge într-o piruetă ) Am avut un tată…
POLONIUS Slăvitul rege!
HAMLET L-ai cunoscut?
POLONIUS L-am divinizat!
HAMLET L-ai slujit cu credinţă?
POLONIUS Mai scump decât lumina ochilor…
HAMLET L-ai apărat de duşmani?
POLONIUS Ca pe propria-mi fiică! (Se împleticeşte, abia se mai ţine pe picioare)
HAMLET Tatăl meu!
POLONIUS Da…
HAMLET Tatăl meu!
POLONIUS Da… (S-a prăbuşit)
HAMLET Cum a murit tatăl meu?!!

(Polonius e la pământ; nu reacţionează la întrebarea lui Hamlet; rămâne

câteva clipe nemişcat; se ridică încet; şi-a liniştit respiraţia; pare din nou
sigur pe sine)

POLONIUS (faţă în faţă cu Hamlet) … Domnule?

HAMLET (Prinţ) … Cine l-a ucis pe Rege, Polonius?

42
POLONIUS (schimb lung de priviri între cei doi; după o îndelungă tăcere) …
Venisem să vă dau vestea bună că am invitat la palat actorii pe care
ştiu cât de mult îi preţuiţi… Sper să am cât mai curând bucuria să vă
revăd într-o stare propice pentru a primi vestea aşa cum se cuvine. (Se
înclină în faţa celor doi. Iese)
HAMLET … Ascunde ceva?!
HORAŢIO Da. În schimb, tu nu mai ai nici o taină. Mintea mea refuză ideea că
Regele nu a avut parte de moarte naturală, dar dacă într-adevăr s-a
comis o crimă, cel care a comis-o știe acum că tu o ştii. Şi nu se va da
în lături de la nimic ca să te facă să taci… Pentru totdeauna… De fapt,
nu ştii nimic.
HAMLET … Ai dreptate.

(Îndelungă tăcere. Hamlet se detaşează treptat de prezenţa lui Horațio,

care se va retrage cât mai spre marginea scenei; este tot mai absorbit de
gânduri, caută, probabil, răspunsuri la întrebări fără răspuns. Pe nesimţite,
umbra care a premers apariţia duhului Regelui, se face simţită, trece pe
deasupra lui. Hamlet o percepe imediat, tresare, se ridică în picioare,
aşteaptă să ajungă din nou faţă în faţă cu cel care i-a fost tată. Umbra se
subţiază, se depărtează, iese din scenă)

HAMLET Tată!.... Tată!!!... Doamne, ce vrei de la mine?

43
7.
GERTRUDE – CLAUDIUS – POLONIUS

POLONIUS Şi mie mi-a spus acelaşi lucruri, dar nu cred pentru nimic în lume! Cum
vă închipuiţi că omul cel mai normal, stăpân impecabil pe vorbe şi
maniere, se poate transforma într-o clipă într-un maimuţoi pus pe şotii
de cel mai prost gust? I-a invadat sângele creierul? I-a luat dintr-o dată
Dumnezeu minţile?! Doamnă, Sire vă puteţi face griji despre orice,
gândindu-vă la prinţul Hamlet, dar de un lucru fiți siguri: e sănătos tun!
”Nebunia” nu e decât o mască, în spatele căreia urmăreşte să ajungă
într-un punct pe care încă nu-l identific!
GERTRUDE Singur ne-ai povestit de criza la care Ofelia a fost martoră şi de
hohotele în care a venit să-ţi spună: ”Hamlet e nebun!”
POLONIUS Aţi reţinut exact.
CLAUDIUS Horațio a fost și el martor …
POLONIUS Horațio a fost şi acum de faţă. Dar, în loc să-l prindă disperarea, cum ar
fi fost normal, văzându-şi prietenul dus în pustii, s-a prins imediat în
jocul perfid pus la cale de fiul vostru.
CLAUDIUS Un complot?
GERTRUDE Delirezi?!
POLONIUS (întrebarea e reprodusă răspicat) ”Cine l-a ucis pe Rege?” e întrebarea
pe care mi-a împlântat-o în inimă!
CLAUDIUS (spre Gertrude) Vroia să ştie cum i-a murit tatăl! Acum vorbește de
crimă!
POLONIUS Îndrăznesc…
CLAUDIUS Îndrăzneşte!
POLONIUS … Vă rog să cumpăniţi bine înainte de a vă supăra pe mine… De ce nu
aţi acceptat deshumarea şi necropsia? Ştiu… ştiu bine suferinţa
inumană care se va abate asupra Voastră… Dar poate nici un preţ nu e
prea mare când în schimbul lui îţi dobândeşti tu liniştea şi ţara pacea…

(Schimb lung de priviri impenetrabile între cei trei: nu putem face nici o
speculaţie legat de ce îşi comunică şi ce au în cap: priviri ferme, înfipte unul
în ochii celuilalt)

44
POLONIUS … Procedăm aşa cum vrea, în fond sunt sigur că nu vă doriţi nimic mai
mult decât să-l revedeţi pe prinţul nostru iubit aşa cum l-am ştiut cu toţii,
înaintea năpastei care ne-a lovit… Întocmim cu grija cuvenită o comisie
care să ne pună pe masă bucata de hârtie pe care pune atâta preţ.
CLAUDIUS …Tu te ocupi.
POLONIUS E datoria mea.
GERTRUDE După care?...
CLAUDIUS Nu cred că sunt mulţi părinţi care să-i fi oferit fiului iubit mai mult decât
am făcut-o noi: de la tron la deplina libertate de a-şi alege drumul… (Lui
Gertrude) Apropó de libertate: ai stat de vorbă cu Ofelia?
GERTRUDE … Nu încă… Starea lui de sănătate incertă m-a făcut să cred că-i poate
prea firavă ca să-i punem pe umeri o asemenea povară…
POLONIUS Despre devotamentul şi tăria Ofeliei vă rog să nu vă îndoiţi niciodată.
GERTRUDE Devotament pentru tine sau… pentru Hamlet?
POLONIUS Răspund cu capul pentru ea.
CLAUDIUS Păstrează capul pentru noi…
GERTRUDE (lui Polonius) Cheam-o.

(Polonius loveşte o dată din palme; Ofelia intră cu capul plecat, abia
atingând podeaua.
O privire a lui Gertrude e suficientă pentru ca cei doi bărbaţi să se retragă
imediat)

GERTRUDE … Îţi vorbesc ca mamă, nu ca Regină… Îţi vorbesc ţie pentru că te-am
văzut şi te-am îndrăgit înainte de-a deschide ochii… Pentru că ai
crescut sub ochii mei de parcă ai fi fost a mea … Pentru că dragostea
pe care ţi-o port nu este egalată decât de admiraţia şi respectul pentru
femeia care ai ajuns să fii…

(Ofelia îngenunchează în faţa lui Gertrude şi îi sărută mâna.

Gertrude o ridică ţi o păstrează îmbrăţişată la piept)

GERTRUDE … Dacă pentru mine nu eşti cu nimic mai puţin decât fiică, Hamlet, ştiu
bine, ţi-e ca un frate… şi iubit. (Aşteaptă o clipă o reacţie din partea
Ofeliei; nu o primeşte; îi dă drumul din îmbrăţişare) I-am spus-o tatălui
tău şi ţi-o spun şi ţie: nu-mi imaginez o jumătate mai potrivită pentru el
decât Ofelia. Sigur, dacă ar fi urcat la tron, aşa cum se cuvenea s-o

45
 facă, lucrurile ar fi fost controlate de alte raţiuni decât iubirea… Astăzi,
într-o stare din care aş face orice să-l văd scăpat, viaţa lui e eliberată de
orice constrângeri protocolare şi îşi va putea trăi viitorul după propria-i
dorinţă… Ofelia… Dacă nu am greşit cu nimic în spusele mele… Dacă
cea căreia m-am adresat e cea pe care cred că o , atunci îţi mărturisesc
că am nevoie de ajutorul tău pentru a-mi regăsi fiul… Te rog.
OFELIA Iubită, doamnă… Sunt profund mişcată de sentimentele şi încrederea
cu care mă onoraţi. Voi cumpăni cu toată atenţia.

(Se retrage câţiva paşi; Gertrude iese: intră Polonius)

POLONIUS … O călătorie mai lungă, departe de ţară şi de gândurile negre hrănite

din amintiri de care nu reuşeşte să scape, ar putea fi un leac
binecuvântat…
OFELIA O călătorie în doi: prinţul Hamlet şi Ofelia singuri…?!
POLONIUS Ca doi studenţi care vor să descopere lumea!…
OFELIA De regulă, aşa se petrece un voiaj de nuntă… Sau se pune la cale o
bună ocazie pentru a seduce pe cineva…
POLONIUS Din păcate, nu e vorba de un voiaj de nuntă…
OFELIA Cât despre seducţie nici nu ţi-a trecut prin minte. Nu-i aşa?...
POLONIUS …Îmi trec prin minte o mulţime de gânduri; tot timpul. Din clipa în care
te-ai născut, cele mai frumoase ţi-au fost închinate ţie. Şi toate…
absolut toate încercau, în finalitatea lor, să fie în beneficiul tău…
OFELIA Iar acum mă vrei complice.
POLONIUS Un cuvânt care nu sună bine în gura ta.
OFELIA Îmi oferi ocazia să-l prind pe Prinţ într-un laț, din care să-i fie greu să
mai scape. Ca să fii pe placul stăpânilor tăi.
POLONIUS Nu am decât un singur stăpân şi acela se numeşte Ofelia.
OFELIA Metresă?!
POLONIUS Ce vei reuşi să fii. Eu îţi ofer cel mai rodnic drum. Restul depinde de
tine.
OFELIA Să fie numeroşi părinţii care îşi împing fiica să se joace la ”roata
norocului”?
POLONIUS Sunt mult fiice cărora un părinte poate să le oferă şansa să obţină ce-şi
doresc cel mai mult pe lume?
OFELIA Tu ce crezi că-mi doresc eu? …

46
POLONIUS Dragostea lui Hamlet. Pe viaţă.

(Nici o clipă până acum şi nici în continuare în dialogul celor doi nu se va

strecura un ton mai ridicat, mai acuzator faţă de celălalt: sunt doi oameni
care se cunosc foarte bine şi care îşi vorbesc cu o francheţe totală, poate
neobişnuită)

OFELIA … Pentru asta trebuie să fiu gata să fac orice?

POLONIUS Nu exagera.
OFELIA (se plimbă ”gânditoare” în jurul lui Polonius, dar nu-i pune întrebarea, în
şoaptă, decât atunci când este lângă urechea lui) … Cine l-a ucis pe
Rege?
POLONIUS (o apucă energic de braţ şi o trage lângă el) Măsoară-ţi cuvintele înainte
să afli prea târziu cât de nimic valorează viaţa unui om!
OFELIA Mă ameninţi?
POLONIUS (priveşte speriat în jur; caută cu privirea un colţ mai ferit; degajează cu
Ofelia câţiva paşi) Te pun în gardă! Nu te juca cu viaţa ta şi a mea!
OFELIA De cine ar trebui să ne fie frică?
POLONIUS Nu ştiu de cine nu ar trebui să ne fie frică.
OFELIA Credeam că eşti intangibil.
POLONIUS Câtă vreme sunt de folos. Din momentul în care aş începe să spun ce
gândesc sau ce ştiu…
OFELIA Asta vreau să ştiu: ce ştii.
POLONIUS Nimic.
OFELIA Minţi.
POLONIUS Nu mi-ai mai spus niciodată asta. Să nu o repeţi.
OFELIA … Pentru că ştiu că eşti foarte inteligent, îşi închipuie că ai descifrat
taine la care ţi-e şi frică să te gândeşti. În urmă cu puţină vreme mi-ai
cerut să-mi izgonesc din minte orice gând despre un viitor alături de
Prinţ. Acum, mama lui Hamlet mă cheamă ca pe o ființă apropiată şi-mi
cere s-o ajut să-şi recupereze fiul. Iar tu mă îndemni…
POLONIUS Judecă cu mintea pe care ţi-am dat-o şi fă ce trebuie să faci. Şansa e
unică.
OFELIA Perfidă până la Dumnezeu.
POLONIUS Irepetabilă.
OFELIA … Dacă aş fi fost o târfă, la fel mi-ai fi vorbit.

47
POLONIUS Dacă ai fost o târfă, nu ţi-aş fi vorbit.
OFELIA Spre asta mă împingi.
POLONIUS Îl iubeşti sau nu-l iubeşti? Răspunde-ţi la întrebare şi ai să ştii ce trebuie
să faci.

48
8.
CLAUDIUS – GERTRUDE – POLONIUS – HAMLET – DUHUL

(Replicile lui Claudius si ale Duhului se succed, se suprapun uneori.

Hamlet, adânc tulburat de apariția Duhului, este singurul care îl vede și
care îl aude. Nu vrea să piardă un cuvânt din spusele lui, dar încearcă să
prindă ceva și din discursul lui Claudius.
Pentru toți ceilalți de față, spectacolul agitației permanente a lui Hamlet,
frânturile de cuvinte pe care încearcă să le articuleze, este un apăsător
motiv de uimire și neliniște.)

CLAUDIUS Am cumpănit bine şi, mânaţi de dragostea neţărmurită pe care o nutrim

pentru fiul nostru, Hamlet;…
DUHUL (alături de Claudius, umăr la umăr cu acesta, nu are ochi și nu i se
adresează decât lui Hamlet) …Am adormit în braţele ei… Mă
sufocam…
CLAUDIUS … de grija pe care o purtăm pentru pacea sufletului lui; şi pentru a goni
orice gând nebunesc care ar mai putea bântui prin mintea cuiva…
DUHUL … am respirat adânc, parfumul otrăvitor mi-a inundat pieptul… Am ştiut
că mor…că inima are să-mi plesnească…
CLAUDIUS … cu dispensa excepţională dată de PREAÎNALTUL PĂRINTE, am
semnat astăzi Decretul Regal…
DUHUL … am încercat să mă ridic… să-i văd… spaima şi oroarea care, în
ticăloşia lor, le desfigura feţele…
CLAUDIUS … dispunem deshumarea şi necropsierea defunctului nostru Rege.
Polonius, şambelanul Curţii, va prezida comisia…
DUHUL … chipul lui nu trebuia să se imprime în ochii mei stinşi. M-a ţintuit
îmbrăţişat…
CLAUDIUS … 3 dintre cei mai iluştri medici din ţară, la care se va alătura o somitate
din străinătate…
DUHUL … apoi am început să mă duc… încet, foarte încet…
CLAUDIUS … asistați de nepreţuitul nostru prieten, Horațio…
DUHUL … plutind într-o lumină care curgea odată cu mine.
CLAUDIUS … care va asista la toate procedurile şi la toate dezbaterile.

49
GERTRUDE Hamlet, dacă crezi că nu e destul… dacă îţi mai doreşti ceva…

(Duhul se desprinde de lângă Claudius, se pregătește să iasă, Hamlet se

precipită în urma lui.)

HAMLET (arătându-i pe cei din jur, care-l privesc uluiți) … Lasă-i să te vadă, sa te
audă! O clipă!! Doar o clipă!
DUHUL (se oprește, se întoarce, îl așteaptă pe Hamlet până vine aproape de el)
…În drumul pe care am pornit, mi-a apărut în faţa ochilor chipul unui
om... Condamnat la moarte prin împuşcare, crimă politică. Erau câțiva,
pe primii trei i-au pus deja la zid. A socotit că i-au mai rămas cam 5
minute, trebuia să-şi drămuiască timpul… Două minute să-şi ia rămas
bun de la prieteni, două să se gândească la el, un ultim minut să mai
arunce o privire împrejur… Dintr-o dată a avut revelația că și-a irosit
viața pe nimic și speriat s-a întrebat ce-o să răspundă Celui de Sus, în
clipa Judecății de Apoi… Nici un răspuns, nici o scuză… M-a întrebat
cum mi-am rânduit eu viaţa şi cât din ce am trăit a fost voia mea… Și m-
am gândit la cât de departe am fost de mama ta şi de tine… La toate pe
care aş fi vrut să ţi le spun şi toate întrebările pe care abia atunci mă
gândeam că ai fi vrut să mi le pui şi nu ai apucat să mi le pui
niciodată… M-am cutremurat!… Vinovat! Dar nici o greşeală nu poate fi
pedepsită prin crimă… Răzbună-mă! … (Iese)
HAMLET Crimă!! (Se întoarce spre ceilalți cu o privire oarbă; încearcă să facă un
pas; ambele mâini întinse într-un gest acuzator) Crimă?!?
CLAUDIUS Ori în lume, ori în ospiciu! (Iese precipitat.)

(Gertrude și Ofelia au rămas pe loc.

Ofelia pare să vrea să articuleze un cuvânt, nu e în stare, nu are aer, pare
că se sufocă.)

GERTRUDE (profund afectată, dar încă stăpână pe ea) Doar tu îl mai poți salva…

50
9.
HAMLET – OFELIA – POLONIUS – GERTRUDE

OFELIA Să îndrăznesc să-ți adresez o vorbă sau te las să te bucuri de un

moment de linişte?
HAMLET … Nici măcar tu nu înţelegi că ”linişte” şi ”Hamlet” nu se mai suportă
unul lângă altul?!
OFELIA Se poate trăi într-o veşnică suferinţă?
HAMLET Sper că nu…
OFELIA Abandonul e o soluție?…
HAMLET E de preferat o viață golită de orice sens?
OFELIA … Nu vei afla unde începe şi unde se sfârşeşte răul, înainte să faci un
pas înapoi, acolo de unde nervurile cele mai fine să fie percepute de
judecata ta... Lasă-i timpului un bob zăbavă, să bandajeze rănile din
care țâsneşte durerea...
HAMLET Mă întrebi dacă se poate trăi în veşnică suferinţă și propovăduieşti
prelungirea suferinţei! Până când?!
OFELIA Până când "Hamlet" şi "liniştea" vor fi din nou prieteni şi mintea îţi va
redeveni aliatul cel mai de nădejde.
HAMLET "Sfaturi înţelepte"! Probabil că altă dată, altcuiva, şi eu m-aş fi grăbit să
le dau.
OFELIA Ai prilejul să afli cât e adevăr şi câtă e spoială e în mult-lăudata
înţelepciune a lui Hamlet.
HAMLET … Mintea mea refuză să cuprinde răul care mă tem că s-a produs.
OFELIA ”Mă tem”: o îndoială! Nu da răului avans, câtă vreme nu poți să-l
dovedeşti!
HAMLET Nu mă ajuţi! Nu faci decât să sporeşti negura în care orbecăi...
OFELIA Pleacă, Hamlet!
HAMLET De ce? Unde?!
OFELIA Cât mai repede şi cât mai departe.
HAMLET Să fug de propria-mi neputinţă? Să abandonez o datorie sfântă şi un
legământ...
OFELIA Faţă de cine?!
HAMLET Mă iscodeşti?! Du-te!
OFELIA Plec cu tine...

51
HAMLET Am spus să ieşi!
OFELIA VIn cu tine, Hamlet!
HAMLET ”Vin cu…” (Începe să râdă; se ciupește cu putere de obraji, de brațe
corp) ”Vin cu tine”!... Delirez?!... Îţi baţi joc de-un biet nebun?!!...
Vorbeşte!!... Te rog!
OFELIA …Va veni un timp în care tainele, astăzi ferecate, îţi vor vorbi de la sine.
Şi dacă cineva e vinovat, îl vei afla şi va plăti pentru tot răul pe care ţi l-a
pricinuit... Astăzi, eşti neputincios şi singur şi şansele nu ai cum să le
întorci de partea ta.
HAMLET (vorbele Ofeliei au efectul unei găleți cu apă sloi aruncată în plină
figură) ...Ştii mai mult decât îmi pot imagina...
OFELIA Nu.
HAMLET Ba da! Şi pentru că ştii, ţi-e frică de ce poate urma şi eşti gata la cea mai
inimaginabilă nebunie, doar să mă ții departe de pericolul care…!
OFELIA Nu ştiu decât că sunt gata să te urmez la capătul pământului!
HAMLET Ca să pui pământul între mine şi cine?!...
OFELIA Şi tine! Pe tine şi doar pe tine vreau să te apăr!
HAMLET De cine?!!
OFELIA De orice gând sau faptă urzită împotriva ta!
HAMLET Sunt prea lipsit de importanţă şi de ambiţii, să stau în calea cuiva!...
OFELIA Judeci! Cu voce tare!
HAMLET Înseamnă c-am atins adevărul!
OFELIA Cui îi pasă? Mâine putem pleca.
HAMLET E-o nebunie! Onoarea ta?!...
OFELIA Nu trece în faţa iubirii pe care ţi-o port de-o viaţă.
HAMLET Polonius?! Îl expui la o ruşine de care nici în mormânt nu te va ierta!...
OFELIA ... I-am spus...
HAMLET Şi nu eşti deja închisă într-o mănăstire?!?
OFELIA S-a recunoscut neputincios în faţa unei decizii de neclintit.
HAMLET Polonius ”neputincios în faţa unei decizii de neclintit”?!... Te-ai dus în
faţa lui şi i-ai spus… Ce?! Vreau să aud vorbele pe care ai cutezat să i
le spui în faţă, când, din dragoste pentru mine, ai ales dezonoarea şi
oprobriul public!
OFELIA …Te îndoieşti de mine?

52
HAMLET Să mă îndoiesc mai bine de dramul de minte pe care-l mai am?!... (Îi
cuprinde obrazul în palme şi o obligă să-l privească în ochi) Nici
ticăloasă nu eşti şi nici să minţi nu eşti în stare: ce plan au pus la cale?!
OFELIA (Plânge) Dragostea mea nu-ţi dă suficient temei să crezi ce-ți spun…?
HAMLET Dragostea ta este arma lor otrăvită! A cui a fost ideea?! Cine ţi-a şoptit
că acum este momentul ”sacrificiului”, dacă vrei să-ţi clădeşti un viitor
alături de prinţul Hamlet?!
OFELIA (Încearcă în zadar să scape din mâinile lui) Durerea îţi întunecă mintea
şi mă acuzi de lucruri pe care pentru nimic în lume nu le-aş făptui!
HAMLET Nu, dacă ţi-ar fi cerut cineva deschis să i te alături să-l alungaţi pe
Hamlet! Dar pentru nimic în lume n-am să cred că în capul tău s-a
născut ideea să abandonezi sfinţenia în care ai fost crescută şi să te
oferi ca nadă…

(Intră Polonius)

POLONIUS Ai dreptate: nu în capul ei s-a născut.

OFELIA (se smulge din mâinile lui Hamlet; lui Polonius, oripilată) Pleacă!!
POLONIUS Dar înainte de-a întreba a cui a fost ideea, întreabă-te întru salvarea cui
vine ea.
HAMLET Cum nu m-am gândit că numai mintea ta…
OFELIA (lui Polonius) Te conjur, pleacă!
POLONIUS (lui Hamlet) Te înşeli!
HAMLET Nici tu?! (Polonius neagă din cap) Nici ea?!… (Semn spre Ofelia,
rămasă încremenită, albă la faţă. Polonius neagă din cap) …Atunci
cine? (Hamlet se translează încet în rolul ”nebunului”) Cine trage
sforile? Cine ne vrea ţopăind după pofta lui? Ei, cine-i oare Marele
Păpuşar? Ghici ghicitoarea mea! (Ca într-un joc de copii, îi indică pe
rând pe cei de faţă: Ofelia, Polonius, Hamlet) An-tan-te – ghizemane-
ple – ghizemane-compane – an-tant-te! (Îndreaptă degetul spre Ofelia)
Ai câştigat: tu ne spui!
POLONIUS Nu chinui de pomană un suflet ...
HAMLET Nu-i sufla: e fată mare, răspunde singură! (Lui Ofelia) Cine?!
OFELIA Eu…
HAMLET Tu?!
OFELIA Am vrut… Am crezut…

53
HAMLET Fata neprihănită din icoana pe care-o port la piept (Îşi smulge de la gât
lanţul cu medalion, pe care îl purta sub cămaşă, şi i-l aruncă la picioare)
”a vrut şi a crezut” şi şi-a plecat urechea să-mi ceară ce i-au şoptit
oameni al căror nume nu cutează să-l rostească?!
POLONIUS Nu multe fete pe lume ar fi acceptat…
HAMLET (peste el; lui Ofelia) Astea-s devoţiunea şi iubirea ca lumina ochilor pe
veci dăruite mie?!!
POLONIUS Faci o imensă greşeală! Nu-ţi permit pentru nimic în lume să lovești…
HAMLET (peste el; lui Ofelia) Acum ştiu chipul trădării! (Îşi scoate de la brâu
pumnalul şi îl întinde Ofeliei) Taie-ţi limba, de-oi mai vrea vreodată să-
mi adresezi un cuvânt!

(Ofelia apucă pumnalul.

Polonius îi smulge pumnalul din mână și îl aruncă pe jos.
Intră Gertrude)

GERTRUDE (un singur pas; se oprește; privire fixă ațintită asupra lui Hamlet) Destul!

(Intervenția lui Gertrude îl paralizează pe Hamlet. Rămâne nemișcat,

tensiunea paroxistică de care era cuprins pare să se scurgă în pământ. Se
retrage supus doi pași.
Abia acum, Gertrude vine și o îmbrățișează pe Ofelia, o strânge și o reține
La pieptul ei.)

GERTRUDE …Iartă-mă. (O mângâie, o sărută; o conduce încet spre Polonius, căruia

o încredințează.)

(Polonius își petrece brațul peste Ofelia, care abia se mai ține pe picioare, și ies
din scenă.)

GERTRUDE …Niciunul din oamenii ăștia, ale căror vieți le-ai transformat-o într-un
coșmar, n-are nici o vină. Dacă există un ”vinovat”, eu sunt acela.
Judecă-mă și dă-mi orice pedeapsă. Dar mai întâi, află un adevăr pe
care am jurat să nu-l știe nimeni: am vrut să-mi iau zilele. Am vrut să
mor odată cu omul pe care l-am adorat și singurul lucru care a fost mai
tare decât mine ai fost tu! Gândul că te las singur, că eu îmi voi plăti
pacea cu suferința ta supraomenească mi-a frânt brațul și m-a

54
 condamnat să-mi duc mai departe crucea în lumea asta. (Se apleacă și
ridică de jos pumnalul lui Hamlet.) Spune-mi că am greșit și într-o clipă
se face dreptate!
HAMLET (a ascultat replica lui Gertrude nemișcat, alb ca varul, fără să schițeze
un gest, aproape fără să respire; după o lungă tăcere) … … Tata mi-a
spus că a fost omorât.
GERTRUDE În vis?
HAMLET În fața ochilor.
GERTRUDE Vedenii! Halucinații!!
HAMLET Sufletul… Duhul lui.
GERTRUDE Cine a făcut-o?! Și de ce?!... Cine?!!...
HAMLET … Tatăl meu.
GERTRUDE Ai mai spus o dată neghiobia asta! Scoateți-o din minte! Sinuciderea e
ultimul lucru…
HAMLET Crimă.
GERTRUDE Ce-ai spus?!?
HAMLET Crimă!
GERTRUDE (încearcă să descifreze cele auzite) …Cum adică?!... Vrei să spui
că?!… Nu el?!… Nu Regele Hamlet e tatăl tău, ci un altul care… (Urlet
cumplit; se repede cu pumnalul asupra lui Hamlet; Hamlet se apără, îi
smulge cuțitul din mână și îl aruncă cât mai departe, o culcă la pământ,
imobilizată sub greutatea corpului lui. Gertrude se mai zbate de câteva
ori, se liniștește; hohote de plâns.) … O târfă ordinară, asta sunt pentru
tine?!!… O târâtură care și-a înșelat bărbatul și azi l-a băgat și-n
pământ?!… (Se ridică cu greu de jos.)
HAMLET (vrea să o ajute) Mamă!...
GERTRUDE (îl respinge) Să nu mai rostești vreodată cuvântul ăsta! Nu mai ai tată și
nici mamă nu mai ai!
HAMLET Ce să fac?! Cui să mă împărtășesc?!
GERTRUDE Sfântului Duh!
HAMLET N-am spus că-l cred! N-am spus c-așa a fost!… Îmi pierd mințile și nu
am un sprijin!!
GERTRUDE Pleacă unde vezi cu ochii sau…
HAMLET Mamă!
GERTRUDE (se îndreaptă târându-și pașii spre ieșirea din scenă) Bietul de tine!...

55
 Biata de mine!

(Intră Polonius: alb la față, mișcare rigidă, trece pe lângă Gertrude fără să
o vadă.
Gertrude se oprește, se întoarce după el, îl urmărește cu privirea.)

POLONIUS (se oprește în fața lui Hamlet; îi întinde bucata de hârtie pe care o are în
mână.)
HAMLET (ia hârtia; citește cu voce tare) ”Am sperat că ești mai bun ca ceilalti. M-
am înșelat.”
POLONIUS (stare de șoc) Ofelia nu mai este printre noi.

56
10.
HAMLET – HORAȚIO

HAMLET (urlă spre ceruri) Tată!!!... Tată!!!... Scump părinte!!! (Așteaptă câteva
clipe, ca și cum ar fi putut primi vreun răspuns.) Am băgat-o pe Ofelia în
mormânt, mama mă blestemă, pământul stă să crape sub călcătura
mea și acolo (”Sus”) nu-mi răspunde nimeni!... Ce-mi rămâne să fac,
Horațio? Să intru într-un ospiciu, să m-ascund într-o mănăstire sau să
am onoare și să-mi zbor creierii?!
HORAȚIO … Cel care ți-a vorbit putea fi un trimis al lui Satan… (Își face cruce și
sărută cruce care îi atârnă la piept.) … dar putea fi și tatăl tău…
HAMLET N-am s-apuc ziua să aflu adevărul… (Încă o inutilă încercare; nici el nu
mai crede. Spre cer.) … Tată!
HORAȚIO Dacă apare și a treia oară în fața ochilor tăi, nu-ți va fi mai ușor să știi
cu cine vorbești…
HAMLET Deci, totul e pierdut.
HORAȚIO Neștiute sunt căile Domnului… Dar, aici, pe pământ, există o ființă care
dacă există un adevăr, el îl cunoaște…
HAMLET (stors; timpul de gândire a expirat) … Îndură-te… Nu mai sunt în stare
de nimic…
HORAȚIO Polonius!
HAMLET Mi-a luat-o înainte: mintea lui l-a scutit să mai judece…
HORAȚIO Ofelia i-a redat libertatea: nu mai este obligat să slujească.
HAMLET … Măcar și pentru a-i oferi șansa să-mi ia viața și tot trebuie să-l caut.

57
11.
GERTRUDE – CLAUDIUS

CLAUDIUS Știe tot: viața noastră nu mai are nici un preț pentru el!
GERTRUDE Știe tot și nu crede nimic. Deci, nu știe!
CLAUDIUS Acum! Peste un ceas! Dar mâine?! E suficient să mai dea o dată ochii…
GERTRUDE E fiul meu, Claudius!
CLAUDIUS E viața mea, Gertrude! Și a ta! Și mai presus de noi, e tronul!
GERTRUDE … Supravegheat clipă de clipă și pas cu pas, n-ar fi un pericol pentru
nimeni…
CLAUDIUS Dar nimeni nu-l poate împiedica pe ”prințul Hamlet” să vină să-și sărute
mama sau să-l îmbrățișeze pe rege! Și atunci pasul spre răzbunare e
de neoprit…
GERTRUDE Nu toți se nasc criminali!
CLAUDIUS Nici eu și nici tu nu ne-am născut ca să ucidem! E suficient să ajungi să
fi convins că ai dreptul s-o faci și nimeni nu te mai poate opri. Suntem
animale de pradă, Gertrude: frica să nu fim descoperiți ne mai ține în
frâu!
GERTRUDE … Ce propui?
CLAUDIUS Aștept soluția ta.
GERTRUDE … Să nu-ți treacă prin minte… (Îl privește cu teama de-a continua.)
CLAUDIUS Ei, păstrează-ți cumpătul!… Hai să spunem că nu e vorba decât de o
criză. S-au adunat suficient de multe să dea peste cap și-un bivol, dar
un mânz precum Hamlet. Dar, e limpede, băiatul e gingaș, firav, fără
forță...
GERTUDE Deci, nu ai de ce să te temi!
CLAUDIUS ”Eu”?!... Mai gândesc la ”noi”!... Criza următoare? Când va avea loc? O
putem anticipa sau o să ne trezim în fața ei după ce-a aruncat totul în
aer? Azi e singur; se poate foarte bine ca, peste o vreme, să-l vedem în
fruntea celor care nu s-au dat în lături nici acum să ne sfideze…
GERTRUDE Nu mă pune să aleg între copilul meu și tine!
CLAUDIUS Încă poți să alegi…

58
12.
HAMLET – POLONIUS – GERTRUDE – CLAUDIUS – HORAȚIO – DUHUL

(Polonius într-o rasă de monah, tras la față, desprins complet din lumea
înconjurătoare.)

HAMLET …N-am îndrăznit să te tulbur ca să-ți spun cât de adâncă este rana din
sufletul meu și cât de mult am iubit-o pe cea pe care o voi plânge până
la sfârșitul vieții… Respectul pentru suferința ta și decența mă opresc
să-ți împărtășesc clipele fericite pe care le-am trăit alături de ea și de
visele pe care le-am clădit împreună…
POLONIUS (șoaptă) Destul.
HAMLET Sunt gata să-ți dau viața mea dacă mă crezi vinovat… dacă ți-ar ușura
măcar cât un fulg chinul pe care-l trăiești… În fața lui Dumnezeu, smerit
și cu fruntea lipită de pământ sub călcâiul tău neiertător, îți spun că nu
sunt vinovat de moartea Ofeliei…
POLONIUS (șoaptă) Pleacă.
HAMLET S-a lăsat înșelată… A acceptat să joace un rol scris de alții, în apărarea
lor… Nu au forțat-o, nu au amenințat-o: au mințit-o! I-au cerut ”să mă
ajute”…”să mă salveze”… A fost unealta lor și, cu sinceritatea care a
existat întotdeauna între noi, i-am spus că a greșit… I-am spus-o
răspicat, cu un ton care sigur a lovit-o… Dar vorbele mele exprimau
adevărul și ea a știut lucrul ăsta… S-a sacrificat pentru mine…
POLONIUS Ce vrei de la mine?!
HAMLET … Dar nu eu am împins-o la moarte… Nu eu!… Cine, Polonius?!!...
Vorbește!!!
POLONIUS (șoaptă) … Părinții tăi.
HAMLET Cine l-a ucis pe regele Hamlet?!!!
POLONIUS (șoaptă) … Părinții tăi.
HAMLET În fața lui Dumnezeu, cine sunt părinții mei?!!
POLONIUS … Gertrude și Claudius!!!

(O secundă, până când tunetul pătrunde în creierul lui Hamlet; se

prăbușete la pământ, cu brațele desfăcute în cruce.
În același clipă, Gertrude și Claudius dau buzna în scenă.)

59
CLAUDIUS (lui Polonius) Un dram de minte să-ți mai fi rămas și ai fi murit în patul
tău! (Îl execută. Lui Gertrude, semn spre Hamlet.) Lasă-mă să fac ce
trebuie să fac.
GERTRUDE … E fiul tău.
CLAUDIUS E dușmanul meu. Și al tău. Dușman de moarte! Du-te și primește
ambasadorii; te ajung din urmă.

(Intră Horațio.)

CLAUDIUS Ne-ai scutit să te mai căutăm… (Scoate arma; în aceeași clipă, Horațio
este și el cu arma în mână.)
GERTRUDE (lui Horațio) Veți fi escortați până la frontieră; la noapte să fiți departe de
țară!
CLAUDIUS Nu cred că vezi limpede unde-am ajuns…
GERTRUDE Am zis!

(Hamlet își revine; se ridică, nesigur pe el, în picioare.)

HORAȚIO Ești exilat.

HAMLET (lui Gertrude) Asta e soluția?... Îți închipui că ai să poți să trăiești mai
departe?... Că ai să ai liniștea să te bucuri de ce-ai dobândit cu sânge
nevinovat? Că ai să mai scapi vreodată de un coșmar pe care încă nu-l
percepi, dar care s-a născut și crește ca un făt monstruos în tine?!
GERTRUDE Nu știi nimic!
HAMLET Mamă!
GERTRUDE Te-ai întrebat o singură dată care este viața de care am eu parte alături
de omul pe care ți l-ai crezut tată? Vorbești de ”crimă”? Numărul celor
comise de el, toate din ”înalte rațiuni de stat”, ți-ar tăia respirația, dacă
ai ajunge vreodată să le afli. Tot ce știu și tot ce-am făcut am învățat de
la el! ”Crimă”?! A știut că nu ești fiul lui și că el (Semn spre Claudius.) ți-
e părinte. Dar i-a păsat atât de puțin de noi că în locul pedepsei pe care
o meritam a preferat să ne ignore și să ne facă viața un calvar! A știut și
ți-a cerut să-ți ucizi ”tatăl”, ca să-ți răzbuni tatăl! A fost mai bun ca noi?!
În numele cărei dreptăți ne judeci și ești gata să ne dai pedepsele cele
mai grele?!

60
HAMLET (neputincios; spre Horațio) Ajută-mă, Horațio… Nimic din ce învăţăm la
şcoală nu se potriveşte în viaţă… O clipă să fi întârziat și tatăl meu m-ar
fi trimis în lumea celor drepți…
CLAUDIUS Te-ai legat cu jurământ să faci același lucru!
HAMLET … mama, mai milostivă, acceptă să-mi cruțe viața, dar să plec într-un
exil de unde să nu mă mai întorc decât ca să-mi iau locul în pământ…
GERTRUDE Împacă-te cu rosturile lumii și bucură-te de viață alături de noi!
HAMLET … iar Ofelia, după ce-am convins-o că nu sunt ”cu nimic mai bun decât
ceilalți”, nu m-a iertat c-am înșelat-o… Nu există iluzie mai pernicioasă
decât aceea de-a-ți imagina că poți schimba lumea… Vrei să
supraviețuiești?! Schimbă-te! Schimonosește-te! Toarne-te în tiparul
fantoșelor care bântuie în jurul tău și de care te ciocnești neputincios și
oripilat la tot pasul... Merită, bunul meu Horațio?
HORAȚIO (îl strânge în brațe, înlăcrimat) ”Rămâi așa cum te-a făcut Dumnezeu”:
este singura probă de eroism la care putem aspira.
HAMLET (se desprinde de Horațiu) Frica să ne acceptăm efemeritatea!
”Eroism”?! Spaima de hăul care ne așteaptă!
GERTRUDE Au fost ani buni în care brațele mele ți s-au părut un loc binecuvântat de
Dumnezeu. Sunt mama ta, Hamlet, și nu-mi imaginez bucurie mai mare
decât să te reprimesc din nou…
HAMLET (fără s-o asculte; lui Claudius) Pot spera la un ”culcuș” și lângă inima
ta?
CLAUDIUS Jur pe Sfânta Cruce că n-am știut până azi că-mi ești fiu, dar…
HAMLET (”mergi mai departe”) Sări!
CLAUDIUS …dragostea pe care ți-am dăruit-o ca unchi, de azi înzecită ți-o voi
dărui!…

(Negura Duhului se apropie; de data asta ajunge și la simțurile celorlalți.)

HAMLET (răspuns Claudius) Dragoste?!

DUHUL … Răzbună-mă, Hamlet!
HAMLET (râs isteric) Da, tu lipseai!!
DUHUL Răzbună-mă!
HAMLET Ce silă mi-e de voi! Iartă-mă, Horațiu.... Doooaaamne!

(Smulge arma de la centura lui Horațio și se sinucide.)

61
HORAȚIO (copleșit de moartea lui Hamlet) ”O mare inimă s-a frânt acum!...
Noapte bună, dulce prinț… Să cânte un stol de îngeri spre odihna ta…”
CLAUDIUS E frumos și nobil ce spui, Horațio.

(Horațio se apleacă asupra lui Hamlet și îi sărută fruntea. Se ridică, gata

să plece.)

GERTRUDE (sincer marcată de moartea lui Hamlet, dar reușind să-și păstreze
cumpătul.) Dar nu destul… I-ai fost ca un frate fiului nostru și prezența
ta aici, lângă noi, ne-ar ajuta să ne amăgim că-l așteptăm împreună să
se întoarcă dintr-o lungă călătorie...
HORAȚIO Plec cu ce-am pe mine. Nici măcar ”rămas bun” nu trec să-mi iau...
GERTRUDE Postul înțeleptului Polonius îți vine ca o mănușă.
HORAȚIO (pas spre ieșire) Vă las cu bine, Regină…
GERTRUDE Regina nu te-a întrebat și nu te-a rugat, Horațio! Ți-a comunicat o
hotărâre!
CLAUDIUS Iar Regele te îndeamnă să cumpănești bine!
HORAȚIO La ce?! Cum credeți…
CLAUDIUS La câte ai învățat… La câte știi… Ai o singură soluție: viața alături de
noi!
HORAȚIU Pentru nimic în lume!
CLAUDIUS Ce tânăr ești…
GERTRUDE (lui Horațiu) Poți să refuzi.

(Regele bate de două ori din palme: doi servi intră în scenă purtând pe brațe
vestimentația oficială a lui Polonius: îl dezarmează și îl îmbracă pe Horațiu,
incapabil să schițeze un gest, să articuleze un cuvânt.
Regina, Regele, urmați de Horațio, flancat de cei doi servitori, ies majestuos din
scenă.
Leșul lui Hamlet rămâne abandonat pe scena goală.
Cor de heruvimi.
Din ceruri, vocea suavă a lui Hamlet…)

HAMLET … Și mai presus de orice, rămâi credincios ție însuți.

CORTINA
20.07.2011 - 9. 01. 2012

62